REFERAT SOCIOLOGIE

TEMA: FEMEIA MUSULMANA

ELEV: TRIF ANGELA SIMONA

CLASA IC
 Statutul femeii în islam este unul dintre cele mai controversate subiecte. Pe de o parte

există concepția că sunt oprimate și persecutate, iar pe de alta există argumente cu privire

la autenticitatea culturală, la drepturile femeilor de a se afirma în moduri care diferă de

modelele de autoafirmare feminină din societățile occidentale. Complexitatea subiectului

reiese din interacțiunea dintre istorie, religie, cultură și politică.

 Din punct de vedere istoric, familia patriarhală s-a dovedit a fi cea mai durabilă structură socială din societățile
musulmane, mult mai durabilă decât structurile construite în jurul asocierii profesionale sau al interesului de clasă.
Legea islamică privilegiază familia față de alte instituții. Legile de moștenire, care favorizează bărbații, sunt înscrise
în Coran alături de alte prevederi discriminatorii, precum inferioritatea testamentară a femeilor în cadrul anumitor
proceduri juridice.[1]
 Totuși, legea nu este aplicată cu strictețe întotdeauna în practica socială reală: sclavia și concubinajul, practicate la
scară largă în perioada precolonială, reprezintă de asemenea subiectul unor prevederi juridice detaliate și, deși
permise în conformitate cu Șaria, au dispărut din societățile musulmane. Spre deosebire de hijab, nu se află în rândul
obiceiurilor asupra cărora insistă musulmanii de astăzi. [1]
 Protejarea familiei patriarhale și a simbolismului pe care îl deține virtutea feminină este puternic înrădăcinată în
semantica islamului: cuvântul haram (sacru, interzis, tabu) are aceeași rădăcină ca și harim - partea de locuință
rezervată femeilor - și mahram - grupul de rude cu care relațiile sexuale ale unei femei sunt interzise prin lege și cu
care ea este liberă să se întovărășească.[2]
 În general, restricțiile impuse femeilor sunt legate de concepția asupra sacralității. Onoarea personală și familială este
deseori identificată cu controlul exercitat asupra sexualității femeilor, parte esențială pentru identitatea publică și
socială a bărbaților.[2]
 Există puncte de vedere conform cărora textele islamice și valorile pe care le promovează se fac responsabile pentru
tipurile de comportament care susțin supremația masculină. În același timp, nu poate exista nicio îndoială că rolul
public și simbolic al femeilor se află în miezul discursului islamist. În polemici numeroase, autorii islamici pun în
contrast femeia musulmană virtuoasă cu omoloaga ei occidentală sau occidentalizată - dezgolită, lipsită de virtute și
coruptă, potențială sursă de fitna - rivalitate.[2]
 Femeia în Coran : Scurtă istorie
 Doar bărbații au fost aleși drept profeți, de la Adam la Mohamed. Consensul musulman a stabilit că
femeia reprezintă un model pe pământ a muncii lui Dumnezeu.
 În istoria profeților lui Dumnezeu, apar și anumite femei care le sunt alături. Coranul spune poveștile
acestor femei cu anumite detalii și cu o complexitate aparte. Unele figuri sunt mai mult decât niște
nume, sau subiecte de mici povestiri; în timp ce altele sunt „pictate” cu o mai mare complexitate, mult
mai intens. Poveștile despre femei prezintă o bogată colecție de istorie sacră precum și un exemplu
paradigmatic pentru contemplarea și ghidarea musulmană.
 Exemplele din Coran sunt precum niște „modele”, entități simbolice ce reprezintă experiența omului
dar, sunt și un semn în ceea ce privește modelarea viitoarei realități a omului; funcțiile lor simbolice au
fost de „model a...” și de „model pentru...” felul soției musulmane. Prin urmare, conținutul și
însemnătatea femeii în Coran, ca „model” și „imagine, au variat în funcție de interpretările culturale
formulate de-a lungul timpului.
 Chiar și cei mai mari interpreți ai literaturii, din trecut și pană în prezent, au recunoscut dimensiunea
simbolică a mesajului coranic despre figura sacră a femeii în trecut. Chiar Coranul „a stabilit” unele
femei drept „modele”.
 FEMEIA ÎN LEGEA ISLAMICĂ

 Tradiționaliștii musulmani, majoritatea bărbați, susțin că Profetul Muhammad a îmbunătățit semnificativ situația femeilor arabe din

vremea sa, arantându-le drepturi fundamentale în cadrul căsătoriei, drepturi care le erau refuzate în Jahiliya - Epoca ignoranței.

Surele de la Mecca condamnă obiceiul infanticidului feminin și neglijarea văduvelor și orfanilor. După apariția islamului, femeilor

li s-au acordat drepturi garantate la moștenire, sub umbrela de protecție a familiei. Soțul a fost obligat să întrețină femeia și copiii.

Deși poligamia a fost permisă, numărul soțiilor a fost limitat la patru, fiecare trebuind să fie tratată egal. Nu este vorba despre o

inegalitate spirituală. Coranul se adresează în mod explicit atât femeilor, cât și bărbaților, iar femeile vor trebui să plătească pentru

acțiunile imorale la Ziua Judecății.

 Cu toate acestea însă, există anumite versete care dovedesc inferioritatea juridică a femeilor. Partea unei surori reprezintă jumătate

din partea fraților ei, conform legilor coranice întrucât se presupune că o va întreține soțul. Un soț poate pedepsi aspru, din punct

de vedere fizic, o soție recalcitrantă sau nesupusă, ca măsură ultimă în cazul în care orice altă metodă a eșuat. În anumite proceduri

juridice, mărturia unei femei nu valorează decât jumătate din mărturia unui bărbat - se presupune că, fiind nefamiliarizată cu

problemele legate de afaceri, va avea nevoie de un prieten pentru a-i reîmprospăta memoria.
 Feministele moderne care încearcă să depășească aceste poziții se lovesc de un obstacol teologic reprezentat de însuși  Coranul - cuvântul lui Dumnezeu - care nu poate fi

negociat sau discutat. A aduce argumente conform cărora condițiile moderne impun o abolire a prevederilor discriminatorii ale Coranului înseamnă să te opui dogmei

potrivit căreia textul este stabilit pe vecie.

 Problema drepturilor femeilor ține de modernism. Conform moderniștilor, Coranul a fost revelat la un anumit moment și într-un context social specific. Scopul lor este de

reinterpreta aceste prevederi în cheie modernistă. Dificultatea cu care se confruntă moderniștii este că dacă iau textul coranic ca atare, fără a-l interpreta astfel încât să se

conformeze tendințelor și modelor sociale actuale, sunt adesea mai aproape de înțelesul și scopul său original. Spre exemplu, versetele care permit  poligamia impun ca

fiecare soție să fie tratată egal. Tradiționaliștii interpretează egalitatea în termeni legali: dreptul fiecărei soții la propria locuință, la egalitate în privința întreținerii materiale.

Moderniștii subminează întreaga instituție, adăugând o dimensiune emoțională și psihologică noțiunii de egalitate, argumentând că, deoarece nu se poate aștepta ca un

bărbat să fie egal implicat emoțional față de toate soțiile sale, poligamia este efectiv eliminată. [18]

 Argumente similare sunt folosite de moderniști pentru raționalizarea pedepselor aplicate soțiilor necredincioase sau indivizilor acuzați de activitate sexuală interzisă ( zina).

Conform prevederilor coranice, delictul de zina trebuie atestat de patru bărbați adulți independenți martori la act. Deoarece, prin natura lucrurilor, o asemenea prevedere

este practic imposibil de îndeplinit, potrivit acestui argument, decența sexuală este, în principiu, satisfăcută, în vreme ce este evitată asprimea socială nedorită. [19]

 De asemenea, în cazul unei femei părăsite sau văduve care rămâne însărcinată, poate fi protejată prin invenția legală a „fătului adormit” potrivit căreia poate fi acceptat

faptul ca o sarcină să dureze între cinci și șapte ani, timp în care copilul rămâne moștenitorul legal al soțului mort sau absent. [19]

 Daca teoria este uneori mai severă decât practica în încurajarea fidelității conjugale, reciproca se poate aplica în cazul  moștenirii. În multe ținuturi musulmane femeilor le-

au fost refuzate sistematic drepturile de moștenire conform legii islamice, fie prin presiunile familiei, fie prin tertipuri juridice. Căsătoria între veri de gradul întâi, permisă

în islam, este de multe ori impusă, fetele fiind obligate să se mărite cu verii lor primari pentru a menține averea în familia patriarhală. [20]
 FEMEILE ÎN VIAȚA SOCIALĂ ȘI RELIGIOASĂ
 Spre deosebire de soțul ei, cercul social al unei femei, dacă este căsătorită, trebuie să fie restrâns, conform interpretărilor tradiționale, la prietene și la mahram - membrii

masculini ai familiei extinse cu care nu poate întreține relații sexuale. Aceștia sunt tații, fiii, frații, frații de lapte, nepoții și rudele masculine prin alianță. Deși  tradițiile

 locale diferă, tabu-ul asupra asocierii feminine cu bărbați din afara relațiilor mahram este răspândit în toate societățile musulmane. În anumite părți din Africa, la sud de 

Sahara, legea islamică a ajuns să se amestece cu tradițiile locale care le acordă femeilor drepturi substanțial mai mari în privința căsătoriei și divorțului.[21]

 În Orientul Mijlociu și Asia de Sud, ca și în alte părți ale lumii musulmane, grupul de rudenie extinsă, susținut prin tabu+ul mahram, a fost esențial pentru structura

socială. Este posibil ca uneori femeile să se fi bucurat uneori de o poziție onorantă și protejată în acest sistem, dar libertatea lor era limitată în proporție directă cu

capacitatea lor de reproducere, ca mesagere genetice și purtătoare ale identității de rudenie. [22]

 Excluderea femeilor din domeniul public în principalele centre islamice, a condus în mod inevitabil și la excluderea lor din viața religioasă. La  Cairo, de exemplu, în anul

1820 femeilor le era interzis să se roage alături de bărbați în moschei deoarece musulmanii sunt de părere că prezența femeilor inspiră o devoțiune de un tip cu totul

diferit de acela care este necesar într-un loc dedicat venerării lui Dumnezeu. Excluderea femeilor a fost întărită prin tabuurile de impurificare legate de menstruație, 

natalitate și contactul cu copiii.[23]

 POLITICA VEȘMINTELOR
 Costumația și înfățișarea fizică din societățile premoderne n-au fost niciodată o chestiune de alegere pur personală. În Occident, până de curând îmbrăcămintea

era principalul indiciu extern al statutului, clasei și profesiei. În societățile musulmane, în care meseriile și meșteșugurile reprezentau adesea apanajul unor 

grupuri etnice particulare, îmbrăcămintea și înfățișarea fizică mergeau împreună. Spre exemplu, diferitele ordine sufite puteau fi identificate după stilul turbanelor

și cutele veșmintelor lor. Autocrații reformatori din secolele al XIX-lea și al XX-lea au încercat adesea să elimine loialitățile locale, insistând asupra unui

acoperământ al capului standardizat.[24]

 Veșmântul islamic purtat de femei nu are nici un fel de precedente istorice speciale, deși se conformează la modul general, ideilor despre modestia feminină

extrase din Coran. Cunoscute sub numele de ziy shari` și hijab, aceste veștminte sunt in formă de cort, cu testemele de călugăriță acoperind capul, astfel încât să

ascundă atât părul cât și bustul. Se spune că sunt similare costumelor purtate de soțiile lui Muhammad. Această tradiție musulmană inventată a apărut pentru

prima dată la femeile afiliate grupării Fraților Musulmani (Surorile Musulmane), în perioada anului 1930. A devenit din ce în ce mai populară și semnifică în

general sprijin din partea femeilor pentru scopurile mișcărilor islamiste. Mai mulți analiști insistă asupra faptului că portul vălului facilitează o nouă mobilitate

socială și spațială care le îngăduie femeilor sa „invadeze” spațiile publice anterior rezervate bărbaților. Prin adoptarea veșmântului islamic o femeie poate chiar să

sfideze autoritatea patriarhală și în același timp să le transmită bărbaților ne-mahram ca nu este disponibilă din punct de vedere sexual.[25]
 Atât în țările musulmane, cât și cele nemusulmane, vălul a devenit un marcaj simbolic al identității culturale, un semn distinctiv

prin care se consideră că femeia musulmană își proclamă loialitatea religioasă și politică. În țări, inclusiv occidentale, în care sunt

posibile alte opțiuni, un asemenea act ar putea reprezenta un geste de independență care semnalează o respingere a moravurilor

sociale nemusulmane care prevalează.[26]

 Simbolismul transmis prin purtarea vălului poate fi ambiguu, dar nu poate exista îndoială că femeile musulmane sunt pe cale de a

deveni o forță care trebuie recunoscută în viața publică. Chiar și în Arabia Saudită au avut loc demonstrații organizate de femeile

care protestau împotriva Șaria care le interzice să conducă vehicule cu motor. În rândul femeilor mai puțin bogate, migrația forței

de muncă impune schimbări în cadrul diviziunii sexuale a muncii, o proporție semnificativă de gospodării fiind acum condusă de

femei. Universitățile produc tot mai multe absolvente. Semnele schimbării sunt deja vizibile. Vocea feminină este considerată a fi

contribuit în mod covârșitor la neașteptata alegere a lui Muhammad Khatami la președinția Iranului în mai 1997, pe baza unei

platforme electorale care cuprindea o îmblânzire a restricțiilor asupra femeilor și o mai largă participare feminină la conducerea

economiei și statului.[26]

 Există studii de antropologie islamică unde este conturată problema portului feminin musulman și care trimite la ideea de

comportament adecvat și în conformitate cu cel al soțiilor Profetului, prin care este exprimată obediența față de Divinitate.
 BĂRBAȚI ȘI FEMEI
 Majoritatea concepțiilor pe care musulmanii le au despre sex sunt diferite de cele ale
occidentalilor contemporani. Bărbații adulți sunt percepuți mai degrabă ca tați, iar femeile adulte
ca mame. Un bărbat necăsătorit sau o femeie necăsătorită, indiferent de vârsta pe care o au, sunt
văzuți în majoritatea societăților musulmane ca fiind în continuare copii. Șaria și aproape toți
musulmanii consideră căsătoria și calitatea de părinte ca fiind condiția vieții de adult.[27]
 Islamul consideră un adevăr axiomatic faptul că bărbații sunt mai puternici decât femeile, nu doar
din punct de vedere fizic, ci și mintal și moral. Prin urmare, femeile au nevoie de protecția și
îndrumarea bărbaților. Astfel, islamul este asemănător perspectivei clasice asupra femeilor, așa
cum apare ea în celelalte religii monoteiste, cel puțin în formele lor mai vechi și mai tradiționale.
Asemenea concepții au fost contestate și într-o oarecare măsură desființate în societățile
occidentale contemporane. În majoritatea societăților musulmane, ele nu au fost încă în mod
serios contestate, deși există o mișcare feministă slabă. [28]
 În pofida acestei maniere de a percepe bărbații și femeile ca fiind în mod esențial diferiți, în islam
femeile sunt privite ca ființe umane independente, cu drepturi care trebuie respectate și care pot fi
consolidate. În urmă cu un secol și jumătate, drepturile femeilor în islam erau mai mari decât cele
ale femeilor din Occident.[28]