CAPITOLUL 3

1. Explicați 3 avantaje si 3 limite ale descentralizării.

Principalele avantaje ale descentralizării sunt:

1. Descentralizarea constituie un mod de fragmentare si dispersare a puterii politice.

Descentralizarea reprezintă cel mai bun mijloc pentru a realiza un echilibru care consta in
faptul ca nu numai guvernele au capacitatea de a stabili anumite reguli ci si instituțiile
locale.
2. Guvernarea descentralizata creează oportunități pentru apariția grupărilor politice de
opoziție si, mai ales , resurse pentru partidele politice de opoziție. Descentralizarea asigura
partidelor politice de opoziție ocazia de a se mobiliza si de a câștiga puteri care decurg din
exercițiul responsabilităților locale.
3. Descentralizarea oferă mai multe posibilități inițiativei economice locale. Un grad ridicat
de autonomie locala, competente extinse, inclusiv in domeniul fiscal si legislativ, sunt
condițiile reușitei dezvoltării economice locale.

Limitele descentralizării au in vedere:

1. Un domeniu vizat este cel al fiscalității. Pericolele sunt mari atunci când actorii locali nu
au responsabilitatea de a colecta propriile venituri. Acest tip de situație contribuie la
iresponsabilitate fiscala.
2. O alta problema este aceea ca instanțele locale, chiar când sunt conduse de indivizi bine
intenționați si care iau poziție, risca sa aibă o perspectiva îngusta in comparație cu cea a
guvernului in ceea ce privește politicile publice.
3. O alta dificultate reala, care devine din ce in ce mai evidenta in multe tari, pe măsura ce
acestea își ajustează politicile de descentralizare, este aceea ca o asemenea strategie poate
servi, ca fațada, pentru a permite guvernului central sa evite responsabilitatea in ceea ce
privește serviciile esențiale. Astfel, din ce in ce mai multe guverne naționale, sub
presiunea financiara, au tendința de a transfera competente autorităților locale fără, însă, a
le furniza si resursele necesare.

2. Explicati 4 principii de repartiție a competențelor intre stat si colectivitățile locale.

Repartiția competentelor intre stat si colectivitățile locale se face pe baza unor principii:

1. Transferurile de competente nu implica retragerea nici unei atribuții a colectivităților

descentralizate ci dimpotrivă, ele le conferă acestora atribuții noi.
2. Transferurile de competente nu trebuie sa permită unei colectivități teritoriale sa-si
exercite tutela asupra unei alte colectivități, orice caracter ierarhic fiind exclus in
relațiile dintre colectivitățile teritoriale.
3. Primul principiu de realizare consta in faptul ca transferurile de competente trebuie sa
fie însoțite de transferul resurselor corespondente.
4. De asemenea, transferul competentelor trebuie sa antreneze punerea la dispoziție, in
profitul colectivităților locale, a mijloacelor necesare exercitării acesteia.
3. Definiți regimul politic si arătați care este deosebirea fundamentala dintre un regim
democratic si unul totalitar
Regimul politic reprezintă ansamblul metodelor si mijloacelor de realizare a puterii, a
relațiilor existente intre elementele care alcătuiesc sistemul social politic ,relevând, mai ales,
regimul drepturilor si libertăților fundamentale ale cetățenilor .Regimul politic într-o tara
influențează in mod substanțial administrația statului respectiv. Din acest punct de vedere,
apar diferențieri majore in modul de organizare si funcționare a sistemului administrativ,
dictate de cele 2 categorii de regimuri politice si anume, regimurile democratice si regimurile
autoritare sau totalitare. Deosebirea fundamentala intre cele doua tipuri de regimuri consta in
diferența sau identitatea dintre grupul uman care exercita puterea politica si cel care
administrează din punct de vedere profesional. Intr-un regim democratic se admite existenta
unei administrații profesionale .Intr-un regim totalitar sau autoritar situația este
opusa ,administrația fiind identificata cu clasa politica conducătoare, mai ales la nivelele sale
superioare. Ambele regimuri vor fi întotdeauna influențate de către împrejurările
politice ,economice si sociale.

4. Arătați 4 diferențe fundamentale dintre regimul prezidențial si cel parlamentar in

viziunea lui Ph. Shively
In cadrul regimurilor democratice , diferențe considerabile apar intre regimurile de tip
parlamentar si cele de tip prezidențial .Autorul american Phillips Shively a identificat
următoarele diferențe esențiale intre regimul prezidențial sic el parlamentar:
In sistemele prezidențiale, președintele își poate asuma rolul de a iniția politici
publice ,întrucât are mandate din partea alegatorilor, in timp ce in regimurile parlamentare
guvernul își câștiga poziția prin membrii partidelor lor aflați in parlament.
In sistemele prezidențiale, politicile comprehensive ce prevăd schimbări radicale sunt
mai dificil de realizat datorita fragmentarii puterii
Recrutarea membrilor executivului este diferita in cele doua sisteme ,in sensul ca in
sistemele parlamentare ,recrutarea se face din rândul membrilor parlamentului, In timp ce in
sistemele prezidențiale, recrutarea se face din rândul executivului din afara lumii politice ,in
general din rândul profesioniștilor
In sistemul prezidențial, exista problem speciale in ceea ce privește ajustarea si
controlul executivului. In sistemele parlamentare membrii executivului trebuie sa dea
socoteala Parlamentului, in sistemele prezidențiale membrii executivului operează într-o
relative izolare ,neexistând in fata cui aceștia sa raporteze regulat.
Aspectele simbolice si politice ale Executivului sunt unificate in sistemul prezidențial
si divizate in cel parlamentar intre primul-ministru si Guvern.

5. Arătați care sunt caracteristicile regimului semiprezidențial in comparație cu cele ale

regimului parlamentar si ale celui prezidențial:
În practica s-a conturat un alt tip de regim si anume cel semiprezidențial care încearcă
sa elimine dezavantajele regimului prezidențial, dar si imperfecțiunile celui parlamentar.
Chiar daca este ales de popor ,implicarea directa a Președintelui in viată politica nu este
posibila, deoarece ,deși ales prin vot direct, cu sprijinul unui partid sau a mai multor partide ,
el nu poate desfășura o activitate politica , trebuind sa adopte o poziție echidistanta fata de
diferitele forte politice care participa la competiția pentru guvernare.
6. Arătați cum se asigura concordanta dintre voința majorității electorilor si conduita
administrației in cadrul regimurilor democratice:
Administrația se afla sub autoritatea directa a guvernului, dar se organizează si
funcționează conform liniilor generale impuse de aleșii poporului.
Exista o concordanta intre voința majorității electorilor si conduita administrației ce se
poate asigura prin:
 modul de desemnare a șefului statului in regimul prezidențial;
 desemnarea si responsabilitatea miniștrilor in regimul parlamentar;
 autoritatea legilor care sunt emanația parlamentului si existent creditelor înscrise in
bugetul votat de parlament

7. Arătați la ce fel de controale se supune administrația publica in cazul regimurilor

democratice si cum se manifesta acestea:
In regimul democratic, administrația este supusa nu numai controlului Parlamentului,
ci si supravegherii presei, care este libera sa critice miniștrii si funcționarii. Administrația este
supusa si unor controale interne care decurg din ierarhie si tutela.
Exista si anumite pericole:
 politica risca sa se amestece in administrație si sa o facă sa-si piardă caracterul ei de
imparțialitate si de neutralitate ;
 funcționarii sunt supuși atât presiunilor alegatorilor, cat si partidelor aflate la
putere ,care tind sa confiște administrația in favoarea lor.(Control parlamentar,
jurisdicțional, administrativ)

8. Arătați cum se exercita influenta Parlamentului asupra administrației publice :

Parlamentul exercita anumite influente asupra administrației:
 in regimul parlamentar, Parlamentul formulează critici la adresa administrației, instituie
anchete, adresează interpelări miniștrilor. De asemenea, miniștrii, șefii serviciilor publice
sunt de regula numiți de camerele parlamentare.
 in regimul prezidențial sau de monarhie constituțional, controlul Parlamentului este mai
puțin energetic decât in regimul parlamentar propriu-zis, dat fiind faptul ca miniștrii nu
sunt responsabili decât in fata președintelui sau regelui. Totuși si in aceste
cazuri ,Parlamentul își menține supremația ,prin faptul ca votează legile si bugetul, de care
administrația este dependenta

9. Arătați care sunt caracteristicile regimului totalitar sau autoritar

In cadrul regimului totalitar apar următoarele caracteristici principale:
 Administrația este complet dependent de Executiv si rămâne subordonata legii.
 Administrația își pierde caracterul de imparțialitate, ea trebuind sa servească
intereselor guvernului, ale dictatorului sau ale partidului care il susține
 Formalitățile de procedura sunt simplificate sau neglijate, dreptul la greva este
suspendat, au loc epurări pe criterii politice;
  Totalitarismul antrenează in mod automat centralizarea, colectivitățile fiind
administrate de către agenți numiți sau desemnați prin alte procedee decât sufragiu
universal direct;
 Controlul exterior este minor. Se intensifica controlul intern in timp ce controlul presei
si al opiniei publice slăbește, administrația fiind supusa unei puteri ierarhice si
discreționare foarte puternice .
 Partidul sau guvernul se amesteca in viată administrative, existând uneori confuzii de
funcții.

10. Realizați analiza comparativa dintre statele cu structura unitara si cele federale
Statele unitare sunt acelea care nu posedă decât un centru de putere politică și
guvernamentală :un parlament și un guvern , în timp ce statele federale sunt constituite din
statele membre care si-au păstrat unele prerogative ale suveranității interne si ,mai ales
puterea legislativa, reprezentând-se împreuna in relațiile internaționale. Repartiția
competentelor in statele unitare se face de sus in jos ,prin legi organice ,nu prin constituție, in
statele federale se face de jos in sus: de la statul federat la statul federal.
Reprezentarea internaționala a subdiviziunilor teritoriale: comunitățile locale
descentralizate ale statelor unitare se reprezintă împreuna in relațiile internaționale, in timp ce
in statele federale ,acestea se reprezintă împreuna, nu au personalitate juridica internaționala .
State unitare, de ex. Franța; State federale: Germania, Austria si Belgia

11. Ce structura de stat s-ar potrivi unui stat de mari dimensiuni cu populație
eterogena? Argumentați.
Unui stat de mari dimensiuni cu populație eterogena s-ar potrivi federalismul,
deoarece federalismul reprezintă soluția pentru rezolvarea unei probleme politice, el
reprezentând o măsura de prezentare si de autonomie politica pentru grupurile etnice si
cultural din cadrul unui stat. Federalismul prezinta avantaje evidente pentru formarea unor
mari state-națiune, precum Canada, Australia, SUA, Federația Rusa sau fosta Uniune
Sovietica.

12. Ce structura de stat s-ar potrivi unui stat de mici dimensiuni cu populație omogena?
Argumentați.
Unui stat de mici dimensiuni cu populație omogena i s-ar potrivi structura statului
unitar ,deoarece toți locuitorii acestui stat se vor supune unei singuri autorități, au aceleași
nevoi. Sunt de aceeași etnie si au aceleași interese in mare parte

13. Realizați analiza comparativa dintre statele cu structura unitara si cele regionale
Structura de stat reprezintă organizarea puterii de stat in raport cu teritoriul si
populația, raporturi ce se constituie intre elementele sistemului statal, formațiunile statale sau
unitățile administrativ-teritoriale.
Statele unitare sunt acelea care nu posedă decât un centru de putere politică și
guvernamentală :un parlament și un guvern, în statele regionale există parlament și guvern
pentru fiecare regiune. Statele unitare au o singura constituție și același regim legal, în schimb
statele regionale au o singură constituție a statului central, dar legislația diferă de la o regiune
la alta. Repartiția competentelor in statele unitare se face de sus in jos ,prin legi organice ,nu
prin constituție, in statele regionale însă repartiția competentelor se face la fel de sus in
jos ,dar prin constituție. Reprezentarea internaționala a subdiviziunilor teritoriale:
comunitățile locale descentralizate ale statelor unitare se reprezintă împreuna in relațiile
internaționale, in timp ce in statele regionale nu are loc reprezentarea in relațiile
internaționale, pot exista doar reprezentanți ai comunităților autonome la Bruxelles.
State unitare, de ex. Franța; state regionale , de ex. Spania si Italia

14. Realizați analiza comparativă dintre statele cu structură federală și confederații:

Statele federale sunt constituite din statele membre care si-au păstrat unele prerogative
ale suveranității interne si, mai ales, puterea legislativa si care se reprezintă împreuna, ca un
tot in relațiile internaționale ,adică nu au personalitate juridica internaționala distincta.
Confederațiile ,însă, nu formează un stat central distinct de membrii săi, care sunt
independenți si care au personalitate juridica internaționala. Statele membre ale confederației
au Constituții si parlamente proprii.
Repartiția competentelor atât in statele federale cat si in confederații se face de jos in
sus: de la statul federat la statul federal si de la statul membru la confederație. Reprezentarea
internaționala in cazul statelor federale ,acestea se reprezintă împreuna, nu au personalitate
juridica internaționala, in cazul confederației fiecare se reprezintă singur in relațiile
internaționale.
State federale: Germania, Austria si Belgia; confederații: Common Wealth si Fosta
CSI.

15. Realizați analiza comparativa dintre statele cu structura federala si cele regionale:
Statele regionale reprezintă o forma intermediara intre statul unitar si statul federal.
Astfel, in statul regional nu exista decât o singura ordine constituționala, aceea a statului
central originar, iar Constituția acestuia determina statutele si atribuțiile organelor regionale,
repartiția competentelor făcând-se de sus in jos. Statele federale sunt constituite din statele
membre care si-au păstrat unele prerogative ale suveranității interne si ,mai ales puterea
legislativa, reprezentând-se împreuna in relațiile internaționale.
Repartiția competentelor in statele federale se face de jos in sus, in cadrul statelor
regionale se face de sus in jos.
State federale: Germania, Austria ,Belgia; state regionale: Italia, Spania
16. Realizați analiza comparativa dintre centralizarea administrativa si
descentralizare
Centralizarea administrativa reprezintă acel regim administrativ al unui stat in care
autorităţile administratiei locale si cele ale administratiei specializate sunt numite de
administratia centrala si sunt dependente direct de aceasta. Spre deosebire de centralizare,
descentralizarea urmăreşte să ofere colectivităţilor teritoriale de bază o anumită autonomie
permiţându-le să-şi definească singure normele de acţiune şi să-şi aleagă modalităţile de
intervenţie. O activitate este descentralizată atunci când regulile după care se conduce sunt
edictate de către autorităţile ce emană de la colectivitatea care realizează această activitate. Ca
urmare, o grupare descentralizată oricare ar fi natura ei: teritorială, corporativă etc. se
caracterizează prin libertate de acţiune faţă de puterea centrală.

17. Realizați analiza comparativa dintre centralizarea administrativa si deconcentrare

 Centralizarea administrativa reprezintă acel regim administrativ al unui stat in care
autorităţile administratiei locale si cele ale administratiei specializate sunt numite de
administratia centrala si sunt dependente direct de aceasta. Spre deosebire de regimul
centralizat, in care organele de la nivel teritorial erau simpli agenţi ai statului, fără putere de
decizie, in regimul deconcentrat , deşi aceste organe rămân ierarhic subordonate autorităților
centrale , ele dobândesc competenta proprie de decizie. A deconcentra înseamnă a repartiza
mai bine acțiunile îndeplinite de către administrațiile statului intre nivelul naţional de
concepere a acestor acţiuni si nivelul teritorial de execuţie a acelorași acţiuni. Prin
deconcentrare, statul nu-si împarte puterea sa, ci se apropie de cetăţeni, instalând la fata
locului servicii specializate dotate cu o anumita autonomie.

18. Realizați analiza comparativa dintre deconcentrare si descentralizare

Aceşti doi termeni nu trebuie niciodată confundați, deoarece ei sunt antonimici. Astfel,
descentralizarea presupune o împărțire a puterilor intre stat si colectivitățile locale, conform
unor modalități variabile ce depind de tradițiile istorice ale fiecărei tari, in timp ce, prin
deconcentrare statul nu-si împarte puterea sa, ci se apropie de cetăţeni, instalând la fata
locului servicii specializate dotate cu o anumita autonomie.

19. Arătați care sunt deosebirile care apar intre administrațiile publice ale statelor
federale si cele ale statelor unitare
În statele federale apare o eterogenitate a administratiei, care contrastează cu
uniformitatea existenta in statele unitare. Se creează o dedublare a administratiei, prin
suprapunerea celor doua nivele administrative (cel al statului federal central si cel al statelor
membre Apar probleme specifice legate de funcţia publica, in special cele care ţin de
recrutarea funcţionarilor la nivel federal. Aceasta problema se pune si la nivelul statelor
unitare, in care coexista mai multe comunități etnice, lingvistice sau religioase.

20. Definiți descentralizarea administrativă si arătați care sunt consecințele acesteia

Descentralizarea administrativa este acel regim in care administratia intereselor locale
este data in grija organelor alese pe plan local de către colectivitățile locale. Ea presupune:
delegarea responsabilităților si resurselor unor autorităţi infranationale relativ independente si
autonome care răspund in fata cetăţenilor regiunii sau comunității si nu in fata puterii
centrale ,dar totodată presupune si diminuarea competentelor care aparțin autorităților
centrale. Astfel, statul poate acorda județelor si comunelor anumite competente cum ar fi:
organizarea politiei, dreptul de a stabili impozite, de a recurge la măsura exproprierii, de a
deţine bunuri si domeniul public. Spre deosebire de centralizare, descentralizarea urmăreşte sa
ofere colectivităţilor teritoriale de baza o anumita autonomie permiţându-le, sa-si definească
singure normele de acţiune si sa-si aleagă modalităţile de intervenţie.
Din acest principiu decurg 2 consecințe:
- absenta stării de dependenta fata de autorităţile centrale;
- diversitatea situațiilor locale

21. Explicati in ce consta autonomia locala si care sunt formele acesteia

Autonomia locala sau descentralizarea politica reprezintă dreptul diviziunilor
teritoriale ale statului de a-si edicta normele generale si obiectivele de conducere, statutele
autonome care sa indice felul in care se va desfășura activitatea proprie a localităților. Putem
face o distincţie intre 2 forme de autonomie , in functie de sursa drepturilor de putere publica:
 - autonomia imperfecta sau relativa ce se manifesta atunci când dreptul de decizie al
autorităților locale emana, printr-o concesiune din partea statului, in favoarea
colectivităţilor locale, ceea ce echivalează cu descentralizarea administrativa;
- autonomie perfecta care apare atunci când dreptul de a edicta norme generale de către
autoritatea locala emana de la însăși colectivitatea locala. Este sinonima cu guvernarea
directa.

22. Explicati conceptul de descentralizare politica

Descentralizarea politica implica conferirea, către cetăţeni, a unei puteri mai mari in
procesul de luare a deciziilor, in particular acest lucru realizandu-se prin derularea unor
procese democratice. Acest concept implica faptul ca, alegerea reprezentanților, prin vot pe
circumscripții electorale, permite cetăţenilor sa-i cunoască mai bine pe cei care ii reprezintă
politic si in același timp, permite aleșilor sa cunoască mai bine nevoile si aspirațiile celor care
i-au ales. De obicei, descentralizarea politica determina baza apariției si dezvoltării a
numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului public

23. Explicati in ce consta controlul asupra existentei organelor controlate

Acest tip de control cunoaște mai multe forme:

- o forma dura in care organul de control are dreptul sa dispună demiterea sau
dizolvarea organului controlat;
- o forma liberala in care organul de control nu dispune decât de o acţiune disciplinara,
adică de dreptul de a sesiza o jurisdicție in vederea demiterii sau a dizolvării
organului controlat, decizia revenind judecătorului independent, imparțial si
inamovibil.
- o a treia forma consta in instituirea suspendării organului împotriva căruia se exercita
acțiunea disciplinara

24. Explicati in ce consta controlul asupra activităţii organelor controlate

Acest tip de control priveşte, in principiu, actele in regim de putere publica ale
autorităților autonome si anume:
- actele administrative
- contractele administrative.
Se exclud actele in regim de drept privat, fără utilizarea prerogativelor de putere
publica ,pentru care acest control administrativ nu s-ar justifica, ar apărea acest drept excesiv

25. Arătați ce fel de tip de control se recomanda atunci când gradul de descentralizare
este redus. Argumentați
Atunci când gradul de descentralizare este redus si nu se acorda colectivităţilor locale
decât competente limitate este necesar ca statul sa-si întărească supravegherea asupra gestiunii
acestora pentru a evita orice derapaj care ii poate știrbi autoritatea. Acest control care poate
cunoaște grade foarte variate poarta numele de control de tutela si include atât controlul de
oportunitate, cat si pe cel de legalitate, atât un control a prori, cat si unul a posteriori.

26. Arătați ce fel de tip de control se recomanda atunci când gradul de descentralizare
este puternic. Argumentați
 Atunci când gradul de descentralizare este puternic si când se acorda colectivităţilor
locale mijloace suficiente pentru a le asigura o reala autonomie, este indispensabil ca statul sa
renunțe la acest tip de supraveghere, limitând-o la minimum necesar pentru a-si asigura
propria sa unitate, adică la un control de legalitate. Aceste controale trebuie deci simplificate,
apropiindu-se pe cat posibil de controalele de drept comun la care este supusa administratia in
cadrul unui stat de drept.

27. Arătați care sunt dimensiunile autonomiei financiare si de cine sunt influențate
acestea:
Autonomia financiara a colectivităților locale are o dubla dimensiune:
Dimensiunea juridica, care consta in recunoașterea unei libere puteri de decizie a
autorităților locale, putere care nu trebuie sa fie împiedicata de un control foarte strict din
partea statului;
Dimensiunea materiala, care consta in posibilitatea colectivităților locale de
a-si asigura acoperirea cheltuielilor prin resurse proprii, fără sa fie obligate sa apeleze la
transferuri din partea statului, pentru a-si echilibra bugetele. O serie întreaga de condiții de
natura diversa condiționează situația independentei materiale a unei colectivități locale, ca
de exemplu: nivelul resurselor proprii poate fi influențat de jocul garanțiilor
constituționale sau de caracteristicile fizice si economice ale bazei de impozitare; volumul
cheltuielilor este puternic condiționat de transferurile de competente decise de către stat , fără
acordarea unor compensații financiare echivalente din partea acestuia. Gradul de autonomie
locala(implicit financiara) a unei colectivități locale este , in strânsă legătura cu
ponderea veniturilor proprii in totalul veniturilor bugetelor locale.

28. Arătați care sunt tipurile de finanțare a colectivităților locale si care sunt
sistemele de finanțare ale colectivităților locale puse in practica de către statele
europene:
În practica europeana exista 2 sisteme de finanțare a colectivităților locale :Finanțare
descentralizata bazata in principal pe veniturile proprii necesare pentru acoperirea
cheltuielilor, in virtutea dreptului colectivităților locale de a percepe taxe si impozite locale si
dea exploata domeniul public si privat aparținând unităților administrativ-teritoriale;
Finanțare centralizata de la bugetul central bazata in principal pe transferuri financiare
din partea statului. In prezent ,colectivitățile locale dispun de surse financiare neadaptate
sarcinilor cărora trebuie sa le facă fata, in condițiile unei conjuncturi de rigoare bugetara si ale
unei presiuni fiscale globale care a atins un nivel considerat excesiv de către contribuabili din
toate tarile. De aceea, guvernele centrale trebuie sa acorde colectivităților locale o autonomie
si o responsabilitate financiara mai mare.

29. Explicati care sunt tendințele divergente cu care se confrunta statele membre ale
Consiliului Europei in ceea ce privește finanțarea colectivităților locale:
Problematica referitoare la finanțele publice locale se afla in centrul
dezbaterilor politice actuale, deoarece toate statele membre ale Consiliului Europei
se confrunta cu problema armonizări a doua tendințe divergente:
Controlul si reducerea cheltuielilor publice; Acordarea unei cat mai mari autonomii
financiare colectivităților locale. In toate aceste state se caută soluții de asigurare a unei
repartizări cat mai echilibrate a resurselor financiare intre diferitele niveluri de
organizare administrativa, ținând cont de rigoarea bugetara care se impune la toate
nivelurile administrației publice. Obiectivul oricărui sistem de finanțare a colectivităților
locale este de a le ajuta sa se achite de obligațiile ce le revin ca puteri publice. Nici un sistem
al finanțelor publice locale nu este perfect. De altfel, la nivel local, nici un impozit
, nici un sistem de tarifare sau de transferuri financiare nu este perfect. Mai mult decât atât,
un sistem care este eficace într-o tara nu este, in mod necesar, adaptat si in alta tara.

30. Explicati principiile autonomiei financiare enunțate in Carta Europeana a

autonomiei locale:
Deși nu exista un sistem universal sau ideal de finanțare a colectivităților locale, exista
la nivel european, anumite principii de care responsabilii politici trebuie sa tina cont in
deciziile pe carele iau. Aceste principii sunt enunțate in articolul 9 al Cartei Europene a
Autonomiei Locale, care prevede următoarele: Colectivitățile locale au dreptul, in cadrul
politicii economice naționale, la resurse proprii suficiente de care ele pot dispune, in
mod liber, in exercitarea competentelor lor;
Resursele financiare ale colectivităților locale trebuie sa fie proporționale cu
competentele prevăzute de Constituție sau de lege; Cel puțin o parte din resursele financiare
ale colectivităților locale trebuie sa provină din taxele și impozitele locale pentru care acestea
au puterea de a fixa rata de impozitare, in limitele legii; Resursele financiare de care dispun
colectivitățile locale trebuie sa fie de natura suficient de diversificata si evolutiva pentru a le
permite sa urmărească, pe cat posibil, evoluția reala a cheltuielilor bugetare aflate in
competenta lor; Sprijinirea colectivităților locale mai sărace din punct de vedere financiar
necesita punerea in funcțiune a unor mecanisme de redistribuire financiare sau a
unor masuri echivalente, destinate a corecta echitabil efectele repartiției ilegale a resurselor
potențiale de finanțare, cat si a sarcinilor ce le revin; Colectivitățile locale trebuie sa fie
consultate asupra modalităților de atribuire a resurselor cele revin prin redistribuire; Pe cat
posibil, subvențiile acordate colectivităților locale nu trebuie sa fie destinate finanțării unor
proiecte punctuale. Atribuirea de subvenții nu trebuie sa aducă prejudiciu libertății
fundamentale a politicii colectivităților locale in propriul lor domeniu de competenta; In
scopul finanțării cheltuielilor de investiții, colectivitățile locale trebuie sa aibă acces , in
conformitate cu legea , la piața naționala de capitaluri.

31. Explicati modelul european de clasificare a veniturilor colectivităților locale:

Conform unor analize recente in Europa, in ceea ce privește finanțele publice locale au
condus la un model de clasificare a surselor de venituri ale bugetelor locale, conform căruia
exista 5surse principale de venituri ale bugetelor locale:
Impozite si taxe locale:
- impozitul pe proprietatea privata;
- impozitul pe venitul personal;(nu in RO)
- impozitul asupra societăților comerciale, cum ar fi: impozitul pe cifra de afaceri; pe
beneficii; pe fondul total de salarii.-impozitul pentru rezidenta(taxa de locuit);
- impozitul pe profesie(in Franța);
- alte impozite si taxe locale exclusive, care nu se încadrează in cat. enumerate mai sus.
Taxe si tarife pentru serviciile furnizate de către administrația publica locala:
- servicii administrative(eliberarea de certificate ,permise ,autorizații)-efectuarea unor
servicii de gospodărie comunala;
- participarea la diverse manifestări cultural-sportive organizate de către administrația
publica locala, bilete de intrare la muzee, utilizarea bazelor sportive;
 - diverse alte servicii ale administrației publice locale. Transferuri financiare de la alte
niveluri de autoritate, pe care le putem clasifica in:-impozite partajate: cote-părți din
impozitele centrale si cote-adiționale la unele impozite centrale;
- subvenții cu scop precizat;-alocații(fără scop precizat);-transferuri speciale, pentru
acoperirea unor cheltuieli ocazionale ale autorităților locale.
Împrumuturi:
- interne si externe;
- pe termen scurt si pe termen mediu si lung;
- din credite bancare sau din obligațiuni municipale. Alte surse de venituri:-veniturile
obținute din exploatarea bunurilor care formează patrimoniul colectivităților
locale(concesionari, închirieri, locații)
- veniturile obținute din vânzarea unor bunuri din proprietatea privata a colectivităților
locale;
- veniturile provenite din operațiuni financiare;
- veniturile provenite din amenzi, contravenții, recuperări, majorări pentru întârzierea la
plata unor taxe si impozite;
- veniturile care provin de la instituții aflate sub autoritatea administrației publice locale;
- venituri din fondul de amortizare;
- donații, contribuții de la persoane fizice sau juridice

32. Arătați cum se măsoară autonomia financiara si cum trebuie asigurat

echilibrul dintre sursele de venituri ale bugetelor locale:
Echilibrul dintre sursele de venituri ale bugetelor locale diferă in funcție de natura
serviciilor publice furnizate de către administrația publica locala, care pot fi:-servicii publice
de interes strict local;-servicii publice delegate de către stat.

A. Finanțarea serviciilor publice de interes local: In mod normal, cheltuielile efectuate

pentru furnizarea serviciilor publice de interes local ar trebui sa fie acoperite, in totalitate, din
veniturile proprii: impozite si taxe locale; taxe, tarife si redevente; alte surse de venituri de la
nivel local; deoarece:
- aceste venituri permit autorităților locale sa-si coreleze volumul si calitatea
serviciilor furnizate cu necesitățile si dorințele cetățenilor;
- utilizarea transferurilor financiare poate duce la cheltuirea ineficienta a banilor publici
pentru ca apoi aleșii locali sa justifice calitatea slaba a serviciilor, invocând
insuficienta resurselor financiare primite;
- aleșii locali si funcționarii publici vor avea mai multe grija de banii prelevați, pe plan
local, decât cei primiți de la guvern sau de la alt nivel de autoritate publica, deoarece
răspund direct in fata cetățenilor;
- daca Guvernul acorda un transfer financiar, atunci el va dori sa controleze modul in
care sunt cheltuiți banii de către colectivitatea locala respectiva, deoarece Guvernul
este responsabil fata de contribuabilii de la nivel național. Din aceasta cauza, nu este
corect sa se finanțeze servicii de interes local prin mijloace care permit
instituirea unui control din partea unei autorități centrale
 B.Finanțarea serviciilor publice delegate de către stat In cazul serviciilor publice
delegate de stat, cea mai mare parte a finanțării trebuie sa provină din transferuri financiare,
deoarece:
-Guvernul va fi mai atent in ceea ce privește modul de cheltuire a banilor publici, dat
fiind faptul ca el va fi cel care va trebui sa găsească sursele de finanțare;
-cetățenii vor fi nemulțumiți daca vor trebui sa plătească impozite si taxe
locale a căror utilizare nu poate fi decisa de către aleșii locali din colectivitatea respectiva

CAPITOLUL 4
1. Ce sunt grupurile de interese? Explicați care sunt câteva dintre obstacolele care le
împiedicase aibă o bună funcționare în aria pe care și-o doresc. Motivați de ce.
Grupurile de interese sunt ,probabil, principalul vehicul in aproape toate
statele pentru reprezentarea opiniei publice și pentru prezentarea problemelor acesteia
într-o maniera organizată in fata autorităților publice. Partidele politice nu pot face foarte bine
acest lucru atunci când sunt implicate in încercarea de a obține putere guvernamentala
pentru ele însele. Aceasta le determina pe partidele politice sa accepte multe compromisuri, in
ceea ce privește programele guvernamentale pe care le susțin cu scopul de a obține un cat mai
mare suport, fie din partea votanților in cazul societăților democratice, fie din partea bisericii,
armatei in cazul societăților nedemocratice. Oricare ar fi cazul, un partid politic, nu poate
contribui la articularea si reprezentarea dorințelor poporului. In general vorbind, grupurile de
interese fac acest lucru mult mai bine. Cu toate acestea , exista câteva obstacole importante
care împiedica grupurile de interese sa aibă o bună funcționare in aria în care doresc:
În primul rând , nu toate grupurile de interese sunt la fel de bine organizate: unele
sunt capabile sa înroleze mai mult din clientela lor potențiala decât altele, unele dispun mult
mai ușor de resurse financiare.Ca rezultat, unele grupuri își pot face mai bine auzita vocea si
sunt ascultate cu mai mult respect;
În al doilea rând, unele grupuri comanda cu o voce disproporționata in cadrul
sistemului ,deoarece ele au avantaje speciale. Spre exemplu, in tarile cu o
democrație dezvoltata, grupurile de afaceri au o influenta mai mare decât ne-am aștepta sa
aibă ca urmare a numărului de membrii pe care ii au. Ele câștiga mai multa influenta datorita
banilor pe care-cheltuiesc in politica, iar bunăstarea unei tari este considerata a fi strâns legata
de propria lor bunăstare;
În al treilea rând, cele mai multe grupuri de interese nu sunt organizate foarte
democratic, conducătorii lor nefiind foarte sensibili la dorințele membrilor. Liderii anumitor
grupuri de interese sunt, de obicei, capabili sa-si construiască o baza de suport in cadrul
structurii administrative a grupului si printre membrii săi, ceea ce face dificila înlocuirea lor.
Chiar daca membrii grupului își aleg liderul in fiecare an- așa cum se întâmpla in cadrul
sindicatelor- de obicei aleg an de an aceeași persoana.Ca urmare a acestor obstacole, grupurile
pot fi mai puțin reprezentative pentru ansamblul populației, ținându-se cont si de faptul ca
anumiți oameni participa mai mult in grupuri decât alții si ca anumite grupuri, datorita
avantajului lor strategic, sunt capabile sa aibă un mai mare impact

2. Explicati care sunt caracteristicile principalelor categorii de grupuri de

interese si exemplificați-le:
Grupurile de interese pot fi de mai multe categorii:
 Grupurile anomice- sunt acele grupuri care nu au o structura organizaționala formala si
evident, liderii lor se întâlnesc doar temporar sa-si coordoneze eforturile. In general, ele sunt
turbulente si adesea violente. Tipice pentru aceasta categorie sunt, de exemplu, atacurile
mișcărilor studențești împotriva guvernului din Franța cu ocazia încercării de a modifica
Codul muncii;
Grupurile non asociative- acest tip contrazice chiar definiția grupurilor de interese, ca
si grup organizat de cetățeni, in sensul ca ele nu sunt organizate de o maniera formala.
Instanțele moderne, este greu sa întâlnim astfel de exemple, însă in tarile mai puțin dezvoltate,
guvernul, deseori, încearcă sa afle opinia bătrânilor satului cu privire la anumite probleme
care ar trebui rezolvate pentru acea comunitate. Evident, bătrânii nu sunt organizați in niciun
grup, dar guvernul tratează cu ei ca si când ar fi;
Grupurile instituționale –sunt acele grupuri care se constituie pentru alte scopuri decât
activitatea politica si ar exista chiar daca nu au de a face cu politica deloc. Ele devin active
politic doar cu scopul de a-si apăra propriile interese în cadrul deciziilor de politică publica
ale statului. In aceasta categorie intra armata, universitățile care încearcă sa obțină mai mult
suport financiar din partea guvernului;
Grupurile asociaționale- sunt grupuri care privesc activitatea politica ca pe principalul
lor scop, dar care pot avea la fel de bine si alte scopuri. Aceasta este categoria tipica de grup
de interes. O distincție majora in cadrul acestei categorii este cea dintre grupurile de interes
economic si grupurile de interes non-economic. Grupurile economice se formează in jurul
unui interes economic împărtășit, in timp ce cele non-economice in jurul unei idei.

3. Explicati tacticile la care pot apela grupurile de interese, exemplificați-le.

Grupurile de interese apelează la diverse tactici pentru a-si apară interesele lor:
Controlul informației si al expertizei: uneori, membrii unui grup de interese(de
exemplu medicii, oamenii de știința, companiile petroliere, care își cunosc foarte bine
domeniul in care reacționează) controlează informația specializata care este importanta pentru
guvern.
Activitatea electorala: aceasta tactica este de dorit pentru grupurile cu un număr mare
de membrii, care sunt implicați in mod moderat. Asemenea grupuri pot strânge bani printre
membrii lor pentru anumiți candidați, pot furniza personal in campaniile electorale
si voturile propriilor membrii. Grupurile care pot utiliza cu succes aceasta tactica
sunt sindicatele, marile organizații religioase, grupurile etnice sau cultivatorii de vita de vie.
Utilizarea puterii economice: un grup de interes economic important poate influenta
guvernul amenințând-l cu întreruperea contribuției sale economice. Spre exemplu
sindicatele lucrătorilor din posta, metrou, cai ferate pot amenința cu greva generala care ar
perturba foarte mult activitatea statului, in timp ce patronatele sau chiar o mare corporație,
luată individual, pot amenința cu defocalizarea activităților lor in alte tari in cazul in care nu
obțin anumite avantaje. Pentru a aplica aceasta tactica, grupul trebuie ca prin activitatea sa, sa
poată afecta o parte importanta a economiei.
Campanii de informare publica: un grup care nu are, in mod necesar, ca baza o masa
mare de oameni, dar care are un acces substanțial la media, poate încerca sa schimbe o
politica, dar in mod indirect, prin schimbarea opiniei întregii populații, in speranța ca aceasta
va reacționa pozitiv, influențând guvernul. Grupurile de interes instituționale frecvent
utilizează aceasta practica , in cazul in care alte tactici le sunt blocate. Aceasta tactica este
utila si grupurilor ce dețin suficienți bani sa cumpere spatii publicitare sau celor care
protestează foarte vehement.
 Violenta si distrugerea: un grup de interes poate, de asemenea, dramatiza cazul sau
printr-o activitate violenta sau distructiva, încercând sa convingă liderii statului, ei vor fi
plătiți la un preț mare in cazul in care cedează cererilor grupului. Chiar si proteste neviolente
pot constitui un mijloc de atragere a atenției. Terorismul este adesea si el o tehnica
eficienta pentru grupurile mici dar foarte implicate sau pentru regiunile care doresc sa-si
capete autonomia in raport cu guvernul central.

4. Explicati ce este pluralismul pornind de la cele doua dimensiuni ale unui sistem de
grupuri de interese:
Sistemele grupurilor de interese variază cel puțin in funcție de doua aspecte:
- gradul de organizare: in unele tari, oamenii se organizează cu greu in grupuri, in altele
din contra. In statele slab organizate, grupurile de interes instituționale, precum
biserica si armata, acționează mai mult in politica pentru simplu motiv ca celelalte
grupuri sunt slab organizate. Intre tarile industrializate gradul de organizare variază de la
o tara la alta, tarile scandinave fiind cele mai organizate;
- gradul de implicare directa a grupurilor de interese in guvern si administrație :modul in
care guvernul consulta aceste grupuri variază de la aranjamente obișnuite in care
guvernanții cheamă grupurile de interese reprezentative sau caută sa figureze in
publicațiile grupului, pana la aranjamente formale prin care grupurile de interese
reprezentative pot fi membrii de drept , ai unor comitete guvernamentale. Acest ultim tip
de aranjament se întâlnește in tarile Europei de Nord, unde este foarte greu sa se traseze
o linie de demarcație intre guvern si aceste grupuri. In funcție de variația acestor doua
dimensiuni pot fi identificate doua tipuri de sisteme de grupuri de interese si anume :
Pluralismul: reprezintă sistemul in care toate interesele se organizează si se
afla in competiție libera si nici un grup nu este capabil sa domine lucrurile. In
termenii celor dimensiuni, pluralismul se afla sus pe scala organizării si jos pe scala gradului
de implicare directa a grupurilor de interese in guvern. Nu exista nici un stat perfect pluralist,
termenul fiind o abstracție. SUA este cea mai apropiata de acest tip

5. Explicati ce este neocorporatismul pornind de la cele doua dimensiuni ale unui

sistem de grupuri de interese:
Sistemele grupurilor de interese variază cel puțin in funcție de doua aspecte:
- gradul de organizare: in unele tari, oamenii se organizează cu greu in grupuri, in altele
din contra. In statele slab organizate, grupurile de interes instituționale, precum
biserica si armata, acționează mai mult in politica pentru simplu motiv ca celelalte
grupuri sunt slab organizate. Intre tarile industrializate gradul de organizare variază de
la o tara la alta, tarile scandinave fiind cele mai organizate;
- gradul de implicare directa a grupurilor de interese in guvern si administrație: modul in
care guvernul consulta aceste grupuri variază de la aranjamente obișnuite in care
guvernanții cheamă grupurile de interese reprezentative sau caută sa figureze in
publicațiile grupului, pana la aranjamente formale prin care grupurile de interese
reprezentative pot fi membrii de drept , ai unor comitete guvernamentale. Acest ultim
tip de aranjament se întâlnește in tarile Europei de Nord, unde este foarte greu sa se
traseze o linie de marcație intre guvern si aceste grupuri. In funcție de variația acestor
doua dimensiuni pot fi identificate doua tipuri de sisteme de grupuri de interese si
anume:
 Neocorporatismul: este sistemul in care toate interesele sunt organizate si in care
guvernul negociază cu toate interesele afectate in toate stagiile din procesul elaborării si
implementării politicilor publice. Spre deosebire de pluralism, sub neocorporatism, guvernul
nu răspunde întotdeauna grupurilor de interese, dar le implica activ in treburile guvernării .In
termenii celor doua dimensiuni prezentate anterior, neocorporatismul se afla sus
atât pe scala organizării, cat si pe cea a gradului de implicare directa a grupurilor de
interese.

6. Explicati cele doua modele teoretice de luare a deciziilor publice:

De-a lungul timpului un număr de autori au elaborat o serie de modele teoretice pentru
a explica modul in care se iau deciziile publice. Astfel:
Modelul triunghiului de fier- este un model care încearcă sa explice modul in care se
adopta deciziile politice in Statele Unite. Conform acestei teorii, deciziile politice sunt
adoptate de către un triumvirat format din liderii politici, funcționarii de rang înalt si liderii
grupurilor depresiune, care încearcă sa-si atingă fiecare propriul interes. Acest model a fost
elaborat, după cum am mai spus, in Statele Unite, însă el poate fi valabil si in cazul unor tari
europene;
Modelul rețelelor de influenta- in studiul sau privind mecanismele de formulare a
deciziilor in SUA, autorul american Hugh Heclo considera ca teoria „triunghiului de fier” nu
este greșita, dar este incompleta. Potrivit opiniei lui Heclo sunt mult mai mulți
decât cei trei actori menționați de teoria „triunghiului de fier” care influențează ,într-un fel
sau altul, procesul de adoptare a deciziilor politice. Acești actori formează ceea ce
Heclo a denumit „issuenetworks” , ceea ce in traducere ar însemna ”rețele care încearcă sa
influențeze rezolvarea unei probleme”. Aceste rețele nu sunt organizate de către cineva
anume, ci se formează o data cu apariția respectivei probleme. De regula, membrii acestor
rețele nu se cunosc intre ei, de multe ori nu ajung in contact si nu comunica intre ei.
Singurul lucru care ii unește este problema in cauza. Membrii acestor rețele pot fi politicieni,
funcționari de cariera, lideri sau simpli componenți ai grupurilor de presiune, ziariști,
specialiști in domeniu sau chiar simpli cetățeni. Fiecare dintre acești actori influențează
decizia, in funcție de propriile posibilități. Politicienii vor încerca sa-si impună
punctul de vedere de pe poziția de conducători, funcționarii se vor folosi de expertiza
pe care o dețin si de alte posibilități de influențare, grupurile de presiune pot organiza
acțiuni specifice(demonstrații ,liste de semnături), in timp ce ziariștii sau specialiștii
in domeniul respectiv pot sa-si prezinte propriile păreri in legătura cu problema in
cauza. Aceste rețele dispar odată ce problema in cauza a fost rezolvata sau si-a pierdut intr-un
alt fel actualitatea.

7. Arătați care sunt cele trei mai importante grupuri de interese si dați cate un
exemplu privind relația acestora cu administrația publica:
Trebuie sa ne concentram atenția asupra relațiilor cu grupurile cele mai importante,
care îndeplinesc un rol remarcabil in sistemul politic si economic.
A. Organizațiile profesionale
Corporațiile publice, dintre care cele mai remarcabile sunt Colegiile
profesionale si Camerele. Este vorba despre entități care pot fi considerate, pe deplin,
administrații publice, in cazul regimurilor totalitare. Ele nu numai ca au puteri
publice fata de proprii lor membri(fixarea cotelor, regimul disciplinar, tarifele,
onorariile), dar derulează si o ampla colaborare cu administrația publica. Accesul la
administrație este amplu asigurat, iar capacitatea de presiune a acestor grupuri este
considerabila atunci când este vorba de reglementarea profesiei sau, pur si simplu, de
condițiile de exercitare a activității
B.Sindicatele si Patronatele
Grupurile cele mai importante care trebuie luate in considerare sunt, însă,
cele care întruchipează interesele economice ale muncii si capitalului, adică sindicatele si
asociațiile de întreprinzători denumite si patronate. Daca se are in vedere caracterul
material al colaborării, constatam ca relația cu sindicatele este deosebit de complexa: In
regimurile totalitare sau autoritare, sindicatele sunt numai o piesa in plus a aparatului de stat,
statutul lor fiind formal si asemănător cu cel al corporațiilor publice ;In regimurile
democratice, administrația inițiază un dialog cu sindicatele privind condițiile concrete din
toate entitățile care intr-un anumit mod au caracter public.

8. Explicati căile de participare ale societăţii civile in formularea politicilor publice

potrivit OECD:
La nivelul Organizaţiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare(OECD) s-au
elaborat numeroase studii privind căile de implicare a cetăţenilor in procesul de elaborare a
politicilor publice, făcandu-se distincția intre diferitele grade de implicare a societăţii civile:
informarea-consultarea-participarea activa.
Informarea- reprezintă o relație cu sens unic in care guvernul produce si furnizează
informaţii pentru uzul cetatenilor.Ea are in vedere atât accesul pasiv la informație pe baza
cererii cetăţenilor, cat si masuri active ale guvernului de a disemina informaţia către cetăţeni.
Consultarea –reprezintă o relație in dublu sens, in care cetățenii furnizează un
feedback către guvern. Ea se bazează pe definirea prioritara de către guvern a problemei
asupra căreia li se va cere opinia cetăţenilor.
Participarea activa-este o relație bazata pe un parteneriat cu guvernul, in care, cetățenii
sunt angajați activ in procesul de elaborare a politicilor publice.

9. Explicati care sunt cazurile in care se fac consultări restrânse cu societatea civila si
care sunt riscurile unor astfel de consultări:
Atunci când este consultat un grup restrâns de interese, ministrul caută sa afle opinia
unui grup restrâns de oameni sau organizaţii care ar putea fi afectat de o anumita problema
sau propunere. Aceasta se poate realiza fie in scris, fie chemându-i la o întâlnire reprezintă o
forma ușoara si rapida de consultare, care necesita resurse puţine.
O întâlnire permite un schimb onest de idei care-i oferă grupul ui posibilitatea de a
modela dezvoltarea unei politici publice. In schimb, nu consultările scrise permit astfel de
discuții intre guvern si tinde sa rămână in cadrul stabilit de gândirea inițiala a guvernului. Mai
general, conducerea discuțiilor intre guvern, de obicei prin miniștrii de resort si grupurile
societăţii civile de-a lungul unei perioade mari de timp pot da naștere unei relaţii intre
acestia:societatea civila capătă informaţii interne in ceea ce priveşte nevoile guvernului,
prioritățile, termenele, si astfel poate mai ușor sa identifice modul in care poate influenta
activitatea viitoare a guvernului.
Exista si riscuri in cazul acestor consultări restrânse:
- riscul ca guvernul sa fie capturat de anumite interese, ca un anumit interes particular sa
aibă o influenta disproporționata asupra deciziilor guvernamentale, prin persuasiune sau
coruptie.Acest risc poate fi înlăturat prin păstrarea unor înregistrări ale discuțiilor purtate;
- riscul ca aceste consultări sa nu fie reprezentative pentru publicul larg, si, pentru acest
motiv, este de preferat ca aceste consultări sa aibă loc doar in ceea ce priveşte problemele
tehnice care nu suscita interesul marelui public.

10. Explicati care sunt cazurile in care se fac consultări cu publicul larg
Cea de-a doua forma de consultări, cea cu publicul in general, tinde sa intervină intr-
un stadiu mai târziu, de obicei atunci când guvernul a făcut o parte din munca si a selectat
opțiunea preferata. Motivul este ca principalul instrument pentru consultarea publicului este,
întotdeauna, consultarea documentului care schițează propunerea de politica publica, atât in
forma scrisa, dar si electronica. Ar fi ideal ca aceasta ar trebui sa fie dublata de alte metode,
cum ar fi mesele rotunde ,dar acest lucru se întâmpla foarte rar. Este motivul pentru care
aceste consultări cu publicul larg sunt folosite mai mult pentru următoarele scopuri:
- sa identifice efectele neintenționate si problemele;
- sa stimuleze dezbaterea publica, care poate mari înțelegerea publica si acceptarea
propunerii;
- sa permită guvernului sa preîntâmpine reacția publicului fata de propunere;
- sa ajute guvernul sa medieze interesele opuse

11. Explicati care sunt cazurile in care ar trebui sa aibă loc implicarea societăţii civile la
nivel local:
La nivel local, implicarea cetăţenilor are in vedere:

A. Implicarea cetăţenilor in dezvoltarea economica. Este necesar, sa se tina cont de

varietatea de grupuri de interese in procesul de dezvoltare economica, dar si de motivul
pentru care aceștia sunt interesati.Aceste grupuri pot include, comercianți,
întreprinzători, bancheri, investitori, agenţi imobiliari, proprietari, reprezentanți ai
forței de munca. Trebuie făcute eforturi speciale pentru implicarea membrilor acestor
grupuri atât in faza de brainstorming, cat si atunci când opţiunile specifice sunt făcute
ca si cum toți sunt implicați in procesul de strategie, planificare si implementare a
dezvoltării economice locale(DEL).
B. Participarea cetăţenilor la elaborarea bugetului: Din moment ce bugetul este
instrumentul prin care se comunica si se planifica acțiunile administratiei locale,
conducătorii acesteia trebuie sa facă un efort deliberat pentru a afla ce cred cetățenii
despre programele si politicile curente, precum si despre serviciile prestate in acest
context. Procesul de întocmire a bugetului necesita, in prealabil, o buna înțelegere a
comunității si a nevoilor sale specifice. Acest lucru poate fi realizat prin discuția directa
cu locuitorii si prin strângerea datelor si informaţiilor de la nivelul întregii comunități.
C. Participarea cetăţenilor in procesul decizional al contractării
imprumuturilor:Participarea publica in adoptarea deciziilor privind solicitarea de
credite, de către o administraţie locala, este importanta pentru ca cei care acorda
creditul sunt interesați de a obține garanții ca acesta va fi returnat. Desigur ca proiectul,
pentru a fi aprobat, trebuie sa fie bine fundamentat tehnic si financiar. Dar cei care vor
plăti, in ultima instanța, sunt cetățenii orașului fie direct, fie prin renunțarea la alte
servicii.
Un oraș funcționează cel mai bine daca cetățenii si administratia colaborează si împărtășesc
obiective comune. Este absolut necesar pentru autoritatea locala sa poată arata unui potențial
creditor ca proiectul propus se încadrează in planul de dezvoltare pe termen lung si pe termen
scurt al orașului. Toți acești factori cresc șansele de reuşita ale proiectului, deci si șansele de
acordare a creditului si, in ultima instanta,sansele de returnare.
12. Explicati ce rol are o Comisie consultativa cetățeneasca si care sunt instrumentele de
lucru pe care aceasta le poate folosi:
Odată adoptata decizia pregătirii unei solicitări de credit trebuie organizata o Comisie
cetățeneasca având ca sarcini de baza asigurarea participării cetățenești in formularea
proiectului, in procesul solicitării de credite si in menţinerea legăturii cu alte grupuri implicate
in proiect. Comisia Consultativa Cetățeneasca este responsabila de dezvoltarea unui plan
privind participarea publica in proiectul respectiv. Acest plan va urmări asigurarea unui flux
de informaţii constant, in ambele sensuri, intre administratia publica locala si public, inclusiv
opiniile si temerile cetăţenilor privind proiectul. Pentru aceasta, vom prezenta in continuare
câteva instrumente de lucru:
Analiza factorilor interesați este folosita pentru a determina cine este interesat,
implicat, afectat sau are influenta asupra unui proiect;
Sondajele de opinie sunt utilizate pentru a afla opiniile si atitudinile cetatenilor.Ea
sondaj bine condus va măsurând asemenea, nivelul de cunoştinţe al cetăţenilor pentru a
aprecia si pe ce se bazează opiniile si atitudinile rezultate;
Focus grupurile sunt utilizate pentru cercetarea calitativa , pentru a determina ce cred
oamenii despre una numit subiect;
Întâlniri si audieri publice. Cele doua instrumente sunt asemănătoare, dar diferă in
scop si grad de formalitate: o întâlnire publica este o întâlnire oarecum informala intre
responsabilii administratiei publice locale pentru un anume proiect si reprezentanți ai
comunității ;o audiere publica este similara cu o întâlnire ,dar mult mai formala, este de obicei
organizata ca ultima ocazie pentru ca publicul sa-si prezinte pozițiile înainte de adoptarea
deciziei finale asupra proiectului sau înainte de semnarea contractului de creditare.
Toate instrumentele prezentate trebuie sa fie adecvate scopului si momentului propus
pentru solicitarea opiniei cetatenilor.Ele pot fi folosite nu numai la solicitarea unui împrumut,
dar si in elaborarea politicii financiare sau a proiectului de buget, ca si in planificarea
proiectelor de investiţii sau stabilirea criteriilor de performanta ale serviciilor publice
13. Arătați care sunt cele 5 niveluri ale participării comunității:
1.Control cetățenesc
2.Planificare in comun
3.Consultari publice
4.Receptarea opiniilor publicului
5.Informare

14. Explicati in ce consta dihotomia clasica politica-administraţie a lui Wilson:

Conceptul dihotomiei politica-administraţie reprezintă una dintre cele mai
controversate noțiuni ale teoriei administratiei publice. Originile acestui concept, existenta sa
practica si acceptarea sa generala, au fost discutate, de-a lungul timpului, in nenumărate
rânduri. Dihotomia lui Wilson, care încearcă sa delimiteze teritorii distincte pentru politica si
administraţie, este văzută ca o extindere a încercării de a trasa o linie de demarcație intre
decizia de politica publica si implementare. Dihotomia lui Wilson a fost adesea atacata, nu
atât pentru aspirațiile sale prescriptive, cat pentru impactul sau asupra modului in care a fost
descris procesul politicii publice. Este important sa observam cum adesea politicienii sau
birocrații sunt implicați in procesul politicii publice de partea „proasta” a graniței stabilite prin
dihotomia lui Wilson. In realitate, birocrații sunt aproape întotdeauna implicate in pregătirea
politicilor publice, in timp ce politicienii, fiind responsabili de rezolvarea problemelor in fata
cetăţenilor, trebuie sa acorde adesea un interes deosebit procesului de implementare al
politicii.

15. Explicati modelele lui Peters privind relaţiile administratiei publice cu puterea
politica:
Un alt autor care s-a ocupat de formularea unor modele teoretice privind relaţiile
politico-administrative este Guy B. Peters. Clasificarea sa include cinci modalități in care se
pot stabili sau derula aceste relaţii:
Modelul formal-legal intitulat si „Yes ,Minister”, conform căruia relaţiile dintre
funcţionarii de cariera si politicienii aleși sunt conforme cu cele prevăzute de legislaţia
statului. Prin urmare, cei care au rolul principal in adoptarea deciziilor sunt politicienii,
funcţionarii fiind reduși la rolul de simplii executanti.Acest model se apropie cel mai mult de
modelul weberian, iar din punct de vedere practic este cel mai apropiat de cel britanic;
Modelul comunitar, conform căruia politicienii si funcţionarii de cariera colaborează
in procesul de formulare a deciziilor. Ei au interese comune sau opinii similare in legătura cu
guvernarea. Un alt aspect care favorizează instaurarea unui astfel de model este complexitatea
crescânda a guvernării in societățile moderne. Din acest motiv politicienii sunt obligați sa
apeleze la colaborarea birocraților si sa le accepte punctele de vedere. Acest model, ca si
teoria „triunghiului de fier” este in mare măsura conform cu teoriile elitiste, care afirma ca
orice forma de organizare umana conduce la formarea unei oligarhii care reușește sa
acapareze conducerea comunității. In cazul nostru aceasta elita este formata din politicienii si
funcţionarii de rang înalt, la care se adaugă, in cazul ”triunghiului de fier”, liderii grupurilor
de presiune;
Modelul comunitar-funcțional este asemănător cu precedentul, deosebirea consta in
faptul ca , in acest caz, colaborarea intre funcţionari si politicieni se realizează sectorial, pe
domenii sau departamente. Caracteristic pentru acest caz este faptul ca intre sectoare pot
apărea competiții sau chiar conflicte cu privire la alocarea resurselor. Modelul comunitar-
funcțional poate fi asimilat teoriei pluraliste, care susține ca fiecare societate este condusa de
către elite corespunzătoare fiecărui domeniu important din viaţă sociala;
Modelul adversial este dominat de competiție si conflicte intre politicienii aleși si
funcţionarii de cariera. Astfel de situații apar, cu precădere, la schimbării radicale de guvern,
schimbării care implica modificări substanțiale de politica. In acest mod interesele birocraţiei
pot fi afectate. In orice caz putem afirma ca acest model este unul tranzițional, deoarece orice
conflict trebuie, in cele din urma, sa aibă un câștigător;
Modelul statului administrativ , in aceasta situaţie rolul predominant in procesul de
formulare a deciziilor politice il are birocratia. Un astfel de model apare, in special, in
sistemele politice caracterizate de o mare instabilitate. In aceasta situaţie, administratiei
publice ii revine rolul de a asigura continuitatea guvernării asumându-si prin urmare rolul
decizional.

16. Explicati care sunt mijloacele prin care administratia poate influenta puterea
politica:
Politica reprezintă arta sau procesul prin care se ating scopuri colective. Din aceasta
perspectiva putem afirma ca orice activitate administrativa este politica. Administratia
funcționează intr-un mediu, prin excelenta, politic, iar o separație clara a activităților politice
de cele nepolitice este aproape imposibil de făcut. Administratia este subordonata puterii
politice , dar puterea ei proprie este variabila si se exercita prin diverse mijloace:
- cel mai important atu aflat la dispoziția funcţionarilor este expertiza. In cele mai multe
situații, pentru a putea ocupa o functie in administratia publica este nevoie de o
pregătire de specialitate, in vreme ce politicienii nu trebuie sa satisfacă nici un fel de
cerința privind educația pentru a candida in alegeri.
- prin activitatea de fiecare zi, funcţionarii de cariera au acces la un volum mai mare de
informaţii care, uneori, sunt inaccesibile politicienilor;
- un alt avantaj aflat la dispoziția administratiei publice consta in capacitatea superioara a
birocraţiei de a adopta decizii;
- in lupta sa cu puterea politica, birocratia poate sa se bazeze, de asemenea si pe sprijinul
grupurilor de presiune, mai ales atunci când puterea politica intenţionează sa
promoveze politici de austeritate bugetara, care presupun resurse mai puţine pentru
instituţiile publice si ,implicit, pentru grupurile de presiune.

17. Explicati care sunt mijloacele prin care puterea politica poate influenta
administratia:
Mediul politic are o mare influenta asupra administratiei, deoarece ea reprezintă cel
mai important dintre instrumentele de care dispune puterea politica pentru servirea societăţii
si menţinerea ordinii publice. Puterea politica, la rândul sau, dispune de o serie de avantaje
pentru a-si exercita aceasta influenta :
-pentru indeplinirea misiunii sale, administratia se sprijina pe puterea politica, carei
legitimitate fata de cetateni constituie sursa autoritatii sale;
-in orice situatie conflictuala, ultimul cuvant apartine politicienilor care dispun de
legitimitate care isi are sursa in vointa poporului.
-numirea unor politicieni de cariera in fruntea administratiei reprezinta un mijloc prin
care puterea politica poate sa-si exercite controlul
-un alt mijloc de control eficient este bugetul, care este aprobat de catre puterea
politica.
-puterea politica are, de asemenea, posibilitatea de a interveni in structura interna a
institutiilor publice, atunci cand numeste si revoca pe conducatorii acestora, cand le aproba
statul de functii, organigrama si numarul de personal;
-de asemenea, puterea politica poate institui anchete in cadrul institutiilor publice,
poate formula intrebari si interpelari la adresa administratiei.
-campaniile electorale sunt alte ocazii care pot fi folosite de catre politicieni pentru a
emite amenintari la adresa administratiei, pentru a o determina sa-si modifice comportamentul
in sensul dorit;
-politicienii au, însă, la indemana si constituirea de aliante cu grupurile de interes.

18. Explicati prin ce se caracterizează administratia politizata in cazul partidului unic si

in regimurile pluraliste:
Existenta unui partid unic are drept consecinta faptul ca programul acestui partid sau
obiectivele urmarite de catre grupul care il conduce sunt aceleasi cu cele ale statului.Ca
urmare, administratia trebuie sa aplice linia politica urmata de guvern, deci de partidul unic
respectiv.
Influenta politicului, in acest caz, asupra administratiei se poate face in doua moduri:
 - din interior :pentru a intra in administratie nu este suficient sa ai cunostinte sau aptitudini
practice certe, ci trebuie sa dovedesti apartenenta la partidul unic;
- din exterior:se exercita prin dreptul de supraveghere care apartine unei instante
nationale, regionale si locale ale partidului si care se manifestă asupra serviciilor
administrative situate la nivelurile respective.
Politizarea interna si externa trebuie sa asigure subordonarea totala a administratiei
fata de partid si schimbul permanent de idei si oameni in ambele sensuri. In regimurile
pluraliste,fizionomia administratiei, este fundamental diferita.Vorbind de administratie si de
gradul sau de independenta fata de partidele care detin puterea se evidentiaza doua conceptii
si anume:
Una care admite existenta unui anumit grad de politizare pe care ei il considera de
dorit si ca fiind inevitabil;
Alta care aspira catre depolitizare totala a serviciilor publice

19. Explicati care erau argumentele in favoarea administratiei politizate si care au fost
efectele aplicării acestui sistem in SUA:
Regimul politic in care politizarea administratiei a fost practicata in mod masiv si,
oficial, este cel al SUA de la mijlocul sec. al XIX-lea. Printre argumentele in favoarea acestui
sistem putem aminti:
- Rotația funcţionarilor, care este o practica conforma cu regulile democraţiei si care
permite unui mare număr de cetăţeni sa poată ocupa functiile oficiale in administraţie;
- Evitarea constituirii unui corp de funcţionari permanenți, legați de privilegiile lor,
indiferenți fata de cetăţeni;
- Existenta acestui sistem este absolut necesara funcţionarii unui sistem politic clădit pe
rivalitatea dintre partide. El permite partidelor politice sa-si sporească numărul
militanților, oferind acestora perspectiva de a obține, in caz de victorie, funcţii de stat.
El rezolva, cel puţin parțial, si problema finanțării partidelor.
Aplicarea acestui sistem in SUA intre anii 1865-1869, a avut o serie de efecte
negative:
 Un declin considerabil al eticii, eficientei si performantei administrative;
 Creştere a imixtiunii politicului in treburile administratiei;
 Un grad înalt de competiție politica;
 Depreciere a statutului funcţionarilor federali.
Aceste disfuncționalități au determinat pe responsabilii politici nord americani sa
înlocuiască acest sistem cu un sistem bazat pe merit, ce presupunea introducerea unei evaluări
competitive in recrutarea funcţionarilor publici.

20. Explicati argumentele in favoarea unei administraţii neutre fata de puterea politica
si care sunt principalele mijloace prin care se poate asigura neutralitatea funcţiei
publice:
Susținătorii acestei concepții apolitice a administratiei invoca o serie de argumente,
precum:
 Într-o administraţie compusa din funcţionari subordonați unui partid poate apărea
tendinţa de nerespectare a libertăților publice;
  Administraţie politizata constituie, prin ea însăși, o încălcare a principiului democratic
al admisibilității cetăţenilor in funcţii publice, după alte criterii decât cel al valorii
profesionale;
 Se considera ca numai o administraţie compusa din funcţionari recrutați pe criteriul
valoric poate rezista la diferitele influente ale unor grupuri de presiune;
 Administratorii numiți in functie pe criterii politice nu sunt, întotdeauna, mai
competenți din punct de vedere profesional decât cei recrutați pe baze obiective;
 Continuitatea acțiunii administrative risca sa sufere datorita schimbărilor de personal,
care se produc atunci când un nou partid vine la putere.

Asigurarea neutralității funcţiei publice se poate realiza prin mai multe mijloace:
Un prim mijloc este elaborarea unui statut al funcţiei publice destinat protejării
funcţionarului împotriva arbitrariului puterii politice si care sa interzică desfășurarea de
activități incompatibile cu obligația lor de neutralitate;
Un alt mijloc de garantare a neutralității administratiei consta in existenta unor comisii
consultative compuse din reprezentanții tuturor parților politice interesate, care sa fie in
măsura sa ia si decizii. Pentru a se pune la adăpost de presiunile guvernamentale sau ale
partizanilor unor servicii, instituţiile administrative se pot ridica la rangul de instituţii
autonome ale căror organe conducătoare vor fi independente de guvern si dotate cu puteri
largi de decizie; aceste instituţii vor trebui sa posede resurse financiare proprii,
corespunzătoare necesitaților;
Neutralitatea administratiei poate fi mai bine apărata daca toate deciziile
guvernamentale vor putea sa facă obiectul unui recurs in fata unui judecător independent fata
de putere.

CAPITOLUL 6
1. Explicati cele 3 criterii de identificare a noțiunii clasice de servicii publice
Sectorul public sau economia publica cuprinde guvernele si administrațiile publice ,fie
ele centrale sau locale a căror principala menire este sa satisfacă nevoile cetățeanului .Acest
rol se materializează prin furnizarea de servicii publice corespunzătoare nevoilor populaţiei.
Noţiunea de serviciu public, in varianta clasica, se baza pe existenta a trei criterii de
identificare:
- criteriul organic care precizează ca ne aflam in prezenta unui serviciu public
atunci când activitatea este gestionata de catre o persoana publica: stat, colectivitate teritoriala
sau instituție publica.Ca urmare ,crearea unui serviciu public presupune, in mod necesar, o
decizie a autorităților publice;
- criteriul material al sferei de interes care condiționează existenta serviciului
public de finalitatea sa, aceea de a răspunde unui interes general. Ca urmare ,nu se vor avea in
vedere interesele autorității de intervenţie, persoana publica, ci interesele utilizatorilor.
Serviciile publice trebuie sa răspundă unei cereri sociale, chiar daca aceasta nu este solvabila.
Unul din rolurile existentei serviciului public este satisfacerea unei cerințe a cărei
nerentabilitate este incompatibila cu scopul întreprinderii private.
- criteriul regimului juridic aplicabil serviciilor publice ce prevede ca serviciilor
publice le sunt aplicabile regulile de drept administrative care trebuie sa asigure instituirea
unor reglementari riguroase menite sa apere si sa satisfacă interesele generale ale societăţii.
2. Explicati de ce noţiunea moderna de servicii publice a devenit doar o eticheta

Pe măsura dezvoltării economice, întrucât societatea avea nevoie din ce în ce de mai

multe servicii publice diverse, operative, flexibile, statul şi instituţiile sale, neputând face faţă
cerințelor sociale, s-au văzut nevoite să încredințeze unele servicii publice către persoane
private.
Astfel, a apărut ideea prestării unui serviciu de interes general prin intermediul unei
firme private, fapt ce a avut drept consecinţă dispariția a două dintre criteriile (criteriul
organic şi cel al regimului juridic) care defineau noţiunea de serviciu public.
Ca urmare, termenul de serviciu public a devenit o noțiune nedefinibilă deoarece se
bazează pe un singur criteriu, cel al interesului general, care, la rândul său, nu poate fi definit.

3. Aratati cum erau definite serviciile publice in doctrina românească din perioada
interbelica

Doctrina românească, in special cea din perioada interbelica , cat si dezvoltarea

ulterioara a dreptului administrative, abordează noţiunea de serviciu public prin prisma
acelorași criterii, relevante fiind următoarele definiții:
Paul Negulescu considera serviciul public drept “un organism creat de catre stat, județ
sau comuna, cu o competenta si putere determinate, cu mijloacele financiare procurate din
patrimoniul general al administratiei creatoare, pus la dispoziția publicului pentru a satisface,
in mod regulat si continuu, o nevoie cu caracter general ,căreia inițiativa privata nu ar putea
sa-i dea decât o satisfacție incompleta si intermitenta”

4. Explicati dimensiunea simbolica si justificarea economica a existentei serviciilor

publice

S-au definit, progresiv, drepturile fundamentale ale persoanei. Paralel, crearea unor
rețele de servicii publice (curier, electricitate, cai ferate, telefon) a contribuit la consolidarea,
pe ansamblul teritoriului, a unor valori si insemne comune, care alimentau in mare parte
sentimentul de identitate naţională a fiecărui individ. Aceste consideraţii subliniază puternica
dimensiune simbolica a numeroase servicii publice.
Dar serviciile publice au si o justificare economica determinata de următoarele
aspecte:
 Existenta monopolurilor naturale, care făcea sa fie mult mai economic sa se
confere acest tip de activitate unei singure întreprinderi;
 Insuficienta pieţei in asigurarea investițiilor necesare, ceea ce a făcut ca statul sa se
substituie agenţilor economici privați atunci când slaba rentabilitate, riscul si
mărimea investițiilor necesare ii determina pe aceștia sa-si piardă înclinația de a le
realiza;
 Insuficienta gestiunii private a serviciilor publice;
 Voinţă statului de a coordona si ghida dezvoltarea economica.

5. Explicați şi redați definiția serviciilor publice potrivit Centrului European al

Întreprinderilor si potrivit lui Ioan Alexandru
 Centrul European al Întreprinderilor cu participare publica considera serviciile publice
ca fiind ”activități care, pentru motive de interes general, sunt considerate de catre state ca
neputând fi reglementate si satisfăcute doar prin legea pieţei sau care nu sunt susceptibile de a
fi atribuite inițiativei private”. In doctrina juridica românească, Ioan Alexandru afirma ca:
Serviciile publice, înțelese in sens larg, sunt ansambluri de persoane si lucruri create in
vederea satisfacerii unei nevoi publice de catre o colectivitate publica, supuse autorității si
controlului acesteia;
Serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a colectivităţii
locale, înființata de catre autorităţile competente cu scopul de a asigura satisfacerea unor
cerințe ale membrilor societăţii in regim de drept administrativ sau civil in procesul de
executare a legii

6. Aratati care sunt caracteristicile serviciilor publice in functie de prestatorii lor in

conceptia profesorului Ioan Alexandru
In conceptia profesorului Ioan Alexandru, organismele care prestează servicii publice
pot fi grupate in 3 categorii:
 Autoritati ale administratiei publice;
 Instituţii publice;
 Regii autonome de interes public.
Aceasta grupare se întemeiază pe următoarele deosebiri:
- activitatea autorităților administratiei publice se caracterizează prin adoptarea si
emiterea de acte administrative, activitatea instituţiilor publice este mai mult o
activitate intelectuala, iar cea a regiilor autonome este preponderent economica;
- mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii autorităților publice si, in mai
mica măsura a instituţiilor publice ,se asigura de la bugetul statului, iar regiile
autonome îşi asigura mijloacele bănești, in mare măsura, din veniturile obținute din
activitatea proprie;
- autorităţile administratiei publice si ,in mai mica măsura, instituţiile publice
furnizează servicii in mod gratuit, in timp ce regiile autonome prestează servicii
contra cost.

7. Aratati care sunt cele 4 domenii in care pot fi grupate serviciile publice
Asadar,putem defini serviciul public drept un ansamblu de activități, grupate in functie
de natura lor in 4 domenii:
Nucleul dur al serviciilor publice care include activitățile de menţinere a ordinii
publice, protecția persoanelor si a bunurilor, securitatea frontierelor. Putem grupa aici cele 5
activități tradiționale: politia, justiția, armata, afacerile externe, finanțele(colectarea
impozitelor si gestionarea bugetului);
Un al doilea domeniu are in vedere crearea condiţiilor pentru buna desfășurare a vieții
economice si sociale pregătirea legilor, decretelor, hotărârilor, reglementarilor; edictarea
acestora in texte de aplicare; aplicarea si controlul legislației;
Un al treilea domeniu grupează activități pe care întreprinderile si piaţă nu știu sau nu
le pot realiza intr-o maniera izolata, precum:
  protecția sociala;
 pregătirea, formarea pe termen lung: scoli, universități, cercetare;
Un al patrulea domeniu cuprinde producția de bunuri si servicii, care, din motive
economice, sociale sau politice, s-a considerat ca nu pot fi realizate doar conform logicii
pieţei, adică rentabilității. Acest domeniu al serviciilor publice grupează activități foarte
variate, precum:
 producerea si distribuția energiei si a gazului;
 posta si telecomunicațiile;
 anumite activități financiare ,precum gestiunea monedei naţionale si a
devizelor( Banca Naţională).
Alături de aceste activități putem include in categoria serviciilor publice tot ceea ce tine de
gestiunea mijloacelor proprii de funcționare(personal, mijloace materiale).

8. Dați trei exemple de clasificări ale serviciilor publice

Serviciile publice pot fi clasificate după următoarele criterii:
 Aria de manifestare a interesului ce urmează a fi satisfăcut:
 servicii publice de interes naţional;
 servicii publice de interes teritorial/judeţean;
 servicii publice de interes local
 Obiectul serviciilor publice organizate, acestea desemnând sfera de activitate in care
se manifesta serviciul public, in functie de natura prestației:
 servicii publice administrative;
 servicii publice industrial-comerciale
Agenţii prestatori. Putem vorbi despre:
 organe sau autoritati ale administratiei publice(ministere, departamente, direcții, oficii,
servicii deconcentrate ale ministerelor)
 instituţii publice(scoli, universități, spitale, radio-televiziune)
 regii autonome(organisme distincte coordonate de catre autoritati publice)
 companii naţionale
 servicii publice concesionate inițiativei particulare

9. Aratati care este diferența dintre serviciile publice si serviciile de utilitate publică
De asemenea ,se poate face distincția intre:
- serviciul public care este înfăptuit de catre o organizaţie publica;
- serviciul de utilitate publica care este realizat de catre organisme
neguvernamentale(asociații si fundații, înființate de catre particulari si care desfăşoară
o activitate de interes public, cu scop nelucrativ).

10. Aratati care sunt diferențele dintre caracteristicile servicilor publice

administrative si cele industriale si comerciale (cu caracter economic) potrivit
doctrinei juridice franceze
 Din punctul de vedere al doctrinei juridice franceze cea mai importanta deosebire este
cea dintre:
- serviciile publice administrative care sunt supuse regulilor de drept public, atât in ceea
ce priveşte organizarea lor, cat si referitor la raporturile acestora cu utilizatorii;
- serviciile publice industriale si comerciale ce sunt supuse dreptului public in planul
organizării lor, dar si regulilor de drept privat in ceea ce priveşte raporturile cu
utilizatorii.

11. Explicati ce sunt serviciile publice organizate de autorităţile administratiei

publice locale in Romania

Servicii publice organizate de catre autorităţile administratiei publice locale in

principalele domenii de activitate, potrivit specificului si nevoilor locale, cu respectarea
prevederilor legale si in limita mijloacelor financiare de care dispune. In aceasta categorie a
serviciilor publice de interes local intra serviciile publice organizate ca: regii
autonome ,societăți comerciale înființate de catre autorităţile locale care realizează in
principal servicii de interes economic general pentru comuna sau oraș.

12. Explicati ce sunt serviciile publice subordonate autorităților administratiei

publice locale

Serviciile publice subordonate autorităților administratiei publice locale sunt atât cele
care sunt cuprinse in organigrama primăriei si care sunt conduse de catre primar si care au
caracter exclusiv administrativ, dar si cele organizate ca instituţii publice aflate in
subordinea primăriei in domeniul educației, culturii, sănătății, tineretului, sportului, asistentei
sociale. Numirea si eliberarea din functie a personalului din aparatul propriu de specialitate al
autorităților locale se face de catre primar, in condiţiile legii.

13. Explicați gestiunea directă a serviciilor publice (de către stat și de către
colectivitățile locale).

Autorităţile publice sunt ele însele responsabile de organizarea şi funcţionarea unui

serviciu public. Acesta este sistemul cel mai simplu, numit al "regiei".
A. Gestionarea de către stat
Sistemul cel mai vechi este acela al regiei de stat, care preia o serie de servicii publice
esențiale, în cadrul ministerelor. Procedeul are un caracter centralizator şi are limitele inerente
acestui tip de organizare administrativă. Pentru a se evita blocarea unui asemenea sistem pus
în funcțiune, mai ales într-un stat intervenționist, se recurge la desconcentrare în cadrul
circumscripțiilor administrative, prin crearea unor servicii desconcentrate la nivel teritorial.
Motivația acestei gestiuni directe realizată de către stat constă în grija de a asigura
securitatea națiunii, statul fiind garantul şi responsabilul pentru menţinerea ordinii, a
securității publice. Dar în condiţiile de astăzi, este vorba din ce în ce mai mult de securitate
economică. În toate statele liberale, această acţiune a statului are în vedere subsidiaritatea.
Competenţa statului de a transforma o activitate în public este discreţionară.
B. Gestionarea de către colectivitățile locale
 Colectivitățile locale doresc să li se încredințeze gestiunea a numeroase servicii
publice în baza unei descentralizări teritoriale, ce constă în transferul unor competenţe de la
nivelul central către colectivitățile locale:
- în multe cazuri, această gestiune este obligatorie (cazul serviciilor cu caracter
administrativ care nu pot fi delegate unor persoane private: comunele trebuie să
asigure serviciile de stare civilă, autoritate tutelară etc.);
- în alte situații, însă, asumarea gestiunii este lăsată la aprecierea autorităților locale,
însă spre deosebire de stat, competenţa lor este determinata prin lege.

14. Ce reprezintă descentralizarea tehnica?

În loc de a gestiona direct în regie diverse servicii publice, statul sau colectivitățile
locale pot prefera să le remită unor instituţii autonome, printr-un proces de descentralizare
tehnică. Aceasta reprezintă un sistem de administrare în care serviciile publice sunt gestionate
de către persoane juridice specializate.
Este de remarcat că aceste instituţii gestionează exclusiv unul sau mai multe servicii
atribuite. Ele sunt înființate pe baza principiului specializării care se opune competenței
generale pe care o au autorităţile locale sau cele centrale.

15. Ce reprezintă descentralizarea corporativa?

Aceasta este o descentralizare intermediară, care constă în transmiterea gestiunii unui

serviciu public profesional unor organizaţii care sunt conduse de profesioniști.
Această concepție de încredere faţă de profesie, de inspirație liberală, poate duce, însă,
la corporatism, adică la apărarea intereselor corporației (profesiei) în dauna intereselor
generale. Organizaţiile profesionale tind a fi descentralizate sau autonome şi unii consideră
că, prin aceasta, apare pericolul dezmembrării statului.

16. Ce reprezintă deconcentrarea pe servicii?

Această terminologie nu este deloc obișnuită. Ea a rezultat din punerea parţială în

discuție a noțiunii de descentralizare tehnică.
Deconcentrarea pe servicii presupune atribuirea unui serviciu public unor structuri
distincte ale administraţiei ierarhice, strict subordonate însă acesteia. De exemplu, un minister
poate atribui gestiunea unui serviciu public unei unități din teritoriu subordonate lui, dar
având o oarecare autonomie de decizie.
Administraţia centrală exercită un control strict asupra serviciului respectiv.
Conducătorii acestor servicii desconcentrate sunt numiți de către administraţia centrală. Statul
îi supune unui control tehnic, administrativ şi financiar accentuat, putându-se vorbi chiar de o
tutelă ierarhică.

17. Ce reprezintă delegarea serviciilor?

Administraţia poate încredința gestiunea unui serviciu public unei persoane

particulare, fizice sau juridice. În acest caz, intervenţia autorității publice este camuflată.
 Pentru combaterea corupției, legiuitorii au introdus un nou tip de convenție,
convențiile de delegare a serviciului public.
În prezent, pe lângă această procedură contractuală, se dezvoltă din ce în ce mai mult
intervenţia unilaterală a organismelor particulare în gestiunea serviciilor publice, mai ales în
sectoarele economiei, ale cercetării științifice, precum şi în domeniul social.

18. Care sunt condiţiile pentru delegarea serviciilor publice?

Delegările de serviciu public se fac pe baza unei publicități efectuate de către

autoritatea care deleagă, ceea ce permite prezentarea mai multor oferte concurente.
Delegările trebuie să aibă o durată limitată, astfel încât să nu se instituie o formă de
monopol asupra activităților de servicii publice. În mod frecvent, trebuie să se recurgă la
punerea în concurență a ofertanților şi nu trebuie să se favorizeze prelungirea tacită a
delegărilor, chiar dacă, din motive de interes general sau din motive ce au în vedere buna
executare a serviciilor publice, prelungirea ar fi binevenită.
În convenții trebuie să figureze condiţiile de efectuare şi de remunerare a serviciilor.
Acestea trebuie să prevadă durata valabilității lor, care depinde de durata de
amortizare a investițiilor făcute.
De asemenea, convențiile trebuie să includă clauze care să excludă efectuarea de
către cei care primesc delegarea, a altor activități în afara celor delegate. Nivelul veniturilor
şi al redevențelor trebuie şi el menționat în contract.

CAPITOLUL 7
1. Explicați condițiile pentru o funcție publică profesionistă.
Funcţia publică modernă, într-o democraţie, trebuie să îndeplinească un set de condiţii
care contribuie la definirea naturii şi valorii unei funcţii publice profesioniste:
a) Separarea dintre sfera publică şi cea privată
Distincţia dintre sfera publică şi cea privată s-a făcut o dată cu cea dintre stat şi
societate. Este, practic, recunoașterea faptului că există domenii în care interesul public
trebuie să primeze, fără interferențe legate de interesele individuale. De asemenea, aceste
domenii publice trebuie reglementate printr-un set de principii legale specifice, iar actorii
implicați sunt subiecți acestor principii.
b) Separarea dintre politică şi administraţie
 Separarea dintre politică şi administraţie implică prezumția că în domeniul public
există două pârți principale, care, deşi sunt strâns legate între ele, au naturi diferite, logică
diferită şi surse de legitimitate diferite:
- Politica se bazează pe încrederea publică, exprimată prin alegeri electorale libere care
trebuie validate.
- Administraţia se bazează pe meritul şi capacitatea profesională a funcţionarilor publici,
angajaţi prin concurs organizat în concordanță cu legislaţia în vigoare.

c) Dezvoltarea responsabilității individuale a funcţionarilor publici prin procese decizionale

comune. Aceasta impune prezenta unor manageri publici instruiți în domeniul respectiv
Existenţa răspunderii individuale pentru deciziile adoptate şi pentru acțiunile
întreprinse implică recunoaşterea faptului că responsabilităţile şi competenţele administraţiei
publice sunt clar definite. Noţiunea de organ administrativ competent şi faptul că deciziile
administrative sunt adoptate de către autorităţile publice delegate prin lege sunt tot atâtea
dovezi ale dezvoltării responsabilităţii individuale.
d) Protecţia muncii, stabilitate, nivel de remunerare, drepturi şi atribuţii bine definite pentru
funcţionarii publici
Indiferent de caz, dar mai ales acolo unde este aplicat conceptul restrictiv al funcţiei
publice (in engleza civil service), funcţionarii publici trebuie să respecte un set de condiţii
legale stimulative pentru îndeplinirea în mod eficient a funcţiilor şi competenţelor acestora,
care se referă la:
 drepturi şi obligații;
 stabilitate profesională;
 protecţie împotriva favoritismelor din partea puterii politice şi a altor interferenţe;
 un nivel adecvat de remunerare pentru a reduce riscul expunerii la corupție;
 prevederi disciplinare;
 selecție bazată pe merit.

e) Recrutare şi promovare bazată pe merit

Recrutarea şi promovarea bazată pe merit înseamnă selectarea celor mai potriviți
candidați pentru serviciul public, evitându-se astfel „nepotismul“ în cadrul conducerii
administraţiei publice. Invocarea reglementărilor specifice funcției publice este metoda cea
mai utilizată pentru crearea condiţiilor legale menționate mai sus, pentru că funcția publică, ca
deținător al puterii de stat, este cel mai important actor al sferei publice.
Aşa cum s-a menționat deja, statul este responsabil pentru o administraţie publică
profesionistă, imparțială şi eficientă, în conformitate cu legea.

2. Explicati caracteristicile modelului bazat pe post comparativ cu modelul de cariera.

Principalele caracteristici ale celor două modele

Modelul carierei Modelul postului
- contract de drept public şi/ sau - relație contractuală bazată în parte pe
 numire unilaterală a funcţionarului
- recrutare la începutul carierei
- exigențe legale în ceea ce priveşte
calificările sau diplomele pentru
cariere specifice
- recunoaşterea limitată a experienţei
profesionale dobândită în sectorul
privat
- sistem de remunerare statutar
(avansare conform vechimii)
- angajare pe viaţă
- codul de etică (conține reguli de
disciplină specifice)
- procesul de muncă se bazează în
principal pe proceduri decât pe
obiective
- accentul este pus asupra fidelității,
imparțialității şi respectării regulilor de
drept
- regimuri de pensionare specifice
regulile de drept comun
- oricare ar fi poziţia, recrutarea se
face întotdeauna pe un post specific
- recunoaşterea experienţei
profesionale dobândită în sectorul
privat
- facilitatea mobilității
- absenţa principiului vechimii pentru
determinarea remuneraţie
- sistem de promovare neformalizat
- absenţa angajării pe viaţă
- absenţa unui regim specific de
pensionare
- managementul performanței –
acorduri asupra obiectivelor ce trebui
atinse

3. Precizați ce fel de raporturi are personalul statutar cu autoritatea publica, cât și

personalul contractual si ce sta la baza acestora
Modelul carieră se bazează pe existenţa unor corpuri de funcţionari, adică a unui
personal statutar, ce se supune unui statut specific încadrat de normele juridice care disting în
mod net condiţiile de ocupare de cele care se supun dreptului muncii.
Corpurile de funcţionari sunt divizate pe grade, altfel spus pe poziții ierarhice.
Funcţionarul public este adesea titularizat pe un grad şi nu pe un post specific. El intră în corp
pe bază de concurs şi face carieră înaintând pe poziții ierarhice. Acest sistem este îngrădit de
garanții în ceea ce priveşte remunerarea şi derularea carierei şi asigură agenţilor publici
securitatea locului de muncă.
Modelul postului sau modelul contractual este cel în care personalul este angajat sub
contract de drept comun, de unde şi denumirea de personal contractual sau non-statutar,
pentru că nu există un statut specific, funcţiei publice aplicându-i-se dreptul comun al muncii.
Ca urmare, negocierea colectivă privind definirea condiţiilor de angajare ocupă un loc mult
mai important.
Agentul public este recrutat pentru o funcţie specifică şi conform profilului
competenţelor personale. Intrarea sa în funcţia publică este posibilă la toate nivelurile sale.
Cariera sa este construită dintr-o succesiune de posturi deţinute.

4. Explicați care sunt soluțiile privind funcţia publica la nivelul tarilor europene
Uniunea Europeană nu dispune de nicio competenţă formală în ceea ce priveşte funcţia
publică a statelor membre, în ţările Europei s-au folosit mai multe soluții în ceea ce priveşte
funcţia publică:
- În anumite state membre ale UE, majoritatea angajaţilor în administraţie au statutul de
funcţionari publici. Acesta înseamnă că ei se supun unei legislații a serviciului public, şi
nu legislației generale a muncii care stabilește standarde minime pentru relaţiile
contractuale dintre angajaţi şi angajatori aşa cum se întâmplă în sectorul privat. Acesta
este cazul Greciei, Belgiei, Franței, Irlandei, Olandei, Portugaliei şi Spaniei.
- Marea Britanie constituie un caz special: cei care lucrează în administraţie beneficiază de
reguli specifice care le asigură statutul lor ca angajaţi ai statului. În această ţară nu există o
lege a serviciului public, deoarece jurisdicția Cabinetului reprezintă un prerogativa regal.
- În alte ţări, numai o parte a angajaţilor în domeniu are statutul de funcţionari publici. În
Germania există o distincţie clară între funcţionarii publici (Beamte), care deţin autoritatea
publică a puterii de stat şi reprezintă aproximativ 40% dintre angajaţi şi restul angajaţilor
statului (Angestelle) care se subordonează legislaţiei muncii. Funcţionarii publici sunt
priviţi ca instrumente executive ale statului, capabili să deservească orice guvern aflat la
putere (principiul neutralităţii politice) şi sunt răspunzători pentru faptele lor în faţa legii.

5. Explicati de ce a crescut numărul de funcţionari din administratia locala in ultimii

20 de ani.
Atunci când vorbim de modelul funcţiei publice trebuie să adăugăm o altă variabilă şi
anume neutralitatea sistemului de recrutare a personalului. În majoritatea sistemelor
predomină caracterul neutru, în care angajații sunt recrutați în funcţie de capacitatea lor
profesională. Excepție fac anumite funcţii înalte care, în mod normal sunt ocupate de
politicieni sau persoane selecționate pe bază de încredere politică.
Mai mult, locurile de muncă din sectorul public trebuie să fie disponibile pentru orice
cetăţean al UE, cu excepţia acelor funcţii special rezervate doar pentru cetățenii statelor
respective. Aceste reglementări sunt în conformitate cu legislaţia Curții Europene de Justiţie,
numai dacă respectă anumite criterii. Este recunoscut faptul că 60% – 90% din totalul
locurilor de muncă din funcţiile publice ale statelor membre UE sunt astăzi disponibile pentru
orice cetăţean locuitor al acestui spațiu, ceea ce înseamnă că numai 10% – 40% din numărul
locurilor de muncă sunt rezervate doar cetăţenilor statului respectiv.
În plus, principiul nediscriminării în funcţie de naționalitate influențează în mod direct
condiţiile de recrutare. Principiul liberei circulații a lucrătorilor presupune ca şi condiţiile de
integrare în funcţia publică (condiţii de titularizare, clasificare ierarhică, remunerare,
avansare, etc.) să fie identice atât pentru naționali, cât şi pentru cei ne-naționali.

6. Definiți și clasificați funcțiile publice.

Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuțiilor şi responsabilităților, stabilite în
temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică.
Funcţiile publice se grupează în funcţie de trei criterii:
1. După tipul atribuțiilor şi responsabilităților autorităților şi instituţiilor publice:
 funcţii publice generale, care reprezintă ansamblul atribuțiilor şi responsabilităților cu
caracter general şi comun tuturor autorităților şi instituţiilor publice, în vederea
realizării competenţelor lor generale;
  funcţii publice specifice, care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor
lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice

B. În raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice:

 Funcţii publice din clasa I. Clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se
cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă, absolvite cu diplomă de licenţă
sau echivalentă;
 Funcţii publice din clasa a II-a. Clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror
ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă,
 Funcţii publice din clasa a III-a. Clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror
ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de
bacalaureat

C. După nivelul la care se exercită

 funcţii publice de stat, care sunt funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în
cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale.
 funcţii publice teritoriale, care sunt funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în
cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-
teritoriale.
 funcţii publice locale, care sunt funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în
cadrul aparatului propriu al autorităților administraţiei publice locale şi al instituţiilor
publice subordonate acestora.

D. După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice:

 funcţii publice corespunzătoare categoriei înalților funcţionari publici. Înalţii
funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în autoritățile și
instituțiile publice
 funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere
 funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.
 funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, ținând cont de
nivelul de complexitate al atribuțiilor:
- superior (ca nivel maxim);
- principal;
- asistent;
- debutant.

Trebuie spus că funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a
III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie.
Numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau
instituţii publice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar al unităţii administrativ-teritoriale
şi de şef al oficiului prefectural, este de maximum 12% din numărul total al funcţiilor publice.
7. Prezentați activitățile cu caracter general și special care necesită prerogative de
putere publică

Prerogativele de putere publică sunt exercitate prin activități cu caracter general și prin
activități cu caracter special.
Activităţile cu caracter general care implică exercitarea prerogativelor de putere
publică, sunt următoarele:
 punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;
 elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorității sau
instituției publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
 elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi
statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a actelor
necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției
publice;
 autorizarea, inspecția, controlul şi auditul public;
 gestionarea resurselor umane şi a fondurilor publice;
 reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu
persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita
competenţelor stabilite de către conducătorul autorității sau instituției publice, precum
şi reprezentarea în justiţie a autorității sau instituției publice în care îşi desfășoară
activitatea;
 realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei
publice.

Activitățile cu caracter special care implică exercitarea prerogativelor de putere

publică sunt următoarele:
a) activități de specialitate necesare realizării prerogativelor constituționale ale
Parlamentului;
b) activități de specialitate necesare realizării prerogativelor constituționale ale
Președintelui României;
c) activități de avizare a proiectelor de acte normative în vederea sistematizării,
unificării, coordonării întregii legislații și ținerea evidenței oficiale a legislației
României;
d) activități necesare realizării politicii externe a statului;
e) activități de specialitate și de asigurare a suportului necesar apărării drepturilor și
libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și
descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice;
f) activități de specialitate necesare aplicării regimului juridic al executării pedepselor și
măsurilor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești;
g) activități vamale
h) alte activități c caracter special care privesc exercitarea autorității publice în domenii
de competență exclusivă a statului, în temeiul și în executarea legilor și a celorlalte
acte normative.

8. Aratati ce categorii de personal din administratia publică nu sunt funcţionari publici

si care sunt categoriile de funcţionari care au statut special.
 Nu sunt considerați funcţionari publici şi, ca urmare, nu li se aplică prevederile Legii
funcţionarilor publici următorii salariaţi:
a) personalul salariat din aparatul propriu al autorităților şi instituţiilor publice care
desfăşoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-
reparații şi de deservire, pază precum şi alte categorii de personal care nu exercită
prerogative de putere publică;
b) personalul salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
c) magistrații, personalul asimilat acestora și după caz, categoriile de personal auxiliar din
cadrul instanțelor;
d) cadrele didactice și alte categorii de personal din unitățile și instituțiile de învățământ;
e) persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică

Astfel, pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:
a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;
b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidențiale;
c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d) serviciile diplomatice şi consulare;
e) instituțiile din sistemul de ordine publică și securitate națională;
f) structurile vamale;
g) alte servicii publice stabilite prin lege;

9. Precizați condițiile de ocupare a unei funcţii publice

Condiţii pentru ocuparea unei funcţii publice. Poate ocupa o funcţie publică persoana
care îndeplineşte următoarele tipuri de condiţii:
a) generale:
 are numai cetățenia română şi domiciliul în România;
 cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
 are vârsta de 18 ani împliniți;
 are capacitate deplină de exercițiu;
 are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată pe
bază de examen medical de specialitate și evaluare psihologică;
 îndeplineşte condiţiile specifice prevăzute de lege pentru funcţia publică;
 nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra
statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care
împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals sau a unei infracțiuni săvârșite cu
intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia
situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia, amnistia post-condamnare sau
dezincriminarea faptei
 nu i-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori
activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă,
în condițiile legii;
  nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de
muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
 nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de
legislația specifică;

b) condiţii de studii și de vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea

funcției publice
c) condiții specifice, conform fișei postului

10. Precizați cum pot fi ocupate functiile publice vacante.

Ocuparea funcțiilor publice vacante se poate face prin:
a) concurs
b) modificarea raporturilor de serviciu
c) redistribuire într-o funcție publică vacantă
d) alte modalități prevăzute expres de Codul administrativ

11. Precizați atribuțiile Agenției Naţionale a Funcţionarilor publici.

Agenția Naţională a Funcţionarilor Publici are următoarele atribuţii:
a) elaborează politicile şi strategiile privind managementul funcţiei publice şi al
funcţionarilor publici;
b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative privind funcţia publică şi funcţionarii
publici;
c) emite, la solicitarea autorităților și instituțiilor publice, puncte de vedere cu privire la
proiectele acte normative privind funcţia publică şi funcţionarii publici;
d) realizează evidența și managementul funcţiei publică şi a funcţionarilor publici;
e) monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică,
funcţionarii publici și respectarea aplicării normelor de conduită în cadrul autorităților şi
instituţiilor publice și înaintează ministerului de resort propuneri privind măsurile ce se
impun;
f) colaborează cu instituţiile publice cu atribuții în domeniul politicilor salariale și fiscal-
bugetare, în vederea elaborării cadrului normativ privind salarizarea funcţionarilor publici;
g) centralizează nevoile de instruire a funcţionarilor publici, pe baza planurilor de
perfecționare profesională a funcționarilor publici transmise de autoritățile și instituțiile
publice și le pune la dispoziția INA (redenumită Școala Naţională de Administrație
Publică) și a altor furnizori de formare și perfecționare profesională, în condițiile legii;
h) colaborează cu Școala Naţională de Administraţie (fostul INA) la stabilirea tematicii
specifice programelor de formare specializată în administraţia publică şi de perfecționare a
funcţionarilor publici;
i) furnizează ministerului de resort date statistice prelucrate, în condițiile legii, pe baza
informațiilor, cuprinse în Sistemul electronic național de evidență a ocupării în sectorul
public, pentru fundamentarea politicilor de resurse umane cu privire la personalul plătit
din fondurile publice
j) asigură baza de date pentru redistribuirea, la solicitarea autorităților și instituțiilor publice,
a funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile
lor;
k) acordă, la cerere, asistenţă de specialitate compartimentelor de resurse umane din cadrul
autorităților şi instituţiilor publice referitor la aplicarea legislației privind funcția publică și
funcționarii publici;
l) elaborează cadre de competență, în condițiile legii
m) reglementează și monitorizează aplicarea normelor privind conduita funcționarilor publici
și activitatea consilierilor de etică din cadrul autorităților și instituțiilor publice;
n) întocmește raportul anual cu privire la managementul funcțiilor publice și al funcționarilor
publici, pe care îl prezintă ministerului de resort, care conține informații cu privire la
reorganizările instituționale, precum și cu privire la aplicarea și respectarea normelor de
conduită în cadrul autorităților și instituţiilor publice;
o) elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităților și instituțiilor publice,
privind funcțiile publice, precum și instrucțiuni privind aplicarea unitară a legislației în
domeniul funcției publice și a funcționarilor publici;
p) organizează etapa de recrutare din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiile
publice de stat și funcțiile publice teritoriale, cu excepția celor care beneficiază de statute
speciale în condițiile legii;
q) planifică recrutarea pentru funcțiile publice de stat și funcțiile publice teritoriale, cu
excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, pe baza unui plan de
recrutare
r) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.

12. Explicati acordurile colective.

Autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual acorduri, cu sindicatele
reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanții funcţionarilor publici, care
cuprind numai măsuri referitoare la:
a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condiţiilor la locul de
muncă;
b) sănătatea şi securitatea în muncă;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecționarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în
organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.
Autoritatea sau instituția publică va furniza sindicatelor reprezentative sau
reprezentanților funcţionarilor publici informaţiile necesare pentru încheierea acordurilor
privind raporturile de serviciu.
13. Explicati comisiile paritare.
În cadrul autorităților şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare, alcătuite
dintr-un număr egal de reprezentanți desemnați de conducătorul autorității sau instituției
publice şi de sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici.
Comisiile paritare sunt consultate în următoarele situații:
 a) la stabilirea măsurilor de îmbunătățire a activităţii autorităților şi instituţiilor publice
pentru care sunt constituite;
b) la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici, dacă
costurile acestora sunt suportate din fonduri bugetare;
c) la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorității sau instituției publice;
d) în alte situații prevăzute de lege.
În exercitarea atribuţiilor, comisiile paritare emit avize consultative.
Comisiile paritare monitorizeze realizarea acordurilor colective, în situația în care au
fost încheiate aceste acorduri și întocmește un raport anual cu privire la respectarea acestora,
cât și cu privire la activitatea desfășurată de comisia paritară, care se publică pe site-ul
autorității sau instituției publice.

14. Recrutarea şi selecția funcţionarilor publici (a înalților funcţionari publici, a

funcţionarilor publici de conducere şi de execuţie).

Ocuparea funcțiilor din categoria înalților funcționari publici, cu excepția celor din
categoria înalților funcționari parlamentari, se face prin:
a) concurs, organizat în condițiile legii
b) concurs de promovare, organizat în condițiile legii,
c) mobilitate, în condițiile legii
d) exercitarea cu caracter temporar, în condițiile legii
e) redistribuire din corpul de rezervă al funcționarilor publici.
Decizia privind alegerea uneia dintre modalități aparține persoanei care are
competența de numire în funcția publică, la propunerea conducătorului autorității și instituției
publice în cadrul căreia se află funcția publică vacantă.
Gestionarea concursului de selecție și a concursului de promovare pentru funcțiile
publice din categoria înalților funcţionari publici se face de către o comisie de concurs
permanentă, independentă, și după caz de o comisie de soluționare a contestațiilor. Acestea
sunt formate din 7 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea
ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice. Membrii comisiei au mandate de
5 ani. Secretariatul comisiilor este asigurat de catre Agenția Naţională a Funcționarilor
Publici.
Concursul pentru ocuparea unei funcții publice are la baza principiile competiției,
transparenţei, competenței, precum şi cel al egalității accesului la funcţiile publice pentru
fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale.
In cadrul concursului, subiectele si bibliografia aferenta trebuie să conțină neapărat
tematici privind respectarea demnității umane, protecția drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului, prevenirea și combaterea incitării la ură și discriminare.
O noutate adusa de Codul administrativ din 2019 consta in organizarea concursului
pentru funcțiile publice de stat și teritoriale, cu excepția celor care beneficiază de statute
speciale, în condiţiile prevăzute de lege, în două etape:
- etapa de recrutare, realizată prin concurs național, ce are în vedere verificarea
cunoștințelor generale și a competențelor generale necesare ocupării unei funcții
publice,
 - etapa de selecție, realizată prin concurs pe post, ce are în vedere verificarea
cunoștințelor de specialitate și a competențelor specifice ocupării unei funcții publice
vacante.
Promovarea concursului național nu echivalează cu dobândirea calității de funcționar
public, ci doar conferă dreptul de participare la concursul pe post pentru o perioadă de
maximum 3 ani de la data promovării concursului național.
Pentru funcțiile publice vacante în administrația publică locală se organizează
concursuri pe post, prin care se verifică cunoştinţele generale și cele specifice, precum și
competențele generale și cele specifice ocupării funcției publice vacante.
Anunțul pentru concursurile pe post pentru functiile publice de stat, teritoriale si locale
se publica pe pagina de internet a instituție organizatoare și pe site-ul ANFP, cu cel puțin 30
de zile înainte, termenul putând fi redus în mod excepțional la 15 zile pentru concursul pe post
organizat pentru ocuparea funcţiilor de execuție temporar vacante.
Concursul pe post constă în 3 etape:
 selectarea dosarelor de înscriere;
 proba scrisă;
 interviul.
Sunt declarați admiși candidații care au promovat proba scrisă şi interviul.
Reglementările din 2006 vizau, de asemenea şi dreptul funcţionarilor publici de a
avansa în treptele de salarizare şi de a promova în funcţia publică prin transformarea postului
ocupat de funcţionarul public, în urma unui examen în limita funcţiilor publice rezervate
promovării şi cu încadrarea în fondurile bugetare alocate. Totodată a fost modificată vechimea
necesară intrării în corpul funcţionarilor publici prin recrutare.

15. Aratati care sunt condiţiile de vechime pentru functiile publice de conducere si
pentru cele de execuţie.

Începând cu 2019, potrivit Codului administrativ, condiţiile minime de vechime în

specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea
funcţiilor publice de execuţie se stabilesc astfel:
a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru
ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent;
b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea
funcţiilor publice de execuţie de grad profesional principal;
c) 7 ani (anterior 9 ani) în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice,
pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior.

Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la

concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere se stabilesc
astfel:
a) 5 ani(anterior 2 ani) în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei
publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere de: şef birou, şef
serviciu şi secretar al comunei, precum şi a funcţiilor publice specifice
asimilate acestora;
 b) 7 ani (anterior 5 ani)în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei
publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, altele decât cele
prevăzute la lit. a).

16. Explicati daca exista diferențe intre recrutarea funcţionarilor publici din
administratia centrala si cei din administratia locala (atât pentru functiile de
conducere, cat si pentru cele de execuţie).
17. Evaluarea şi promovarea funcţionarilor publici (a înalților funcţionari publici, a
funcţionarilor publici de conducere şi de execuţie.
Evaluarea performanțelor personalului este una din activitățile de management prin
care este administrată performanta întregii administraţii. De fapt, nivelul şi calitatea
performanței unei instituţii sunt determinate de nivelul de performanţă şi standardele atinse de
angajații săi.

A. Evaluarea performanțelor individuale ale înalților funcționari publici

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcţionari publici, cu
excepția înalților funcționari publici parlamentari, se face de către o comisie de evaluare,
formată din 5 membri numiţi prin decizie a primului-ministru pentru un mandat de 3 ani, la
propunerea ministrului competenta in domeniul administrației publice.
Evaluarea se face anual pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de performanță și a
gradului și modului de atingere a obiectivelor individuale. Înalţii funcţionari publici au
obligația de a urma anual cursuri de perfecționare profesională, în condiţiile legii.

B. Procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici

Evaluarea performanțelor înseamnă un sistem de raportare a rezultatelor și de
apreciere obiectivă, de regulă anuală, asupra unui funcţionar public, cu privire la modul în
care și-a realizat sarcinile de serviciu și se realizează pentru toți funcționarii publici care au
desfășurat efectiv activitate, minim 6 luni, în anul calendaristic pentru care s-a realizat
evaluarea. Acesta vizează două componente principale ale activităţii:
 Gradul de îndeplinire și modul de atingere a obiectivelor individuale stabilite.
Obiectivele sunt în mod normal stabilite la începutul anului, însă ele pot fi revizuite
trimestrial. Numărul de obiective nu este fix. De regulă, ele sunt între 3 şi 5 şi sunt
incluse în fișa postului. Trebuie spus că această fișă a postului reprezintă elementul
principal pe care se bazează procesul de evaluare.
 Gradul de îndeplinire a criteriilor de performanţă atinse. Acestea nu sunt definite în
lege. Ele se pot deduce din fișa postului şi din obiectivele stabilite. Criteriile de
performanţă se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naţionale a Funcţionarilor
Publici.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale se realizează obligatoriu la

modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu.
Evaluarea performanțelor individuale ale secretarului general al unității administrativ-
teritoriale / subdiviziunii teritoriale se realizează de către o comisie de evaluare formată din
primar, respectiv președintele consiliului județean și 2 consilieri locali, respectiv județeni,
desemnați în acest scop cu majoritate simplă, prin hotărâre a consiliului local sau județean,
după caz.
 Procedura de evaluare se realizează în trei etape:
1. completarea raportului de evaluare de către evaluator
Evaluatorul este fie conducătorul compartimentului în care funcţionarul public îşi
desfăşoară activitatea, fie funcţionarul public de conducere ierarhic superior – în cazul în care
evaluarea se face pentru funcţionarul public de conducere;
2. interviul;
3. contrasemnarea raportului de evaluare.

În vederea completării raportului de evaluare, evaluatorul:

a) analizează îndeplinirea obiectivelor individuale fixate;
b) notează criteriile de performanţă în funcţie de importanţă acestora;
c) stabilește calificativul final de evaluare a performanțelor profesionale individuale;
d) consemnează rezultatele deosebite ale funcţionarului public, dificultățile obiective
întâmpinate de către acesta în perioada evaluată şi orice alte observații pe care le
consideră relevante
2) Interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de informaţii,
impresii şi puncte de vedere care are loc între evaluator şi funcţionarul public, în cadrul căruia
superiorul şi subordonatul convin asupra măsurii în care acesta a atins standardele cerute de
funcţia sa şi măsura în care el a realizat obiectivele stabilite la evaluarea anterioară sau la
intervalul de timp care a trecut de atunci.
Raportul de evaluare se înaintează contrasemnatarului42, care îl poate semna așa cum
a fost completat de către evaluator, după caz îl poate modifica, având obligația de a motivare
și înștiințare a funcționarului public evaluat. El poate fi modificat conform deciziei
contrasemnatarului în următoarele cazuri:
a) aprecierile consemnate nu corespund realității;
b) între evaluator şi funcţionarul public evaluat există diferențe de opinie care nu au
putut fi soluționate de comun acord.

În carieră, funcţionarul public poate promova în funcţia publică, în condițiile publice:

- ocuparea unei funcții publice de execuție de grad profesional imediat superior celui
deținut
- ocuparea unei funcții publice de execuție dintr-o clasă superioară corespunzătoare
studiilor absolvite
- ocuparea unei funcții publice vacante din categoria înalților funcționari publici și a unei
funcții publice de conducere vacante.

Promovarea în gradul profesional este modalitatea de dezvoltare a carierei prin

ocuparea unei funcţii publice de execuție de grad profesional imediat superior celui deținut.
Promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut de funcţionarul public se face
prin concurs sau examen. Fișa postului funcţionarului public care a promovat în funcţia
publică se completează cu noi atribuţii şi responsabilităţi, prin creșterea gradului de
complexitate a atribuțiilor exercitate.
Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior
celui deținut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă cel puţin 3 ani (in loc de 4 ani anterior) vechime în gradul profesional al
funcţiei publice din care promovează;
 b) să fi obținut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare,
perfecționare, seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în
condițiile legii sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu o durată de
minim 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate;
c) să fi obţinut cel puţin calificativul bine la evaluarea performantelor individuale în
ultimii 2 ani;

Promovarea în clasă se poate face prin examen de promovare în clasă, dacă

funcționarul public îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- A dobândit, ulterior intrării în corpul funcţionarilor publici, o diplomă de studii de
nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau într-un domeniu
considerat util pentru desfășurarea activității de către conducătorul autorității sau
instituției publice;
- Nu are o sancțiune disciplinară neradiată, în condițiile prevăzute de lege.
Autoritățile și instituţiile publice pot organiza examen de promovare în clasă pentru
funcționarii care îndeplinesc condițiile menționate în măsura în care apreciază că
transformarea postului ocupat într-un post cu atribuții corespunzătoare studiilor de nivel
superior este utilă autorității sau instituției publice. Așadar promovarea în clasă nu constituie
un drept automat al funcționarului public în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel
superior.

Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere

vacantă, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
b) să îndeplinească condiţiile de vechime necesare ocupării funcţiei respective ,să
îndeplinească condițiile de studii, precum și condițiile specifice necesare ocupării funcției
publice;
c) să fie absolvenți de studii universitare de master în domeniul administraţiei publice,
management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condiţiile
prezentei legi;
e) să fi obținut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare,
perfecționare, seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în
condițiile legii sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu o durată de minim
30 de ore în ultimii 3 ani de activitate.

18. Obligațiile funcţionarilor publici si principiile care stau la baza conduitei lor
profesionale.
Principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici sunt
următoarele:
a. supremația Constituției şi a legii, principiu conform căruia funcţionarii publici au
îndatorirea de a respecta Constituția şi legile ţării;
b. prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea
de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcţiei
publice;
c. asigurarea egalitãţii de tratament a cetãţenilor în faţa autoritãţilor şi instituţiilor publice,
principiu conform cãruia funcţionarii publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim
juridic în situaţii identice sau similare;
d. profesionalismul, principiu conform cãruia funcţionarii publici au obligaţia de a îndeplini
atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţã, eficienţã, corectitudine şi
conştiinciozitate;
e. imparţialitatea şi independenţa, principiu conform cãruia funcţionarii publici sunt obligaţi
sã aibã o atitudine obiectivã, neutrã faţã de orice interes politic, economic, religios sau de
altã naturã, în exercitarea funcţiei publice;
f. integritatea moralã, principiu conform cãruia funcţionarilor publici le este interzis sã
solicite sau sã accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori
beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care o deţin, sau sã abuzeze în vreun fel de
aceastã funcţie;
g. libertatea gândirii şi a exprimãrii, principiu conform cãruia funcţionarii publici pot sã-şi
exprime şi sã-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor
moravuri;
h. cinstea şi corectitudinea, principiu conform cãruia în exercitarea funcţiei publice şi în
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici trebuie sã fie de bunã-credinţã;
i. deschiderea şi transparenţa, principiu conform cãruia activitãţile desfãşurate de
funcţionarii publici în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizãrii
cetãţenilor.
j. responsabilitatea și răspunderea, principiu potrivit căruia persoanele care ocupă diferite
categorii de funcții publice răspund în conformitate cu prevederile legale atunci când
atribuțiile de serviciu nu au fost îndeplinite corespunzător.

Îndatoririle funcţionarul public sunt următoarele:

Respectarea Constituției și a legilor. Funcţionarul public este dator să promoveze
supremația legii, să respecte Constituția și legile țării, statul de drept, drepturile și libertățile
fundamentale ale cetățenilor în relația cu administrația publică, precum și să acționeze pentru
punerea în aplicare a dispozițiilor legale în conformitate cu atribuțiile ce le revin, cu aplicarea
normelor de conduită care rezultă din îndatoririle prevăzute de lege.
Profesionalismul și imparțialitatea. Funcţionarul public este dator să exercite funcția
publică cu profesionalism, imparțialitate şi independență, fundamentându-și activitatea,
soluțiile propuse și deciziile pe dispozițiile legale și argumente tehnice.
El să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau
juridice sau prestigiului corpului funcționarilor publici. El are obligația de diligență în cu
privire la promovarea și implementarea soluțiilor propuse,
Obligații în exercitarea dreptului la libera exprimare. Funcționarul are dreptul la liberă
exprimare, în condițiile legii, dar are obligația:
- de a nu aduce atingere demnității, imaginii, precum și vieții intime, familiale și private
a oricărei persoane;
- de a respecta demnitatea funcției publice deținute, prin corelarea dialogului cu
promovarea intereselor autorității sau instituției publice;
- de a respecta libertatea opiniilor și de a nu se lăsa influențați de considerente personale
sau de popularitate, dând dovadă de o atitudine concliantă, care să evite conflictele.
 Obligația de a informa autoritatea sa instituția publică cu privire la situația personală
generatoare de acte juridice. În acest sens, el are obligația de a informa, în mod corect și
complet, cu privire la situații de fapt și de drept care privesc persoana sa și care sunt
generatoare de acte administrative în condițiile expres prevăzute de lege.
Obligația de îndeplinire a atribuțiilor. În exercitarea atribuțiilor, funcționarul public are
îndatorirea să:
 să răspundă, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin prin funcţia publică pe
care o deţine, precum şi a atribuţiilor ce îi sunt delegate;
 să se conformeze dispoziției date de către funcţionarul cu funcţie publică de conducere
căruia îi este subordonat direct, cu excepţia cazurilor în care apreciază că această
dispoziție este ilegală

Păstrarea secretului de stat, secretului de serviciu și confidențialitatea. Funcționarul

publicare obligația să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu, precum şi
confidențialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoștință în
exercitarea funcţiei publice, cu excepţia informaţiilor de interes public
Interdicția privind acceptarea darurilor sau altor avantaje. Funcționarului public îi este
interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru el sau pentru alţii, în considerarea
funcţiei lui publice, daruri sau alte avantaje, cu excepţia bunurilor pe care aceștia le-au primit
cu titlu gratuit în cadrul unor activități de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției
deținute, care se supun prevederilor legale specifice.
Subordonarea ierarhică. Funcționarul public are obligația de a rezolva în termenele
stabilite de către superiorul ierarhic, lucrările și sarcinile corespunzătoare.

Respectarea regimului juridic al conflictului de interese și a incompatibilităților.

Funcționarul are obligația:
- să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și incompatibilităților,
precum normele de conduită,
- să evalueze situațiile care pot genera o situație de incompatibilitate sau de conflict de
interese, acționând activ prin prevenirea apariției și soluționării acestora
- să prezinte conducătorului autorității sau instituției publice declarația de avere și
declarația de interese la numirea, precum şi la eliberarea din funcţie. Această
declarație se actualizează anual, potrivit legii63;
- să nu primească direct cereri a căror rezolvare intră în competenţa lui, să nu discute
direct cu petenții şi să nu intervină pentru soluționarea acestor cereri;
- să respecte normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege
Conduita în relațiile cu cetățenii. Funcționarul este obligat să aibă un comportament
bazat pe respect, bună-credință, corectitudine, integritate morală și profesională, în relaţiile cu
persoanele fizice și cu reprezentanții persoanelor juridice.
Obligația respectării regimului cu privire la sănătate și secritate în muncă.
Funcționarul public are obligația să se supună controlului de medicina muncii și expertizelor
medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, în condițiile
legii.

19. Problema profesionalizării şi a pregătirii şi perfecționării funcţionarilor publici.

 Profesionalizarea implică, în primul rând, faptul că funcţia publică trebuie considerată
ca fiind o meserie veritabilă, adică o activitate performantă şi stabilă, posibil de executat în
mod durabil, la adăpost de constrângeri politice.
Conceptul de profesionalizare trebuie gândit în directă legătură cu termenul de
competenţă. Este esenţial de conștientizat care sunt principalele piedici sau obstacole care pot
limita profesionalizarea în cadrul unui sistem administrativ. În principal, aceste probleme sunt
direct legate de influențele mediului politic.
În interiorul acestei influențe politice există puncte cu un grad mai mare de influențare
negativă a elementelor profesionalizării:
 Anumite sectoare ale administraţiei mai sensibile din punct de vedere politic, sunt
privite, în general, ca necesitând un control strict din partea guvernului la putere
 Funcţia publică este supusă tentativelor de politizare.
 Înalta funcţie publică, în cazul căreia intersectarea cu politicul este mult mai
accentuată.
Politizarea administraţiei are mai multe efecte negative, şi anume:
 Secretomania. Funcţionarul public care este promovat sau admis în funcţie pe criterii
nu profesionale, ci politice are tot interesul să țina secret acest lucru
 Slaba pregătire a funcţionarilor publici. Afiliația politică are efecte şi în ceea ce
priveşte calificarea necesară pentru ocuparea anumitor funcţii.
 Omnipotența funcţionarilor publici. Funcţionarii publici se cred atotștiutori, nu ţin
seama de legi şi norme juridice deoarece ei se subordonează numai partidului care i-a
promovat în funcţie.

Dreptul la pregătirea şi perfecționarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici

este prevăzut în articolul 32 din Constituția României sub denumirea de „dreptul la
învățătură“, precum şi în articolul 23 al Legii nr. 161/19.04.2003 care stipulează că
funcţionarii publici au dreptul de a-şi perfecționa în mod continuu pregătirea profesională,
precum și în Codul administrativ (art.458, al.2), ce stipulează că autoritățile și instituţiile
publice au obligația de a asigura participarea pentru fiecare funcţionar public la cel puțin un
program de formare și perfecționare profesională o dată la 2 ani.
În România, după 1989 au continuat să funcţioneze licee de drept economic şi
administrativ care pregătesc funcţionari cu studii medii pentru administraţia publică şi s-au
înființat facultăți cu profilul „Științe administrative“ sau „Administraţie Publică“, precum şi
colegii de administraţie publică.
Un aspect important ce trebuie reținut pe perioada școlarizării sau la cursurile de
perfecționare este necesitatea efectuării stagiului practic în sistemul administraţiei publice,
pregătirea completându-se cu aspecte din cunoașterea cerințelor activităţii practice şi
experienţei celor mai buni funcţionari publici.
În afară de stagiul de practică, este bine să fie folosită şi metoda invitării la cursuri a
unor funcţionari publici cu experienţa, care să prezinte elevilor şi studenților specificul
sarcinilor administraţiei publice, problemele complexe cu care se confruntă şi modul cum
trebuie rezolvate.
Tot în sensul pregătirii şi perfecționării a fost creat Institutul Naţional de
Administraţie, instituție specializată de formare pentru funcţionarii publici şi aleșii locali, dar
care în 2009 a fost desființat şi integrat în structura Agenției Naţionale a Funcţionarilor
Publici. INA era conectat la rețeaua naţională a centrelor regionale de formare, precum şi la
rețeaua internațională a instituţiilor de formare pentru funcţionarii publici din Europa.
O formă superioară de perfecționare a pregătirii profesionale este realizată de cei care
îşi dau doctoratul sau care elaborează unele studii şi lucrări științifice în domeniu.

20. Problema corupției în administraţia publică (forme, infracțiuni, cauze si masuri de

combatere a acesteia)