Religia musulmana (islamica)

Islamismul, este o religie avraamica, monoteista, fiind a doua religie a lumii in ceea ce
priveste numarul de adepti. Credina musulmanilor constituie o tendin dominant n vieile
multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul Asiei i nordul Africii. Impactul acestei credine
asupra lumii este deosebit de mare. n lumea zilelor noastre, Islamismul este religia care
inregistreaz cea mai rapid cretere dintre toate religiile lumii.
Religia a fost intemeiata de catre profetul Mohammed in secolul al VII-lea in peninsula
Araba, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, iar oglinda islamului este Coranul. Pe parcursul
timpului, s-a raspandit pe un larg teritoriu care se intinde in Europa, Asia si Africa de Nord.
Centrul religios se afla in orasele sfinte: Mecca si Medina. Allah nu este Dumnezeul
musulmanilor. Cuvantul Allah provine din limba araba si nu din religia musulmana. Allah este
numele dat lui Dumnezeu de catre arabi, cu mult inainte de aparitia islamului.
Musulmanii cred c Islamul este ultimul din mesajele dumnezeieti, de asemenea, c
Muhammad este ultimul profet i mesager al luiAllah; ei cred i n toti profetii si apostolii care
au fost trimii pentru umanitate nainte de Profetul Mohamed, precum Kalnba, Avraam, Iosif,
Moiese, Isaia, Myriam i muli alii, care sunt sau nu menionai n Coran, cred n scrierile lor i
n mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru a le explica oamenilor, Zabur, Biblia si Evanghelia.
Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniti. A doua sectie, iia, aprox. 10-20%. Cea
mai mare ara cu populaia musulman este Indonezia12.7% din musulmani, urmat de
Pakistan11.0%, India 10.9% i Bangladesh 9.2% comunitai mari se mai gsesc n China,Rusia i
parii n Europa.
Etimologie
Cuvantul islam isi are originea in a patra forma verbala a radacinii aslamace are
intelesul de 3.6
supunere devotata (fata de Allah). Unul care se supune cu totul voiei lui Allah este un moslem.
La randul sau, cuvantul Coran (Quran ) isi are radacina in qaraa = a citi, a recita, reprezentand
pentru adeptii religiei islamice cuvantul lui Allah. Coran mai poate insemna una sau mai multe
pericope ale unei singure carti sau intreaga colectie de revelatii ale lui Mohammed, intemeietorul
islamismului.
O singura revelatie de sine statatoare Mohammed o numea sura, cuvant la care si-au dat
moslemii multa silinta zadarnica spre a-l talcui, nu este altceva decat evreiescul sura, care poate
insemna un sir de pietre intr-un zid, un rand intr-o carte sau o epistola. Fiecare sura cuprinde mai
multe semne. In acelasi timp, Coranul indeplineste functia de logos, de Verb vesnic al lui

Dumnezeu atotputernic si creator. Termenul islam - supunere devotata (fata de Allah) - mai
circula si cu intelesul de lume musulmana, lume care impartaseste credinta islamica, precum si
de civilizatie islamica.
Coranul
Coranul (n araba Qur'an) este cartea sfnt a islamului. n original nseamn "recitare".
Dei este numit "carte", cnd un musulman se refer la Coran, se refer la text, la cuvinte, nu la
lucrarea tiparit. Coranul a fost pstrat de-a lungul timpului prin memorarea ntregului text,
cuvnt cu cuvnt.Coranul a fost revelat, conform tradiiei islamice, profetului Muhammad de
ctre ngerul Gabriel n numeroase ocazii ntre anii 610 i moartea lui Mohamed in 632. Pe lng
faptul c i memorau revelaiile, unii dintre nsoitorii si le-au notat, sporadic, pe pergamente,
pietre, omoplai de cmil.
Schematic, versiunea tradiiei a faptelor, spune c dup moartea profetului Muhammad
(632), Abu-Bekr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit s strng i s nregistreze toate
versetele autentice ale Coranului, dup cum erau pstrate n forma scris sau oral. Exemplarul
lui Zayd, pstrat de vduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, st la baza textului coranic
ntocmit n vremea celui de-al treilea calif, Usman, ntre anii 650 i 656, care a poruncit
alctuirea unui exemplar model, care s nlture toate diferenele survenite cu timpul ntre
versiuni, acest exemplar rmnd fundamental pn acum. El a trimis copii ale acestui exemplar
n toate provinciile califatului, i a ordonat ca toate celelalte variante s fie distruse, fiind
considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc ns de un proces mai gradual chiar
dect cel prezentat de tradiie, Coranul fiind rodul unei munci redacionale ale crturarilor
islamici aflai n slujba puterii califale contemporane lor, o munc ntins pe o perioad de mai
bine de un secol.
Versiunea lui Uthman (cunoscut sub numele Mushaf 'Uthmn "Vulgata lui Osman")
organizeaz revelaiile n ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la nceputul
Coranului i cele mai scurte la sfrit. n viziunea conservatorilor ordinea capitolelor este
stabilit de divinitate. Mai trziu specialitii au ncercat s aeze capitolele n ordine cronologic,
i printre musulmani exist un consens privind imprirea capitolelor n cele revelate la Meccai
cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII - Al-Isr) au fost revelate n mai
multe locuri, n perioade diferite.
Deoarece Coranul a fost scris ntr-un sistem grafic ce nota doar consoanele i care nu
poseda nc un sistem de puncte diacritice care s diferenieze literele izomorfe, i deoarece
existau tradiii diferite ale recitrii, pe msur ce persoane care nu vorbeau limba arab se
converteau la islam, exista o nenelegere privind lectura exact a anumitor versete. Pn la urm
s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani dupa
Uthman, crturarii musulmani au ncercat s determine aplicarea punctelor i citirea corect n
textul nevocalizat al lui Uthman. n urma cercetrilor, au fost acceptate apte variante canonice
de citire a Coranului (acestea se refer doar la intonare i la decuparea textului - scris fr
punctuaie - n propoziii), diferenele dintre acestea fiind considerate minore, fr s afecteze
textul.

Forma Coranului cea mai rspndit astzi este textul publicat de Universitatea-moschee
Al-Azhar din Cairo, n1923.
Coranul, nc de la nceputurile sale, a devenit centrul devotamentului islamic i pn la urm
subiectul controverselor teologice. n secolul 8, mu'taziliii au susinut crearea Coranului de-a
lungul timpului. Oponenii lor, din diferite coli, au pretins eternitatea i perfeciunea Coranului,
existent n ceruri nainte s fie revelat lui Muhammad. Teologia a'arit (care a devenit
predominant) susine eternitatea Coranului i faptul c el nu a fost creat. Totui, unele micri
moderne din cadrul islamului se apropie de poziia mu'tazilit.
Cei mai multi musulmani privesc Coranul cu veneraie, nfurndu-l ntr-o pnz curat,
pstrndu-l pe un raft nalt i splndu-se ca pentru rugciuni nainte de a citi din Coran. Vechile
exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hrtia obinuit, ci arse sau depozitate n cimitire
pentru Coran.Coranul este, pentru musulmani, o cluz infailibil pentru pietatea personal i
viaa n comunitate, un adevr istoric i tiinific.

Sunna(Cutuma)
A doua surs a legii islamice, dup Coran, este Sunna. Aceasta se constituie din spusele
i faptele profetului Muhammad, aa cum sunt ele cuprinse n hadth-uri (tradiii") pe care se
bazeaz jurisconsulii i teologii pentru a preciza mai bine coninutul legii islamice, izvort din
Coran. Sunna cuprinde spusele profetului Muhammad i faptele acestuia i ale unora dintre
nsoitorii si, pe care le-a aprobat.
Sensul general al cuvntului hadth este acela de povestire, pild, spus memorabil
transmis de-a lungul generaiilor. Culegerile de hadth-uri se bazeaz pe o motenire
eminamente oral, deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale cuvinte
pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat. Cele mai cunoscute i apreciate culegeri de
hadth-uri sunt:Sahh-ul (Autentic) Al-Bukhari Sahh-ul lui Muslim, cunoscute mpreun sub
numele de As-Sahhni (Cele dou autentice)

Dogma si credinta
Musulmanii consider c Dumnezeu a revelat n mod direct cuvntul Su ctre omenire
prin Muhammad i ali profei, printre care Adam, Avraam, Moise i Iisus. Baza credinei
islamice se gsete n shahdatn ("dou mrturii"): l ilh ill-llhu; muhammadur-raslullhi "Nu exist (dumne)zeu n afar de Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui
Dumnezeu". Pentru a deveni musulman, o persoan trebuie s recite i s cread aceste cuvinte.
Sunniii privesc aceast formul ca pe unul din cei Cinci stlpi ai islamului.
Musulmanii consider c principala nregistrare scris a revelaiei ctre omenire este
Coranul, pe care l consider perfect, reprezentnd revelaia final a lui Dumnezeu. Musulmanii
cred c pri ale Bibliei i ale Torei au fost pierdute, interpretate greit sau distorsionate de
credincioi. Din aceast perspectiv Coranul este vzut ca o corectur adus crilor sfinte
iudaice i cretine.

Musulmanii susin c islamul conine n esen aceeai credin ca a tuturor trimiilor lui
Dumnezeu omenirii de la Adam, Coranul codificnd revelaia final a lui Dumnezeu. nvtura
islamic vede iudaismul i cretinismul ca derivnd din nvturile unora din aceti profei, n
special Avraam, i recunoate rdcinile lor avraamice, n timp ce Coranul i numete Oameni ai
Crii.
ase articole ale credinei
Exist ase credine elementare mprtite de toi musulmanii:
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Credina n Dumnezeu, singurul demn de veneraie.

Credina n toi profeii i trimiii lui Dumnezeu.
Credina n crile trimise de Dumnezeu.
Credina n ngeri.
Credina n Ziua Judecii (Al-din) i n nviere (Al-Qiyama).
Credina n destin (Qada i Qadar in arab). (Aceasta nu inseamn c un om este
predeterminat n aciuni sau s triasc o anumit via. Dumnezeu i-a dat liberul arbitru
pentru a-i permite s ia decizii.)

Crezul musulman (traducere aproximativ):

"Cred n Dumnezeu; i n ngerii Si; i n Scripturile Sale; i n trimiii Si; i n Ziua de
Apoi; i n Soart, c Binele i Raul sunt de la Dumnezeu, i n nviere dup moarte.
Mrturisesc c nu exist nimic demn de veneraie n afar de Dumnezeu; dup cum
mrturisesc c Muhammad este trimisul Su."

Allah
Allah este un alt cuvnt arab, i este numele sfnt al divinitii. Un musulman trebuie s
foloseasc denumirea de Allah i nu de Dumnezeu. Numele Lui a fost folosit de toi Profeii, de
la Adam pn la Muhammad. El reprezint comprimarea a dou cuvinte arbeti: al (un articol
hotrt=ul) i illah (=Dumnezeu), adic Dumnezeul. Eliminnd litera i, vei descoperi cuvntul
Allah. n funcie de poziia sa, n propoziia arbeasc, acesta poate avea forma Allaha, care se
apropie de denumirea din limba ebraic dat Creatorului, i anume Elaha. Dar evreii folosesc
greit forma de plural Elahim, ceea ce denot mai muli zei. Cuvntul Allaha se apropie mai mult
de cuvntul din limba aramaic, ce-l desemneaz pe Dumnezeu i care a fost folosit de Iisus, i
anume Alaha.
n ipoteza c Allah ar veni de la al+ilah, reinut de majoritatea filologilor, este mai puin
interesant pentru noi s vedem cum s-a fcut trecerea de la ilah la Allah; n schimb, originea i
semnificaia cuvntului ilah, aa cum au fost ele analizate de lexicografii arabi, aduc elemente
importante pentru stabilirea ariei semantice a cestuia. Unii l consider pe ilah ca derivnd de la
aliha/yalahu cu prepoziia ila, care nseamn a cuta scpare la: Allah este cel la care oamenii
caut scpare n nenorocire. Acelai verb are ca prim sens a fi uluit: mreia lui Allah este
uluitoare pentru oricine. Aliha mai are i sensul de a adora; i aici forma ilah are sens de

participiu pasiv: cel adorat. O alt etimologie, mai ciudat, l deriv pe ilah de la aliha bi- a se
statornici (undeva): Allah este neschimbtor, statornic.
Alii l deriv pe ilah de la waliha ila,
a dori cu ardoare, a tnji dup: Allah e dorit de inimile oamenilor. De la acelai verb, walah
(numele verbal) poate nsemna i iubire puternic. Acesta are i un neles complementar de:
oamenii l iubesc pe Allah, i Allah i iubete pe oameni.
n ipoteza c Allah vine de la al+lah, ipotez puin rspndit, lah ar veni de la LWH, care
nseamn fie a fi ascuns, nvluit (Allah ar fi numit astfel pentru c este ascuns privirilor
noastre), fie a fi nlat-Cel Preanalt .
Conceptul fundamental n islam este unicitatea lui Dumnezeu (tawhid). Acest monoteism
este absolut, nu relativ sau pluralistic n orice sens al cuvntului.
n arab, Dumnezeu se numete Allah,sau "unicul dumnezeu". Allh se traduce aadar
prin "Dumnezeu". Utilizarea implicit a articolului hotrt n Allah indic unitatea divin. n
ciuda numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii consider c Dumnezeul la care se nchin
este acelai cu Dumnezeul iudeo-cretin. Totui, musulmanii resping teologia cretin privind
doctrina Treimii care l privete pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu), vznd aici o form de
politeism.
Nu exist nicio imagine vizual sau reprezentare a lui Dumnezeu n islam, deoarece o
astfel de imagine artistic ar duce la idolatrie, care este interzis. Mai mult, muli musulmani
cred c Dumnezeu este lipsit de corp, fcnd imposibil reprezentarea Sa bidimensional sau
tridimensional. Musulmanii prefer s-l descrie pe Dumnezeu prin atributele divine menionate
n Coran, cunoscute drept "cele mai frumoase nume" n numr de 99 (sunt Cele 99 de nume ale
lui Allah ca, de exemplu: Supremul, Milostivul, neleptul, naltul).
Profei
Coranul prezint modul n care Dumnezeu creeaz dou clase de servitori umani: trimii
i profei . n general, trimiii sunt categoria superioar, dar musulmanii consider c toi profeii
i trimiii lui Dumnezeu sunt egali. Se spune c toti profeii au vorbit cu divinitatea; doar cei care
au primit o revelaie major sunt numii trimii.
Trimii importani sunt considerai Adam, Noe (Nh), Avraam (Ibrhim), Moise(Ms),
Iisus (Is) i Muhammad, toi fcnd parte dintr-o succesiune de oameni cluzii de Dumnezeu.
Islamul cere credincioilor s accepte cea mai mare parte a profeilor iudeo-cretini, fr s fac
distincii ntre ei: "Trimisul a crezut n ceea ce a fost pogort asupra sa de la Domnul su. El,
laolalt cu credincioii, au crezut n Dumnezeu, n ngerii Si, n trimiii Si. 'Noi nu facem
deosebire ntre trimiii Si'. i ei au spus: 'Ascultm i ne supunem!' (Coranul,II, 285) n Coran
sunt menionai 25 de profei.
Coranul (XXXIII, 40) l prezint pe Muhammad ca fiind ultimul dintre profeii trimii de
Dumnezeu omenirii, numindu-l "pecetea profeilor". Cu toate acestea, au existat unele grupri ai
cror conductori s-au proclamat succesori ai lui Muhammad sau ai cror membrii au fcut astfel
de afirmaii despre conductorii lor.

Moscheea este un lca de cult, pentru musulmani, unde acetia se roag i se ntrunesc
n scopul unor activiti de educaie religioas. Fiecare moschee are un imam care conduce
rugciunile. Primele moschei au aprut n secolul al VII-lea. Cele mai importante moschei sunt
Moscheea Quba i Al-Masjid al-Nabawi din Medina, apoi, Moscheea Al Aksa din Ierusalim,
moscheea Omaiazilor din Damasc etc. Moscheile erau specific Peninsulei Arabe, ns s-au
rspndit odat cu religia islamic n multe alte zone ale lumii.
Moscheile construite n alte zone dect cele arabe mprumut elemente arhitecturale din
zonele respective. Cele din China mprumut stilul arhitectonic specific chinezesc, mai precis
forma i culoarea pagodelor, pe cnd n Europa ntlnim moschei cu influene arhitecturale
europene. Moscheea este locul unde musulmanii socializeaz conform tradiiei islamice. Cea mai
important perioad a anului in tradiia islamic este Ramadan-ul, cnd musulmanii merg foarte
des la moschee pentru a se ruga i a ndeplini datinile. Conform tradiiei, musulmanii nu au acces
n moschee dect dup ce se spal i i las nclmintea la intrare. Conform Coranului femeile
se pot ruga acas, dar i la moschee. Rugciunile se in n sala de rugciuni a moschei unde
exist locuri separate de rugciuni pentru femei i brbai. Barbaii musulmani, la nevoie, se pot
ruga la ceasurile potrivite i n afara moscheii, n orice loc s-ar gsi.
Arhitectura original a moscheilor prevede construirea unor cupole deasupra centrului
slii de rugciuni, precum si minarete, de asemenea i grdini interioare unde credincioii
musulmani se pot odihni. Moscheile construite n zonele cu populaie minoritar musulman sunt
utilizate nu numai ca lca de cult, ci i ca loc de ntruniri, inclusiv mitinguri de protest ale
acestora. Astfel n urma conflictelor n jurul unor revendicri religioase, naionale i sociale ntre
populaia islamic i cea de alte etnii i confesiuni majoritare se pot ivi conflicte ntre populaia
majoritar i musulmani, precum si in urma unor atatari rasiste sau de ura religioasa apar uneori
acte de vandalism pn la atacuri cu bomb contra unor moschei. Un exemplu este Moscheea
Babri din India, distrus de hinduii extremiti n 1992. ncepnd cu anii '80, Arabia Saudit a
finanat un proiect de construcie a moscheilor n toat lumea n valoare de miliarde de dolari din
care s-au construit n total 1500 de moschei.
Autoritate religioas
Exist o autoritate care s decid dac o persoan este acceptat sau eliminat din
comunitatea de credincioi, cunoscut ca Ummah. Islamul este deschis pentru oricine, indiferent
de ras, vrst, sex sau credine anterioare. Nu este nevoie dect de credin n valorile centrale
ale islamului. Aceast condiie se ndeplinete fcnd mrturia de credin, fr de care o
persoan nu poate intra n islam.

Legea islamica
Shari'a, "calea cea bun", avea n preislam sensul de "crare ce duce la o oaz", aadar
singura crare care-i garanta viaa celui ce-o urma) este legea islamic ce cuprinde totalitatea
poruncilor lui Dumnezeu aa cum au fost ele pstrate n Coran i n Sunna sau deduse, uneori,
prin alte mijloace. Erudiii musulmani au elaborat o tiin numit fiqh (jurisprudena islamic)

referitoare la shari'a prin care se ncearc gsirea unor rspunsuri la toate problemele vieii, de la
cele mai simple i banale, legate de cotidian, pn la cele mai complicate, legate de doctrin.
Legea se refer la cei "Cinci Stlpi" ai islamului, la dogm, la dreptul privat, la dreptul penal, la
viaa social, familial, la interdicii alimentare, la impunerea unei anumite vestimentaii (mai
ales n cazul femeilor) etc. Legea islamic se bazeaz pe cinci postulate care guverneaz ntreaga
via a unui musulman:

datoria obligatorie care trebuie ndeplinit ntocmai, aa cum a fost prescris. fr nici o
abatere. Cel ce ncalc o datorie obligatorie este supus pedepsei lui Dumnezeu n Viaa de
Apoi i pedepsei legiuitorului n aceast via;
ndatorirea sau ceea ce este de dorit a fi ndeplinit avnd ca model faptele profetului
Muhammad. Dac musulmanul ndeplinete ndatorirea va fi rspltit, dac nu o ndeplinete
nu va fi pedepsit, ci va fi considerat doar neglijent;
lucrul ngduit ceva ce este permis, licit (n orice domeniu : alimentar, vestimentar, social
etc.);
lucrul nerecomandabil (detestabil", "scrbos"), un lucru pe care Legea l-a interzis, ns far
s insiste asupra acestei interziceri.
lucrul interzis un lucru oprit total de ctre Legiutor, iar svrvirea lui atrage dup sine att
pedeapsa n Lumea de Apoi, ct i o pedeaps n lumea aceasta.

Legea islamic la nivel de guvernare si justiie social se aplic doar acolo unde la
conducere se afl un guvern islamic.
Exist coli diferite i micri n cadrul islamului care permit o anumit flexibilitate. Mai
mult, islamul este o religie foarte divers pe msur ce multe culturi l-au adoptat. n acelai timp
totui, se pot decela anumite constante ale gndirii juridice islamice, care traverseaza att timpul
ct i spaiul. Explicaia acestui fenomen st n unicitatea surselor care stau la baza viziunii
juridice a Legii islamice, i dei aceasta din urm este interpretabil i modernizabil, ea
comport totui anumite linii directoare greu de adus la zi, o dovad fiind i dificultile majore
cu care se confrunt toate statele islamice n procesul lor de modernizare i democratizare
drepturile omului.
Obligaiile musulmanului
Obligatiile rituale ale oricarui musulman, de ieri si de astazi, sunt definite prin"stalpii
islamului". Nicicand si niciunde, un musulman nu poate spera la mantuire daca nu indeplineste
aceste obligatii:
Marturisirea de credinta Shahada
Shahada este cu mult mai mult decat o simpla practica, ea este o formula dogmatica, o
conditie indispensabila pentru a se putea trece la indeplinirea celorlalte indepliniri rituale.
Aceasta marturisire de credinta suna astfel:
"Nu exista alt Dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah."

De fapt, continutul marturisirii se reduce la o forma condensata, extrasa dintr-un verset al

Coranului:
"O, oameni! Eu sunt pentru voi toti trimisul lui Allah, caruia ii apartine imparatia
cerurilor si a pamantului. Nu este Dumnezeu afara de El! El da viata si moarte. Deci credeti in
Allah si in trimisul sau, profetul cel neinvatat care crede in Allah si in cuvintele sale! Si urmati-l!
Poate ca veti fi bine calauziti" (7, 158).
Pentru a deveni musulman, in sensul de a adera la comunitatea musulmana (umma),
trebuie doar sa rostesti aceasta formula, dar cu toata convingerea si trairea interioara. Asa cum
afirma teologii musulmani, inar, credinta in Allah este ceva innascut individului. Credinta este o
predispozitie existenta in inima fiecaruia, ea este o caracteristica naturala pe care Dumnezeu a
sadit-o in orice fiinta umana. Din aceasta perspectiva, omul ar putea fi definit ca un "animal cu
religie".
Important este ca omul sa-si poata descoperi credinta din sufletul sau. Credinta in Allah
este un adevar perceput prin intuitie, nu este necesara vreo dovada, desi in tot ce il inconjoara pe
om se gasesc o multime de dovezi: "Pe pamant se afla semne pentru cei care cred cu putere, ca si
in voi insiva. Voi nu vedeti?" (51, 20-21)
Esenta credintei consta in unicitatea lui Allah (tawhid) si este exprimata in sura 112:
" Spune: El este Allah, cel unic! Allah este Stapanul! El nu zamisleste si nu este nascut.
Si El nu are pe nimeni egal!" (112, 1-4). Pentru un musulman, credinta intr-un Dumnezeu unic
este ceea ce deosebeste radical propria sa religie de celelalte religii, chiar si de crestinism, pentru
ca Dumnezeul treimic din crestinism, desi unul in fiinta, reprezinta in ochii musulmanilor o
forma de atentat la unicitatea lui Dumnezeu.
Declararea unicitatii lui Allah (tawhid) este o formula cheie pentru lumea islamica. Se
spune ca, de fapt, insusi Mahomed ar detine "cheia raiului". Ea apare scrisa pe steagul unor tari
islamice, monede, este strigat de lupta, formula de juramant, este pronuntata de catre cei care
poarta sicriul si de catre cei care vad sicriul trecand, ate fi inscrisa pe usile caselor, este chiar
considerata o formula magica (pazeste de deochi, de satana) etc.
Atributul care se potriveste cel mai bine cu unicitatea lui Allah este atotputernicia.
Imensul si maiestuosul univers, cu indestructibilul sau sistem, scoate in evidenta clar
atotputernicia lui Allah. Cand ne gandim la un sistem mare si la o ordine perfecta a universului,
nu gasim nici o neintelegere. Soarele, luna, intregul sistem planetar se supune Autoritatii
Supreme. intregul univers se autoregleaza in functie de legile Puterii Supreme. Exista o
desavarsita cooperare si armonie in intregul sistem. Nu este loc pentru nici o improvizatie sau
eroare. Aceasta superba si perfecta combinatie a ordinii si frumusetii este o dovada clara a
prezentei unui creator atotputernic.
A doua parte a marturisirii de credinta, respectiv "iar Mahomed este trimisul lui Allah",
este strans legata de prima parte, nefiindu-i decat o prelungire. Afirmatia ca Allah este unicul
Dumnezeu implica si faptul ca Mahomed este trimisul sau profetul (rasul) sau.
Odata cu aparitia lui Mahomed, musulmanii considera ca a luat sfarsit epoca profetilor. Din
acest punct de vedere, el este numit prin expresia katem unnebiyyan, ultimul dintre profeti, dar si
cel mai mare. Prin el s-a desavarsit invatatura islamica, s-a intregit. Pentru toti oamenii din lume
s-a instituit o singura credinta, iar el a fost ales ca profet al tuturor oamenilor. El a fost trimis
profet nu pentru un anumit popor, tara sau epoca, intrucat mesajul sau se adreseaza intregii

umanitati si tuturor timpurilor. Prin venirea lui Mahomed, trimis special al lui Allah, toate
celelalte credinte sunt considerate anulate.
Pentru islam, Mahomed reprezinta singurul reper al unicitatii divine: nu crezi cu adevarat ca
exista Dumnezeu daca nu crezi ca Mahomed este trimisul sau si nu esti musulman autentic daca,
de asemenea, nu crezi ca Mahomed este cel mai mare profet al sau.
In fapt, marturisirea de credinta, dincolo de exteriorizarea doctrinara a numelui lui Allah,
este echivalentul botezului din crestinism sau a circumciziei din iudaism. Shahada reprezinta
pentru musulmani rememorarea pactului primordial (mithaq) existent din eternitate intre
Dumnezeu si oameni, prin care acestia se angajeaza sa-l recunoasca drept stapan atotputernic:
indeplinirea prescriptiilor canonice este o garantie a fidelitatii fata de acest pact.
In jurul acestei formule graviteaza, in fond, intreaga teologie islamica. Ea este prezenta in orice
forma de manifestare a musulmanului. Este pronuntata in timpul rugaciunii precum si in
momentele mai importante ale vietii (de catre cel implicat sau de catre altii in numele sau): este
rostita la urechea noului nascut, in cadrul marilor ceremonii, la urechea muribundului etc.
Rugaciunea canonica - Salat
Cea mai directa cale prin care credinciosul se apropie de Allah si cea mai buna dovada de
supunere este rugaciunea. in islam, rugaciunea arata faptul ca Allah este stapanul omului, omul
este slujitorul lui Allah si, de aceea, asa cum un sclav este supus fata de stapanul sau si se inchina
lui, tot asa si un bun musulman trebuie sa arate supunere fata de Allah si sa se roage lui pentru ai ierta greselile. Totodata, rugaciunea este o alta forma de marturisire a unicitatii lui Allah. Un
credincios nu se roaga si nu se prosterneaza in fata nimanui in afara de Allah.
Salat-ul se refera la cele cinci rugaciuni obligatorii care trebuie facute in fiecare zi, fiind o
marturie evidenta a credintei in Allah si in islam. Se efectueaza obligatoriu de catre orice
musulman dupa varsta de 7 ani sau dupa adolescenta (prescriptiile in aceasta privinta variaza).
Numai bolnavii sunt scutiti de indeplinirea acestei obligatii si, in cazuri exceptionale, calatorii
sau cei care muncesc in conditii care nu le permit indeplinirea ritualului.
Momentele rugaciunii nu sunt ore fixe, ci etape ale miscarii soarelui, insa intervalele de
timp sunt fixe pentru fiecare rugaciune. Coranul precizeaza acest fapt:
"Rugaciunea este oranduita pentru drept credinciosi la timpuri hotarate!" (4, 103).
Cele cinci rugaciuni se repartizeaza in doua momente de lumina si trei de umbra, in ordinea
urmatoare: de la mijlocul zorilor pana cu putin inainte de rasaritului soarelui, mai exact atunci
cand lumina permite sa se distinga un fir de ata neagra de unul alb; de la miezul zilei pana dupa
amiaza; de dupa amiaza tarziu pana cu putin inainte de apusul soarelui; dupa apus, pana se
sfarseste ziua; noaptea, pana la miezul noptii sau pana la ivitul zorilor.
Pentru savarsirea rugaciunii este obligatorie o spalare rituala partiala (wudu')9 care
incepe cu rostirea intentiei (niyya) de indeplinire a oricarei obligatii rituale:

"in numele lui Allah, cel milostiv, indurator". In continuare, se spala mai intai bratele,
apoi gura, nasul, urechile si fata. De asemenea, se trece cu palmele umede peste cap pana la
ceafa, iar apoi se spala gatul. In final, se spala picioarele pana la glezna. La sfarsitul ritualului de
spalare, se rosteste: "Marturisesc ca nu exista alt Dumnezeu decat Allah, ca el este unic si nu are
pereche; marturisesc ca Mahomed este slujitorul si mesagerul sau".
O asemenea spalare rituala este valabila 24 de ore sau 3 zile in cazul unei calatorii. Este
nevoie de una noua in urmatoarele situatii: savarsirea nevoilor fiziologice, sangerarea in orice
parte a corpului, voma sau daca se doarme.
In timpul rugaciunii, credinciosul trebuie sa stea orientat cu fata spre directia locului sfant
al templului de la Mecca, acolo unde se afla Kaaba:
"Asadar, indreapta-ti fata spre Moscheea cea sfanta! Si oriunde ati fi, indreptati fetele
voastre catre ea!" (2, 144). In aceasta directie sunt orientate moscheile, mormintele si, pe cat
posibil, casele. Atunci cand este dezorientat de imprejurarile geografice, musulmanul intreaba pe
cei din jur in ce directie se afla Kaaba sau, daca are, isi consulta busola.
Pentru a usura orientarea credinciosului in timpul rugaciunii, in tarile islamice se fabrica busole
prevazute cu un sistem care precizeaza aceasta directie cu o aproximatie de o zecime de grad, in
orice loc de pe glob se gasesc si chiar si covorase pentru rugaciune cu busola incorporata.
Locul unde se efectueaza rugaciunea este, de asemenea, foarte important. Cel mai indicat
loc este in moschee. Dar daca credinciosul, din motive obiective, nu se poate deplasa la moschee,
atunci cand soseste momentul rugaciunii el trebuie sa caute un loc curat, unde sa se reculeaga in
rugaciune. Pentru a evita, totusi, contactul cu un sol despre care nu se poate sti daca nu cumva a
fost maculat, credinciosii musulmani folosesc acel covoras special de rugaciune, numit sajjada.
Cea mai importanta rugaciune pentru lumea islamica este rugaciunea publica de vineri,
obligatorie pentru toti barbatii adulti. Ea nu este obligatorie pentru femei, dar ele pot lua parte
daca nu-si neglijeaza indatoririle gospodaresti. Se savarseste la moschee, la ora pranzului, in
prezenta a cel putin patruzeci de credinciosi aflati sub indrumarea unuia dintre ei, propus sa le fie
imam ("cel care sta in fata").
Acesta nu este echivalentul preotului din crestinism, pentru ca nu este sacerdot, nici
reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant in fata celorlalti credinciosi. El nu se deosebeste din
acest punct de vedere de ceilalti credinciosi, pentru ca in islam orice barbat isi este propriul sau
preot, prin simplul fapt de a fi musulman.
Importanta acestei rugaciuni in comun consta tocmai in faptul ca dezvolta unitatea,
cooperarea si coeziunea comunitatii islamice. De asemenea, ea cultiva o relatie de iubire si
intelegere reciproca intre musulmani si le intareste sentimentul de solidaritate si fratie. Laolalta
fiind, bogati si saraci, conducatori si supusi, invatati si ignoranti, fara nici o deosebire, cu totii se
inchina si il slujesc pe Allah.
Milostenia Zakat

In limba araba, milostenia este desemnata prin doua notiuni: zakat si sadaqa. Dar acesti
doi termeni acopera notiuni cu totul diferite, pentru ca zakat-ul este milostenia sau dania
obligatorie, pe cand sadaqa este milostenia voluntara, oferita fara vreo obligatie.
Dania legala (zakat) consta, practic, in plata a 2,5 % din banii economisiti pe parcursul
unui an intreg. Prin urmare, un musulman care are o situatie financiara peste o limita determinata
trebuie sa doneze comunitatii (umma) 2,5 % din venitul sau. Aceasta cota se plateste in bani
gheata, economii bancare, bijuterii din aur sau argint. Rata pentru vite si produse agricole este
diferita.
Tinand seama de obligativitatea acestui tip de milostenie, unii traducatori folosesc
termenul de "zeciuiala", insa acesta este incorect pentru ca valoarea zakat-uhii este inferioara
procentului de 10% indicat de zeciuiala. Trebuie precizat ca zakat-ul nu se confunda cu
impozitul pe venit sau pe plus valoare. Mai exact, reprezinta plus valoarea insusita, apeland la
limbajul economico-financiar, doar ceea ce a ramas timp de un an incheiat in mainile
contribuabilului.

Cu toate acestea, insa, in ultima vreme zakat-ul a devenit doar o obligatie interioara, de
ordin moral, nefiind tinuta sub control de vreo anume autoritate. Este vorba mai degraba de o
datorie de constiinta. Fiecare musulman isi evalueaza singur, cu sinceritate, ce i-a mai ramas din
venitul pe un an si face milostenie cu 2,5 % din averea sa sau din economiile sale. Ca si in cazul
celorlalte obligatii rituale, o conditie a valabilitatii acesteia este sinceritatea. Daca respectivul nu
este sincer si corect cu el insusi si estimeaza mai putin de 2,5 %, zakat-ul nu este valabil.
Intr-un anume fel, zakat-ul este un fel de justitie interioara institutionalizata, obligatorie,
care face ca solidaritatea credinciosilor sa devina efectiv a credinciosilor, adica a celor care stiu
sa-si invinga egoismul si lacomia. Aceasta milostenie are menirea de a le reaminti permanent ca
orice bogatie, orice lucru agonisit, apartin, in fond, lui Allah si proprietarul lor vremelnic nu
poate dispune de ele dupa bunul plac, pentru ca fiecare om este membru al aceleiasi comunitati a
lui Allah.
Un musulman nu trebuie sa-si cheltuiasca averea doar pentru confortul si luxul sau. Si
altii au dreptul la averea lui. Conform prescriptiilor islamice (cf. 9, 60), vaduvele, orfanii, saracii
si handicapatii, somerii care nu-si pot folosi forta lor de munca din cauza lipsei unui loc de
munca, cei talentati si inteligenti, care invatand ar fi putut ajunge oameni deosebit de valorosi
pentru societate, dar, din lipsa mijloacelor necesare, nu pot face acest lucru, se numara printre cei
care au dreptul la zakat.
Se intampla, totusi, astazi un fenomen cu totul deosebit in lumea islamica. Multe tari
arabe (Arabia Saudita, Qatar, Bahrein etc.) au devenit foarte bogate in a doua jumatate a
secolului trecut datorita, in mod special, exportului de petrol. in aceste tari, saracia este deja o
raritate, iar saracii sunt tot mai greu de intalnit. in astfel de cazuri, dania se colecteaza si se
distribuie in tarile musulmane cu un nivel scazut de trai.

Pe de alta parte, a doua forma de milostenie, cea voluntara, este oferita in afara
procentului de 2,5 %, impus de zakat. La o observare mai atenta, sadaqa este milostenia
autentica, cea care izvoraste din bunavointa inimii si are cele mai mari si mai profunde implicatii
spirituale si morale.
Este adevarat, unii credinciosi s-au plans lui Mahomed de inegalitatea sanselor lor de a
savarsi aceasta fapta pioasa: bogatii pot indeplini in aceeasi masura cu saracii celelalte fapte de
devotiune, dar ii vor depasi cu siguranta in privinta milosteniei voluntare (sadaqa). Mahomed lea raspuns ca valoarea daniei facuta din proprie initiativa nu se masoara dupa valoarea ei
comerciala. Orice actiune a credinciosului poate constitui o sadaqa, orice gest prietenesc, orice
vorba buna adresata cuiva.
Sawn - postul din luna ramadan
Tipul de post care constituie obiectul celei de-a patra obligatii rituale islamice este postul
din luna ramadan. Aceasta forma de post, cu toate prescriptiile pe care le incumba, nu este
intalnita in nici o religie si este caracteristica, prin definitie, islamului.
Inceputul postului, respectiv inceputul lunii ramadan, se anunta in intregul spatiu islamic
prin toate mijloacele de care dispune comunitatea respectiva: telefon, telegraf, radio si
televiziune, iar odinioara se anunta prin focurile aprinse pe culmi.
Luna ramadan a fost aleasa pentru ca, in aceasta perioada a anului, Mahomed a primit
primele revelatii si pentru ca ea comemoreaza prima revelatie a Coranului. De altfel, acest
termen fix este precizat chiar in Coran:
"O, voi cei ce credeti, v-a fost statornicit (s. ns.) voua Postul asa cum le-a fost prescris si
celor dinaintea voastra" (2, 183); "Aceste zile sunt luna Ramadan, in care a fost trimis Coranul
drept calauza pentru oameni... Si oricare dintre voi care este prezent in aceasta luna sa o tina ca
post"
In timpul postului, credinciosul trebuie sa-si "supravegheze" intregul comportament: sa
nu minta, sa nu-si incalce promisiunile, sa nu savarseasca vreun act de tradare, sa nu jigneasca
sau sa calomnieze pe cineva, sa vorbeasca frumos si, daca se poate, cat mai putin. Este interzis,
de asemenea, fumatul, folosirea parfumurilor, vizionarea spectacolelor de teatru si orice altceva
care ar produce satisfactie trupului. Intreaga conduita a musulmanului trebuie sa fie ireprosabila
in timpul postului. Referitor la aceasta conduita, Mahomed spune intr-un hadith: "De la acela
care nu se abtine a cadea in falsitate prin vorba sau fapta sa, Allah nu cere sa se abtina nici de la
mancare si bautura."
Postul este obligatoriu pentru toti musulmanii adulti de ambele sexe, care sunt sanatosi.
Exista, insa, si exceptii. Femeilor insarcinate sau lehuze nu le este permis sa posteasca. Ele
trebuie, insa, sa compenseze perioada de post in alta luna, atunci cand sunt apte din punct de
vedere fizic. Oamenii foarte batrani sau bolnavi incurabili sunt scutiti de obligatia postului; ei
pot, eventual, sa dea de pomana in loc de a posti. Mai mult decat atat, chiar daca este pornit din

sinceritate si neintinat de nici o impietate care i-ar diminua meritul, postul care afecteaza in
vreun fel starea de sanatate este descurajat, ba chiar interzis.
De asemenea sunt scutiti de post si calatorii, insa cu obligatia de a compensa perioada
nepostita in alte zile. De altfel, exista posibilitatea de recuperare a postului si pentru cei care in
mod deliberat l-au neglijat: doua luni de post ulterior, precum si o taxa care sa ajunga pentru a
hrani saizeci de saraci.
"Pentru putine zile , insa, acela dintre voi care este bolnav sau in calatorie va posti un
numar egal de alte zile. Va trebui ca aceia care sunt in stare sa posteasca, dar nu o fac sa dea in
compensare hrana pentru un sarman. Acela care de bunavoie va da si mai mult in compensare,
binele va fi pentru el. Dar sa postesti este si mai bine pentru voi, daca pricepeti!" (2, 184).
Pe parcursul noptii, musulmanul este eliberat de toate obligatiile postului. Mai mult decat
atat, ii este prescris sa manance, iar ultima masa sa fie luata cat mai tarziu, spre sfarsitul noptii.
Aceasta masa este prezentata ca o "binecuvantare a lui Dumnezeu", la care se cuvine sa nu se
renunte.
Sfarsitul postului este marcat de o mare sarbatoare, numita "sarbatoarea ruperii postului".
Aceasta este o zi di multumirii si a fericirii; este unul din marile prilejuri de exprimare a
solidaritatii musulmane. Pe langa diferitele festivitati ce au loc, musulmanii tin rugaciuni
colective speciale in care multumesc lui Allah pentru ajutorul oferit in scopul respectarii
postului.
Pentru musulmani, postul este un exercitiu spiritual in vederea educarii vointei si
controlului patimilor. El il retrage pe credincios din fluxul continuu si devorant al vietii carnale,
aducand in trup un soi de moarte si de purificare . Prin post se experimenteaza, cu propriul trup,
suferinta privatiunii si durerea provocata de foame, pentru a deveni mai sensibil fata de durerea
celorlalti. Acest experiment spiritual il determina pe cel bogat sa simta foamea si setea, asa cum
le simt adeseori cei saraci si, in felul acesta, isi educa dragostea si intelegerea pentru el.
Pe de alta parte, postul exercita o influenta deosebit de mare in viata sociala, pentru ca in
aceasta luna toti oamenii, indiferent de statutul lor social, tin post. Acest fapt ii plaseaza pe toti
oamenii, indiferent de nivelul lor de trai sau de clasa sociala careia ii apartin, ne aceeasi treapta,
postul reusind sa contribuie la cultivarea dragostei si fratiei intre oameni.
Aceste semnificatii deosebite ale postului pentru viata spirituala a oricarui musulman l-au
determinat pe Meududi sa afirme ca "cine nu-si indeplineste aceasta datorie de baza pentru un
musulman, este foarte probabil ca nu va respecta nici celelalte indatoriri ce revin unui bun
musulman".
Pelerinajul la Mecca Hajj
Chiar daca in intreaga lume musulmana exista multe pelerinaje locale, cum ar fi cele de la
mormintele sfintilor sau in diferite locuri socotite sacre, totusi singurul si adevaratul pelerinaj,
apreciat ca al cincilea "stalp" al credintei islamice, este cel de la Mecca (Arabia Saudita). Multa
vreme, hajj-ul a fost indeplinit in conditii dificile si chiar periculoase. Astazi insa, datorita
progreselor care s-au facut in domeniul transporturilor si infrastructurilor saudite, s-a ajuns la o

crestere spectaculoasa a numarului de pelerini din toata lumea musulmana, aici fiind prezenti
milioane de credinciosi in postul ramadan-ului.
Pentru a conferi o mai mare importanta pelerinajului la Mecca, Coranul sustine ca zidirea
templului Kaaba de la Mecca ar fi locul unde s-a inchinat insusi Avraam, fondatorul
monoteismului primordial:
"Urmati, asadar, religia lui Avraam cel drept intru credinta, care nu a fost pagan! Cea
dintai Casa (de inchinare) ridicata pentru oameni este aceea din Bakka, cea binecuvantata si
calauzire pentru toate lumile. In ea sunt semne limpezi, printre care locul unde a stat Avraam, iar
acela care intra, [cautand pace] in ea, este in siguranta. Este o datorie a oamenilor fata de Allah
[sa implineasca] Pelerinajul la aceasta Casa daca au mijloacele pentru aceasta" (3, 95-97).
Participand la "pelerinajul de adio" din 632, aici la Mecca, insusi Mahomed a fixat toate
randuielile si ritualurile care apar consemnate in Coran, sura 2, versetele 196-199. El a creat o
multime de legende legate de acest loc si semnificatiile sale: Adam ar fi trait in sanctuarul
Kaaba, locul de origine al speciei umane, mai tarziu Avraam l-ar fi reconstruit cu ajutorul lui
Ismael; profetul Mahomed ar fi participat la randul sau, in tinerete, la o reconstructie a Kaabei,
punand el insusi, la temelia ei, piatra neagra. Pentru ca sanctuarul este socotit "buricul" lumii,
Mecca a fost numita "Mama oraselor".
Dar dincolo de aceasta tesatura de legende, Kaaba este o realitate, ea este astazi cel mai
iubit sanctuar si loc al lumii musulmane, istoria sa mergand pana departe in perioada preislamica.
Nu numai ca a fost singurul templu preislamic cautat de pagani, dar a fost revalorizat in asa
masura incat este considerat adevaratul templu al lui Dumnezeu. insusi numele Al-Kaaba,
cunoscut si ca Baitullah, inseamna "casa lui Dumnezeu". Dupa o traditie islamica, pozitia Kaabei
este locul cel mai inalt (ca altitudine geografica) de pe pamant, Steaua Polara indicand ca
mijlocul lui se afla in punctul central al cerului.
Kaaba este, de fapt, un mare "cub" de piatra, avand lungimea de 12 m, latimea de 10 m,
iar inaltimea de 15 m, putin inclinat, in care se afla intr-un colt incrustata piatra neagra.
Sanctuarul este inconjurat de un pervaz de lespezi in forma elipsoidala, important pentru ritual,
fiindca pe el pelerinii fac inconjurul Kaabei de mai multe ori.
Piatra neagra constituie "giuvaerul" sanctuarului. Considerata de specialisti ca fiind de
origine meteorica sau chiar un fragment de lava, piatra neagra se compune, de fapt, din opt
bucati de dimensiuni diferite, sudate laolalta si ulterior incastrate de un invelis de argint, lasand
vizibila o suprafata de 20x15 cm, foarte lustruita de atingerea mainilor nenumaratilor credinciosi
. Piatra este de culoare neagra-castanie, cu mici pete galbene si albe la suprafata si, se pare,
cenusie in interior. Furata, in anul 930 din Kaaba, ea a fost gasita in anul 951, datorita ciudatei
sale proprietati de a pluti deasupra apei.
Principalele momente ale pelerinajului sunt urmatoarele: se imbraca un vesmant (ihram)
compus din doua bucati mari de panza alba, care nu au nici o cusatura; este savarsit inconjurul
Kaabei (tawaf); urmeaza alergarea de la Safa la Marwa (sa'y); se face apoi popasul la sanctuarele
din suburbiile Arafa, Muzdalifa si Mina (wuquf); se incheie cu sacrificiul de la Mina. Este vorba
de
"Sarbatoarea Sacrificiului", celebrata in toata lumea musulmana, prin sacrificii savarsite de catre
toti credinciosii care dispun de mijloacele necesare.

Hajj este momentul cand se intalnesc credinciosii din intreaga lume musulmana; in
timpul pelerinajului, fratia islamica se intareste. Bariere de limbaj, teritoriu, culoare si rasa dispar
si ramane doar ceea ce ii uneste pe toti musulmanii: credinta in singurul Dumnezeu, Allah, si in
profetul sau, Mahomed. Acest pelerinaj accentueaza si cultiva solidaritatea musulmana. Acolo,
toti musulmanii, indiferent de rangul social sau nationalitate, sunt imbracati la fel, indeplinesc
aceleasi ritualuri, suporta aceeasi caldura si oboseala. Bogatul nu se mai distinge de sarac, pentru
ca in aceste zile, in fata lui Allah, ei sunt aceeasi robi supusi si ascultatori. Date fiind restrictiile
pelerinajului, bogatii duc viata saracilor. Acest lucru cultiva sentimentele de mila si compasiune,
bunatate si intelegere fata de oamenii saraci si simpli.
Atitudinea pe care o abordeaza pelerinul musulman il obisnuieste cu virtutea. El nu are
voie sa vorbeasca urat, sa se enerveze sau sa se uite urat la cineva. Este firesc sa fie imbrancit sau
sa fie inghiontit intr-o asa mare de oameni, insa el nu trebuie sa riposteze prin nici un gest ci,
dimpotriva, daca se poate, sa zambeasca. Astfel, se cultiva virtutile tolerantei, rabdarii si iertarii.
Intreaga perioada a pelerinajului, credinciosul trebuie sa faca numai bine.
Cel mai important efect al pelerinajului consta in iertarea pacatelor. Credinciosului
musulman care face hajj si a indeplinit toate prescriptiile, i se iarta toate pacatele, asa cum insusi
Mahomed a afirmat-o intr-un hadith: "Cine a fost in pelerinaj si nu a facut rautate, se intoarce
precum a fost nascut". Momentele petrecute in acele locuri sfinte lasa urmari profunde in sufletul
si mintea pelerinului, motiv pentru care visul oricarui musulman este sa mearga in pelerinaj la
Mecca, macar o data in viata.
Al-kabair - Marile pcate
n funcie de cele cinci postulate enumerate mai sus, Legea islamic definete pcatele pe
care ar putea s le svreasc un musulman i pedepsele care i se aplic de ctre comunitate, n
afar de pedeapsa divin. Dintre aceastea cele mai grave, numitele al-kabair "marile pcate"
sunt:

facerea de prtai lui Dumnezeu ;

uciderea unui om;
vrjitoria;
nemplinirea rugciunii;
sodomia
neachitarea daniei;
neascultarea i suprarea prinilor;
luarea de camt;
ntreruperea postului n Ramadan fr justificare i fr ngduin;
mrturia mincinoas;
sinuciderea;
consumarea crnii de mortciune, a sngelui i a crnii de porc;
i nc multe altele.

Cel mai de temut pcat este facerea de prtai lui Dumnezeu , cci prin aceasta se
neag nsi esena religiei islamice la ilha ill allh nu exist [dumne]zeu n afar de
Dumnezeu : "Dumnezeu nu iart s-i fie alturai alii, ns El iart cui voiete pcate mai puin
grele dect acesta" (Coran, IV, 48). Pedeapsa dat pe aceasta lume celui ce se face vinovat de
un astfel de pcat este moartea. De altfel mare parte din pcatele mari sunt pedepsite fie cu
moartea (de exemplu, i sodomia este pedpsit cu moartea celor implicai), fie cu amputarea unor
membre (mini, picioare, urechi, de exemplu, pentru furt), fie cu biciuirea n public (de exemplu,
pentru prostituie).
Acestui prim pcat, Legea islamic, i asociaz i apostazia i blasfemia, ambele
pedepsite cu moartea. Apostazia, convertirea unui musulman la alt religie, este lipsa de loialitate
fa de islam a oricui a fcut mrturisirea de credin. Blasfemia este lipsa de respect pentru
principiile eseniale ale islamului. Nu exist o distincie clar ntre aceste concepte, muli
credincioi considernd c nu poate exista blasfemie fr apostazie.
n perioada califatului islamic, apostazia era considerat trdare, si era tratat ca ofens
capital, iar pedepsa cu moartea era executat sub autoritatea califului. In zilele noastre apostazia
poate fi pedepsit cu moartea n ri conduse de regimurile ce promoveaz islamul ca politic de
stat.
Alte pedepse indicate de Shari'a (n funcie de interpretare) pot s duc la anularea
cstoriei cu un musulman, ndeprtarea copiilor, pierderea proprietii i drepturilor de
motenitor sau alte sanciuni.
n ultima perioad, organizaiile care apar drepturile omului ncearc s se implice ntrun dialog cu autoritile islamice pentru eliminarea acelor pedepse prevzute de legea islamic,
pedepse ce aduc o grav atingere drepturilor fundamentale ale omului. Astfel de dialoguri se afl
nc la nceput, rezultatele nefiind nc vizibile.

Calendarul islamic
Calendarul islamic ncepe cu data 1 muharram, anul 1 hegira , dat care corespunde n
calendarul solar gregorian cu data de 15 iunie 622 d. H., i reprezint nceputul erei islamice
marcat de strmutarea profetului Muhammad de la Mecca la Yathrib (viitoare Medina).
Anul islamic este un an selenar, format din dousprezece luni, iar fiecare lun are un
numar de zile egal cu un ciclu lunar complet. Ca atare, anul islamic numar 354 de zile, adica cu
11 zile mai puin dect anul solar, folosit acum curent n ntreaga lume. Acest lucru face ca
srbtorile islamice raportate la calendarul solar sa fie n fiecare an cu 11 zile mai devreme fa
de anul precedent.
Pentru a elimina decalajul ce se forma ntre cele dou sisteme de calendare cel islamic,
selenar i cel cretin, solar , otomanii au introdus la 1 martie 1676 un calendar financiar lunarosolar, prin care la fiecare trei ani lunari se mai aduga o lun de 3o zile (aceasta era luna martiebis). n felul acesta se puneau de acord cele dou sisteme calendaristice, ns acest hibrid nu se
folosea decat n domeniul financiar.

Echivalarea anilor selenari cu cei solari, i invers, se face pe baza a dou ecuaii algebrice simple
care pornesc de la faptul ca egalitatea ntre anii islamici i cei cretini se stabilete o dat la 32 de
ani solari. Aadar, 32 ani solari=33 ani selenari.
n epoca actual, n majoritatea rilor islamice se folosesc n paralel cele doua calendare,
pe actele oficiale menionndu-se ntotdeauna doua date: cea islamic ce poart indicativul H
()de la hegira, i cea cretin ce poart indicativul M ( )de la Al-Mild, Naterea (lui Hristos)
n arab.
Ramuri ale islamului
Marea schism islamic din anii 655-661 pricinuit de luptele pentru conducerea
califatului, numit n izvoarele islamice Marea discordie, st la originea mpririi
musulmanilor n: sunnii (90% dintre musulmani), kharigii (0,2%) i iii (9,8%), dintre care
80% se afl n Iran.
Din aceste ramuri principale deriv aproximativ douzeci de subramuri. Aceast divizare
are la baz, n principiu, ponderea acordat n dreptul canonic (ar.: fiqh) urmtoarelor surse:
Coranul, Tradiia profetului Muhammad (sunna), reflecia i consensul.
Sunniii sunt acei musulmani care perpetueaz opiunea celor care au refuzat s considere
conducerea comunitii islamice drept o problem de motenire, dup cum au refuzat s accepte
c nsuirea dogmei i a Legii ar trebui s se bazeze pe sursele ezoterice. Ei sunt mprii n
patru coli sau rituri care se recunosc reciproc: malekismul, hanefismul, afiismul i
hanbalismul.

Malekismul sau coala malekit, ce l are drept fondator pe Malik bin Anas (m. 795), autorul
primului tratat de drept islamic, Al-Muwatt (Cel simplificat), se bazeaz pe opinia personal
raional i pe raionamentul prin analogie mai mult dect pe Tradiii. Malekismul este
predominant n Maghreb, sudul Egiptului,Africaoccidental (inclusiv nNigeria).

Hanefismul sau coala hanefit, ce l are drept fondator pe Abu Hanifa (700, Kufa
767,Bagdad), accept, pe lng izvoarele primare ale dreptului canonic, Coranul i Tradiiile,
opinia personal raional atunci cnd nu se gsete un precedent al cazului n discuie n
sursele amintite. Hanefismul este predominant n Turcia i n regiunile aflate cndva sub
dominaieotoman, n afar de Maghreb i Egipt. Musulmanii din Dobrogea sunt hanefii.
afiismul sau coala afiit, ce l are drept fondator pe A-afi (m. 820), se bazeaz pe
Tradiii i pe raionamentul prin analogie, atunci cnd situaia o cere. Consensul nvailor
este acceptat, fr s fie ns privilegiat. afiismul este majoritar n Indonezia,
Malaezia,Filipine, Africa oriental, i prezent, ntr-o oarecare msur, n Egipt, Caucaz,
Kurdistan, AsiaCentral, Yemen i Palestina.
Hanbalismul sau coala hanbalit, ce l are drept fondator pe Ahmad bin Hanbal (mort n
855), respinge opinia personal i raionamentul prin analogie, pentru a elimina posibilitatea
apariiei inovaiei pctoase limitndu-se la o interpretare strict literal a Coranului i a
Tradiiilor. Dei aceast coal va intra n declin ncepnd cu secolul al XIV-lea,

sub otomani, ea va renate sub o nou form n secolul al XVIII-lea, prin micarea wahhabit
sau salefit, iniiat de Muhammad bin Abd al-Wahhab, pornind de la gndirea marelui
teolog hanbalit Ibn Taymiyya (m.1328).
Islamul wahhabit este recunoscut ca religie oficial aArabiei Saudite i are o influen
important in lumea islamic din cauza controlului saudit al oraelor sfinte Mecca i Medina,
i din cauza finanrii saudite a unor coli i moscheidin alte ri.

Kharijiii, la nceput susintori ai lui Ali, l-au prsit n 657, considerndu-l prea
ovielnic i imputndu-i faptul c a acceptat ca problema conducerii comunitii islamice s fie
obiectul unor tratative. Pornind de la ideea egalitii tuturor credincioilor, ei cred c imamatul i
califatul pot reveni oricrui credincios, indiferent de originea sa etnic sau social, dac este
ireproabil din punct de vedere moral i religios. Puritani desvrii, kharigiii i exclud din
islam pe toi aceia care se fac vinovai de pcate grave. Descendeni ai lor triesc astzi n oazele
din Mzab (Algeria), pe insula tunisian Djerba, ca i n Oman, sub numele de ibadii, unde
reprezint jumtate din populaie.
iiii urmaii partizanilor lui Ali , vr i ginere al profetului Muhammad, care ncarneaz
legitimitatea casei profetului mpotriva celor trei califi (Abu-Bakr, Omar i Osman) care au
domnit n locul su i mpotriva descendenilor acestora. iismul duodeciman cu doisprezece
imami pune accentul pe caracterul mesianic al acestor imami, autorizai s practice reflecia,
ceea ce-i ndreptete s interpreteze Legea divin, ba chiar de a-i aduce amendamente. Cel deal doisprezecelea imam (imamul ascuns) va reveni la sfritul timpului pentru a instaura armonia
pe pmnt. Imamii, considerai ca intermediari ntre om i Dumnezeu au pentru muli dintre iii
o aur divin, noiune total strin sunniilor, ca i aceea de imamat.

iismul septiman, cu apte imami, grupeaz cteva grupuri contrastante.

Ismaelismul septiman a susinut dinastia califian a fatimizilor (909-1171) ce a domnit

n Ifriqiyya i Egipt. Un ordin extremist i terorist, aprut n perioada de declin a
fatimizilor, intitulat (Oamenii Sacrificiului), cunoscut de europeni ca secta asasinilor
ce avea ca obiectiv triumful cauzei ismaelite adevrate, a fost anihilat de ctre mongoli i
mameluci.

Din ismaelismul septiman deriv i gruparea agha-khan.

iismul zaydit, cu cinci imami, a fost fondat de Zayn Al-Abidin, nepot al lui Husayn,
fiul califului Ali. Zaydiii s-au stabilit n nordul Yemenului unde formeaz 40% din
populaie. Ei condiioneaz dreptul urmailor lui 'Ali si ai Fatimei de a deveni imami de
calitile lor morale i intelectuale.

Un grup musulman foarte mic, localizat n special n Statele Unite ale Americii, urmeaz
invturile lui Rashad Khalifa i se numesc supuii". Ei resping Tradiia i dreptul
canonic i spun c se cluzesc doar dup Coran. Exist un grup i mai mic de
musulmani care pretind c reprezint invturile autentice ale lui Rashad Khalifa care
par s se fi desprins din supui". Marea majoritate a musulmanilor consider acest grup
ca fiind eretic.

Sufismul sau mistica islamica

Sufismul sau mistica islamic este o practic spiritual prin care se ncearc ajungerea la
cunoaterea divinitii nemijlocit, nu numai prin intermediul revelaiei coranice. Scopul final
al unui sufit este anihilarea sinelui prin unirea acestuia cu Dumnezeu. Renunnd, ncet ncet
la lumea material, el merge pe calea pe care i-o alege, nedorind nimic altceva dect de a-i
drui ntreaga dragoste lui Dumnezeu, necondiionat, neateptnd nici o rsplat pe lumea
aceasta sau pe cealalt. La nceputurile misticii islamice, la Basra, n Irakul de astzi, mistica
Rabi'a (721801) alerga pe strzi, ntr-o mn cu un tciune aprins ca s dea foc raiului, iar
n cealalt cu o cof de ap s sting iadul, astfel ca s nu mai poat fi preocupat de nimic
altceva dect de Dumnezeu n sine, de dragostea care o unea cu Dumnezeu. Sufiii care au
cunoscut de-a lungul istoriei islamului cteva sute de grupri sunt deasupra oricrei
mpriri doctrinare a islamului, mai mult dect att, ei i manifest dragostea pentru
ntreaga creaie aa cum reiese din acest fragment celebru din opera marelui mistic andaluz
Ibn Arabi
Inima mea poate fi orice: o pajite pentru gazele, o mnstire pentru clugri cretini, un
templu pentru idoli, Ka'ba pelerinului, tablele Torei i cartea Coranului. Eu cred n religia
dragostei, oriunde s-ar ndrepta caravanele sale, cci dragostea este religia i credina mea.
Viata de apoi
Importanta pentru viata viitoare poate fi dedusa din repetatele referiri pe care Mahomed
le face cu privire la inviere si ziua judecatii, cand Dumnezeu, Dreptul Judecator al tuturor
oamenilor, va rasplati fiecaruia dupa credinta si faptele sale. Adeseori Mahomed se numeste pe
sine prevenitor, adica cel care previne pe necredinciosi ca ii asteapta pedeapsa vesnica in iad,
daca ei nu se intorc la credinta intr-un singur Dumnezeu. Pentru a da semnificatie indatoririlor
religioase si judecatii ultime, Coranul afirma in mod explicit ideea nemuririi sufletului: "Tot
sufletul va gusta moartea, iar voi veti primi rasplata voastra in ziua invierii. Cel care va scapa de
foc, va fi dus in Paradis si va fi fericit; caci ce este viata lumii decat o rasplata desarta".
Intreaga conceptie religioasa a lui Mahomed este dominata de ideea de Dumnezeu si a
judecatii divine. Punand accent deosebit de mare asupra puterii absolute si asupra suprematiei lui
Allah, Mahomed ajunge sa-l considere ca origine atat a binelui cat si a raului. De aici si credinta
sa ca Allah a predestinat pe unii oameni pentru mantuire, iar pe altii pentru pedeapsa
vesnica."Daca Allah va indruma pe cineva, el ii va deschide pieptul pentru islam, dar daca
voieste sa-l duca la ratacire ii face pieptul ingust, o astfel de pedeapsa da Allah celor care nu
cred".
Aceasta conceptie despre predestinatie intra in conflict cu ideea profesata deMahomed ca
Allah este milostiv in indurator : "Spune : Daca il iubiti pe Dumnezeu atunci urmati-mi mie, iar
Dumnezeu va va iubi si va ierta pacatele voastre, caci Dumnezeu este iertator si milostiv". Nu
gasim in Coran o incercare de rasturnare a acestei notiuni de predestinatie. De altfel,
predestinatia inlocuieste in mare masura conceptia de pacat care este considerat ca mandrie si
opozitie fata de Dumnezeu. In Islam nu intalnim conceptia unui pacat cu repercusiuni asupra
intregiinaturi umane. Adam a pacatuit, insa pacatul nu s-a transmis urmasilor sai. Prin urmare,
omul nu mosteneste o natura pacatoasa, ci doar o natura slaba. Pacatul nu este o dispozitie, ci un
obicei pe care oamenii il primesc si il savarsesc datorita slabiciunii lor.

Paralel cu notiunea de predestinatie intalnim in Coran ideea de retributie dupa fapte, caci
Allah are in posesia Sa carti in care trece faptele oamenilor si pe care le va folosi la ultima
judecata. Dupa traditie, aceste carti sunt eterne. Coranul pare sa sugereze ca fiecare individ ar
avea o carte a faptelor care ii va fi data la judecata din urma : "Cat despre cel caruia i se va da
cartea pe la spate, acela va fi menit spre pieire si va arde in flacara". Credinta lui Mahomed pare
sa indice ca in clipa in care omul savarseste o fapta pe pamant, buna sau rea, ea este in mod
automat trecuta in cartea celui care a savarsit-o. Coranul nu ne spune, insa, in ce masura faptele
omului sunt predestinate asa cum sunt predestinati oamenii in credinciosi, adica cei care urmeaza
lui Mahomed si se supun lui Allah, sau necredinciosi, cei care nu au acceptat mesajul lui
Mahomed; sau in ce masura sunt oamenii liberi sau au libertatea de a savarsi anumite fapte care
sa contribuie pozitiv la judecata.
Incepand din clipa mortii ni se spune ca ingerul mortii, ia sufletul celui care moare, si ii
sopteste muribundului shahada sau marturisirea de credinta pentru a trece de judecata. Numai
martirii (shahid) intra direct in rai. Munkar si Nakir pun cinci intrebari celui decedat, cum ar fi:
cine este Dumnezeul celui mort; cine este Profetul, de raspunsul lor depinde soarta celui decedat.
Cat priveste pe copii, acestia se pare ca vor intra direct in rai, fara a raspunde intrebarilor
puse de Munkar si Nakir. Cu soarta femeilor Mahomed aproape ca nu se ocupa si aceasta pe
motiv ca invatatura lui este adresata in primul rand barbatilor. De aceea, chiar si placerile
Paradisului sunt descrise potrivit gusturilor barbatilor. Mahomed declara in mod explicit
superioritatea barbatilor fata de femei. Faptul ca Mahomed neglijeaza femeile in invatatura lui
despre soarta omului in fata lui Dumnezeu, a fost interpretat ca fiind o acceptare inconstienta a
evaluarii traditionale a femeii in societatea veche semita.
Iadul este prezentat ca un loc de tortura, sau ca un monstru plin cu foc si apa urat
mirositoare si copaci cu fructe otravitoare.
Paradisul este un loc de bucurie si fericire, cu gradini unde curg izvoare de lapte si vin, cu
corturi in care se afla femei frumoase, care sunt mereu fecioare. Fericirea raiului sau pedeapsa
iadului sunt vesnice. Raiul si iadul au fost create de Allah, dar nu vor inceta niciodata sa existe.
Daca venirea Lui Iisus este un semn prevestitor al apropierii timpurilor eshatologice, in
timpul judecatii de apoi Iisus nu are nici un fel de rol in eshatologia musulmana. In timpul
judecatii, musulmanii vor cere ajutor lui Adam, pentru ca acesta sa mijloceasca pentru ei la
Allah. El, insa, nu poate face acest lucru deoarece a pacatuit. La fel nu vor putea nici Noe,
Avraam, Moise sau Iisus. Singurul care poate interveni este profetul Mahomed, care are puterea
de a ridica pe cei care au caza de pe podul al-Aaraf si in a caror inima se afla un graunte de
bunatate.