MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE ȘI ARTE
Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

SCHISME DIN PRIMELE VEACURI CRESTINE

-lucrare de seminar-

Profesor: Pr. lect. univ. dr. Dorinel DANI

Studenţi: Laurenţiu Cosmin Roman şi Florin Ionuţ Zvenka

Baia Mare
2020
1
 Cuprins
Introducere...…...………………..………………………………………3
I.Schisma privind data Paştilor.......……………………………………..4
II.Schizma lui Ipolit……………………………………………………..5
III.Schizma lui Novat şi Novaţian………………………………………5
IV.Schizma Baptismală……….………………………………………...6
V.Schizma lui Meletie....……………………………………………..…7
VI.Schizma Mihiană…………………………………………………….8
Concluzii…………………………………………………………...……9
Bibliografie…………………………………………………………….10

2
 Introducere
Schisma, reprezintă ruperea sau despărţirea de Biserică pe motive de indisciplină.
Putem spune că ,,schismele’’ sunt greşeli, chiar rupturi de la dreapta biserică
pentru motive administrative, bisericeşti sau din alte motive unde lipsea o
înţelegere reciprocă. Schisma este o neînţelegere pe tema pocăinţei1.

Chiar dacă la prima vede putem spune că rupturile de biserică nu erau în pericol să
influenţeze dreapta credinţă, greşim deoarece pentru cei neiniţiaţi în cultul Orodox
sau la început de drum pot fi uşor atraşi în greşeală, acest fapt fiind general valabil
oricărei perioade istorice.

Însuşi creştinismul a fost considerat la început o erezie (F Ap. 24:5,14; 28:22),

atâta timp cât el nu lua naştere ca o credinţă naţională, ci universală, deci adorată şi
urâtă în acelaşi timp de toate popoarele. Pe de altă parte, religia întemeiată de
Mântuitorul era în pericol de a cădea în orice moment în plasele numeroaselor idei
şi învăţături ale popoarelor păgâne sau ale poporului în mijlocul căruia ia naştere,
de aceea trebuie să cunoaştem diferenţele dintre dreptele învăţături, erezii şi
schisme. Plata sau ceea ce dobândesc cei prin care vine sminteala este acel ,,Vai’’
rostit de Mântuitorul, ,,Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să
vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.’’(Mt. 18:7) Gestul lor
echivalează cu sinuciderea sau uciderea semenilor2.

3
1. Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, partea a III-a, PSB 12 (Despre Sf. Duh; Corespondenţă), Bucureşti, 1988,
în Ep. 188, p.374.
2.Tertulian spunea: ,,Apostolii înviau morţii, ereticii ucid vii’’ ,conf. Despre percepţia contra ereticilor,
XXX:17, în PSB3 (Apologeţi de limbă latină), Bucureşti, 1981, p. 160.
 I.Schizma privind data Paştilor
Întinderea mare de teritoriu pe care se afla Imperiul roman a fost un factor care a
determinat popoarele creştine de-aşi reconstitui anumite tradiţii şi practicii locale.
Acest lucru a făcut ca răspândirea credinţei şi a practicilor bune să fie alterate.

Data în care trebuia sărbătorită Învierea Domnului a constituit o reală dispută între
reprezentanţii Bisericii creştine din primele veacuri, mai exact încă din secolul I
erau creştini cu păreri şi practici împărţite. Irineu scrie că Policarp s-a dus la Roma
în timpul lui Anicet şi că ar fi avut unele mici neînţelegeri privitoare la serbarea
Paştilor. Nici unul nu a cedat de la sine, totuşi, au rămas în bune legături.3

Prima dispută însmnată care a avut la bază această problemă a fost între papa
Victor şi episcopul Policrat al Efesului, aceasta având loc în secolul al II-lea. În
jurul anului 190 episcopul Victor s-a hotărât să condamne practica
quartodecimanilor, şi să pună capăt controverselor pascale.

Papa a sugerat Episcopilor Asiei de a se întruni în cadrul unui Sinod, în caz

contrar, vor fi excomunicaţi. Policrat al Efesului a convocat, la rândul său, un sinod
care s-a opus cererii autoritare a lui Victor, de a-şi schimba tradiţia pascală romană.
De asemenea, Policrat i-a răspuns episcopului Romei printr-o scrisoare printre care
spunea ,,Şi eu, care sunt cel mai mic între toţi, mă ţin de tradiţia celor înrudiţi cu
mine, din care unii au fost înaintaşii mei’’4.

Chiar şi înainte de acest incident au mai avut loc dispute pe această temă. Totuşi,
după hotărârile din primul conciliu de la niceea, data ţinerii Paştilor este prima
Duminică după prima lună plină după echinocţiul de primăvară. În Biserica
Catolică și Bisericile Protestante, Paştile pot fi în cuprinsul datelor de douăzeci şi
doi Martie- douăzeci şi cinci Aprilie, acestea luând în considerare echinocțiul real
de primăvară. Bisericile ortodoxe și greco-catolice pornesc calculul în cuprinsul
datelor patru Aprilie- opt Mai, pe stil vechi (în Bisericile Ortodoxe echinocțiul de
primăvară este fixat pe douăzeci şi unu Martie în calendarul iulian, care este de
fapt ziua de trei Aprilie)5.

4
3.Pr.Prof. Dr.I. Rămureanu, Pr. Prof.Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bdogae, Istoria Bisericească
Universală, vol. I, Bucureşti, 1987.
4.Preot Prof. dr. Adrian GABOR, Curs de ISTORIE BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Bucureşti 2010-
2011, p.108
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Calculul_datei_de_Pa%C8%99te.
.

II.Schizma lui Ipolit

Aceasta poate fi considerată ca fiind prima abatere de acest tip. Ipolit de Roma a
fost un discipol al episcopului Irineu de Lyon. În scrierile sale, Ipolit respinge
erezia lui Noetus. Nu vom zăbovi mult asupra acestui aspect însă acesta era o
persoană plină de sine. Originar din Smirna, acesta, prin erezia sa promova idei
precum ,,Hristos a fost Tatăl Însuși și că Tatăl Însuși s-a născut, a suferit și a
murit’’, ,, însuși era Moise și că Aaron era fratele său’’6 precum şi altele
asemenea. ,,În această eroare specială, Hipolit îi implică pe papii, acum
canonizați Zephyrinus și Callixtus I’’7. (aceştia fiind canonizaţi doar în biserica
Romano catolică).

Ipolit, în secolul al III-lea îi îl numeşte chiar vrăjitor pe Papa Calixt, opunându-se

erorilor sale, acesta iertând păcate grele, primirea în Biserică a ereticii, dorea
admiterea în cler a bigamilor şi de tolerarea căsătoriilor secrete.

Schizma acestuia a durat şi sub urmaşii lui Calixt. Aceasta a încetat sub domnia lui
Maximin Tracul, ,,prin împăcarea şi moartea celor doi episcopi, la 235’’8. (fiind
vorba de urmasul lui Calixt, Ponţian)

III.Schizma lui Novat şi Novaţian

Datorită persecuţiilor conduse de Deciu, la jumătatea secolului III episcopul
Romei, Fabian moare, 14 luni Biserica Romei a fost condusă de colegiul
prezbiterilor, din care făcea parte învăţatul Novaţian. Ciprian, episcopul Cartaginei
din acele vremuri, se refugiase şi conducea biserica de la distanţă. Acesta
cunoscând vremurile tulburi, a acceptat ca lapşi să fie reprimiţi în biserică după
parcurgea unei penitenţe.

Chiar dacă atitudinea şi alegerea lui era motivată, un grup de oameni, în frunte cu
preotul Novat şi-au exprimat nemulţumirea faţă de alegerea făcută de Ciprian,
printr-o scrisoare ofensatoare9.

5
6. https://www.newadvent.org/.
7. Hipolit din Roma, Refutation of All Heresies(Philosophumena), (Atribuită acestuia în 2017).
8.Preot Prof. dr. Adrian GABOR, Curs de ISTORIE BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Bucureşti 2010-
2011, p.109
9. .Pr.Prof. Dr.I. Rămureanu, Pr. Prof.Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bdogae, Istoria Bisericească
Universală, vol. I, Bucureşti, 1987, p. 212.
În 251, Sfântul Ciprian îl aşează în scaun pe Cornelui, acesta fiind de acord cu
părerile sfântului. În această perioadă apare disputa dintre Novaţian şi Corneliu, cel
dintâi, la rândul său, având şanse pentru a fi la conducere, îl ceartă pe Cornliu care

6
era prea îngăduitor cu lapşii. Corneliu fiind susţinut de majoritate, Novaţian se
uneşte cu Novat şi este ales papă de susţinătorii săi, acesta creeând un cult pentru
adepţii săi în care nu tolerau lapşii, numindu-se ,,chatari’’. În urma unui sinod din
251 convocat de Corneliu, aceştia sunt excomunicaţi.,, Deși Ciprian și Cornelius
și-au unit forțele împotriva novatianiștilor, schisma s-a dezvoltat într-o sectă
care s-a răspândit în imperiu și a durat câteva secole. În ciuda opoziției,
Novatian a reușit să-și construiască propria biserică cu proprii episcopi în
întreaga creștinătate’’10.

IV.Controversa Baptismală
Exemplul potrivit cum nimeni nu e perfect îl întâlnim în disputa dintre Episcopii
Ciprian al Cartaginei şi Stefan al Romei (254-257), cel din urmă fiind urmaş-ul lui
Corneliu care a murit în persecuţiile lui Gallius. Ştefan, în Roma, accepta botezul
cel dintâi al ereticilor, pe când Ciprian era de partea opusă, acesta dorind
rebotezarea celor ce au greşit. Ştefan al Romei a ameninţat cu excomunicarea unii
din episcopii orientului pentru rebotezarea ereticilor. Intervenind paşnic, Dionisie
al Alexandriei, Ştefan renunţă la excomunicare, provocând doar o nemulţumire,
rupând relaţiile dintre el şi episcopii Asiei Mici.

Biserica africana, stabilise in cadrul unui sinod rebotezarea ereticilor. În orient s-au
ţinut 2 sinoade care erau în conformitate cu cele spuse de Ciprian (230-235).
Acesta spunea despre cei ce au căzut în greşeală că ar trebui să fie rebotezaţi
deoarece un singur botez întru Biserică este valid, iar cei ce au greşit, în opinia lui
Ciprian, pricinuind erezie, nu se mai află întru aceasta. Aceeasi hotarare s-a luat in
doua sinoade tinute in Orient.

Ştefan, fiind revoltat de hotărari, îl mustră amarnic pe Ciprian, acesta dorind să îşi
impună părerea în Africa folosind statutul de urmaş al lui Petru la scaunul din
Roma. Firmilan al Cezareei Capadociei îl mustră rău pe Ştefan deoarece acesta nu
are un astfel de statut. Ciprian şi Ştefan au rămas pe poziţiile lor, fără să rupă
legăturile bisericeşti. În 253-260 Valentin este la tron, acesta fiind persecutor, atât
Ştefan al Romei cât şi Ciprian al Cartaginei sunt omorâţi în timpul domniei
acestuia, fapt ce, probabil, a pus final disputei. Recunoaşterea botezului ereticilor,

7
10. https://www.britannica.com/.
făcut în numele Sfintei Treimi a fost aprobată în două rânduri, atât la sinodul din
314 de la Arelate, şi în Sinodul I ecumenic din 32511.

V.Schisma lui Meletie

Persecuţia pornită de împăraţii Diocleţian şi Maximian împotriva creştinilor la
începutul secolului al IV-lea nu a contribuit numai la întărirea Bisericii, ci, din
nefericire, ea a însemnat şi căderea multora din credinţă. Problema celor ieşiţi din
credinţă, de frica persecuţiilor a fost privită cu ochi răi de către episcopul Meletie
de Licopolis, al doilea în cinste după episcopul Petru al Alexandriei, se împotrivea
acestei hotărâri, acesta într-un final s-a separat administrativ de Biserică.

În timpul persecuţiei lui Galeriu (305-311) şi Maximin (305-313) episcopul Petru

al Alexandriei este arestat alături de alţi ierarhi egipteni.Profitând de absenţa lui,
Meletie de Licopolis a hirotonit noi episcopi pentru scaunele rămase libere în urma
arestărilor, producând tulburări şi nemulţumiri.Fiind arestat la rândul său, el îşi va
continua obiceiul necanonic în minele de la (Arabia), unde va fi excomunicat de
episcopul Petru. Aceste amănunte au adus frământare în Biserica Egiptului.

Sinodalii de la Niceea au trimis celor din Egipt o epistolă sinodală în care este
hotărât ca Meletie să fie privat de funcţiile sale episcopale. Clericii acestuia vor fi
socotiţi ortodocşi dar cu un rang mai scăzut decât cei din alte regiuni, dacă un
cleric moare, un altul îi poate lua locul, dacă este considerat vrednic.

După Sinodul I Ecumenic, istoria acestui neam este complicate deoarece unii se
vor întoarce la Biserică, alţii se vor înclina spre arieni, alţii vor cădea în
monofizism.

,,Un adept al lui Meletie v-a fi plătit de Arieni pentru al acuza pe Sf. Atanasie al
Alexandriei în faţa împăratului Constantin de complot şi uzurpare de tron’’.
Încercarea acestora dă greş. Alte acuze îi sunt aduse Sf . Atanasie precum că ar fi
bătut cinci episcopi meletieni, că ar fi înlocuit un alt episcop melitian cu unul
numit Calinic de Pelusyum şi că a dat foc casei episcopului meletian Arsenie de
Hypsele, căruia, cică i-a tăiat şi mâna dreaptă. Desigur că aceste acuze sunt false
aducândul în faţa sinodarilor pe Arsenie12.

8
11.Preot Prof. dr. Adrian GABOR, Curs de ISTORIE BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Bucureşti 2010-
2011, p.109.
12.Daniel Nicolae Vălean, Erezii, Controverse şi Schizme în creştinismul secolelor I-IX, Limes Cluj-
Napoca, 2009, p. 72.
Error*
 VI.Schizma Mihiană
Problema mihiană care însemnă adulter a adus Bisericii o serie de probleme, una
dintre el ar fi cea de-a doua căsătorie a împăratului Constantin al VI-lea
Porfirogenetu (780-797) care şi-a alungat soţia, încheind o nouă căsătorie cu
Teodota , de la curtea mamei sale Irina, împărăteasa. Discuţiile nu s-au axat doar
pe latura practică, ci şi pe cea doctrinară iscându-se întrebări despre posibilitatea de
a ocoli litera legi, pentru binele Bisericii dar mai ales al mântuirii sale individuale.

Patriarhul Tarasie a protestat, acesta fiind împotriva divorţului, avertizând-ul că

nu-l va primi la împărtăşanie. Constantin l-a ameninţat la rândul său cu persecuţii
împotriva iconomahilor. Căsătoria a fost celebrată fără ca patriarhul să se
intereseze. În timp ce Tarasie credea că şi-a îndeplinit sarcina cu acel avertisment,
monahi studiţi în frunte cu Platon şi Teodor s-au ridicat împotriva acestui fapt,
acuzându-l pe patriarh de complicitate iar fapta făcută prin căsătorie o numeau
adulter.

În 797, odată cu venire ape tron a Irinei, patriarhul, nemaiavând frică de cineva,
cateriseşte preotul care i-a cununat . Printr-o hotărâre din 809, împăratul Nechifor I
l-a obligat pe noul patriarh cu acelaşi nume, printr-o hotărâre sinodală să îl re-pună
în rang pe preotul Iosif.

Studiţii s-au împotrivit din nou acestui fapt, lucru pentru care Platon şi Teodor au
să fie întemniţaţi. Situaţia s-a Calmat în 812 cu venirea la tron a împăratului Mihail
Rangabe13

10
13.Daniel Nicolae Vălean, Erezii, Controverse şi Schizme în creştinismul secolelor I-IX, Limes Cluj-
Napoca, 2009, p. 208-209.
 Concluzii
Ereziile, controversele şi scizmele au reprezentat pentru Biserica
ortodoxă a primelor veacuri piatra de încercare a învăţăturii morale şi
practicii. Acestea au testat tăria credinţei şi fermitatea crederii
adevărului revelat clerului.
Totuşi, aceste conflicte au prilejuitconceperea unor opere literare care
face cinste patrimoniului literaturii universale ori dispariţia celor ce
puneau în pericol credinţa, Revelaţia scripturistică şi autenticitatea vieţii
creştine. Au contribuit la variaţia cultului creştin, la formularea dreptului
canonic şi dezvoltarea monahismului.
Numele întemeitorilor de principii greşite în mare parteau dispărut, ori
au rămas doar prin grupările care leăau dus greşelile mai departe. Totuşi,
cei pe care Sfinţii Părinţi i-au combătut, adresându-li-se direct prin
lucrări, acelea au rămas.
 Bibliografie
1.BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ , tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de
grijă a prea fericitului părinte TEOCTIST patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
cu aprobarea sfântului sinod, Editura institutului Biblic Şi de misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti.

2.Daniel Nicolae Vălean, Erezii, Controverse şi Schizme în creştinismul secolelor

I-IX, Limes Cluj-Napoca, 2009.

1. Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, partea a III-a, PSB 12 (Despre Sf. Duh;
Corespondenţă), Bucureşti, 1988.

3.https://ro.wikipedia.org/wiki/Calculul_datei_de_Pa%C8%99te.

4. https://www.newadvent.org/

5.https://www.britannica.com/.

6. Hipolit din Roma, Refutation of All Heresies(Philosophumena), (Atribuită

acestuia în 2017).

7.Pr.Prof. Dr.I. Rămureanu, Pr. Prof.Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bdogae,
Istoria Bisericească Universală, vol. I, Bucureşti, 1987.

8.Preot Prof. dr. Adrian GABOR, Curs de ISTORIE BISERICEASCĂ

UNIVERSALĂ, Bucureşti 2010-2011.

9.Tertulian spunea: ,,Apostolii înviau morţii, ereticii ucid vii’’ ,conf. Despre
percepţia contra ereticilor, XXX:17, în PSB3 (Apologeţi de limbă latină),
Bucureşti, 1981.
Error*
Error*