ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

Departamentul Studii Superioare de Master

Catedra Ştiinţe Juridice

Aprob:
Şef Catedră Goriuc Silvia,
dr.,conf.,univ.
____________________

TEST nr.3
de examinare finală la disciplina
Organizarea statală a puterii

I. Noţiunea, esenţa şi tipurile de regimuri politice

I.1 Formulaţi definiţia regimului politic. Explicaţi diversitatea opiniilor privitor la acest
concept (10 p)

Regimul politic este ansamblul instituțiilor și raporturilor politice prin care clasa

politică își înfăptuiește programul politic. Instituțiile care înfăptuiesc, în viața politică,
economică, socială și culturală a țării, programul clasei politice
sunt: monarhia,parlamentul, guvernul, partidele politice, armata, justiția, școala, biserica.
Regimul politic reprezintă forma concretă de organizare și funcționare a sistemului
politic, îndeosebi modul de constituire și acțiune a organelor de stat, în raport cu cetățenii.
Maurice Duverger ia în considerare pentru definirea regimului politic specificul organelor
puterii de stat și modalitățile de realizare a guvernării.
George Burdeau consideră că în condițiile actuale ale revoluției științifice și tehnice,
regimul politic este un mecanism de autogestiune socială, în care instituțiile politice sunt piese
centrale.
Regimul politic poate fi definit ca mod de organizare a puterii într-o țară. În ultimul timp,
se folosește sintagma „sistem politic”, cu aceleași semnificații.

La acest subiect există păreri diverse: Jean–Jacques Rousseau „condamnă fără rezerve
facţiunile, organizaţiile parţiale şi partizane ale cetăţenilor, din interiorul Republicii. Simone Weil,
într-unul din studiile sale despre partidele politice, recomandă interzicerea tuturor partidelor politice
în scopul redării adevăratei democraţii, puritatea, demosul reprezentând în mod direct şi nu
reprezentativ voinţa poporului. Rivalităţile şi luptele intestine nu pot fi caracteristici ale unei
democraţii autentice. Aron observă cu indignare că cetăţenii „sunt manipulaţi de mecanismele
electorale, neplăcute întotdeauna şi deplorabile cel mai adesea. Partidele secretă, ca să spunem aşa,
demagogia, ele îşi obligă adepţii să gândească în anumite limite, să apere anumite interese. ” Acesta
este de părere că în prezent alegerile nu sunt decât o formă degradată a participării universale a
cetăţenilor la treburile statului. Ar fi o nesăbuinţă din partea noastră să afirmăm că unul dintre
aceste regimuri este bun şi celălalt este rău, că unul reprezintă binele şi celălalt răul. Ambele
regimuri sunt ca atare imperfecte.” Imperfecţiunile regimurilor politice, indiferent de felul acestora,
se leagă, printre multe altele, şi de acţiunile statului, ca manifestarea ideologiei regimului politic, de
constrângere prin etatism la un gen de libertate, bine delimitată.
 I.2 Explicaţi deosebirile dintre democraţie şi regimul politic liberal (15 p)

Regimurile liberale şi democratice „asigură supremaţia Constituţională asupra guvernanţilor

(Parlament, Guvern, şef de stat) şi, de asemenea, asupra majorităţii”. Jacques Cadart
Adică se respectă libertăţile.
Regimul politic democratic presupune existența unor condiții care să facă posibilă
participarea maselor de cetățeni la viața politică, influența politicii interne și externe a statului,
exercitarea unui control asupra modului în care organele de stat îndeplinesc voința lor. Ele se
împart în două criterii: democrații directe și indirecte.
            -În democrațiile directe poporul exercită nemijlocit puterea în stat.
            -În democrațiile indirecte conducerea de stat se realizează prin reprezentanți ai organelor
alese. Pentru o abordare științifică a conceptului democrației este necesar să evidențiem trei
laturi:
            -În interesul cui se exercită puterea de stat.
            -Care este modul de exercitare a puterii de stat.
            -Care este condiția cetățeanului.
Doar conjugarea acestor principii şi controlul aplicării lor din partea autorităţilor abilitate –
Curtea Constituţională, a autorităţii judecătoreşti în ansamblu, precum şi a societăţii civile
garantează funcţionarea unui regim politic autentic liberal şi democratic în exercitarea puterii de stat
întru libertatea şi siguranţa persoanei precum şi a societăţii în ansamblu.

Pe lângă toate laturile pozitive, regimurile democratice sunt la fel de imperfecte ca și celelalte
regimuri politice, „dezvoltând” un gen diferit de imperfecţiune, mai mult chiar, fac din
imperfecţiune un statut veleitar, o tendinţă de autoapreciere ideologică superioară şi arogantă.
Regimurile democrate sunt prin esenţa lor pluraliste. Chiar sub acest aspect se ascunde
imperfecţiunea evidentă şi paradoxală în acelaşi timp.

I.3 Estimaţi particularităţile regimului totalitar (25 p)

Totalitarismul este extrema dură a regimului autoritar. Această manifestare ideologică

nedemocratică este o „formă de regim dictatorial bazat nu doar pe teroare, ci şi pe sprijinul
maselor mobilizate printr-o ideologie preconizând schimbări sociale radicale şi care presupune
un control complet al statului şi scoaterea în afara legii a opoziţiei.” Dicţionarul enciclopedic
francez ̋Larousse ̋ ne propune o definiţie a totalitarismului mult mai scurtă dar cuprinzătoare în
semnificaţii: „sistem politic în care statul, în numele unei ideologii, exercită controlul asupra
tuturor activităţilor individuale.”

Regimul politic totalitar este caracterizat prin confiscarea întregii puteri politice de către un
partid sau un lider care ajunge la putere fără a fi desemnat prin alegeri libere. În regimurile
totalitare societatea şi fiecare cetăţean al ei sunt subordonate în totalitate unui centru de putere
care hotărăşte, în exclusivitate, asupra destinului şi mersului dezvoltării acestora. De cele mai
multe ori puterea de stat este reprezentată de partidul unic care răspunde voinţei unui lider de
partid care este şi şeful statului. Ideologia totalitară, comunistă sau fascistă, este opusă
conceptului de societate deschisă.

Caracteristicile regimurilor totalitare, aşa după cum sunt apreciate de autori consacraţi şi
citate de cei mai puţin consacraţi, sunt următoarele:
a) În fruntea regimului totalitar se află un lider politic care impune o conducere «de mână
forte» şi nu împarte puterea cu nimeni , deşi, normal, aparatul de stat este structurat pe verigile
cunoscute;
 b)Programul de guvernare totalitară este fundamentul ideologic impus printr-o doctrină
oficială şi dominantă, orice altă ideologie fiind contestată şi, în ultimă instanţă, înlăturată;
c)Decizia politică se concentrează în vârful piramidei structurilor de partid care dobândeşte
trăsăturile unui «partid unic»;
d)Cele mai multe regimuri politice autoritare au degenerat în dictaturi.

Renumitul sociolog şi politolog francez şi evreu,Raymond Aron consideră că următoarele cinci

caracteristici sunt principale în definirea fenomenului totalitar:
1. Fenomenul totalitar intervine într-un regim care acordă unui partid monopolul
activităţii politice.
2. Partidul monopolist este animat sau este înarmat cu o ideologie căreia îi conferă o
autoritate absolută şi care, prin urmare, devine adevărul oficial al statului.
3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, statul îşi rezervă, la rândul său, un dublu
monopol: monopolul mijloacelor de constrângere şi pe cel al mijloacelor de convingere.
Ansamblul mijloacele de comunicare -radioul, televiziunea, presă –este condus, comandat de stat
şi de cei care îl reprezentantă.
4. Majoritatea activităţilor economice şi profesionale sunt controlate de stat şi devin, într-
o oarecare măsură, parte integrantă a statului. Dat fiind că statul este inseparabil de ideologia sa,
majoritatea activităţilor economice şi profesionale poartă amprenta adevărului oficial.
5. Dat fiind că orice activitate va deveni de acum activitate de stat şi dat fiind că orice
activitate va fi supusă ideologiei, o greşeală comisă în cadrul unei activităţi economice sau
profesionale este simultan o greşeală ideologică. De unde, rezultă, desigur, o politizare, o
transfigurare ideologică a tuturor greşelilor posibile ale indivizilor şi, în concluzie, o teroare care
este, în egală măsură, poliţienească şi ideologică. (...) Fenomenul este perfect atunci când aceste
elemente sunt reunite şi îndeplinite deplin.

II. Investitura (formarea) Guvernului Republicii Moldova

II.1. Relataţi prevederile constituţionale ce reglementează investitura Guvernului (10 p)

După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un

candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în
termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de
activitate şi a întregii liste a Guvernului. Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în
şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte
Guvernul. Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de către membrii lui
în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a
funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe
unii membri ai Guvernului.

II.2. Determinaţi rolul Preşedintelui şi Parlamentului în formarea Guvernului, stabiliţi

colaborarea între aceste autorităţi (15 p)

Guvernul Republicii Moldova asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și

externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se
organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un
program de guvernare acceptat anterior de către parlament. Acesta este alcătuit dintr-un lider
numit prim-ministru, un prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri
stabiliți prin lege organică.
Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului, exercită conducerea
generală a administrației publice și este responsabil în fața parlamentului.
Guvernul se formează în următoarea componență: prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul,
viceprim-miniștrii, miniștrii și alți membri stabiliți prin lege. Membri ai guvernului pot fi numai
persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova și au domiciliul în țară.

Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează

un candidat pentru funcția de Prim-ministru, iar în baza votului de încredere al Parlamentului,
șeful statului numește Guvernul. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a funcției,
Președintele Republicii Moldova revocă și numește, la propunerea Prim-ministrului, pe unii
membri ai Guvernului (articolul 98 din Constituție).

Președintele Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-

ministru interimar, în cazul imposibilității Prim-ministrului de a-și exercita atribuțiile sau în
cazul decesului acestuia, pînă la formarea noului Guvern (articolul 101 din Constituție).

II.3. Evaluaţi legislaţia cu referire la Guvernul Republicii Moldova, şi după caz, formulaţi
propuneri (25 p)

_____ ____________ 2020 Examinator V. POPA

Barem de evaluare:

91 – 100 p.= 10 66 – 70 p.= 7 41 – 50 p.= 4

81 – 90 p.= 9 61 – 65 p.= 6 31 – 40 p.= 3
71 – 80 p.= 8 51 – 60 p.= 5 0 – 30 p.= 2