Sunteți pe pagina 1din 2

Alexandru cel Bun

Alexandru cel Bun (d. 1 ianuarie 1532) a domnit în Moldova între anii 1400 –
1432, rămânând în istorie printre primii domnitori care și-au îndreptat atenția spre
organizarea politică, administrativă și ecleziastică. În timpul domniei sale a avut loc o
evoluție în plan economic, reprezentativ fiind privilegiul pe care l-au avut negustorii polonezi
în 1408. Tot în același an este atestat documentar și orașul Iasi

Este considerat de Biserica Ortodoxă un puternic pion al creștinătății, sub domnia


lui a fost recunoscută existența mitropoliei de către Constantinopol , iar la doi ani de la
urcarea sa pe ton, au fost aduse la Cetatea Albă de la Suceava moaștele Sf. Ioan cel Nou.
Acest moment a fost gravat pe zidurile bisericilor și mănăstirilor din Moldova.

Domnia sa s-a desfășurat sub simbolul păcii, domnitorul fiind un conducător cu


aptitudini abile în planul politicii externe. A reușit să mențină pacea pe teritoriul Moldovei
prin numeroase tratate încheiate în anii 1402, 1404, 1407, 1411, respectiv 1415. A încercat să
mențină o bună colaborare atât cu Ungaria, cât și cu Polonia (recunoscându-i suzeranitatea
lui Vladislav II Iagello).

Datorită faptului că Alexandru cel Bun și-a onorat întotdeauna obligație și era o
persoană care cunoștea și aplica sensul expresiei ,,a avea cuvânt de onoare”, pactul încheiat la
Lublau în 1412, între Polonia Și Ungaria cu privire la împărțirea teritoriului românesc nu s-a
înfăptuit niciodată.

În 1410 în timpul bătăliilor de la Grunwald și Marienburg, Alexandrul cel Bun l-a sprijinit cu
forță armată pe Vladislav II Iagello, dat fiind faptul că Moldova era vasala Poloniei. Prima
confruntare a Moldovei cu armata otomană a avut loc în anul 1420, când turcii au asediat
Chilia și Cetatea Albă. Din această confruntare armata Modovei a ieșit învingătoare, datorită
strategiilor domnitorului Alexandru.
Viața personală a lui Alexandru cel Bun a reprezentat un
aspect de interes atât pentru contemporanii săi, cât și pentru istoricii ce au urmat. Prima sa
soție a fost fiica palatinului Ștefan din Losontz. Margareta a fost cea care a construit biserica
romano-catolică din Baia, unde se află osemintele acesteia. După moartea primei soții,
Alexandru cel Bun se va căsători Ana Neacșa, însă nici această căsătorie nu va fi
binecuvântată, Neacșa murind la scurtă vreme după căsătorie.

Ulterior s-a căsătorit cu verișoara de gradul I a lui Vladislav Jagello, iar cea de-a patra soție a
fost Marena, cunoscută și sub prenumele Marina sau Maria. Printre fii care i-au urmat la tron
lui Alexandul cel bun se numără  Iliaş, Stefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-lea-tatăl
lui Stefan cel Mare şi Petru Aron.

După o domnie de 32 de ani, Alexandru cel Bun s-a stins din viață în prima zi a anului 1432,
în urma unei boli pe care a și a fost înmormântat la Mănăstirea Bistrița, lăcaș ctitorit de
domnitor. Fiul lui Roman I, vlăstar al Mușatinilor a lăsat urmașilor atât o bogăție spirituală,
prin numeroasele ctitorii de lăcașuri sfinte, cât și o țară cu noi orientări atât în dezvoltarea
economică și politică, cât și în cea culturală.

S-ar putea să vă placă și