Curs 6

Desfacerea căsătoriei prin divorț

Divorțul poate fi realizat pe cale administrativa sau prin intermediul

instanțelor de judecată.
Pe cale administrativa soții se pot adresa fie ofițerului de stare civilă, fie
notarului public. Prima modalitate poate fi promovată numai in cazul soților care
nu au copii proveniți din căsătorie sau adoptați.
Spre deosebire, în fata notarului public poate fi obținut divorțul, de-asemenea
prin acordul soților chiar și dacă aceștia au copii, condiția principala va fi legată
de înțelegerea soților asupra cererilor accesorii divorțului referitoare la ocrotirea
părintească, cheltuielile de întreținere, locuința minorilor, programul de vizitare
sau beneficiul alocațiilor acestora.
După depunerea cererii de divorț personal sau prin mandatar ,notarul va da
soților un termen de 30 de zile de reflecție . Dacă la împlinirea termenului soții
își păstrează hotărârea de a divorța, notarul ia act de aceasta și emite actul de
divorț. În privința divorțului în fața ofițerului de stare civilă, soții trebuie sa
depună personal cererea de divorț la sediul acestuia.
Aceeași situați o regăsim în cazul divorțului în față instanței de judecată. Din
culpa uneia dintre părți sau prin acordul părților.
Soțul reclamant va depune personal la instanță cererea de divorț. Competenta
va fi instanța în circumscripția căreia se afla locuința comuna a soților. Dacă
soții nu au locuința comuna, instanța de la domiciliul pârâtului va judeca.
Cererea trebuie sa cuprindă mențiuni referitoare la soți, la prezența sau
absența copiilor minori precum și la motivele de divorț.
Reclamantul trebuie sa includă și cererile accesorii divorțului referitoare la
custodie, cheltuielile de întreținere, numele pe care îl vor purta ,locuința
minorilor, programul de vizitare asupra cărora instanța se va pronunța.
Instanța se pronunță asupriți cererii accesorii privind pe minori ,chiar și atunci
când părțile nu au cerut-o.
Cererea reclamantului va fi comunicată soțului pârât pentru a depune o
întâmpinare prin care sa răspundă la aceasta și sa propună probe în apărare.
Pârâtul după primirea cererii are și posibilitatea sa depună o cerere
reconvenționala transformându-se în reclamant. Prin această cerere pârâtul arată
că are motive proprii pentru care cere divorțul din culpa soțului reclamant. Pana
la judecarea cererilor părților, instanța poate judeca printr-o procedura specială
numită ordonanță președințiala anumite aspecte legate de divorț. De exemplu se
judecă cu rapiditate chestiuni legate de locuința minorilor, de necesitatea
realizării cheltuielilor de întreținere pe perioada divorțului sau repartizarea
alocațiilor.
Hotărârea data are valabilitate numai pana la judecarea definitiva a divorțului,
deoarece aceste chestiuni se vor regăsi în hotărârea de divorț.
Judecătorul cauzei va fi obligat sa dea părților sfaturi de împăcare, însă atunci
când acesta stăruie în cererea lor vor fi administrate probele propuse. Sunt
acceptate toate mijloacele de proba cum ar fi înscrisurile, martorii, mărturisirea.
Sunt acceptați ca martori inclusiv rudele soților pana la gradul 3 pe
considerentul ca acestea cunosc cel mai bine situația soților.
Instanța are obligația ascultării minorilor cu vârsta de 10 ani, iar a celorlalți
numai in situații excepționale.
Legea nu precizează expres potențialele motive de divorț, însă instanța
verifica daca cele precizate de părți face imposibilă continuarea căsătorie.
În prima instanță dacă reclamantul nu se prezintă personal la termen ,cererea
sa va fi respinsă ca nesusținută. Pârâtul poate sa lipsească sau poate fi
reprezentat de un mandatar ,de regulă avocat ,iar cauza se va judeca.
Dacă în urma administrării motivelor de divorț se constată culpa exclusiva a
reclamantului, iar pârâtul nu a depus cerere reconvențională, divorțul va fi
respins. Instanța poate decide judecarea separată a cererii reclamantul și a cererii
reconvenționale a pârâtului.
Dacă se dovedește culpa exclusivă a pârâtului în desfacerea căsătoriei, soțul
reclamant poate solicita plăti compensatorii pentru prejudiciul suferit.
Culpa soților în desfacerea căsătoriei nu va influenta însă încredințarea
minorilor sau drepturile soților asupra acestora .
Dacă soții solicită Instanța poate pronunța hotărârea de divorț fără a prezenta
motivele care au determinat desfacerea căsătoriei.
Acest lucru se poate întâmpla de exemplu atunci când soții după depunerea
cererii reclamantului precizează instanței ca sunt de acord cu divorțul.
Exista însă că procedură distinctă și divorțul prin acord în fața instanței . În
acest caz, ambii soți depun personal și împreună cererea de divorț ,considerând
ca au o culpa comuna în desfacerea căsătoriei.
 După trecerea unui termen de reflecție, instanța va lua act de hotărârea lor fără
a mai administra probe și fără a mai arăta motivele desfacerii căsătoriei. Și în
acest caz instanța se va pronunța asupra cererilor accesorii divorțului referitoare
la custodia minorilor, chelnerilor de întreținere, locuința acestora și eventual
programul de vizitare cerut de părintele la care nu a fost stabilită locuința
minorului.
Desfacerea căsătoriei va fi data la care hotărârea instanței rămâne definitiva.
Ori prin neatacare cu apel sau cea din apel.
Dacă reclamantul a decedat pe timpul procesului, moștenitorii săi pot
continua divorțul, iar acesta se pronunța de la data decesului.
Hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu apel care se va judeca chiar și
atunci când reclamantul nu se prezintă.
Părțile se pot împăca oricând pe timpul procesului, la prima instanța sau la
instanța de apel, iar judecătorul va închide dosarul.
După împăcare soții pot promova un nou divorț folosindu-se de motivele
apărute după această dată. Având însă posibilitatea sa facă trimitere și la
motivele anterioare.
Există două situații speciale, și anume:
• Divorțul promovat de interzisul judecătoresc care a obținut această
calitate după încheierea căsătoriei, boala intervenind pe perioada acesteia .
Acesta poate promova divorțul chiar prin mandatar în momentele de
luciditate, dar nu și soțul său care are obligația întreținerii soțului bolnav.
• Al doilea caz Este al soților care au fost separat în fapt pentru o perioada
de cel puțin doi ani. În acest caz soțul reclamant își asuma culpa
imposibilității continuării căsătoriei și I se acordă divorțul.