Functiile limbajului (ROMAN JAKOBSON)

Relatia dintre acesti factori ai comunicarii verbale este,

conform lui Roman Jakobson, urmatoarea: "Cel care se adreseaza
(emitatorul) trimite un mesaj destinatarului (receptorul). Pentru ca
mesajul sa-si ndeplineasca functiunea, el are nevoie de
un context la care se refera (sau, ntr-o nomenclatura mai echivoca,
de unreferent), pe care destinatarul sa-l poata pricepe si care sa fie
sau verbal sau capabil de a fi verbalizat; de un cod, ntru totul sau
cel putin partial, comun att expeditorului ct si destinatarului (sau,
cu alte cuvinte, comun celui care codeaza si celui care decodeaza);
n fine, are nevoie de contact, conducta materiala sau legatura
psihologica ntre cei doi, care le da posibilitatea sa stabileasca si sa
mentina comunicarea". (Idem, p.88)
Fiecare dintre acesti sase factori determina o alta functie a
limbajului.

Pornind de la analiza relatiei de comunicare, Roman Jakobson

deduce sase functii ale limbajului, ntre care exista o relatie
complexa: "Desi distingem sase aspecte esentiale ale vorbirii, ar fi
greu sa gasim vreun mesaj verbal care sa mplineasca numai o
singura functiune. Diversitatea nu rezida n monopolul uneia dintre
aceste multiple functiuni, ci n ordinea ierarhica diferita a functiunilor.
Structura verbala a unui mesaj depinde n primul rnd de functiunea
predominanta".(Lingvistica
si
poetica,
n Probleme
de
stilistica, 1964, p. 88.)

Pe scurt, aceste functii sunt urmatoarele:

1.
Functia emotiva sau expresiva, concentrata
asupra
reflectarii starii sufletesti a emitatorului de mesaj. Ea are tendinta sa
produca impresia unei anumite emotii, fie adevarate, fie simulate.
Stratul pur emotiv al limbajului este reprezentat mai ales de
interjectii, precum si prin sunete cu valori asemanatoare n cuprinsul
cuvintelor sau altor unitati de limbaj (sintagme, propozitii si fraze). n
cadrul codului gestual al actorilor, de exemplu, exista un ntreg
arsenal de aceasta natura, care, combinat cu resursele codului
lingvistic, multiplica si mai mult varietatea acestor mijloace de
comunicare. (Roman Jakobson da exemplul unui actor din Moscova
care a format patruzeci de masaje diferite din expresia asta-seara,
pronuntnd cuvintele respective conform fiecarei situatii
emotionale).
O simpla interjectie (ah!) poate provoca, printr-o variatie de
intonatie, o mare diversitate de efecte: bucurie, durere, admiratie,
uimire, mila, surpriza, indignare, nerabdare, oboseala, furie, invidie
etc. La fel, prin pronuntarea mai lunga sau mai scurta a uni vocale,
cum ar fi n exemplele: da si daa...; buuuna treaba ai facut! etc.
2. Functia conativa, orientata predominant catre receptorul de
mesaj (destinatar), cu tendinta de a-l provoca, de a-i impune ceva.
Vocativul si imperativul sunt formele cele mai expresive ale acestei
functii.
3.
Functia referentiala (denotativa sau cognitiva), orientata
predominant catre sensul exact al mesajului. Ea se distinge n
cadrul lingvistic prin valoarea pur notionala, referentiala a cuvintelor.
Informeaza despre ceva sau cineva, despre o a treia persoana.
4. Functia fatica este preocupata de mentinerea contactului de
comunicare prin formule ca : "Alo, ma auzi?", "Ma ntelegi bine?",
prin dialoguri care repeta mereu aceeasi idee. Mesajul serveste la
stabilirea comunicarii, la prelungirea sau la ntreruperea ei, el controleaza cum functioneaza canalul si circuitul, atrage atentia
interlocutorului sau confirma faptul ca acesta ramne n continuare
atent. ("Ascultati?")

5. Functia metalinguala explica interlocutorului codul folosit. Ea

are rolul de comentariu si control al codului, prin ntrebari referitoare
la acesta, functie predominanta la copii si cei ce nvata o limba
straina: "Ce este de spus?", "Vedeti ce vreau sa spun?" etc.
Metalimbajul este folosit cu scopul de a explica un cuvnt, de a preciza un sens: "Adica...", "Nu asta am vrut sa spun", "ntr-adevar, de
asta este vorba", "Dati-mi voie sa va explic", "Nu nteleg nimic din ceea ce spuneti", "Glumiti...?" etc. Dictionarul cu definitiile, sinonimele
si antonimele sale nu este altceva dect o culegere de metalimbaje.

6. Functia poetica este orientata catre adncimea mesajului,

privit n toata complexitatea lui. Aceasta functie este considerata de
Jakobson o functie dominanta a limbajului uman, ea nu se reduce
numai la sfera poeziei sau a artei n general, ci mbratiseaza ntreaga
comunicare umana: "Orice ncercare de a reduce sfera functiunii
poetice numai la poezie sau de a limita poezia numai la functiunea
poetica ar duce la o simplificare excesiva si nselatoare. Functiunea
poetica nu este singura functiune a artei verbale, nsa este
functiunea ei dominanta, determinanta, pe cnd n toate celelalte
activitati verbale ea se manifesta doar ca un element constitutiv,
subsidiar, accesoriu". (op. cit., p. 93.) Pentru Jakobson, "studiul
lingvistic al functiunii poetice trebuie sa depaseasca limitele poeziei,
iar pe de alta parte, studiul lingvistic al poeziei nu se poate limita la
functiunea poetica". (Idem, p.94)
Criteriul lingvistic al functiei poetice este dedus de Roman
Jakobson din cele doua moduri principale de aranjament folosite n
comportamentul verbal: selectia sicombinarea: "Selectia se realizeaza pe baza unor principii de echivalenta, asemanare sau deosebire,
sinonimie sau antinomie, pe cnd combinarea - construirea
secventei - se bazeaza pe contiguitate. Functiunea poetica
proiecteaza principiul echivalentei de pe axa selectiei pe axa
combinarii". (Idem, p.95)
Elementele situatiei de comunicare
Emitator, Receptor, Mesaj, Cod, Canal, Context.

Functiile elementelor comunicarii :

a) Emitator: functie emotiva
(emitatorul este cel care transmite mesajul unui receptor; functia emotiva se concretizeaza in
selectia informatiei pe care emitatorul o operaza in realitateainconjuratoare).

b) Receptor: functie conativa

(receptorul este cel caruia i se adreseaza mesajul emitatorului,adica el este cel care primeste
o informatie, astfel se concretizeaza functia conativa sau decunoastere. Efectul mesajului se
masoara intr-un raspuns verbal/ scris sau comportamental);
c) Contextul: functie referentiala
(contextul este situatia in care are loc transmiterea mesajului;functia referentiala se refera la
obiectul comunicarii-respectiv referentul- adica elementulrealitatii selectat de emitator pentru
continutul mesajului);
d) Codul: functie metalingvistica
(alcatuirea mesejului presupune utilizarea unor semne comuneemitatorului si receptorului;
semnele comune alcatuiesc codul; codul contine semne verbalesi/sau semne nonverbale)
e) Canalul: functie fatica
(comunicarea dintre emitator si receptor presupune stabilirea unuicontact; functia fatica se
realizeaza prin semne verbale-formele de salut-sau nonverbale-privire,gesturi, miscari ale capului
etc)
f) Mesajul: functie poetica (este secventa de semne verbale si nonverbale transmisa de emitator
receptorului; intelegerea mesajului presupune ca cei doi parteneri de comunicare, respectivemitatorul si recptorul, sa
foloseasca acelasi cod)

(este secventa de semne verbale si nonverbale transmisa de emitator receptorului;

intelegerea mesajului presupune ca cei doi parteneri de comunicare, respectivemitatorul si
recptorul, sa foloseasca acelasi cod).

Cele sase functii corespunzatoare

Desigur ca, n sens restrns, analiza versurilor cade n ntregime n competenta poeticii, iar aceasta poate fi definita ca "o parte
constitutiva a lingvisticii, care se ocupa de raporturile dintre functiunea poetica si celelalte functiuni ale limbajului". (Idem, p.97)
Dar, n sensul mai larg al cuvntului, adauga Jakobson, "poetica se ocupa de functiunea poetica nu numai n poezie, unde
aceasta functiune este suprapusa celorlalte functiuni ale limbajului, dar si n afara poeziei, atunci cnd o alta functiune se
suprapune functiunii poetice" (Idem).

Cu alte cuvinte, functiunea poetica a limbajului se manifesta nu

numai n arta versului, ci si n proza artistica, precum si n
proverbele ("apa trece, pietrele ramn"), n expresii idiomatice ("fugi
cu ursul!") sau n vorbirea obisnuita. Din nevoia de a nu crea
confuzii, s-a apelat la termenul poietica, prin care cei care-l folosesc
nteleg arta poeziei n sine ca un lucru distinct de arta prozei.

Dintre multiplele functiuni ale limbajului, doua ni se par esentiale n transmiterea de mesaje: cea referentiala si cea poetica. Toate
celelalte sunt laterale, auxiliare. Functia referentiala este continuta
n celelalte functii ale limbajului, care tind toate sa ntregeasca
posibilitatile de a realiza mesajul. n acelasi timp, toate functiile si
gasesc modul ideal, mai bogat si, n acelasi timp, mai nuantat de
manifestare n functia poetica. Ea este, n ultima instanta, functia
expresiva cea mai deplina a codului de comunicare.
Prin analiza functiilor limbajului, ajungem din nou la relatia
fundamentala dintre mesaj si cod, dintre ceea ce transmit si
modul cum transmit, altfel spus, la relatia dintre comunicare si
expresivitate, esentiala n definirea fenomenului stilistic.