FAMILIA BRĂTIANU

(“Brătienii”)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

• Numele de familie Brătianu este legat de mai multe personalități din istoria
Țării Românești și a României după cum urmează:

• Brătianu, Dumitru, cunoscut și ca Brătianu, Dimitrie (* 1818 - † 1892),

om politic român, premier al României pentru scurt timp în 1881, de la 22
aprilie până la 21 iunie.
• Brătianu, Ion C. (* 1821 - † 1891), militar, prefect al poliției în guvernul
revoluțioanar de la 1848, politician liberal, ministru, prim-ministru,
pamfletar, scriitor român, membru de onoare al Academiei Române din
1885.
• Brătianu, Constantin I. (* 1844 - † 1910), general, geodez, topograf,
membru corespondent Academiei Române din 1899.
• Brătianu, Constantin (Bebe) ( ? - † 1956) - om politic, ministru al
producției de război, secretar general al Partidului Național Liberal, victimă
a regimului comunist.
• Brătianu, Ion (Ionel) I. C. (* 1864 - † 1927), militar, om politic, membru
de onoare al Academiei Române din 1923.
• Brătianu, Constantin I.C. (Dinu) (* 1866 - † 1951), inginer, om politic
liberal, deputat, ministru român, președinte al Partidului Național Liberal,
victimă a regimului comunist din România.

1
 • Brătianu, Vintilă I. C. (* 1867 - † 1930) prim-ministru al României în
perioada 1927 - 1928.
• Brătianu, Vintilă (Vintilică) (* 1914 - † 1994) om politic român,
conducător al Partidului Liberal Român.
• Brătianu, Gheorghe I., cunoscut și ca George I. Brătianu, (* 1898 - †
1953), istoric și om politic român, profesor universitar, membru titular al
Academiei Române din 1942, victimă a regimului comunist din România.

1. DUMITRU (DIMITRIE) C.
BRĂTIANU
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pentru alte persoane purtând același nume de familie vezi familia Brătianu
(dezambiguizare).

Dumitru (Dimitrie )C. Brătianu

2
Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (n. 1818, Pitești; d. 8 iunie 1892, București), a
fost un diplomat și om politic român. A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și
fratele liberalului Ion C. Brătianu.

Cuprins

• 1 Studii
• 2 Activitatea politică
• 3 Portofolii ministeriale

• 4 Activitate culturală

Studii

În 1835 susține examenul de bacalaureat la Paris și urmează, timp de un an,

cursurile Facultății de Medicină. Se înscrie apoi la Facultatea de Drept unde își
obține licența în 1841.

Activitatea politică

Simpatizant al Partidului Republican Francez (liberal radical), Dumitru Brătianu

colaborează (între 1836 și 1848), sub pseudonimul "Regnault", la publicațiile "Le
National" și "La Revue independante". Participă activ, alături de fratele său, Ion C.
Brătianu, la insurecția pariziană din februarie 1848. În țară este cooptat în
societatea "Frăția" și este unul dintre membri fondatori (mai 1848) ai Comitetului
Revoluționar din Țara Românească. La 11 iunie 1848 este acreditat ca agent
diplomatic pe lângă guvernele Austriei și Ungariei, iar din 12 septembrie 1848, pe
lângă multe alte "guverne prietene". Începând cu noiembrie 1848 desfășoară o
puternică activitate diplomatică în sprijinul cauzei naționale. Alături de alți
revoluționari români fondează "Comitetul Revoluționar Român" (iunie 1849) și

3
"Asociația Română pentru Conducerea Emigrației" (decembrie 1849). Din 1857
revine în țară și conduce, alături de fratele său și C. A. Rosetti, gruparea radicală a
Partidul Național Liberal. În septembrie 1857 este ales deputat de Pitești în
Adunarea Ad-hoc. În iunie-august 1858 desfășoară o misiune diplomatică în
Occident, iar din ianuarie 1859 este ales deputat de Pitești și secretar al Adunării
Elective care îl proclamă pe colonelul Alexandru Ioan Cuza ca domnitor și în Țara
Românească.

Portofolii ministeriale

• Ministru de Externe (25 ianuarie - 27 martie 1859)

• Ministru de Interne (28 mai - 13 iulie 1860)
• Ministru al Cultelor și Intrucțiunii (1 martie -4 august 1867)
• ad-interim la Agricultură, Comerț și Lucrări publice (1 martie -4 august
1867)
• Președinte al Consiliului de miniștrii (10 aprilie - 8 iunie 1881)
• Ministru al Afacerilor Străine (10 aprilie - 8 iunie 1881)

Activitate culturală

Este membru fondator al "Societății pentru Învățătura Poporului Român" (1839), al

"Asociației Literare a României" (1845), participant la acțiunile "Societății
Studenților Români" din Paris (1845) și co-fondator al "Societății în vederea
înființării de școale în Principate" ("Însocierea Lazariană") (1847).

De asemenea, devine membru al lojilor masonice: "L'Athénée des Etrangers" și

"La Rose du Parfait Silence".

Predecesor: Prim-ministrul României

4
 Succesor:
Ion Brătianu
Ion Brătianu 19 aprilie – 21 iunie 1881

Succesor:
Predecesor: Ministrul Afacerilor Externe
Eugeniu Stătescu
Vasile Boerescu 10 aprilie – 8 iunie 1881

v•d•m
Președinții Partidului Național
Liberal

v•d•m
Prim-miniștrii României

v•d•m
Miniștri de externe ai României

Ultima modificare efectuată la 01:11, 6 octombrie 2010.

5
6
 2. ION C. BRĂTIANU
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau

inexistentă.
Puteți ajuta găsind susținere bibliografică pentru conținutul paginii.
Ion C. Brătianu

Prim-ministru al României
În funcție
24 iulie 1876—9 aprilie 1881
9 iunie 1881 – 20 martie 1888
7
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Br%C4%83tianu
Categorii: Nașteri în 1818 | Decese în 1892 | Liberali români | Miniștri de externe
ai României | Politicieni români | Președinții PNL | Prim-miniștrii României

Ultima modificare efectuată la 23:49, 19 februarie 2011.

6. CONSTANTIN (DINU) I.C.

BRĂTIANU

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Constantin I.C. Brătianu

Constantin I.C. (Dinu) Brătianu (n. 13 ianuarie 1866 – d. 5 mai 1950), inginer,
om politic liberal, deputat, ministru român, președinte al Partidului Național
Liberal, victimă a regimului comunist din România.

Dinu Brătianu s-a născut în 1866 la Florica, reședința Brătienilor, lângă Pitești. A
fost al doilea fiu al lui Ion Brătianu, fondatorul regatului României.

8
A studiat ingineria la Școala Politehnică din București și apoi la Institutul de Mine
din Paris. Între 1910 și 1938 a fost în mod permanent deputat în parlament din
partea partidului liberal, iar în 1933 a funcționat ca Ministru de Finanțe. În 1934 a
fost ales președinte al Partidului Național-Liberal.

După lovitura de stat de la 23 august 1944, Dinu Brătianu a fost reprezentant în

guvern din partea Partidului Național Liberal (PNL) ca ministru de stat, ca și Iuliu
Maniu din partea Partidului Național Țărănesc. Brătianu a deținut următoarele
funcții:

• Ministru Secretar de Stat în guvernul Sănătescu (23 august 1944 - 4

noiembrie 1944)[1]
• Ministrul Producției de Război în guvernul Sănătescu (4 noiembrie 1944 - 6
decembrie 1944)[2]
• Ministrul Producției de Război în guvernul Rădescu (6 decembrie 1944 - 28
februarie 1945)[3]

După instaurarea dictaturii comuniste a avut domiciliu forțat, pentru ca în 1950 - la

vârsta de 84 de ani - să fie arestat și deținut fără nici un fel de judecată într-un loc
necunoscut.

A murit în anul 1950, probabil în închisoarea de la Sighet, în jurul datei de 5–6 mai
1950.

Legături externe

• Revista Memoria

Note

1. ^ http://documentare.agerpres.ro/guverne.php?i=19
2. ^ http://documentare.agerpres.ro/guverne.php?i=18
3. ^ http://documentare.agerpres.ro/guverne.php?i=17

Vezi și

• Victime ale regimului comunist din România

• Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
• Închisoarea de la Sighet

9
 Ministrul de finanțe Succesor:
Predecesor:
14 noiembrie 1933 – 3 ianuarie Victor Slăvescu
Virgil Madgearu
1934

v•d•m
Președinții Partidului Național Liberal

v•d•m
Miniștri de finanțe ai României

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_I.C._Br%C4%83tianu
Categorii: Nașteri în 1866 | Decese în 1951 | Deținuți politici români | Decedați în
închisorile comuniste | Deputați români | Ingineri români | Liberali români |
Miniștri de finanțe ai României | Președinții PNL | Politicieni români

Ultima modificare efectuată la 05:33, 20 februarie 2011.

7. VINTILĂ I.C. BRĂTIANU

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

10
Vintilă Brătianu
Pentru alte persoane purtând același nume de familie vezi familia Brătianu
(dezambiguizare).

Vintilă I.C. Brătianu (n. 16 septembrie 1867, București; d. 22 decembrie 1930,

București) a fost prim-ministru al României în perioada 1927-1928.

A fost al treilea fiu al Ion C. Brătianu, frații săi fiind Ionel Brătianu și Dinu
Brătianu. În 1886 a început studiile în Franța. Întors în țară cu diploma de inginer a
participat la lucrările podului de peste Dunăre de la Cernavodă. Apoi, a primit
conducerea lucrărilor de construcție a podurilor de pe Siret, Argeș și Vădeni, după
care, în 1897 a fost numit director al Regiei Monopolurilor Statului.

A mai ocupat următoarele funcții: secretar general în Ministerul Finanțelor, primar

al Capitalei (1907-1911), ministru de Război în timpul Primului Război Mondial,
ministru de Finante (1922, 1926), Prim-ministru (1927-1928), șeful Partidului
Național Liberal (1927-1930), director al Băncii Românești, membru al Consiliului
Centralei băncilor populare și a Cooperativelor sătești, cenzor și director la Banca
Națională.

Lucrări

• Pacea de robire, 1919

• Refacerea țării și consolidarea financiară, 1924
• Politica de stat a petrolului în urma noii constituții și a legii minelor, 1927
• Din economia națională, 1937

11
 • Vintilă Brătianu. Scrieri și cuvântări, 1940

Succesor:
Predecesor: Ministrul Apărării Naționale gen. Constantin
Ion I. C. Brătianu 15 august 1916 – 19 iulie 1917 Iancovescu

Succesor:
Predecesor: Ministrul de finanțe
Mihai Popovici
Mihai Popovici 22 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928

Prim-ministrul României Succesor:

Predecesor:
24 noiembrie 1927 – 11 noiembrie Iuliu Maniu
Ion I. C. Brătianu
1928

v•d•m
Președinții Partidului Național Liberal

v•d•m
Prim-miniștrii României

v•d•m
Miniștri de finanțe ai României

12
v•d•m
Miniștri Apărării Naționale ai României

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Vintil%C4%83_I._C._Br%C4%83tianu
Categorii: Nașteri în 1867 | Decese în 1930 | Miniștrii Apărării Naționale | Miniștri
de finanțe ai României | Președinții PNL | Prim-miniștrii României

Ultima modificare efectuată la 05:37, 20 februarie 2011.

8. VINTILĂ (VINTILICĂ)
BRĂTIANU

9. GHEORGHE (GEORGE) I.
BRĂTIANU
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pentru alte persoane purtând același nume de familie vezi familia

Brătianu (dezambiguizare).

13
Gheorghe I. Brătianu

Gheorghe (George) I. Brătianu (n. 3 februarie 1898, Ruginoasa, județul Iași - d.

23/27 aprilie 1953, Sighetu Marmației) a fost un istoric și om politic român,
profesor universitar, membru al Academiei Române, victimă a regimului comunist
din România.

Cuprins

• 1 Biografia
o 1.1 Studii
o 1.2 Cariera profesională
o 1.3 Începutul represiunilor comuniste
o 1.4 Arestarea și detenția
o 1.5 Sfârșitul viețiii
• 2 Opera lui Gheorghe I. Brătianu
o 2.1 Principalele lucrări
• 3 Note și referințe
• 4 Vezi și

• 5 Surse bibliografice

Biografia

Gheorghe (George) I. Brătianu s-a născut la 13 februarie 1898, la Ruginoasa, în

județul Iași. Era fiul lui Ion (Ionel) I. C. Brătianu.

14
Studii

După absolvirea Liceului Național din Iași (1916, se înrolează voluntar în armată
pentru a participa la războiul de reîntregire a țării. În 1917 se înscrie la Facultatea
de Drept din Iași, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, abandonează
cariera juridică și se înscrie la Universitatea Sorbona din Paris, unde frecventează
cursurile unor istorici prestigioși, ca Ferdinand Lot și Charles Diehl, și obține
doctoratul în 1929.

Cariera profesională

În 1924, devine profesor universitar la catedra de istorie universală a Universității

din Iași, iar din 1940, a Universității din București. În 1942, este ales membru
titular al Academiei Române. Între 1935 și 1947 îndeplinește funcția de director al
Institutului de Istorie Universală din Iași (1935 - 1940) și apoi al Institutului de
Istorie Universală "Nicolae Iorga" din București (1941 - 1947). În anii '30, a fost
șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului Național Liberal, pe care o înființase[1].

Începutul represiunilor comuniste

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănțuite de autoritățile comuniste, este înlăturat

de la catedra universitară și de la conducerea institutului de istorie, în septembrie i
se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948 -
odată cu reorganizarea Academiei Române, - care ia acum numele de Academia
R.P.R. - i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalități
științifice și culturale românești.

Arestarea și detenția

În noaptea de 7/8 mai 1950, este arestat de organele securității și întemnițat la

închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat și condamnat.

Sfârșitul viețiii

Într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55

de ani[2], în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-
a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii. După alte
surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a
murit. În 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet și
să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Ștefănești, din județul Argeș[3].

15
Opera lui Gheorghe I. Brătianu

În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu a susținut cu tenacitate și rigoare

științifică teza continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic.
Lucrările sale asupra prezenței românești în Basarabia sunt reprezentative pentru
statura istoricului și conștiința omului politic. I s-a propus, dealtfel, să se dezică de
tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-și cu luciditate responsabilitatea:
"adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit". Asemeni lui Iuliu
Maniu și a celorlalte personalități politice și culturale, care au murit sau au
cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor și a coloniilor de muncă
forțată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelația luminoasă de savanți și
politicieni patrioți, ce legitimează identitatea etnică și culturală a poporului român.

Principalele lucrări

• "Recherches sur le commerce génois dans la Mer Noire au

XIIIème siècle" (1929)
• "O enigmă și un miracol istoric: poporul român" (1940)
• "Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești"
(1945)
• "Sfatul domnesc și adunarea stărilor în Principatele române"
(postum)
• "Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană"
(postum)

Note și referințe

1. ^ Vd. Dicționar Enciclopedic, (1993), vol. I, A - C, Editura

Enciclopedică, București.
2. ^ Tânărul (atunci) episcop greco-catolic și viitor cardinal
Alexandru Todea, care și el era închis la Sighet pentru că nu
acceptase trecerea obligatorie la ortodoxie, "a reușit să-i
dea dezlegarea cea din urmă", Vd. Ieromonah Dr. Silvestru
A. Prunduș OSBM & Clemente Plaianu, Cardinalul Dr.
Alexandru Todea. La 80 de ani (1912-1992), 1992, p. 30.
Această mărturie desființează în mod irevocabil ipoteza
sinuciderii lui Gheorghe Brătianu, în închisoare.
3. ^ Fiica lui Brătianu, Ioana, declară în episodul Procesul
elitelor politice al Memorialului durerii că sora sa, Maria
din Grecia, și-a manifestat puternica îndoilală asupra faptului

16
 că osemintele primite ar fi fost într-adevăr cele ale lui
Brătianu, bazânduse pe faptul că tatăl ei avea atât dinți
stricați, cât și capul spart, semne ce nu apăreau la cadavrul
încredințat lor. Cele două au convenit ca, cel puțin într-un
mod simbolic de a cinsti memoria tatălui lor, osemintele
primite, deși nu ale lui Gheorge I. Brătianu, să fie înhumate
în cavoul familiei, trupul omului politic rămânând pe malul
Tisei.

Vezi și

• Victime ale regimului comunist din România

• Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
• Închisoarea de la Sighet

Surse bibliografice

• Dicționar Enciclopedic, (1993), vol. I, A - C, Editura

Enciclopedică, București.
• Ieromonah Dr. Silvestru A. Prunduș OSBM & Clemente
Plaianu, (1992), Cardinalul Dr. Alexandru Todea. La 80 de
ani (1912-1992), Editat de Ordinul [Monahal] "Sfîntul Vasile
cel Mare", Provincia "Sf. Apostoli Petru și Pavel", România,
Tipografia Cluj.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_I._Br
%C4%83tianu
Categorii: Nașteri în 1898 | Decese în 1953 | Membri ai Academiei
Române | Absolvenți ai Universității din Iași | Deținuți politici
români | Decedați în închisorile comuniste | Istorici români |
Pedagogi români | Politicieni români | Liberali români | Savanți
români | Politicieni care s-au sinucis | Medieviști | Victime ale
regimului comunist din România

Ultima modificare efectuată la 21:06, 22 martie 2011.

17
Fascinanta lume a Brătienilor
De Mircea DUMITRIU 10 Iulie 2009
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/fascinanta-lume-a-
bratienilor-159475.html

Ion C. Bratianu

18
Ion (Ionel) I.C. Brătianu

Literatura memorialistica consacrata celebrei familii de oameni

politici si de stat romani – Bratienii – s-a imbogatit cu o noua
lucrare de referinta. De data aceasta autorul aducerilor aminte
despre Bratieni este un membru al ilustrei familii, "Dinastia de
Arges" cum inspirat a numit-o Nicolae Iorga. Nicolae I. Pillat,
autorul cartii Siluete din familia Bratianu (ed. Vremea), si-a
intitulat astfel confesiunile sale despre inaintasi dar si despre unii
contemporani cu el si pe care i-a cunoscut indeaproape. El a fost
fiul Mariei (Mariuta) una din cele cinci fiice ale sotilor Pia si Ion C.
Bratianu si sora celor trei frati: Ionel, Vintila si Dinu. Mama lui
Nicolae I. Pillat s-a casatorit cu Ion N. Pillat, originar din Moldova,
mosier si parlamentar liberal. Casnicia lor s-a dovedit trainica,
reusita, au avut trei copii, cunoscutul poet Ion Pillat, Nicolae I.
Pillat, autorul Siluetelor si Pia I. Pillat.

Scriitorul s-a nascut in anul 1894 si a incetat din viata probabil la putin timp dupa
ultima sa prezenta in Bucuresti, cand in toamna lui 1975 incetase din viata sotia sa.

19
Nicolae I. Pillat si-a petrecut anii copilariei in atmosfera plina de caldura si
afectiune intretinuta de bunicii sai, Pia si Ion C. Bratianu, parintii mamei sale,
Maria sau Mariuta cum era numita de toti. Aici, la resedinta Bratienilor de la
Florica, Nicolae I. Pillat s-a dezvoltat fizic si psihic intr-un loc de neasemuita
frumusete, in mijlocul unei naturi generoase, un paradis terestru unde, dupa cum
marturiseste: "(...) deschideam de cum ma trezeam ferestrele si obloanele camerei
mele care, dintr-o data, era inundata de soare si de cantecul pasarelelor.
Personalitatea complexa a bunicii autorului, Pia Bratianu, este descrisa in tonuri
pline de culoare, nuantate; era o femeie de o mare abnegatie, cu un puternic si inalt
simt al datoriei.

Pia Bratianu
Sotia lui Ion C. Bratianu l-a inconjurat pe marele barbat al Romaniei cu
devotamentul cel mai afectuos, total, prin insusi modul in care-i conducea casa,
prin educatia data copiilor sai, prin interesul pe care il arata vietii politice a sotului,
prin primirea pe care o facea prietenilor lui, prin dragostea pentru tara sa".
Memorialistul aminteste cu vadita placere si emotie de atmosfera calda si plina de
insufletire care i-a adunat si i-a cuprins pe membrii intregii familii prilejuita de
sarbatorirea la Predeal a Piei Bratianu la implinirea varstei de 70 de ani, un prilej
minunat cand "(...) s-a adunat toata familia si la sfarsitul mesei si-a facut intrarea
triumfala un tort enorm, jumatate cu ciocolata, jumatate cu cafea, impodobit cu
saptezeci de lumanari aprinse".

Pia Bratianu a incetat din viata in 1920, februarie, si a fost inmormantata in capela
de la Florica unde odihneste intru vesnicie alaturi de sotul ei Ion C. Bratianu, de
primul lor copil, Florica si de cei trei fii, Ionel, Vintila si Dinu. In versuri simple,
dar pline de simtire, Nicolae I. Pillat evoca simbolul scump, de neuitat al primilor
dar si celor mai frumosi ani de viata traiti la Florica: Esti pentru noi caminul
luminos / spre care gandu-n orice clipa se indreapta / Spre iedera acoperisului
frumos / Copilaria noastra vesnic ne asteapta. Scriitorul consacra randuri incarcate
de o calda pretuire pentru mama sa aflata pe patul unei grele suferinte fizice. La
anii unei venerabile senectuti cand implinise 76 de ani o definea cu o indreptatita
apreciere: A fost o mare doamna pe care toti continua sa o respecte si sa o
iubeasca, o mare doamna prin educatia pe care a primit-o, prin cea pe care a stiut
sa o dea copiilor ei, prin tinuta morala si fizica, o mare doamna care astazi, cu
sanatatea faramata, e inchisa intr-un turn al tacerii.

In anii Primului Razboi Mondial mama scriitorului a fost si o remarcabila activista

pe taram social, bunaoara aflata la Paris ea a infiintat o cantina pentru studentii
care invatau in capitala Frantei si, dupa intoarcerea ei in tara a prezidat opere de

20
binefacere consacrandu-le mult timp si nemenajandu-si deloc sanatatea. Ramasa in
Bucuresti in timpul ocupatiei germane din anii Primului Razboi Mondial, Mariuta
Pillat s-a ocupat cu mult devotament de cresterea, instruirea si educarea celor doi
mici copii ai fratelui si surorii lui Nicolae I. Pillat, micutii neputand din cauza
varstei fragede sa mearga si sa reziste greului refugiu la Iasi. Din cuprinsul a doua
scrisori expediate fiului ei Nicolae rezulta ca Mariuta Pillat se ocupa de amenajarea
unui camin de ucenici industriali si de conducerea unui grup de cercetasi la Predeal
(17 noiembrie 1924, 16 august 1930, ambele scrisori expediate din Predeal).

Portretul Sabinei
Celei de a doua fiice a sotilor Pia si Ion C. Bratianu, Sabina, casatorita cu medicul
Constantin Cantacuzino, Nicolae I. Pillat ii consacra un interesant, si mai putin
cunoscut portret celor care s-au consacrat cunoasterii vietii ilustrei familii de la
Florica. Matusa Bi cum ii spuneau cei trei nepoti, copiii lui Mariuta si Ion N. Pillat,
s-a remarcat printr-o tinerete fizica de exceptie chiar si la venerabila varsta de
optzeci de ani. Caracterul ei integru era de notorietate, proverbial, comportamentul
ei se remarca prin ferme trasaturi constructive, ea era un factor de coagulare a
tuturor membrilor familiei. Ea era o persoana de mare cultura artistica, literara,
muzicala, care a calatorit mult, care isi aducea aminte de toate lucrurile frumoase
vazute, inteligenta matusa Bi e mereu interesanta. Plina de energie, cu un spirit
organizatoric remarcabil, Sabina Cantacuzino s-a ocupat activ de "Universitatea
Libera" institutie de cultura la care se prezentau conferinte, multe cu o tematica de
istorie a romanilor.

In cuprinsul unei scrisori adresate lui Nicolae I. Pillat, 6 mai 1941, Sabina
Cantacuzino ii semnala ceremonia comemorarii lui Ion C. Bratianu decedat la 4
mai 1891 (Parastasul de jumatate de secol de la moartea lui Ion C. Bratianu). In
ziua respectiva a fost sfintita bisericuta de lemn adusa de Ionel Bratianu de la
Albac la Florica. Un tren special a asigurat transportul participantilor la ceremonia
comemorativa, organizarea acestei deplasari revenind Fundatiei I.C. Bratianu.
Slujba de pomenire a inceput la ora 10.30 pentru public dar rugaciunile s-au rostit
de la sapte dimineata, s-au expus opt discursuri in memoria marelui disparut. si isi
incheie Sabina Cantacuzino scrisoarea despre aceasta ceremonie de neuitat: "Toate
(discursurile n.n.) au vorbit despre exemplul dat de tata, era emotionant. Publicul
atat de numeros asculta cu religiozitate, sub o ploaie torentiala care a fost singurul
lucru neplacut, soarele iesind de-abia la sfarsitul ceremoniei."

Puternic conturata in paginile cartii este silueta unchiului Ionel (Ion I.C. Bratianu).
Remarca foarte exact autorul cartii despre rolul lui Ionel Bratianu in dezvoltarea
edilitara a resedintei familiei de la Florica: "Daca bunica a fost sufletul casei de la

21
Florica, Ionel a fost constructorul ei." Opera de ctitor a marelui om politic roman
s-a exprimat in numeroase initiative care au dat o noua infatisare vechii case
ridicate de parintele sau. Refacerea locuintei a constat in adaugarea multor camere
noi, cu baie, amenajarea unei biblioteci imense, modificari, reparatii si reconstituiri
au fost operate la grajdurile, staulele, cotetele animalelor si pasarilor, la casa
gradinarului, la pivnite si alte dependinte. O singura exceptie a existat in toata
aceasta opera transformatoare: "Numai camera bunicului a ramas intacta si nu a
fost atinsa niciodata" Ionel Bratianu era si un bun pedagog, dornic sa lustruiasca si
sa educe in acelasi timp pe nepotii lui.

Nicolae I. Pillat isi aminteste cum Unchiul Ionel il invata numele localitatilor pe
care le vedeau in departare, amandoi aflati pe varful colinei de la Florica. Era un
foarte bun gospodar, isi iubea mult casa si gradina stabilind prin ordine ferme
trasarea noilor alei, tunsul copacilor sau taierea ramurilor acestora. Ionel Bratianu
era un mare amator de excursii cu masina, atat in tara cat si in strainatate. Ce fel de
om era Ionel Bratianu in viziunea nepotului sau, autorul Siluetelor? "Unchiul Ionel
era un barbat foarte frumos, cu privirea profunda, si din toata fiinta lui emanau o
puternica autoritate si un farmec uimitor. In ultimii ani de viata, iarna, cand iesea
din casa cu mantoul de zibelina si caciula de blana, prin alura fizica si maretia
morala inspira respect tuturor. Cu aerul lui visator si cateodata nonsalant, era un
om al faptei care vedea corect nu numai prezentul, ci si viitorul.

La fel ca tatal lui, s-a consacrat pe de-a-ntregul tarii sale. A construit Romania
Mare pe care a stiut sa o mentina, in ciuda numeroaselor obstacole si dificultati."
Ceilalti doi unchi ai lui Nicolae I. Pillat, Dinu si Vintila, fratii lui Ionel Bratianu,
fac obiectul unor reusite creionari, siluetele acestora remarcandu-se prin culoare si
vigoare portretistica. Constantin (Dinu) I. C. Bratianu era un foarte bun povestitor,
autorul Siluetelor isi amintea farmecul povestilor celor O mie si una de nopti pe
care le asculta de la unchiul sau. Iar atractivitatea lor consta in faptul ca
povestitorul le prezenta "intr-un mod asa de colorat, asa de pasionant, asa de
potrivit cu varsta noastra, incat stateam sa-l ascultam nemiscati ore intregi."

Dinu Bratianu
In opinia autorului Siluetelor, Dinu Bratianu era un barbat foarte frumos, care si la
saptezeci si sapte de ani isi pastrase vigoarea fizica si prospetimea morala. La
Florica se ingrijea de lucrarile specifice cultivarii viei si livezii. Dinu Bratianu a
ocupat ani buni functia de director al Fabricii de hartie de la Letea (Bacau). De
neuitat a ramas pentru copilul Nicolae I. Pillat care avea sase-sapte ani momentul
cand a fost luat de unchiul Dinu intr-o excursie in Carpatii Moldovei, mai exact in
Ceahlau, un prilej minunat de a cunoaste natura si frumusetile tarii, istoria si

22
geografia acelor locuri de basm. Dinu Bratianu a fost si un vanator pasionat, un om
care a trait o viata activa in mijlocul naturii.

Cel de al treilea unchi, Vintila Bratianu, a fost unul dintre cei mai interesanti
membri ai "Dinastiei de Arges", un om mult deosebit de ceilalti frati si de surorile
sale, o persoana de o factura psihica aparte "Era de o timiditate extrema, care nu i-a
trecut niciodata, nici macar cand a ajuns presedintele Partidului Liberal, dupa
moartea fratelui sau (Ionel Bratianu n.n.) si presedinte al Consiliului de Ministri."
Vintila I. C. Bratianu contrasta prin comportamentul sau exemplar fata de toti
oamenii politici din Romania dinainte si dupa Primul Razboi Mondial, deoarece
era: "Modest, simplu, ferm cu principiile lui, la fel de sever cu sine insusi ca si cu
ceilalti, era energic si de un patriotism tenace." si el ca si ceilalti frati si surori ii
iubea pe nepoti dar acestia erau mai rezervati fata de el datorita severitatii pe care o
afisa si o exprima prin a-i certa si mustra pe micutii pusi pe sotii.

Politicos din cale afara, Vintila I. C. Bratianu isi manifesta exemplar respectul fata
de persoanele in varsta si chiar in absenta acestora le insotea numele dupa caz cu
apelativul "domnul" sau "doamna". Nu era obisnuit sa-i placa familiaritatea cu cei
cu care venea des in contact si, in ceea ce il privea nu ii placea sa-si afiseze
superioritatea in fata interlocutorilor sai. Era de o harnicie iesita din comun,
muncind din zorii zilei pana seara tarziu iar scopul intregii sale vieti a fost sa ajute
tara, sa progreseze Romania. In numele acestei credinte de nestramutat scrie
Nicolae I. Pillat: "Sinceritatea lui, adesea brutala, era temuta. Nu admitea nici o
derogare de la datorie, nici o favoare, nici un compromis." Altruist, plin de iubire
fata de semenii sai nu a pregetat in 1918, sa ia la el acasa un fiu de taran cazut la
datorie pe front, copilul Gheorghe, de aceeasi varsta cu fiul familiei Lia si Vintila
I.C. Bratianu, Vintilica, ambii copii invatand si crescand impreuna, nefacandu-se
nici o diferenta in instructia si educatia acordata lor.

Ultimele doua siluete feminine ale cartii sunt cele doua fiice mai mici ale sotilor
Pia si Ion C. Bratianu, Tatiana (Tati) si Pia. Scriitorul isi indreapta cu recunostinta
gandurile catre matusa Tati care l-a invatat sa citeasca, slovele alfabetului devenind
atractive deoarece il rasplatea cu litere din ciocolata. Era o femeie inzestrata cu un
pronuntat spirit critic dar si de contrazicere si regreta atunci cand exprimarea ei nu
era cea mai potrivita, lucru care demonstra bunatatea ei sufleteasca. Era o femeie
foarte credincioasa: "Dintre toti membrii familiei, matusa Tati a fost singura care a
avut o credinta foarte adanca in Dumnezeu." Matusa Pia s-a ocupat de instruirea lui
Nicolae I. Pillat in ciclul primar dar si mai tarziu cand acesta sustinea examenele la
Liceul "Ion Bratianu" din Pitesti.

23
"Datorita matusii Pia, extrem de apropiata de fratii si surorile ei, ea s-a devotat in
egala masura si copiilor lor, nepotilor. si-a consacrat mult din timpul pe care il
avea la dispozitie operelor de caritate pe care le conducea cu energie si
inteligenta." Autorul pune capat amintirilor sale cu celebrul vers din Horatiu
"Eheu! Fugaces laburunt anni" (Cum se scurg anii in fuga) inchizand astfel la loc o
fereastra deschisa pentru un scurt timp spre trecutul sau. Pia si Ion C. Bratianu au
locuit initial pe Calea Herastraului, astazi Calea Dorobantilor la numarul 23.
Ulterior au locuit pe strada Cismeaua Rosie numit apoi Fantanele, dupa aceea
Berthelot, iar mai tarziu s-au mutat pe strada Coltei nr. 58 situata in fata Palatului
sutu, sediul de astazi al Muzeului de Istorie a Municipiului Bucuresti. Pe strada
Biserica Amzei nr. 5-7 (fosta Lascar Catargiu nr. 5) a locuit Ion I.C. Bratianu si
sotia sa Elisa.

Pe Calea Dorobantilor la nr. 16 a fost locuinta lui Constantin (Dinu) I.C. Bratianu.
Vintila I.C. Bratianu a locuit pe strada Aurel Vlaicu nr. 19. Casa din strada
Romana nr. 6 (astazi strada Nicolae Iorga nr. 8) a fost locuita de Mariuta Pillat. In
strada Visarion nr. 6, imobilul a apartinut copiilor generalului Constantin I.
Bratianu, varul lui Ion C. Bratianu. Casa a devenit in 1924 proprietatea lui
Constantin Bebe Bratianu.

24