COMPONENTELE ACTULUI DE COMUNICARE FUNCŢIILE COMUNICĂRII

Termenul a comunica derivă din latinescul communicare, care semnifică a fi în

legătură cu, iar comunicarea în limba română este acţiunea de a comunica şi
rezultatul ei. Roman Jakobson în Essais de linguistique generale stabileşte şase
funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi factorii comunicării.

Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia

dintre factorii comunicării:
• emitent - funcţia expresivă sau emotivă
• receptor – funcţia persuasivă sau conativă
• mesaj – funcţia poetică sau conotativă
• cod - funcţia metalingvistică
• referent, (context)– funcţia informativă, denotativă sau referenţială
• canal de transmitere – funcţia fatică, interacţională

1. EMIŢĂTORUL este un individ, un grup uman sau o instituţie care transmite

un mesaj pentru care are o motivaţie şi un scop. Functia corespunzătoare
centrării mesajului pe emiţător este funcţia EXPRESIVĂ, emotiva sau
personală, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale,
capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului.
Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a
emiţătorului. Funcţia expresivă se referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care
o avem, ca Emiţători, să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o
conţine enunţul nostru. Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin
interjecţii, al exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ că
intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului.
Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un
anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.

2. RECEPTORUL este destinatarul unui mesaj, în mod concret un individ, un

grup uman sau o instituţie care intră în mod voit sau întâmplător în posesia
unui mesaj. Funcţia orientată spre receptorul mesajului este ceaCONATIVĂ,
persuasivă, retorică, de apel sau instrumentală şi serveşte la incitarea
acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine, îndemnuri,
rugăminţi, interdicţii, etc.
Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcţia
conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului,
bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale şi adjective)
şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii imperative, exclamative,
afirmative şi negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin
excelenţă.

3. MESAJUL include datele transmise şi codul de simboluri care

intenţionează să ofere un mesaj specific, particular acestor date. Funcţia
aferentă mesajului este funcţia POETICĂ, estetică sau imaginativă, care
orientează limbajul spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune
accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeşte, spre deosebire de limbajul
ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest
tip de mesaj, în special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică
presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre
receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Ea nu apare singura: în
poezia epica, unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi
funcţia referenţiala; în poezia lirica, în care enunţurile sunt la persoana întâi,
apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori retorice,
formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia conativa. În
opera dramatica, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului,
mai ales factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.

4. CODUL vizează elemntele din care se construieşte mesajul. Semnele

codului pot aparţine limbajului verbal, nonverbal şi paraverbal, dar şi altora:
semnele de circulaţie, simbolurile matematice, etc. funcţia corespunzătoare
codului este cea METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea corectă şi
completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi
înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din
cod. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie
în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia
metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în
care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.)
favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin
pe functia metalingvistică a comunicarii

5. CONTEXTUL e compus dintr-un ansamblu de factori care afectează

semantica enunţurilor, este o anumită situaţie de comunicare. Funcţia limbajului
corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează
modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare
personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe emiţătorul. Funcţia
referenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la
context şi stabileşte referentul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în
 vedere informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al
comunicării.

6. CANALUL este o sumă a tuturor posibilităţilor fizice şi mentale de

comunicare, constituind cale ape care se difuzează mesajul.la nivel fizic, canal
poate constitui aerul (vorbirea), impulsurile electrice (telefonul), luminozitatea
(farurile, semaforul), cablul (TV), hârtia (scrisoarea), impulsurile electronice
(calculatorul), dar este nevoie şi de o conexiune de ordin psihologic între
emiţător şi receptor pentru realizarea şi menţinerea comunicării. canalul
presupune o cale coerentă de comunicare dintre cei doi colocutori. La nivelul
canalului pot apărea factori perturbatori, producători de bruiaje. Funcţia
limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ, interacţională. Ea
serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru
aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime a
circuitului. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de
succes prin amprenta lingvistică degajată.

Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar hotărâtor pentru

includerea într-un stil sau altul, este funcţia dominantă.
De pildă: • expresivă în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice
• persuasivă în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame
• poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare
• metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu caracter
didactic
• referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate,
cronici
• fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a mesajului
telefonic

Exemple şi completări pentru funcţiile limbajului

1. EMOTIVĂ sau expresivă (numită şi interjecţională) - este centrată asupra
emiţătorului, are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului faţă de conţinutul
enununțului
Stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjecţii; dincolo de emoţia
pură, limba posedă însă şi alte caracteristici formale menite să marcheze
participarea afectivă a vorbitorului la enunţ (persoana I la pronume şi verb,
intonaţia interogativă/ exclamativă, lungimea sunetelor etc): Vai, ce tare plouă!
-texte specifice: scrisoarea, jurnalul, memoriile, autobiografia, poezia, eseul
Mărci lingvistice: pers. I, interjecţii, exclamaţii, repetiţii
2. CONATIVĂ (numită şi persuasivă de convingere sau retorică) - orientează
enunţul către destinatar (receptor). Expresia gramaticală a funcţiei conative este
marcată de pers. a II-a la pronume şi verb, de vocativ la substantiv şi de
imperativ la verb; intonaţia exclamativă/interogativă caracterizează şi ea
enunţurile a căror funcţie primordială este centrată asupra receptorului: Ascultă-
mă! De ce nu mă crezi? -texte: publicitate, discurs politic -mărci: pers. a II-a,
cazul V, verbe la imperativ, interogaţii
3. REFERENŢIALĂ (numită şi denotativă, informativă) - este orientată spre
referentul mesajului, este funcţia primordială într-o mare parte a enunţurilor,
coexistând uneori cu alte funcţii; îi aparţin enunţuri neutru-informative ca:
Pisica este un animal domestic.
-texte specifice: rezumatul, procesul-verbal, texte juridice, ştiinţifice
4. METALINGVISTICĂ - este predominantă în frazele care aparţin
metalimbajului, deci care transmit informaţii despre un anumit cod*, devenit el
însuşi obiect de descriere în enunţ; distincţia care stă la baza identificării acestei
funcţii se face între limbajul obiectual (care spune ceva despre obiect, referent)
şi metalimbaj (care spune ceva despre limbaj); explicaţiile pot privi argourile,
limbajul copiilor, (in)corectitudinea unei forme gramaticale, decodificarea unui
alt cod ş.a.: Nu se spune „ei este, ei face", ci „ei sunt, ei fac"; „Şuţ" înseamnă
„hoţ”; Săgeată înainte înseamnă „sens unic".
Texte: definiţii, comentarii de text, explicaţiile
Mărci: explicaţii suplimentare, paranteze, linii de pauză, sintagme de tipul:
adică, altfel spus, în alţi termini
5. FATICĂ - asigură menţinerea contactului dintre vorbitor şi interlocutor.
Enunţul poate cuprinde fraze care atrag atenţia destinatarului sau confirmă
faptul că el rămâne în continuare atent, atât în comunicarea directă, cât şi în cea
mediată: Acum urmăriţi-mă cu atenţie!; Alo, mai eşti pe fir?
Texte: convorbiri telefonice, dialogul din piesele de teatru
Mărci: interjecţii, construcţii incidente, formule de politeţe
6. POETICĂ(numită şi estetică sau literară) - este centrată asupra mesajului,
constituind funcţia predominantă a artei verbale. Ea nu apare izolată în text, ci
se combină cu celelalte funcţii, de ex. în diversele genuri poetice: poezia epică,
dominată de enunţuri expozitive formulate la persoana a III-a. implică o
participare a funcţiei referenţiale; poezia lirică, dominată de persoana I,
cuprinde enunţuri în care intervine puternic funcţia emotivă, iar poezia liric-
adresativă, cu valori retorice, formulată la pers. a II-a (oda, epistola), implică
funcţia conativă.
Texte: poezia, opere literare, descrieri literare, teatrul
Mărci: figuri de stil, toate mijloacele de expresivitate, versificaţia, punctuaţia