Teorii ale democratiei CAZABAN

5 oct 2016 CURS 1

Primul filozof politic pentru care democratia inseamna ceva este Pinoza(sec 17).

Giovani Sartori- “Teoria Democratiei”

Intrebarile care si le pune sartori prin a diferentia democratia antica de cea moderna

Definirea democratiei:
“Sa o vedem ca o putere a poporului, sa o vedem ca pe o poliarhie?”

Exista diferite specii de democratie:

1 democratie politica
2 democratie sociala
3 dem. economica

Scopul democratiilor este obtinerea unor autoritati unice pornind de la vointele individuale
multiple.
Trb sa privim democratiile ca regimuri in care majoritatile domina.

DEF. Poporului
Sartori defineste poporul : desemneaza o societate instabila si atomizata.
De cele mai multe ori se vb de mase si nu de popor.

Daca democratia inseamna vointa poporului inseamna ca ea este vocea majoritatii.

Democratiase defineste in relatie cu egalitatea si cu puterea.
Puterea apartine poporului(cetatenilor).

Dificultatile democratiei:
-anticii nu pretuiau acest regim
-nu poate sa nu fie corupt
-se instaureaza o lipsa de ordine( lipsa unei autoritati politice)
rezervele pe care le aveau modernii asupra democratiei(zeii sunt mai potriviti in conducere in demo.)
-relatia dintre egalitate si auto-guvernare

Atla def a demo.

Doar in regimul democratic se pot schimba guvernantii fara violenta.Cetatenii au dreptul de
a-si alege guvernantii fara a se poate guverna vreodata in mod direct. Democratiile moderne sunt
reprezentative. guvernarea se exercita prin intermediari. Vointa cetatenilor se manifesta doar prin
profilul celor alesi.

Politica devine relatia dintre guvernanti si guvernati.

Democratia ofera un sistem reprezentativ care sa incarneze dorinta cetatenilor.

Caracteristici ale reg. demo.

-poporul isi alege liber si periodic reprezentati
-toti guvernantii sunt responsabili fata de cei guvernati
-guvernantii trb sa aplice instuctiunile primite de la elector
-guvernantii sunt un esantion reprezentativ pentru cei guvernati
-poporul trebuie sa consimta la deciziile guvernantilor

Comparatie cum era stiinta politica antica si cum este cea prezenta

Pagina 1 din 31
Pierre Manet incearca sa compare sistemele antice cu cele moderne.
Unitatea de baza a lumii antice este cetatea .
Doar prin intermediul cetatii apare si guvernarea.

Cetatea greceasca este prima forma de viata politica.

In sis modern apare mentiunea de reprezentare si ideea de statut in limbaj.Statul modern va
asuma rolul de suveran la ninelul limbajului. El va avea monopolul cuvantului.
Pentru greci viata politica este conforma naturii umane. Omul trb sa traiasca intr-o
comunitate.Stiinta politica greceasca este o stiinta a cetatii. Ea este o stiinta a regimurilor politice.Cel
mai imp. petru greci pare a fi alegerea unui bun regim politic.

Stiinta politica moderna nu mai crede in caracterul natural al vietii politice. St. pol Mod. are
un caracter construit si deliberat. Exista 2 tendinte la autorii moderni: tendinta de a accentua
cunoasterea si tendinta de a accentua experienta.
In stiinta politica moderna vorbim de starea de natura vs. stare politica.
(Stare de natura=stare prepolitica a omului)(este depasita prin incheierea unui contract)
Stiinta politica moderna se bazeaza pe doctrine justnaturaliste (contractualiste).
Daca in antichitate estential era sa stim cine participa la viata politica, pentru lumea politica
moderna, esential este sa avem mijloacele care sa garanteze protejarea drepturilor umane.
Stiinta politica moderna clasifica reg. politice in reg. reprezentative si reg. non-reprezentative.
(Reg. reprezentative sunt cele legitime)

Observam ca limbajul filozofiei politice antice era unul natural. Era chiar limbajul cetatii
grecesti.
In filozofia politica moderna avem un limbaj tehnic indepartat de cel natural.Acest limbaj
foloseste termeni din filozofia moderna ( regim , reprezentare, constitutie, suveranitate, vointa) si de
democratiile moderne. Isi doreste reinterpreteaza marile teme de reflexie ale filozofiei clasice.

Statutul democratiei in lumea contemporana.

“Democratia ca regim si ca religie” Pierre Manet
Dem. a ramas lumea crestina de astazi fara curent ideologic credibil.
Exista o serie de consecinte care decurg:
-nu mai cautam care este cel mai bun regim politic. Din aceasta perspectiva, filozofia politica
moderna se transforma in istorie a filiozofiei politice.
-democratia nu mai este puterea poporului ci doar un mijloc de a schimba guvernarea fara violenta

Aparitia constiintei istorice

Pentru moderni , experienta cea mai semnificativa este cea a istoriei.
Primul autor care invoca aceasta problema este Machiavelli.

Q. Skinner
Machiavelli este un autor care se poate incadra in gandirea politica in sec a 15-lea. El propune un
nou modeul pentru principe, fiind constient de noutatea perspectivei sale.
El le reproseaza faptul ca nu au degajat implicatia puterii absolute in viata politica.Un principe virtuos
nu va obtine in mod necesar cinstea gloria si renumele. Succesul in politica este legat de asocierea
capacitatii de a convinge cu forta militara.

Notiunea de virtu= “virtute” capata un nou sems. Inseamna acea capacitate a principelui de
a atinge cele 3 scopuri nobile: cinstea gloria si renumele.
Succesul in politica nu provine neaparat din practicarea virtutilor traditionale. Unele virtuti
traditionale pot duce la succes in politica.
Machiavelli atribuie aceleasi scopuri politicii, singura diferenta dintre el si cei dinaintea lui
consta in mijloacele pe care el le recomanda.
Machiavelli nu sustine moralitatea.el este aparatorul unei moralitati diferite.Notiunea de virtu
este ceea ce inseamna ca principele sa isi sustina statul.
M nu justifica rau atunci cand circumstantele sunt favorabile practicarii binelui.

Pagina 2 din 31
 Reflexia politica machiaveliana este legata de raportul dintre istorie si politica. Dintre
experienta si norma.Pentru M. istoria este intotdeaua si exclusiv isotie politica.Ea este istorie a
schimbarilor politice si reflectie asupra legilor.El scrie de cele mai multe ori din perspectiva
politistului.
El nu aboleste traditia politica de dinaintea lui, ci foloseste aceasta traditie, transformand-o
intr-o noua stiinta politica. Aceasta noua stiinta politica are ca presupozitie ideea unei naturi umane
invariabile.
M. ne face sa trecem de la studiul istoriei la studiul regulilor politice.
Experienta anticilor este pentru M. un mijloc prin care putem intelege politica si putem actiona
asupra ei. Modelele politice antice nu pot fi imitate ca atare in modernitate.
Schimbarea metodologica propusa de M. se bazeaza pe ideea ca lumea politica are o
“natura“ inteligibila. Exista legi si reguli universale care pot fi deduse din examinarea acestei lumi
politice. Putem folosi modelul sau exemplul politic doar pentru a transforma stiinta statului inr-o forta
politica.

Paul Veyen

Se intreaba daca M. este cu adevarat un maestru al raului. Se intreaba daca este bun sau
rau.
M. isi propune spune Paul, se raporteaza la realitatea efectiva a lucrului. eroarea lui m. potrivit
lui paul este faptul ca a considerat aceasta realitatea ca fiind chipul etern al politicii. Lucrarile sale
au aparenta luciditatii datorita caracterului lor tehnic. de altfel machiavelii este un tehnician al politicii.
exista cateva opere a lui M. care demonstreaza acest lucru
Potrivit lui paul, principele care vrea sa isi mentina statul trb sa urmareasca adevarul efectiv
al lucrului.El trb sa-i evite(neutralizeze), pe cei care vor sa distruga statul. Principele descris de M.
este singurul agent al politicii. Principele nu incheie un contract cu supusii sai si nu are datorii fata
de ei. Neavand obligatii fata de supusi, principele descris de M. ignora ideea unui conflict intre
potitica si morala.Principele nu are obligatia de asigura binele cetatenilor. Din toate acestea rezulta
ca exista doar o relatie tehnica intre principe si supusi.Principatul este pentru conducatorul sau un
lucru natural si instinctiv. Evident notiunea de guvernare se schimba. Ai guverna pe supusi inseamna
ptr M. ai face inofensivi.
Adevarul efectiv al lucrurilor cum il num M. nu are un caracter reper. Cine crede intr-o politica
imoabila(care nu se schimba), nu a parasit inca epoca moderna.Epoca moderna, incepe odata cu
Hobbes, adica odata cu punerea problemei originii statului si a functiilor sale.Pretinsa luciditate a lui
M. este legata de practici politici premoderne.M este un autor rationalist care nu face decat sa creeze
o alta fictiune rationalista. M. nu este interesat decat de coerenta interna a mijloacelor de actiune pe
care le propune. Tot ceea ce nu corespunde propriei sale realitati , este considerat ca apartinand
imaginarului. Ce este imaginarul? se intreaba Paul . Imaginarul este realitatea celorlanti. Rezulta ca
M. nu se pune in slujba unui model princial, ci in configureaza in functie de propria sa realitate. M.
urmareste politica unor principi de la inceputul modernitatii si din caest studiu face sa rezulte un
anumit model, pe care il considera adevarul efectiv al oricarei politici,
Politica spune Paul nu se poate reduce la un efort de auto-conservare.
Puterea politica obs Paul, nu poate fi conceputa in absenta determinarilor istorice. O astfel
de putere elaborata de M. va duce in mod necesar la o supunere universala si fara alte caracteristici.
M . este un partizan neconditionat spune Paul a puterii politice, fie ea princiara sau republicana.
Singura noutate introdusa de M. priveste faptul ca el nu il idealizeaza pe principe.

CURS 2 ( 12.10.2016)
Consintamant politic si vointa divina in gandirea politica medievala

Pagina 3 din 31
Marsilius di Padova ( sec 14)-Aparatorul pacii (1324)

Clasificarea regimurilor politice:

-moderate: monarhia regala, aristocratie, republica

-corupte: tirania, oligarhia, democratia

Criteriul de distinctie era cel al numarului

Cand aveam un singur conducator politic aveam cea mai buna forma de conducere. Cand avea o
singura persoana care conduce nu pastreaza vointa oamenilor e tirania(cea mai rea)

Notiunea de lege:

Scopul legii este acela de a apara binele comun. Aparand binele comun legea este un
instrument prin care se exprima vointa cetatenilor. Este defapt instrumentul consintamantului.
M. separa legea umana de legea divina. Legea umana difera de cea divina deoarece este
un precent raspunsazor.
Prin consintamant il duce pe M. la puterea populara. Prin consintamantul politic, sunt
desemnati viitorii guvernanti (pars principans).
Legile umane se bazeaza pe ideea de cutuma(obicei). Exista 4 sensuri ale notiunii de lege.
1. Din noul testament, si plecand de la el M. defineste legea ca fiind acea inclinatie naturala
sensibila fata de actiuni si pasiuni. Commented [1]:
2. Apropierea notiunii de lege de cea de regula. ceea ce iti vine sa faci sub un anumit impuls
3. Legea se poate identifica sub ideea de precept.
4. Legea inseamna stiinta sau doctrina care ne spune ce este drept, sau ce este folositor cetatii.

Potrivit acestei ultime acceptiuni, legea interzice potrivit lui m, apestecul intre drept si nedrept,
intre folositor si daunator. Separand ceea ce este drept de nedrept, legea este unitatea de masura
a stiintei dreptului.
Tot in cadrul al 4 lea sens, m obs ca notiunea de legea este prezenta si in domeniul politic,
nu numai in cel juridic. In domeniul politic , legea este un precept coercitiv, urmat de pedeapsa sau
recompensa.
Daca domeniul dreptului este definit prin aceasta separatie dintre just - injust, domeniul politic
trb sa identifice, prin intermediul notiunii de prudenta politica, legile politice cu preceptele coercitive.
Potrivit lui M. orice putere coercitiva trb sa ii apartina guvernarii civile. Legea nu are doar functia de
a defini ceea ce este drept sau ceea ce este consimtit. Legea politica , este acel precept uman, care
instituie o comunitate politica plecand de la vointa cetatenilor. Acordul cetatenilor, face ca o lege
umana, sa fie aplicabila unei cetati, daca ea nu contravine unui precept divin.
Necesisatea legilor pentru guvernare unei comunitatati politice este pusa in evidenta de m.
plecand de la exemplul unui Principe. Principele este cel care aplica legile, cel caruia cetatea i-a
incredintat judecatile civile facute in baza legii. Garantia unei bune guvernari, nu rezida doar, in
caracterul just al legilor. pentru a judeca in mod corect, diferitele chestiuni civile, judecatorii trb sa
cunoasca in profunzime, lucrurile pe care urmeaza sa le judece. Principele nu poate aplica in mod
corect legile daca nu are discernamant si prudenta politica. Numai in acest mod, principele va putea
aplica legile tinand cont doar de ratiune si nu de dorinta. Cele mai bune guvernari , spune m. au fost
instituite prin aplicarea principiului consintamantului. Principii care au ajuns sa guverneze prin
acordul cetatenilor, nu pot niciodata sa guverneze ignorand legile. Legile , spune m. sunt la randul
lor produsul vointei generale, care cauta binele comun. Ratiunea ne arata ca si oamenii cei mai buni
actioneaza uneori, tinand seama de pasiuni, si de sentimente corupte. De aceea dreptatea
oamenilor nu poate niciodata sa fie comparata cu cea obtinuta in urma aplicarii legilor. Nici un om,
nu va putea fi lipsit de pasiuni(negative), in masura legii.
Garantia respectarii legilor vine din faptul ca potrivit lui m. un mare numar de persoane trb
sa fie implicate in crearea legilor. Urmarirea binelui comun, este o garantie a calitatii legilor. evident
m obs. ca legile bune nu au prea mare valoare daca nu sunt si respectate. Mai intai trb ca acordul
cetatenilor sa fie obtinut de fiecare data cand sunt propuse legi noi. O participare cat mai larga a
Pagina 4 din 31
cetatenilor la procesele elective si legislative, va insemna defapt implicarea cetatenilor, si
capacitatea lor de a accepta inclusiv constrangerile inevitabile oricarei legi.
Procesul legislativ trb sa ii implice pe toti cetatenii. Pentru ca libertatea politica nu poate fi
garantata daca nu a fost respectata notiunea de consimtamant. Legile nu vor fi respectate, decat
daca atunci cand au fost create, s a tinut cont de vointa tuturor cetatenilor. Convocarea tuturor
cetatenilor la procesul legislativ, este privita de m. ca o garantie a utilitatii legilor. Prin participarea
egala a cetatenilor la procesul legislativ, cetatenii vor percepe constrangerea ca fiin mai suportabila.
Stabilirea legilor, trb sa ii vizeze pe toti cei asupra carora legile vor avea ulterior efecte.
Consimtanatul politic pune in evidenta, potrivit lui m. caracterul legitim al legilor. Utilitatea
legilor nu va fi niciodata recunoscuta daca cetatenii nu si-au exprimat mai intai acordul in privinta lor.
Lipsa acordului cetatenilor duce la formarea unor legi nedrepte. Caracterul opresiv al acestor legi va
distruge treptat societatea politica in care cetatenii ar fi trebuit sa fie solidarizati prin notiunea de
consimtamant. Societatile politice se bazeaza asadar pe consimtamant, adica pe acordul tuturor
cetatenilor. Acest acord al cetatenilor fata de legile care ii guverneaza, ii va determina pe acestia sa
respecte, autoritatea care pune in aplicare legile.
Importanta respectarii binelui comun, il face pe marsilius sa observe necesitatea implicarii
tuturor cetatenilor in procedurile legislative. Acordul cetatenilor, este o garantie pentru ca o lege sa
se ingrijeasca de binele tuturor. Nici o lege nu trb sa incurajeze doar binele individual sau binele unui
grup restrans de persoane. M. elaboreaza o serie de argumente impotriva celor care sustin ca legile
nu trb sa fie produsul vointei tuturor. Primul argument al adversarilor lui M. afirma ca autoritatea de
a legifera nu poate fi acordata celor lipsiti de discernamant. Evident, spune M. o multitudine de
cetateni nu ofera niciodata garantii in privinta lipsei discernamantului rautatii sau ignorantei. Desigur,
de asemenea, este mai usor , spune M. sa obtinem consintamantul unui numar restrans de cetateni,
decat al tuturor. Totusi, aceste contra-argumente, nu trb sa ne faca sa ignoram spune M. , ca cei
mai multi dintre cetateni doresc sa traiasca intr-o comunitate politica in care domnesc ratiunea,
ordinea si respectul fata de legi. Doar o societate in care legile si consimtamantul politic al cetatenilor
sunt respectate poate supravietui din pct de vedere politic.Societatile lipsite de legi(cele anomice),
nu vor putea niciodata sa reziste in timp, pentru ca nu vor putea sa afle ce este drept sau ce este
util. Putem deduce din aceasta afirmatie a lui M. tendinta lui de a vorbi despre un discernamant al
celor multi vazut ca fiind superior discernamantului unui grup restrans de persoane. Potrivit lui M. ,
cetatenii in marea lor majoritate se folosesc de ratiune atunci cand actioneaza dpdv politic si deci
aceste decizii politice vor avea de cele mai multe ori un caracter judicios. Obs de asemenea ca Commented [2]:
respectarea legilor, este notiune din care M. deduce apoi celelalte inzestrari politice pe care cetatenii decizii rezonabile, corecte
trb sa le aiba. Desi cetatenii in majoritatea lor nu sunt capabili sa inventeze legile, ei dispun totusi
de discernamant, si datorita acestui discernamant pot evalua utilitatea legilor pentru comunitatea
politica din care fac parte. Atunci cand apreciem valoarea legilor, sunt indispensabile notiunile
intelepciune si discernamant. Totusi acesta nu este un argument pentru a respinge participarea
cetatenilor la deciziile legislative. m. nu doreste sa diminueze rolul inteleptilor intr-o comunitate
politica, acestia vor putea evalua, situatiile politice complexe determinand prin aceasta deciziile pe
care le va lua adunarea cetatenilor. Acordul tuturor cetatenilor fata de legi se va dovedi un mijloc
eficient pentru a evita impunerea legilor oligarhice sau tiranice. Actiunile cetatenilor nu vor fi niciodata
contrare binelui comun. participarea tuturor la crearea legilor ii va face pe cei intelepti sa
dobandeasca experienta in privinta deciziilor legislative pentru ca cei intelepti fac parte la randul lor
din comunitatea din care legifereaza. Majoritatea cetatenilor poate asadar sa incredinteze unor
oameni experimentati si prudenti examinarea, decizia, si punerea in aplicare a regulilor pe care se
vor baza urmatoarele legi. In acest context inteleptii vor fi o gatantie a caracterului just al legilor pe
care ansamblul cetatenilor nu le va putea descoperii doar prin propriile forte. Cu toate acestea
convocarea tuturor cetatenilor ramane foarte importanta intru cat legile pot suferi modificari sau pot
fi abandonate daca ele contravin interesului comun. Asadar legile nu vor fi promulgate si facute
publice decat dupa ce multimea cetatenilor si-a exprimat acordul in privinta lor. Doar dupa aceasta
etapa legile isi vor redobandi forta restrangatoare si nerespectarea lor va inseamna aplicarea unor
pedepse civile. Putem conchide ca toate procedurile care vizeaza legile, de la instituirea lor pana la
aplicarea lor, se deruleaza in opinia lui m. in fc de consintamantul tuturor cetatenilor. Totalitatea
cetatenilor joaca asadar un rol deternimant cel putin in fazele tarzii ale parcursului legislativ. Commented [3]:
In articolele ulterioare din partea 1 a lucrarii “Aparatorul Pacii” M. va examina calitatile celui promulgarea si aprobarea legilor
care va fi ales in functia suprema a guvernarii. Virtutile morale sunt cele care ii vor permite principelui
sa aplice dreptatea si sa sanctioneze el insusi in mod drept fara sa tina cont de substantele favorabile
Pagina 5 din 31
sau nu. Intr-un cadru legislativ bun, atat prudenta cat si virtutile morale ale principelui, vor putea
completa legile. Prudenta politica va decide in privinta acelor situatii care nu sunt prevazute de legi,
in vreme ce virtutile morale ale principelui vor face astfel incat societatea politica sa fie o data in plus
ferita de coruptie. Existenta unor legi bune intr-o cetate nu exclude inn ochii lui M. necesitatea de a
avea buni judecatori.
Principele isi asuma functia de guvernare nu doar datorita virtutiilor sale morale ci si ca
urmare a unui proces electiv. Pe langa caliattile necesare unui bun principe acesta trb sa fie istituit
in urma unui proces prin care cetatenii isi desemneaza un reprezentat.
In opinia lu M. nu procedurile obiective conteaza cel mai mult, ci faptul ca aceasta capacitate
de asi desemna reprezentantii ii revine ansablului cetatenilo.
Cetatenii vor avea si dreptul de ai destituii pe cei care incalca legile, sau atributiile care le-au Commented [4]:
fost incredintate prin consimtamant. daca cetatenii rreprezinta cauza prima, sau cauza eficienta a principii
guvernarii, principele este cauza executiva sau instrumentala. Cetatenii pot interzice aplicarea unor
legi daca aceste legi nu au de partea lor consimtamantul cetatenilor. Dupa ce s-a decis in privinta
oportunitatii aplicarii unei legi, cetatenii ii vor incredinta principelui sarcina punerii in aplicare a legilor.
Numai acea comunitate civila care a intruit o buna guvernare va putea mentine acele legi corecte
care vor duce la evitarea razboaielor. Razboaiele si lipsa stabilitatii unor comunitati politice fac
imposibila convocarea tuturor cetatenilor pentru a vedea care este vointa populara.

3-nu am fost
4nu s-a tinut
CURS 5 (2 nov.2016)

Inceputul contractului social nu are in nimic comun cu denuntarea aservirii politice in numele
libertatii.
Russeau obs ca intre drept si forta exista o disparitate completa, dar si o anumita
complicitate. Pentru ca forta nu are nimic legitim, dar exista si puteri, forte legitime.

Pagina 6 din 31
 Prin conventia sociala individul dobandeste o alta calitate/natura, cea de membru a unui corp
pe care il constituie prin propria sa vointa. Statul nu poate exista decat cu conditia sa existe
supunere. Supunerea nu exista decat acolo unde exista cell putin germeni de legitimitate.
Ceea ce caracterizeaza noul statut al libertatii de dupa contract este unirea ei cu forta.
Contractul social in opinia lui Manet se prezinta ca o sinteza a fortei si a libertatii. Supunerea fiecaruia
fata de toti, instituie nu atat supunerea efectiva cat insasi forma supunerii.
La Rusoe vointa generala isi creeaza propriul obiect. Binere pe care aceasta vointa generala
il vizeaza nu este in mod direct utilitatea comuna. Vointa generala este dezinteresata. Binele comun
este doar una dintre consecintele vointei generale. Vointa generala deschide spatiul dreptului, insa
pentru a duce la bun sfarit aceasta deschidere ea nu trb sa distruga natura umana. Vointa este
generala si infailibila pentru ca ea reprezinta cauza existentei societatilor bine intemeiate.
Infailibilitatea vointei generale repr unul din aspectele gandirii lui Rusoe care i-a atras acuzatia de
totalitarism. Cu cat vointa generala este mai puternica cu atat ea constrange mai putin. Ideea vointei
generale exclude orice idee de represiune.
Proprietatea nu isi dobandeste existenta legitima decat ca rezultat al faptului social prin care
se instituie corpul politic. Individul devine simultan proprietar si cetatean. Nu exista asadar, un
caracter natural al dreptului de proprietate. Dreptul la proprietate este unul din rezultatele creatiei
politice.
A vorbi despre statul modern inseamna a vorbi despre ceea ce il diferentiaza de formele de
organizare politica precedente. Acest sentiment al diferentei dintre statul modern si formele politice
anterioare se afla la originea oricarei filozofii a istoriei. Incepand de la sfarsitul sec 17. se dezvolta
convingerea ca exista un ansablu de efecte sociale economice si politice care schimba regimul vietii
umane. Aceste efecte s-au numit comert, iluminism, civilizatie sau istorie.
In sec 18, Montesque obs ca noua “autoritate” a comertului, a cunoasterii si a moravurilor
blande in opozitie cu cele razboinice, trb sa inlocuiasca autoritatea veche a filozofiei grecesti si a
cetatii grecesti. In spiritul legilor Montesque incerca sa inlocuiasca vechiul criteriu al virtutii , cu cel
mai nou al libertatii. Nu era vorba de o critica la adresa vechiului regim cat de o incercare de ai arata
sensul istoric(necesitatea profunda de a depasi vechiul regim).
In prezent (sf sec 20) vechiul si noul ne apar mai degraba, ca niste poli ai regimurilor vietii
umane. Amandoi acesti poli desi aflati in opozitie, au un sens indiferent de preferinta unui autor sau
al altuia, pentru regimul antic sau cel modern.
Pierre M. obs ca intregul spatiu al gandirii politice, nu contine decat doua regimuri(ordini),
politice asupra carora s-a reflectat cu adevarat: cetatea greaca si statul modern. Doar in functie de
aceasta opozitie, ne putem lua reperele care sa ne orienteze in istorie. Intelegerea operelor politice
moderne. ne sugereaza ca filozofia moderna si statul modern s-aau construit in functie de critica
filozofiei grecesti si a cetatii grecesti.
Obs. ca fondatorii modernitatii, Machiavelli Hobbes,Locke, Montesque,Rusoe, au un singur
lucru in comun:ridicarea filozofiei grecesti general, si a lui aristotel in particular. Aceasta ne
dovedeste ca demersul modern isi arata caracterul viabil in functie de dovedirea caracterului fals al
filozofiei politice aristotelice. Studindu-i pe acesti autori, constatam faptul ca lumea politica moderna
este rezultatul unui demers bazat pe un program. daca filozofia greaca reprezenta meditarea
experientei grecesti, pentru filozofia moderna, experienta moderna este doar cea care furnizeaza
motivele demersului. Aceste motive au drept trasatura comuna orientarea vointei inspre viitor.
Proiectul politic al modernitatii, se afla intr-un raport esential cu filozofia politica moderna. Sarcina
actuala a reflectiei politico-filozofice, obs pierre m este aceea de a gandi filozofic o istorie politica
despre care nu putem spune ca s-a incheiat. caracterul filozofic al statului modern este o consecinta
a caracterului sau artificial.
Pentru fondatorii politicii moderne ( hobbes , Locke), omul creeaza ordinea politica si chiar
ordinea umana. Impartirea intre societate si stat, sau divotomia reprezentati-reprezetati insprima si
institutionalizeaza actul prin care omul se auto construieste in permanenta. Act care sta la baza
proiectului modern. Ideea unei construiri permanente este legata de ideea moderna de reprezentare.
Fondatorii societatilor moderne, nu si-au propus sa creeze ideea unei constructii permanente. Ei au
dorit ca natura umana sa fie in mod eficient conservata intr-o ordine politica, locuibila si confortabila.
Ei au dorit in acelasi timp ca natura umana sa nu fie afectata de miscarile arbitrare ale puterii politice.
Mijlocul folosit pentru acest scop limitat , a fost insa un artificiu nelimitat :suveranitatea absoluta a
corpului politic asupra lui insusi. realizarea acestei suveranitati absolute este in mod necesar o
sarcina nelimitata.
Pagina 7 din 31
 Obs ca in constructia politica moderna al carui plan initial…, omul prin natura sa este situat
in societate, iar prin suveranitatea sa este situat in cadrul statului. El obs ca ceea ce inainte era
propunerea abstracta si iluzie ideologica, anima astazi intregul spatiu social.
Manet obs ca avem nevoie d eo abordare istorica ptr a putea intelege sensul originar a
notiunii de drepturi ale omului. ptr initiatorii expresiei conflictul intre ideile pe care oamenii si le fac
despre binele suprem, acest conflict duce la razboiul tuturor impotriva tuturor. Un astfel de razboi
pune in pericol viata fiecaruia si arata ca moartea este raul suprem. oamenii aflati in dezacord in
privinta binelui suprem recunosc in general ca moartea este raul suprem. Corpul politic se
construieste asadar, plecand de la frica de moarte.Rolul corpului politic, va fi doar acela de a mentine
pacea intre cetateni, fara ca el sa isi propuna incurajarea practicarii virtutilor. Singurul scop al
corpului politic, va fi conservarea de sine. A se conserva devine primul drept al omului, si pornind de
la acest prim drept se va dezvolta reflectia cu privire la drepturile omului. Primul impuls care duce la
formularea drepturilor omului este prin excelenta unul defensiv. Cu timpul insa dreptul la propria
conservare va insemna dreptul la o viata confortabila si comoda. fapt care va presupune dreptul de
a detine proprietati.Potrivit lui Locke , conservarea de sine inglobeaza deja conservarea proprietatii
si a libertatii.
Treptat omul va descoperii ca are dreptul la toate bunurile umane dezirabile. Inainte de
perioada moderna, bunurile erau privite ca scopuri ale omului care pentru a fi realizabile trb sa fie
inscrise in lege. Primii ganditori politici moderni afirma insa ca aceasta inscriere a scopurilor omului
in lege nu mai este posibila pentru ca oamenii au idei absolut incompatibile in privinta binelui. Mai
mult, un lucru nu mai este considerat bun decat daca este cautat si descoperit in deplina libertate,
si nu impus printr-o lege.
Legea nu mai trb sa conduca in mod autoritar inspre bine, ci trb sa ii permita omului sa isi
caute in mod liber binele sau, interzicand oricui impiedicarea acestei libertati. Dreptul fiecaruia de a-
si cauta binele propriu, implica si dreptul de a nu-l cauta. Exisat asadar, si o alta fata drepturilor
omului, cea legata de frica si nu doar de chestiunea respectarii lor. Respectul obs Amnet nu este
atat de indepartat de teama, ci poate fi vazut ca o forma rafinata si superioara a temerii. Trb sa
incercam sa discernem sensul si efectele formelor noi pe care le capata legea in statele moderne
bazate pe drepturile omului.
Daca in lumea antica legea era privita ca o porunca sau ca o injonctiune autoritara, in statul
modern, legea devine o autorizare autoritara.
Obs ca autorizare spre deosebire de ceea ce considerau primii moderni, autorizare are
consecinte supra naturii umane si a libertatii. autorizare stransforma natura si orienteaza libertatea,
dar intr-un mod diferit de cel al legii antice. In mod ocolit si indirect autorizarea seamana cu o forma
si injoctiune, pentru ca re efectele acesteia. Legea permite sa fii indiferent fata de toate formele de
bine pe care le cauta oamenii. Treptat insa legea ajunge sa ordone aceasta idiferenta.
Dificultatea consta in urmatoarea obs: devine foarte greu sa crezi ca este rau, ceea ce legea
permite in mod natural.
Anticii, obs manet recunosteau ca legea transforma si reglementeaza natura. de aceea s-au
folosit ei de puterea legii, pentru a orienta natura inspre bine.
Modernii au dorit sa construaisca o lege complet detasata de natura umana si intra-tat de
artificiala incat sa lasa natura complet libera si fie ea insasi. Rezultatul insa nu a fost pe masura
asteptarilor lor. Legea prin pozitia si rolul pe care le detine are ca efect modificarea naturii.
Autorizarea insasi devine autoritara.
Manet remarca faptul ca destinul uman este in permanenta stabilit de relatia pe care o intretin naruta
si legea. Dincolo de avantajele si inconviententele pe care le au cetatea greaca si statul modern,
experienta moderna insasi, atesta faptul ca intelegerea greaca a legii este superioara intelegerii
moderne. In plan politic, obs el, legea nu poate fi separata de natura si nici invers.
Pentru a interpreta adecvat statul modern, nimic nu este mai necesar decat un dialog cu
cetatea si filozofia greaca. Un dialog centrat pe raportul natura-lege. Numai asa vom putea atinge
anumite scopuri.
1. sa recunoastem caracterul absolut inedit al perioadei moderne
2. sa intelegem vechiul si noul ca doua versiuni ale aceleasi ordini umane.

Problema umana ramane in mod intrinsec natural si etern insolubila ( fara o solutia unica).

CURS 8 23.11.2016
Pagina 8 din 31
 Frederic von hayek (1899-1992)

1944-“Drumul catre servitute”

Constitutia libertatii 1960

Preemiul nobel ptr econ 1974

In anii 30 scrie lucrari de economist.

In aniii 60 hayek ajunge la concluzia ca problemele sociale nu se pot rezolva doar plecand
de la economie ci trebuie descoperite acele principii care pot sta la baza unei filozofii ale libertatii.

Intr un capitol din constitutia libertatii el va trasa o distinctie intre doua traditii de libertate care
sunt in acelasi timp si doua modalitati de a intelege liberalismul. ambele traditii de libertate isi au
originea in sec 18,. Ele se num traditia franceza si traditia engleza.
Cele doua traditii de libertate sunt definite, printr o serie de opozitii care urmaresc diferite
criterii:

Traditia politica engleza, este empirica si nesistematica.

Ce franceza este speculativa si rationalista.

Prima valorizeaza institutiile dezvoltate in mod spontan

Cea franceza, construieste utopie, pe care a incercat in repetate randuri fara sa o aplice fara succes.

Traditia engleza nu este explicita si respinge orice forma de constructivism

Cea franceza este rationalista, plauzibila, aparent logica, crede in puterile nelimitate ale ratiunii
umane.

Pentru hayek doar traditia engleza da nastere adevaratului curent politic liberal.
Istoria engleza este istoria liberalismului, si nu neaparat a democratiei
Istoria franceza este ist democratiei si nu a liberalismului.

Traditia franceza creeaza un fals liberalism, care in cele din urma conduce la socialism.

Traditia engleza isi are originile in antichitate(provine de la greci: trece apoi prin cicero si alti
autori medievali, pentru a se opri la locke , david hume, manuel cant, adam smith, edmund buerked.
In traditia franceza il avem ca prim personaj pe Tomas Hobbes, apoi pe Russoe, Condorsait,
si ceilalti repr ai rev franceze.

Pentru tarditia engleza, legea si libertatea sunt inseparabile. Potrivit traditiei engleze legea
trb descoperita, de aceea este f imp TRADITIA JURIDICA.
Din perspectiva lib francez, legea este un obstacol in calea libertatii. Legea nu trb
descoperita ci inventata, si ea este interpretata intotdeauna ca o regula de organizare.
In cazul englez legea este premiza unui regim bazat pe suveranitatea dreptului. Legea consta
in principii generale formulate anticipat. Fiecare om are posibilitatea de a prevedea, formele pe care
le va lua coercitia exercitata de catre stat.
In cazul francez legea rezida in vointa legislatorului, autoritatea avand o putere abritrara de
actiune, in functie de circumstante. Dezavantajul, este ca sfera libertatii individuale va fi supusa in
mod evident riscului unei autoritati arbitrare. In conceptia franceza despre lege, suveranitatea
dreptului este mai greu de mentinut, pentru ca deciziile nu se iau dupa reguli, stabilite anterior.

Suveranitatea dreptului explica potrivit lui Hayek existenta unor limite ale legiferarii. In acest
mod legea nu se va opune realizarii liberatii individuale ci va fi chiar un garant al acestei libertati.

Respecatrea unor principii generale, este potrivit lui Hayek unicul mijloc prin care ne putem
urmarii propriile obiective, limitand in acelasi timp forta de constrangere a autoritatii. Prin intermediul

Pagina 9 din 31
legii, ne putem urmarii in modul cel mai eficient scopurile, fara ca legea sa fie transformata intr un
mijloc care sa vizeze explicit o anumita finalitate.

Criteriul adevarului

Potrivit acestui criteriu scoala rationalista frannceza este cea care s-a incelat. Francezii au
cautat libertatea in guvernare, in organizare si in interventia puterii si nu in absenta coercitiei cum s-
a intamplat in traditia engleza. Cele doua traditii de libertate situeaza in zone diferite originea libertatii
si se opun si prin procedurile prin care inteleg sa atinga libertatea. Traditia franceza urmareste
atingerea unui scop colectiv absolut, pe cand cea engleza crede in spontenaitatea actiunii, actiune
care trece prin incercari si ulterioare corectari.
Originea institutiilor fiind privita diferit de cele doua traditii, obs ca pentru englezi,
supravietuiesc doar institutiile care reusesc sa isi implineasca scopul, pe cand pentru francezi,
institutiile nu sunt niciodata spontane, ele fiind inventate, potrivit unui plan preconceput.
Statutul experientei este diferit in cele doua traditii pentru englezi, experienta este cea mai
profuna sursa a intelepciunii.
Cele doua liberalisme , privesc diferit relatia dintre om si civilizatie. Traditia franceza
considera ca omul a creat in mod deliberat civilizatia, pentru englezi civilizatia este rezultatul cumulat
a unui proces de tip incercare-eroare.
Natura omului este privita diferit de cele doua traditii. In traditia franceza se crede ca omul
este predispus spre actiunea rationala, in vreme ce in traditia engleza s-a crezut intotdeauna in faptul
ca omul poate gresi.
Exista un statul gresit si al regulilor morale in cele doua tratidii. Reg morale in traditia franceza
sunt absolute, verbalizate inaintea actiunii, si se opun ideii de Traditie. In vreme ce in trad englezaa
regulile morale sunt flexibile neverbalizate si adaptate Traditiei. respectul fata de aceste reguli se
bazeaza pe constragere in cazul francez, iar in cel englez fiind vorba de cel spontan si voluntar.
Ghidul actiunii este reflectia in cadrul francez, si obisnuinta in cea engleza.
Ratiunea construieste proiecte globale in trad franceza, iar in cea engleza are rolul de a
critica detaliile.
Traditia engleza da nastere ordinii spontane, in vreme ce traditia franceza duce la socialism.

Istoria libertatii individuale in epoca moderna incepe cu anglia sec 17. Termenul fundamental
pentru a intelege libertatea in modernitate nu este cel de democratie ci cel de isonomie.
Incepand cu sec 17. termenul antic de isonomie, nu mai desemneaza egalitate in fata legii,
ci desemneaza guvernarea de catre lege sau chiar statul de drept.
Isonomia inca din antichitate a fost pusa in antiteza cu conducerea arbitrara a tiranilor. `in
lumea antica termenul de isonomie, este chiar mai vechi decat cel de democratie. Isonomia a
implicat inca din antichitate participare. insa potrivit lui hayek guvernarea democratica a ajuns in
curaand sa pretuiasca egalitate in fata legii din care demo si-a luat justificarea. Platon opune
isonomia democratiei. Iar aristotel condamna regimul in care guverneaza poporul si nu legea. Adica
regimul in care totul este hotarat prin votul majoritatii si nu prin lege.
Odata cu sf sec 17, anglia prin filozofia politica a lui john locke contribuie esential la
respectarea principiilor libertatii.

Hayek vrea sa demostreze faptul ca libertatea fundamenteaza maj valorilor morale. Se

impune o precizare , cel mai adesea spre libertate tintem doar fara a o putea atinge. Pe masura ce
facem din ea doar o tinta permanenta, e imp sa cautam pe cat posibil reducerea coercitiei. Acest
lucru e necesar deoarece se comite o incalcare flagranta a libertatii atunci cand oamenii isi extind
actiunea coercitiva asupra semenilor lor. Libertatea individuala este garantata atunci cand fiecare
persoana cunoaste circumstantele in care doar ea are dreptul de a interveni. Circ asupra carora nu
poate fi impusa nici o coercitie. In primul capitol din costitutia libertatii hayek diferentiaza notiunea
de libertate de alte notiuni de care ea a fost confundata.

Prin libertate politica, spunne hayek se intelege in mod obijnuit participarea oamenilor la
procesul legislativ, la controlul asupra administratiei. Libertatea politica este un derivat a libertatii
individuale obtinut prin aplicarea acesteia, la grupuri luate in ansamblu.
Pagina 10 din 31
 Libertatea colectiva nu implica insa faptul de a fi liber ca individ.
Dupa cum nici libertatea individuala deplina nu presupune neaparat libertatea politica.
Identificarea libertatii politice cu libertatea in sensul general al termenului este o eroare
periculoasa deoarece de exemplu o persoana care se bucura de libertate politica. poate sa o
foloseasca cu sensul renuntarii la libertatea originara ca de plida atunci cand voteaza sau semneaza
un contract prin care consimte sa devina sclav.
Exercitarea libertatii politice nu este sursa garantarii libertatii individuale. “faptul de a ti alege
guvernul, nu inseamna neaparat ati asigura libertatea”

Libertatea interioara numita si libertate metafizica, sau subiectiva, nu poate acoperi

intotdeauna intreaga sfera a libertatii, in sensul defint de hayek. Libertatea in sens lang se opune
coercitiei exercitate din exterior, pe cand libertatea interioara, nu se opune niciodata coercitiei ci
desemneaza eliberarea de sub dominatia emotiilor trecatoare si a impulsilor de moment. Libertatea
in sensul lanrg definit de hayek si libertatea interioara, nu se suprapun intru-cat nu au acelasi
contrariu. Cea mai pericoluasa confuzie, se refera la identificarea libertatii in sens larg cu capacitatea
de a face ceea ce doresc. Aceasta confuzie potrivit lui hayek erodeaza ideea de libertate individuala.
Libertatea in sens Hayekian descrie in primul rand absenta unui anumit obstacol ( a coecitiei din
partea altor oameni). Ea dobandeste o dimensiune pozitiva doar odata cu punerea in practica a
proiectelor noastre, adica doar atunci cand ne decidem asupra modului in care vom folosi
circumstantele in care ne gasim. Libertatea in sens de a putea urmari propriile dorinte, nu poate fi
niciodata fundamentata pe o tatala absenta a constragerii. Pentrua putea beneficia de libertate
individuala, trb ca regulile generale sa prevaleze, si nu sa domine lipsa unei constrangeri
generalizate. Distinctia pe care hayek o traseaza intre libertate si libertati, are ca fundament diferenta
dintre interdictiile generale si permisiunile particulare. cand vorbim de libertate in sensul general al
termenului ne gandim intotdeauna ca interdictiile sunt exprimate prin reguli generale care nu vizeaza
anumite persoane, si nu ne referim la permisiunile speciale care denatureaza sensul major al
libertatii. intr o societate caract de liberate, explicite sunt doar interdictiile prin reguli suficient de
generale incat ele sa nu poata privilegia pe cineva ca urmare a unei vointe particulare. Orice alta
explicitare a libertatilor, inseamna defapt o limitare a libertatii individuale care da sensul autentic al
libertatii vazuta ca absenta coercitiei.
Coercitia consta in controlul pe care altcineva il exercita asupra unui individ. Astfel incat
planul sau proiectul acestuia, sa nu mai fie expresia propiei libertati. Coercitia limiteaza si deturneaza
libertatea individuala de la sensul ei propriu. Ea il transforma pe individ din persoana care gandeste
si valorizeaza in functie de propriile sale ierarhii , intr-un simplu instrument. Insa observa hayek
relatia dintre libertate si coercitie nu este atat de univoca. Desi prima consecinta a ideii de mentinere
a libertatii individuale ar fi eliminarea coercitiei, totusi obs hayek unicul mod de a evita coercitia este
amenintarea cu coercitia. Singura cale pentru mentinerea libertatii individuale este asumareaa
coercitiei sub forma unor reguli care sa nu vizeze scopuri particulare. Monopolul acestei forme de
corcitie il poate detine doar satul insa aplicarea acestei coercitii trb sa fie cat mai restransa. Conditia
acestei coercitii necesare consta in impersonalizarea si abstractizarea masurilor coercitive. Doar
astefl masurile coercitive pot deveni informatii utile pentru planurile individuale. Incalcarea regulilor
generale va duce la pierdera libertatii insa in acest context, fiecare persoana care se opune coercitiei
legitime isi va asuma acest risc in urma unui proces de cunoastere. Notiunea de libertate poate fi
asadar definita ca fiind acea stare in care un om nu este supus coercitiei prin vointa arbitrara a
celorlalti. Obs asadar ca hayek defineste libertatea intr un mod esentialmente negativ ca absenta a
constrangerii. Dificultatea apare atunci cand nu statul este sursa coercitiei si ea se exercita din
partea societatii. Este de asemenea dificil sa descriem din exterior domeniul constrangerii. Este
dificil sa distingem influentele constrangatoare ale oamenilor de cele care nu fac apel la
constrangere. De asemenea se poate obiecta ca termenul de constrangere nu este singurul legitim
atunci cand definim o societate libera. OBs de asemenea ca Hayek privilegiaza sensul libertatii
vazuta ca decizie privata.

PARTEA A DOUA

Pagina 11 din 31
 Cazaban
L. Strauss deosebea între filosofia politică clasică și cea modernă, în funcție de
limbajul pe care fiecare dintre ele îl folosește. Acest limbaj dând și stilul proptiu acestor
moduri de a gandi.
Daca filosofia politică clasică folosea limbajul cetății grcești, fiind astfel naturala,
filosofia politică modernă își propune să interpreteze marile teme de reflecție ale filosofiei
politice clasice. Limbajul foflosit de filosofia modernă este tehnic, unul foarte îndepărtat de
cel al cetății antice.
L. Strauss observă că limbajul democrațiilor de azi este unul creat sub influența
extrem de puternică a filosofiei moderne. Termeni ca: regim, reprezentare, voință politică,
suveranitate, aparțin filosofiei moderne.
Chestiunea democrației moderne apare, potrivit lui Strauss și lui P. Manent, pusă în
legătură cu proiectele filozofice. Democrația modernă a fost un proiect filozofic atata timp
cat au existat mai multe regimuri politice aflate în concurență.
Astazi democrația nu mai are un concurent credibil, cel puțin în lumea creștină. Lipsa unui
concurent ideologic credibil transformă conf lui Manenet și filosofia politica.
În perioada clasică filosofia politicăera o descriere a regimurilor politice în vederea
găsirii celui mai bun regim politic. Odată cu găsirea lui , democrația-filosofia politică se
transformă în istorie a filosofiei politice.
A recunoaște această transformare înseamnă a accepta 2 premise: Mai întâi trebuie
recunoscută criza pe care o traversează politica in perioada modernă( l. Staruss).
1. Criza este legată de limbajul folosit
2. Democrția este un regim politic( p. Manent), fie el și unul lipsit de concurența
ideologică. Chiar dacă nu are concurent ideologic rămăne regim politic.
In cazul filozofei politice moderne(L. Strauss) este esențial să distingem între om și
omul modern pe cealalta parte. Respingand limbajul natural al cetații grecești filozofia
politică modernă a ajuns dacă nu să înlocuiască , cel puțin să creeze alte concepte pornind
de la cel de om, voință de putere, spirit.
Acest nou limbaj era necesar pentru că vechiul limbaj clasic nu respecta diferența
dintre om și omul modern.
Principala diferența dintre omul tradițional și cel modern constănîn faptul că omul
modern este singurul care are conștiința apartenenței sale la istorie.
In ceea ce îl prvește pe Machiavelli, încă din prefața acestui volum M. vb despre lunga
experiența a lucrurilor moderne, prin aceasta el este 1-ul autor care își conștientizează
modernitatea , diferențiandu-se de cei care l-au precedat. El traiește între 1469-1527. Principele apare
în 1513.
Skinner scrie Fundamentele gândirii politice moderne, primul volum este dedicat
Renașterii, cel de-al doilea este dedicat Reformei.El ocupă un mic spațiu în primul volum.
De la început Skinner este polemic. Începe prin a afirma că principele lui Machiavelli face
parte dintr-un gen de opere, din genul numit oglinzile principiale. Aceste gen există din
perioada medievală. Se mai oberva că exista o neînțelegere la nivelul comentatorilor a relației
dintre aceasta lucrare ,, Principele* și literatura de același gen din Renaștere. S-a considerat
adesea că Principele este o carte care nu poate fi încadrată într-un gen literar, are genul lui
– sui generi.

Pagina 12 din 31
 Numeroși autori au considerat că Machiavelli nu a ținut seama de conceptele și
categoriile politice vehiculate în vremea sa. S-a considerat acest lucru pentru că de multe
ori el schimbă sensul noțiunilor , de exemplu fortuna- virtute capătă la el mai multe aceptiuni.
Multe dintre presupozițiile care stau la baza principalelor argumente ale lui Machiavelli fac
parte, totuși, observă Skinner, din tradiția de gândire politică specifică sfarsitului secolului
13.
Este evident conform lui Skinner ca Machiavelli conștientizează caracterul critic al
demersului său în raport cu literatura care își propune să ofere modele principiilor. Ceea ce
este important de urmarit în principele este modul în care Machiavelli resinge o parte din
moștenirea tradiționala umanistă, iar pentru a putea sesiza ceea ce el respinge trebuie să
precizăm contextul intelectual al operei.
Skinner surprinde că Machiavelli este în mai multe rânduri critic față de teoriile politice
ale contemporaniilor sai. O primă critică pe care Machiavelli o aduce contemporanilor săi
vizează incapacitatea acestora de a degaja semnificația puterii asolute pentru viața politică
.
Se credea, de obicei în vremea M. că un principe devotat în întregime unei vieți
virtuase ar urma să obțină, în mod necesar cinstea gloria și renumele.
Machiavelli observa că această perspectivă nu ține seama de necesitatea combinării,
în vederea obținerii celor trei bunuri socio-politice, artei persuasiunii cu folosirea forței
militare. Pt a obține cele trei scopuri: cinste, glorie, renume este necesar ca principele să
aibă persuasiune cu forța militară.
Acest accent pus pe forța militară a dus de multe ori, oservă Skinner la al considera
pe Machiavelli un autor extrem de violent, care creeaza o economie a violenței, cum a spus
un exegent din secolul xx.
Conform lui Skinner nu este cazul să acentuăm dimensiune razboinoca a teoriei
politice machiaveliene pentru ca reusita politica a a unui principe se bazeaza în parte pe o buna
folosire a fortei militare.
Din perspectiva lui Machiavelli un principe virtuos nu este un principe devotat in intregime
practicarii virtuțiilor crestine, dar nu putem spune că simpla folosirea a violenței îi poate garanta
cuiva obținerea renumelui de bun principe .
Pentru mulți dintre umaniști, obs Skinner promptitudinea în apararea tarii, fie si prin folosirea
violentei, era principala trasatura a bunului catatean , fara sa nege faptul ca Machiavelli, acentuase
rolul fortei absolute in guvernare Skinner remarca importanta notiunii de convingere/persuasiune a
supusilor in privinta tutur actiunilor majore pe care un principe vrea sa le intreprinda.
Skinner observa ca exista 3 capitole centrale ale lucrarii in care Machiavelli discuta chestiunea
chestiuni militare ( cap 12,13,14). În aceste capitole el dezbate și ideea folosirea trupelor de mercenari
si constata ca exista un mare pericol al folosirii trupelor. El atribuie ruia Italiei din din vremea sa
folosirii trupelor de mercenari.
Fiecare principe isi poate dovedi talentele militare , nu doar orgnizandu-i militar pe cetateni
ci comandand el insusi trupele militare. Potrivit lui Machiavelli numai acest fapt garanteaza siguranta
principatului.
Un al 2-lea aspect cu care el devine critic cu contemporanii sai umanisti este legat de termenul
de virtute . Potrivit contemporanilor lui Machiavelli virtute inseamna acea capacitate care ii permite
principelui atingerea celor 3 scopuri nobile: cinste glorie, renume.
A doua afirmatie a umanistilor, a fi inzestrat cu aceasta virtute, inseamna a avea toate virtutile
importante, a avea virtutiile morale crestine.
Pagina 13 din 31
 Daca Machiavelli recunoaste ca scopurile cele mai nobile sunt cinstea, gloria si renumele el
neaga hotarat faptul ca un contemporan traditional ar putea duce la atingerea acestora.
În privința rolului virtutiilor traditionale, Machiavelli face doua afirmatii:
1. Nu este important ca principele sa aiba toate virtutiile morale traditionale, lucrul cel mai
important conform lui Machiavelli este mentinerea aparentelor. Nu este nevoie ca
principele sa aiba toate calitatile, trebuia s aaiba talentul de a mima virtutea.
2. Afirmatie: unele dintre lucrurile virtuase pe care la va practica principele ii vor aduce
ruina, altele prosperitate – virtutea este ambivalenta. Virtutiile morale sunt ambivalente
din punct de vedere politic.
Ată observație pe care o fce Skinner se refera la titlurile capitolelor in care ele
polenizeaza cu contemporanii sai sunt lasati în latină.
Trei titlui din latină: cap 16- Despre generozitate si zgarcenie, cap 17-Despre cruzime
si milostenie, cap 18- Despre cum trebuie respecta cuvantul dat.
S-a pretins adesea ca originalitatea argumentarii lui Machiavelli in aceste capitole ar consta
in faptul ca el separa politica de morala si accentueza autonomia politicului. Potrivit lui Skinner
aceasta interpretare intelege gresit relatia dintre perspectiva lui Machiavelli si cea a contemporaniilor
lui.
Machiavelli este de acord cu contemporanii lui în privinta scopurilor care trebuie atinse in
politica. El difera de umanistii in privinta naturii metodelor pe care se intrevede.
Potrivit lui Skinner diferenta dintre Machiavelli si contemporanii sai nu este diferenta dintre
o perspectiva morala asupra politicii si o perspectiva care separa morala de politica, ci este diferenta
dintre doua moralitati distincte.
Machiavelli pare a spune uneori ca desi virtutiile principelui sunt bune in ele insele, nu este
loc pentru ele in viata politica.
Generozitatea si clementa principelui pot sa se transforme in vicii, daca sunt aplicate fara
discernamant.
Punctul culminant al discuției este atins în secolul 17, unde alternativa care i se
înfățișează principelui este aceea de a fi iubit și a fi temut de către supusii lui. Daca ambele
nu sunt posibile, este mai bine din perspectiva lui Machiavelli să fie temut.
În capitolu 8 , Machiavelli spune că principele nu trebuie să se abată de la bine,
daca este posibilă înfăptuirea binelui, dar trebuie să știe să facă bine dacă acest lucru este
necesar.
Interpretarea lui Skinner se detașează de celelalte interpretări date ăn secolul xx lui
Machiavelli.
L. Strauss a scris în Gânduri despre Macivelli că doctrinele conținute în principele
sunt imorale si nereligiose. Potrivit lui Strauss Machiavelli nu este alceva decar un maestru
al raului.
Potrivit lui Skinner nu putem susține afirmația lui L. Strauss pentru că Machiavelli este
departe de a confunda răul cu binele. Desigur, de multe ori Machiavelli lasa impresia, spune
Skinner, că ezită în această privință, preferând să accentueze importanța reputației de a fii
virtuos în detrimentul virtuților insele. Cu toate acestea el îi dezaprobă pe cei care sprijiniți
de circumstanțe nu se poartă virtuos.
Noțiunea de virtute la Machiavelli nu se confundă cu virtutea în aceptiunea sa
tradițională, dar nu se confundă nici cu viciul. Ceea ce înseamnă că cel care posedă această
virtute va putea să se comporte și vicios dacă este cazul.

Pagina 14 din 31
 Virtute înseamnă orice calitate care îl ajută pe principe să își mențină statul. Plecând
de la această afirmație au existat autori care au considerat că principele lui Machiavellieste
o lucrare care poate fi înțeleasă dacă înțelegem în paralel sensul pe care el îl dă noțiunii de
virtute.
Prin modul în care se raportează la noțiunea de virtute, un principe bun va știi bine
să folosească forța militară, puterea politică și pe cea economică.Ceea ce îl interesează cel
mai mult din punct de vedere politic pe Machiavelli sunt principatele noi( nou cucerite) care
pot oferi exemple de politică bună și care sunt opera unei politici fondatoare.
A gândi noțiune a de virtute înseamnă în același timp a examina circumstanțele
politice de la un anumit timp și a măsura eficacitatea unei acțiuni politice.
Pentru a măsura această eficacitate P. Mathias , trebuie să mai intelegem termenul
de fortuna. Fortuna reprezintă la Machiavelli un complex de cauze și de circumstanțede care
principele trebuie să știe cum să se foloseasca. Noțiunea de fortuna oferă condițiile în care
noțiunea de virtute poate deveni mai eficientă. Desigur eficiența noțiunii de virtute vă ține în
egală măsură de scopurile politice pe care un principe le proiectează și care nu sunt în
primul rând scopuri morale, dar care au în mod esențial o dimensiune ordonatoare.
Există 3 faze ale noțiunii de virtute. Mai întâi, noțiunea apare sub forma ambiției
principelui, un fel de organ natural esențial pentru ordinea politică pe cale de a se naște.
Adoua fază este cea în care noțiunea de virtute se prezintă sub forma violenței răzoinice. A
treia faza este faza aparenței în care un principe înzestrat cu virtute își poate disimula, ascunde
defectele.
La Machiavelli, noțiune de virtute nu este justificata pornind de la trasaturile individului care
o intrupeaza, ci notiunea de virtute este justificata prin orizontul politic pe care il deschide.
Principele bun este cel cre reuseste să pună în practică o politica ordonatare. Să ordoneze
statul, să îi dea acelui teritoriu forme juridice aproape permanente , potrivit lui Mathias. Nu
putem să vorbim în cazul lui Machiavelli de un adevărat teoretician al statului modern pentru
că din gândirea lui lipsește noțiunea de legitimitate politică.
Potrivit lui Strauss gandirea lui Mchiavelli poate fii considerată o pedagogie politică
pentru ca el se pune in situația celui care predă ceea ce a învățat.
Diferențele dinter cele doua gandiri:
Cetatea grecească a reprezentat prima structură bine conturată de energie politică.
Ea se baza în primul rând pe ideea unui bine comun în numele căruia cei ajunși să
guverneze trebuiau să îi conducă pe ceilalți. Cetatea era pentru greci forma de organizare
cea mai potrivită naturii umane. In acest context știința politică grecească care era prin
excelență o știință a cetății, s-a născut ca știință a regimurilor politice.
În cadrul științelor politice grecești și mai precis în cadrul teoriei eleaborate de
aceasta, o reg politice, esențial era numărul celor care dețineau puterea.
Potrivit gândirii dezv în cetatea grecească, libertatea nu există în sens privat, ci ea
era întotdeauna legată de viața publică. Spre de osebire de acest mod de gândire, filosofia
politică modernă este nevoită să lucreze cu numere mari. De aceea inventia( problema
principală a politicii moderne va fi notiunea de reprezentare.
Știința politică modernă va avea la bază ideea unui stat modern care devine suveran
monopolizând cel mai adesea discursul politic.
Există duoa versiuni ale stintei politice moderne, potrivit lui Mannent: cea care
accentuează atunci când se referă la politică noțiunea de știință și cea care accentuează
atunci când se referă la politică noțiunea de experiență. În ambele variante observăm că
Pagina 15 din 31
stiința politica moderna are un caracter variat. Ea constata ca omul nu pote trai in absenta
organizarii politice. Omul nu poate contina sa traiasca in ceea ce filozofii au numit stare de ntura.
Starea de natura a fost definita de autorii moderni ca o stare in care riscurile vietii
naturale sunt foarte mari. De aceea este necesară abandonarea rapida a acestei stari de
natura si construirea unei stari politice in care statul sa fie un garant al drepturilor. Noua
stiintă politica nu va fi doar un o descriere a regimurilor politice in vederea gasirii celui mai bun
regim politic, ci va fi si o clasificare a difritelor forme politice. Noua știința politica va fi din punct
de vedere tehnic o preluare a doctrinelor contractualisteale unor autori precum: Hobbes,
Lock sau Rousseau. Noua politică moderna se revendica de la aceste doctrine. Daca în
stiinta politica greaca oamenii erau cei care ii conduceau pe semenii lor, în stiinta politica
moderna, statul va pretinde să joace acest rol. Condiția politică modernă va fi orientată de
intrebare urmatoare: care sunt ijloacele prin care se pot garanta drepturile oamenilor?
Această intrebare este strâns legatat de o alta interogatie care se refera la ,, cine participa la lucrul
comun?,,
Omul politic modern este dupa P. Manent un expet în drept constituțional, preocupat de
perfecționarea mecanismelor guvernarii reprezentative. Omul politic antic era în principal un
educator al celorlalți, atât din perspectivă politică cât și din perspectivă morală. Dacă pentru
știința politică antică descriera regimurilor politice era esențială pentru stiinta politica
modernă, mai important pentru clasificarea regimurilor politice este imparteala lor in regimuri
reprezentative si non-reprezentative.
Pentru a înțelege diferentele dintre cele doua, putem sa privim pe Monteshuieu care are
urmatoarea imparteala a regimurilor politice: monarhie ( Anglia), republica si despotism.
Numarul deținerii puterii la Montesquieu nu mai joaca un rol decisiv. Esenta pentru el
este să recunoaștem importanta monarhiei ca forma de guvernare a natiunii moderne.
Pentru stiinta politica moderna un singur regim va deveni treptat legitim si anume regimul
democratic( alegerea cu ajutorul principiului majoritații).

Cur 2

Tomas Hobbes( 1588-1679)

El reflecteaza tarziu asupr politicii. Incepe aceasta reflectie pentru ca vrea sa introduca politica
in campul filozofiei. Isi propune sa reconstruiasca ansamblul cunoasterii umane, pornind de la ordine,
certitudine si adevar.
Evenimentul care il determina este razboiul civil englez care zguduie structurile politice si
sociale ale Angliei. Din perspectiva lui filosofia este cea care trebuie sa intemeieze cunoasterea
politica si sa puna in evidenta necesitatea statului. Necesitatea statului este aparata de Hobbes din
perspectiva rolului sau de a impiedica discordia, conflictul si razboiul.
Filizofia politica se mai numeste si filozofie civila si are ca rol construirea din punct de vedere
teoretic a unei cunoasterii cu functie practica. Eficacitatea practica a filozofiei politice tine de buna
folosirea a ratiunii, iar ratiunea este mijlocul mai sigur de a mentine stabilitatea statului si de a asigura
pacea civila. Pace care inseamna bunastarea indivizilor.
1.de ce societatea si statele ajung sa fie distruse?
2. de ce ajung oamenii sa se revolte si se ajunge la razboi?
Hobbes nu cerceteaza doar cauzele factuale( noutatea pe care o aduce) ale nasterii si decarerii
statelor, ci de la cauzele factuale trece la cauzele de principiu.
Pagina 16 din 31
 Trece de la istoria civilă la filozofia civilă.
Din punct de vedere al fundamentelor cunoașterii își propune să îi confere filozofiei
politice ( ….statut demonstrativ). El constată că principiile filozofiei politice nu se află în
istorie ci în natura umană. Prin aceasta constatare instituie un nou mod care inseamnă o
detașare de circumstanțele particulare pentru a deduce consecinte perene.
1. De ce oamenii care sunt în mod natural liberi, egali și independenti se asociază pentru
a constitui un stat? Cum se ajunge de la multitudinea vointelor individuale la vointa
politica unica?
El își reelaboreaza in mai multe randuri doctrina politica ,, Elementele dreptului natural si
politic,, lucrare elaborata in engleză, dar o publica 10 ani mai tarziu în 1650, sub forma a
doua tratate separate: 1. Despre natura umana, 2. Despre corpul politic.
Prima parte a acestui tratat ,, Despre natura uman,, este consacrata studierii starii naturale a
omului si a puterii lui naturale.
Despre corpul politic studiază natura si legile corpului politic, numit de Hobbes legi
civile.
Consecinte:
Studiera constituției interne a oamenilor și cea a raporturilor care se stabilesc în mod natural
între oameni, se pot face independent de orice considerație asupra statului.
Hobbes face parte din gândirea jusnaturalistă.
A doua consecință, ceea ce Hobbes numește stare de natură, desemnează condiția
oamenilor înainte de existența puterii politice.
A treia consecință , statul sau corpul politic nu reprezintă o realitate naturală produsă
spontan de natura umană ci o realitate artificială creată de voință.
Prima parte a lucrării descrie constituția afectivă și cea cognitivă a individului. Omule
este o ființa caracterizată de dorință și de cuvânt. Principala dorință a omului este aceea de
a-si menține viața.
Așadar obiectul principalei dorințe este însăși ființa omului. Constituția afectivă nu
este singura care il caracterizeaza pe om. Constituția cognitiva porneste de la faptul ca omul
se poate exprima. Prin cuvant omul, observa Hobbes face ca pentru el stiinta, justitia si legea
sa aiba un sens.
Raportarea la cuvant este esentiala pentru a putea vorbi despre republica, societate,
contract sau pace. Definirea omului ca ființă dominată de dorință și de cuvânt ne conduce
de la examinarea individului la luarea in consideratie a relațiilor interumane.
Hobbes observă că ceea ce definește relațiile interumane în stare de natură este o
dublă neliniște. Primul aspect se referă la faptul că fiecare om este neliniștit pentru că trebuie
în permanență să găsească acele lucruri succeptibile de a-l menține în viață. Al doilea aspect
al neliniștii se referă la faptul că fiecare om este nesigur în privința intențiilor celorlalți.
Prezența celorlalți introduce in starea de natură un factor de incertitudine.
Relațiile de natura în starea de natura sunt subminate de incredere, de rivalitate sau
de căutarea din partea fiecarui individ a superioritatii.
În starea de natură oamenii sunt dominați de frica de moarte, ceea ce face ca aceasta
stare de natura sa fie la Hobbes una de razboi. În această stare de război oamenii sunt
dominați de frica de moarte și de căutarea propriei glorii. Evident că relațiile sunt de
dusmanie.

Pagina 17 din 31
 Prezența bunastarii nu va putea fi gandita daca nu se instituie in mod voluntar corpul politic
sau statul.
Statul este definiy de Hobbes în Leviathanul ca o mulțime de oameni unită într-o
singură …… de o putere comuna in vederea pacii, apararii si a avantajului tuturor.
Statul sau corpul politic reprezintă unirea unei mulțimi de oameni care se aflau anterior
în conflict. Această unire a lor fiind un produs al acordului voințelor oamenilor, este o unire
artificială. Statul apare ca o creație artificială comparabilă cu o creație din nimic, înfăptuită
de mintea umană. Acest artificiu politic care este statul, trebuie înzestrat cu puteri și drepturi
care să îi permită îndeplinirea funcției în vederea căruia el a fost instituit. Așadar statul sau
corpul politic trebuie să dispună de o suveranitate absolută și indivizibilă. Ea trebuie să fie
absolută pentru că numai fiind absolută ea va fii dependentă de orice altă putere și de orice
alt drept uman. Putereea de constarângere a acestei suveranități absolute va fi de așa
natură încât nimeni și nimic să nu i se poată opune.
Pe de altă parte ea trebuie să fie indivizibilă( să nu poată fi împărțită între diferite
persoane sau instituții) pentru că atunci ajunge să se nege pe sine însăși.
În privința modalității de instituire se face prin pactul natural.
În ,, De cive,, și Leviathanul el încearcă să explice cum se trece d e la stare a de
natură la starea de civilă.De la o logica a infruntarii la o logică juridica. În cea de-a doua
lucrae ,, De cive,, = Despre cetățean, exista cateva scheme structurale fata de lucrarea
anterioara. O parte conscarata naturii umanesia adoua modificare: adaugaraea unei parti finale
despre religie.
De cive este publicata in 1942, prima publicata. În 1647 apare a doua ediție, in care
Hobbesraspunde obiectiilor pe care le-a ridicat prima versiune a lucrarii.
I chestiune se refera la definitia aristotelica a omului ca animal politc. Hhobbes negase in
prima editie definitia aristotelica, consideran ca omul nu are o dispoziteie naturalade a trai in
societate. I s-a reprosat lui Hobbes că iin aceasta situatieomul nu va putea sa ajunga sa
traiasca intr-o societate organizata din punct de vedere politic. S punând acest lucru Hobbes
îsi anuleaza propriul proiect d eanulare aunei filozofii civile . Pentru a evita aceasta situatie Hobbes
in raspunsul la obiectii ofera o distinctie capitala intre dorința de societate( de a fii cu ceilalți) și
capacitatea de a trai în societate, inteleasa in sensul strict de societate politica.
Este important sa distingem intre dispozitia de a avea relatii cu ceilalti si relatiile
interumanecare constituie societatea politica.
Daca natura ii constrange pe oameni sa se adune pentru a-si putea mentine viata si a ajunge la
bunastare, educatia este cea care il face pe om capabil sa traiasca in societate si nu in natura.
Educatia inseamna cunoasterea neajunsurilor starii de natura. Asadar societatea politica nu se
intemeiaza pe o serie de capacitati naturale pe care le-ar avea omul si este intemeiata in mod voluntar
pe un pact social.
A doua obiectie priveste o afirmatie a lui Hobbes potrivit careia omul in starea de
natură nu comite nedreptati fata de ceilalti. El afirmase pornind de la alta afirmatie
importanta potrivit careia omul nu este rau prin natura sa. I s-a obiectat ca nu exista stare
de natură.
Hobbes raspunde ca ceea ce ii face pe oameni violenti in starea de natură este
dorinta de a-si mentine si nu o tendinta spontana a naturii umane.
In starea de natura nu exista o putere politica, nelinistea care il caracterizeaza pe fiecare
individ se transforma in teama fata de celalalt.

Pagina 18 din 31
 Dinamica relatiilor interumane in stare de natura se bazeaza pe pasiunile oamenilor, crearea
statului fiind unica solutie pentru instituirea unei dinamici pacifice a relatiei interumane.Hobbes ne
spune ca omul este este nedrept i starea de natura.
Puterea politica.
Afirmatia lui Hobbes conform careia puterea suveranului trebuie sa fie absoluta.
I se reproseaza ca o putere absoluta are consecinte nefaste asupra oamenilor. Puterea absoluta
a suveranilor instituie violenta asupra supusilor. Hobbes raspunde la aceasta obiectie prin 3
argumente:
- Statul trebuie sa detina o putere absoluta pentru ca altfel nu ar dispune de mijloacele
necesare pentru a-si atinge scopurile: apararea si protejarea supusilor. Cel care detine
puterea politica nu este supus el insusi legilor civile ci ramane in continuare in starea
de natură , stare din care nu poate comite nedreptati fata de supusii sai.
- Al doile argumentspune ca puterea regilor este exact aceea putere pe care le-o confera
supusii. Nu trebuie sa ne temem ca suveranii isi vor folosi in mod abuziv propria putere
pentru ca le-ar dauna supusilorin cazul unui suveran inseamna s-si dauna siesi.
- Al treilea argumentspune ca argumentul anterior se bazeaza pe credinta in rationalitatea
actiunilor suveranilor. Exista, recunoaste Hobbes riscul unei folosiri gresite sau al unei
folosiri abuzive a puterii politicedin partea suveranilor, dar aceste risc nu se poate
compara cu starea de mizeriesi cu riscul permanent al mortii violentecare existain
starea de natura. Starea de natură era pentru Hobbeso stare de razboial tuturor contra
tuturor.
Hobbes apără ideea puterii absolute pornind de la faptul ca din punct de vedere
istoric, orice putere politica fiind suverana, a fost intotdeauna absoluta.
Fara o putere absoluta nu exista nici suveranitate nici stat. Statul, fie ca este vorba de
democratie, aristocratie, monarhie, nu isi asuma pe deplin scopul, decat atunci cand dispune
de o suveranitate nelimitata pe care insa conducatorul politic stie sa se foloseasca cu prudenta
si in mod rational.
A3-a lucrare si cea mai cunoscuta este,, Leviathanul,,-1651 si este scrisa in engleza
fiind tradusa de Hobbesin latinas si publicata in 1668 in latina. Hobbes formuleaza cu maxima
acuratete teoria pactului social( partea1, capitul 17), unde explica cum se formeaza o
republica. Potrivit lui Hobbes instituirea suveranitatii statatului se face prin abordarea de catre
fiecare individ in parte a propriului sau drept de a se guverna.
Aceasta abandonare a dreptului autoguvernarii are loc in contextul abandonarii de
catre toti ceilalti a acestui drept pentru ca multime unita prin existenta unei unice suveranitati
sa poata fi numita republica( civitas in latina). Noua teorie a pactului social are asadar la baza
un raport de autorizare. Acest raport implica faptul ca suveranul actioneaza in numele
supusilor si ca supusi actioneaza prin suveran. Actionand prin suveran nu sunt constransi la
ascultarea absoluta pasiva si nu sunt nici lipsiti de orice fel de drepturi. Instituirea pactului
social se bazeaza pe credinta autorului in importanta capitala a legii. In opinia lui, autoritatea
este cea care determinandul in care vor arata legile , acesta din urma fiind doar expresia vointei
celui care dispune de dreptul de a comanda. Suveranul descris de Hobbes este asadar unicul
legislator si unica sursa a legalitatii politice. Legea isi are originea in ratiunea suveranului, dar
ea nu poate avea un caracter obligatoriu, decat dupa ce a fost adusa la cunostiinta supusilor.
Îm partea finala a lucrarii hobes discuta raportul dintre ascultarea fata de suveran si fata de
Dumnezeu( care se exprima in conformitate cu legea…..)

Pagina 19 din 31
 Scopul lui Hobbes in aceasta parte finala nu este definirea unor noi adevaruri de
credinta ci incercarea de a supune puterea ecleziastica puterii politice. In scopul perpetuarii
pacii civile.
„Dreptul natural si istoria”. Interpretandu-l pe Hobbes , L.Strauss porneste de la
afirmatia conform caruia Hobbes s-a considerat intemeietorul stiintei politice.
Tradus de filozofia politica clasica, a cautat cel mai bun regim politic, dar nu a ,
contestat niciodata afirmatia lui Aristotel care vedea omul drept animal politic.Conform lui
Hobbes omul poate fii considerat apolitic sau chiar asocial. Pentru a putea ajunge ala o sesiune
adecvata despre stat, Hobbes considera ca este esential sa plecam de la modelul matematicii
si de la gandirea lui Machiavelli.
Filosofia pol clasica s-a bazat foarte mult pe credinta in nobleta omului care asuma
functii politice, fiind din acesta perspectiva, cel putin idealista, daca nu chiar utopica. Hobbes
pleaca de ala afirmatia potrivit careaia justitia nu este niciodata matura, ci este instituita de
om dupa ce acesta paraseste starea de natura. Filosofia politica clasica a definit drepturile
naturale in legatura cu perfectiunea omului vazut ca animal rational si social. Plecand de la
notiunea lui Machiavelii, Hobbesisi propune sa mentina ideea existentei unor drepturi naturale
, dar sa nu mai lege de ideea perfectiunii omului.
In acest context, din prima lucrare a lui Hobbes el definea dreptul natural ca fiind
aceea libertate a omului de-asi folosi propriile capacitati si puteri naturale fara ca acest lucru
sa ii poata ii imputat invederea mentinerii vietii. Pe de alta parte acest drept natural devine
contradictoriu in statrea de natura pt ca dispunand de el fiecare individ, vointele oamenilor
vor ajunga inevitabil in conflict starea de natura, identificandu-se cu o stare de razboi. In
acest context intervine ratiunea umana care formeaza ideea unei legi distincte de dreptul
natural. Tot in 1 lucrare Hobbes va defini legea naturala ca o interdictie prin care ratiunea
noastra ne determina sa facem sau sa n facem cva. Numai perceptele legii naturale ne va putea
conduce pe cale pacii.
Exista prin natura doar drepturi perfecte si nu datorii perfecte. In acest context statul
nu mai are rolul de a promova viata virtuasa si de a proteja dreptul natural al fiecaruia .
L.Strauss spune ca aceasta afirmatie despre drepturi si datorii ale lui Hobbes sta la
baza principiilor liberalismului.
Liberalismul spune L. Strauss este acea doctrina politica in care drepturile sunt
considerate cafiind fundamentale si sunt separate de datorii. Hobbes devine asadar conform
lui Strauss insusi fondatorul liberalismului.
Daca in traditia filosofia pol clasica datoriile erau mai importante decat drepturile
odata cu Hobbes si afirma faptul ca drepturile individuale sunt prioritare fata de toate
celelalte lucruri existente in societate .
In acest Hobbes separa ideea drept individuale de aceea a prestigiului .Dca in filosofia clasica
perfectiunea nu putea fi atinsa decat in societate, Hobbes si filosofii de dupa el abandoneaza
ideea perfectiunii sociale. In locul acestei idei, Hobbes va vb de starea de natura care devine
odata cu el un subiect de filozofie politica. In starea de natura nu exista justitie si de aceea nu
exista nici o datorie perfecta ci doar drepturi perfecte.
Justitia apare odata cu trecerea la starea politica prin instituirea statului creeat in urma
pactului social.
Justitia devine in starea politica echivalenta cu obiceiul de ati indeplini
contractele.Insa toate aceste contracte st posibile pentru ca exista mai intai uhn contract de
supunere fata de suveran. Societatea civila sta sau cade odata cu existenta drepturilor naturale.
Pagina 20 din 31
 ]n filosofia lui Hobbes tema centala devine ..pt prima data puterea politica si nu
virtutea. Spre deosebire de Machiavelli care isi aplica viziunea politica in special la sistemele
externe, doctrina politica Hobbesiana se doreste a fii universa aplicabila.
Odata cu Hobbes starea de natura devenita subiect de filozofie politica este descrisa
pornind de la notiunea de libertate absoluta a drepturilor individuale. Aceasta libertate
naturala va fi abandonata atunci cand omul va devenii pareta comunitatii civile . In urma
acestei abandonari libertatea naturala care va supravietuii se va manifesta prin dorinta
autoconservarii care exista si in starea politica . In starea politica libertatea naturala va trebui
sa cooexiste cu necesitatea supunerii fata de suveran. De aceea in starea politica libertatea
individuala va trebui intotdeauna privita in contextul teoriei autorizarii.
Daca libertatile individului depind de autoritatea suveranului exista totusi o seaman de
libertati fundamentale care raman inalienabile si continua sa ii apartina individului. Pe de alta
parte autoritatea suveranului ramane absoluta pt ca el are dreptul de a comanda si sinuciderea
supusilor sai.
Razboiul civil englez a dovedit ca faptul ca regele nu dispune de o autoritate absoluta.
Remedierea acestei suveranitati deficitare, insa conform lui Hobbes incercarea de a gasi o
solutie prin care inconventile starii de natura si conflictele din aceasta stare sa paote fii
complet depasite . Filosofia lui Hobbes incerca sa descrie modalitatea in care se poate trece
de la starea de natura in care domina obligatiile naturale la societatea caracterizata de
obligatiile civile.
La starea civila puterea de reprezentareaa suveranului nu mai cunoaste limite.
Suvranul insusi nu este scutit de datorii, iar aceste datorii decurg decurg din raportul de
autorizare incheiat intre civil si supusi. Nefacand parte din starea politica si ramanand in
starea de natura suveranul Hobbess nu arata ca in modernitate problemele umane pot fii
gandite in principal in cheie politica.
Reflectia Hobbesiana avand ca fundal razboiul civil englez plecat de la constatarea
dificultatilor ridicate de tema ascultarii hobessiene pleaca in demersul sau de la cel care
obligatia de a ascult, de la subiectul reflectiei politice. A porni de la cel care are obligatia de
a asculta inseamna a porni de la cel care este inclinat de obicei sa nu asculte . Hobbes constata
faptul primordial al neascultarii umane. El incearca sa contureze notiuneaunei conditii
naturale apolitice . Descriind initial o conditie non-politica el polenizeaza cu filosofia greaca
pt care a descrie lumea inseamna ins a descrie viata politica. Pt el filosofia politica moderna
nu trebuie sa descrie, ci sa deduca.Bazandu-se pe deductie gandirea politica dobandeste un
sens nou care trimite la rolul de instrument al politicului. Ordinea politica devine in acest
context solutia sau instrumentul. In loc sa descrie o diversitate de regimuri politice, Hobbes
ajunge la concluzia necesitatii existentei unui suveran unic.

Curs 3
ROUSSEAU
Discursul asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni se mai numeste si Al II-
lea discurs pentru ca in 1750 publica un text intitulat Primul discurs. Acest text se refera la originea
inegalitatii.
Sunt 2 intrebari fundamentale:
1. De unde provine inegalitatea dintre oameni ?
2. În termenii dreptului natural, are aceasta inegalitate un fundament legitim ?

Pagina 21 din 31
Principiul metodologic urmat de Rousseau va fi dat de legatura dintre stabilirea dreptului si
examinarea practica.
Inca de la inceput, Rousseau nu examineaza doar inegalitatea in starea de natura, ci priveste
originea ei in ordinea civila.
Inegalitatea ca tema de reflectie, ne situeaza deja intr-un cadru social si discutarea ei nu inseamna
abandonarea completa a notiunii de drept natural.
Perspectiva abordata de Rousseau este una istorica.
Descrierea starii de natura ii permite lui Rousseau nu doar abordarea problematicii
dreptului natural, ci si o perspectiva antropologică. Este bine să-l cunoastem pe omul natural
pentru ca astfel ne vom da seama ce constitutie i se potriveste cel mai bine in societate.
Roussea postuleaza ideea inegalitatilor naturale. Ulterior, afirma ca raporturile de putere sau cele
legate de bogatie vs. saracie nu pot fi considerate juste niciodata, astfel un om rational si liber nu se
va intreba niciodata daca cei care domina au in mod legitim acest drept.
a ) Cum sa intelegem trecerea la ordinea civila vazuta ca ordine inegalitara ?
b ) In ce masura ordinea civila este inseparabila de inegalitate ?
Prima parte a discursului este consacrata descrierii starii de natura. Aceasta descriere si
trecerea la starea civila sunt prezentate ca ipoteze rationale si nu drept cunostinte pozitive.
Inca din prefata Rousseau spune ca ne lipsesc cunostiintele pozitive care sa ne permita tratatrea
tratarea acestor chestiuni pe terenul antropologiei istorice. Demersul lui va fi unul ipotetic si deductiv.
Despre starea de natura ne spune ca poate nu a existat niciodata, este probabil sa nu existe in viitor,
dar trebuie sa avem notiuni juste despre ea pentru a realiza starea din prezent. Scopul lui Rousseau
este de a ne permite sa judecam mai bine starea noastra naturala.
Rousseau va realiza succesiv portretul fizic, metafizic si moral al omului din starea de natura.
El incearca sa elimine ideea unui fundament natural al inegalitatii.
In privinta moralitatii omului din starea de natura, Rousseau afirma ca omul natural nu este rau. El
nu vrea sa le dauneze semenilor sai pentru ca celalalt este pentru el un strain.
Insa, omul natural nu poate fi considerat bun pentru ca are in starea de natura doar instincte si nu
datorii. Pentru Rousseau aparitia moralitatii este legata de notiunea de datorie, asadar nu putem vorbi
de moralitatea omului.
Reflectia asupra starii de natura il conduce pe Rousseau catre examinarea rupturii pe care o
reprezinta pentru omul natural trecerea la starea civila.
Sunt 2 motive majore care vor permite parasirea starii de natura, legate de libertatea vointei si de
notiunea de perfectibilitate.
Daca vointa trebuie pentru a putea parasi institnctul sa fie insotita de reprezentare,
perfectibilitatea nu poate sa ocoleasca notiunile de limbaj si viata sociala. Intrebarea privitoare la
modalitatea trecerii la starea civila ramane esentiala si in partea a II-a a discursului. Aici, Rousseau
descrie o serie de succesiuni cauzale, strans legate de viata in societate. E vorba de sedentarizarea
omului, de dezvoltarea pasiunilor si de dezvoltarea pasiunilor si de acumularea bogatiilor, d etehnica
si de folosirea limbajului. Toate duc la constituirea societatii civile si la domnia inegalitatii.
Inegalitatea in starea civila este privita sub dublul sau aspect….
- Ca raport intre lucruri…:> bogat/ sarac
- Ca raport intre oameni….> dominat/ dominator
Din aceasta descriere deducem ca pentru Rousseau ordinea sociala trebuie instituita. Aceasta
instituire se face printr-o conventie a carei legitimitate va fi duscutata de ROUSSEAU in Contractul
social.

Pagina 22 din 31
 Observam ca nu trebuie sa cautam la Rousseau ideea unei politici naturale pentru ca este
potrivit lui o himera. Ceea ce-l intereseaza pe Rousseau este descrierea notiunii de societate si nu
uneia ideale.
Trecerea de la starea de natura la cea civila este una ireversibila, potrivit primului discurs al
sau.
In al II-lea discurs aflam nu doar caracterul ireversibil al trecerii la stare civila, ci si ca aceasta stare
este caracterizata de inegalitate si servitute.
Rousseau se va intreba in preambului Contralului social daca ordinea civila permite vreodata
reguli de administrare legitime si sigure. Daca in discursul asupra inegalitatii, Rousseau va reliefa
diferenta dintre starea naturala si cea civila, in Contractul social (1762) el se va intreba asupra
conditiilor care fac ca ordinea sociala sa fie legitima.
Interesant pentru Rousseau nu e doar gasirea unei stari civile legitime, ci si constientizarea faptului
ca libertatea este constitutiva naturii omului.
Libertatea este la Rousseau definita ca forma constienta a vointei de a trai. Libertatea este
natural inscrisa in om, caci prima lege a omului este aceea de a veghea la propria sa conservare.
Temele politice nu pot fi pentru totdeauna separate de antropologice si etice.
Discutarea notiunii de lobertate va fi prezenta mereu atunci cand Rousseau incearca
sa gasească o ordine civila cat mai legitima. Rousseau nu s-a considerat mereu drept un
fondator al stiintei politice, ci un moralist.
Legea naturala care guverneaza starea de natura descrisa de Rousseau s-ar asemana cu o lege
morala, desi moralitatea nu face parte din atributele starii naturale.
Spre deosebire de Hobbes, Rousseau nu descrie starea de natura ca pe una violenta sau agresiva pentru
ca legile naturale care functioneaza in aceasta stare se refera doar la propria conservare la care fiecare
persoana este chemata sa vegheze.
Pentru a vorbi de moralitate e nevoie sa introducem prima data notiunea de ratiune. Aceasta
notiune este posterioara conceptului de sentiment. Cat despre legea pozitiva, ea trebuie sa fie expresia
vointei generale.
Insa, legea pozitiva are nevoie de un cadru in care sa poata fi aplicata , iar aceasta se refera la
institutionalizarea vointei generale.
De multe ori Rousseau considera in lucrarile sale ca esecul societatilor moderne este legat de
dimensiunile mari pe care acestea le au. Modelul sau teoretic este din punct de vedere politic o
comunitate de mici dimensiuni in care se poate evita recursul la reprezentarea politica. Daca in starea
de natura oamenii sunt liberi si egali, in starea civila exista mai multi factori care distrug libertatea si
egalitatea. Un astfel de factor este proprietatea – vazuta de Rousseau drept sursa unei mizerii
permanente si nu ca o solutie la problemele politice pentru ca ea e vazuta drept o notiune care
guverneaza conflicte si accentueaza discrepantele dintre bogati si saraci. Ea face ca inegalitatile
naturale sa fie privilegiate in starea civila cum nu erau in starea de natura. Egalitatea dintre oameni
in starea de natura ii va face pe acestia sa suporte greu numeroasele inegalitati pe care le aduce
instituirea ordinii civile. Singura solutie politica este dat de un regim in care omul se autoguverneaza.
In acest cadru, autoconducerea devine sensul ordinii politice juste. Vointa generala trebuie sa se
identifice cu bunele comun pentru ca ascultarea fata de acesta vointa sa nu contrazica libertatea
fiecarei persoane.
Cei care asuma guvernarea trebuie sa se foloseasca de prudenta.
Portretul legislatorului definit de Rousseau este nu doar al unui om al politici, ci cel al unui fondator
al unei forme de cultura.

Pagina 23 din 31
 Sunt numeroase texte scrise de Rousseau din care deducem ca pentru el a vorbi de inegalitati
insemna a vorbi de diferente. Unele dintre aceste texte ne lasa impresia ca diversitatea ar fi un lucru
foarte negativ. Nu putem considera ca pentru Rousseau orice diversitate ar fi rea in sine insasi. Chiar
in discursul despre inegalitate Rousseau recunoaste ca natura genereaza o serie de diferente imposibil
de ignorat. Atat timp cat vorbim de diferente naturale intre oameni, diversitatea poate fi privita
inclusiv ca o valoare fndamentala. E a are proprietatea de a aboli distantele temporale dintre antici si
moderni.
In al II-lea Discurs , Rousseau obsera ca in privinta lucrurilor, starea de natura pare a nu
cunoaste diversitatea. Cursul naturii este perfect uniform, ordinea lucrurilor fiind constanta cat omul
nu intervine.
In starea de natura observam o egalitate a lucrurilor pe care Rousseau o numeste reala si
indestructibila. In limitele starii de natura, diferentele dintre oameni nu pot justifica dependenta unora
fata de ceilalti.
Drept urmare, diferenta dintre talentele oamenilor tind sa se accentueze. Misiunea umana
ajunge sa functioneze pe baza facultatii de a compara, vazuta de Rousseau un atribut fundamental al
intelectului uman.
Facultatea compararii va genera dorinta de a fi stimat de catre ceilalti.
Desi Rousseau admite ca la origine inegalitatii se afla diferentele reale dintre inzestrarile
oamenilor, el obserava ca pe masura dezvoltarii societatilor, dorinta de a fi onorat si de a avea o buna
reputatie ajung sa afecteze coexistenta pasnica a oamenilor. Aceasta nu era amenintata cat tin
diferentele dintre oameni ramaneau in cadrul starii de natura.
Ajuns in starea civila omul va cauta acele bunuri exterioare care-i vor putea alimenta dorinta de a fi
preferat. El nu va mai dori sa fie apreciat dor in functie de calitati, ci si in functie de bunuriel
acumulate. Apare astfel latura negativa a proprietatii sau forma ei denaturata- Jeanine Eon.
Omul incepe sa dobandeasca bunuri, fie prin forta, fie prin viclenie. Rousseau observa ca violentele
si inselatriile ii fac pe oameni sa fie adversarii celorlalti.
Corpurile politice sunt indispensabile opririi starii de razboi. De multe ori, chuar modul de a dobandi
functiile politice este unul corupt. Puterea arbitrara va genera mereu servitutea politica.
Regimul despotic este un nregim al domniei inegalitatii, intr-un asemenea regim indivizii redevin
egali pentru ca desi exista diferente intre ei, cu totii sunt departe de a putea fi considerati ca
dominatori ai celorlalti.
Se ajunge la o caricatura a starii de natura care se defineste printr-o egalizare provenita de la
conditia cea mai paupera. In acest caz de revenire al aceasta stare de natura, omul trebuie sa accepte
diversitatea, dar sa fie si capabil sa limiteze diferentele pentru a le face conforme cu natura umana.
Rousseau observa ca mediul inconjurator, clima etc ii determina gusturile, pasiunile. Datorita
acestor influente, R observa ca fiecare popor trebuie sa-si stabileasca propria legislatie. R obserav
rolul diversificator pe care-l are mediul, dar acest rol, desi actioneaza asupra popoarelor, nu se aplica
riguros persoanelor. Oamenii se deosebesc datorita constitutiei interne a fiecaruia. Fiecare persoana
are ca prima lege interioara datoria de a se autoconserva.
Daca omul este in mod natural dominat de iubirea de sine, el trebuie sa stie sa-si guverneze aceasta
iubire.
Ca si Hobbes, el observa ca fiecare om tine la propriile sale opinii pt ca acestea i-au pregnant
evidente. Rousseau nu neaga ideea unei identitati de natura intre oameni, dar el nu priveste doar natura
umana, ci se refera la natura sensibila si la notiunea de suferinta.
Spre deosebire de predecesorii sai moralist, R nu considera ca identitatea de natura este doar sursa
unr acorduri intre oameni. Din pricina acestei naturi, oamenii ajung sa formeze corpurile politice.
Pagina 24 din 31
 Dominat de dorinta autoconservarii, pretinde cu arta politica pe care a inventat-o sa-i permita
o supravietuire care nu i-ar putea fi asigurata. Insa, odata cu crearea corpurilor politice diferentele
dintre oameni nu sunt abolite pt ca societatea politica este un inchisa si creeaza o ierarhizare atat intre
dominanti si dominati, cat si in interiorul fiecarei categorii.
O societate politica, oricat de buna nu va putea egaliza conditiile membrilor sai. Ramane utopica
ideea suprimarii dinstantei dintre guvernanti si guvernati.
La fel de utopica sau chiar himerica este speranta egalizarii averilor. In Contractul social , R
va considera ca aceasta egalizare nu ein natura lucrurilor, dar propune o reducere substantiala o
diferenta dintre bogati si saraci.
Pt R nu se poate renunta la ideea armonizari intereselor manifestate in societatea civila si nici
la ideea crearii cat mai multor forme de solidaritate.
Pretentiile libertatii individuale care-si apara integritatea tr sa fie compatibile cu exigentele
diversitatii.
In pofida diversitatii societatii moderne sau a deosebirii dintre popoare, la niv individual, R
subliniaza faptul ca principala autoritate ramane constiinta fiecaruia.
R obserava ca nu trebuie sa acuzam dorinta naturala a fiecaruia de a fi stimat, ci tr sa condamnam
doar viata in aparenta la acre o astfel de dorinta poate da nastere.
Problema societatilor civile moderne este aceea de a stii sa armonizeze respectarea individualitatii cu
exigentele vietii comunitare. In acest scop, R a introdus conceptul de vointa generala.
Notiunea de vointa generala exp solidaritatea de care au nevoie societatile moderne. Vointa
generala este acel concept care le poate conferi institutiilor politice adevaratul lor scop- atingerea si
mentinerea binelui comun.
R gandeste vointa generala ca fiind buna mereu pt ca vizeaza fericirea tuturor , justa pt ca nu
favorizeaza pe nimeni.
Coletictivitatea nu tr vazuta ca o realitate impersonala, care domina indivizii din exterior, ci
ca un mijloc la nivelul careia se poate atinge binele comun.
Interesul comun nu repr simpla adunare a intereselor egoiste, R distinge intre vointa generala si cea
a tuturor. R observa aca in democratie, fiecare poate ocupa primul loc fara sa le fie superiori celorlalti.
Doar aici legea e creata pt toti.
R prefera aristocratia electiva, nu pt democratie, in care diferentele dintre bogati si saraci par
a se atenua fara a serezolva problema proprietatii individuale.
Vointa generala devine conditia autonomiei individuale si un mijloc de a proteja libertatea civila a
cetateanului.
Vointa generala se naste in contextul in care R observa ca puterea despotica este sporita de
faptul ca mereu exista oameni care i se vor supune.
Incheind conventia care-i permite parasirea starii de natura, individul dobandeste o noua calitiate,
care poate fi numita o noua natura, cea de membru al unui corp constitutiv, pornind de la vointa
individuala.
R nu critica doar societatile vremii lui, ci vizeaza insasi teoria legitimitatii pe care acestea o
proclama.
Potrivit acestei teorii, statul e strans legat de supunere, notiune legata de tema legitimitatii.
Ceea ce vrea R sa afirme criticand aceasta ideea este ca statul, fie el si despotic, nu poate fi
inteles decat atunci cand reflectam asupra legitimitatii sale depline. Reflctia asupra legitimitatii
statului porneste de la necesitatea de a alia, in societatile moderne, dreptul cu forta. Aceasta aliere da
nastere contractului social.

Pagina 25 din 31
Curs 4 – Benjamin Constant (1770-1831)
Disputa dintre critici si moderni incepe ca o disputa literara, in Franta. Pt Constant aceasta
disputa priveste natura libertatii, daca in secolele antice libertatea era un privilegiu, in epoca moderna
este necesara distribuirea libertatii, fara sa se tina cont de originea sociala a fiecaruia.
Constant se opune teoriei contractualiste pt ca refuza sa creada in trasaturile aristorice ale naturii
umane. El inlocuite contractual cu teoria schimbarii sociale. Lectia pe care o au de invatat modernii
este unirea participarii politice cu independent individuala.
Ceea ce def statul modern de cel antin este conceptual de reprezentare. Regimurile reprezentative din
lumea moderna se opun direct oligarhiei si isi arata specificitatea cand sunt comparate cu regimurile
autoguvernate dintre Antichitate. Sistemul reprezentativ este descoperirea modernilor si a fost
inventat de Starea a III-a care a vrut sa limiteze oligarhia.
Constant nu isi propune doar sa def o ordine politica, ci sa faca propuneri pe care sa le puna
in practica, si considera ca poate face acest lucru prin dezbaterile publice. Lucrari ale sale: “Fragmente
dintr-o lucrare abandonata (1800-1803); “Reflectii despre constitutii” (1814); “Principii de politica”
(1815). In aceste lucrari, el incearca sa aplice in Franta modelul Angliei, descrisa de Montesquo ca
fiind o republica deghizata in monarhie. Pt liberalismul modern cele mai inainte scopuri individuale
nu pot fi indentificate cu scopurile politice. Scopurile pe care el le atribuie politicii, sunt legate de:
mentinerea pacii si de stabilirea unui govern. Termenul “politeea”=constitutie, cetateni, cetatenie, in
lumea moderna, limbajul numai permite un termen cu atatea intelegeri. In Antichitate, o
contitutie=viata cetatii. Un system constituit care sa satisfaca exigentele statului liberal modern,
trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici: alegeri directe, inviolabilitatea reprezentantilor, doua
camera, un veto din partea executivului, dreptul de dizolvare al Parlamentului, un executive
responsabil, putere judecatoreasca independent, libera obs a presei, o bariera institutional intre armata
si politie.
Constant incearca sa ii gaseasca politcii o organizare institutional. Intreaga sa idée constitutive se
bazeaza pe idea de suprematie legislativa. Constant considera ca alegerea este preferabila ereditatii,
de astfel, alegerile libere sunt singurele care ingaduie alcatuirea unei constitutii care sa prevada
separarea puterilor.
In „Frag dintr-o luvrarea abandonata”, Constant fixeaza scopul legislativului, si anume
exprimarea vointei nationale care atrage dupa sine respectarea suveranitatii dreptului. Aceasta
caracter retroactiv al legilor, sistemul constitutiei prevazut de Constant presupune ca legislatorii sunt
guvernanti in principiu, dar in practica guvernati, , iar executivi sunt invers. Constant este adeptul
bicameralismului si a unui guvern independent pentru a impiedica instaurarea tiraniei.
Tot in aceasta lucrare, Constant sustine ca legislativul nu trebuie doar sa eleboreze legi, ci si
sa atraga executivul, iar executivul poate initia legi sau sa iti exprime veto-ul fata de legiile
promulgate de legislativ, de aici rezulta faptul ca C doreste instaurarea (...) ministeriala, bazandu-se
pe principiul ca un ministru care numai are sprijinul majoritatii reprezentantilor nationali, trebuie sa
demisioneze. Pozitia lui Constant fata de (...) ministeriala nu s-a schimbat pt k in opinia lui, ministri
dintr-o monarhie asemeni celor republicani sa se bucure de incredere politica.
Reflectia lui C despre inviolabilitatea este continuata de reflectii asupra dreptului de a dizolva
adunarea reprezentativa. Urand sa instaureze un regim al suprematiei legislativului, C nu impune
constrangeri asupra executivului pt ca liberalizarea societatii nu va conduce la anarhie ci la
mentinerea pacii. Separarea dintre legislativ si executiv nu inseamna ca parlamentarii nu pot devenii
ministri intr-o zi, sau invers. Daca Constant sustine independenta puterii judecatoresti, ele isi baseaza
Pagina 26 din 31
aceasta teorie pe distintia dintre persoana si functia pe care o ocupa. Aceasta distinctie provine din
faptul ca cel mai mare viciu al constitutiei este acele de a numai oferiifostilor membrii vreo alternativa
in afara de inchisoare.
Constant critica proliferarea excesiva a legiilor, reamintind ca mania legislativului este specifica
statelor reprezentative. Nr mare al legilor exprima 2 tentinte:
1. – tendinta de a actiona
2. Se cred intotdeauna indispensabili
Reglementarile excesive nu sunt cerute de cei guvernanti, ci au doar rolul de ai face pe guvernanti sa
nu para inutili. Elaborarea legilor va starni discutii in jurul persoanei care le-a initiat. El justifica
abolirea cenzurii plecand de la ideea cunoasterii limitate, nimeni nu dispune de o sursa prin care sa
afirme superioritatea propriei cunoasterii.
Pentru Constant reprezentarea este un mecanism al invatarii sociale; guv reprezentativa nu
exista decat in regimurile care ingaduie ca libertatea si diferitele pozitii politice sa fie garantate in
cadrul corpului legislativ.
Pentru Constant vointa generala este echilibrul stabilit intre vointele individuale. El vrea sa
elimine eroarea in materie de judecata politica si sa instaureze adevarul printr-o piata libera a ideilor.
Guvernarea reprezentativa este capabila sa remedieze erorile politice comise, din acest motiv toate
constitutile liberale trebuie sa prevada mecanisme de autocorectie. Principiul reprezentativitatii
presupune ca fiecare reprezentant sa voteze pentru interesele generale, nationale. Daca principiul
majoritatii trebuie sa domine, unanimitatea este periculoasa, pentru ca ea impierdica formarea unei
opozitii pe deplin independenta. Constituia se dovedeste a fi un mecanism de invatare politica si de
autocorectie guvernamentala.
Constant def OPINIA PUBLICA drept ecoul libertatii antice prezent in cetatenie moderna.
Dezbaterea publica devine o modalitate de ai implica pe cetateni in guvernarea propriului lor stat. Ea
nu poate fi garantata decat unde exista libertatea presei. Numai in acest caz, o tara se poate identifica
cu constitutia, guvernarea, interesele ei publice. Antiliberali au vrut sa ii corecteze pe cetateni prin
legi care sa incurajeze virtutiile, insa Constant considera ca nici o guvernare nu poate avea pretentia
de a asuma ideiile morale ale tuturor cetatenilor din respectivul stat.. Consititutionalismul are nevoie
de un consens moral minimal la care trebuie adaugat concepte de neutralitate, datorita caruia va fi
posibila respectarea impartialitatii procedurale fundamentale pt orice ordine constitutionala moderna.
Constant propune o schimbare sociala pasnica bazata pe luarea in considerare a faptelor, el isi
propune eliminarea arbitraliului prin crearea unei guv limitate. El dorea sa impuna adv principii ale
libertatii. Teoria lui Constant se bazeaza pe ideea de securitate, inteleasa ca securitate personala, dar
avand grija sa nu fie uitata notiunea de bine comun. Constant se declara adeptul sufragiului cenzitar,
acesta era considerat drept o tehnica utila divulgarea veniturilor. Egalitatea drepturilor individuale
care formeaza corpul natiunii, va fi conform lui C conditia care va face posibila existenta guvernarilor.
Actiunea guvernarii va fi determinata de participarea cetatenilor la elaborarea legilor.
Libertatea este definita de constant ca fiind guvernarea potrivit vointei naturale. In „Principii
de politica” el anticipeaza faptul ca cetatenii nu se vor simtii vizati de instantele politice, daca nu li
se va cere in viitor participarea prin intermediul votului. Ideile cele mai acceptabile din punct de
vedere moral au fost folosite de multe ori pentru a legimita atrocipatile. Necesitatea imprejurarilor
pot fi oricum invocate pentru a justifica abuzuri. Regimul restauratiei este un regim care a pus in
practica oprimarea si viclenia politica. Caracterul pervers al aparentei respectari a justitiei si falsa
aplicare a legilor sunt doar masti pentru a legitima arbitrara a guv.
In timpul Rev Franceze, libertatea a fost revendicata din toate partile, insa ea a fost folosita
doar ca pretext pt a-i inchide s-au executa pe anumiti cetateni.
Pagina 27 din 31
 Critica lui Constant la opera lui Rousseau:
Aceasta critica porneste de la ideea ca teoriile politice care au avut succes au vehiculat
termenii cu impact asupra cetatenilor. Rousseau s-a folosit de conceptul de suveranitate populara –
aceasta a legitimat procesele si persecutiile in timpul revolutiilor. Tetoriile politice ale lui Rousseau
au oferit subterfugii pt ca ura si teama de a se impune in politica. Sustinerea populara a fost rezultatul
temerii.
Toate acestea ne arata la Constant importanta pretextelor in analiza politica.
Alternativele politice au fost impartite in democratice si antidemocratice. Iacobinii erau
considerati foarte democratici pentru ca sustineau participarea (...) la politica; partizanii monarhiei
erau foarte nedemocratici, iar liberalii erau adeptii democratiei. Sustinerea democratiei presupunea
sufragiul universal pt raportarea la religie in general.
Exista o perioada in care monarhistii sustineau generalizarea votului, nu din motive
democratice, ci pentru ca sperau la ideiile lor se vor impune prin participarea taranilor la vot, care ar
fi votul pro-monarhie. In ceea ce priveste norma fundamentala a democratiei liberale, aceasta este pt
noi astazi, respectul opozitiei – in aceea perioada nu exista acest respect.
Sufragiul universal da nastere unei politici democrate, daca acesta este precedat de alegeri
care vor putea fi org democratic. Astfel, simpla aderare la sufragiul universal nu ma nastere la
democratie.
Constant spune ca vointa majoritatii este legitima doar daca nu incalca drepturile minoritatilor.
Constant considera ca dreptul la vot trebuie sa fie expresia relativa a dreptului de proprietate. De
asemene, Constant (...) ........
Constant lanseaza doua tipuri de afirmatii in ceea ce il priveste pe Rousseau:
1. Filosofia lui Rousseau este un amestec de principii favorabile monarhiei si de opinii
republicane.
Filosofia lui Rousseau este o forma de aparare a tiraniei democratice. Regimul Terorii reprezinta
consecinta directa a principiilor lui Rousseau.
2. Constant spune ca Rousseau apare ca un geniu sublim indragostit de libertatea, fiind primul
autor „care a facut popular sentimentul drepturilor noastre” (Constant)
→ Concluzie: „Discurs asupra originii si inegalitatii” (Rousseau)
- Amandoi autorii: oamenii moderni sunt divizati in ei insisi si traiesc mai degeaba in opinile
celorlalti decat pt ei insisi
- Viziunile lor sunt foarte diferite privind: reprezentarea, pluripartidismul, patriotismul,
comertul etc
- Pentru Constant, filosofia lui Rousseau are meritul de a identifica cateva probleme ale lumii
moderne prob puterii arbitrare, coruptiei, consacrarii partiale din viata pol.
- Constant adopta fata de Rouseau o perspectiva care vede in filosofia lui R o utopie moderna
bazata pe principii spartane. C privilegiaza un regim constitutional ostil principilor existente, dar si
unei dictaturi iacobine. Pentru el, libertatea vazuta de liberali nu are nici o legatura cu regimul
privilegilor aristocratice.
Suveranitatea populara nelimitata este un concept inaplicabil in lumea reala. In conf lui C,
suveranitatea nu poate fi nici alienata, neprezentata, de unde rezulta faptul ca aceasta nu poate fi
exercitata.
Constant considera ca exista 2 traditii de filosofie politica: una liberala, dez in Anglia sec
XVII si una radicala dez in Rev Fr.
Teoria liberala este individualista baza pe opera lui John Locke
Teoria radicala este colectivista, preluarea uneo elemente antice in lumea moderna.
Pagina 28 din 31
 Potrivit lui C toti cetatenii trebuie sa participe la determinarea scopurilor politice, insa nu toti
pot pune in aplicare legile elaborate. Daca vorbim de o egalitate in fata legii, nu putem vb de o
egalitate in privinta inzestrarii pentru politica. Inegalitatea este vazuta de C ca „un rezultat trist al unei
morale”. Dif dintre semeni devin semnificative pentru ca importanta lor este accentuata de dif
institutii, „egalitatea este sentimentul nostru cel mai natural” – Constant. El asimileaza egalitatea cu
justitia si obs ca progresul va impune justitia. Ca si R, C crede ca existenta socialapoarta in ea
germenii inegalitatii.
Principiul egalitatii in fata legii, se bazeaza pe egalitatea tuturor raselor si pe ideea ca orice
om e capabil de pregres. Credinata in egalitate lui C, nu vine in contradictie cu negarea sufragiului
universal, ci mai degraba considera imposibila punerea in aplicare a sufragiului univ.
Din perspectiva liberala, lib are ca obiectiv principal definirea unei ordini in care educatia sa joace
un rol cat mai important. Dificulatatea cu care se confrunta este legata de faptul ca o ordine sociala
vasta se poate crea cu dificultate intr-un sistem in care toate lucrurile sunt indiferente, neutre, spune
George Kelly. Ordinea pe care liberalistii s-o instituie are nevoie de un criteriu pentru a separa dreptul
de nedrept si a descuraja actiunile nedrepte.
George Kelly obs ca libertatea moderna afirma 2 lucruri in privinta raportului libertate-stat.
1. Libertatea ii apartine fiecaruia
2. Statul este o putere care poate fi corupta si care are propriile scopuri
Opinia publica este cel mai bun mijloc de a impune dreptatea cu conditia ca opiniea publica
sa nu fie straina de reflectia filozofica. Opinia dobandeste un rol pozitiv pentru ca se presupune ca ea
va face astfel incat membrii societatii sa fie guvernati de dorinte rationale, care sa ii uneasca si sa
exprime demnitatea omului. Problema care apare este legata de statutul adevarului: putem sa ne
gandim ca fiecare membru va putea fi tentat sa se creada in posesia unui adevar superior fata de adv
celorlalti. Formula care defineste contractul va fi inlocuita printr-o maxima care exprima toleranta.
La inceptul sec XIX lib franceza se afla intr-un statiu precare, are un caracter fragil, pt k dupa
rev franceza, incercarile de a-l impune au esuat de cele mai multe ori. Politica liberala este o credinta
in capacitatea omului de a fi educat si de a-si manifersta aceasta educatie la nivelul social, prin
formularea anumitor drepturi. Majoritatea liberalilor apara libertatea impotriva ingerintelor unui stat
prea partenalist si incearca sa descopere modalitatea prin care autoritatea publica ar putea garanta
prezervarea libertatilor individuale.
Poporul nu este suveran in mod activ decat prin reprezentantii sai oficiali. Viziunea lui
Constant despre libertatea individuala este una antiutilitarista, se datoreaza faptului ca notiunea de
utilitate este inferioara notiunii de drept si ea nu poate reda in mod just tentintele mintii umane. Cel
mai mai mare pericol pentru libertatea individuala il constituie „libertatea artitrara”, singurul lucru
care va mentine lib individuala va fi incurajarea dezvoltarii facultatilor intelectuale ale membrilor
societatii. Participarii politice trebuie sa i se atribuie partia sociala, lucru imposibil, daca cetatenii nu
au fost educati moral si intelectual.

Tocqueville
Pentru Tocquiville, daca in perioada aristocatica valorile individuale se puteau impune mai
usor, democratia genereaza rutina si un spirit individualist nefavorabil impunerii valorilor. Liberalii
incercau sa reflecteze si asupra teoriei politice, Constant de exemplu, incearca sa indice cateva
principii pe care se intemeiaza un tratat politic, inspiranduse din opera lui Monstequeo „Spiritul
Legilor”. Un tratat politic trebuie sa fie narativ si comparativ, aspectul normativ – se refera la faptul
ca un tratat politic trebuie sa se bazeze pe principii aplicabile in toate tipurile de guvernare, aspectul
comparativ – comparatia intre dif state, elementele lor.
Pagina 29 din 31
 In privinta moravurilor, Constant nu se intereseaza asupra lor dintr-o perspectiva sociologica,
ci din perspectiva relatiei lor cu libertatea individuala. Cel care va trata mai mult despre moravuri va
fi Toquiville. Pentru T, moravurile nu sunt doar „un rezidiu al comportamentului obijnuit nereflectat”
pentru ca ele se pot dovedii favorabile conceptului de libertata individuala – in America moravurile
libere, au creat institutii libere. T obs ca moravurile trebuie sa aiba proritate in fata gurvernarii pentru
ca sunt legate de idei, si nu de fapte, - de teorie nu de aplicarea ei.
Pentru Montesque este 2 regimuri legitime: POLISUL – vazul ca o republica fondata pe viziunea
publica si MONARHIA MODERNA TEMPERATA – care se bazeaza pe dif forme de onoare.
Opozitia dintre lumea antica si moderna a lui Montesque va fi dezvoltata de Constant, care va
considera ca in lumea antina omul era „prizonierul cetateanului”, iar cetateanul era prizionerul cetatii.
Teoriile politice ale lui C si T se disting prin relatia dintre cetatean si puterile guvernului si
opiniile societatii. Ceea ce le uneste este atasamentul fata de libertate, vazuta ca protectie impotriva
ingerintelor celorlalti.
Daca Constant elaboreaza o perspectiva asupra drepturilor, T se inscrie intre liberalii
doctrinari afirmatiei ca orice popor are acele drepturi care sunt limitate de ceea ce este legitim.
Constant pune accent pe sfera individualista, pentru ca in lumea moderna oamenii nu se consacra pe
exclusivitatea politicii, cat priveste perspectiva asupra ref franceze, C considera ca ea s-a incheiat
definitiv, in timp ce T crede ca manifestarile pot oricand reaparea.
Ambii autori recunosc ca orice discutie despre statutul drepturilor duce la o discutie despre
modul in care ele pot fi guvernate prin Constitutie. Orice om care detine puterea potica va gasi arg
pentru a trasversa drepturile cetatenilor. Daca ca Const guv se defineste ca o autoritate sociala,
deorece orice societate nu dispune decat de acele drepturi care pot fi legitim exercitate de
guvernananti. Principiul utilitatii este inferior principiului dreptului, o societate in care cetatenii sunt
educati politic va stii sa evite pericolul reprezentarii de o guv arbitrara.
Viziunea lui Constant despre libertate nu este doar o incercare de ai face pe cetateni sa
participe la viata politica, aceasta participare este imp pt ca asigura deplina exercitare a drepturilor
care apartin fiecarui individ.
Pentru T epoca aristocratica a fost cea care a promovat indivizi remarcabili, in timp ce epoca
democratica produce o rutina a comportamentelor si un spirit individualist. Pentru T principiul guv
democratice nu a avut consecinte sociale fericite in Franta, el i-a deceptionat pe majoritatea cetatenilor
pt ca sub numele guv democratice s-au exprimat adesea cei care pretindeau ca pot defini binele
poporului.
Despre democratia din America – lucrare cu care T s-a consacrat
Pt T Rev Fr trebuie explicata pornind de la trasformarile din sec XVIII. Este o epoca in care
a inflorit pasiunea pt reforma si gustul pentru actiunea publica. Aspiratia catre ideal este un lucru care
a animat toate actiunile oamenilor politice din sec XVIII. Greselile lor au avut ca sursa marea lor
incredere in ei insisi si egoismul care nu a fost decat o censecinta a felului in care ei si-au argumentat
toate initiativele. Din care orgoliului oamenii si-au judecat proprile actiuni chiar mai sever decat
succesorii lor. Orice rev ii nemultumeste pe care cei au dorit-o, cat si pe care care asista la ea
manifestele ei.
Ce anume da nastere unei mari revolutii? Care e modalitatea ei de actiune?
Rev din 1789 a atacat principiul vital uitat al vechii monarhi. T descrie modalitatea in care rev
a luat in stapanire societatea – tipurile de comportament pe care le-a generat. Rev a dat nastere la
doua tipuri de comportament: 1 – cei care si-au propus sa isi puna in aplicare propriile idei, sau cei
care au incercat sa execute fara rost ordinele superiorilor. 2 – cei care, desi au dorit revolutia, nu au
reusit nici sa isi impuna ideiile, dar nici sa execute ordinele conducatorilor.
Pagina 30 din 31
1-au fost cei care au ignorat punctele de vedere diferite de cel al propriului partid. Eroarea lor a fost
legata de credinta lor – deplina putere a conducatorilor ar garanta fericirea cetatenilor – au crezut ca
propriul model de servitori ordonati si ascultatori poate fi reprodus la nivelul intregii tari.
Pt T unicul merit a lui Napoleon s-a redus la capacitatea de a descoperi facilitatile pe care i le
oferea situatia pol a secolului. In secolul din timpul lui Napoleon, vechile legi numai erau aplicate,
ceea ce le putea legitima repede pe cele noi. Pozitia oamenilor din sec XVIII fata de aparitia libertatii
sociale, acestia au contribuit la cresterea puterii absolute.
Rev Fr a facut mai dificila domnia unui singur grup de indivizi, dar nu a reusit sa instaureze
libertatea, ea a distrus sistemul claselor, a abolit privilegiile, a facut ca natiunea sa fie compusa din
cetateni mult mai asemanatori in privinta averilor si a cunostintelor. Ceea ce impiedica instituirea
unui regim de libertate a fost lipsa opiniilor stabile la nivelul grupurilor sociale si politice si absenta
intereselor opuse.
Ca o consecinta a rev, constrangerea le-a devenit oamenilor mult mai insuportabila, ceea ce a
facut imposibila crearea unei legaturi durabile intre cetateni. Ideea centralizarii si severanitatii
poporului sunt conteporane.
Unitatea sistemului politic creat de Napoleon, a facut la reg sa fie un adversat de temut al
libertatii. Pt T libertatea devine din ce in ce mai necesara in epoca moderna intrucat despodismul si
absolutismul devin din ce in ce mai insuportabile, acolo unde independenta si scepticismul au
subminat legaturile sociale.

In locul unui lucrari care sa genereze conflict, lucrarea lui T a impresionat prin meditatiile
sale si prin raportarea la notiunea de adevar – lucrarea se bucura de autoritate absoluta. (Conte Mole).
Surprinde prin modul in care trateaza pozitia Americii in lume.
Una din problemele dezbatute priveste posibilitatea/imposibilitatea de a imita modelul american, care
nu va putea functiona in absenta civilizatiei. In lucrare adevarul a parut mult mai important decat
succesul; stilul lui T face in orice situatie subiectul discutat sa fie privilegiat fata de modalitatea de a
scrie (Mole).
Suflul moral al lucrarii provine din simpatia lui T pt adevar.
Napoleon se temea de actiunile unei majoritati dazlantuite, de aceea apus constrangere asupra
libertatii.

Pagina 31 din 31