Mănică Andrada

Comunicare și Relații Publice

Anul II Grupa 2

Particulariăți pragmatice ale discursului politic

- PROIECT –
PRAGMATICĂ LINGVISTICĂ
Prof. O. Bălănescu
 ARGUMENTARE

Pentru acest proiect am ales sa analizez particularităţile pragmatice ale unui diiscurs politic. Cu
toate ca in copilarie nu am fost pasionat de politica, deoarece mi se parea ceva irelevant si plictisitor cu
timpul am realizat ca este o arta. Maiestria de a convinge un popor ca ideeile tale sunt de valoare, iar
modul in care trebuie sa decurga acest discurs prin tehnici de persuasiune sunt absolut geniale.
Am optat pentru discursul politic in defavoarea fiind ca, este mai aproape de oameni , si ajunge
mai repede mesajul transmis catre receptor datorita faptului ca, omul politic se implica in mod afectiv la
redactarea textului, astfel ajunge mai repede la “sufletul” cetatenilor prin problemele pe care le atinge.
Discursul politic are un singur obiectiv: acela de a “vinde” idei si nu in ultimul rand, oameni.
Subiectele care sunt abordate in crearea unui discurs politic sunt de cele mai multe ori cu un impact
pozitiv asupra auditoriului, pentru a sublinia modul in care intentioneaza sa rezolve problemele actuale.
Discursul pe care urmeaza sa il analizez prezinta discursul lui Marian Oprinşan, vicepreşedinte
PSD şi preşedintele UNCJR din data de 08 Aprilie 2014.
 PRELIMINARII TEORETICE

Discursul este un mod de utilizare a limbii si a limbajelor (limbaje nonverbal, limbaje

specializate, diferite vocabulare) pe baza caruia un actor social prezinta interlocutorilor sai o
interpretare a unor fapte. In scris, autorul isi releva propria identitate, atitudinea fata de subiect,
deci isi construieste o imagine publica exact asa cum doreste. Tonul autorului si relatia cu publicul
cizeleaza aceasta imagine. In masura în care, utilizând o limba si anumite limbaje, producem
efecte asupra interlocutorilor nostri directi si indirecti, putem spune ca orice act de comunicare are
o dimensiune discursiva.
Un discurs este politic atunci când evalueaza situatii de interes public. Ceea ce distinge
discursul politic de alte tipuri de discurs este în primul rând conventionalitatea sa.
Discursul politic are drept scop persuadarea nemijlocita a auditoriului. Indiferent daca este
rostit (oral) sau citit (tiparit intr-un ziar, volum), textul este elaborat, adanc chibzuit pentru a
produce efectul scontat, convingerea receptorului; de aceea, in redactare emitatorul va simula
apropierea de receptor, situarea lui pe pozitii similare, de partizani ai acelorasi idei.
Discursul politic apeleaza la elementul intertextual. Un discurs politic presarat cu pareri
sau secvente de dialog ale diferitilor oameni de stat (contemporani sau nu cu emitatorul) creeaza
in randul auditoriului impresia de continua, neintrerupta comunicare ideologica a emitatorului cu
lumea inconjuratoare. Un asemenea discurs nu va putea fi acuzat de egocentrism, iar daca citatele
sunt bine alese (gratie unui serios studiu de marketing politic), ele vor functiona drept factori de
persuadare. Discursul politic nu e doar discursul, ci si toate modalitatile, variantele textuale prin
care se transmite informatie politica (pliante, bannere, afise, carti postale etc.). Aceste informatii
sunt structurate, in primul rand, pe baza componentei informative (concise, clare, scurte, pentru a
diferentia informatia politica de cea a candidatului).
In analiza unui text, trebuie avute in vedere urmatoarele repere: natura interlocutorilor,
raportul stabilit intre interlocutori, particularitati lingvistice (lexical, morfo-sintactice, stilistice),
varietati textuale actuale si pragmatica

1) Natura interlocutorilor - difera de la un text la altul, in functie de statutul socio-

profesional al fiecaruia, care imprima in redactarea mesajului o structura formala sau informala,
care se regaseste in anumite structuri lexicale sau morfo-sintactice.
In textul politic, emitatorul este de natura fizica (politicianul). Acesta devine persoana
juridica atunci cand institutia este reprezentata de un purtator de cuvant sau cand emitatorul este
biroul de presa. Receptorul este insa, in mod invariabil, publicul larg, neomogen, comunitatea
sociala respectiva. Ca atare, mesajul trebuie sa fie simplu, accesibil, subiectiv, dar si sa motiveze.
Apare un echilibru al componentelor structural in discursul politic (componentele conventionala si
afectiva).
Emitatorul detine in fata receptorului autoritate morala, iar in virtutea acestei calitati el este
ascultat.Natura interlocutorilor determina existenta unui text puternic ancorat in elementele de
oralitate a limbajului, pentru a crea impresia de spontaneitate in adresare si redactare.

2) Raportul dintre interlocutori - In aceasta privinta, textul politic se bazeaza pe o relatie de

amiabilitate, de pretinsa apropiere a emitatorului fata de receptor (Ex: “romani”, “fiti puternici”).
Acest raport se bazeaza pe buna cunoastere a receptorului de catre emitator. Prin urmare, temele
de campanile reflecta, sub aspect referential, asteptarile publicului tinta.
3) Particularitati lingvistice - Discursul politic poate fi analizat prin prisma a patru nivele
lingvistice: lexical, morfologic, sintactic si stilistic. Spre deosebire de celelalte tipuri de text, textul
politic se caracterizeaza si prin expresivitate.
Sub aspect lexical, despre textul politic se poate spune ca isi alege cuvintele atat din masa
vocabularului, cat si din fondul principa lexical. Cuprinde neologisme, dar si arhaisme, termini
specifici, dar si uzuali. De mentionat este faptul ca textul politic se adreseaza unui public eterogen,
din diverse categorii.
Cuvintele sunt deseori conotative, urmarindu-se astfel impresionarea, persuadarea,
manipularea auditoriului (exemplu:” Voi toţi, românii, mi-aţi dat şansa uriaşă să fiu preşedintele
României atunci când intrăm în Uniunea Europeană şi pentru asta vă mulţumesc”). Sunt prezente
categoriile semiologice (jocuri de cuvinte), gustate de publicul tinta, deoarece publicul simte astfel
o ascutime, o inteligenta lingvistica. Tot sub aspect lexical, este indicat ca textul politic sa fie
construit intr-un mod cat mai accesibil.
Sub aspect morfologic, textul politic se aseamana cu textele publicistic si publicitar. Sunt
de notat urmatoarele aspecte:
- axa verbala temporala nu mai este predominant cea prezenta, aparand astfel o varietate
de moduri si timpuri;
- sunt prezente prepozitii si locutiuni in grupurile verbal si nominal, ca marci ale
oralitatii;
- formele verbale folosite cunosc toate persoanele: persoana I (denota marturisirea,
confesarea, in textele politic si de presa), persoana a II-a si a III-a;
- adresarea este una apropiata, cu rol important in impactul pe care discursul in are
asupra auditoriului;
- spre deosebire de textul administrativ, sunt prezente toate formele pronominale.
 Sub aspect sintactic, sunt intalnite atat fraze lungi, cu o structura complexa (completive
directe, atributive, circumstantiale), cat si enunturi simple, cu caracter conclusiv. Sunt folosite
des negatiile ca parte a procesului de persuadare.
Sub aspect stilistic, sunt intalnite: figuri de constructie, de semnificatie, de gandire,
cu rol in constructia discursului si in expresivitatea limbajului.

STUDIU DE CAZ

” Starea infrastructurii şi sistemul de educaţie sunt, în opinia mea, elementele care vor defini gradul de
civilizaţie al României în secolul XXI. Mai mult, aş putea spune că nu capitala şi marile oraşe vor da
măsura dezvoltării ţării, cât modul cum vor arăta în viitor satele şi comunele României, atât de neglijate în
ultimii 20 de ani. Este foarte important ca absolut toate regiunile şi localităţile ţării să fie conectate între
ele şi să aibă şanse egale de dezvoltare, iar aici infrastructura rutieră este elementul-cheie.
Eu cred că a venit momentul în România, odată pentru totdeauna, aşa cum spunea şi Miron Mitrea, să
stabilim ca obiectiv naţional, fără să-l mai încalce niciun alt guvern şi nicio altă putere, să statuăm faptul
că, în primul rând, România are nevoie de Culoarul IV, o autostradă de la est la vest, are nevoie de
Culoarul IX, o autostradă de la sud la nord, are nevoie de o autostradă de la centru la sud, şi atunci când
efectiv vom fi îndeplinit acest mandat, cu toate resursele pe care România le are şi cu toate eforturile pe
care românii le vor face de-aici înainte, să continuăm etapa a doua, a treia, în aşa fel încât investitorii,
când vor veni în România, ştiţi foarte bine, să meargă pe infrastructură, pentru că noi, dumneavoastră,
domnule prim-ministru, dumneavoastră, stimaţi colegi, noi mergem pe drum, dar investitorii, atât de la
est, cât şi de la vest, vor să meargă pe infrastructură.
Stimaţi invitaţi, dragi colegi, personal pot spune că mă bucur de faptul că strategia de dezvoltare a reţelei
de autostrăzi prezentată de domnul prim-ministru Victor Ponta are ca prioritate unirea provinciilor istorice
şi asigurarea interconectivităţii de la est la vest şi de la sud la nord. Este foarte important ca atunci când
sunt stabilite strategiile de dezvoltare să fie luat în calcul şi principiul coeziunii teritoriale, o infrastructură
distribuită echitabil pe întreg teritoriul României, pentru că noi avem datoria şi obligaţia de a construi nu
doar autostrăzi, dar şi drumuri expres. Un astfel de proiect la care, nu vă ascund, ţin extraordinar de mult
şi e în mintea mea şi a colegilor mei de multă vreme: este vorba de drumul expres Constanţa-Tulcea-
Brăila-Galaţi-pod peste Dunăre-Focşani-Târgu Secuiesc-Braşov. Din punctul acesta de vedere, chiar am
avut discuţii serioase cu prim-ministrul Guvernului României şi cu ministrul Transporturilor şi sunt
convins că în perioada următoare acest proiect va deveni foarte curând o realitate, mai ales ţinând cont de
faptul că drumul naţional numărul 2D este aproape executat, 85%, şi, după părerea mea, vă invit cu toată
dragostea să-l vedeţi: este, cred, cel mai european şi cel mai modern drum naţional din România.
De altfel, ca o paranteză, cred că acesta este şi înţelesul corect al procesului de descentralizare şi
regionalizare. Este vorba despre oameni şi despre interesele lor vitale, tocmai de aceea deciziile
importante trebuie luate cât mai aproape de cetăţeni şi cu participarea lor. Nimeni nu are nevoie de
dezbateri politicianiste pe această temă. Guvernul Ponta, dar şi noi, membrii Uniunii Naţionale a
Consiliilor Judeţene, ne-am angajat să avansăm acest proces al descentralizării şi regionalizării care este
vital din multe puncte de vedere, inclusiv din cel al infrastructurii. Unii ar putea spune că în atmosfera
politică românească este o misiune imposibilă. Eu spun doar atât: este inevitabil!
Vă mulţumesc, doamnelor şi domnilor!”

ANALIZA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, îşi începe discursul în forţă,
aruncând în joc două cuvinte cheie care au menirea de a capta atenţia auditoriului: infrastructură şi
educaţie, urmate de un al treilea kezword şi anume civilizaţie.
Primele două sunt posibil cele mai nevralgice puncte ale existenței românului și subiecte
des întâlnite în conversațiile cu tentă politică a omului de rând. Nu doar se stabilește cu acest prilej
direcția discursului, ci și un soi de legătură între locutor și audiența care poate acum să se
identifice mai ușor cu primul (el și ei au clar un lucru în comun, anume preocuparea pentru aceste
două subiecte de interes major pentru individ și la nivel național).
În mentalul lui, românul s-a simțit constant inferior societăților vestice pe care le consideră
mai avansate, mai civilizate, iar educația și infrastructura sunt doua argumente pentru care noi ne
târâm la coada Europei, așa cum parcă prevestește și poziția geografică: infrastructura precară este
o piedică evidentă în calea dezvoltării economice, iar sistemul de învățământ (mai ales clasele 1 –
12, cel universitar fiind oarecum scutit de acest stigmat) o sursă de oameni slab pregătiți, care nu
știu ce vor și care, aparent, nu fac decât să îngreuneze economia și viața părinților lor.
“Cine o să ne plătească nouă pensiile?” este o întrebare din ce în ce mai des întâlnită în
conversațiile dintre amici.
Marian Oprișan își continuă discursul amintind de discrepanța majoră dintre viața din
mediul urban și viața de la satele care au fost ”atât de neglijate în ultimii 20 de ani”. Deși mesajul
este doar subtilizat de către președintele UNCJR, acesta are scopul de a-l poziționa pe locutor într-
o și mai strânsă relație de înfrățire cu ascultătorii discursului.
Cine nu are o rudă, poate chiar părinții, la țară? Cine, din România, nu este familiarizat cu
traiul greu și cu condițiile aproape inumane cu care se confruntă jumătate din populația țării care
trăiește în mediul rural?!? Aproape toți suntem afectați de această realitate.
Discursul politic continuă prin manifestarea suportului locutorului pentru proiecte ce au
fost, istoric vorbind, mereu pe agenda PSD-ului (sau așa suntem făcuți să credem) și afilierea cu
membrii marcanți ai partidului, colegii lui, pe care îi susține și aprobă pentru inițiativele timpurii
ce clar ar fi împiedicat atingerea prezentului grad de degradare al societății. Primul pe lista celor
aprobați este Miron Mitrea, fost Ministru al Transporturilor, iar al doilea, nimeni altul decât
viitorul candidat la prezidențiale, Victor Ponta.
Discursul este presărat în continuare cu cuvinte cheie precum ”strategie”, ”dezvoltare”,
”autostrăzi” (din nou un subiect fierbinte și totodată sensibil), ”echitabil” dar și ”dragoste”,
”european”, ”modern”, ”oameni”, ”cetățeni”, ”vital”, ”inevitabil”.
Întreg discursul este o continuă și lungă înșiruire de elemente ce doresc, în stilul specific
discursului politic, a persuada și a seduce publicul elector.
Substanța discursului este fină, fără să aducă la lumină strategii noi, nemaiauzite. Accentul
se pune pe latura emotională, vorbitorul dând publicului ceea ce cei din urmă își doresc cu
disperare să audă, să primească. Întreg textul discursului mizează pe speranța publicului într-o
viață mai bună, un trai mai decent, un viitor asigurat.
Analiza discursului politic poate oferii cele mai eficiente soluții pentru înțelegerea
problemelor, abordărilor, costurilor și efectelor, care conduc la succesul sau la eșecul actului
politic.
Limbajul și datele politicului pot fi, uneori, foarte greu de evaluat din cauza că politica
reprezintă o activitate socială marcată în cel mai înalt grad de conflicte, complexitate, ambiguitate
și partizanat. Nivelul conflictual, argumental, pasional și emoțional tinde să se situeze la cote
maxime în domeniul politic.
Folosirea metaforelor (implicite sau explicite) și a analogiilor reprezintă încă un element de
ambiguizare a discursului politic. Dacă a influența reprezintă rațiunea de a fi a clasei politice,
folosirea acestor figuri este expresia unui limbaj care își propune intenționat mai degrabă să
convingă decât să rezolve anumite componente ale realității ce deranjează, asupra cărora se
îndreaptă atenția noastră, a electoratului asa cum ne vede politicul, sau a cetăteanului, a omului,
așa cum ne vedem noi.
Prin stabilirea unei conexiuni subliminale de similaritate între două lucruri, aceste figuri de
stil pot conduce audiența la presupuneri bazându-se pe trăsăturile primului, pe care îl avem într-o
formă sau alta, deducând că și al doilea, pe care ni-l dorim, este mai aproape, mai tangibil, mai
ușor de obținut. Succesul unei metafore sau a unei analogii constă atât în “prospețimea asocierii”,
cât și în adecvarea la conceptul desemnat și/sau la context.
Acest discurs este plin de astfel de aluzii, de transferuri de întelesuri și de pârghii prin care
locutorul transmite mesaje subliminale, idei ce se doresc montate în mentalul colectivului prezent.
Modelul consacrat al membrului de familie, unde familia este partidul, al tatălui care
încurajează și îndeamnă la lucruri mărețe, este jucat cu o oarecare naturalețe de către Oprișan.
Sigur, un ochi antrenat poate să perceapă lipsa de substanță a monologului și nivelul redus
de informație, însă cel ce deține acest ochi nu se află pe lista publicurilor țintă.
 Fără a mai insista, concluzionez că acest discurs respectă teoriile textului și a discursului
politic folosind mecanisme și metode clasice de persuadare a publicului, însă nu exceleaza din
punct de vedere al originalității sau al conținutului.
El poate fi încadrat în categoria ”short and sweet”, însă, un cunoscător, de exemplu un
analist politic sau chiar un specialist în comunicare ar fi mai degrabă înclinat să îl încadreze în
categoria ”short and tasteless”.

CONCLUZII
Comunicarea reprezinta o putere uriasa mai ales atunci cand este folosita intr-un discurs politic.
Datorita nevoii de informare la nivel inalt in societatea moderna, acest fapt accentueaza necesitatea unui
discurs politic cu rol de a covinge cetateanul ca politicianul ales este un om de valoare si implicit de
incredere.

Scopul acestei lucrări a fost acela de a analiza discursul politic, dar mai ales al evidentierii
particularităţilor pragmatice specifice, pentru creerea unui discurs politic corect şi convingător, care să
reuşească atingerea obiectivului propus, convingerea auditoriului.
 BIBLIOGRAFIE

 Suport de curs „Pragmatica Lingvistica

 www.wikipedia.org
 Texte și pre-Texte - dr. Olga Balanescu – Editura ARIADNA ’98 –
București 2005
 Redactare de texte - dr. Olga Balanescu – Editura ARIADNA ’98 –
București 2007
 http://www.psd.ro/media/transcrieri/discurs-sustinut-de-marian-
oprisan-vicepresedinte-psd-si-presedintele-uncjr-la-prima-editie-a-
infrastructure-business-summit-organizat-sub-patronajul-uniunii-
nationale-a-consiliil/