Alexandru cel Bun (1400 - 1432) – domnitorul păcii și

prosperității

fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa

Domn al Moldovei

(se proclamă domn la 23 aprilie 1399)

domneşte efectiv din 29 iunie 1400* – 1 ianuarie 1432

Alexandru este fiul lui Roman I Muşat, dintr-o a doua căsătorie cu Anastasia, din ramura Koriatovici, a
dinastiei lituane a Gedyminilor, vară a regelui Poloniei, Vladislav Jagello. Din prima căsătorie a tatălui său,
Alexandru mai avea trei fraţi, Ştefan I, Mihail şi Iuga. Este primul din neamul Bogdăneştilor, care poartă nume
de botez de origine grecească, Alexandru. I s-a spus „cel Bun” mult după moarte, „Alexandru Vodă cel Bătrân
şi Bun” apare în Letopiseţul lui Grigore Ureche, în primul sfert al secolului al XVII-lea.

A fost un domn paşnic, de unde şi porecla de "cel Bun", un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă
şi de Roman I Voievod. Ţara Moldovei s-a întins încetul cu încetul de la nucleul unde se formase, regiunea din
nord-vest cu capitala la Suceava, cu marele oraş Baia din ce în ce mai mult. Moldova lui Alexandru cel Bun se
întindea pînă la Marea Neagră, icluzînd şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea
bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi. În momentul cînd Moldova devine stăpînă pe această
regiune, Cetatea Albă este încă în mîna genovezilor care acceptă însă suzeranitatea voievodului moldovean.
Mai tîrziu, în vremea lui Ştefan cel Mare, deasupra unei întrări pe cetate, se va afla stema Moldovei, capul de
zimbru sau, mai corect, de bour, stemă ce se mai vede şi astăzi.
Blazonul lui Alexandru cel Bun

În 1402 (după alţi istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfîntului
mucenic Ioan cel Nou. Înafară de consolidarea Mitropoliei Moldovei, Alexandru cel Bun a întemeiat două
mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormîntat.

Alexandru cel Bun cu soţia şi clerul întîmpină moaştele sfinte ale Sfîntului mucenic Ioan cel Nou venite la
Suceava

Alexandru rămâne în istorie printre primii domnitori care și-au îndreptat atenția spre organizarea politică,
administrativă și ecleziastică. În timpul domniei sale a avut loc o evoluție în plan economic, reprezentativ fiind
privilegiul pe care l-au avut negustorii polonezi în 1408. Tot în același an este atestat documentar și orașul Iași.

 Eecunoscînd suzeranitatea lui Vladislav Jagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si
1415 fagaduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricarui duşman - Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în
faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecînd prin Moldova, de
gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova,
fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită
faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi
datorită contradicţiilor polono-maghiare.
Alexandru cel Bun însă, cu toate că l-a ajutat încă o dată pe regele Poloniei în 1422 - Bătălia de la Marienburg, la
sfîrşitul domniei sale s-a aliat cu Ungaria şi cu Ordinul Teutonic împotriva Poloniei, ca să pună stăpânire pe ţinutul
Pocuţiei, dat amanet de regele Poloniei unui predecesor al lui Alexandru, în schimbul unui împrumut de 3 000 de
ruble de argint, niciodată restituit. Această nefericită „afacere" va strica periodic relaţiile polono-moldovene timp de
o sută de ani. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şi Imperiul Otoman.
Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru a reuşit să le apere.

Este considerat de Biserica Ortodoxă un puternic pion al creștinătății, sub domnia lui a fost recunoscută existența
mitropoliei de către Constantinopol. Losonczi Margit, soţia domnitorului, fiică de nobil maghiar, mama
voievodului Petru I Muşat contribuie foarte mult la sprijinul acordat catolicilor.

Printre fii care i-au urmat la tron lui Alexandul cel bun se numără  Iliaş, Ştefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-
lea – tatăl lui Ştefan cel Mare şi Petru Aron.

După o domnie de 32 de ani, Alexandru cel Bun s-a stins din viață în prima zi a anului 1432, în urma unei boli
contactate în luptele dintre Polonia şi Ungaria și a fost înmormântat la Mănăstirea Bistrița. Fiul lui Roman I, vlăstar
al Mușatinilor a lăsat urmașilor atât o bogăție spirituală, prin numeroasele ctitorii de lăcașuri sfinte, cât și o țară cu
noi orientări atât în dezvoltarea economică și politică, cât și în cea culturală.

Mormîntul lui Alexandru cel Bun şi a soţiei Ana în cadrul mănăstirii Bistriţa