Universitatea ,,Valahia’’ din Târgoviște,

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

CULTUL ADVENTIST

Coordonator:
Pr. Asist. Dr. Marian Puiescu
Susținător:
Cătrună Costel Cătălin

Târgoviște
2019

1
 Cuprins

I. Introducere
II. William Miller
III. Ellen White
IV. Apariția în România
V. Punctele doctrinare importante din Marturisirea de credinta a
cultului Adventist de ziua a saptea.

2
 Introducere

În America, secolul 19 a fost secolul nebunilor (și escrocilor) religioși. În timp ce în

Europa piața religioasă locală este deja așezată, contextul social, politic și economic de peste
ocean favorizează o efervescență religioasă cu apariția unei puzderii de inovatori care reușesc să
atragă creduli în noile lor „biserici”. Ca să înțelegem acest context, avem aici o țară relativ nouă
(mai puțin de o sută de ani de la independență), o societate fără rădăcini și tradiții (o lume
pestriță formată din imigranți de diferite facturi, limbi și culturi) și, mai presus de toate, o dorință
a tuturor de a propăși în această Lume Nouă, economic sau altfel. În est avem vechile colonii
care poartă în ele o urmă de europenism moștenit de la britanici, însă centrul și vestul Americii
sunt zone care atrag dezmoșteniți, aventurieri, infractori și escroci religioși.
Pe fundalul trezirilor religioase cu predicatorii ambulanți din secolul 18, în secolul 19
apar alți inovatori care, cu Biblia în mână, lansează idei religioase care de care mai năstrușnice.
Privind la aberațiile religioase apărute în epocă și devenite astăzi „biserici”, e greu de spus dacă
acei inovatori au suferit de auto-înselare sau dacă i-au înșelat cu bună știință pe cei din jur.
Noile secte nu se limitează la un misionarism în lungul și de-a latul țării, dar în scurt timp își
trimit misionarii și în Europa, unde neoprotestanții locali se văd provocați de un nou val de
„reformă”, de data aceasta mult mai fragmentată, diversă și năucitoare în ceea ce privește
originalitatea ideilor religioase.
Adventistii reprezintă, asemenea baptistilor, o grupare mai mare de secte, toate
preocupate de a doua venire a Domnului, de unde si numele lor, derivat din latinescul adventus
(venire), si în special de stabilirea datei pe baza profetiilor.

William Miller

William Miller (1782-1849), un baptist, a început să studieze pe cont propriu Biblia si în

special cartea profetului Daniel, trăgând de acolo concluzia că sfârsitul lumii e aproape si că
Hristos se va reîntoarce în anul 1843. El a publicat concluziile cercetărilor lui biblice într-o
brosură, Învederare din Sfânta Scriptură a celei de-a doua veniri a lui Hristos în anul 1843. În
respectiva scriere el anunta, pe lângă data revenirii lui Hristos, si faptul că El va întemeia pe

3
pământ o împărătie de o mie de ani împreună cu cei drepti pe care îi va învia si că la sfârsitul
mileniului vor învia si cei păcătosi pentru a fi judecati (aceasta este cunoscuta învătătură despre
Mileniu, preluată ulterior de mai multe secte)1. Miller si-a făcut calculele pe baza profetiei din
Daniel 8:14, unde se vorbeste de 2300 de zile care vor trece până la curătirea locului sfânt si,
sprijinindu-se pe Numeri 14:34, a socotit o zi drept un an. Punctul de plecare a fost luat anul 457
îH, când a început robia babiloniană. În anul 1831 el a început să predice în public noile idei. În
asteptarea evenimentului anuntat multi dintre adeptii lui si-au vândut proprietătile si si-au
lichidat afacerile. Întrucât anul 1843 a trecut fără ca profetia să se împlinească, un adept al lui
Miller, S. Snow, a calculat o nouă dată, mai exactă ca prima - 10 octombrie 1844. De data
aceasta publicitatea a fost mult mai mare, data fiind preluată de ziare, reviste, în conferinte
publice, provocând un entuziasm care i-a făcut pe multi să-si părărească locurile de muncă, să-si
vândă proprietătile si să urmeze adventistilor. Noaptea de 9 spre 10 octombrie i-a aflat pe
adventisti adunati într-o sală mare din Boston, asteptând cu mari emotii trâmbita îngerului ce
avea să vestească a doua venire a Domnului. Noaptea a trecut fără să se întâmple nimic, spre
marea dezamăgire a multora care au părăsit secta. Miller a recunoscut public că a gresit si i-a
îndemnat pe adeptii săi să se întoarcă în bisericile de unde veniseră. Acestea nu i-au primit si
astfel secta adventistilor s-a risipit în 1845. Cei care au rămas s-a rupt în patru grupuri principale,
dintre care cel mai important a fost si este cel al "adventistilor de ziua a saptea". Trei dintre
urmasii lui Miller, Joseph Bates si sotii James si Ellen White au pus bazele noii "Biserici
Adventiste de Ziua a Saptea".

Ellen White

Ellen White avea numai 17 ani când era deja o adeptă înfocată a lui Miller. Ea a început
să aibă vedenii prin care promova teoriile acestuia. Există mai multe opinii medicale care arată
că vedeniile lui White erau de fapt crize de epilepsie provocate de un accident din copilărie, când
aceasta a fost lovită cu o piatră în faţă si a rămas inconstientă un număr de zile. De asemenea,
mai multi apropiati care s-au aflat în preajma ei în momentul vedeniilor au declarat că nu era
vorba de vedenii de la Dumnezeu, ci de crize de epilepsie.

1
Adventiştii de ziua a şaptea cred... o expunere biblică a celor 27 de punctefundamentale de doctrină
, Ed. Cuvântul Evangheliei, 1993.

4
 Treptat, Ellen White s-a impus ca lider al sectei, producând multe scrieri cu valoare de
profetii pentru adventisti: Tragedia veacurilor, Profeti si împărati, etc. Ea a reinterpretat profetiile
lui Miller si Snow, sustinând că ele nu se refereau la a doua venire a Domnului, ci la curătirea
templului ceresc de păcatele fiilor lui Dumnezeu (Evrei 9:23). Previziunile si calculele de date au
continuat, fiind propusi, pe rând următorii ani: 1845, 1849 si 1851, acesta din urmă fiind chiar
certificat de o viziune a lui Ellen White. Tot printr-o "viziune cerească" a profetesei, adventistii
au preluat serbarea sâmbetei de la baptistii de ziua a saptea, în 1860 secta schimbându-si numele
în "Adventistii de Ziua a Saptea". Secta s-a răspândit si în afara Americii si numără astăzi
aproximativ 5 milioane de membri2.

Apariția în România

În România, adventistii au pătruns la sfârsitul secolului 19, printr-un fost preot catolic,
Mihail Czehovski, care a activat în regiunea Pitestiului. Secta apare în 1890 în Bucuresti, dar un
oarecare succes al ei începe cu convertirea si mai apoi preluarea conducerii de către fostul
student în medicină, Petre Paulini. Secta a câstigat teren printr-o înversunată campanie de
denigrare a Bisericii Ortodoxe si a clerului acesteia, folosind în acest scop cele mai murdare
mijloace.În materialele lor de propagandă şi în discuţiile cu creştinii (ortodocşi), adventiştii
vehiculează date istorice false, de genul "Icoanele au apărut în Biserică în anul 787". De
asemenea, majoritatea "datelor istorice" pe care le folosesc sunt cel mult valabile pentru biserica
romano-catolică (anii menţionaţi de ei sunt anii emiterii unor bule papale). Prin astfel de
minciuni ei încearcă să le arate creştinilor că anumite lucruri din Biserică ar fi inovaţii şi deci nu
şi-ar avea rostul.
Între rătăcirile specifice acestei secte se numără: învătătura despre Mileniu, credinta că nu
există iad si nici suflet nemuritor, obligativitatea legilor Vechiului Testament privind tinerea
sâmbetei si mâncărurile necurate, credinta că împărătia de 1260 de zile a Antihristului (conf.
Apoc. 12:16)3 reprezintă perioada de 1260 de ani dintre 538 si 1798 (dominatia papalitătii în
Europa apuseană) şi, poate cea mai bizară dintre toate ereziile, ideea că Arhanghelul Mihail este
una şi aceeaşi persoană cu... Iisus Hristos!

2
Ellen G. White, Tragedia veacurilor , Editura Viaţă şi sănătate., 1998..

3
C. Mervyn Maxwell, Măreţia unei dezamăgiri , Editura Viaţă şi sănătate,1997.

5
 Conform acestei secte, toate denominatiunile crestine sunt stăpânite de diavol iar preotii
sunt slujitorii acestuia. În consecintă, toti crestinii trebuie să părăsească bisericile lor si să intre în
singurul adăpost adevărat - secta adventistă. După credinta lor, sâmbăta ar fi pecetea si semnul
lui Dumnezeu, iar duminica, serbată de toti crestinii, ar fi pecetea Fiarei (a diavolului). De aceea,
după părerea lor, cel mai important lucru si semn că esti de partea lui Dumnezeu este acela de a
tine sâmbăta. Dusmănia pe care o nutresc fată de ceilalti crestini este grăitoare pentru fanatismul
lor. Adventistii dau o importantă deosebită zeciuielii, adică a datoriei sacre a fiecărui membru de
a cotiza la sectă cu 10% din venitul lunar, sub deviza "mai bine să ai 90% din salariul tău
binecuvântat, decât 100% fără binecuvântare".
Secta a implementat un amplu program pentru tinerii membri. Diverse activităti aprobate
de conducere pentru petrecerea timpului liber înlocuiesc distractiile cum ar fi dansul sau mersul
la cinema. Adventistii administrează peste 360 de spitale si clinici în lumea întreagă si desfăsoară
programe misionare, educationale si filantropice sustinute prin zeciuiala plătită de membri (a
zecea parte din venit). Publicatiile sectei sunt tipărite în 197 de limbi si dialecte. Secta dispune de
unul din cele mai mari sisteme de învătământ dintre cultele neoprotestante.4 În ceea ce priveste
interpretările profetiilor escatologice, adventistii detin un loc de frunte din punct de vedere al
originalitatii ideilor de interpretare. Adventistii tipăresc numeroase cărti despre nutritie. În aceste
cărti, informatiile preluate din comunitatea stiintifică sunt împletite subtil cu propaganda sectară,
ca si cum adventistii ar fi descoperit acele lucruri sau ca si cum a avea o dietă si o viată
echilibrată ar fi apanajul exclusiv al adventistilor. Din secta principală s-au desprins în timp
numeroase grupări si secte cu nume diferite. Cele mai cunoscute sunt: Adventistii de Ziua a
Saptea - Miscarea de Reformă, Societatea misionară internatională a adventistilor de ziua a
saptea, Miscarea lui R. D. Brinsmead. Primii din această serie activează si în România.
"AZS - Miscarea de Reformă" s-au separat de secta-mamă după moartea 'profetesei' Ellen
White (1915)5, ca o consecintă a luptei pentru succesiune, câstigată de Margaret Rowen din Los
Angeles. Venită la putere, Rowen le-a propus membrilor câteva reforme, dintre care cea mai
importantă fiind ideea de a nu pune mâna pe armă pentru a ajuta statul în războaie. Cei care au
făcut-o în timpul războiului ar fi părăsit calea adevărului. În România, secta aceasta a fost adusă
de un oarecare soldat Kremer căsătorit cu o nemtoaică reformistă, în 1917-1918. Din cauza

4
Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate , vol. 1-8, Editura Viaţă şisănătate, Buc. 1998.

5
Alfred Hârlăuanu, Istoria universală a poporului evreu , Editura Zarkony Ltd., Bucureşti, 1992.

6
atitudinii fată de stat, secta a fost interzisă, dar si-a continuat propaganda prin foi gen Păzitorul
adevărului si Solul misionar. Învătătura reformistă a fost prezentată în brosura Scurtă lămurire a
principiilor adventistilor de ziua a saptea si o miscare de reformă (Bucuresti, 1924), scriere
combătută de conducătorul sectei-mamă, Petre Paulini, în Profeti falsi si profeti mincinosi.
Dincolo de propaganda "biblică" intensă pe care o desfăşoară, secta adventiştilor
simpatizează cu activiştii homosexuali. În anul 2006, au refuzat să se alăture campaniei pro-
familie lansate de Alianţa Familiilor din România, spunându-le reprezentanților AFR că ei sunt
"pentru drepturile omului" (campania era menită a preveni legalizarea căsătoriilor homosexuale
în ţara noastră). De asemenea, adventiştii au fost singurii neoprotestanţi care s-au înfrăţit cu
homosexualii în lupta împotriva icoanelor din şcolile româneşti.6

Punctele doctrinare importante din Marturisirea de credinta a cultului Adventist de

ziua a saptea.

1. Scriptura este inspirata de Dumnezeu.

2. Credinta in Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
3. Pentru a primi mantuirea este necesara o noua nastere prin credinta in Hristos.
5. Botezul are loc la majorat, in urma pocaintei si iertarii pacatelor, este un legamant cu
Dumnezeu si se savarseste prin cufundare.
6. Cina Domnului este un simbol, aminteste de moartea lui Hristos. Participarea
credinciosilor la impartasanie este obligatori, este precedata de „spalarea picioarelor", ca act de
umilinta. Elementele cinei sunt painea nedospita si vinul nefermentat (must).
7. Viata morala este cuprinsa in cele zece porunci.
8. Sufletul este muritor, numai Dumnezeu este nemuritor. Viata vesnica este darul lui
Dumnezeu prin credinta in Hristos. Starea sufletelor dupa moarte este aceea de inconstienta. Va
fi o inviere a celor drepti, cat si a celor nedrepti. invierea celor drepti va avea loc la a doua venire
a lui Hristos; invierea celor nedrepti va avea loc cu o mie de ani mai tarziu, la incheierea
mileniului.
9. A doua venire a luiHristos - timpul exact al acestui eveniment dupa adventistii
rationalisti nu a fost precizat, dar venirea este foarte aproape.

6
Horia C. Matei, Lumea antică , Editura Danubius, 1991.

7
 În 1872, Bisericii adventiștilor de ziua a șaptea din Battle Creek, Michigan, Statele Unite
ale Americii, se publică o expunere sumară a credinței adventiste în 25 de puncte. Acest
document, ușor revizuit și dezvoltat la 28 de capitole a apărut în Anuarul denominațiunii din anul
1889 și în cel din anul 1905, după care a continuat să fie tipărit an de an, până în 1914. În urma
cererilor insistente din partea conducătorilor bisericii adventiste din Africa, pentru prezentarea
unei declarații sau mărturisiri de credință, care să ajute oficialitățile guvernamentale și pe alții la
o mai clara înțelegere a bisericii noastre, un comitet de patru persoane, incluzând și pe
președintele Conferinței Generale, a pregătit o declarație cuprinzând „principalele elemente” ale
credinței, așa cum „pot fi ele rezumate”. Această declarație, cuprinzând 22 de puncte
fundamentale de credința, a fost publicată prima dată în Anuarul din 1931 și a rămas
neschimbată până în 1980, când sesiunea Conferinței Generale a înlocuit această declarație a
punctelor fundamentale de credință cu altă asemănătoare, dar mai cuprinzătoare, formulată în 28
de paragrafe, grupate sub titlul: „Puncte fundamentale de credință ale adventiștilor de ziua a
șaptea”7. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea mărturisește credința trinitară și cristologică a
primelor Simboluri creștine. Ea acceptă și mărturisește, de asemenea, doctrinele protestante
exemplificate în formula „Sola Scriptura, Sola Fide, Sola Gratia” (Numai Scriptura, Numai
Credința, Numai Harul). După falimentul profețiilor lui Miller, Biserica n-a mai propus și nici
azi nu mai propune date privitoare la revenirea lui Hristos. Aceasta nu înseamnă că nu pune
accent pe istoricitatea acestui eveniment și pe necesitatea convertirii personale în vederea
întâlnirii cu Dumnezeu. Pentru această Biserică Decalogul este proclamat ca legea morală
supremă pentru întreaga omenire. Ziua a șaptea a săptămânii, zi dedicată odihnei este sâmbăta
Sabatul și nu duminica, așa cum au celelalte Biserici creștine.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea neagă doctrina nemuririi sufletului și crede că
nemurirea promisă de Dumnezeu va fi dată credincioșilor din orice epocă istorică numai la
învierea din urmă care se va realiza odată cu cea de-a doua venire a lui Hristos. Cele mai mari
rituri practicate în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea sunt:
Botezul, care însă nu este dat pruncilor, ci este conferit adulților capabili de a decide
pentru adeziunea lor de credință;

7
Robert Folkenberg, Noi credem încă , Editura Cuvântul Evangheliei, 1994.

8
 Sfânta Cină, adică comuniunea, împărtășania, care este precedată de ritul spălării
picioarelor, după exemplul dat de Iisus la Cina de Taină.
Chiar dacă în trecut această biserică era inclusă între sectele para-creștine, revizuirea
doctrinei sale de către cercetători onești și cu autoritate în domeniu, Biserica Adventistă de Ziua
a Șaptea este – astăzi – considerată în interiorul principalelor curente protestante. Celelalte
Biserici Protestante mai vechi, cum sunt de ex. Biserica Luterană și Biserica valdenză, îi
consideră pe adventiștii de ziua a șaptea ca o Biserică creștină autentică, fondată pe Sfintele
Scripturi.8
Unele doctrine specific adventiste au fost identificate ca fiind heterodoxe, de către critici.
Învățăturile care au intrat sub cercetare amănunțită sunt perspectiva anihilaționistă a iadului,
judecata de cercetare (legată de perspectiva ispășirii) și unele perspective escatologice.
Adventiștii au fost de multe ori acuzați de legalism, din cauza accentuării importanței faptelor în
cadrul credinței, prin ținerea legii morale și a Sabatului. În timp ce niște experți ai religiei cum ar
fi Anthony Hoekema au clasificat adventismul ca fiind un grup sectant pe baza doctrinelor
atipice, în general adventismul este văzut ca parte a bisericilor creștine tradițional-istorice pe
baza întâlnirilor și discuțiilor cu protestanții conservatori din ani 1950. Este de notat faptul că
Billy Graham a invitat adventiștii să facă parte în campaniile lui după Eternity, o revistă creștină
editată de Donald Barnhouse, și a susținut, în anul 1956 că adventiștii sunt creștini. The Truth
about Seventh-day Adventists (Adevărul despre adventiștii de ziua a șaptea), scrisă de Walter
Martin a marcat un punct de cotitură pentru felul în care era văzut adventismul.9
„Este absolut posibil ca fiind un adventist de ziua a șaptea să fii un urmaș al lui Isus
Hristos în ciuda conceptelor heterodoxe…” - Walter Martin, Kingdom of the Cults”
Oficial pentru ca o persoană sa poată adera la cultul Adventist de Ziua a Șaptea trebuie să
cunoască și să aprofundeze doctrina adventistă sintetizată în Cele 28 puncte de Doctrina
Adventistă. Aderarea se face prin botezul nou-testamentar, la maturitate, când persoana este
deplin conștientă de alegerea pe care o face. Botezul simbolizează un legământ pe care persoana
îl încheie cu Dumnezeu, și anume un legământ prin care își predă viața în mâna Lui.

8
Rene Noorbergen, Ellen G. White - profet al destinului , Editura Viaţă şisănătate, 1996.

9
Lucian Cristescu, Galileanul , editura Viaţă şi sănătate, 2002.

9
 Bibliografie

1. BIBLIA sau SFANTA SCRIPTURA, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2002
2. Adventiştii de ziua a şaptea cred... o expunere biblică a celor 27 de punctefundamentale
de doctrină , Ed. Cuvântul Evangheliei, 1993.
3. Ellen G. White, Tragedia veacurilor , Editura Viaţă şi sănătate., 1998..
4. C. Mervyn Maxwell, Măreţia unei dezamăgiri , Editura Viaţă şi sănătate,1997.
5. Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate , vol. 1-8, Editura Viaţă şisănătate, Buc.
1998.
6. Alfred Hârlăuanu, Istoria universală a poporului evreu , Editura Zarkony Ltd., Bucureşti,
1992.
7. Horia C. Matei, Lumea antică , Editura Danubius, 1991.
8. Robert Folkenberg, Noi credem încă , Editura Cuvântul Evangheliei, 1994.
9. Rene Noorbergen, Ellen G. White - profet al destinului , Editura Viaţă şisănătate, 1996.
10. Lucian Cristescu, Galileanul , editura Viaţă şi sănătate, 2002.

10