Funciile limbajului (Roman Jakobson)

Relatia dintre acesti factori ai comunicarii verbale este, conform lui Roman Jakobson,
urmatoarea: "Cel care se adreseaza (emitatorul) trimite un mesaj destinatarului (receptorul).
Pentru ca mesajul sa-si ndeplineasca functiunea, el are nevoie de un context la care se refera
(sau, ntr-o nomenclatura mai echivoca, de unreferent), pe care destinatarul sa-l poata pricepe
si care sa fie sau verbal sau capabil de a fi verbalizat; de un cod, ntru totul sau cel putin
partial, comun att expeditorului ct si destinatarului (sau, cu alte cuvinte, comun celui care
codeaza si celui care decodeaza); n fine, are nevoie de contact, conducta materiala sau
legatura psihologica ntre cei doi, care le da posibilitatea sa stabileasca si sa mentina
comunicarea". (Idem, p.88).

Fiecare dintre acesti sase factori determina o alta functie a limbajului.

Pornind de la analiza relatiei de comunicare, Roman Jakobson deduce sase functii ale
limbajului, ntre care exista o relatie complexa: "Desi distingem sase aspecte esentiale ale
vorbirii, ar fi greu sa gasim vreun mesaj verbal care sa mplineasca numai o singura functiune.
Diversitatea nu rezida n monopolul uneia dintre aceste multiple functiuni, ci n ordinea
ierarhica diferita a functiunilor. Structura verbala a unui mesaj depinde n primul rnd de
functiunea predominanta".(Lingvistica si poetica, n Probleme de stilistica, 1964, p. 88.)
 1. Functia emotiva sau expresiva, concentrata asupra reflectarii starii sufletesti a
emitatorului de mesaj. Ea are tendinta sa produca impresia unei anumite emotii, fie
adevarate, fie simulate. Stratul pur emotiv al limbajului este reprezentat mai ales
de interjectii, precum si prin sunete cu valori asemanatoare n cuprinsul cuvintelor
sau altor unitati de limbaj (sintagme, propozitii si fraze). n cadrul codului gestual
al actorilor, de exemplu, exista un ntreg arsenal de aceasta natura, care, combinat
cu resursele codului lingvistic, multiplica si mai mult varietatea acestor mijloace
de comunicare. (Roman Jakobson da exemplul unui actor din Moscova care a
format patruzeci de masaje diferite din expresia asta-seara, pronuntnd cuvintele
respective conform fiecarei situatii emotionale).

O simpla interjectie (ah!) poate provoca, printr-o variatie de intonatie, o mare diversitate de
efecte: bucurie, durere, admiratie, uimire, mila, surpriza, indignare, nerabdare, oboseala, furie,
invidie etc. La fel, prin pronuntarea mai lunga sau mai scurta a uni vocale, cum ar fi n
exemplele: da si daa...; buuuna treaba ai facut! etc.

2. Functia conativa, orientata predominant catre receptorul de mesaj (destinatar), cu

tendinta de a-l provoca, de a-i impune ceva. Vocativul si imperativul sunt formele cele
mai expresive ale acestei functii.
3. Functia referentiala (denotativa sau cognitiva), orientata predominant catre sensul
exact al mesajului. Ea se distinge n cadrul lingvistic prin valoarea pur notionala,
referentiala a cuvintelor. Informeaza despre ceva sau cineva, despre o a treia
persoana.
4. Functia fatica este preocupata de mentinerea contactului de comunicare prin
formule ca : "Alo, ma auzi?", "Ma ntelegi bine?", prin dialoguri care repeta mereu
aceeasi idee. Mesajul serveste la stabilirea comunicarii, la prelungirea sau la
ntreruperea ei, el controleaza cum functioneaza canalul si circuitul, atrage atentia
interlocutorului sau confirma faptul ca acesta ramne n continuare atent.
("Ascultati?")
5. Functia metalinguala explica interlocutorului codul folosit. Ea are rolul de
comentariu si control al codului, prin ntrebari referitoare la acesta, functie
predominanta la copii si cei ce nvata o limba straina: "Ce este de spus?", "Vedeti
ce vreau sa spun?" etc.
Metalimbajul este folosit cu scopul de a explica un cuvnt, de a preciza un sens: "Adica...", "Nu
asta am vrut sa spun", "ntr-adevar, de asta este vorba", "Dati-mi voie sa va explic", "Nu nteleg
nimic din ceea ce spuneti", "Glumiti...?" etc. Dictionarul cu definitiile, sinonimele si antonimele
sale nu este altceva dect o culegere de metalimbaje.

6. Functia poetica este orientata catre adncimea mesajului, privit n toata

complexitatea lui. Aceasta functie este considerata de Jakobson o functie dominanta
a limbajului uman, ea nu se reduce numai la sfera poeziei sau a artei n general, ci
mbratiseaza ntreaga comunicare umana: "Orice ncercare de a reduce sfera
functiunii poetice numai la poezie sau de a limita poezia numai la functiunea poetica
ar duce la o simplificare excesiva si nselatoare. Functiunea poetica nu este singura
functiune a artei verbale, nsa este functiunea ei dominanta, determinanta, pe cnd n
toate celelalte activitati verbale ea se manifesta doar ca un element constitutiv,
subsidiar, accesoriu". (op. cit., p. 93.) Pentru Jakobson, "studiul lingvistic al
functiunii poetice trebuie sa depaseasca limitele poeziei, iar pe de alta parte, studiul
lingvistic al poeziei nu se poate limita la functiunea poetica". (Idem, p.94).

Criteriul lingvistic al functiei poetice este dedus de Roman Jakobson din cele doua moduri
principale de aranjament folosite n comportamentul verbal: selectia sicombinarea:
"Selectia se realizeaza pe baza unor principii de echivalenta, asemanare sau deosebire,
sinonimie sau antinomie, pe cnd combinarea - construirea secventei - se bazeaza pe
contiguitate. Functiunea poetica proiecteaza principiul echivalentei de pe axa selectiei pe axa
combinarii". (Idem, p.95)
 Elementele situatiei de comunicare
Emitator, Receptor, Mesaj, Cod, Canal, Context.

Functiile elementelor comunicarii :

a) Emitator: functie emotiva

(emitatorul este cel care transmite mesajul unui receptor; functia emotiva se concretizeaza in selectia
informatiei pe care emitatorul o operaza in realitateainconjuratoare).

b) Receptor: functie conativa

(receptorul este cel caruia i se adreseaza mesajul emitatorului,adica el este cel care primeste o
informatie, astfel se concretizeaza functia conativa sau decunoastere. Efectul mesajului se masoara intr-un
raspuns verbal/ scris sau comportamental);

c) Contextul: functie referentiala

(contextul este situatia in care are loc transmiterea mesajului; functia referentiala se refera la obiectul
comunicarii-respectiv referentul- adica elementulrealitatii selectat de emitator pentru continutul mesajului);

d) Codul: functie metalingvistica

(alcatuirea mesejului presupune utilizarea unor semne comuneemitatorului si receptorului; semnele
comune alcatuiesc codul; codul contine semne verbalesi/sau semne nonverbale)

e) Canalul: functie fatica

(comunicarea dintre emitator si receptor presupune stabilirea unuicontact; functia fatica se realizeaza
prin semne verbale-formele de salut-sau nonverbale-privire,gesturi, miscari ale capului etc)

f) Mesajul: functie poetica (este secventa de semne verbale si nonverbale transmisa de

emitator receptorului; intelegerea mesajului presupune ca cei doi parteneri de comunicare,
respectivemitatorul si recptorul, sa foloseasca acelasi cod)
Cele sase functii corespunzatoare
Desigur ca, n sens restrns, analiza versurilor cade n ntregime n competenta poeticii, iar
aceasta poate fi definita ca "o parte constitutiva a lingvisticii, care se ocupa de raporturile
dintre functiunea poetica si celelalte functiuni ale limbajului". (Idem, p.97) Dar, n sensul mai
larg al cuvntului, adauga Jakobson, "poetica se ocupa de functiunea poetica nu numai n
poezie, unde aceasta functiune este suprapusa celorlalte functiuni ale limbajului, dar si n
afara poeziei, atunci cnd o alta functiune se suprapune functiunii poetice" (Idem).

Cu alte cuvinte, functiunea poetica a limbajului se manifesta nu numai n arta versului,

ci si n proza artistica, precum si n proverbele ("apa trece, pietrele ramn"), n expresii
idiomatice ("fugi cu ursul!") sau n vorbirea obisnuita. Din nevoia de a nu crea confuzii, s-a
apelat la termenul poietica, prin care cei care-l folosesc nteleg arta poeziei n sine ca un lucru
distinct de arta prozei.

Dintre multiplele functiuni ale limbajului, doua ni se par esentiale n transmiterea de

mesaje: cea referentiala si cea poetica. Toate celelalte sunt laterale, auxiliare. Functia
referentiala este continuta n celelalte functii ale limbajului, care tind toate sa ntregeasca
posibilitatile de a realiza mesajul. n acelasi timp, toate functiile si gasesc modul ideal, mai
bogat si, n acelasi timp, mai nuantat de manifestare n functia poetica. Ea este, n ultima
instanta, functia expresiva cea mai deplina a codului de comunicare.

Prin analiza functiilor limbajului, ajungem din nou la relatia fundamentala dintre
mesaj si cod, dintre ceea ce transmit si modul cum transmit, altfel spus, la relatia dintre
comunicare si expresivitate, esentiala n definirea fenomenului stilistic.