ETICA SI INTEGRITATE ACADEMICA

CORUPȚIA CA FENOMEN SOCIAL

UNIVERSIATATEA „ CONSTANTIN BRÂNCUȘI ”, TG-

JIU

ADMINISTRAREA SI CONDUCEREA UNITATILOR DE INVATAMANT,

AN I

STUDENTI:
- CRÎING ADELINA IULIANA
- POENARU NICOLETA RAMONA
 Fenomenul de corupţie din perspectivă normativă şi sociologică

Dispariţia comunismului în ţările est-europene, între care şi România, a fost

însoţită de dezintegrarea vechilor structuri politice, economice, juridice şi
administrative, dominate de centralism, birocraţie, conformism şi imobilism. Treptat
au început să foe create premisele pentru trecerea la societatea civilă şi statul de drept,
la economia de piaţă liberă şi concurenţială şi la orientarea acţiunilor şi
comportamentelor sociale şi individuale pe bayă de raţionalitate, eficienţă şi profit.
Din nefericire, procesul de tranziţie de la o societate la alta nu s-a desfaşurat
lin şi uniform, ci contradictoriu şi conflictual, întrucât continuă să se menţină o serie
de structuri, instituţii şi mentalităţi birocratice, precum şi unele norme şi reguli sociale
şi juridice depăşite sau perimate, ceea ce se concretizează în starea de anomie, de lipsă
de eficienţă şi funcţionalitate a unor prescripţii normative şi care perturbă
desfăşurarea normală a relaţiilor dintre indivizi, grupuri sau instituţii.
Din acest motiv, societatea românească cunoaşte, în prezent, o recrudescenţă
a delictelor şi crimelor comise prin violenţă şi agresivitate contra persoanei şi
patrimoniului, precum şi o multiplicare, fără precedent, a actelor de corupţie care,
dincolo de încălcarea normelor şi valorilor legitime şi de prejudiciile morale şi
materiale pe care le-au produs, au efecte negative asupra structurii şi stabilităţii
grupurilor şi instituţiilor sociale, perturbând considerabil ordinea socială şi normativă
a ansamblului social.
Dintre toate fenomenele antisociale, cel de corupţie a devenit o formă
cvasigeneralizată de delicvenţă în majoritatea sectoarelor şi ramurilor vieţii sociale,
politice, economice şi administrative.
Afectând grav structurile şi instituţiile publice şi private, constrângere sau
şantaj – a unor agenţi economici, funcţionari, grupuri şi indivizi, corupţia a fost
percepută de către majoritatea segmentelor populaţiei ca un fenomen extrem de grav
şi periculos, care a subminat structurile de autoritate şi de putere şi a depăşit normele
şi principiile de dreptate şi justiţie socială ce trebuia să caracterizeze noua societate,
mărind astfel costurile sociale şi economice ale reformei, concretizate în deprecierea
continuă a nivelului de trai al majorităţii indivizilor.
Corupţia nu a fost un fenomen nou apărut, el a existat şi în vechiul regim, ceea
ce sa impus identificarea diferitelor forme de continuitate şi discontinuitate ce îl
caracteriza. Elementele de continuitate au vizat menţinerea, în continuare, a unor
disfuncţii instituţionale şi politice preluate din vechiul sistem, precum şi a unor factori
de „risc” ce au potenţat sau a multiplicat actele de corupţie în diferite sfere ale vieţii
economice, în domeniul comerţului şi prestărilor de servicii, în sfera instituţiilor
financiar-bancare, în domeniul administraţiei locale, gospodăririi comunale, lucrărilor
publice, urbanismului şi amenajării teritoriale.
Corupţia tinde să devină un fenomen organizat, specializat şi profesionalizat,
apărând sub forma unor reţele formale şi informale de organizaţii şi indivizi, care prin
diferite mijloace ajung să corupă factorii de decizie până la cele mai înalte nivele ale
politicului, legislativului, justiţiei şi administraţiei. Agravată de lipsa de coerenţă
legislativă şi de multiplicarea dificultăţilor inerente trecerii la economia de piată,
corupţia nu a fost şi nu este in continuare un fenomen singular, separat sau izolat de
celelalte forme de devianţă şi delicvenţă ce s-au manifestat în aceea perioadă de
tranziţie, fiind în corelaţie cu o serie de mecanisme destructive şi de derellare politică,
normativă, economică şi morală, apărând ca unul dintre fectele secundare perverse ale
modalităţii inadecvate de realizare a reformei de către actuala putere şi dovedind o
sfidare la adresa întregii societăţi.
Elaborarea unui program eficient de diminuare a coruptiei în perioada de
tranziţie pe care statul român a parcurs-o trebuia fundamentată, prioritar, pe
identificarea, explicarea şi înlăturarea trepttă a cauzelor generale şi particulare, sociale
şi individuale, obiective şi subiective, care a generat sau a favorizat acte de corupţie şi
comportamente coruptive, ca şi prin diminuarea factorilor de „risc” ce au subliniat
asemnea acte în diferite sectoare sociale, economice, politice, administrative.
Având în vedere amploarea şi complexitatea fenomenului de corupţie în
societatea românească a fost necesară analiza diferitelor criterii de estimare şi
evaluare a acestui fenomen din perspectivă juridică, criminologică şi sociologică, în
vederea surprinderii şi identificării formelor şi dimensiunilor reale de manifestare a a
corupţiei la diferitele nivele (macrosicoale, microsociale şi individuale). Corupţia din
perspectivă sociologică Incluzând o discrepanţă semnificativă între modelele
(valorile, normele, practicile, regulile) sociale şi culturale existente în orice societate
şi aşteptările legitime ale invizilor, organizaţiilor şi grupurilor sociale, corupţia
reprezintă un fenomen social (dar şi antisocial), fiind expresia unor manifestări de
dereglare economică, normativă şi morală, a scăderii sentimentului solidarităţii
sociale şi a slăbirii mecanismelor de control social.
Amploarea, dimensiunea şi formele fenomenului de corupţie cunosc ritmuri şi
tendinţe diferite de la o sicetate la alta, iar evaluarea intensităţii şi gravităţii
fenomenului depinde, în mare măsură, de forţa şi persistenţa unor tradiţii şi practici
sociale şi culturale, de modelul etic şi normativ existent, de moravurile şi mentalităţile
dominante, de gradul de receptare, acceptare şi respectare a normelor de bază ale
societăţii respective.
După părerea multor sociologi, corupţia reprezintă un fenomen care, prin
amploarea, intensitatea şi formele de manifestare, măsoară adevărată stare de
legalitate, moralitate şi normalitate, a unei societăţi. Datorită consecinţelor negative şi
distructive produse asupra structurii şi stabilităţii grupurilor şi organizaţiilor sociale şi
efectelor demoralizatoare la nivelul indivizilor, corupţia defineşte, până la un anumit
punct, stare de dezechilibru normativ şi moral a acelor societăţi aflate în criză sau în
tranziţie, întrucât ea perturbă grav desfăţurarea relaţiilor sociale la nivel instituţional şi
interpersonal, determinând scăderea prestigiului şi autorităţii unor instituţii publice şi
private, precum şi a unor instanţe specializate de control şi 3 prevenire socială,
datorită implicării în diferite afaceri a unor persoane cu funcţii de decizie din
domeniul ploiticului, legislativului, executivului, justiţiei şi administraţiei.
Din punct de vedere sociologic, fenomenul de corupţie include ansamblul de
activităţi imorale, ilicite şi ilegale realizate de diverse grupuri şi organizaţii (publice şi
private) şi de diverşi indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public,
în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau a unui status social
superior, prin utilizarea unor forme de constrângere, şantaj, înşelăciune, mituire,
cumpărare, intimidare etc. Corupţia nu înseamnă doar darea şi luarea de mită sau
traficul de influenţă, ci ea înglobează acea reţea (formală şi informală) de indivizi,
grupuri şi organizaţii între care există relaţii de complicitate, tăinuire şi acoperire
reciprocă în scopul satisfacerii unor interese materiale şi morale, pucblice şi private.
Referindu-se la corupţia din societatea românească, reputatul sociolog D.Cressey, a
identificat o serie de „organizatii criminale”, formale şi informale, alcătuite din
profesionişti ai crimei şi corupţiei.
Organizaţiile informale (neoficiale) reprezintă modele stabile de interacţiune
bazată pe asemănarea de interese, scopuri şi atitudini ale membrilor ce o compun. În
aceste organizaţii modelele de interacţiune au devenit atât de obişnuite încât fiecare
membru îndeplineşte un număr de roluri , are o serie de drepturi şi obligaţii reciproce,
dar nu realizează că „structura” organizaţiei serveşte unor scopuri colective, asemenea
organizaţiilor formale. Ca exemple de organizaţii informale pot fi enumerate:grupurile
de vagabonzi, bandele de delincvenţi tineri, asociaţiile de cerşetori etc. În schimb,
structura organiyaţiilor formale este bine definită şi raţională, având o serie de
caracteristici, cum ar fi: specializarea profesională, interdependenţa dintre membrii
organizaţiei, funcţionarea pe baza unor reguli, norme, practici, înţelegeri şi coduri şi
finalitatea, ăn sensul că întreaga activitate este destinată realizării unor scopuri
anunţate în prealabil1 .
Dacă structura unei organizaţii criminale informale ar fi acceptat raţionalitatea,
ca element esenţial pentru crearea unei diviziuni şi specializări infracţionale (ceea ce
ăn dreptul penal se numeşte „conspiraţie criminală continuă”), ea ar fi devenit o
organizaţie oficială.
Totuşi, arată D. Cressey, între cele două tipuri de organizaţii criminale nu
există o delimitare absolută şi precisă, întrucât nu toate organizaţiile oficiale sunt
întemeiate pe o structură ierarhică de autoritate şi putere. În schimb, gradul de
raţionalitate al unei organizaţii criminale influenţează natura şi gravitatea delictelor
comise. Noţiunile de „grup”, „bandă”, „sindicate”, „carteluri”, „confederaţii” etc.,
care au drept obiectiv crima şi corupţia desemnează organizaţii criminale.
După opinia lui D. Cressey, există mai multe tiprui sau variante de organizaţii
criminale. În centrul acestora se află o organizaţie comunitară (denumită „Cosa
Nostra”, „Sindicatul”, „Frăţia”, „Familia” etc.) care reprezintă, în acelaţi timp, o
alianţă ilegală, de afaceri monopoliste şi o alianţă ilegală, neoficială, a unor organisme
de conducere. În concluzie, apreciază D. Cressey, dintre organizaţiile criminale cele
mai raţionale şi necinstite sunt acelea în care există cel puţin patru funcţii:
a) o funcţie care sa fie ocupată permanent sau temporar de persoane a căror
datorie este să apere organizaţia faţă de lege, prin mituire, corupţie sau cumpărare ori
orice altă cale ilegală de influenţare a funcţionarilor publici (corupător);
b) o funcţie permanent sau temporar ocupată de persoane a căror îndatorire
este să se lase astfel influenţate (corupt);
c) o funcţie, permanent sau temporar deţinută de persoane a căror obligaţie
este să menţină integritatea organizaţiei, prin facilitarea autorizată a pedepsirii acelor
membrii care nu se conformează „legilor” organizaţiei şi a acelor persoane care
împiedică sau încercă să demaşte activitatea organizaţiei (executor);
d) o funcţie, temporar sau permanent deţinută de persoane care planifică,
organizează şi supraveghează desfăşurarea activităţilor ilicite ale organizaţiei
(planificator).
După opinia unor specialişti, un element important ce trebuie avut în vedere
în evaluarea fenomenului de corupţie este percepţia socială şi reacţia opiniei publice,
faţă de definirea diferitelor acte şi comportamente considerate ca acte de corupţie,
întrucât o acţiune eficientă împotriva corupţiei nu este posibilă dacă există diferenţe
sensibile între definiţia legală (juridică) a corupţiei şi cea a opiniei publice.
Din acest punct de vedere, de multe ori, opinia publică pare să fie mai bine
orientată în ceea ce priveşte definirea amplorii şi intensităţii corupţiei decât instituţiile
abilitate în combaterea şi umărirea actelor de corupţie. În acelaşi timp, întrucât
formele de manifestare ale corupţiei sunt extrem de diverse, diversitate ce
influenţează intensitatea percepţiei publice faţă de acest fenomen, formele de răspuns
şi contrarăspuns faţă de diversele comportamente coruptive se regăsesc, uneori, în
activitatea de incriminare sau, dimpotrivă, de dezincriminare a unor acte şi fapte
considerate la un moment dat, drept comportamente coruptive. Întemeindu-se pe
relaţii de complicitate, fenomenul corupţiei include, aşadar, ansamblul de activităţi,
acte, fapte şi acţiuni comise de indivizi, grupuri şi organizaţii, între care există legături
şi avantaje reciproce ce gravitează în jurul celor doi „poli” (corupătorcorupt) şi care
pot îmbrăca diverse forme: 
-Corupţie economică, în care sunt incluse acţiunileilicite şi ilegale comise de
diverşi agenţi economici (regii autonome, societăţi comerciale, societăţi cu capital
mixt) sau de persoane particulare, concretizate sub forma unor delicte, cum ar fi, de
pildă, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea şi abuzul de putere, excrocheria, frauda,
bancruta frauduloasă etc; 
- Corupţia profesională, incluzând actele şi faptele imorale şi ilegale comise de
funcţionarii publici sau alţi salariaţi în legătură cu îndeplinirea condiţionată şi
preferenţială a atribuţiilor lor de serviciu, prin încălcarea normelor de deontologie
profesională (luare şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz de putere, abuz de serviciu
etc.); 
-Corupţia politică, carei nclude acele comportamente care deviază (moral şi
legal) de la îndatoririle oficiale ale unui rol public (politic) sau care transgresează
normele privind interdicţia exercitării anumitor forme şi tipuri de influenţă (materială
sau morală) în scopuri personale. In cadrul coruptiei politice pot fi incluse, de plida,
activitatile de finantare (directa sau indirecta) a campaniilor electorale sau a unor
partide si grupari politice, subventionarea unor grupari si partide politice ”clientelare”,
manipularea consilierilor si functionarilor politici sau administrativi, politizarea 5
functiilor administrative si promovarea pe baza de criterii politice si de partid a
anumitor functionari etc.
Tendintele de crestere a actelor si faptelor de coruptie , in ultima vreme, in
societatea romaneasca, reprezinta un fenomen real ale carui efecte nu pot fi ignorate
de sociologi si nici de institutiile specializate in domeniul aplicarii legilor si apararii
legalitatii si ordinii de drept. In momentul de fata se pun o serie de intrebari, se
avanseaza ipoteze, se cauta solutii si masuri si se incearca, pe cat posibil, concentrarea
eforturilor in directia identificarii cauzelor si conditiilor care determina sau
favorizeaza amplificarea coruptiei in diferite sectoare de activitate economica, sociala,
politica si administrativa.
Fenomenul coruptiei reprezinta expresia concreta a unui ansamblu de acte si
fapte ilicite, ilegale si imorale, care contrasteaza puternic cu normele sociale si
juridice existente si acceptate in societate, fiind determinat de un complex de cauze si
conditii de natura sociala, economica, politica, morala si culturala.
Desi aceste cauze au fost partial evidentiate si explicate de sociologi, pana
acum nu exista o teorie generala privind fenomenul coruptiei care sa fie unanim
acceptata si care sa ofere repere explicative si predictive comune cercetatorilor din
domeniul stiintelor juridice, sociologiei si politologiei.
Fiind rezultanta unei interactiuni multiple de cauze si conditii, fenomenul de
coruptie din societatea romaneasca se caracterizeaza nu numai printr-o mare
diversitate de forme de manifestare, ci si printr-o anumita ”coloratura” specifica, care
fac si mai dificila explicatia diferitelor acte sau fapte de coruptie care se comit in
sectoarele si domeniile de activitate economica, sociala si politica. Pentru acest motiv,
schemele si explicatiile etiologice vehiculate in alte contexte sociale se dovedesc
neviabile, neputand oferi repere precise pentru caracterizarea diferitelor manifestari de
coruptie care se produc in societatea noastra.
In consecInta, abordarea fenomenului de coruptie se face de pe pozitii
teoretice diferite, urmarindu-se, indeaproape, punctul de vedere, ipoteza sau teoria
adoptata de juristi sau sociologi, fiecare dintre acestea deschizand o anumita
perspectiva de lucru care influenteaza, in mod particular, programele de preventie si
combatere a coruptiei. Astfel, dupa cum se stie, interventia in combaterea coruptiei nu
are, de cele mai multe ori, decat o expresie juridica, concretizata in sanctiunea penala
care apare posterioara momentului comiterii delictului ca atare. In acest sens,
sanctiunea juridica (penala) este de natura ”terapeutica” si nu preventiva, motiv pentru
care perspectivei juridice îi lipseste acel demers previzional capabil sa faca eficace
actiunea de preventie.
O problema metodologica cu care se confrunta cercetarea stiintifica a
fenomenului de coruptie in Romania in perioada de tranzitie priveste optiunea pentru
studiile de caz sau cea pentru analizele statistice, optiune care genereaza o serie de
disjunctii in conceperea modului cel mai eficient de abordare a diferitelor manifestari
si acte de coruptie.
Prima modalitate pare preferata de sociologi, cea de a doua de catre juristi,
ceea ce impune combinarea diferitelor modele si instrumente de cercetare in vederea
identificarii acelor factori sociali, economici, politici si culturali care au o relevanta
deosebita in caracterizarea fenomenului de coruptie.
In consecinta, explicatiile si paradigmele teoretice si metodologice in
domeniul concret al delictelor comise prin frauda si coruptie sunt de o mare
diversitate, orice analiza 6 implicand stabilirea unor relatii multiple intre fenomenul
coruptiei (privi ca ”variabila dependenta” sau ”efect”) si o serie diversificata de fapte,
fenomene, procese, situatii sau actiuni care se manifesta la nivel macrosocial si
individual (privite ca ”variabile independente”, ”cauze” sau ”conditii”).
Stabilind o combinatie complexa a tipurilor de legaturi de dependenta, care
”unesc” delictul de coruptie cu diferite situatii, fapte si fenomene care-l preced,
sociologii trebuie sa acorde o atentie primordiala acelor factori ce sunt uniti printr-o
relatie cat mai stransa si cat mai generala cu fapta comisa, fara a ignora, insa,
dependentele directe, partiale sau intermediare.
In acest sens, asa cum rezulta din analizele statistice si din studiile de caz
intreprinse de colectivul de sociologia deviantei si delicventei din Institutul de
Sociologie, in primetrul antecedntelor comise prin frauda si coruptie pot aparea si
actiona o serie de factori intermediari cu caracter mai putin general care, fara a avea o
relatie directa cu fapta comisa, reprezinta un gen de ”cauze ale cauzei principale”,
devenind conditii favorizante ale acesteia.
Alteori, identificarea si explicarea manifestarilor de coruptie din societatea
romaneasca apare viciata de semnificatiile care sunt acordate insasi notiunii de
coruptie, in masura in care aceasta notiune este investita cu evaluari care sunt tributare
unor clisee, prejudecati si stereotipuri deja depasite.
Din acest punct de vedere, valorizarea morala a coruptiei, ca reprezentand o
actiune ilicta, imorala si incorecta sau caracterizarea individului corupator sau corupt
ca fiind ”imoral”, ”vicios”, ”pus pe imbogatire”, furnizeaza in continuare explicatii
vagi si neconcluzive care, in loc sa introduca cauze determinat, nu fac altceva decat sa
produca principii nedeterminate.
Aceste explicatii, vehiculate si mediatizate, de cele mai multe ori, prin
diferitele mijloace de informare, nu sunt capabile sa opereze disjunctia intre o
categorie morala si una juridica, facand apel la un principiu universal de moralitate pe
care il ofera ca explicatie si pe care, din nefericire, opinia publica il accepta. Notiunea
de coruptie este ea insasi o categorie juridica si sociologica, care apare asociata cu o
multitudine de conditii socio-economice, politice si culturale si cu legea (legislatia) ca
atare, aceasta din urma putand desemna care acte si fapte produse in societate pot fi
sau nu considerate drept manifestari de coruptie.
Complexitatea cauzalitatii in domeniul delictelor comis prin coruptie nu
permite, astefl, identificarea unei anumite trasaturi sau a unei anumite propietati sau
caracteristici concrete, valabile pentru toate categoriile de fapte ce presupun
complicitatea, frauda si coruptia.
De aceea, interpretarea cauzalitatii in acest domeniu trebuie orientata,
prioritar, pe evidentierea cauzelor si conditiilor generale si particulare, principale si
secundare, directe si indirecte, prin stabilirea liniei legice de aparitie si dezvoltare a
diferitelor evenimente si procese cu rol determinant in producerea faptelor care
impiedica desfasurarea adecvata a relatiilor dintre sfera publica si sfera privata.
Din acest punct de vedere, statistica situatiei si dinamicii actelor de coruptie,
studiul cazuistic si tipologiile diferitelor forme si maniestari de coruptie in
principalele sectoare de activitate ofera multiple posibilitati metodologice de depistare
a legaturilor cauzale si a raporturilor de dependenta stabilite intre fenmenul de
coruptie si pluralitatea antecedentelor sale.
In acelasi timp, stabilirea interdependentelor existente intre diferitii factori
care genereaza acte de coruptie nu trebuie sa se rezume doar la descifrarea legaturilor
cu caracter statistic, iar corelatiile surprinse trebuie circumscrise unui 7 model
explicativ cu caracter general.
Daca, asa cum subliniaza mai multi autori, ”niciuna dintre observatiile
statistice derivate din date cantitative nu ofera raspunsuri la probleme etiologice”, in
viitor, analiza etiologica a actelor de coruptie din societatea romaneasca implica
integrarea coerenta a unor perspective multiple de abordare (juridice, sociologice etc),
capabile sa evidentieze serii cat mai ample de legaturi, corelatii si dependente intre
diferite fapte sau fenomene macrosociale si individuale care genereaza sau
conditioneaza fenomenul de coruptie.

¹Donald R. Cressez, Criminal Organization, Heinemann Educational Books ,London , 1972

 Bibliografie: 
Dr. Dan Banciu, Dr. Sorin M. Radulescu, „Coruptia
si crima organizata in Romania – evaluari sociologice”,
Editura Continent XXI, Bucuresti, 1994.