FUNDAMENTE ALE COMUNICĂRII DE MASĂ

În evoluţia omenirii au existat mai multe etape distincte de comunicare, de la comunicarea

prin semne şi semnale la comunicarea prin limbaj. Fiecare din mijloacele de comunicare a
determinat modificări majore atât în gândirea umană la nivel individual, cât şi în dezvoltarea
culturală la nivel colectiv. Gândirea umană a devenit din ce în ce mai sofisticată, iar cultura din
ce în ce mai complexă, dar procesul evoluţiei culturale, tehnologice şi sociale nu s-a încheiat.
Tehnologia este în mod constant perfecţionată şi astfel capacitatea de a comunica este
îmbunătăţită.
Evenimentele sociale marcante ale sfârșitului de secolul XIX (individualism, înstrăinarea
de societate, izolare psihologică a individului) au condus la formarea unei societăți de masă.
Ideea de societate de masă nu este echivalentă cu o societate masivă, adică, cu un număr mare
de membri.
Societatea de masă se referă la relaţia care există între indivizi şi ordinea socială:
 se presupune că indivizii se află într-o situaţie de izolare psihologică faţă de ceilalţi;
 se spune că impersonalitatea predomină în interacţiunile lor cu ceilalţi;
 se spune că ei sunt relativ liberi faţă de povara obligaţiilor sociale neoficiale.
Comunicarea este de patru tipuri:
o Comunicare intrapersonală (cu propriul sine)
o Comunicare interpersonală (între doi sau mai mulți participanți)
o Comunicare mediată (cu ajutorul tehnologiei – telefon, calculator)
o Comunicare de masă (presupune existența unei surse, a unui canal, unei audiențe)
Comunicarea de masă reprezintă un concept asupra căreia s-au dedicat mulți autori,
fiecare dintre ei încercând să dea o definiție, o semnificație și chiar să o analizeze. Philippe
Bensard și Raymond Boudon, de pildă, definesc conceptul de comunicare de masă ca fiind un
„ansamblu de modalități, rețele de transmisie, echipamente individuale și autonome care permit
punerea la dispoziția unui public larg a unei multitudini de mesaje indiferent de formă sau
scop”.
În ceea ce o privește, comunicarea de masă prezintă două caracteristici sociologice
majore:
- Foarte puțini comunicatori pot relaționa cu un număr mare de indivizi;
- Publicul consumator de texte media nu deține mijloacele necesare unui răspuns adecvat
mesajului transmis.
 Amintind un alt fenomen, cel al culturii media, Douglas Kellner îl caracterizează drept: o
cultură a imaginii, o cultură industrială și de asemenea o cultură a profitului ce oferă materie
primă unui public larg cu scopul de a construi identități sociale și de a modela opiniile publice.
Revenind la comunicarea de masă, primul element structural îl reprezintă sursa. Ea este cea
care transformă o informație în mesaj prin codificare. Mai apoi, emițătorul este cel care
transformă mesajul într-o informație transmisibilă. Canalul, o altă componentă al acestui
proces, asigură transportul informației prin aer (cablu,fir, unde). Receptorul la rândul său
retransformă informația în mesaj (TV sau radio). Receptorul preia mesajul și îl decodifică. Iar
în tot acest proces pot exista și elemente de bruiaj care pot interveni, diminuând atât transmisia
cât și codificarea.
Astăzi, comunicarea de masă este prinsă în stereotipul mass-mediei, care câștigă din ce
în ce mai mult teren în fața celorlalte mijloace de comunicare.
În încheiere, comunicarea de masă lasă o amprentă puternică asupra societății
contemporane și se află într-o continuă dezvoltare astfel încât din ce în ce mai mulți indivizi
devin dependenți de ea.