Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d.

1 ianuarie 1432, Constanța, Imperiul

Otoman) a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432.

Viață și domnie
Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al
Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat.

La 23 aprilie 1400 a devenit domnul Principatului Moldova ca succesorul la tron al

lui Iuga (1399–1400), care fusese îndepărtat de către voievodul Țării Românești,
Mircea cel Bătrân. La început, Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său
Bogdan, până în 1407, când a devenit singurul conducător.[3]

Alexandru cel Bun - litografie publicată de Dimitrie Papazoglu în anul 1891 după
fresca din Biserica Mănăstirii Cozia
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o
importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei.
A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408,
act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei
Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în
1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou.
Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava,
după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la
Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului român, fiind
zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din
ele, cea de la mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, înfățișând alaiul
domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului,
frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.

Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii

Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la
Suceava.

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace,

rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut
echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui
Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407,
1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman -
Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei
de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de
gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta

un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu
românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că
Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea
suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin

militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la
Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, și la
Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele
confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea
Albă, dar Alexandru a reușit să le apere.

Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în
luptele dintre Polonia și Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au
luptat ani de zile pentru a ocupa tronul. Fiul său Iliaș I l-a succedat ca domn în
Principatul Moldovei.

Titulatură și blazon

Uric dat de Alexandru cel Bun în 1412[4]

Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un
cap de taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența
la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou,
o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un
blazon cu crini[5]

Familie
Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta,
fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde
a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa,
numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie.

A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele
duce Vitold) și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala
era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman
I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost
căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui Alexandru cel
Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.[6]