ACTELE SI FAPTELE DE CORUPTIE GENERATE DE BIROCRATIE

Notiunea de coruptie

Doi factori sunt esentiali pentru o buna functie publica: etica si increderea. Pentru functia publica din
Europa occidentala, etica include, in general, impartialitate in exercitarea serviciului public si
rezistenta la coruptie. Administratia trebuie sa respecte norme etice severe. Parlamentarii si ministrii
trebuie sa ajute functionarii, stabilind si aplicand norme de conduita stricte. Cei alesi trebuie sa se
abtina sa ceara functionarilor sa depaseasca limita ce separa ceea ce este just de ceea ce nu este.

Influentarea vietii publice de catre coruptie este o problema care afecteaza ansamblul Europei. Ea se

manifesta mai grav in unele tari din Europa de Est, dupa 50 de ani in care sistemul a alimentat
neincrederea cetatenilor la adresa functionarilor si a deformat constiinta civica a celor care au trait si
s-au format in acea perioada.

Coruptia reprezinta o amenintare majora la adresa democratiei si economiei de piata. Ea

impiedica dezvoltarea economica si sociala, submineaza increderea cetatenilor in
democratie, erodeaza regula legii, constituind o negare a drepturilor omului si a principiilor
democratice.

Montesquieu arata antinomia dintre coruptie si democratie. Coruptia destructureaza principiile

fundamentale ale statului de drept, demoleaza increderea in mecanismele democratiei, slabeste
ordinea constitutionala. Antrenand confuzia si suspiciunea, coruptia afecteaza starea de legalitate.

Coruptia genereaza discriminare si inegalitati, imbogatiri rapide si ilicite, duce la crearea unor
monopoluri care pervertesc sau distrug legile economiei de piata. 'Ea incalca drepturile economice si
sociale, iar in final slabeste increderea <of man to man>, atacand, astfel, insasi esenta (inima)
drepturilor omului'.

Coruptia este un fenomen antisocial ce reprezinta o intelegere nelegala intre doua parti, una
propunind sau promitind privilegii sau beneficii nelegitime, cealalta, antrenata in serviciul public,
consimtind sau primindu-le in schimbul executarii sau neexecutarii unor anumite actiuni functionale
ce contin elemente ale infractiunii prevazute in Codul penal.

Coruptia reprezinta inculcarea sistematica si nesanctionata a normelor unei organizatii sau

institutii de catre unii membrii care in virtutea faptului ca detin o anumita autoritate ,
utilizeaza resursele organizatiei cu destinatii diferite de scopurile acesteia.

Coruptia nu poate fi asimilata, in mod automat, cu faptele de natura penala, chiar daca in
majoritatea cazurilor ea este strans legata de criminalitate. Coruptia in sens larg, ca si
coruptia penala scot in evidenta aceiasi atitudine fata de morala si etica si pentru a merge la
esenta trebuie precizat ca in toate situatiile ea tine de abuzul de putere si de incorectitudine
in luarea unei decizii. Coruptia reprezinta utilizarea abuziva a puterii publice pentru
obtinerea de foloase personale necuvenite.
Termenul de coruptie a fost utilizat in legatura cu sistemul politic si administrativ numai in
epoca moderna. In evul mediu el se referea la putreziciunile, la descompunerea carnii dupa
moarte, la dezintegrare. De aici conotatia principala a termenului, in acea perioada,
privitoare la decaderea spirituala, la vicierea ideilor religioase, a studiilor clasice, a limbii si a
moralitatii.

Coruptia implica utilizarea abuziva a puterii publice, in scopul obtinerii, pentru sine ori
pentru altul, a unui castig necuvenit:

• abuzul de putere in exercitarea atributiilor de serviciu;

• frauda (inselaciunea si prejudicierea unei alte persoane sau entitati);

• utilizarea fondurilor ilicite in finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale;

• favoritismul;

• instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii in domeniul privatizarii sau

achizitiilor publice;

• conflictul de interese (prin angajarea in tranzactii sau dobandirea unei pozitii sau unui
interes comercial care nu este compatibil cu rolul si indatoririle oficiale).

Notiunea de birocratie

Birocratia reprezinta un mod de organizare destinat administrarii pe scara larga a unor resurse prin
intermediul unui corp de persoane specializate, de regula plasate intr-o structura ierarhica si
dispunand de atributii, responsabilitati si proceduri strict definite.

Birocratia a caracterizat primele forme de organizare sociala, ea a existat in cadrul marilor imperii
orientale din antichitate, care se bazau pe sisteme centralizate de organizare in vederea gestionarii
resurselor de care dispuneau, a caracterizat statele absolutiste europene si a fost preluata si in
statele nationale moderne, extinzandu-se dincolo de organizatiile statale in cvasitotalitatea
organismelor sociale.

In conditiile cresterii interventionismului statal, in secolul XIX, au aparut si primele referiri si analize
ale fenomenului birocratic, vizandu-se in primul rand aspectele negative. Astfel, birocratia era vazuta
ca opunandu-se democratiei, prin limitarea participarii unor categorii largi la procesul decizional si
prin tendinta corpului de functionari de a se transforma intr-o categorie distincta si de a-si impune
propriile interese prin intermediulputerii detinute.

Max Weber este cel care face din birocratie o forma de aplicare foarte generala, bazata pe
profesionalism, diviziunea muncii, ierarhismul functiilor si impersonalitatea regulilor. In conceptia sa,
organizarea birocratica ar asigura precizia, permanenta, disciplina, rigoarea si previzibilitatea
comportamentelor, fiind superioara tuturor celorlalte sisteme. Weber subliniaza indispensabilitatea
birocratiei pentru rationalizarea procedurilor de atingere a obiectivelor in orice tip de organizatie
specifica societatii industriale. Prototip alunei organizatii rationale, ea este suportul major al
rationalizarii lumii moderne; birocratia nu este o putere autonoma,ci doar un aparat,
centralizat,competent si eficient, dar in general subordonat unei puteri publice sau de alta natura.
Birocratia este astazi perceputa ca forma corupta generata de administratia care in loc sa-si
indeplineasca in mod corect sarcina sa de serviciu public, foloseste birocratia in propriul ei folos.

Particularitatile birocratiei publice

Prima caracteristica a organizatiei birocratice este locul dominant ocupat de autoritatea ierarhica.

Exista un inalt nivel de centralizare a deciziilor care conduce la o izolare a nivelurilor ierarhice.
Informarea si directivele parcurg intreaga ierarhie de la varf la baza. Nivelul superior stabileste
principiile generale iar esaloanele inferioare trebuie sa le puna in practica, astfel ca pe masura ce se
coboara in ierarhie, regulile sunt din ce in ce mai apasatoare. Structura iérarhica presupune ca fiecare
nivel depinde de nivelul superior si ca fiecare angajat nu are decat un conducator, astfel ca cea mai
mare parte a birocratiilor au o structura piramidala. Relatiile de autoritate sunt astfel, prestabilite si
limitate arbitrar.

Aceasta autoritate centralizata se caracterizeaza prin specializare si diviziune stricta a muncii. Acest

model implica o definire foarte precisa a obiectivelor organizationale, astfel ca, organizarea
birocratica ar putea sa asigure eficacitatea.

Intr-o organizatie birocratica exista reguli si proceduri impersonale, prestabilite care urmaresc sa

limiteze imprevizibilul, fiind scrise si constituind “memoria” organizatiei. Membrii sai utilizeaza
aceeasi impersonalitate in relatia cu clientii iar organizatia ar putea asigura un serviciu echitabil,
onest si eficace. Totusi, comportamentul standardizat al birocratului ii dezvolta un ritualism rigid in
comportament, astfel ca raspunde cu dificultate noilor cerinte.

Cele mai multe organizatii birocratice sunt destinate sa rezolve probleme de rutina potrivit unui set
cunoscut de reguli. Cand se confrunta cu o situatie neprevazuta in aceste reguli, ele au probleme
serioase. Unul din motive este tendinta fiecarei persoane din organizatie sa transmita altora
responsabilitatea unei astfel de decizii deoarece este posibil ca lucrurile sa nu mearga bine si sa fie
tras la raspundere.

Cand intalnesc o situatie noua, birocratii incearca adesea s-o adapteze la una pentru care exista
reguli. Aceasta tendinta de a 'forta' situatiile pentru a se potrivi regulilor, in parte rezulta din
inclinatia spre conformare care se manifesta in grupuri si organizatii. Astfel, desi organizatiile
birocratice pot fi rationale si eficiente in rezolvarea

situatiilor familiare, ele nu se pot adapa la schimbare. Situatiile noi cer moduri noi de rezolvare a
problemelor, dar vechile moduri au tendinta de a se autoperpetua. Acest esec de adaptare la conditii
noi uneori este denumit incapacitatea instruirii si reprezinta o limita serioasa a organizatiilor
birocratice.

Structura birocratica poate raspunde optim unor cerinte de ordin tehnic, dar nu asigura eficacitatea
in plan social-uman. In sfarsit, specializarea foarte accentuata conduce la rutina angajatilor iar
ierarhia stricta scade gradul de responsabilitate. Salariatul va vedea regulile ca finalitati, fara a le
asocia cu scopurile vizate de acestea. Astfel, valoarea instrumentala a regulilor devine o valoare
finala, regulile se transforma din mijloace in finalitati iar angajatii se axeaza pe comportamentele
stabilite de reguli si mai putin pe obiectivele organizatiei.