Analiza discursului susținut de Traian Băsescu la Iași cu ocazia zilei Unirii Principatelor

Române

Masterand: Omurzac Ayla

Master: Comunicare Anul: I.

Discursul politic reprezintă o activitate strategică de provocare a interesului public, care

înglobează o serie de subînțelesuri și strategii de comunicare utilizate pentru a influența
interlocutorul. Este un tip de comunicare prin care emițătorul transmite un mesaj, mesaj care
prin definiție este identitatea, gândirea, mentalitatea, interesul său politic.

Mesajul politic este o scurtă bucată de comunicare, prin care se transmit informaţii din
partea şi/sau despre un partid, un candidat sau o organizaţie. Scopul lor principal este de a
convinge. Astfel, un mesaj: spune ceva despre comunicator, apelează la emoţiile şi atitudinile
publicului, în aşa fel încât acel mesaj să fie adoptat de public.

Limbajul politic este de obicei unul ambiguu, care conține abateri ale semnificației unui
ansamblu de cuvinte prin care se încearcă îndoctrinarea unor idei politice și manipularea
publicului. În general este sistematic, bine structurat care are ca obiectiv convingerea unei
adunări recurgănd la jocuri de cuvinte, gesturi, mimică, pronunție, apelative etc.

Stilul discursului politic este ales în funcție de publicul căruia i se adresează,

conjunctura, momentul, locul unde se va desfășura actul, putând fi unul simplu (umil), mediu
(mediocru) sau unul înalt (sublim).

Prin comunicare politică nu se înţeleg doar declaraţiile scrise ori verbale, ci şi mijloacele
vizuale cu semnificaţie precum îmbrăcămintea, logo-ul, postura, mimica, gesticulația, toate
aceste elemente de comunicare reprezintând „imaginea” politică sau identitatea.

Punctual vorbind, discursul lui Traian Băsescu, este unul deliberativ prin care se
încearcă covingerea publicului despre eforturile politice de la Marea Unire, care sunt chiar și în
ziua de azi în derulare prin anumite reforme, care au ajuns la un ”alt nivel și cu alte obiective”
răspuzând altor nevoi de ultim moment, mai moderne, mai evoluate.
 Exordiul discursului este unul antonimic, prin jocul de cuvinte ”Îmi face plăcere (...),
nu-mi face plăcere (...)” care încearcă apropierea de public și exprimă o deturnare a
semnificației cuvintelor și o orientare către un anumit tip de receptor, în cazul de față fiind vorba
despre ieșeni. Fiind obiectiv, acesta își exprimă motivele pentru care se află la Iași, dar apoi
devine subiectiv urmând să își prezinte propriile interese politice. Tot aici observăm că acesta
se adresează națiunii, în special moldovenilor, fapt datorat locației unde se desfășoară acțiunea,
în Iași ”o sărbătoare a moldovenilor, în primul rând.”

În continuare, Traian Băsescu expune gradual și succesiv datele istorice care au dus la
Marea Unire și efectele avute până în ziua de azi și nu numai, acesta oferind și informații
multiple din istoria vremurilor ”Una din instiuțiile fundamentale create atunci a fost Înalta
Curte de Casație, (...)”, ”Nevoia ca să fim egali în fața legii a fost exprimată și de
Kogălniceanu, în adresarea sa către Cuza, (...)” ș.a.m.d.

Demonstrația acestui discurs are loc o dată cu schimbarea de registru, privirea de

ansamblu către viitor ”Dar dincolo de ce a însemnat unirea Moldovei cu Țara Românească,
(...), este bine să privim la viitor.”, emițătorul are abilitatea de a transfera atenția publicului de
la fapte istorice petrecute acum aproximativ 150 de ani la viitor, la reformele care necesită
transformare la ”alt nivel și cu alte obiective”. Figurile cuvintelor bazate pe sonoritate au un
impact major asupra publicului, atrăgând atenția în principiu asupra acțiunilor, dorințelor și
obiectivelor sale politice de la acea vreme.

Prin repetiția verbului la imperativ ”avem nevoie” acesta distrage atenția publicului în
sensul dorit de emițător și punctează interesele politicii sale, implementând în memoria
receptorului esența politicii proprii ”Avem nevoie de continuarea proceselor de modernizare a
statului român. Avem nevoie de continuarea proceselor de modernizare a justiţiei în România.
Avem nevoie de instituţii ale administraţiei de stat care să-i servească pe români, în primul
rând. Avem nevoie de modernizarea agriculturii, a educaţiei, avem nevoie a sănătăţii –
sistemul de sănătate care trebuie să răspundă nevoilor românilor.”

Un efect de patos îl creează și repetiția cuvântului ”solidar”, cu sensul de: legat (de
cineva sau de ceva) printr-o unitate de concepții, de sentimente, de acțiuni și interese sau în
sensul de: persoane care participă, împreună cu alții (în fața justiției), la o obligație (de obicei
la plata unei datorii), de care răspunde fiecare în întregime; care participă, împreună cu alții, la
un drept pe care îl are fiecare în întregime conducând astfel la un amalgam de sensuri și
ambiguități ”Toate acestea sunt obiective pe care le putem realiza dacă suntem solidari.
Solidari, în primul rând, cu aspiraţiile românilor, solidari cu viitorul nostru, solidari cu ideea
că România nu poate să rămână o ţară care să se plimbe în zona de mediocritate”.

Pe măsură ce aude termeni repetați în diferite medii de comunicare, publicul ajunge să

le reţină şi să facă legătura între ele şi comunicatorul lor, astfel li se îndoctrinează unul sau mai
multe scopuri politice. În condiţiile în care publicul este ”bombardat” cu informaţii şi mesaje,
politice şi nu numai, repetarea mesajelor este singura cale prin care se asigură o comunicare
eficientă şi cu impact. În mentalitatea politicienilor și nu numai a acestora, orice ocazie este
binevenită pentru a transmite mesajul propriu.

În concluzia discursului său Traian Băsescu folosește apelative precum „dragi ieşeni”,
„dragi moldoveni” prin prisma cărora recurge la sensibilitatea și naivitatea publicului, iar prin
sloganul de final ”să traiți bine!” impregnează concis ideea țelurilor sale politice. „Dragi
ieşeni, dragi moldoveni, vă doresc o sărbătoare plină de bucurii, vă doresc să fiţi solidari, iar
ziua de 24 ianuarie să fie întotdeauna o sărbătoare a dumneavoastră şi, în acelaşi timp,o
sărbătoare a românilor! (...) să trăiţi bine!”

Aceste apelative, repetiții, tropii sunt folosite în încercarea de a face auditorul să se abată
de la subiect, de la poziția și de la conduita corectă sau mai bine zis de la conduita inițială. O
funcţie cheie a comunicării politice este să faci publicul să se gândească la un subiect într-o
manieră favorabilă celui care transmite mesajul pe acel subiect.

Expresia și stilul discursului este unul mediu (mediocru), ținând cont de publicul căruia
i se adresează, moldovenii, dată fiind și de locația în care se desfășoară, la Iași. Este un discurs
dinamic, aceste calități fiind susținute de repetițiile și întorsăturile lingvistice folosite pe
parcursul vorbirii.