Universitatea ,,Valahia’’ din Târgoviște Facultatea de Teologie

Ortodoxă și Științele Educației

Teologie Pastorală

CULTUL BAPTIST

Coordonator:

Pr.Asist. Dr. Marian Puiescu

Susținător:

Cătrună Costel Cătălin

Târgoviște

2018
 INTRODUCERE

Baptiştii sunt cei mai numeroşi dintre sectarii de la noi. Numele şi-l au de la învăţătura lor
despre botez, susţinând că botezul trebuie împărtăşit numai vârstnicilor, prin scufundare, în
apă curgătoare. “Sunt urmaşi ai Anabaptiştilor lui Toma Munzer din Germania. Întemeietorul
sectei este John Smith, din Anglia.”
„De la textul Sf. Evanghelist Marcu: “Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui”
(Marcu 16, 16) baptiştii consideră că botezul se poate administra doar celor adulţicare pot să
exprime în mod conştient credinţa lor în Hristos.”
“În cadrul mişcării baptiste există grupuri dizidente: Menoniţii (în special în SUA şi înalte
state occidentale), Baptiştii Vechi (care susţin predestinaţia), Baptiştii Liberi (care susţin
destinul absolut), Baptiştii Logişti sau "de sâmbătă" (care provin din negustorii evrei şi susţin
Sabatul şi alte sărbători evreieşti), Baptiştii celor şase porunci (care urmează un cod religios
cu principii mozaice şi neotestamentare), Biserica Discipolilor lui Hristos (care susţin că Iisus
Hristos nu este Dumnezeu!), Baptiştii Unitarieni (care susţin că Duhul Sfânt nu este
Dumnezeu!), Baptiştii Frăţietăţii (grupare a membrilor de culoare din SUA), Baptiştii
Femeilor purtătoare de mir (care au ierarhia feminină)”
“În România prima comunitate baptistă ia fiinţă la Salonta în 1875 fiind condusă de
pastorul Mihai Kornay. Acesta a întemeiat comunităţi în judeţele Bihor, Arad si Timişoara.”
“În Transilvania prima biserică baptistă a fost de limba maghiară, organizată în anul 1875.” În
1948 au fost recunoscuţi drept cult de către Statul Român, În 1950 publicându-se “Statutul de
organizare şi funcţionare a cultului creştin Baptist.
 ISTORIC

Ca biserica, baptismul a apărut în secolul al XVII-lea, însă teologii şi istoricii baptişti

afirma că originea cultului se afla în epoca creştinismului primar. Atât izvoarele baptiste, cât
şi ne-baptiste desemnează ca „strămoşi" ai cultului pe anabaptiştii secolului al XVI-lea. Astfel
putem spune că derivă din secta anabaptiştilor, înfiinţată de Nicolas Storch şi influenţată
puternic de Thomas Münzer, fost adept al lui Luther, care, în 1517 se desparte de el, pentru că
nu a promovat Reforma şi în sfera socială.
Cel care a reînviat anabaptismul a fost Simion Menon, un preot catolic rebotezat în 1531,
de un anabaptist. Apariţia baptiştilor în formă actuală e legată de numele lui John Smith -
pastor puritan care, în 1608, emigrează din Anglia în Olanda. Un adept al său, Thomas
Holwys, revine în Anglia şi va înfiinţa prima Biserică Baptistă la Londra.Se vor diviza în
două grupuri: Baptiştii generali (ai lui Holwys, promovau conceptul de mântuire universală) şi
Baptiştii particulari (ai lui Henry Jakob, credeau în mântuirea prin predestinaţie). Se unesc în
1791, dar vor cunoaşte multe alte divizări.
După unii istorici, baptiştii nu au un Crez oficial, confesiunile de credinţă au fost stabilite
în diverse locuri şi date. Se pare că prima confesiune de credinţa baptistă a fost adoptată în
1689, când au căpătat libertate deplină în Anglia. Numele de "baptişti" a apărut ca o poreclă
dată în batjocură de cei cărora li se părea caraghios ca oamenii în toată firea să facă atâta caz
de importanta "botezului" (în acelaşi fel şi-au primit numele şi "anabaptiştii", rebotezaţii care
au ignorat valabilitatea botezului aplicat copiilor).
Există trei teorii principale cu privire la sursă din care s-a desprins mişcarea baptistă: teoria
succesiunii neîntrerupte, teoria înrudirii anabaptiste şi teoria derivării din separatiştii englezi.
1. Succesiunea neîntreruptă. Una din cele mai populare teorii istorice este aceea că
bisericile baptiste au existat în toată istoria bisericii, succedându-se într-un lanţ neîntrerupt, de
la botezarea Domnului Isus în Iordan de către Ioan "botezătorul" (baptistul) şi până astăzi.
Această teorie pretinde că doar baptiştii poseda adevărata moştenire de credinţa şi practică şi
că ei au păstrat-o printr-o serie de grupări a căror existenţă poate fi trasată începând cu vremea
Noului Testament. Deşi ei n-au folosit numele de "baptişti" membrii acestor grupări ar fi fost
în toate celelalte identice cu bisericile baptiste de astăzi. Oricât de atrăgătoare, această teorie
poseda doua defecte majore. Întâi, ea nu poate fi suportată cu date istorice. Mărturiile de
credinţa specifice "montaniştilor, novaţienilor, donatiştilor, paulicienilor, valdenzilor,
albigenzilor (catârilor), lolarzilor şi husiţilor conţin o întreagă serie de "doctrine" şi "practici"
care nu pot fi identificate cu specificul credinţei practicate de baptişti. Deşi unele din aceste
grupări au împărtăşit convingeri dragi baptiştilor (autoritatea supremă a Scripturii, credinţa
personală necesară primirii botezului, autonomia bisericii locale, preoţia universală, etc.),
celelalte articole de crez şi unele practici nu pot fi încadrate în nici un caz în specificul
"baptist".În al doilea rând, teoria succesiunii neîntrerupte, declara tot restul creştinătăţii
istorice drept o mişcare "apostată", lucru inadmisibil chiar şi pentru cei mai înfierbântaţi
suporteri ai baptismului. A căuta să identifici baptiştii cu toţi excentricii şi "ciudaţii" din
istoria cultelor turbulente şi a declara şuvoiul creştinismului istoric drept "apostat", înseamnă
a falsifica istoria şi, în realitate, a face un deserviciu mişcării baptiste. Susţinută mai ales la
sfârşitului secolului XIX şi la începutul secolului XX, teoria succesiunii neîntrerupte a fost
astăzi abandonată de aproape toată suflarea baptistă.
2. Înrudirea anabaptistă. O a doua teorie susţine că baptiştii se trag, direct sau indirect, din
anabaptişti, aripa radicală a Reformei din secolul şaisprezece. Din gruparea anabaptistă au
făcut parte "fraţii elveţieni", huteritii şi menoniţii (adepţii lui Menno Simon). Teoria are o
puternică confirmare în dovezile istorice. Deşi n-au preluat în întregime doctrinele teologiei
anabaptiste (mai ales în ceea ce priveşte pacifismul şi non-rezistenta, depunerea jurământului,
interdicţia de a ocupa un oficiu public, şi anumite detalii legate de natura întrupării), baptiştii
secolului şaptesprezece au continuat cu siguranţă teologia "bisericii credincioşilor care au
primit botezul doar ca urmare a unei mărturisiri personale de credinţa în Isus Christos", a
"preoţiei celor din bănci" şi a libertăţii religiei scoase de sub controlul Statului şi reaşezata sub
autoritatea unică a conştiinţei.

3. Separatiştii din Anglia. Cea mai răspândită convingere a celor ce au studiat fenomenul
religios de-a lungul veacurilor este ca baptiştii de astăzi se trag din "separatiştii englezi"
exilaţi sub persecuţie în Olanda, la Amsterdam. Aceşti "puritani separatişti" ajunseseră la
convingerea că biserica Angliei este dincolo de posibilitatea unei întoarceri la credinţa şi
practica creştină adevărata şi că este mai bine ca cei ce cred Biblia să se separe de viaţa
bisericii oficiale patronata de rege. În felul acesta, mişcarea baptistă este definită peste tot ca o
dorinţă de "separare" a celor ce vor să se întoarcă la învăţătura Noului Testament, de bisericile
"tradiţionale", anchilozate în forme şi datini eclesiastice. Separarea s-a făcut de obicei atunci
când, prin ierarhia ei locală, biserica "istorică" a refuzat apelul de întoarcere la Biblie şi a emis
acte normative care i-au declarat pe baptişti "eretici".
 ÎNVĂŢĂTURA ŞI DOCTRINA

Învăţătura anabaptistă
- Necesitatea botezului din nou, prin scufundare, nu prin stropire
- Tăgăduirea Bibliei: adevărata Revelaţie – raţiunea
- Erau contra stăpânirilor lumeşti
- Raiul pământesc de 1000 de ani
- Hristos – simplu om
- Tainele – comemorative
Doctrina
- Sola scriptura, sola graţia, preoţia universală
- Cred în Sf. Treime
- Condiţiile mântuirii: 1. Sola fide (fără fapte), 2. Pocăinţa
- „Simboluri”: Botezul (rezervat adulţilor) şi Cina Domnului – cu pâine frântă şi vin
- Biserica – nevăzută; rugăciuni numai pentru vii
- Eshatologie: milenarismul, „starea intermediară” a sufletelor până la Parusie
 PĂTRUNDEREA ÎN ROMÂNIA

Situaţia cultului baptist până la 1948. Biserica baptistă germană din Bucureşti este cea
dintâi biserica baptistă din ţara noastră. Înfiinţarea acesteia este legată de numele lui
Scharschmit, care emigrează în România în anul 1856. În 1865 vine la Bucureşti un predicator
german, Augustin Leibig, şi botează în apele Dâmboviţei mai multe persoane. Cultul, în
dorinţa de a-şi susţine vechimea în România, socoteşte însă anul venirii familiei Scharschmit
în România (1856) ca anul „înfiinţării" primei biserici baptiste la noi.
În Transilvania - prima biserică baptistă a fost organizată în anul 1875; acest fapt se
datorează unui croitor ungur, Antal Novak, care a reuşit să convertească un grup de
credincioşi reformaţi maghiari din Salonta (Bihor). Printre cei botezaţi se afla şi Mihaly
Kornay, care mai târziu a fost numit pastor pentru biserica din Salonta Mare. Datorită
activităţii sale s-au organizat pentru maghiari mai multe biserici baptiste în judeţele Bihor,
Arad şi Timiş.
După primul război mondial, în 1921, bisericile baptiste din Transilvania se unesc şi ia
fiinţă Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste. În 1921 s-a înfiinţat şi Seminarul baptist.În
baza legii cultelor din 1928, baptiştii au fost recunoscuţi de stat ca „Asociaţie" religioasă.
Scoaterea în afara legii a baptiştilor s-a făcut prin Mareşalul Ion Antonescu. Din noiembrie
1944, Statul comunist recunoaşte primul cult religios: Cultul baptist.
În 1948, cultul baptist a depus la Ministerul Cultelor noul Statut de organizare şi
funcţionare. Doi ani mai târziu, în 1950, s-a publicat „Statutul de organizare şi funcţionare a
Cultului creştin baptist", care a fost în vigoare până în Decembrie '89.
Structura organizatorică a bisericilor baptiste din România. Organizaţia locală a cultului
este biserica, constituită prin unirea voluntară a unui grup de adepţi care acceptă din propria
lor convingere mărturisirea credinţei baptiste. Bisericile sunt organizate în comunităţi.
Comunităţile alcătuiesc Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste din România. Sediul uniunii
este în Bucureşti. Uniunea este organul central reprezentativ şi administrativ al cultului.

Toate organizaţiile cultului sunt încadrate în Uniunea Cultului Baptist. Uniunea este condusă
de un Comitet ales pe termen de trei ani, compus din cel mult 15 membri selectaţi din
delegaţii comunităţilor. Comitetul Uniunii face recomandări Congresului pentru alegerea
preşedintelui şi a secretarului general, care reprezintă Uniunea în fata organelor de stat.
Organul suprem al Cultului baptist este Congresul, compus din delegaţii comunităţilor.
Bibliografie:

1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului Părinte
Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române Bucureşti, 1998
2. David, P.I. (1994), Călăuza creştină, Curtea de Argeş, Editura Episcopiei Argeșului
3. David, P.I. (1997), Invazia sectelor- Coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III,
Bucureşti, Editura Crist-1 David, P.I. (1998), Sectologie, Constantă, Editura Sfintei
Arhiepiscopii a Tomisului
4. Gheorghe P. (2006), Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România,
Craiova, Editura Universitaria
5. Ioan B. O. (2011), Baptiştii o Identitate în Devenire, Bucureşti, Editura Universitară
6. Ioan O. (2006), Istoria Bisericilor Baptiste din România, Oradea, Editura Făclia
7. I.Teodoran, Z. Ioan, (2005) Teologie Dogmatică, Cluj-Napoca, Editura Renaşterea
8. http://www.catehetica.ro/cultul-baptist-istoric-doctrina-invatatura-organizare