Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Constanta
2022
Organizatii internationale
A. Temporare
a. Prima generaţie (sec.XIX) include formele incipiente de organizaţii apărute in contextul
expansiunii unor sectoare ale vieţii economice, al progresului ştiinţific şi tehnic, şi al
dezvoltării comerţului şi telecomunicaţiilor, ce au determinat impulsionarea şi
diversificarea cooperării dintre state in cadrul relaţiilor internaţionale. Exemple: Uniunea
Telegrafiei Internaţionale (1865), Uniunea Internaţională a Poştelor (1878) - devenite
ulterior instituţii specializate ale O.N.U.- , sau comisiile create de către state pentru a
reglementa un regim internaţional pentru folosirea fluviilor (de exemplu, Comisia pentru
navigaţia pe Rin -1815 – sau pe Dunăre - 1856).
b. A doua generaţie de organizaţii internaţionale este reprezentată de cele create in
perioada interbelică: Societatea Naţiunilor, Organizaţia Internaţională a Muncii. Societatea
Naţiunilor a fost prima organizaţie cu caracter general şi permanent. Instituită in anul 1919,
prin Pactul adoptat la Conferinţa de pace de la Versailles, ea a avut ca scop promovarea
cooperării, realizarea păcii şi securităţii prin rezolvarea pe cale paşnică a diferendelor,
reducerea armamentelor, dezvoltarea unor relaţii juste intre naţiuni, respectarea dreptului
internaţional, menţinerea justiţiei. Contradicţiile din perioada premergătoare celui de–al
doilea război mondial, aplicarea discreţionară a regimului internaţional stabilit, in
defavoarea statelor mici, au dus la incetarea activităţii organizaţiei, desfiinţată expres in
anul 1946. In aceeaşi epocă au fost create Organizaţia Internaţională a Muncii, Comisia
Internaţională de Navigaţie Aeriană (devenite ulterior instituţii specializate ale O.N.U.).
c. A treia generaţie de organizaţii s-a instituit după cel de–al doilea război mondial o dată
cu crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Carta adoptată in anul 1945, la San
Francisco. In anii următori apar noi organizaţii, la nivel universal sau regional, cu activităţi
şi funcţii diverse: alte instituţii specializate ale ONU, Uniunea Europei Occidentale,
Consiliul Europei, iar mai tarziu, Organizaţia Statelor Americane, Organizaţia Unităţii
Africane etc.
B. După alte criterii
a. După compoziţia lor: organizaţii universale - deschise aderării tuturor statelor
comunităţii internaţionale: exemple, O.N.U. şi instituţiile sale specializate şi organizaţii
regionale – in care participarea statelor e limitată la state dintr-un anumit spaţiu geografic:
Consiliul Europei, Organizaţia Statelor Americane, Organizaţia Unităţii Africane, Liga
Arabă etc.
b. După calitatea membrilor lor: organizaţii guvernamentale, in care calitatea de membru
este deţinută de către state şi organizaţii neguvernamentale, formate din persoane fizice,
grupuri de particulari, asociaţii naţionale iar statutul organizaţiei e determinat de dreptul
naţional al statului unde işi au sediul.
c. După specificul raporturilor dintre state, in cadrul organizaţiei/instituţiei, se disting:
organizaţii de cooperare interguvernamentală (forma de cooperare clasică), in care statele
relaţionează de pe poziţii de egalitate, păstrand integritatea suveranităţii lor naţionale
(O.N.U., Consiliul Europei, O.S.C.E. etc) sau de integrare, in care statele renunţă la o parte
din competenţele suveranităţii lor in favoarea instituţiilor comune, dotate cu puteri proprii
şi ale căror decizii au aplicare directă şi imediată in ordinea internă a statelor membre
( instituţiile Uniunii Europene).
d. După intinderea activităţii lor: organizaţii generale, cu competenţă nespecializată (ex.
Consiliul Europei etc), şi organizaţii sectoriale, cu vocaţia de a facilita cooperarea intr-un
sector tehnic particular (ex. instituţiile specializate ale O.N.U.)
e. După natura obiectului lor de activitate: organizaţii politice (ex. Consiliul Europei),
organizaţii economico-financiare şi politice (instituţiile Uniunii Europene), organizaţii de
securitate, cooperare, apărare( N.A.T.O, U.E.O., O.S.C.E.)., organizaţii ştiinţifice, tehnice
(instituţii specializate ale ONU) etc
f. După posibilitatea de participare la organizaţiile internaţionale: organizaţii
internaţionale deschise şi organizaţii internaţionale închise.
O clasificare a organizaţiilor internaţionale incadrează organizaţiile regionale in
categoria criteriului geografic. Astfel, aceste organizaţii s-au contituit in Europa, Africa,
Asia, America, Orientul Mijlociu.
1. In Europa funcţionează un număr impunător de organizaţii regionale, fiind semnificative
prin potenţa şi complexitatea obiectivelor următoarele:
- Consiliul Europei;
- Uniunea Europeană;
- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare in Europa;
- Uniunea Europei Occidentale;
- Organizaţia Atlanticului de Nord.
2. Comunităţile regionale din Africa au membrii care fac parte din diferite
organizaţii,precum:
- Uniunea Africană (AU);
- Grupul Ţărilor din Africa, Pacific şi Caraibe (ACP);
- Comunitatea Economică a Ţărilor din Africa de Vest (ECOWAS);
- Comunitatea Monetară şi Economică a Africii Centrale (CEMAC);
- Comunitatea de Dezvoltare Sud-Africană;
- Comunitatea Est-Africană;
- Comisia Oceanului Indian.
3. Asia şi Pacific:
- Asociaţia Statelor din Asia de Sud;
- Forumul Insulelor din Pacific;
- Asociaţia Sud-Asiatică pentru Cooperare Regională.
4. America:
- Comunitatea Andină (Pactul Andin);
- CARICOM;
- MERCOSUR;
- Organizaţia Statelor Americane;
- Organizaţia Statelor Est-Caraibiene;
- Grupul de la Rio.
5. Orientul Mijlociu:
-Liga Statelor Arabe.
Spre deosebire de ONU, Consiliul Europei are atribuţii in domenii ce par diametral
opuse, cum ar fi, spre exemplu cele privind promovarea şi afirmarea democraţiei şi cele
privind transplantul de organe umane. Tot spre deosebire de O.N.U., el asigură o cooperare
interstatală complexă, atat la nivel guvernamental, cat şi al parlamentelor şi, respectiv, al
colectivităţilor locale şi regionale.
Structura Consiliului Europei
a) Comitetul Miniştrilor
Comitetul Miniştrilor este principala instanţă de decizie. Fiecare stat membru este
reprezentat in Comitet de ministrul de externe sau de reprezentantul permanent al
guvernului (delegaţii miniştrilor). Comitetul studiază urmările care se dau recomandărilor
Adunării parlamentare şi Congresului puterilor locale şi regionale ale Europei, ale
propunerilor diverselor comitete interguvernamentale şi ale conferinţelor miniştrilor
specializaţi. Adoptă programul de activităţi şi bugetul Consiliului Europei.
Discuţiile in cadrul Comitetului Miniştrilor privesc toate subiectele politice de
interes comun, cu excepţia problemelor de apărare: aspectele politice ale integrării
europene, dezvoltarea cooperării, apărarea instituţiilor democratice şi protecţia drepturilor
omului, altfel spus toate problemele care necesită identificarea unor soluţii de nivel
european.
Miniştrii exercită preşedinţia Comitetului pe rand, pe o durată de şase luni.
Schimbările de preşedinţie se efectuează in mod tradiţional in mai şi in noiembrie. Miniştrii
de externe ai statelor membre se reunesc cel puţin de două ori pe an pentru a trage concluzii
asupra cooperării europene şi actualităţii politice, şi pentru a impulsiona politica necesară
activităţilor Organizaţiei.
Deciziile Comitetului Miniştrilor sunt transmise guvernelor sub formă de
recomandări sau fac obiectul unor convenţii şi acorduri europene obligatorii din punct de
vedere juridic pentru statele care le-au ratificat. Comitetul Miniştrilor adoptă de asemenea
declaraţii sau rezoluţii privind probleme politice de actualitate. In caz de incălcare gravă a
obligaţiilor sale statutare, Comitetul Miniştrilor poate suspenda dreptul de reprezentare al
unui stat membru, să-l invite să se retragă, şi chiar să decidă că acesta a incetat să aibă
calitatea de membru al Organizaţiei.
Comitetul Miniştrilor veghează, de asemenea, la punerea in practică efectivă a
convenţiilor şi acordurilor incheiate intre statele membre. Această responsabilitate priveşte
in special convenţiile esenţiale cum sunt cele ce privesc drepturile omului, (Convenţia
europeană a Drepturilor Omului, Carta socială europeană, Convenţia europeană pentru
prevenirea torturii, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale) şi care au
prevăzut existenţa unor mecanisme de control.
b) Adunarea parlamentară
Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a fost prima adunare europeană creată
in istoria continentului nostru. Constituită din delegaţiile a 40 de parlamente naţionale, ea
rămane una dintre cele mai importante adunări europene. Adunarea abordează subiecte de
actualitate şi teme cu caracter prospectiv care au legătură indeosebi cu problemele societăţii
şi chestiunile de politică internaţională. Deliberările sale joacă un rol important in
orientarea activităţilor Comitetului Miniştrilor. In plus, ele se repercutează prin intermediul
parlamentarilor pe langă parlamentele naţionale şi exercită astfel o influenţă asupra
guvernelor naţionale.
Textele adoptate de Adunare oferă orientări Comitetului Miniştrilor, guvernelor,
parlamentelor şi partidelor politice naţionale. In genere, Adunarea se reuneşte de patru ori
pe an, la Strasbourg, oraş desemnat in acest sens in mod simbolic ca reprezentand
"reconcilierea postbelică intre popoare şi naţiuni", cunoscut fiind faptul că se află situat la
zona de frontieră a Franţei cu Germania, in regiunea Alsacia, teritoriu disputat de-a lungul
secolelor de cele două state.
c) Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale ale Europei
Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale ale Europei este compus din
reprezentanţi ai tuturor statelor membre şi care formează Camera autorităţilor locale şi,
respectiv, Camera regiunilor. El işi desfăşoară lucrările intr-o singură sesiune plenară
anuală la Strasbourg. Raţiunea constituirii sale a fost de a consolida, in acest mod,
structurile democratice de bază, indeosebi in noile democraţii.
d) Secretariatul general
Secretariatul general este alcătuit din circa 1300 de funcţionari europeni şi are
menirea de a asista tehnic toate organele şi organismele ce se reunesc sub egida Consiliului
Europei
Banca Mondială
Bibliografie :
- Ionescu, Nicolae, Organizaţii internaţionale, Editura Lumina Lex, 2000.
- Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organizaţii europene şi euroatlantice, Lumina Lex,2001.
- Rusu, Ioan, Organizaţii şi relaţii internaţionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2002.
- Miga-Beşteliu, Raluca, Organizaţii internationale interguvernamantale, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2006.
- ERDELI G., BRAGHINĂ C., FRĂSINEANU D., (2000), Geografie Economică
Mondială, Editura Fundaţiei România de Mâine