Avangarda literară, Avangardismul

românesc
Avangarda literară
Noţiunea de avangardă literară indică o schimbare profundă în modul de
a concepe şi de a structura obiectul literaturii.

Avangarda impune definitiv o altă atitudine faţă de actul scriiturii, invocându-se

prin aceasta o ruptură violentă la toate nivelurile:
– răsturnarea şi reconsiderarea tradiţiei
– contestarea gustului dominant al epocilor anterioare
– negarea structurilor formale şi ale manifestărilor estetice
– modificarea arbitrară a raporturilor dintre emitentul de text şi referentul-
destinatar.

Avangardismul românesc – Climat, colaboratori
Contextul cultural românesc de la început de secol s-a arătat apt să recepteze
reprezentările avangardiste din alte ţări, dovedind mobilitatea şi adaptabilitatea
rapidă la solicitările revoluţionare din literatură.

Semne ale unei asemenea participări la efervescenţa literară novatoare a epocii se pot
descoperi începând cu anul 1912.

Adolescenţii S. Samyro (pe numele adevărat Samuel Rosenstock), inventatorul

dadaismului, cunoscut sub numele Tristan Tzara, I. Iovanaki (el însuşi poet
important sub numele de Ion Vinea, adevăratul promotor al avangardismului
românesc) şi Marcel Iancu (arhitect şi pictor, prezent împreună cu Tzara
la insurecţia de la Zurich) editează revista Simbolul, unde militează
prin recenzii şi desene pentru arta modernă.
Tristan Tzara şi Marcel Iancu vor găsi peste puţin timp un teren mai bun de afirmare a
acestor idei la Zürich, unde organizează, la 14 iulie 1916, primul spectacol
DADA şi pun astfel bazele cunoscutei mişcări dadaiste.

Prin Tristan Tzara, literatura română confirma avangardismul programatic al unui

Urmuz, trecând cu succes în fruntea avangardei europene.

La începutul celui de-al treilea deceniu, pe plan internaţional, negativismului

extrem al dadaismului i se vor opune constructivismul (un nou curent ce ia
amploare în Germania) şi expresionismul, care va ridica poezia românească la nivelul
cel mai înalt, prin L. Blaga şi G. Bacovia, solicitând-o astfel să participe la toate înnoirile
epocii.

Dadaism
Dadaism – curent ce se încadrează în avangarda artistică europeană, iniţiat de un grup
de tineri boemi refugiaţi în Elveţia în anii Primului Război Mondial.

Se „naşte” în februarie 1916, în Cabaretul Voltaire din Zurich şi se remarcă prin

manifestările de teribilism anarhic, recitaluri absurde de anti-poezie, expoziţii de
colaje, farse scandaloase menite să ultragieze gândirea comună.
Sufletul mişcării a fost poetul român Tristan Tzara. Printre adepţi se mai numără şi
francezii Andre Breton, Paul Eluard, Lois Aragon, care ulterior vor migra spre
suprarealism. Mişcarea se destramă către sfârşitul anului 1922.

Suprarealism
Suprarealism – termenul, folosit întâia oară de poetul francez Guillaume Appollinaire,
este format din supra şi realitate (fr. surrealisme) şi denumeşte o mişcare literar-
artistică ale cărei prime manifestări datează de la începutul anilor ’20.

Tineri poeţi, precum Andre Breton, Paul Eluard, Benjamin Peret, Louis Aragon, încurajaţi
de nonconformismul dadaismului, dar şi de personalitatea unor mari precursori revoltaţi
al literaturii moderne, precum Rimbaud, Lautreamont şi Alfred Jarry, se grupează iniţial
în jurul revistei Litterature şi organizează spectacole-provocări la Paris.

Odată cu ruptura de mişcarea dadaistă şi sub influenţa psihanalizei lui Freud,

suprarealiştii vor deveni interesaţi de inconştient, de vis, de automatismul
psihic pur pe care le opun formelor artistice sclerozate, instituţionalizate ale culturii.
În anul 1924, Breton publică primul Manifest al suprarealismului. Gruparea se
măreşte prin aderarea unor pictori precum Max Ernst, Salvador Dali, Giorgio de Chirico
şi Francis Picabia.

În România, suprarealismul este promovat cu precădere de artiştii grupaţi în jurul

revistelor Punct, Urmuz, Alge, Unu.

Pe plan artistic, suprarealismul propune o tehnică a surprizei prin sabotarea

universului imagistic şi metaforic, „hazard obiectiv”, „delir metodic”, exploatarea
fenomenelor onirice, „scriere automată”, iar în pictură, metoda „paranoică-critică” a
lui Salvador Dali

Expresionism
Mişcare artistică modernă, prezentă în special în artele plastice, dar şi în literatură şi
care are în vedere câteva principii şi caracteristici precum: tensiunea emoţională; elogiul
creaţiei ca justificare a destinului uman; tendinţa spre forme artistice sintetice,
abstracte; interesul pentru mituri şi culturi străvechi; ideea unui conflict între lumea
modernă, tehnologizată şi fiinţa umană etc. Lirica expresionistă se caracterizează prin
imagini, de vizionarism apocaliptic uneori şi prin motive literare precum jocul/dansul sau
zborul.

Avangarda provine din frantuzescul „avant-garde” si literal s-ar traduce „grup care merge
inainte”.
Avangarda desemneaza o atitudine estetica, o incercare de depasire a formelor artistice
invechite. Desi toate curentele au avut un caracter de avangarda, termenul se foloseste pentru a
desemna curentele si tendintele literare de la inceputul secolului al XX-lea: dadaism, futurism,
suprarealism, constructivism, integralism.
Avand un spirit militant avangarda literara protesteaza prin repulsie fata de prezent si prin
negarea valorilor consacrate (negarea conventiilor lierare, negarea idealurilor invechite etc.).
Literatura avangardista se caracterizeaza prin: umor negru, absurd, grotesc, ludic, forme
nihiliste.
Majoritatea manifestarilor de avangarda au ca obiectiv descatusarea spirituala, eliberarea de
istorie, societate, cultura.
Printre procedeele literaturii de avangarda se numara: parodia, umorul negru, sarcasmul. Si ca
forme de manifestare, ea apeleaza la montaj, colaj, tehnica reportajului, distrugerea logicii si
sintaxei, tehnica asociatiei libere.
 
Trasaturile avangardei
Spiritul negator: se manifesta sub forma negatiei; constituie un motor al gandirii si al imaginatiei
scriitorului avangardist; isi gaseste explicatia in conditionarile interne; nu exprima o solutie
literara, ci mai curand una existentiala; efectele atitudinii negatoare se percep si la nivelul
limbajului poetic.
Criza literaturii: considera ca literatura si arta trecea printr-o criza; vizeaza o cauza a dezvoltarii
spiritului negator; vizeaza toate aspectele sub care se manifesta literatura – formele
institutionalizate, continuturile exprimate, motivele si temele valorizate in perioadele literare
anterioare, impartirea pe genuri si specii literare.
Spiritul ludic: reprezinta o alternativa a spiritului negator; este implicat in „ comedia literaturii”
scrisa si interpretata de avangardisti; sustine capacitatea poetului avangardist de a schimba
„mastile”, poetul-personaj, poetul-clovn; contribuie la valorificarea motivului „lumea ca
spectacol”.
Destructurarea textului poetic: constituie o consecinta a atitudinii negatoare fata de literatura;
atinge toate nivelurile constitutive ale textului – prozodic, sintactic, stilistico-retoric; atrage dupa
sine anularea distinctiilor gen.
Primatul existentei: neincrederea in literatura; instituie opozitia dintre existenta si literatura;
modifica statutul creatorului de literatura (de fapt refuzul acestui statut).
Estetica avangardei
 
 Nu este un curent omogen, ci constituit dintr-un amalgam de curente.
 Continua „eforturile de cautare” declansate de simbolism.
 Avangardismul este accentuat vizual, plastic.
 Anticonventionalism.
 Ajunge la negativism radical, dezagregarea eului, anarhism.
 Este uneori parodic, mergand pana la absurd, folosind acrobatiile verbale.
 
 
 
Principalele orientari avangardiste:

Dadaismul: termenul provine de la frantuzescul „Dada” = a) termen copilaresc pentru

desemnarea unui cal; b) idee fixa, obsesie.
Intemeietorul curentului, este considerat Tristan Tzara. Curentul porneste din jurul unei grupari
de la Zurich. Negand orice scoala, Tzara afirma „ dada este moartea spiritului”. Miscarea este
una nihilista, anarhica, urmand negarea si rasturnarea valorilor, dezorganizarea compozitiei ,
folosirea colajelor si pregateste aparitia suprarealismului in artele plastice si literaturii. Discursul
poetic este destructurat, cuvintele nu au legaturi semantice, discursul este dezagregat.
Dadaistii organizeaza spectacole scandaloase, expozitii socante, fac declaratii incendiare si
odata cu abolirea logicii se proclama primatul absolut al spontaneitatii.

Constructivism: reprezinta un curent artistic si literar (ce se manifesta in literatura si arhitectura)

si se caracterizeaza prin tendinta de a apropia arta de formele industriale, de a cultiva analogiile
dintre om si masina, insistand asupra miscarilor mecanice\ automate. Doctrina estetica a fost
formulata in 1920.
Revista „Contimporanul” aparuta in 1922 este „organ” al constructivismului romanesc.
 
Futurismul: miscare literara de avangarda aparuta in Italia 1909 care i-a atitudine impotriva
traditiei.
Trasaturi: negare, accent pe mecanic, influentatii de filozofie lui Nietzsche.
Futurismul romanesc implica ironizarea cliseelor poetice, texte ludic ironice, stilul este telegrafic.
Integralismul: integreaza influente futuriste si dadaiste, pune accent pe cultivarea imagismului,
se urmareste eliberarea de gandirea logica, cele mai frecvente teme sunt visul, hazardul,
spontaneitatea actului creator.