Hermeneutica discursului politic

MASTERAND :

Florina-Luciana MURARU
 Analiza discursului politic

Politica este un subiect controversat şi mediatizat în viaţa cotidiană iar fundamentele

politice ale societăţii de astăzi sunt amplu şi aspru dezbătute în discursuri politice care, prin
intermediul diverselor mijloace de informare în masă ajung la publicul larg pentru a fi mai
departe discutate şi interpretate în funcţie de ideologia şi opiniile fiecăruia.
În paginile ce urmează mi-am propus să realizez o analiză a discursului lui Crin
Antonescu, din 27 aprilie 2012, prezentat la dezbaterea în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor
şi Senatului pentru moțiunea de cenzură iniţiată de deputații și senatorii aparținând grupurilor
parlamentare ale Partidului Social Democrat (PSD) și ale grupurilor parlamentare ale Partidului
National Liberal (PNL) privind demiterea Executivului aflat în funcție.
În această analiză am pornit de la următoarele teorii:
 teoria actelor de limbaj în accepțiunea lui Austin și din punctul de vedere a lui Searle;
 teoriile cu privire la strategiile de acțiune din perspectiva lui Pierre Bourdieu și cea a lui
Patrick Charaudeau.
Totodată am început analiza propriu-zisă printr-o abordare de tip semantică, analizând
temele şi a conceptelor prezente în text, precum şi a strategiilor de prezentare a temelor ceea a a
dus, în final, la analizarea materialului lexical prezentat în text.
Discursurile politice sunt structurate în jurul a două tipuri de teme: pozitive şi negative.
De obicei, politicienii se folosesc de teme pozitive pentru a-şi sublinia propriul program, modul
în care vor rezolva problemele curente cu care se confruntă ţara, de un limbaj negativ pentru a se
referi la contracandidaţii lor sau la cei aflaţi la putere în acel moment. Astfel, o dihotomie
Eu/Noi vs. El/Ei se poate observa în orice discurs politic.
La o primă lectură a discursului studiat pot spune că nici acesta nu se abate de la regula
menționată mai sus și este structurat în jurul a două tipuri de teme: pozitive (dreptul la identitate
lingvistică, la identitate culturală) şi negative (interese partizane pe banul public). Preponderent,
însă, este folosirea termenilor negativi, termeni recurenți în discursurile lui Crin Antonescu, şi
care fac referire în special la Mihai Răzvan Ungureanu şi la cei aflaţi la putere în acel moment.
Discursurile politice incorporează mesaje ideologice, politice, economice şi sociale.
Omul politic Crin Antonescu îşi structurează discursul cu scopul a-şi accentua propriile
ideologii. Van Dijk consideră că discursul poate lua forma unei analize a ideologiei, şi
delimitează şapte nivele de analiză: structurile de suprafaţă, sintaxa, lexicul, semantica locală,
semantica globală, structurile schematice şi structurile retorice1.

1
Vezi, van Dijk, Teun A: Discourse Analysis as Ideology Analysis. în ‘Language and Peace’, ed. Schäffner. Ch. and
Wenden, Anita L., Dartmouth, 1995:17-37.
 Topica, pasivul, negaţia sunt instrumente sintactice care pot contribui la atingerea
persuasiunii. Lungimea propoziţiilor este şi ea importantă: frazele lungi, cu multe subordonate
pot duce la o diminuare a atenţiei ascultătorului care se poate plictisi, crezând că vorbind prea
mult, un politician nu spune de fapt nimic. Propoziţiile scurte, coordonate captează atenţia
auditoriului, mesajul fiind uşor de detectat şi astfel relevant. O simpla analiză a textului ne arată
faptul că, de această dată, Antonescu a renunțat la o sintaxă foarte pretențioasă, utilizând fraze
cât de cât scurte, forța discursului fiind direcționată în acest fel mai mult către cei aflați în fața
televizoarelor decât în direcția celor prezenți la ședință.
Unul dintre cele mai interesante nivele ale discursului politic analizat este nivelul lexical.
Susţinătorul unui discurs trebuie să aleagă cuvintele care reproduc cel mai bine mesajul transmis.
De vreme ce discursul lui Crin Antonescu se bazează atât pe teme pozitive cât şi negative
vocabularul folosit se poate defini cu ajutorul aceloraşi dihotomii. Crin Antonescu se foloseşte
de enumerarea unor adjective negative în caracterizarea PDL: marfă contrafăcută, alocare
partizană, un ciuruc de partid.
Lexicul pozitiv este mult mai puţin reprezentat în acest discurs şi se referă fie la partidul
său, fie la el însuşi. Din cauza frecvenţei foarte reduse a termenilor pozitivi, cantitatea mare de
vocabular negativ anulează chiar şi efectul acestora, însă, un discurs politic care să nu conţină
nici un cuvânt negativ este aproape imposibil de realizat pentru că, atunci când se propune o
nouă ideologie, o nouă putere politică, distorsionarea puterii aflate în acel moment la guvernare
este o necesitate pentru a fi atinsă persuasiunea publicului alegător.
Crin Antonescu, şi-a adaptat discursul la un limbaj politic de masă, deşi în discursul lui
nu se adresează publicului larg ci parlamentarilor şi primului ministru. Nefiind adresat maselor,
discursul parlamentar trebuie să fie unul tehnic, însă acesta e mai mult lexicalizat decât
terminologizat, conţinând foarte puţini termeni de specialitate, folosiţi doar în domeniul politic
şi cu referinţă politică exclusivă. Aceşti termeni pot fi grupaţi în următoarele câmpuri
terminologice:
1. termeni referitori la organizarea politică în sine: liberali, deputat, opoziţie, Partid.
2. termeni care se referă la organizarea politică statală: Parlament, Guvern.
Restul termenilor care predomină în acest discurs fac parte din lexicul general al limbii care au
cel puţin un sens cu aplicaţie politică ( moţiune, dezbatere, vot, democrație, electorat ), şi, având
în vedere că limbajul politic face parte din limbajele socio-profesionale, se regăsesc şi o serie de
termeni din limbajul administrativ: legi, economie privată, privatizare, instituţii.
Din punct de vedere retoric discursul lui Crin Antonescu este destul de bine presărat cu
figuri de stil care aduc o contribuţie considerabilă la strategia de persuadare și de impunere a
punctului de vedere asupra auditorului. “Tehnicile de manipulare sunt dintre cele mai diverse, de
la foarte simple la extrem de sofisticate, de la cele cu efecte imediate pană la cele ale căror
urmări se văd după ani de zile sau chiar după decenii, de la unele utilizate pentru influenţarea
unei anumite persoane, într-o anumită împrejurare, pană la altele axate pe remodelarea unei
întregi societăţi”2 .
La nivelul raportului text/context analiza discursului elucidează “utilizarea reală a
limbajului de către locutori reali în situaţii reale” (T. Van Dijk, 1985, I, 2). Contextul în care a
fost rostit acest discurs - votarea moțiunii de cenzură - reprezintă un moment de efervescenţă
politică cu dezbateri violente de idei, discursul politic devenind predominant polemic, agresiv.
Politicienii se bazează adesea pe structurile mentale subiective ale oamenilor („modele de
context” în termenii propuși de van Dijk (2009: 100) drept o strategie de amenințare a imaginii
interlocutorului.
O altă particularitate a discursului lui Crin Antonescu este reprezentată de apelul la
popor, tendinţa de a invoca poporul în orice acţiune: “statul român are obligația ca prin legile
sale, prin instituțiile sale să dea dreptul oricărui cetățean român aflat în suferință să meargă la
medic și să vorbească în limba oficială, una singură, limba română”. Retorica dedicată
cetăţenilor României este o altă tehnică de manipulare a poporului prin utilizarea unor diverse
sloganuri populiste pentru a servi unor scopuri politice şi personale.
După cum am menționat mai sus, vreau să evidențiez, din perspectivă teoriei actelor de
limbaj în accepțiunea lui Austin și din punctul de vedere a lui Searle, efectul perlocuţionar pe al
discursului. Actul de limbaj reprezintă utilizarea limbii în situații concrete de comunicare. După
Austin, orice act de limbaj este alcătuit din trei componente: locuționar, ilocuționar,
perlocuționar.
Actul locuționar este cel prin care se realizează transmiterea unor anumite semnificații
lexicale și gramaticale prin rostirea unui enunț.
Actul ilocuționar constă în exprimarea unei anumite intenții comunicative.
Actul perlocuționar conține intenția de realizare a unui efect asupra interlocutorului (cum
ar fi verbe ca a convinge, a flata, a consola, a liniști etc.).
Efectul discursului lui Crin Antonescu este în mod evident unul perlocuționar. Prin ceea
ce spune vrea să producă efecte, vrea ca moțiunea să fie votată.
Laitmotivul întregului discurs este construcția la modul imperativ: Trebuie să plecați!
Comunicarea politică a existat dintotdeauna, de când a apărut posibilitatea de a exercita
puterea sau de a accede la putere3, aceasta fiind, de altfel, scopul activităţii politice. Comunicarea
politică a fost definită ca un ansamblu de tehnici utilizate de oamenii politici, axându-se, în

2
FICEAC, Bogdan, Tehnici de manipuare, All Beck, Bucureşti, 2006, pag. 12;
3
Michel Bongrand, Marketing politique, (Paris: Presses Universitaires de France, 1993), 5.
special, pe sondaje de opinie, relaţii publice şi publicitate sau „un mix de tehnici de persuadare
utilizate pentru influenţarea comportamentului de vot”4, subliniindu-se, astfel, relaţiile între
actorii scenei politice: politicieni, alegători, profesionişti în consiliere politică, care
interacţionează printr-un schimb de informaţii în scopul influenţării participării politice5.
Politicul alimentează constant spaţiul public cu teme şi practici de comunicare, nu
întotdeauna printr-un limbaj adecvat. Pentru D. Wolton, limbajul şi raţionamentul politic
constituie codul dominant de evaluare a agendei politice, inclusiv a agendei non-politice, redusă
din ce în ce mai mult la o demonstraţie de forţă.
Totuşi, atunci când vorbim de violenţa limbajului politic ne gândim şi la semnificaţia
simbolistică a acestui termen mai ales din timpul unei campanii electorale. Astfel, Pierre
Bourdieu6 arată că puterea este impusă prin violenţă simbolică şi nu prin violenţă fizică şi
conştientă: obiectul impunerii este constituit nu din sistemele materiale, ci din sistemele de
semnificaţie, iar procesul impunerii rămâne, în general, neconştientizat de către agenţi, indiferent
dacă este vorba de dominaţi sau dominanţi. Impunerea prin violenţă simbolică reuşeşte nu numai
să conserve raporturile de forţe care au generat-o, ci să le şi întărească şi să le augmenteze. În
concluzie, din analiza propusă, reiese caracterul teatral al discursului politic. Majoritatea
analiştilor discursului politic descoperă o varietate de roluri şi relaţii pragmatice, puse în scenă
de cei mai abili oratori politici. După părerea lui Chilton şi Schaffner (2005), aceste relaţii
funcţionează în două sensuri : pe de o parte, relaţiile dintre emiţător, destinatari şi terţi care
ascultă şi observă, pe de altă parte, relaţiile dintre actorul politic principal şi contextul celorlalţi
actori politici care aparţin universului politic al vorbitorului, precum şi relaţiile dintre actorii
politici prezentaţi în discurs.
Charaudeau (2005: 49) evidenţiază teatralitatea discursului politic: “Le champ politique
est organisé en une scène sur laquelle divers acteurs jouent les comédies, les drames ou les
tragédies du pouvoir à travers des rapports de légitimité, de crédibilité et de captation.”
Legitimitatea, credibilitatea și seducţia devin, la nivelul discursului, strategii folosite de
vorbitor pentru construirea unei imagini de sine convingătoare. Funcția lor este de impunere a
lumii actorului politic-locutor, prin victoria în negocierea realului între participanţi. În acest plan,
el negociază referinţa lumii sale discursive şi obţine monopolul asupra sensului.
Aşadar, discursul politic este o componentă esenţială a limbajului începutului de secol
XXΙ. Democratizarea înregistrată în majoritatea statelor europene în ultimul deceniu a făcut că
limbajul să devină principala armă de atac a adversarului politic, discursul politic suferind o serie

4
Viorica Roşca, Mediatizarea discursului electoral, (Iaşi: Ed. Institutul European, 2007), 17;
5
Roşca, Mediatizarea, 17;
6
Pierre Bourdieu, Despre televiziune, traducere de Bogdan Ghiu, (Bucureşti: Ed. Art, 2007), 90.
de modificări de retorică, sintaxă şi lexic şi o serie de metaforizări, devenind predominant
polemic şi construit pentru a sluji unor scopuri politice de manipulare în sensul influenţării
publicului alegător.
 Bibliografie:
1. Austin, J. L. 2003. Cum să faci lucruri cu vorbe. Traducere de Sorana Corneanu. Pitești:
Editura Paralela 45;
2. Bourdieu, Pierre. 1998. Regulile artei. București: Editura Univers;
3. Charaudeau, Patrick. 2005. Le discours politique. Les masques du pouvoir. Paris:
Vuibert.
 Anexă

Discursul lui Crin Antonescu la moțiunea de cenzură (27.04.2012)

”Stimate doamne și stimați domni parlamentari,

Domnule prim-ministru,

Aș spune câteva lucruri strict legate de temele din moțiunea de cenzură și care sunt niște
lucruri în opinia Partidului Național Liberal, și deci în opinia mea, esențiale. Ne-ați prezentat,
domnule prim-ministru, perimetre, diametre, adâncimi de puțuri, date de înființare și alte lucruri,
pesemne corecte. Ați invocat hotărâri de Guvern din 2004, din 2007, din 2009. Ați invocat
prețuri, costuri și conjuncturi acum la bursă. Nu despre asta vorbim și nu știu dacă scrie pe site-ul
partidului sau nu, dar noi, cei din Partidul Național Liberal, credem un lucru simplu, că atunci
când e vorba de privatizări care presupun resurse naturale ale României, trebuie să avem
transparență, trebuie să avem studii serioase și din surse serioase, trebuie să avem felurite tipuri
de dezbateri publice, trebuie să avem cu siguranță și cu necesitate o dezbatere în Parlament și
trebuie să integrăm fiecare din aceste privatizări într-o strategie, dacă o avem, pentru dezvoltarea
economică a acestei țări. Cu alte cuvinte cred că înțelegeți, sau dacă nu, vă spun eu acum că
Partidul Național Liberal susține proprietatea privată, susține economia privată, a susținut și a
făcut privatizări de mai mare sau mai mic succes în România, dar le-a făcut, și nu pune în
discuție astăzi dacă trebuie sau nu să exploatăm gazul de șist, dacă trebuie sau nu să privatizăm
cuprul, ci respinge categoric faptul că astfel de decizii se iau pe sub mână, se iau fără
transparență, se iau fără dezbatere publică și în Parlament. Ați făcut aceste lucruri și de aceea
trebuie să plecați.
E foarte limpede, de asemenea, că nu puteți convinge, ci, din păcate, doar plictisi, atunci
când evocați faptul că și alți prim-miniștrii și-au suplimentat fondul aflat la dispoziția lor sau că
eventual și alți prim-miniștrii și alte guverne au alocat bani pe criterii de partid, bani publici. Nu
discutăm despre asta domnule prim-ministru, nu discutăm istorie. Discutăm despre faptul că
Guvernul dumneavoastră a făcut cu cel mai mare cinism, permiteți-mi să-i spun cu cea mai mare
nerușinare, cea mai partizană alocare de fonduri la vedere pentru un partid pe care nu știu dacă
vreți să îl transformați în mișcare, să îl renovați, să îl prezentați ca pe o marfă contrafăcută drept
bună, pe piața electorală, dar care nu are nici un drept să beneficieze în exclusivitate pentru
interese partizane pe banul public. Ați făcut asta și pentru asta trebuie să plecați.
În fine, este chiar jenant să veniți și să ne spuneți povești despre internaționalism luminat
și patriotism vinovat de la începutul anilor ’90, prefăcându-vă că nu înțelegeți, așa cum se
preface și distinsul domn senator Marko Bela, prefăcându-vă că nu înțelegeți că nimeni dintre
noi, liberali sau social-democrați, nu a negat vreodată dreptul la identitate lingvistică, la
identitate culturală, la identitate de orice fel al minorităților.
Istorioara cu intenție ironică a domnului Marko Bela cuprinde lucruri adevărate: da, și
PSD, și PNL au guvernat împreună cu UDMR și au făcut lucruri fundamentale și corecte pentru
minoritatea maghiară din România, ceea ce, dincolo de toate capcanele textelor, nu vreau să vă
scape domnule prim-ministru este esențialul, și anume esențialul, și anume că Partidul Național
Liberal nu va accepta niciodată ideea că limba română nu mai este singura limbă oficială în Țara
Românească, în statul român. Faceți facultăți în ce limbi vreți, câte vreți, dar statul român cât
mai există, cât nu l-ați dus acasă cu totul sau la Modrogan, sau la sediul UDMR din Târgu-Mureș
sau Miercurea Ciuc, statul român are obligația ca prin legile sale, prin instituțiile sale să dea
dreptul oricărui cetățean român aflat în suferință să meargă la medic și să vorbească în limba
oficială, una singură, limba română.
Astea sunt câteva lucruri clare. Aș vrea să mai fie clare, scrise sau nu pe site-ul Partidul
Național Liberal, două lucruri domnule prim-ministru legate de originea puterii în democrație și
de scopul puterii în democrație. Dumneavoastră, într-un mod deplasat, ca să nu zic obraznic, l-ați
trimis la școală, fără să precizați măcar la care, pe unul din liderii opoziției, care azi, în fine, a
fost încărcat și cu tema suplimentară a Cântului II din Iliada. Există în mod evident, domnule
prim-ministru, școli pe care nu le-ați făcut sau pe care le-ați făcut prost. Una dintre ele este aceea
care ne spune, ne învață pe noi liberalii, cel puțin, cred că și pe social-democrați, că originea
adevărată a puterii în democrație este la cetățean, este la cetățeni, nu la telefon. Dumneavoastră,
care într-un dialog de mare înălțime spirituală cu domnul Cristoiu și parțial cu domnul Turcescu,
ați trimis singur la parafraze biblice ați invocat în termeni de facere, de geneză, nașterea
guvernului dumneavoastră și ați spus nu ca Sfânta Scriptură, la început a fost cuvântul, și
cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul, ci ați spus misterios confundând probabil
secretul de serviciu cu misterul, ați spus spre emoția definitivă a domnului Cristoiu, la început a
fost un telefon și telefonul era la Băsescu.
Nu pot să continui să parafrazez Scriptura în felul acesta. Dați-vă telefoane, puneți-vă
întrebări, meditați, dar înțelegeți că asta nu este sursa legitimă a puterii. Înțelegeți că de aceea
pentru că nu aveți puterea de la cetățean, ci o aveți de la telefonul omului, de aceea
dumneavoastră sunteți un prim-ministru care execută ordine și simulează decizii și pentru asta
trebuie să plecați.
Trebuie să plecați pentru că în viziunea noastră, a celor din Partidul Național Liberal
cred că nu scrie pe site, dar noi subînțelegem, un prim-ministru nu execută ordine, ci ia decizii.
 Trebuie să plecați și aveți vă rog bunătatea ca la plecare să ne spuneți măcar ale cărui
ordine le executați, în afară acelui om care v-a dat telefon la începutul lumii.
Scopurile puterii, domnul prim-ministru, nu sunt într-o democrație, se învață și asta la
școală și teoretic și practic dacă facem politică, acelea de a apăra partide, de a salva partide sau
de a naște partide. Eu știu că partidele și liderii politici se nasc greu, dar nu o faceți pe banii
statului român, folosiți-vă câmpurile de antrenamente private sau ale instituțiilor cu regim mai
apărat de ochiul public, dar nu folosiți banii publici, nu folosiți imaginea și autoritate
guvernamentală ca să salvați un ciuruc de partid care este Partidul Democrat Liberal, sau ca să vă
nașteți dumneavoastră moșiți de o întreagă națiune un partid sau o mișcare nouă pe bani publici,
asta noi liberali nu o înțelegem, asta noi liberali nu o acceptăm și asta noi liberali prin votul
nostru de astăzi nu vă îngăduim să faceți.
În fine la plecare pentru că azi, sau peste puțină vreme veți pleca, domnule prim-
ministru, și poate veți începe să faceți politică, eu nu vă pot trimite la școală, nu îmi permit acest
lucru, nici nu vă dau sfaturi, vreau doar să răspund unui lucru foarte important și o spun mai mult
celorlalți colegi și poate celor care ne urmăresc, nu atât dumneavoastră.
Ați sugerat la un moment dat, polemist redutabil, ați propus o cheie în care să citiți niște
declarații dure ale mele la adresa nesiguranței dumneavoastră în legătură cu faptul că sunteți
independent sau sunteți membru al Partidului Național Liberal, și ați propus să se citească asta în
cheia unei temeri pe care aș avea-o față de dumneavoastră. Da, să știți că așa este. Mă tem
domnule prim-ministru, nu atât de dumneavoastră personal cât de capacitatea sistemului în care
trăim de a vă regenera, de capacitatea sistemului de a produce la infinit ungureni pentru că ei,
ungurenii, nu sunt așa cum încercați să pretindeți o nouă generație în politică, generația
premianților care erau în comitetul central al UTC, generația premianților care erau chemați să
fie puși șefi la SIE, generația premianților care primeau telefon la început.
Sunt premianți care nu au fost pe unde ați fost dumneavoastră, sunt în generație cu
dumneavoastră, generația nu este o serie nouă de mașinuțe cu un cip în plus, generația cuprinde
oameni în carene și oase, oameni diverși, oameni capabili ca în fața Parlamentului României să
spună o frază de la ei, nu să citească o hârtie lungă și plictisitoare făcută de cine v-a făcut-o.
Cum v-ați simțit domnul prim-ministru, dumneavoastră, care pretindeți și bine ar fi să fi
putut face o schimbare în politica românească, cum v-ați simțit cu 20 de susținători răzleți
vorbind între ei și fără să vă asculte nimeni. Cum v-ați simțit ca prim-ministru, pe cine
reprezentanți? Nici măcar ce a mai rămas din adunătura pedelistă și atunci vă întreb cum de nu
plecați singur?
Cum de nu plecați singur, când se dovedește clar că marea dumneavoastră pricepere a
ungurenilor este nu aceea de a vă face ascultați, ci de a asculta ce vorbesc alții. Reveniți la ceea
ce știți să faceți! Lăsați-l pe domnul Paleologu, care a fost ascultat de sală, care a spus niște
cuvinte de la dânsul, cu care s-a reacționat, unii au râs, unii au contestat, unii au susținut. Nu
puteți să faceți în felul ăsta nici o mișcare politică, nici un partid politic, dar asta nu este treaba
mea și a dumneavoastră și a electoratului.
Treaba mea este ca prin votul de azi să vă spun, mergeți și jucați-vă de-a generația nouă,
de-a facerea lumii în trei acte cu Traian Băsescu și telefonul, de-a lăsați intelectualii să vină la
mine când de fapt chemați primarii la buget , jucați-vă de-a ce vreți, de-a mișcarea, dar nu pe
banii publici, nu pe soarta țării, nu pe soarta limbii române, nu pe resursele naturale ale
României.
Și închei cu un ultim cuvânt special către reprezentații în Parlament ai minorităților
naționale, că sunt sau nu sunt aici. Dragii noștri colegi, România a fost și este neînchipuit de
generoasă atunci când acordă oricărui reprezentant de minoritate etnică din România fie și cu
200 de voturi în spate, dreptul de a reprezenta întreaga națiune română ca parlamentar. Aveți
toate aceste drepturi, ați primit toate aceste drepturi, ați fost respectați și ajutați de toate
majoritățile și de toate guvernele.
Azi nu Uniunea Social Liberală, nu Partidul Național Liberal sau Partidul Social
Democrat au nevoie de dumneavoastră, astăzi România care v-a învestit cu acest mandat vă
cheamă, azi limba română vă cheamă în ajutor și vă cere să o ajutați, și vă cer și eu, și vă cerem
și noi să înțelegeți că aveți toate drepturile în această țară, dar unul singur nu îl aveți și nu îl veți
avea niciodată, să hotărâți soarta a 20 milioane de români atunci când aveți condiții bune de la
guvernare și să vă ascundeți. Nu aveți voie să vă ascundeți, votați într-un fel sau altul, pentru că
dacă vă ascundeți azi, nu vă va mai căuta nimeni, înseamnă că de fapt astăzi cei care nu
exercitați un vot înseamnă că demisionați definitiv din condiția de parlamentar român.

Vă mulțumesc!”