Impartirea puterii in cadrul legislativului este un aspect esențial al sistemelor politice democratice,

având ca scop asigurarea unui echilibru și control reciproc între diferitele ramuri ale guvernului.
În general, aceasta implică împărțirea legislativului în camere sau corpuri separate, precum și definirea
responsabilităților și autorităților fiecărei camere. Există mai multe modele diferite de organizare a
puterii legislative, iar acestea pot varia în funcție de sistemul politic specific al unei țări.

Iată câteva aspecte cheie ale împărțirii puterii în legislativ:

Bicameralism vs. Unicameralism:

Bicameralism: În cadrul sistemelor bicamerale, legislativul este împărțit în două camere distincte.
Fiecare cameră poate avea un rol specific, cum ar fi Senatul și Parlamentul.
Bicameralismul contribuie la reprezentarea echitabilă a diferitelor interese și serveste ca mecanism de
control și echilibru.

Unicameralism: În sistemul unicameral, există o singură cameră legislativă. Această structură

faciliteaza procesul legislativ și este mai eficientă în anumite contexte, dar poate fi mai puțin aptă să
reprezinte diversitatea opinilor și interese.

Competențe și Responsabilități:

Fiecare cameră a legislativului are adesea atribuții specifice.

De exemplu, Senatul are responsabilități mai extinse în domeniul relațiilor externe sau în procesul de
numire a unor funcționari-cheie, în timp ce Parlamentul se ocupă mai ales de legislația bugetară și de
chestiuni legate de taxație.

Proceduri de Luare a Deciziilor:

Fiecare cameră are propriile reguli și proceduri de luare a deciziilor. Modul în care sunt adoptate legile,
precum și cât de mult control are fiecare cameră în acest proces, sunt elemente cheie ale organizării
puterii legislative.

Control și Echilibru:

Împărțirea puterii legislative ajută la evitarea concentrării excesive de putere în mâinile unei singure
instituții. Controlul și echilibrul între camere permit revizuirea și corectarea deciziilor, asigurând o
guvernare mai echilibrată și transparentă.

A. impartirea puterii legislative in democratie

1. Bicameraleralism: simetric (funcționează și sunt alese aproximativ la fel) și asimetric (un parlament
in care cele două camere sunt alese diferit și funcționează diferit)

2.În democrație opoziția este instituționalizată. Este Guvernul din umbră, care are soluții pentru cele
ale Guvernului actual. Îl interpelează, votează împotriva, atacă legile etc

3.Grupurile parlamentare constituie o separație pe verticală pe fiecare cameră (importanți /

neimportanți)
 - Cei neafiliați, care nu sunt într-un grup, au timp la cuvânt limitat, deci mai puțină putere.
- Grupurile parlamentare au avantajul cu liderul grupului. Există comitetul liderilor unde se
întâlnește săptămânal pentru a se discuta despre agenda de vot a parlamentului.

4. În biroul permanent majoritatea trebuie să fie cea din parlament (psd/pnl de exemplu). B.p
stabilește agenda, o putere uriașă.

5. Comisii.
- o comisie parlamentară trebuie sa fie compusa din parlamentari de la toate partidele și să reflecte
procentul din parlament

- Președinții comisiilor parlamentare reflectă procentul pe care fiecare partid îl are în cameră.
- Fiecare partid de opoziție au în fiecare comisie în funcție de procentul pe care îl au în fiecare
cameră respectiva, la fel și cu liderii
- Comisiile sunt mini parlamente care discută legislații pe un anumit domeniu.
- Președintele are puterea de a pune sau scoate ceva din agendă. E important pentru a trece legile
- Oferă avize consultative pentru plenul Parlamentului

Birourile permanente decid să se reunească plenul reunit al celor două camere

Comisiile parlamentare se reunesc pentru investirea de guvern, unde audiază candidații de miniștrii.

6. Locurile - săli diferite

Această separație între cele două camere, pe de o parte, și pe de altă între parlamentar și popor, în
experiența istorică a UK a creat ideea de lobby. Astfel încât expresia astăzi de a face lobby desemenaza
de a l convinge pe un terț de a face anumite lucruri

Exemplu de subiect: explicați 5 caracteristici ale separației în interiorul puterii legislative

Separarea puterilor în cadrul legislativului se referă la distribuirea funcțiilor și responsabilităților
legislative între diferitele componente ale legislativului, în scopul de a evita acumularea excesivă de
putere în mâinile unei singure instituții sau grup. Iată cinci caracteristici ale separării puterilor în cadrul
legislativului:
1. Bicameralism:
Un mod comun de a implementa separarea puterilor în cadrul legislativului este prin instituirea a două
camere legislative. Fiecare cameră are atribuții distincte și adesea reprezintă diferite interese sau unități
teritoriale. De exemplu, Senatul și Parlamentul reprezintă două nivele diferite de guvernare și au funcții
legislative specifice.
2. Funcții și Responsabilități Diferențiate:
Fiecare cameră a legislativului are funcții și responsabilități specifice. De exemplu, una dintre camere
poate avea un rol mai important în procesul bugetar sau în aprobarea numirilor de oficiali de rang înalt,
în timp ce cealaltă se ocupă mai ales de elaborarea și adoptarea legislației. Această diferențiere asigură
că niciuna dintre camere nu deține control exclusiv asupra întregului proces legislativ.
 3. Proceduri Legislative Distincte:
Camerele pot avea proceduri legislative diferite, cum ar fi modul de adoptare a legilor, dezbaterile
parlamentare, comisiile specializate etc. Aceste diferențe ajută la asigurarea unei varietăți de voci și la
prevenirea acaparării procesului legislativ de către un singur grup sau partid.

4. Control Reciproc și Verificare Incrucisată:

Separarea puterilor în cadrul legislativului implică adesea existența unor mecanisme de control reciproc
și verificare încrucișată. De exemplu, una dintre camere poate avea dreptul de a revizui și respinge
deciziile celeilalte camere, sau ambele camere pot avea roluri importante în procesul de control al
acțiunilor executivului.

5. Mecanisme de Bilanț și Compromis:

Separarea puterilor în legislativ încurajează dezvoltarea mecanismelor care favorizează bilanțul și
compromisul între diferitele interese. Prin având camere distincte cu reprezentare diferită și proceduri
legislative diferite, sistemul încurajează dezbaterea și colaborarea pentru a ajunge la soluții acceptabile.

care este distinctia dintre birocrat si om politic

Birocrații și oamenii politici sunt două categorii distincte de actori în cadrul unei societăți, iar rolurile și
funcțiile lor diferă semnificativ. Iată o descriere a diferențelor cheie între birocrați și oamenii politici:

Birocrat/functionar public:
- Birocrații sunt funcționari ai aparatului de stat sau ai unei organizații, și își desfășoară activitatea
în cadrul administrației publice sau în alte instituții guvernamentale.
- Ei sunt implicați în implementarea și gestionarea politicilor, normelor și regulamentelor stabilite
de către factorii politici.
- Birocrații sunt adesea specializați în domeniile lor de activitate și aduc expertiză tehnică în
gestionarea afacerilor și implementarea politicii.
- Ei lucrează în aparatul executiv și sunt responsabili de implementarea deciziilor politice.
- Birocrația este adesea caracterizată prin stabilitatea în funcție, iar carierele birocraților pot
depinde mai puțin de schimbările politice imediate.
- În general, birocrații sunt așteptați să fie neutri din punct de vedere politic și să servească
interesul public indiferent de schimbările de guvernare sau de partid.
- Birocratul(bureau/birou) este tot cel care îndeplinește o sarcină conform legii. Este obiectiv.
Trebuie să aibă o cunoaștere profesională
- Trebuie să aibă calificări profesionale și să dea concurs. Calificare continuă și informare
- Birocratul face ce spune legea si nu poată sa nu facă ce spune legea.
- . La un funcționar nu există această suprapunere între voința demnitarului și funcția pe care o
exercită, ea este și interzisă. Munca trebuie să fie făcută obiectiv, după lege.
- Funcționarul are un program riguros fixat în lege.
- funcționarul este pe viață.
- Orizont lung de timp la funcționari, unde creează rutină și confort.
Omul Politic/demnitar:
- Oamenii politici sunt cei care dețin funcții elective și sunt implicați în luarea deciziilor politice
la nivel guvernamental sau legislativ.
- Ei participă la formularea și adoptarea politicii, elaborând legi, reprezentând interesele
cetățenilor și guvernând.
- Oamenii politici sunt responsabili pentru luarea deciziilor politice majore și pentru stabilirea
direcției generale a unei țări sau a unei jurisdicții.
- Ei pot deține funcții precum președinte, parlamentar, primar sau orice altă poziție politică aleasă.
- Oamenii politici au rolul de a contura agendele politice, de a propune și susține inițiative
legislative și de a mobiliza sprijin pentru obiectivele lor politice.
- Oamenii politici au o responsabilitate directă față de alegători și sunt evaluați în funcție de
performanța lor în domeniul guvernării și a reprezentării intereselor cetățenilor.
- Exista o suprapunere între persoana demnitarului și indatorirea (task/officium) care îi este
atribuită. El va acționa într-un mod subiectiv deoarece el însuși se confruntă cu funcția lui.
- Respectă voința poporului și trebuie să aibă o cunoaștere politică (venită din experiență proprie,
de partid, presă, social media, interacțiune cu oamenii, consultanță de la firme)
- Politicianul nu se poate sustrage îndatoririlor lui. Dacă se întâmplă ceva în timpul unui ministru
este vina lui, deoarece este el responsabil, și nu officiumul ca la funcționari. El nu are o oră de
munca(politicianul), ci este mereu responsabil(și eventual înlocuitorului în cazul în cazul în care
nu poate ajunge efectiv la birou și își deleagă atribuțiile parțial sau total). Deci există
suprapunere între voința demnitarului și funcția pe care o exercită
- Ca timp, demnitarul este la serviciu chiar dacă nu este prezent fizic, adică mereu,
- Demnitarul are un mandat
- La demnitari este pe termen scurt, deci o grabă de a realiza lucruri.

Rutina zilnică la funcționari și program instabil la demnitarii. 2-3 taskuri pe săptămână. Demnitarul nu
trebuie să vină în fiecare zi la servici, ca de regulă taskul sau este în afara biroului. Munca principală
este de negociere pentru a pune în vigoare legislația pentru acel domeniu. Miniștrii performanți sunt cei
care pot obține sprijinul în Parlament.

Demnitarul nu are pauză în activitatea sa. De exemplu nu se poate opri în timpul pandemiei să se
informeze. Funcționarul poate pleca de la muncă ca să se specializeze.

Locul este același pentru funcționarul public. Demnitarul oriunde.

Diferenta dintre responsabilitate si convingere

Responsabilitatea și convingerea sunt două concepte distincte, dar pot interacționa în diferite moduri, în
funcție de contextul și domeniul în care sunt aplicate. Iată o descriere a fiecărui concept și a relației
dintre acestea:

Responsabilitate:
 - Responsabilitatea se referă la obligația sau datoria de a îndeplini anumite sarcini sau de a
răspunde pentru acțiunile sau deciziile luate. Este adesea asociată cu concepte precum îndatorire,
obligație și etică profesională. (ex. În contextul guvernării, un om politic are responsabilitatea
față de cetățeni și societate pentru a lua decizii informate și pentru a acționa în beneficiul
public.)
Convingere:
- Convingerea se referă la setul de idei, principii sau valori pe care o persoană le susține sau în
care crede. Este o parte integrantă a identității și poate influența gândirea, comportamentul și
acțiunile individului. (Exemplu: Un om politic poate avea convingeri clare cu privire la
drepturile civile, economie, mediu sau alte aspecte politice și sociale.)
- În unele cazuri, convingerile unei persoane pot juca un rol pozitiv în asumarea
responsabilităților..
- Un om politic care are convingeri solide privind drepturile omului, de exemplu, poate fi mai
inclinat să promoveze politici care să respecte aceste drepturi în exercitarea responsabilităților
sale politice
- Cu toate acestea, există situații în care convingerile personale ale unei persoane pot intra în
conflict cu responsabilitățile lor profesionale sau publice. Este important ca cei care dețin poziții
de responsabilitate să fie capabili să gestioneze astfel de conflicte în mod etic și în interesul
public.

Adaptabilitate: O persoană responsabilă poate fi deschisă la adaptarea convingerilor sale în funcție de

evoluția situației sau de noile informații. Acest aspect poate contribui la o abordare mai echilibrată și
rațională în îndeplinirea responsabilităților.

Indatoririle unui politician

Indatoririle unui politician variază în funcție de funcția pe care o ocupă, nivelul guvernamental sau
legislativ, și sistemul politic specific al unei țări. Cu toate acestea, există anumite responsabilități
generale care sunt asociate cu funcțiile politice. Iată câteva dintre indatoririle comune ale politicienilor:

- Reprezentarea Cetățenilor: Politicienii sunt aleși pentru a reprezenta interesele și preocupările

cetățenilor. Aceasta implică ascultarea opiniei publice, participarea la dialogul cu comunitățile și
luarea în considerare a nevoilor cetățenilor în procesul de luare a deciziilor.
- Elaborarea Legilor și Politicilor: Politicienii din legislativ au responsabilitatea de a participa la
procesul legislativ, elaborând, discutând și votând legi care să guverneze țara. Ei contribuie, de
asemenea, la dezvoltarea politicilor publice pentru a aborda diverse probleme sociale,
economice și de mediu.
- Guvernarea și Implementarea Politicilor: Politicienii care fac parte din executiv (cum ar fi
primari, guvernatori sau membri ai cabinetului) au responsabilitatea de a guverna și de a
implementa politicile adoptate. Aceasta implică administrarea eficientă a resurselor și asigurarea
punerii în aplicare a deciziilor legislative.
- Răspunderea față de Alegători: Politicienii sunt responsabili față de cei care i-au ales. Ei
trebuie să comunice cu alegătorii, să le explice deciziile lor și să răspundă întrebărilor și
preocupărilor acestora. Responsabilitatea față de alegători este esențială într-un sistem
 democratic.
- Participarea în Dezbateri și Dialoguri Publice: Politicienii sunt așteptați să participe activ la
dezbateri publice, conferințe de presă și dialoguri pentru a expune și argumenta viziunile și
deciziile lor. Comunicarea deschisă și transparentă este esențială în relația cu cetățenii.
- Promovarea Drepturilor și Valorilor: Politicienii au responsabilitatea de a promova și de a
proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor, precum și valorile democratice, drepturile
omului și statul de drept.
- Gestionarea Conflictelor și Negocieri Politice: Într-un mediu politic, politicienii se confruntă
adesea cu conflicte și negocieri. Abilitatea de a gestiona aceste situații, de a negocia și de a
ajunge la consens este esențială pentru buna funcționare a procesului politic.

explicati 3 diferente intre 3 birocrati si politicieni

Aceste două categorii îndeplinesc roluri și responsabilități distincte în cadrul unei societăți. Iată trei
diferențe cheie între birocrați și politicieni:

Birocrat:
- Birocații sunt adesea numiți în funcții pe baza competențelor profesionale și experienței lor în
domeniul respective. Procesul de numire poate fi bazat pe merit și calificări tehnice, iar
birocrații pot avea o carieră de durată în cadrul aparatului de stat.
- Birocații sunt specializați în gestionarea și implementarea politicilor publice. Ei lucrează în
cadrul aparatului de stat și sunt responsabili pentru punerea în aplicare a deciziilor luate de către
politicieni.
- Birocații au adesea expertiză tehnică și se ocupă de aspectele practice ale administrării publice.
- Birocații au un rol apolitic și ar trebui să fie neutri din punct de vedere politic în exercitarea
funcțiilor lor. Ei se concentrează pe implementarea politicilor adoptate de către politicieni.
- Cariera birocrată se bazează adesea pe competență tehnică și eficiența administrativă, fără a
implica asumarea unor poziții partizane.

Politician:
- Politicienii sunt aleși de către cetățeni în cadrul alegerilor sau numiți în funcții politice de către
partide politice, în funcție de sistemul electoral specific.
- Politicienii sunt responsabili față de alegători pentru mandatul lor în funcții publice.
- Politicienii sunt responsabili de formularea, dezbaterea și adoptarea legilor și politicilor la
nivelul legislativului. Ei se implică în luarea deciziilor politice majore și influențează direcția
generală a guvernării.
- Politicienii pot ocupa și funcții executive, cum ar fi cea de președinte, prim-ministru sau
guvernator, unde au roluri extinse în guvernare.
- Politicienii sunt direct implicați în procesul politic și se identifică cu anumite ideologii, partide
politice sau platforme politice. Ei își aduc convingerile și viziunile personale în luarea deciziilor
politice.
- Politicienii trebuie să își asume poziții partizane, să își exprime opiniile și să negocieze cu alți
 politicieni pentru a ajunge la consens sau pentru a-și promova agendele politice.

Politizarea administrației publice se referă la influența și controlul politic asupra organizațiilor și

funcțiilor guvernamentale. Acest fenomen poate avea atât aspecte pozitive, cât și negative,

Avantaje:
Responsabilitate politică: Politizarea poate aduce un grad mai mare de responsabilitate politică asupra
acțiunilor guvernului, deoarece administratorii publici sunt mai direct sub influența alegătorilor și a
politicilor partizane.

Implementarea Agendei Politice: Politizarea poate facilita implementarea agendei politice, ajutând la
realizarea obiectivelor și promisiunilor făcute în campaniile electorale.

Alinierea cu Preferințele Alegătorilor: Administrația politicizată poate reflecta și răspunde mai bine
la schimbările de opinie și preferințe ale alegătorilor.

Dezavantaje:
Nepotism și Partizanat: Politizarea excesivă poate duce la practici de nepotism și partizanat în numirea
în funcții cheie, în detrimentul competenței și meritocrației.

Instabilitate Administrativă: Schimbările frecvente în conducerea organizațiilor publice, cauzate de

schimbările politice, pot duce la instabilitate și dificultăți în implementarea unor proiecte pe termen
lung.

Slăbirea Profesionalismului: Dacă angajările și promovările se fac pe criterii politice în detrimentul

calificărilor și experienței, acest lucru poate slăbi profesionalismul și eficiența administrației publice.

Manipularea Instituțiilor: Politizarea excesivă poate duce la manipularea instituțiilor publice în scopuri
politice, afectând independența acestora.

Demotivarea Personalului: Angajații din administrația publică pot deveni demotivați și deziluzionați
dacă percep că deciziile sunt luate pe baza afilierilor politice, nu a competențelor.