Sunteți pe pagina 1din 11

Cuprins:

Introducere .................................................................................................................................................... 2
1. Femeia în societate .................................................................................................................................... 3
2. Hijabul - simbol al modestiei .................................................................................................................... 6
3.Încercări de emancipare ............................................................................................................................. 7
Concluzie: ................................................................................................................................................... 10
Bibliografie: ................................................................................................................................................ 11
Introducere
Într-o lume aflată în continuă dezvoltare, în care conceptul de globalizare este tot mai larg
răspândit, există anumite ţări care reuşesc să evite acest trend, de care este legată şi emanciparea
femeii. Rolul tradiţional al femeii era acela de soţie. Ca soţie, ea trebuia să se ocupe de creşterea
şi educaţia copiilor, de bunul mers al gospodăriei (curaţenie, mâncare) şi, de asemenea, de
bunăstarea soţului său. Probabil că aceste îndatoriri nu sună atât de rău, însă ele erau doar simple
responsabilităţi înglobate în obligaţia supremă: supunere totală. Astăzi, rolul femeii în societate
creşte progresiv în ţările occidentale, iar, odată cu asta, cresc şi presiunile asupra altor ţări, precum
ţările arabe, de a acorda mai multe drepturi femeilor şi de a schimba tradiţii în viaţa de familie.
Disputa stârnită între aceste societăţi are rădăcinile bine înfipte în religie, este o dispută între
creştinism şi islamism, iar o părere obiectivă este foarte greu de găsit.
Dacă e să urmărim istoria creştinilor, evreilor şi cea a musulmanilor privind rolurile femeii în
familie și societate și drepturile acesteia, nu putem lua apărarea nimănui, deoarece trecutul este
oarecum comun şi plin de obiceiuri şi preconcepţii care nu puneau femeia într-o poziţie favorabilă
în societate, fiind considerată o unealtă a bărbaţilor. Spre exemplu, în Grecia antică, femeile erau
considerate fiinţe inferioare, cu un nivel de inteligenţă puţin mai ridicat decât cel al copiilor.
Filosofii credeau că femeile aveau emoţii puternice şi minţi slabe. Din acest motiv, ele trebuiau
protejate de ele însele. De cele mai multe ori, căsătoria nu era alegerea femeii, ci era mai degrabă
determinată de voinţa părinţilor. În legislaţia romană, după casătorie, femeia trecea de la
autoritatea tatălui la cea a soţului.
Azi, datorită evoluţiei umane, industriale şi politice, femeia are un rol mai important şi mai
respectabil, cu o libertate fără precedent şi cu putere de decizie asupra destinului ei, în majoritatea
ţărilor cu un nivel de trai de la mediu în sus, dar problemele apar în ţările de religie majoritar
musulmană, precum Israel, Iran, Irak, Egipt, Libia, Liban, Arabia Saudita, Afganistan, Pakistan,
Turcia, Iordania, Siria (plus alte ţări cu procent minoritar al religiei islamice), care au reuşit prin
intermediul religiei şi al culturii naţionale să păstreze tradiţii ce sunt acum blamate în occident1.
Deşi Coranul şi Legea islamică (sharia) fac referiri punctuale cu privire la situaţia şi statutul
femeii, aceste probleme au rămas până în zilele noastre încă discutate şi discutabile din multe
puncte de vedere, dar mai ales atunci când sunt raportate la standardele societăţii moderne.

1
Ghiran Alexandru, Ce înseamnă să fii femeie în cultura islamică, http://culturatorul.ro/ce-inseamna-sa-fii-femeie-
in-cultura-islamica/ (accesat la 11.12.2017)

2
Într-adevăr, islamul a ameliorat situaţia femeii comparativ cu perioada preislamică, dar pe de
altă parte a lăsat intenţionat femeia într-un con de umbră până astăzi.
Chiar dacă a preţuit femeile, Mahomed a introdus în Coran prescripţii severe, întărind
concepţia şi convingerea că femeia este o fiinţă inferioară, fără suflet, care trebuie să se
subordoneze necondiţionat bărbatului, având menirea de a purta grija casei şi de a procrea.
În ciuda unor mişcări mai curajoase sau mai timide de emancipare, această situaţie în care
femeia rămâne pe mai departe în umbra bărbatului, ţintă a numeroase interdicţii, persistă şi în zilele
noastre în anumite ţări islamice2.
În țările arabe de exemplu, unde modernismul nu a distrus gândirea arhetipală, femeile încă
se confruntă cu discriminarea și cu diferite restricți ale drepturilor.
Chiar dacă trăim în secolul al 20-lea, unde femeile au drepturi egale cu bărbații, discriminarea
este încă prezentă, mai ales în orientul mijlociu și Africa de Nord, în special țările
arabe/musulmane. Aceste țări încă folosesc Coranul nu doar ca un ghid în viața, așa cum ar fi
trebuit, dar și ca un cod de legi. Însă nu toți înțeleg cu adevarat sensul cuvintelor scrise din Coran
care lasă loc la interpretare. Din cauză că în Coran există fragmente în care femeia este, intenționat
sau neintenționat, considerată inferioară bărbatulu, în unele țări musulmane precum Bahrain,
Arabia Saudita, Oman, Libia și Egipt femeile au pierdut unele drepturi pe care cei din occident le
consideră necesare într-o eră în continuă dezvoltare3.

1. Femeia în societate
Întreaga viaţă a femeii este supravegheată de bărbat, fie acesta tată, soţ sau frate, întrucât
femeile musulmane aparţin întotdeauna unui “harem”. La baza acestei stări de lucruri se află vechi
tradiţii preislamice, prescripţii coranice şi numeroase recomandări ale profetului care pun femeia
în stare de inferioritate faţă de bărbat. Sub protecţia unor astfel de norme, musulmanii coordonează
şi supraveghează, practic, sub toate aspectele viaţa femeilor: aceştia le-au impus şi le impun modul
de a se îmbrăca, le ordonează comportamentul în societate, le prescriu interdicţii şi obligaţii, într-
un cuvânt le organizează în mare parte întreaga viaţă.

2
Nicolae Achimescu, Femeia în Islam, (accesat la 12.12.2017)
https://analeteologieiasi.ro/arh/2004/2achimescu1%20feleia%20in%20islam.pdf
3
Discriminarea în țările arabe, https://discriminareafemeilor.wordpress.com/2011/11/05/discriminarea-in-tarile-
arabe/ (accesat la 11.12.2017)

3
În islam, viaţa socială a femeii se derulează mai ales în interiorul locuinţei, într-un anonimat
aproape total. Totuşi, vizitele ocupă o mare parte a timpului femeilor înstărite, iar frecvenţa lor
depinde, în principiu, de bunul plac al soţului. Aceste lucruri pot fi reglementate, întrucât femeia
poate prevedea în contractul de căsătorie numărul vizitelor lunare pe care le poate face sau primi.
Dar, în general, viaţa femeii se rezumă la îngrijirea familiei şi a casei. Claustrarea femeii reiese
limpede din interdicţia de a vorbi în orice împrejurare. Dacă bate cineva la uşa casei şi nu este nici
un bărbat, băieţel ori fetiţă, care să răspundă, o femeie nu trebuie să răspundă niciodată, ci doar să
bată din palme, avertizând în acest mod pe nepoftit că nu este bărbatul acasă.
În general, în islam, nu există viaţă socială aşa cum este înţeleasă în ţările europene; societatea
musulmană se împarte în două lumi distincte: lumea femeilor şi lumea bărbaţilor. În oraşe, femeile
căsătorite, ca şi tinerele fete, sunt complet separate de toţi bărbaţii străini de familia sa imediată.
“Avem de-a face, deci, cu un clan de bărbaţi şi altul de femei, iar indivizii fiecărui grup nu au alte
relaţii decât raporturile sexuale şi interesele domestice restrânse”.
Sub raportul îndatoririlor religioase, femeia rămâne supusă aceloraşi obligaţii şi beneficiază
de aceleaşi menajamente divine ca şi bărbatul: rugăciunile zilnice, postul diurn al lunii Ramadan,
pelerinajul la Mecca. Cu toate acestea, o musulmană nu poate merge la Mecca decât însoţită de un
bărbat dintre rudele foarte apropiate; spre deosebire de bărbat, ea nu este obligată să participe la
rugăciunea publică de vinerea. Când vine la moschee are un loc special destinat, eventual cu o
intrare separată.
În familiile musulmane tradiţionaliste, femeia nu mănâncă împreună cu soţul; ea doar îl
serveşte la masă. Ea nu asistă la discuţii atunci când soţul ei are oaspeţi şi nu participă la
înmormântări. Îndatoririle sale principale rămân naşterea de copii şi întreţinerea gospodăriei4.
Pentru a înțelege mai bine viaţa femeilor islamice voi prezenta câteva legi nescrise, unele chiar
şi scrise, pe care trebuie să le respecte în viaţa de zi cu zi în anumite ţări. „Islamul a interzis femeii
să poarte veşmintele transparente, care permit să se vadă trupul, precum şi veşmintele care permit
să se vadă contururile trupurilor. Hijabul este o obligaţie pentru femeile musulmane, după ce o fată
ajunge la vârsta pubertăţii.” „Arabia Saudită este poate cea mai tradiţionalistă dintre ţările arabe.
Aici femeile n-au încă drept de vot, iar în mijloacele de transport în comun au locuri rezervate în
spate, separat de ceilalţi pasageri deoarece interacţiunea cu alţi bărbaţi este evitată cu orice preţ.

4
Nicolae Achimescu, Femeia în Islam, (accesat la 12.12.2017)
https://analeteologieiasi.ro/arh/2004/2achimescu1%20feleia%20in%20islam.pdf

4
Până şi casele au două intrări, una pentru femei, alta pentru bărbaţi.” De asemenea în această țară
femeile nu au voie să conducă o mașină sau să meargă pe bicicletă. Totodată un bărbat nu are voie
să aibă în mașină femei care nu îi sunt rude apropiate. Din cauza acestei legi, conducerea
autobuzului de școală este o problemă majoră. Din acest motiv, bărbații care conduc aceste
autobuze sunt aleși de guvern și sunt considerați oameni de încredere.
În multe țări, femeile nu au drepturi egale când vine vorba de divorț. Pe când bărbații pot
divorța ușor, adesea pe cale verbală, femeile trebuie să treacă prin obstacole financiare și legale
care sunt de neânvins.
În Liban, femeile maltratate de soții acestora nu pot depune cerere de divorț pentru abuz dacă
nu au un martor ocular care să confirme că aceasta a fost bătută ( un certificat medical care să
susțină abuzul fizic nu este suficient). Iar femeile care vor sa divorțeze în Egipt, fără o cauză
anume, trebuie să renunțe la orice drept asupra bunurilor materiale ale cuplului și să plăteasca
zestrea pe care aceasta a primit-o.
Accesul la educație este de asemenea restricționat femeilor în anumite țări. În Afghanistan
fetele nu mai au voie sa meargă la școală odată ce ajung la pubertate deoarce guvernul nu poate
garanta că fetele vor rămâne nevătămate. Deoarece profesoarele nu au voie să predea în școli, iar
bărbații nu au voie să învețe o fată care ajunge la pubertate, în Afghanistan doar 18% din fete știu
să citească.
În unele țări și dreptul de a călători trebuie să îndeplinească niște reguli când vine vorba despre
o femeie. Bărbații din Egipt și Bahrain pot semna un act oficial, care este transmis aeropoartelor
prin care le interzice soților acestora să părăsească țara fără a da un motiv întemeiat. În Irak, Libia,
Iordania, Maroc, Oman și Yemen, femeile au nevoie de permisiunea soților acestora pentru a părăsi
țara și pot fi impiedicate să plece dacă soțul nu este de acord. În Arabia Saudita femeile trebuie să
obțină permisiunea scrisă a celei mai apropiata persoane de sex masculin din familie pentru a părasi
țara sau a folosi mijloacele de transport în comun5.
Violența în aceste state arabe/musulmane nu este considerată o problemă a statului. Din cauza
aceasta, multe fete care au fost maltratate și se duc la polție pentru a depune o plângere sunt trimise
acasă. De asemenea, în cazul unui viol, barbatul poate scăpa de acuzații dacă acesta este de acord
să se căsătorească cu victima. Acuzația de viol este aproape imposibil de formulat sub legile

5
Discriminarea în țările arabe, https://discriminareafemeilor.wordpress.com/2011/11/05/discriminarea-in-tarile-
arabe/ (accesat la 11.12.2017)

5
Shariah şi Sunnah (tradiţiile profetului), de cele mai multe ori femeile sunt acuzate dacă încearcă
să reclame un viol şi asta conduce la declararea ei ca imorală sau prostituată. O dată aceste acuzații
făcute, victima violului poate fi violată din nou şi din nou pentru că deja a fost declarată imorală
şi dacă reclamă un alt viol, asta nu conduce decât la alte acuzaţii împotriva ei6.
Pana în 2006, femeile saudite n-aveau nici măcar acte de identitate: existenta lor era pur și
simplu o notiță în buletinul tatălui.
În instanta, mărturia unei femei valorează nici jumătate din cea a unui bărbat și e luată în
considerare numai dacă n-a fost martor și un bărbat, iar conform legii islamice (sharia), femeile nu
trebuie să dețină funcții de conducere. În Egipt sau Maroc, moștenirea fiicelor e prin lege mai mică
decât a fiilor7.

2. Hijabul - simbol al modestiei


Ţările arabe au legi şi obiceiuri diferite privind codul vestimentar al femeii, dar în majoritatea
covârşitoare a lor, acesta este reglementat. În numai câteva ţări arabe, precum Kuweitul, Libanul,
Iordania şi Siria, vălul islamic nu este obligatoriu. Totuşi, în alte părţi, toate femeile, inclusiv cele
care nu sunt musulmane, poartă hijabul de teama posibilelor repercusiuni. Recent, un grup de
fundamentalişti musulmani din provincia indiană Kashmir a cerut femeilor să înceapă să poarte
vălul islamic. Văzând că apelul le-a fost ignorat, membrii grupării au cutreierat străzile şi au
aruncat cu acid pe feţele femeilor care nu erau acoperite.
Cea mai grea perioadă pentru femeile musulmane din Afganistam a fost în timpul regimului
taliban, afganele fiind forţate să nu se afişeze în public decât îmbrăcate în burqa (de obicei de
culoare albastră), deoarece, conform credinţelor talibane, faţa unei femei este sursă de corupţie
pentru bărbaţii care nu le sunt rude. Burqa este o bucată mare de pânză ce acoperă femeia din cap
până în picioare, inclisiv faţa şi chiar ochii. Şi purtarea încălţămintei cu toc era interzisă în acea
perioadă, deoarece niciun bărbat nu trebuie să audă paşii unei femei, aşa cum nu le era permis să
vorbească decât în şoaptă, li se interzisese accesul la educaţie, îngrijiri medicale şi igienă (prin
interzicerea accesului în băile publice). Multe femei care s-au salvat fugind în occident au rămas
marcate, refuzând de pildă să renunţe la abaya chiar şi când legea noului stat le-o cerea.

6
Ghiran Alexandru, Ce înseamnă să fii femeie în cultura islamică, http://culturatorul.ro/ce-inseamna-sa-fii-femeie-
in-cultura-islamica/ (accesat la 12.12.20170
7
Femeia ăn lumea araba, http://trufialidia.blogspot.md/ (accesat la 12.12.2017)

6
Femeia trebuie să se acopere în public din cap până în picioare în Arabia Saudită, rămasă cea
mai conservatoare ţară islamică după căderea regimului taliban. Pentru a se asigura că se respectă
hijabul, pe străzi patrulează permanent poliţia religioasă, mutaween, iar pedepsele corporale sunt
dure şi, de obicei, aplicate în public drept exemplu. Portul tradiţional este abaya neagră. Aceasta
poate fi ori o ţesătură de forma unui mare pătrat în care femeia se acoperă din cap până în picioare,
ori un caftan lung. Abaya acoperă tot corpul în afară de faţă, picioarele de la gleznă în jos şi
mâinile. Poate fi purtată cu niqab, un voal care acoperă toată faţa în afară de ochi. Unele femei
aleg să poarte mănuşi lungi şi negre astfel încât şi mâinile să le fie acoperite8.

3.Încercări de emancipare
Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, lumea musulmană
nu şi-a pus întrebarea referitoare la condiţia femeii, cel puţin sub aspect juridic. Prescripţiile
coranice, elementele legate de tradiţia profetului (sunna) şi hotărârile teologilor musulmani
(ulema) au rămas singurele norme privind statutul personal al femeii.
Islamistul Ali Merad, autorul cărţii L’Islam contemporain, ne prezintă, între altele, factorii
care au determinat evoluţia opiniei musulmane în favoarea emancipării femeii. În rândul factorilor
externi, el subliniază, în primul rând, contactul culturilor; acest contact, deşi mult mai vechi
(datând din timpul ocupaţiei maure în Spania, al celei otomane în estul Europei sau prin
intermediul cruciadelor), s-a intensificat în secolul al XIX-lea şi după aceea prin presă, călătorii,
literatură, conducând la promovarea unei imagini total diferite a femeii, aşa cum există ea, de pildă,
în Occident. Un alt factor extern ar fi misiunile creştine pe teritoriul ţărilor islamice, care au
exercitat o influenţă indirectă asupra societăţii musulmane. Şi nu în ultimul rând, un factor
determinant este cel intern, constând în predica reformistă, deşi timidă, desfăşurată chiar în
interiorul Islamului in ultima parte a secolului al XIX-lea. Pornind de la sintagma profetului:
“Căutarea adevărului este o obligaţie de credinţă pentru toţi musulmanii şi toate musulmanele”, se
va pune tot mai mult accent pe încercarea de emancipare, fără restricţie de rasă sau sex. Pe de altă
parte, tinerele musulmane, familiarizate cu cultura şi mentalitatea europeană, au devenit tot mai
sensibile faţă de criticile formulate în Europa referitor la situaţia femeii în ţările islamice, o situaţie
marcată de ignoranţă, claustrare, aservire capriciilor şi pasiunilor bărbatului. n Egipt, mişcarea de

8
Femeia în lumea araba, http://trufialidia.blogspot.md/ (accesat la 12.12.2017)

7
emancipare a femeii a început mai devreme decât în Orientul Apropiat şi a avut rezultate deosebite.
Astfel, în 1873, la Cairo, se fondează prima şcoală pentru fete. Şcolăriţele sunt invitate să vină la
şcoală fără văl. Acesta este momentul începutului discordiei în lumea musulmană egipteană: sub
protecţia religiei, musulmanele traditionalist stigmatizează pe femeile fără văl, ocărându-le public.
Pe de altă parte, cei ce susţin eliberarea femeii iau Coranul ca mărturie pentru a aminti că nu există
în legea islamică nici un text care să impună folosirea vălului.
Ulterior, lucrurile privitoare la femeie s-au schimbat şi datorită intensei activităţi a soţiei
preşedintelui Anwar el-Sadat. “Întreaga mea energie şi proiectele mele – spune J. Sadat – vizau
ameliorarea condiţiilor femeii, limitare a numărului de naşteri, înlăturarea analfabetismului,
educarea tinerilor”
În 1952, s-a obţinut dreptul de vot pentru femei şi posibilitatea de a munci alături de bărbaţi;
în 1974, a fost organizată la Cairo o conferinţă a femeilor africane şi din lumea arabă. În 1979,
preşedintele Sadat semnează un decret prezidenţial prin care, în Parlamentul egiptean, se vor
suplimenta cu 30 locurile pentru femei; iar în data de 3 iulie 1979, după patru ore de dezbateri
furtunoase în Parlament, au fost adoptate reformele cuprinzând legile privitoare la condiţia femeii.
Egiptencele îşi făceau astfel auzită vocea pe scena politică.
În Turcia, câteva legi se opun încă din 1917 căsătoriei la vârste fragede, cerând chiar un
certificat prenupţial; de asemenea, se legiferează dreptul femeii de a cere divorţul şi de a solicita
numeroase formalităţi pentru repudiere. Sub guvernul părintelui Turciei moderne, Atatürk (1881
– 1938), se introduce reprimarea vălului, înlocuirea legislaţiei coranice cu dreptul civil şi
obligativitatea purtării numelui de familie. Chiar dacă după moartea lui Atatürk a reapărut vălul
pe faţa femeilor când acestea ies pentru a merge la moschee, totuşi curentul modernist a devenit
tot mai puternic.
În Indonezia, femeia are o situaţie mult mai bună decât surorile ei din alte ţări islamice,
bucurându-se de un număr mai mare de drepturi. Poligamia legală este rară în Indonezia, iar
concubinajul de origine preislamică se întâlneşte doar la oamenii foarte bogaţi. Soţia nu poartă
vălul şi nu trăieşte închisă în casă, putând reprezenta familia inclusiv în relaţii comerciale.
De altfel, trebuie observat faptul că Islamul nu este atât de unitar pe cât s-ar părea şi că există
multe deosebiri de la o ţară musulmană la alta în ceea ce priveşte statutul social al femeii. Doar
Arabia Saudită, Iranul şi Mauritania aplică cu stricteţe cele mai severe prescripţii ale legii islamice
(sharia).

8
În 1975, în Mexic, la o conferinţă a O.N.U. ţinută cu prilejul anului femeii, delegaţia femeilor
Arabiei Saudite era compusă din bărbaţi. În alegerea hainelor, femeile saudite trebuie să se supună
unui cod ultraconservator, iar orice femeie văzută în public cu braţele sau picioarele descoperite
este pedepsită de către poliţia religioasă.
Prima şcoală pentru fete a fost înfiinţată în 1960. În 1973, a fost înfiinţată la Ryad prima
universitate pentru femei, unde doar femeile au fost autorizate să predea. Când au fost admişi să
predea şi profesorii de sex masculin, aceştia nu aveau voie să se afle în aceeaşi încăpere cu
studentele, care urmăreau cursul pe un circuit de televiziune.
Există, însă, tot mai multe temeiuri şi speranţe că situaţia femeii musulmane, mai devreme sau
mai târziu, se va ameliora. De pildă, proporţia căsătoriilor poligame a început să se diminueze
simţitor: ea este mai mare în ţările care se întrepătrund cu Africa Neagră, Sudanul, Mauritania. În
toate celelalte ţări arabe, căsătoriile poligame reprezintă 5% din total. Conform recensământului
făcut în Siria în 1970, doar 3,7% dintre bărbaţi sunt poligami – majoritatea dintre ei având două
soţii (3,3%), rareori trei (0,2%) şi cu totul excepţional patru (0,02%)34 . Costurile ridicate pentru
achitarea soţiei, precum şi rezerva femeilor de a avea co-soţii, au făcut ca poligamia să devină o
“relicvă de lux” la care pot aspira doar bărbaţii mai în vârstă şi cei bogaţi.
Pentru cei mai mulţi dintre cei care încearcă să înţeleagă resorturile interioare ale lumii
islamice, singura şansă de emancipare reală a femeii musulmane rămâne educaţia, învăţătura şi
cunoaşterea. Accesul spre universităţi, spre studiu poate constitui o cale sigură spre eliberarea
femeii şi spre ieşirea din starea de stagnare în care s-au aflat atâta vreme ţările islamice. Deşi încă
oprimată, considerată inferioară bărbatului, capabilă doar de a se ocupa de treburile gospodăriei,
femeia musulmană începe să-şi revendice drepturile sale fireşti9.

9
Nicolae Achimescu, Femeia în Islam, (accesat la 12.12.2017)
https://analeteologieiasi.ro/arh/2004/2achimescu1%20feleia%20in%20islam.pdf

9
Concluzie:

Supremaţia bărbatului este vizibilă şi devine lege pentru femeile din lumea musulmană. Viaţa
unei femei este în mâinile bărbatului de când se naşte până moare. În copilărie, tatăl are dreptul
asupra vieţii ei, iar după ce se căsătoreşte viaţa ei este în mâinile soţului ei. Acest lucru ne este
demonstrat de numeroasele cazuri de lapidare, biciuire, detenţie şi spânzurare a celor care încalcă
legea islamică.
Femeile din lumea arabă, ca şi în alte zone ale lumii, au trait de-a lungul istoriei discriminarea
ca o experienţă dura şi au fost supuse unor restricţii inimaginabile de libertăţi si drepturi. Unele
dintre aceste practici sunt bazate pe convingeri religioase, dar multe din limitări sunt culturale si
provin de la tradiţie, mai degrabă decât de la religie.
Majoritatea scriitorilor au discutat despre statutul femeilor în perioada pre-islamica Saudită,
iar concluziile lor au fost amestecate. Totusi, conform legii tribale cutumiare existente în Arabia,
la apariţia Islamului, femeile ca regulă generală, nu au avut practic niciun statut legal. Ele au fost
vândute în căsătorie de către tutorii lor, pentru un preţ plătit pentru tutore. Astfel soţul se putea
casatori daca vroia, iar femeile ar fi avut foarte putine drepturi de proprietate, succesiune sau deloc.
Islamul a fost introdus în Peninsula Arabică în secolul al şaptelea, şi a îmbunătăţit, în general,
statutul femeilor în comparaţie cu culturile anterioare arabe. În conformitate cu decretele coranice,
atât bărbaţii, cât şi femeile au aceleaşi obligaţii şi responsabilităţi în închinarea lor fata de Allah.
După cum afirmă Coranul: "Eu nu voi suferi pierderea muncii oricaruia dintre voi, dacă bărbat sau
femeie vor proceda corect unul de altul." (Coran 3:195).
În prezent statutul femeilor în lumea arabă este extrem de controversat. Deși ele au reușit să
pătrundă în anumite medii sociale cu greu se pot remarca. În Islam, femeile au voie să lucreze, dar
sub rezerva anumitor condiţii, cum ar fi cazul în care o femeie are nevoie de resurse financiare şi
un loc de muncă fara a neglija rolul ei important ca mamă şi soţie. Este responsabilitatea
comunităţii musulmane de a organiza locul de muncă pentru femei, astfel încât ele sa poata face
acest lucru într-o atmosferă culturală musulmană, în cazul în care drepturile sale (astfel cum este
prevăzut în Coran) sunt respectate10.

10
Femeia în lumea araba, http://trufialidia.blogspot.md/ (accesat la 12.12.2017)

10
Bibliografie:
1. Ghiran Alexandru, Ce înseamnă să fii femeie în cultura islamică, http://culturatorul.ro/ce-
inseamna-sa-fii-femeie-in-cultura-islamica/
2.Nicolae Achimescu, Femeia în Islam,
https://analeteologieiasi.ro/arh/2004/2achimescu1%20feleia%20in%20islam.pdf
3. Discriminarea în țările arabe,
https://discriminareafemeilor.wordpress.com/2011/11/05/discriminarea-in-tarile-arabe/
4. Femeia în lumea araba, http://trufialidia.blogspot.md/

11