Diplomaţia românească la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec.

XX

După obţinerea independenţei naţionale, România a trebuit să ţină seama de noul echilibru
de forţe creat în Europa deoarece:
 ocupa o poziţie strategică importanta în Balcani;
 trebuia să se integreze noilor structuri europene că stat de sine stătător;

 Politica externă a României a avut în această perioadă următoarele obiective:

 recunoaşterea independenţei de stat şi a rolului pe care poate să-l joace în context
european;
 apărarea intereselor naţionale;
 creşterea prestigiului internaţional;
 ieşirea României din izolarea diplomatică ivită datorită deteriorării relaţiilor cu Austro-
Ungaria şi Rusia.

Bucureştiul a devenit un centru cu o bogată activitate diplomatică. Un rol deosebit l-au avut
diplomaţi că: Mihail Kogălniceanu, Petre P. Carp, I.C. Brătianu, Vasile Boerescu, D.A. Sturdza.
Obiective şi acţiuni în politica externă

1. Recunoaşterea independenţei pe plan extern.

După îndeplinirea condiţiilor impuse prin tratatul de la Berlin (rezolvarea consecinţelor
afacerii Stroussberg şi acordarea cetăţeniei evreilor) între 1878-1880 Germania, Anglia,
Franţa, Grecia, Rusia, Austro-Ungaria recunosc independentă de stat a României.

2. Creşterea prestigiului internaţional al României

România a întreprins o intensă activitate diplomatică pentru creşterea prestigiului
internaţional al statului român:
- în toamna anului 1878 Carol I îşi ia titlul de "Alteţa Regală" (recunoscut în 1880);
- în 1880, I.C. Brătianu şi Carol I vizitează Germania cu care prilej abordează problema
regatului;
- este reglementată succesiunea la tronul României. În lipsa descendenţilor direcţi, tronul
urma să revină nepotului său de frate Ferdinand căsătorit în 1892 cu principesa Maria de
Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Angliei;
 14/26 martie 1881 - Parlamentul votează legea prin care România este transformată în
Regat.

Consecinţe:
- a reprezentat o modificare a statutului politic şi internaţional al ţării;
- ţara noastră întreţinea relaţii cu 18 state ale lumii.

3. Ieşirea României din izolarea diplomatică

A fost rezultatul unor factori cum sunt:
a. Austro-Ungaria promova o politică de penetraţie în peninsulă Balcanică prin:
tendinţa de a domina Comisia Dunării;
o politică de deznaţionalizare a românilor din Transilvania în urma înfăptuirii dualismului
 Autro-Ungar în 1867;
b. Rusia, de asemenea ducea o politică de penetraţie în peninsula Balcanică prin:
 încălcarea Convenţiei din 4 aprilie 1877 prin încercarea de a ocupa România şi ocuparea
sudului Basarabiei;
 incidentele din 1879 dintre trupele româneşti şi ruseşti la Arab-Tabia ( în legătură cu
delimitarea frontierei de sud a Dobrogei).
 În acest context se produce o apropiere între România şi Puterile Centrale datorită:
 originii germane a dinastiei din România;
 intereselor economice ale unor cercuri conducătoare;
 schimbării raportului de forţe în Balcani prin reorientarea Serbiei şi Bulgariei către Rusia.

După războiul cu Prusia din 1870-1871 Franţa nu mai reprezenta o forţă în Europa. Situaţia
internaţională impunea o alianţă politico-diplomatica cu puterile centrale. Iniţiativa acestei
alianţe a aparţinut lui Otto von Bismark în 1880. În 1883 Carol I şi I.C. Brătianu întreprind o
vizită în Germania şi Austro - Ungaria. Alianţa cu puterile centrale este semnată în 1883, a avut
un caracter secret, a fost cunoscută doar de rege şi de unii oamenii politici. Alianţa prevedea:
- ajutor reciproc în caz de atac;
- obligaţia de a nu încheia alianţe potrivnice vreuneia din părţi;
Consecinţele acestei alianţe au fost:
ieşirea României din izolare;
garanţii de securitate;
consolidarea statutului internaţional al României;
Prin aceasta se spera în intervenţia Germaniei pe lângă Austro-Ungaria pentru ameliorarea
situaţiei romanilor din Transilvania, în urma instaurării dualismului Austro-Ungar.

4. Transformarea României într-un factor de stabilitate politică în S-E Europei

în contextul complicării situaţiei în Balcani la începutul sec.XX.
România a urmărit menţinerea statu-quo-ului în Peninsulă Balcanică. La începutul sec. XX a
avut loc detaşarea treptată a României de Puterile Centrale şi apropierea de Antanta în contextul
conturării celei de-a doua alianţe politico-diplomatice din Europa. Antanta sau Tripla Înţelegere
era formată din Franţa, Anglia şi Rusia.

Consecinţele acstei apropieri au fost:

 apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria;
 creşterea agresivităţii Austro-Ungariei care după 1908 anexează Bosnia şi Herţegovina;
 agravarea situaţiei romanilor din Transilvania;
 tendinţele Bulgariei de a se extinde teritorial pe seama Turciei, punând în pericol statu-
quo-ul balcanic.
Consecinţe:
în acest context Puterile Centrale au încercat să menţină România în sfera lor de
influenţă. In1909 - moştenitorul tronului Germaniei şi apoi al Austro-Ungariei vizitează
Bucureştiul;
la împlinirea vârstei de 70 de ani Carol I devine feldmareşal al armatei germane.

Preocupaţi de situaţia romanilor din afară graniţei Ion I.C. Brătianu, principesa Maria şi
 Ferdinand moştenitorul tronului se reorientează spre Antanta, în speranţa unirii teritoriilor
româneşti din afara graniţelor cu România.
Zona Balcanilor devine la începutul secolului XX instabilă datorită pretenţiilor teritoriale
ale Bulgariei, Serbiei şi Greciei, care urmăreau relizarea unităţii naţionale prin recucerirea
teritoriilor aflate sub stăpânire otomană. În acest context izbucnesc războaiele balcanice.
Războaiele balcanice au demonstrat reorientarea politicii României spre Antanta.
a) Primul război balcanic (1912-1913) izbucneşte între Turcia şi Bulgaria, Grecia, Serbia.
Turcia este înfrântă. La 3 decembrie 1912 este semnat armistiţiul.Tratatul de pace s-a
încheiat la Londra. România şi-a proclamat neutralitatea faţă de primul conflict balcanic.
b) Bulgaria nemulţumită de rezultate reîncepe conflictul. Astfel izbucneşte al doilea
război balcanic (1913). România a decretat mobilizarea armatei. Aceasta semnifica ruperea
legăturilor cu puterile centrale. Armata română pătrunde pe teritoriul Bulgariei. Bulgăria
capitulează, iar pacea se încheie la 10 august 1913 la Bucureşti. Evenimentele se desfăşurau
într-un context favorabil. La 1/14 iunie 1914 tarul Nicolae al-II-lea al Rusiei vizitează
Constantă având discuţii cu Carol I şi I.I.C.Brătianu. Prin tratatul de la Bucureşti, România
primeşte Dobrogea de sud până la linia Ecrene-Turtucaia.

Preliminariile şi pacea s-au încheiat la Bucureşti (10 august 1913) ceea ce demonstrează
importanta jucată de România în Balcani.
Tratatul mai prevedea:
cedarea de către Bulgaria a unei părţi din Macedonia către Grecia şi Serbia.
Turcia primeşte o parte din Tracia şi Adrianopole;
Tratatul de la Bucureşti a contribuit la restabilirea păcii în Balcani doar în aparenţă şi
adânceşte conflictul dintre România şi Tripla Alianţă.