Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii

1391-1394, și al Anastasiei Mușat.

La 23 aprilie 1400 devine domn al Principatului Moldova. El l-a succedat la tron lui Iuga (1399–
1400), care fusese îndepărtat de către voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân. La început,
Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în 1407, când a devenit
singurul conducător.[1]

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de
organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând
negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut
recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți
istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial,
moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate
mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acest eveniment al aducerii
moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința
publică a poporului moldovean, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din
Moldova. Una din ele, cea de la mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, înfățișând
alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind
amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.

Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul
narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al

politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia.
Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în
1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman -
Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla
drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de
cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare

pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de
influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna
obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-
maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii
purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a
suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420,
au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea
Albă, dar Alexandru a reușit să le apere.

Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur
suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la
dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă
descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini [2]

Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre
Polonia și Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa
tronul. Fiul său Iliaș I l-a succedat ca domn în Principatul Moldovei.