colective examineaza posibilitatea generalizarii unei convenjii care s-a semnat intre partenerii sociali, in toate sectoarele pe care

le atinge, i se pronunja asupra creterilor salariului minim interprofesional (.SMC). Serviciile Ministerului Muncii pregatesc textele reglementarilor ce imbunatajesc aplicarea legilor, Jinand seama de evolupile necesare. La sfaritul secolului al XlX-Iea, politica sociala privete in special muncitorii i se refera la locuin|e, salarii, timpul de lucru. Progresiv, campul se largete o data cu cuceririle de ordin social i cu complexitatea viejii industriale. Anumite categorii cer interventii specifice, tinerii, femeile, imigranpi. Pe de alta parte, lumea muncii, in sensul traditional al termenului (adica in special muncitorimea) nu mai este singura de luat in considerate. Agricultorii, mici meseriai i comercianji, profesioniftii liberi primesc in minister un secretariat de stat i in favoarea lor sunt concepute politici determinate.

EVOLUJIA POLITICILOR SOCIALE

Ele depind de circumstante i de majoritati
Diverse ca obiect - munca de noapte, agricultura montana, medicina generala, ca sa nu citam decat trei cazuri reale bine delimitate - politicile culturale nu sunt deloc identice. Pentru a ne referi la cea dusa pentru muncitori sub cea de-a cincea republica, creterile salariale permiteau o anume redistribuire a catigurilor ob{inute prin productivitate, insa criza economica a modificat radical raporturile dintre salarii i locurile de munca. Acestor variajii structurale li se adauga efectele unei schimbari a majoritajilor politice. Opozijiile sunt tranate mai ales in timpul marilor revolte aparute pe fundalul mobilizarii sociale, ca in 1936 sau 1945. Frontul Republican, sub a IV-a Republica i Tiitterandismul de dupa 1981 fac sa se limiteze diferen|ele. In acelai fel, Dp{iunile pentru sau impotriva salariului minim contribuie la marcarea unor linii ]e acjiune deloc asemanatoare. Ansambluri diversificate, politicile sociale nu pot fi izolate de alte politici >ublice. Ceea ce se hotarajte in materie de impozite, de colarizare, de ransporturi, interfereaza cu deciziile luate in mod specific in campul social, egionalizarea i construc|ia Europei unite face ca aceste interventii sa devina i nai complexe.

136

PUTERE POLITICA
Atunci cand un actor al vietii politice T determina pe altul sa faca un l anume lucru, el exercita asupra acestuia din urm o putere politica. Oricare ar fi specificitatea radicala a acestei puteri, ea nu e decat manifestarea particulars a unui fenomen mai general, tntalnit in toate institutiile sociale.

CARACTERISTICILE GENERALE ALE PUTERII

O relatie existenta Tn orice grup social
Puterea pe care o poseda un actor (individ sau grup) A asupra unui actor B marturisete mai pujin asupra unei caracteristici proprii lui A (care ar fi astfel un proprietar al puterii), cat asupra relajiei dintre cei doi actori. A are putere asupra lui B daca reuete sa-i impuna puterea in ciuda rezisten|ei pe care B ar putea sa i-o opuna. Puterea se definete astfel ca un schimb inegal, care permite unui om sau unui grup de oameni sa ii determine pe al[ii spre o ac(iune pe care n-ar fi realizat-o in absenja acestei intervenjii. Aceasta relajie asimetrica intre doi sau mai mulji actori se observa in orice grup social, de la cele mai elementare la cele mai complexe: cuplu, familie, coala, intreprindere, biserica... Ea este organizata social prin statute i roluri specifice (parin|i/copii, profesori/elevi, directori/personal etc.). Perenitatea oricarui grup social este mereu ameninjata de conflicte de interese, de aspirajia membrilor sai de a-i mari autonomia. Puterea are drept funcjie menjinerea unitajii, coerenja i coeziunea minimala ce protejeaza grupul din fa|a disolujiei.

137

MIJLOACELE PUTERII
Constrmgere i influenta
Relajiile de putere pot fi de naturi foarte diferite. Unele utilizeaza constrangerea. A 5 obliga pe B sa se comporte intr-un anume sens, exercitand 1 asupra lui o presiune fizica sau morala ori ameninjand ca o va face. Existenja unui sistem de recompense sau de pedepse, ca i convingerea ca dejinatorul puterii le poate aplica intrejin i intaresc sentimentul obligajiei i pe cel al supunerii faja de putere. Cu toate acestea, puterea de coercive nu se reduce la supunerea impusa prin for|a. Pentm ca aceasta putere sa fie una legitima, B trebuie sa accepte ca A are un drept de a hotari comportamentele care ii sunt impuse. A objine de la B modificarea propriilor sale comportamente utilizand persuasiunea, seducjia sau obligandu-I pe acesta sa devina contient de adevaratele sale interese. Manipularea i corupjia pot fi astfel considerate ca nite forme degenerate i necinstite ale puterii de influenja. Majoritatea relajiilor de putere se bazeaza in acelai timp pe coercijie i influenjare. In clasa, profesorul exercita asupra elevilor o putere de persuasiune bazata pe competent sa, dar i pe capacitatea sa de seducjie, rezervandu-i, in acelai timp, i posibilitatea de a utiliza constrangerea. Acelai lucru se intampla i cu actorii viejii politice. Deputatul care voteaza o lege exercita o putere coercitiva: el hotarite o norma juridica prevazuta cu sancjiuni. Atunci cand este candidat pentru mandatul de deputat, el incearca sa-i convinga pe alegarorii sai, mobilizand toate resursele puterii sale de influenjare .Originalitatea puterii politice nu sta deci in natura relajiei sociale pe care o articuleaza; ea ii afla specificitatea in faptul ca este singura putere ale carei injoncjiuni, decizii, eforturi de persuadare nu se limiteaza la unele institujii anume (coala, intreprinderea, biserica etc.), ci ating ansamblul societajii.

ROLUL PUTERII POLITICE

li asuma controlul i reglementarea ansamblului relatiilor sociale, fara a aduce atingere individului
Ca i in cazul oricarui grup social, o societate este traversata de conflicte ce devin o permanenta ameninjare pentru coeziunea sa. Tensiunile i conflictele apar cu atat mai grave cu cat sistemul este mai complex, cu cat paturile sociale sunt mai diferenjiate, generatoare de inegalita{i i de competi|ie intre actorii 138

sociali. Orice comunitate dispune deci de proceduri care ii permit prevenirea riscurilor de dezmembrare. Aceste proceduri care organizeaza exprimarea, ca i reglementarea conflictelor prin mediere, negociere i arbitraj definesc funcjia politicului. Prin acjiunea i hotararile sale, puterea politica asigura controlul i regularizarea ansamblului relajiilor sociale. Intervened in numele normelor, credinjelor i valorilor impartaite in mod comun, ea pastreaza o coeziune minimala intre membrii unei societaji imbibate de relajii contlictuale. Puterea politica este un grad de dominare recunoscut, acceptat i respectat, adica este legitima. Insa, in funcjie de societate, ea va fi mai mult sau mai pujin diferenjiata, centralizata i instituponalizata.

Diferentierea i centralizarea puterii politice

In societaple tradijionale, funcjia politica se diferenpaza slab faja de alte funcjii sociale. Adesea ea decurge din roluri economice i religioase predominante. Uneori nici nu exista ca atare. In societaple moderne, marcate de un inalt nivel de diviziune a muncii sociale, aceasta funcjie de regularizare i arbitraj public e profund disociata de alte roluri sociale. Ea este exercitata de agenp specializaji in sanul statului. Acesta centralizeaza puterea de coercipe legitima. Numai el are facultatea de a horari normele i de-a lua deciziile constrangatoare pentm top. El dispune de o administrate prin care aceste norme sunt aplicate i respectate. Puterea politica devine astfel o resursa excepponala, o forja, un fel de capital asupra caruia institujiile statului au monopol.

Limitarea puterii politice

Necesara pentru pastrarea ordinii sociale, puterea politica poate fi primejdioasa pentru libertatea individului. Instituponalizarea sa e cea dintai tehnica de a preveni abuzurile. Puterea politica nu aparjine oamenilor care o exercita, ci institupilor politice care o organizeaza i ii delimiteaza domeniul de competen[a. Un preedinte al Republicii, un ministru, un deputat au o capacitate de acjiune juridic limitata. Iar ei ii pierd puterea atunci cand ii parasesc funcpile. Ce-a de-a doua tehnica de a masura puterea politica a fost descrisa de Montesquieu in celebra sa teorie a guvemdrii moderate". Plecand de la principiui ca puterea oprete puterea", ea consta in definirea mai multor instan|e de decizie statala, conform unor funcjii specifice (a hotari normele: legislatorul; a le pune in practical executivul; a arbitra litigiile: justi(ia), stabilind intre

139

decat un rol consultativ. Constitutive imperiale din Franja constituie un exemplu referitor la asemenea regimuri autoritare. Dimpotriva, democratic pluraliste opereaza o distincpe i o separare a puterilor executiva, legislativa i judecatoreasca, conform tehnicii guvemarii moderate teoretizata de Montesquieu. Sunt totui posibile mai multe modele, fiecare introducand un tip particular de regim politic in sanul democrajiilor. Separarea stricta dintre legislativ i executiv (acesta din urma nu este responsabil in fa{a legislativului i nu-1 poate dizolva), combinata cu alegerea efului executivului, definete regimul preziden{ial. Statele Unite constituie cel mai bun exemplu in acest sens. Regimul parlamentar organizeaza o colaborare intre puteri: executivul, raspunzator in faja adunarii parlamentare, ii poate anunja dizolvarea. Parlamentarismul rajionalizat, mai ales in Germania, stabilete proceduri precise i constrangatoare pentru a pune in practica aceste dispozitive de control reciproc dintre executiv i legislativ. Adesea, i se atribuie Franjei un regim politic mixt. Intr-adevar, relapile dintre executiv i legislativ sunt organizate dupa principiul parlamentarismului raponalizat. Puterea de a dizolva parlamentul ii apar|ine efului statului, care dispune astfel de o putere de arbitrare in caz de conflict intre adunarea parlamentara i guvern. Insa alegerea preedintelui prin sufragiu universal direct, al carei principiu a fost adoptat prin referendum in 1962, modifica sensibil arhitectura inijiala a regimului instituit in 1958. Alegerea directa ii da preedintelui o legitimitate democratica foarte puternica ce intarete in mod necesar puterea lui de acjiune, mai ales in raport cu guvernul. Aceasta legatura directa intre preedinte i najiune introduce in regimul constitutional francez, in esenja parlamentar, o anumita dimensiune prezidenpala. Analiza institujiilor est i ea lamuritoare. Insa ea e insuficienta. Ea nu ne permite sa recunoatem o legitimitate carismatica, adesea ieita la lumina in urma unei situajii revoluponare (Egiptul lui Nasser, spre exemplu), al carei caracter exceptional se intemeiaza pe negarea regulilor in vigoare in atribuirea puterii, impuse de tradijie sau de lege. Analiza institujionala poate fi totui i ea inelatoare. Constitu(ia poate stabili principii de legitimitate i poate defini mecanisme institujionale care nu sunt aplicate. Constitupa din 1936 a URSS este una dintre cele mai democratice ale secolului, insa ea n-a fost niciodata aplicata de catre regimul stalinist, care a pus in practica un stat totalitar. E i motivul pentru care studiul institu|iilor trebuie completat de un examen minujios al funcponarii lor, in special al celor care organizeaza i participa la cornpetijia politica a unui stat.

142

SISTEMUL PLURIPARTINIC 1ALEGERILE

Modul de a alege determina sistemul de partide
Regimurile autoritare i totalitare nu accepta nici o contestare. Ele ignora deci alegerile disputate i competijia intre partide. Via|a politica este in intregime organizata in jurul unui om sau al unui partid unic, eventual impar|it in mai multe facjiuni. Alegerile organizate de aceste regimuri nu au valoare democratica pentm ca electorii nu sunt liberi sa exprime adevaratele lor opjiuni. In dictaturile populiste, de tip bonapartist, alegerile i referendumurile pot fi frecvente. Dar acest recurs la popor are un caracter plebiscitar, care nu are alt scop decat intarirea puterii personale a dejinatorului puterii executive. Democrajiile pluraliste au in comun organizarea secvenjelor repetate de alegeri libere i competitive, pentru desemnarea reprezentanfilor la diferite niveluri, locale sau rationale, ale organizarii politice. In schimb, sistemul de partide variaza mult de la o tara la alta. Astfel, in Statele Unite se opun doua mari partide, la fel in Marea Britanie sau in Germania; in opozitie, Italia cunoate un pluripartidism marcat. Franja ocupa o pozijie intermediara: dupa o puternica tendinja de polarizare a forjelor politice, ase partide importante se confrunta intre ele incepand de la jumatatea anilor 80, in prezenja unei coalijii durabile ce aduna alaturi doua formajiuni ale dreptei moderate. Natura sistemului pluripartidist ii gasete radacinile in istoria clivajelor culturale i sociale proprii unei societaji. Ea depinde i de sistemul electoral, Reprezentarea propor[ionald tinde sa favorizeze faramijarea partidelor, daca nu apare nici un alt factor care sa corijeze acest efect. Invers, scrutinul majoritar cu un singur tur, ca in Marea Britanie, conduce in mod necesar la bipartidism, fiindca nu permite formarea coalijiilor. In Fran{a, limitarea relativa a numarului partidelor politice depinde, fara indoiala, mai pujin de adoptarea unui scrutin majoritar, cat de constrangerile impuse de alegerile prin vot universal ale preedinJilor republicii. Prezenja a doi candidaji la al doilea tur obliga partidele sa-i organizeze alian|e, fara de care s-ar condamna la imposibilitatea de a determina alegerea vreunuia dintre candidaji.

143