Arnăutu Andreea Petre Vulpe Visoschi Cătălin Musulmanii consideră că principala înregistrare scrisă a revelației către omenire este Coranul, pe care îl consideră perfect, reprezentând revelația finală a lui Dumnezeu. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine. Musulmanii susțin că islamul conține în esență aceeași credință ca a tuturor trimișilor lui Dumnezeu omenirii de la Adam, Coranul codificând revelația finală a lui Dumnezeu. Învățătura islamică vede iudaismul și creștinismul ca derivând din învățăturile unora din acești profeți - în special Avraam - și recunoaște rădăcinile lor avraamice, în timp ce Coranul îi numește Oameni ai Cărții. Islamul acoperă toate aspectele vieţii politice, economice, sociale. El este, mai degrabă, un model normativ atât pentru individ, cât şi pentru societate, decât o religie Preocupată de mântuirea individului. Musulmanii consideră că Islamul exprimă, în acelaşi timp, aspiraţii eterne şi nevoi practice ale individului. Organizarea societăţii, a comunităţii credincioşilor se face pornind de la Coran şi învăţăturile Profetului, care depăşesc contingentul şi tind spre transcendent. Relaţia dintre religie şi putere este raportată la relaţia dintre Coran şi modelul de cetate ideală pe care îl reprezenta Medina pe vremea Profetului şi care se prelungeşte până astăzi. Morala islamică se bazează pe Coran şi pe tradiţia legată de Profet. În Coran,comunitatea islamică – cea mai bună dintre comunităţi – este cea care îndeamnă la bine şi interzice răul. “Binele” înseamnă, în primul rând, îndeplinirea obligaţiilor rituale şi apoi o serie de virtuţi printre care cele de ordin social ocupă un loc important: ospitalitate, protejarea orfanului, şi a celui slab, respect fată de viaţa semenului şi faţă de bunurile acestuia, respect fată de părinţi, bune relaţii cu familia, cu vecinii, fidelitate fată de cuvantul dat etc. Solidaritatea între credincioşi este recomandată în Coran: “Nu vă certaţi între voi, căci astfel veţi ajunge să cedaţi cu toţii şi puterea voastră va dispărea” Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obligații, musulmanul trebuie să fie major și cu mintea întreagă Mărturisirea de credință Rugăciunea Postul Dania, care reprezintă a 40-a parte (2,5%) din economiile ținute mai mult de un an Pelerinajul la Mecca Coranul îndeamnă la protejarea vieţii oamenilor: “Cine a omorât un om fără ca acesta să fi ucis o fiinţă vie sau să fi raspandit stricăciunea pe pământ, va fi considerat ca şi cum ar fi omorât toţi oamenii, iar cel care salvează viaţa unui singur om va fi considerat ca şi cum ar fi salvat toţi oamenii”. Marile păcate sunt : injurii aduse profetului omorul relaţiile sexuale în afara căsătoriei rea purtare cu părinţii fuga în caz de atac camăta etc. Cel mai de temut păcat este « facerea de părtași lui Dumnezeu », căci prin aceasta se neagă însăși esența religiei islamice. Pedeapsa – dată pe aceasta lume – celui ce se face vinovat de un astfel de păcat este moartea Declaraţia asupra drepturilor omului în Islam se bazează pe texte din Coran şi hadith, care servesc drept: garanţie pentru demnitatea persoanei umane nediscriminare rasială unitatea demnitatea familiei Întrajutorare libertatea conştiinţei protecţia bunurilor altuia inviolabilitatea domicililui grija pentru săraci dreptul la învăţătură şi sănătate. O particularitate a civilizaţiei islamice constă în faptul că aceasta a acordat primul loc principiilor morale în toate sistemele şi în toate domeniile de activitate şi nu a renunţat la aceste valori niciodată şi nu le-a transformat într-un prilej de a aduce avantaje unui stat, unei comunităţi sau unor indivizi. In timpul vietii profetului, razboiul continuu a lasat un numar mare de femei vaduve care nu mai puteau sa se intretina si sa isi creasca copii. Considerand ca este mai bine ca un barbat sa aiba mai multe neveste, decat o femeie sa traiasca singura si sa nu aiba posibilitatea de a se intretine, Coranul permite poligamia. Un barbat nu trebuie insa sa aiba mai mult de patru neveste si trebuie sa fie capabil de a fi drept si just fata de fiecare dintre ele. O femeie care va deveni a doua sotie poate refuza sa se casatoreasca cu un barbat pe motivul ca acesta are deja o sotie. Poligamia nu este incurajata cu exceptia situatiilor de mai sus, iar in zilele de astazi este foarte rar practicata si interzisa prin lege in majoritatea tarilor islamice. În ultima perioadă, organizațiile care apară drepturile omului încearcă să se implice într-un dialog cu autoritățile islamice pentru eliminarea acelor pedepse prevăzute de legea islamică precum crima de onoare pedepse ce aduc o gravă atingere drepturilor fundamentale ale omului. Astfel de dialoguri se află încă la început, rezultatele nefiind încă vizibile