Sunteți pe pagina 1din 7

Cel mai cunoscut dintre articolele sale, publicat n 1975, se refera la ceea ce Grice numeste

"logica conversatiei". n acest articol, care corespunde unei dezvoltari a notiunii de semnificatie
nonnaturala si constituirii unei abordari nu exclusiv conventionaliste a producerii si interpretarii
frazelor, Grice introduce doua notiuni importante: una este aceea de implicatura,iar
cealalta, principiul de cooperare. Dupa cum o aratau deja implicit si exemplele de semnificatie
nonnaturala pe care le dadea n articolul sau din 1957, Grice ntelesese ca interpretarea unei
fraze depaseste n general cu mult semnificatie ce i se atribuie n mod conventional. De aceea
si putem face o distinctie ntre fraza si enunt: fraza este un sir de cuvinte pe care Paul, Petre
sau Jacques le pot pronunta n mprejurari diferite, si ea nu se schimba n functie de aceste
mprejurari; enuntul, n schimb, este rezultatul rostirii unei fraze, iar acest rezultat este variabil n
functie de mprejurari si locutori. Daca Petre spune "Fiul meu cel mare este primul din clasa",
vorbind despre fiul sau Aristide n 1 iunie 1947, iar Paul zice "Fiul meu cel mare este primul din
clasa" atunci cnd vorbeste despre fiul sau Teodor n 30 decembrie 1956, iar Jacques spune
"Fiul meu cel mare este primul din clasa" referindu-se la fiul sau Alexandre n 15 august 1997,
Petre, Paul si Jacques au rostit aceeasi fraza, dar au produs trei enunturi diferite, a caror
interpretare nu este neaparat aceeasi, pe cnd semnificatia conventionala a frazei "Fiul meu cel
mare este primul din clasa" ramne stabila. Aceasta diferenta dintre fraza si enunt, a carei
necesitate nu este evidenta ntr-o abordare pur conventionalista (si codica) a limbajului, devine
absolut indispensabila din momentul n care se admite ca semnificatia frazei nu epuizeaza
interpretarea acesteia n cazurile n care este rostita n mprejurari diferite. n cele ce urmeaza,
vom face asadar sistematic deosebire ntre fraza si enunt.
Sa ne ntoarcem la principiul de cooperare si la notiunea de implicatura. Grice presupune ca
interlocutorii care iau parte la o conversatie obisnuita respecta principiul de
cooperare: participantii se asteapta ca, pentru a usura interpretarea enunturilor pe care le emit,
fiecare dintre ei sa contribuie la conversatie n mod rational si cooperativ. Grice expliciteaza
acest principiu propunnd patru maxime care decurg din el, presupuse a fi respectate sau
exploatate de interlocutori: maxima de cantitateimpune ca interventia unui vorbitor sa contina
cantitatea de informatie necesara n situatia respectiva si nu mai mult; maxima de
calitate presupune sinceritatea locutorului, care nu trebuie sa minta si trebuie sa detina motive
serioase pentru a afirma ceea ce afirma; maxima de relatie (sau de pertinenta) impune sa se
vorbeasca la subiect (n legatura cu propriile enunturi precedente sau cu cele ale
celorlalti); maxima de mod cere sa ne exprimam clar si, pe ct posibil, fara ambiguitate,
respectnd ordinea n care trebuie date informatiile pentru a fi ntelese (de exemplu, ordinea
cronologica daca ne referim la o suita de ntmplari).
Nu e nimic nou n toate acestea. Dar interesul principal al maximelor lui Grice nu consta ntr-att
n faptul ca ele trebuie sa fie respectate de interlocutori; partea lor cea mai novatoare consta
mai degraba n ideea ca ele sa poata fi exploatate de catre interlocutori. nainte nsa de a
dezvolta acest punct, am vrea totusi sa introducem cealalta notiune importanta, aceea
deimplicatura.
Dupa cum am spus, notiunea de semnificatie nonnaturala prevede ca interpretarea unui enunt
nu se reduce ntotdeauna la semnificatia lingvistica conventionala a frazei corespunzatoare.
Exista asadar o diferenta ntre ceea ce se spune (semnificatia lingvistica conventionala a frazei)
si ceea ce se transmite sau se comunica (interpretarea enuntului). Iar notiunea de implicatura,
neglijata de Searle, corespunde tocmai acestei deosebiri. Semnificatia este ceea ce se spune,
implicatura este ceea ce se comunica, iar ceea ce se comunica este diferit de ceea ce se
spune.

Grice admite ca, n afara de ceea ce se spune, mai exista doua mijloace de a comunica: un
mijloc conventional, care
declanseaza
o implicatura
conventionala, si
un
mijloc conversational (nonconventional),
care
declanseaza
o implicatura
conversationala. Sa presupunem ca Jacques crede ca englezii snt curajosi si ca vrea sa-i
comunice aceasta convingere lui Paul. El poate comunica aceasta convingere n trei moduri
diferite, un mod "searlian" si doua moduri "griceiene". El poate zice "Englezii snt curajosi" (sau
"Toti englezii snt curajosi"), sau "John e englez; deci e curajos", sau, n fine, "John e englez...e
curajos". n primul caz, el spune ceea ce vrea sa comunice (Englezii snt curajosi), iar
semnificatia conventionala a frazei epuizeaza interpretarea enuntului, fara sa se faca nici o
implicatura. n al doilea caz, el comunica mai mult dect spune, pentru ca spune ca John e
englez si ca e curajos, dar comunica de fapt ca John este curajos pentru ca e englez si, deci, ca
englezii snt curajosi: avem de-a face cu o implicatura. Ea este nsa declansata n mod
conventional, prin prezenta conjunctiei "deci", si e numita implicatura conventionala, n al treilea
caz, ca si n cel de-al doilea, Jacques comunica mai mult dect ceea ce spune, ntruct, din nou,
el spune ca John e englez si ca e curajos, dar comunica de fapt ca John e curajos pentru ca e
englez si, deci, ca englezii snt curajosi: spre deosebire nsa de ceea ce se ntmpla n cazul al
doilea, implicatura nu este aici declansata n mod conventional prin prezenta vreunui cuvnt
(cum e "deci"). si iata-ne din nou n fata maximelor conversationale si a expoatarii acestora.
Maximele conversatiei snt nu att norme pe care trebuie sa le respecte interlocutorii, ct mai
degraba asteptari pe care le au acestia fata de vorbitori; snt mai mult principii de interpretare
ale regulilor normative sau ale regulilor de comportament. n acest sens, si spre deosebire de
regulile normative si conventionale ale teoriei actelor de vorbire (a caror apropiere de abordarile
behavioriste le-am vazut deja), maximele conversationale se nscriu clar n curentul cognitivist:
ele se bazeaza nu numai pe capacitatea de a avea stari mentale, dar si pe capacitatea de a
atribui si altora asemenea stari si, mai ales, de a le atribui intentii.
Gasim nsa si mai multe lucruri n teoria lui Grice, caci ea prevede si cazurile de exploatare a
maximelor conversationale. Aceasta exploatare are loc atunci cnd vorbitorul ncalca n mod
evident o maxima sau alta. n acest caz, interlocutorul se vede obligat sa emita ipoteze care sa-i
permita sa-si explice nerespectarea maximelor. De exemplu, daca Jacques l ntreaba pe Paul
unde locuieste Olivier, iar Paul i raspunde "Undeva n sudul Frantei", raspunsul sau ncalca
maxima de cantitate conform careia trebuie sa dai o informatie satisfacatoare. Jacques poate
atunci sa faca deductia ca Paul nu stie precis unde locuieste Olivier. La fel explica Grice, printre
altele, si figurile retorice (litota, metafora, ironia s.a.): prin exploatarea de catre vorbitor a
maximelor de calitate.

Principiul cooperativ. Maximele comunicarii. Forme ale implicitului


Principiile pragmaticii sunt de tip reglementativ, au o natura neconventionala, depinzand de obiectivele
urmarite in procesul de utilizare a unei limbi considerate.
Principiile pragmatice fundamenteaza cele mai diverse tipuri de activitati care presupun colaborarea intre
indivizi, inclusiv comunicarea prin limbaj.
Principiul cooperativ HP Grice Logic and conversation (1968): fiecare contributie la o conversatie trebuie sa
corespunda in momentul realizarii cerintelor impuse de obiectivul sau de directia acceptata a schimbului
verbal in care este angajat participantul respectiv.
Maximele principiului cooperativ:
Maxima cantitatii reglementeaza cantitatea de informatie furnizata de fiecare participant la un schimb verbal.
Aceasta sa se incadreze strict in limitele impuse de obiectivele schimbuluirespectiv, sa nu fie nici insuficienta, nici
excedentara.
Maxima calitatii cere ca interlocutorii sa spuna numai adevarul; este exclusa astfel atat furnizarea unor informatii
false, cat si a unor informatii a caror veridicitate nu poate fi dovedita in mod adecvat de locutor.
Maxima relevantei cere corelarea intre ele a diverselor interventii in cadrul unui schimb verbal si, in acelasi timp,
adecvarea acestora la tema in discutie.
Maxima manierei priveste modul in care trebuie formulate interventiile in cadrul unui schimb verbal, reclamand
claritate si structurare logica a enunturilor.
Maximele nu reprezinta un inventar de reguli nelegate intre ele. Ceea ce le conecteaza este dependenta fata de
principiul cooperativ.
-

sunt frecvente situatiile in care maxima cantitatii intra in concurenta cu cea a calitatii: maxima cantitatii este
sacrificata in favoarea maximei calitatii.

maxima relevantei sprijina indirect maxima cantitatii

maxima manierei este strans legata de cea a relevantei, favorizand comunicarea in forma cea mai directaa
obiectivului urmarit de locutor.

Implicaturi conversationale
Prin implicaturi conversationale se desemneaza un tip special de deductii pragmatice, a caror validitate este,
in cea mai mare parte a cazurilor, limitata la o situatie comunicativa data. Competenta comunicativa a membrilor unei
comunitati include si stapanirea modului de a jongla cu maximele si a mecanismelor de a decoda enunturile bazate
pe implicaturi.
Implicaturile nu presupun incalcarea aleatorie a maximelor, ci in conditii discursive determinate si cu
respectarea anumitor reguli care sa permita decodarea corecta din partea R.
Forme de abatere de la cerintele maximelor:
-

Incalcarea tacita si neostentativa a unei maxime

Sustragerea de la respectarea unei/ unor maxime si a principiului cooperativ

Sacrificarea uneia dintre maxime cand aceasta intra in conflict cu alta

Incalcarea evidenta a unei maxime sau exploatarea acesteia.

Tipuri de implicaturi
In raport cu modalitatea in care sunt asociate cu continutul lingvistic al enunturilor, implicaturile pot fi conventionale si
nonconventionale.
Implicaturile conventionale desemneaza aspectele semantice nelegate de valoarea de adevar, transmise prin forme
si constructii lingvistice.

E adevarat ca nu mi-a telefonat pana acum.


E ciudat ca nu mi-a telefonat pana acum.
Implicaturile nonconventionale desemneaza aspectele semantice legate numai indirect de continutul lingvistic al enunturilor.
Clasa tipica a implicaturilor nonconventionale este aceea a implicaturilor conversationale, definita prin raportare la principiul
cooperativ si la maximele pe care acesta le subsumeaza.
GRICE diferentiaza implicaturile conversationale particularizate de cele generalizate.
Implicaturile conversationale particularizate sunt dependente de contextul in care a fost emis enuntul .ex: E ora 11.
Implicaturile conversationale generalizate sunt relativ independente in raport cu contextul comunicativ, prezenta lor fiind
determinata de folosirea anumitor cuvinte, constat asociate cu anumite implicaturi.

Ion se intalneste diseara cu o femeie.


Grice insusi a observat similaritatea dintre implicaturile generalizate si cele conventionale, precum si dificultatea de a gasi exemple
necontroversabile.
Expresiile care ar declansa implicaturi generalizate de tipul un/ o X nu pot fi practic deosebite de cele din clasa declansatorilor de
presupozitii.
Trasaturi caracteristice pentru implicaturile conversationale:
-

sunt calculabile

anulabile

nondetasabile

nonconventionale

pot avea o anumita indeterminare

Implicaturile conversationale pot fi anulate explicit prin adaugarea unei propozitii sau contextual, daca nu conteaza
pentru aportul informational al enuntului.

Ion are trei copiidaca nu chiar mai multi.


Nefiind legate de forma lingvistica a enunturilor care le contin, implicaturile conversationale nu dispar daca se opereaza substitutii
sinonimice:

(ironic) Ce

prieten bun! / Ce prieten extraordinar!/ Grozav prieten!

Presupozitii pragmatice
Presupozitiile deductii latente, elemente apartinand fondului de informatii comun; acestea raman de obicei in
fundalul comunicarii.
Implicatia logica /vs./ presupozitie

Ion regreta plecarea Mariei..


-presupozitia : Maria a plecat; implicatia logica : Ion regreta ceva.
Implicatia logica desemneaza consecinta logica a ceea ce este asertat printr-un enunt.
Presupozitia desemneaza o preconditie a enuntarii cu succes a unei propozitii.
Diferenta dintre ele este data de testul negatiei si al interogatiei. Numai presupozitiile se mentin in cazul variantei
negative sau interogative a propozitiilor, pe cand implicatiile logice sunt anulate.

Ion nu regreta plecarea Mariei. Ion regreta plecarea Mariei?


Din perspectiva pragmatica, nu continutul propozitional si valoarea de adevar constituie repere
fundamentale pentru definirea presupozitiilor, ci situatia in care este rostit un enunt. Situatia este caracterizata printr-o
anumita configuratie a atitudinilor si a intentiilor participantilor.
Presupozitiile nu apartin propozitiilor, ci indivizilor care enunta propozitiile.
Presupozitiile sunt parte dintr-o relatie tripartita E cadrul enuntarii R. Functionarea presupozitiilor in
discursnecesita reinnoirea constanta in cursul interactiunii a acordului tacit intre participanti asupra limitelor teritoriului
comun.
Clase de declansatori de presupozitii (Yule 1996):
1.

descrierile definite: nume proprii sau nume comuneinsotite de articol definit ori de determinari atributive

2.

a. Verbele si predicatele factive (ale caror subordonate sunt intotdeauna adevarate): a sti, a-si da seama, a
regreta, a se bucura, a-i parea bine/rau, a fi bucuros/trist/vesel/ mandru, a se intrista ca
b. verbele nonfactive (ale caror subordonate sunt intotdeauna false): a visa, a-si inchipui, a-si imagina, a
pretinde ca.

3. verbele si predicatele implicative: a reusi, a evita, a uita, a se intampla sa.


4. verbele care exprima modificarea unei stari: a incepe, a termina, a sfarsi, a inceta,
a pleca, a ajunge, a sosi.
5. verbe, adverbe, numerale adverbiale cu semnificatie iterativa: a reciti, iar.
6. verbele de opinie: a acuza, a critica, a certa, a lauda.
7. subordonatele temporale

8. constructiile comparative
9. atributivele explicative
10. conditionalele ireale
11. intrebarile
Tipuri de presupozitii:
-

existentiale definite prin recunoasterea de catre E a existentei entitatilor numite prin declansatorii de
presupozitii (clasa 1)

factive presupozitii intotdeauna adevarate (clasa 2a + 7, 8, 9)

nonfactive presupozitii intotdeauna false (clasa 2b)

lexicale definite prin faptul ca sensul unitatii lexicale care declanseaza presupozitia trimite intotdeauna la
un alt sens (clasele 3, 4, 5, 6)

structurale anumite structuri ale propozitiei presupun existenta unei parti considerate sistematic drept
adevarata (clasa 11)

contrafactuale sensul presupus nu este numai fals, ci si contrar realitatii (clasa 10)

Trasaturile presupozitiilor:
-

nu sunt calculabile

nu pot fi anulate

sunt detasabile

PRESUPOZITII VS. IMPLICATURI


-

presupozitiile au un caracter conventional mai mare decat implicaturile

presupozitiile au o validitate mai mare decat implicaturile

implicaturile depind mai mult de o situatie de comunicare data

presupozitiile au orientare retroactiva, spre un fond de cunostinte preexistent si impartasit de colocutori

implicaturile au orientare proactiva, spre o cunoastere care trebuie construita prin cooperare si a carei
validitate poate fi limitata la schimbul verbal in curs.

presupozitiile nu constituie obiect al comunicarii (daca sunt respinse sau puse la indoiala isi pierd statutul) si
pot ramane neactualizate fara ca procesul comunicativ sa sufere

fara calcularea implicaturilor de catre R comunicarea nu poate continua in sensul dorit de E.

Presupozitiile au un rol esential in delimitarea universului conversational. Introducerea unor presupozitii il pune pe R
in situatia de a accepta o anumita baza de discutie selectata de E. Contestarea presupozitiilor de catre interlocutor :
fr. grava.

Determinand directia de evolutie a conversatiei, alegerea setului de informatii prezentate ca presupozitii poate avea
caracter strategic: manipularea presupozitiilor; acomodarea presupozitionala.