Alexandru cel Bun 

a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432.

Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii
1391-1394, și al Anastasiei Mușat.

La 23 aprilie 1400 a devenit domnul Principatului Moldova ca succesorul la tron al lui Iuga (1399–

1400), care fusese îndepărtat de către voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân. La început,
Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în 1407, când a devenit
singurul conducător.

Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și

ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu
în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de
către Patriarhia de Constantinopol.

În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan

cel Nou.

Alexandru cel Bun și alaiul domnesc, frescă de la mănăstirea Voroneț

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al

politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia.
Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în
1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman.

Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla
drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de
cetățile Chilia și Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare
pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de
influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna
obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-
maghiare.
În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii
purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a
suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420,
au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea
Albă, dar Alexandru a reușit să le apere.

Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur
suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la
dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, (o posibilă
descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini).

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta, fiica
palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată.
După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a
murit la scurt timp după cununie.

Alexandru cel Bun și soția sa, doamna Ana, frescă de la mănăstirea Sucevița

A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și

cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun,
fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei
căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui
Alexandru cel Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre
Polonia și Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa
tronul. Fiul său Iliaș I l-a succedat ca domn în Principatul Moldovei.