Slavii şi impactul lor asupra Europei

Specificul şi consecinţele migraţiei slavilor

Argument
Structura lucrariii Din teritoriul delimitat de aceste repere ei au migrat în mai multe etape,
între secolele al VII-lea şi al IX-lea, spre vest până la Elba, în timp ce în sud au ajuns până în
Peninsula Balcanică.

Introducere
De la început trebuie să spunem că ei nu apar în antichitate sub numele de slav1i. Tacit care a
scris pe vremea lui Traian o lucrare mică despre germani, Pliniu cel Bătrân în „Istoria naturală”,
geograful egiptean Ptolemeu, sau „Tabula Peutingeriană” (hartă de drumuri) îi numesc venezi sau venedi
locuind în regiunea Vistulei şi la nord de Dunărea de Jos.2
Procopiu din Caesarea îi consemnează în secolul al VI-lea cu numele de anţi şi sclavini, iar
Iordanes spune că venezii se trag din acelaşi trib care poartă trei denumiri: venezi, anţi şi sclavini.3 La
rândul său pseudo-Mauricios scrie despre ei că anţii şi sclavinii se aseamănă în ceea ce priveşte modul de
viaţă, moravurile şi dragostea de libertate.
Naţiunile slave s-au afirmat târziu şi lent în istoria europeană. Habitatul lor originar era
probabil regiunile dintre Vistula şi Nipru. Pornind de acolo, unele triburi au pătruns în ţinuturile
de dincolo de Niprul şi coborând pe cursul râurilor, au ajuns la Marea Neagră, la Dunăre şi chiar
mai departe4, între secolele al VII-lea şi al IX-lea, spre vest până la Elba, în timp ce în sud au
ajuns până în Peninsula Balcanică.

1
După P.P. Panaitescu cea mai veche ştire(dar nu sigură)despre slavi ar fi de la Herodot, care scrie o istorie a
Grecilor, în care intrau şi lucruri de geografie unde sunt pomenite şi popoarele care au intrat în contact cu Grecii, în
timpurile războaielor , iar ştiri mai precise se găsesc în epoca Imperiului Roman,care întinându-şi mereu graniţele s-
a apropiat foarte mult de popoarele care trăiau în Răsăritul Europei. P. P. Panaitescu, op.cit., p. 59.
2
P. P. Panaitescu, op.cit., p. 59. şi 11. http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/cursuri/tiplic/8b.htm
3
A. D. Xenopol, p.61.
4
Dvornik Francis, Slavii în istoria şi civilizaţia europeană, traducere de Stanciu Diana, Editura All Educaţional,
Bucureşti, 2001, p. 3.
 Patria străveche a slavilor se afla aproximativ pe teritoriul actualei Polonii, cu margini
cuprinse între Vistula la vest, Nipru la est, Lacurile Mazuriene şi cele dintre afluenţii Narevului
şi al Pripetului la nord şi Carpaţii galiţieni la sud 5.
Slavii erau foarte numeroşi şi erau organizaţi în triburi, însă formele lor de organizare au
fost distruse, în secolul al VI-lea, de invadatorii avari. Triburile de peste Nipru, şi de dincolo de
el, numite mai târziu ruseşti, după ce au fost supune de alţi invadatori, mai ales către khazari, au
găsit ajutor şi protecţie în alianţele cu războinicii scandinavi. Istoria timpurie a naţiunilor slave
este plină de incidente tragice, de mari speranţe şi de posibilităţi promiţătoare, care au ajuns însă
rareori să se concretizeze, datorită diferitelor condiţii şi evenimente, incontrolabile de către
conducătorii slavilor6.
P. P. Panaitescu afirmă că fenomenul migraţiei slave(şi a popoarelor germanice) a fost făcut
nu numai din dorinţa de a face jafuri, ci a fost o mişcare de mase cauzată de fenomenul migraţiei
popoarelor mongole nomade7. Cei care i-au deplasat pe slavi au fost ultimii din neamul popoarelor
migratoare şi anume avarii(s-a căutat a se arăta că au însoţit şi pe huni, dar dovezi sigure nu există)8.
De la avari au învăţat arta războiului şi au învăţat oarecum de la ei şi de la vecinii germanici cum să fie
stăpâni asupra lor înşişi. În momentul când se prăbuşesc avarii, slavii devin independenţi9.

În ceea ce priveşte epoca de migraţie a slavilor10, cert este că spre vest au ajuns cel mai devreme

în secolul al V-lea în zona Cehiei de astăzi, fiind reprezentaţi arheologic de cultura de tip Praga,
iar în direcţia sudică ei pătrund, în secolele VII -VIII, până la Marea Adriatică prin triburile
slovenilor şi croaţilor”11.

5
Giurascu p.115.
6
Dvornik Francis, Slavii în istoria şi civilizaţia europeană ... p.1.
7
Popoarele nomade din Mongolia, înainte de a veni spre Europa, au încercat să năvălească în Imperiul Chinez, dar
au fost respinşi, rămânându-le astfel deschisă numai calea spre Apus. P. P. Panaitescu, Curs privind începuturile
influentii slavilor asupra romanilor, 1938-1939, Editor G. Ionescu, pp. 57-58.
8
În secolul al III-lea goţii, în secolul al IV-lea către sfârşit şi în secolul al V-lea Hunii. cei dintâiu Mongoli care
după moartea regelui lor Atila sunt distruşi şi din nou regiunile lor sunt ocupate de Germani. Aceştia sunt În secolul
al Vl-lea Gepizii (oa la noi) şi Longoharzii, către sfârşitul secolului al Vl-lea şi tot sec. al VII-lea avarii. În această
perioadă, până la distrugerea avarilor de Carol cel Mare, are loc năvălirea Slavilor. P. P. Panaitescu, op.cit., p. 59.
9
Neagu Giuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Ediţia VII-a, Editura Humanitas, Bucureşti,
2008, p. 33.
10
Caracterul migrării acestui popor este totalmente deosebit faţă de celelalte popoare migratoare. Dacă migraţia
mongolilor era făcută de hoarde mari de călăreţi, cu familiile transportate în căruţe şi care nu se pricepeau la
agricultură, cea germană avea un caracter de organizaţie, desigur primitivă, de triburi în frunte cu o aristocraţie
militară, la conducere şi cu o clasă de agricultori ce pune mâna pe pământuri. Însă năvălirea slavilor va avea un
caracter stabil, de punere în stăpânire bine determinată,ceea ce este demn de reţinut. P. P. Panaitescu, op.cit., p. 59.
11
http://ro.metapedia.org/wiki/Slavi....
 În concluzie s-ar putea spune că slavii, începând din secolul I şi până în secolul al V-lea

trăiau în regiunea care s-ar mărgini la Nord cu Baltica, la Sud cu Dacia, la Apus cu Germania şi la

Răsărit cu o linie convenţională care ar merge pe la râul Niemen sau Dvina.12

Totuşi, discuţia în jurul originii slavilor a fost şi încă este o problemă. Florin Curta spune
că mare parte din ceea ce ştim despre slavi „se datorează lucrărilor unor contemporani, autori de
limbă greacă, mai ales, dar şi latină sau siriacă. Majoritatea acestora nu au acordat o atenţie
specială slavilor, mulţumindu-se să îi menţioneze în legătură cu evenimente care aveau legătură
cu istoria Imperiului. Câţiva dintre ei au fost chiar martori oculari, însă marea majoritate au scris
despre evenimente de care se aflau departe, în timp sau spaţiu. Relatările au valoare inegală, iar
evenimentele concrete trebuie supuse unui proces de reconstrucţie, rezultat la intersectarea unor
puncte de vedere şi perspective diferite”13(anexa 1).
În cea ce priveşte fenomenul mişcării slavilor acesta a presupus trei direcţii geografice14.
Slavii care merg spre apus, cei care merg spre Sud, adică spre Bizanţ şi cei care merg spre
Răsărit. După aceste trei direcţii s-au format trei ramuri de popoare slave, care au format şi trei
grupe de limbi asemănătoare15, şi anume grupul de limbi slave din apus, din răsărit şi din sud16.
În funcţie de regiunile unde s-au stabilit, slavii s-au împărţit în trei ramuri:
1. slavii apuseni: Cehii, Slovacii şi Polonii, situaţi între Marea Baltică, Vistula, Elba şi cursul
mijlociu al Dunării;
2. slavii sudici: Sârbii şi Croaţii şi Bulgarii, aşezaţi în Peninsula Balcanică;

12
P. P. Panaitescu, op.cit., p. 59
13
Florin Curta, p. 61.
14
Slavii se răspândesc în trei direcţii: spre nord-vest, spre bazinul fluviulu Volga şi lacul Lagoda; către vest în
direcţia Balticii şi a Elbei, dar şi spre Munţii Boemiei şi Alpii Orientali; spre sud, în Balcani, unde constituie grupuri
pe care bizantinii le numesc sclavini. http://ro.metapedia.org/wiki/Slavi....
15
Limba slavă este o ramură a unei limbi care cuprindea odată o mare parte din Europa şi Asia, limbă numită indo-
germanică, limbă creată de filologi, prin comparaţie între elementele limbilor de azi, din care s-a reţinut numai ceea
ce era comun. Astfel, limba slavă străveche e mai apropiată de grupa asiatică, înrudită foarte de aproape cu cea
baltică şi vecină cu germanică. Dacă împărţim acum schematic pe indo-germani după gradul lor de înrudire,
constatăm locul limbei slave între limbile indo-germanice. Filologii au căutat să construiască această limbă slavă
străveche şi au numit-o limbă slavă comună(Să nu se confunde cu slava veche bisericească, ce nu este decât un
dialect al limbii slave şi anume al celei bulgare, în care au scris Metodiu şi Ciril). Anexa 2. P. P. Panaitescu, op.cit.,
P.16-17.
16
P. P. Panaitescu, op.cit., p. 59.
3. slavii răsăriteni: Ruşii, Ucrainienii, Bieloruşii, care trăiau între Nistru, Nipru, Don şi cursul
superior al fluviului Volga. Aceştia ocupă cea mai mare întindere dintre toate popoarele slave şi
ajungând cu stăpânirea până la Pacific prin cucerirea Siberiei17.

17
„Ruşii se împart în trei ramuri,cu limba lor aproape deosebită una de alta. Aşa avem pe Velico-ruşi = Ruşii mari
cu dialectul lor, apoi pe Malo-ruşi sau Ruşii mici, care locuind în Ucraina se mai numesc şi Ucrainieni (cei din
Bucovina şi Galiţia s-au mai numit şi Ruteni), şi în sfârşit un grup care trăieşte pe un ţinut între Polonia şi Rusia,
Bialo-ruşi, sau Ruşii albi”. P. P. Panaitescu, op.cit., p. 59.