1.

2 Teorii şi modele explicative ale criminalităţii organizate

1.2.1 Modelul politic
1.2.2 Modelul economic
1.2.3 Modelul social şi cultural
1.2.4 Modelul holistic
1.2.5 Modelul noologic

Luând ca elemente constante de referinţă pe de o parte, realitatea umană dintr-o societate,

descrisă de contextul politic, economic, social şi cultural - spiritual şi, pe de altă parte, criminalitatea
ca realitate socială distinctă, vom analiza patru modele – cadru de explicare a criminalităţii organizate.
Fiecare dintre modelele prezentate va fi incadrat, în funcţiile de elementele de compatibilitate
identificate, în paradigmele consacrate ale sociologiei.

A.Primul dintre modelele explicative ale criminalităţii organizate, modelul politic, descrie condiţiile
de apariţie şi dezvoltare a criminalităţii organizate în funcţie de capacitatea statelor de a asigura
funcţionarea eficientă a instituţiilor legitime, bunăstarea economică şi securitatea socială. Abordarea
urmăreşte evidenţierea situaţiilor din state aşa-numite
slabe , state foste autoritare care se confruntă cu o slăbire a autorităţii în procesul de trecere la
democraţie.
Modelul politic cu referire la statele slabe se apropie de:
o paradigma dezorganizării sociale,
o paradigma controlului social sau
o paradigma conflictului de valori
state puternice, democratice.
Pentru statele puternice modelul se apropie de paradigma post-modernistă.

B.Al doilea modelexplicativ al criminalităţii organizate, modelul economic, ia în considerare

trei perspective:
- mecanismul cerere – ofertă,
- antrepriza criminală şi
- managementul riscului.

Modelul se înscrie în:

- paradigma interacţionistă ilustrată de cererea pieţei, natura pieţelor infracţionale şi modul în
care antreprizele criminale se comportă pe pieţele ilegale, dar şi în
- paradigma conflictului de valori ori
- paradigma patologiei sociale.

C.Modelul social şi culturalpune în lumină importanţa reţelelor etnice şi a reţelelor sociale în

explicarea criminalităţii organizate şi se articulează cu:
- paradigma subculturilor criminale,
- paradigma devianţei sociale,
- paradigma etichetării şi
- paradigma contextului social.

D.Modelul holistic (integrator)combină factorii politici, economici, sociali şi strategici atât la nivel
intern cât si internaţional subliniind natura dinamică a criminalităţii organizate.

1
 1.2.1 Modelul politic.
În funcţie de capacitatea de a furniza bunurile fundamentale asociate statalităţii înţelese prin:
- mediu stabil de securitate,
- instituţii politice legitime,
- un cadru economic adecvat şi
- bunăstare socială,
statele sunt definite ca state puternice sau state slabe.
Ambele tipuri de state pot genera, în anumite modalităţi specifice, criminalitate organizată.

State puternice. Se presupune că, democraţiile funcţionale, legitime, puternice, adânc ancorate
în cultura legii, dispunând de structuri responsabile şi transparenţă inhibă dezvoltarea criminalităţii
organizate. În condiţiile enumerate,este foarte greu pentru grupurile criminale să dezvolte relaţii
simbiotice cu elitele politice şi administrative şi să aibă acces la viaţa politică a unui stat. În plus, acest
tip de state aderă la tratate şi convenţii internaţionale de prevenire şi contracarare a criminalităţii
organizate, terorismului şi corupţiei depunând eforturi de implementare efectivă a acestor instrumente
juridice şi de monitorizare a fenomenului. Cu toate acestea, statele democratice sunt, la rândul lor, fie
importante pieţe de desfacere, fie furnizori de produse ale criminalităţii organizate.

În contextul globalizării, statul este supus presiunii sistemului financiar global, comerţului liber,
deschiderii frontierelor, oportunităţi care, cum arătam mai sus, sunt folosite în egală măsură de
întreprinderile licite şi ilicite.

Procesul de globalizare legat de deschiderea spaţiului naţional către fluxul liber de bunuri,
capital şi idei are simultan efecte pozitive şi negative deopotrivă asupra activităţilor legale şi ilegale,
acţionând atât ca agent facilitator cât şi motivator al acestora. Explicarea dezvoltării criminalităţii
organizate în statele puternice în contextul globalizării îşi găseşte ecou în paradigma post – modernistă,
care subliniază
- trecerea la un alt tip de organizare bazat pe:
o globalizarea vieţii economice,
o polarizarea puterii politice şi militare,
o hegemonia supraputerilor,
o trecerea de la statul naţiune autonom la naţiunea – stat integrată sau în curs de integrare
într-o structură suprastatală,
o ruptura dintre individ sau comunitate şi stat ca instrument al puterii politice.

Toate aceste transformări economice, politice, sociale, culturale, tehnologice, mediatice care au
provocat şi au accentuat interdependenţa dintre fenomene şi state au avut drept consecinţă şi
dezvoltarea criminalităţii organizate transfrontaliere, odată cu creşterea comportamentelor
antisociale, decadenţa familiei, diminuarea moralităţii, a eticii muncii sau scăderea calităţii vieţii.

În unele cazuri, sistemele democratice pluraliste pot fi atât de puternice încât, paradoxal, au ca
efect încurajarea activităţilor infracţionale. Spre exemplu, practicile de acordare a licenţelor sau a
contractelor publice constituie stimulente pentru criminalitate asemănătoare celor din sistemele
autoritare. Anumite firme privilegiate pot beneficia de aceste aranjamente dominând o serie de sectoare
industriale precum industria construcţiilor sau cea energetică.

State slabe. Tradiţional, criminalitatea organizată este legată de imaginea mafiei, ca instrument
comun de măsură şi identificam originea criminalităţii organizate în carteluri, asociaţii si bande
criminale care, profitând de, şi exploatând slăbiciunile statului şi ale instituţiilor sale, obţin câştiguri

2
materiale, financiare, influenţă şi putere prin mijloace legale şi ilegale incluzând violenţa şi corupţia.
Apariţia şi ascensiunea criminalitatii este explicabila în contextul unui stat slab, incapabil să ofere
servicii de protecţie privată.

Acest model se înscrie în paradigma dezorganizării sociale, dezvoltată de Şcoala de la Chicago,

care elaborează un model explicativ al disfuncţionalităţilor sociale pornind de la realitatea americană a
anilor ’20.
Conceptul de dezorganizare socială oferă o serie de explicaţii pentru problemele sociale,
inclusiv pentru delincvenţă şi criminalitate, explicaţii care subliniază eşecul sau ineficienţa instituţiilor
sociale şi ale statului şi impactul acestei lipse asupra dezvoltării criminalităţii şi a delincvenţei. Această
dezorganizare a instituţiilor este cauza fundamentală a comportamentului infracţional sistematic, prin
acesta înţelegând natura repetitivă, infracţională a comportamentului în diverse situaţii.

Criticii paradigmeiau avansat perspectiva potrivit căreia o abordare sociologică adecvată ar

trebui să arate cum anume structurile sociale exercită o astfel de presiune asupra unor persoane din
societate astfel încât acestea să adopte un comportament indezirabil în defavoarea unuia dezirabil. Alţii
au fost de părere că starea de dezorganizare socială este o expresie consacrată care confundă ordinea cu
organizarea: dezorganizarea în viaţa socială este echivalentă cu lipsa de ordine. Lipsa de ordine
însoţeşte în mod inevitabil perioadele de reorganizare şi este întotdeauna provizorie şi reversibilă.

Modelul statului slab în care apare şi se dezvoltă criminalitatea organizată se înscrie deopotrivă
în paradigma conflictului de valori, perspectivă ce ilustrează cele două sisteme axiologice care intră în
conflict:
- unul obiectiv, al societăţii care îşi ocroteşte valorile prin norme şi
- unul subiectiv, al grupului infracţional, ce generează faptele care lezează şi pun în pericol
existenţa normelor şi valorilor general acceptate.

Fostele state autoritare.O situaţie aparte în cazul statelor slabe este aceea a fostelor state autoritare în
procesul de tranziţie spre democraţie.
Regimurile de acest fel sunt caracterizate iniţial de prezenţa unui singur partid politic conducător, de
lipsa controlului asupra clasei politice conducătoare, de absenţa implicării societăţii civile.
Trăsătura distinctivă a statelor post – comuniste a fost dubla tranziţie: de la totalitarism la democraţie şi
de la economia centralizată la economia de piaţă. În absenţa cadrului legal de reglementare a
oportunităţilor de afaceri, criminalitatea organizată şi-a extins domeniile de acţiune.

Organizații teroriste. Unele dintre grupurile teroriste se pot transforme în grupuri de

criminalitate organizată concentrându-se pe obţinerea profitului din activităţi ilicite.

Concluzii despre modelul politicde explicare a criminalităţii organizate.

Modelul politic pune în evidenţă faptul că statele slabe reprezintă un mediu de origine pentru
organizaţiile infracţionale.

Statele în care, pe lângă tranziţia politică are loc şi o tranziţie economică experimentează nu
numai o creştere semnificativă a criminalităţii organizate dar şi multiple forme de infracţionalitate,
inclusiv corupţie.

Toate statele se confruntă cu noi forme ale criminalităţii organizate facilitate de avantajele
oferite de procesul globalizării pe fiecare dintre dimensiunile sale: economică, politică, tehnologică,
informaţională, socială şi culturală.

3
 Statele caracterizate de conflicte etnice sau mişcări teroriste au mari şanse să înregistreze
creşteri ale criminalităţii organizate.

Modelului politic de explicare a criminalităţii organizate se limiteaza la influenţa pe care tipul

şi calitatea guvernării unui stat le au în constituirea şi dezvoltarea criminalităţii organizate.

1.2.2 Modelul economic. Organizaţiile criminale se numără printre structurile cu cele mai
ridicate capacităţi de adaptare la economia globală.
Criminalitatea organizată afectează pieţele financiare din întreaga lume.

Ea favorizează corupţia, comerţul ilicit şi migraţia ilegală, subminează mediul înconjurător şi

drepturile omului şi contribuie la epuizarea resurselor naturale.

A.Mecanismul cerere – ofertă.

Această abordare din cadrul modelului economic de explicare a criminalităţii organizate
subliniază importanţa cererii şi ofertei de produse ilicite pe pieţele ilegale locale sau globale.
O piaţă ilegală poate fi definită ca fiind un loc sau o situaţie în care există un schimb constant
de bunuri şi servicii a căror producere şi consum sunt interzise sau restricţionate prin lege de către
majoritatea statelor.
Activităţile de pe piaţa ilegală sunt condamnate social şi instituţional ca o ameninţare inerentă
la binele public, economia legitimă şi bugetul statului.
Toată gama de infracţiuni care se regăsesc sub denumirea de criminalitate organizată creează
acest tip de pieţe: piaţa drogurilor, a traficului de persoane, comerţul cu arme, fluxul de capital
provenit din activităţile infracţionale.

Mecanismul cerere – ofertă permite explicarea parţială a dezvoltării criminalităţii organizate în

mediul oferit de pieţele ilegale, el fiind completat de o perspectivă complementară, a aşa-numitelor
antreprize infracţionale.

B.Antrepriza infracţională.
A doua abordare din cadrul modelului economic se centrează pe activităţile economice şi pe
preeminenţa forţelor pieţei asupra grupurilor criminale, punând accentul pe dinamica şi nu pe structura
acestora.
Modelul antreprizei ilegale1 pleacă de la prezumţia că organizaţiile criminale sunt, în esenţă,
întreprinderi ori afaceri care pun accent mai curând pe dimensiunea afacerii decât pe
dimensiunea infracţională. Cel mai important element este dorinţa de profit. Indiferent unde s-ar
poziţiona pe axa licit – ilicit, întreprinderile se comportă în mod similar:
- cercetează mediul pentru identificarea de oportunităţi,
- fac evaluări despre oportunităţi şi riscuri şi
- caută să-şi maximizeze profitul până la niveluri acceptabile de risc.

Şi modelul antreprizei criminale poate fi încadrat în paradigma conflictului de valori.

Dacă la reprezentanţii acestei paradigme, conflictul era identificat:
- fie între clasele sociale (Marx),
- fie între rase (Gumplovicz),
- fie ca stare socială generală sau chiar
- o formă fundamentală de interacţiune socială (Simmel),
1
4
în cazul criminalităţii organizate, conflictul se situează:
între grupul infracţional şi normele exterioare grupului pe care acesta le încalcă.

Limitele modelului antreprizei criminale constau în faptul că acesta riscă să ignore structurile
criminale datorate unor circumstanţe diferite de cea a dinamicii pieţelor ilegale.

C. Managementul risculuI.
O altă abordare are în vedere faptul că:
-organizaţiile criminale se află în relaţii de opoziţie cu autorităţile de aplicare a legii.

Este, ceea ce poate fi denumită drept abordarea:

- prin prisma managementului de risc sau a managementului strategic.

Spre deosebire de precedentele perspective ale modelului economic, în acest caz problema care se
pune nu este cum anume organizaţiile criminale preiau pieţele ilegale, ci:
-cum anume participanţii îşi organizează comerţul ilicit adaptându-se şi supravieţuind pe pieţele
ilegale.
Această abordare se bazează parţial pe supoziţia potrivit căreia:
- organizaţiile criminale nu caută numai să-şi maximizeze profitul şi să-şi asigure supravieţuirea,ci şi
- să reducă ameninţarea dinspre autorităţile de aplicare a legii.

Astfel, abordarea ia în considerare faptul că, în relaţiile de adversitate, fiecare parte încearcă să
anticipeze comportamentul celeilalte şi să acţioneze în consecinţă.

Concluzii despre modelul economic de explicare a criminalităţii organizate.

Privite în ansamblu, modalităţile de abordare din cadrul modelului economic prezintă diferenţe,
dar au şi un punct comun:
- fiecare identifică piaţa ca platformă – suport de desfăşurare a tranzacţiilor cerere – ofertă şi
oportunităţile oferite de aceasta.

Abordările tratează infractorii ca pe actori raţionali care sunt în căutare permanentă de noi
oportunităţi pentru maximizarea profiturilor.

Modelul economic al antreprizei criminale sugerează că, anumite organizaţii infracţionale îşi
vor diversifica din ce în ce mai mult activităţile.

Dacă primele două abordări subsumate modelului economic:

- mecanismul cerere – ofertă, respectiv
- modelul antreprizei criminale,
ne-au ajutat să anticipăm gradul de extindere al criminalităţii organizate sau tipul strategiilor de
afaceri urmărite de grupurile infracţionale,

abordarea
- prin prisma strategiei managementului de risc
are implicaţii practice evidente.
Anticiparea strategiei managementului de risc şi a modului în care aceasta este implementată
permite structurilor de aplicare a legii să exploateze vulnerabilităţile organizaţiilor criminale.
O evaluare a strategiei de risc adoptată de antrepriza criminală poate, spre exemplu, releva
priorităţile pe care aceasta le are şi, implicit, vulnerabilităţile sale majore.

5
 1.2.3 Modelul social şi cultural

Cu toate că modelele economic şi politic de explicare a criminalităţii organizate sunt printre

cele mai relevante, cu certitudine ele satisfac numai în parte perspectiva sociologică.

Abordările care iau în considerare contextul social subliniază factori precum:

- baza sau liantul social al criminalităţii organizate,
- ideea reţelelor infracţionale ca subsistem social, precum şi
- importanţa încrederii şi a
- mecanismelor de legătură în formarea reţelelor infracţionale.

În timp ce abordarea prin:

- prisma contextului politic se concentrează pe oportunităţile oferite de diferite tipuri de
guvernare,
- prisma contextului economic evidenţiază oportunităţile oferite de piaţă şi cum anume pot fi ele
exploatate,
- modelul social şi cultural accentuează nivelul condiţiilor culturale care facilitează şi
încurajează criminalitatea, ca şi modalitatea în care aceasta este, de fapt, organizată.

1.Paradigma subculturilor criminale poate explica, în opinia noastră, constituirea grupurilor

criminale organizate, cu ajutorul conceptelor fundamentale de:
- socializare,
- marginalitate şi
- subculturi criminale.

Paradigma preia ideea de marginalitate subculturală avansată de Şcoala de la Chicago, care analizează
poziţia migranţilor ca hibrizi culturali, produşi deopotrivă ai originii lor etnice şi culturii dominante a
mediului de imigrare.

Conexiuni:
Modelul cultural şi reţelele etnice.
Prin tipar cultural al vieţii de grup putem înţelege toate valorizările particulare, instituţii, sisteme de
orientare şi direcţie (precum obiceiurile, regulile, legile, obişnuinţele, tradiţiile populare, eticheta,
modelele) care caracterizează orice grup social în orice moment al istoriei sale2, observăm cum
criminalitatea organizată este facilitată de configuraţia unor factori particulari culturali şi subculturali
cum sunt: legăturile de familie şi rudenie, reţelele informale, relaţiile patron – client, comportamentul
suspicios faţă de străini.
Comunităţile în care predomină aceste caracteristici de organizarea socială sunt adesea însoţite de
absenţa unui sistem eficient de implementare a legii.

Modelul cultural de explicare a criminalităţii organizate se regăseşte parţial şi în

2.paradigma devianţei sociale care, la rândul său, este o extensie a paradigmei conflictului de
valori, explicând felul în care acesta poate fi depăşit, fără a fi eliminat.

Devianţa, privită ca generatoare de criminalitate , este definită, după modelul durkheimian, prin
raportarea comportamentelor la o medie statistică de referinţă, considerată criteriu de
normalitate.

2
6
 Comportamentele care întră în conflict cu standardele sociale sau culturale general acceptate
sunt numite deviante.

În subculturile criminale însă, starea de normalitate este reprezentată de conformarea la

regulile şi practicile grupului şi neconformarea la regulile sociale instituţionalizate. Acest tip de
raportare la standardul social şi cultural general acceptat se află la baza constituirii grupurilor criminale
organizate.

Elementul etnic nu face decât să întărească coeziunea de grup şi de subcultură.

Paradigma devianţei sociale este legată, în acelaşi timp, de

3.paradigma etichetării, originea ambelor abordări regăsindu-se în interacţionismul simbolic
al lui G.H. Mead.

Ca o consecinţă a procesului globalizării, reţelele etnice transnaţionale transcend frontierele

naţionale şi adesea facilitează activităţile transnaţionale infracţionale.

Recrutarea pe baza loialităţii de etnie este mai lesnicioasă atunci când grupurile de imigranţi
sunt mai degrabă alienate decât integrate în societatea de adopţie. Multe grupuri de imigranţi au fost
total marginalizate în Europa, unii locuind în ghetouri la marginea oraşelor.
Ele sunt gata cu uşurinţă să alimenteze reţelele de criminalitate organizată.

Statusul scăzut şi condiţiile de viaţă precare garantează că recompensele oferite pentru

sprijin în contrabandă sau în alte activităţi ilegale sunt atractive în ciuda riscurilor. Chiar şi
participarea ocazională sau marginală pot fi mai bănoase decât activitatea în economia licită. Mai mult,
reţelele infracţionale fundamentate pe etnie sunt greu de penetrat datorită mecanismelor de apărare
constituite de limbă şi cultură. Aceste mecanisme sunt întărite de relaţiile de rudenie şi de suspiciunea
inerentă faţă de autorităţi.

Conexiuni:
Modelul social şi reţelele sociale.Modelul social se înscrie în

4.paradigma contextului social conform căreia criminalitatea este rezultanta societăţilor

industriale dezvoltate, originea ei găsindu-se în instituţiile sociale, în raporturile de clasă şi în valorile
centrale cum sunt de pildă individualismul competitiv şi masculinitatea agresivă.

Tipul de organizare socială induce infracţionalitatea, astfel că cei mai mulţi infractori sunt bărbaţi,
victimele fiind, în cazul traficului de persoane, spre exemplu, femei şi copii.

Reţelele sunt, astfel, structuri sofisticate adecvate activităţilor criminale, care prezintă caracteristici ce
le permit funcţionarea şi supravieţuirea.

Ele se bucură de flexibilitate şi adaptabilitate, capacităţi graţie cărora răspund rapid oportunităţilor de
piaţă şi eforturilor de dezmembrare efectuate de structurile de aplicare a legii.
Au rezistenţă la dezmembrare şi, în situaţia în care acest lucru se întâmplă, au capacitate de a se
reconstrui.

Concluzii despre modelul social şi cultural de explicare a criminalităţii organizate.

Ca o concluzie, putem afirma ca modelul cultural şi reţelele etnice completează aspecte relevante
care contribuie la constituirea grupurilor de crimă organizată, identitatea etnică fiind unul dintre cele

7
mai puternice liante. Abordarea este completată de modelul social cu care, în realitate, se
întrepătrunde.

Privind la originile culturale ale anumitor grupuri, importanţa originii etnice ca facilitator pentru
anumite forme de criminalitate organizată necunoscute în ţara de origine, înclinaţia reţelelor
infracţionale de a se extinde dincolo de graniţele naţionale şi dincolo de limitele licitului, capacitatea
acestor reţele de a se apăra şi chiar regenera, toate acestea ne conferă posibilitatea de a le anticipa
dezvoltările.

1.2.4 Modelul holistic.

Cu toate că este lipsită de puritatea analitică a celorlalte abordări, abordarea holistică sau
integratoare, ca model explicativ al criminalităţii organizate transfrontaliere, subliniază natura
dinamică a criminalităţii organizate prin combinarea factorilor:
- politici,
- economici,
- sociali şi
- strategici atât la nivel intern cât si internaţional.

A. Modelul nodurilor infracţionale(criminal hubs)

Primul exemplu de abordare holistică s-ar putea numi modelul nodurilor infracţionale şi este inspirat
de rapoartele anuale de evaluare a criminalităţii organizate (OCTA – Organised Crime Threat
Assessment) efectuate de Oficiului European de Poliţie.

Modelul nodurilor infracţionale încearcă să schiţeze o hartă dinamică a diferitelor

infracţiuni de crimă organizată care au ca destinaţie sau ca punct de plecare, respectiv tranzit statele
Uniunii Europene.

Modelul este o abordare pragmatică, care pune astfel la îndemâna specialiştilor şi a instituţiilor
de aplicare a legii un instrument ajutător de gestionare a fenomenului criminalităţii organizate din
statele membre.

El se articulează cu un alt exemplu de abordare holistică, şi anume:Modelul transnaţional.

Rapoartele evaluează ameninţarea criminalităţii organizate în Uniunea Europeană prin

analizarea, în registru dinamic, a grupurilor infracţionale organizate, a pieţelor infracţionale şi prin
interacţiunea acestora în interiorul sau în afara unor teritorii numite noduri infracţionale
(criminal hubs).

Această abordare, numită 3D, surprinde combinaţiile infracţionale care creionează dinamica
criminalităţii organizate în spaţiul Uniunii Europene. Concluziile sunt, însă, deopotrivă relevante
dincolo de graniţele statelor membre şi complementare evaluărilor proprii naţionale.

Există o împărțire a criminalităţii organizate în cinci noduri infracţionale principale din UE:
nord – vest, sud – vest, nord – est, sud şi sud – est.

Nodul infracţional este un concept generat ca urmare a unei combinări de factori, precum:
8
 - proximitatea faţă de pieţele de destinaţie,
- localizarea geografică,
- infrastructura,
- tipurile de grupuri infracţionale şi
- procese migratorii referitoare la infractorii – cheie sau la criminalitatea organizată în general.

Un nod infracţional primeşte influenţe sau fluxuri de la un număr de surse pe care le

diseminează în UE, explorând pieţe infracţionale şi creând oportunităţi pentru dezvoltarea unor grupuri
de crimă organizată capabile să profite de această dinamică.

1.Nodul infracţional nord – vest îşi are centrul de greutate situat în Olanda şi Belgia, fiind un
centru de distribuţie pentru heroină, cocaină, droguri sintetice şi canabis. Influenţa sa se extinde către
Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Spania, Germania, ţările baltice şi scandinave. În timp ce activităţile
sale sunt susţinute de către grupuri infracţionale organizate din alte state, nodul infracţional nord – vest
pare să fie alimentat din Orientul Mijlociu, prin Dubai.
Dubai este un centru financiar şi de afaceri, dar şi un nod logistic în care grupurile infracţionale
organizate fac contacte şi afaceri, aranjează transporturi către ţări de tranzit sau de destinaţie.

2.Nodul infracţional sud – vest este localizat geografic în jurul Peninsulei Iberice şi ocupă în
special de traficul de cocaină, canabis, traficul de persoane, migraţie ilegală. Alimentatori sunt
grupurile de crimă organizată din vestul şi nord – vestul Africii, uneori direct pe piaţa olandeză şi
franceză. Raportul estimează creşterea traficului de droguri dinspre vestul şi centrul Africii prin
expansiune şi intensitate.

3.Nodul infracţional nord – est este alimentat din exteriorul UE dinspre Rusia (Kaliningrad,
St. Petersburg), Ucraina, Belarus, statele baltice şi se concentrează în principal pe migraţie ilegală,
traficul de femei pentru exploatare sexuală, contrabanda cu ţigări, mărfuri contrafăcute, droguri
sintetice, precursori, heroină. Există şi o mişcare inversă dinspre vest către est în care predomină
traficul de cocaină şi canabis.

4.Nodul infracţional sud îşi are localizarea geografică în Italia şi deţine realul potenţial de a
dezvolta sinergii între grupurile infracţionale organizate din afara UE. Activităţile acestui nod se
profilează pe traficul de cocaină, canabis, migraţie ilegală, contrabanda cu mărfuri contrafăcute.

5.În fine, nodul infracţional sud – est cu centrul de greutate în Bulgaria, România şi Grecia, se
află la poarta dinspre acest punct cardinal al UE şi este construit în zona Mării Negre şi a altor căi
navigabile relaţionate, care oferă deopotrivă oportunităţi comerţului legal şi crimei organizate.
România are aici o poziţie semnificativă în ceea ce priveşte traficul ilegal de migranţi, în timp de
Bulgaria este văzută ca tranzit pentru traseul drogurilor sintetice, contrafacerea de monedă euro şi a
cărţilor de credit. Portul Constanţa este de un interes special din perspectiva creşterii traficului de
cocaină (prin Turcia, Balcani, vestul Africii). Nodul este alimentat dinspre nord, de Ucraina şi
Republica Moldova, dinspre centru, de zona Balcanilor de Vest şi dinspre sud, de Turcia.

B. Modelul transnational.
Modelul nodurilor infracţionale se armonizeaza cu modelul transnaţional, model care descrie apariţia
organizaţiilor criminale în termeni de confluenţă particulară de oportunităţi, motivaţii (înţelese ca fiind
atât stimulente cât şi presiuni) şi resurse3.

Aceste trei categorii – oportunităţi, motivaţii şi resurse – sunt explorate la nivel intern si internaţional.

Modelul încorporează, într-o anumită măsură, aspecte ale abordărilor anterioare mai sus prezentate.
3
9
Statele eşuate, spre exemplu, pot fi înţelese ca:
-ofertante de oportunităţi,
-presiunea economică a tranziţiei este înţeleasă ca stimulent pentru economia neagră în timp
ceeconomia licită oferă oportunităţi limitate pentru majoritatea oamenilor.
-resursă importantă în acest model poate fi reprezentată de reţelele etnice, care facilitează operaţiunile
transnaţionale ale reţelelor de criminalitate organizată.

Globalizarea a încurajat puternic dezvoltarea reţelelor organizate

transfrontaliere.
Apariţia societăţii globale informatizate a schimbat fundamental mediul în care se dezvoltă
deopotrivă afacerile legale şi ilegale.

Oportunităţi fără precedent pentru criminalitatea organizată transnaţională:

- sistemul financiar global,
- comerţul liber,
- deschiderea frontierelor,
- sistemele globale de comunicaţii şi informaţii.

C. Modelul statului tranzit.

Un al treilea model al abordării holistice ar putea fi modelul statului tranzit.
Modelul caută să explice de ce anumite state devin puncte de tranzit pentru organizaţiile de trafic de
droguri. Modelul se bazează pe o analiză care susţine că statele devin puncte de tranzit dacă oferă
acces la statul de destinaţie şi dacă se pretează unui tranzit uşor şi relativ sigur.

D. Modelul analitic.
O altă încercare de abordare holistică este modelul analiticde studiu al criminalităţii organizate ce
conţine şase elemente de bază care se interconectează:
- trei reprezentând ceea ce este etichetat drept „criminalitate organizată”
o actorii care cooperează în cadrul unor acţiuni infracţionale raţionale
o structurile care conectează actorii şi
o activităţile criminale în care sunt implicaţi actori

- trei elemente reprezentând „factorii de mediu social”:

o societatea,
o guvernarea şi
o discursul public.

Concluzii despre modelele holistice de explicare a criminalităţii organizate.

Sistemul financiar global, comerţul liber, deschiderea frontierelor, sistemele globale de

comunicaţii şi informaţii sunt oportunităţi fără precedent pentru criminalitatea organizată
transnaţională. Pe plan naţional, organizaţiile criminale cu capacitate de a derula activităţi
transfrontaliere au prosperat acolo unde statul era slab sau corupt.

Modelele holistice de explicare a criminalităţii organizate, modelul nodurilor infracţionale,

modelul transnaţional, modelul statului – tranzit sau modelul analitic sunt modele hibride rezultate din
efortul de integrare selectivă a unor factori consideraţi relevanţi pentru abordarea respectivă conjugat

10
cu efortul de oferire a unor formule cu aplicaţie pragmatică în prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate.

Deși nici unul unul dintre modele nu reuşeşte încadrarea exhaustivă, ele oferă instrumente de evaluare
şi management al fenomenului criminalităţii organizate, fiind extrem de utile, din acest punct de
vedere instituţiilor cu atribuţii în aceste direcţii.

1.2.5 Modelul noologic

Modelul noologic încorporează şi reinterpretează abordările anterioare prin poziţionarea

faţă de un reper unic a factorilor politici, economici, culturali, sociali şi strategici reunind nivelul
individual, social şi global, axiologia şi patologia, interacţiunea şi controlul într-o paradigmă
nouă, post – modernistă.

Vedem această paradigmă articulată într-o sociologie noologică, care să integreze şi să

interpreteze dintr-o perspectivă nouă realitatea socială.

Modelul urmează, în fapt, viziunea spiritualistă asupra societăţii propusă de profesorul

Ilie Bădescu, la care ne vom raporta în continuare, şi care pleacă de la constatarea că, astăzi,
sociologia, ca toate celelalte ştiinţe, este o succesiune de monumentale ratări4graţie trufiei
autonomiste a diferitelor sisteme teoretice şi ignorării factorilor asincroni.

Sociologia noologică s-a născut, potrivit autorului, din

curajul de a rezidi edificiul sociologiei pe o fundaţie spirituală5.

Ea operează cu câteva categorii – pivot şi anume:

- latenţe sufleteşti,
- cadre noologice,
- învăţături şi
- spaţii dense.

La acestea se adaugă alte noţiuni cheie cum ar fi

- teoria factorilor asincroni.

Aceştia sunt parametri factoriali ai design-ului divin, care se sustrag timpului coborâtor (de aici şi
denumirea de a-sincron), inteligibili celui ce se dedică trăirii şi cunoaşterii ascensionale.

Toate lucrurile, susţine autorul, conţin asemenea factori, ele nu sunt numai însuşiri împachetate ci şi un
cumul de promisiuni neînchipuite.

Sociologia noologică valorifică trăirismul şi sociologia trăiristă afirmată prin reprezentanţi de frunte
interbelici de la Mircea Vulcănescu şi Anton Golopenţia la Nichifor Crainic, Vasile Băncilă ori, mai
recent prin Nae Ionescu, Mircea Eliade şi Constantin Noica.

5
11
De asemenea, fructifică sociologia americană fenomenologică şi interacţionistă reprezentată, prima de
A. Schütz, iar a doua de Ch. H. Cooley, G. H. Mead, W. Thomas şi Fl. Znaniecki.

Către actuala lipsă de soluţii la problemele vieţii individuale şi sociale ne conduce o lungă
traiectorie în istorie care leagă societatea tradiţională de societatea modernă pe parcursul căreia
noimul, esenţa coeziunii de grup, este înlocuit cu individualismul.

Noimea sau grupul noimic, în viziunea profesorului Bădescu, este un substrat noosic al
existenţei inşilor şi colectivităţilor.

Ca să pot spune: „eu, omul”, trebuie să preexiste substratul noimic, noimea omenească,
„noi, oamenii”6.

Clivajul , separare ,care are loc pe această traiectorie este responsabil de maladiile actuale ale
identităţii individuale şi colective.

Civilizaţiile şi culturile tradiţionale, care evoluează prin rafinament şi a căror soluţie pentru
sporirea eficienţei este de a perfecţiona o schemă, sunt înlocuite de societăţile moderne, care
evoluează prin inovare continuă şi rapidă şi a căror soluţie pentru o funcţionare eficientă este de a
înlocui sau a schimba permanent o schemă7.

Caracteristicile generale ale societăţilor tradiţionale8 sunt condensate:

- într-un set simplu de norme
- + aproprierea lor de către individ şi comunitate + integrarea acestora
- +aplicarea unor sancţiuni imediate şi certe
- + perceperea devianţei ca parte a comportamentului uman.

Sacruleste sistemul de referinţă al societăţii tradiţionale, reper ferm şi busolă spirituală.

El:
- face legătura cu generaţiile anterioare, cu vârsta de aur a omenirii şi cu geneza,
- fiind natural înţeles, interiorizat şi parte a spiritului individual şi colectiv.

Credinţa într-un Creator unic şi perfect şi în caracterul teleonomic al imperativelor Sale:

- structurează şi ierarhizează valorile, care
o dobândesc o exterioritate şi o obiectivitate aparte, la care se raportează, direct sau
indirect, pozitiv sau negativ, nu numai
 comportamentele umane
 ci şi fondul ideatic al conştiinţei comune, indiferent de accidentele istorice din
evoluţia sa9.

9
12
Ruptura între societatea tradiţională şi societatea modernă se desenează pe confruntarea noologică 10
dintre Răsăritul şi Apusul Europei, ilustrată, primul de Sf. Grigorie Palama, iar celălalt de Varlaam.

De la această confruntare încoace,

- Apusul scolastic naşte pozitivismul occidental iar
- Răsăritul imită sincopat Apusul păstrându-şi latent înclinaţia trăiristă.

Discursul filosofic al modernităţii începe cu Kant, odată cu aşezarea raţiunii pe piedestalul de pe care
tocmai fusese înlăturată sacralitatea.

Epoca Raţiunii se întemeiază astfel pe o doctrină filosofică comprehensivă despre natura umană,
despre scopurile unei societăţi politice sau domeniul alocat şi permis credinţei religioase11.

Valorile centrale sunt acum:

- omul (umanismul),
- raţiunea (raţionalismul),
- materia (materialismul),
- intelectul (intelectualismul),
- individul (individualismul, liberalismul),
- progresul (evoluţionismul),
- istoria (istoricismul),
- socialismul,
- ateismul,
- marxismul etc12.

Pozitivismul şi şcoala modernă fragmentează cultul maicii, frăţietatea şi respectul tatălui, atât
înlăuntrul familiei cât mai ales în cadrul lărgit al culturii sofisticate moderne13.

Ştiinţa occidentală provoacă o distanţare progresivă de la spiritul sacru.

Societatea modernă este desacralizată.

Dumnezeu a murit (Gott ist tot14) sau a devenit un transcendent fără sens.

Preceptele devin norme, iar unele dintre norme iau forma legilor, ca prescrieri ale unor conduite
obligatorii, asociate cu sancţiunile corelative încălcării lor.

Categoriilor axiologice comune de:

-bine şi rău născute din înţelegerea originară a virtuţii şi a păcatului li se substituie treptat
- categoriile instabile de legal şi ilegal.

În comparaţie cu societăţile tradiţionale, normele din societatea industrială devin:

10

11

12

13

14
13
 - complexe,
- impuse şi nu interiorizate,
- exterioare individului şi nu integrate,
- sancţiunile sunt incerte şi amânate iar
- devianţa devine o caracteristică a persoanei15.

Schimbarea de tip modern aduce, în viziunea autorului,

o dezorganizare generalizată a schemelor tradiţionale

care îmbracă atât nivelul individual cât şi nivelul apartenenţei şi cel social16.

Într-un cerc vicios, criminalitatea, în viziunea noastră consecinţă a desfiinţării noimului, se

diversifică şi se amplifică în timp ce se înmulţesc reglementările legale prohibitive.

Comportamentele de transgresare regulată a normelor care consacră distincţiile dintre:

- legal şi ilegal,
- cinstit şi necinstit,
- drept şi nedrept,
descrise cel mai bine de criminalitatea organizată, cunosc o generalizare treptată.

Moştenitoare a unei deconstruiri antihristice a lumii17,

societatea post-modernă cunoaşte o confruntare permanentă între:
- sistemul axiologic obiectiv şi
- cel subiectiv
raportându-se astfel la repere neclare, ambigue.

În absenţa fenomenului de trăire spirituală sinceră,

omul devine sau rămâne un obiect ori o marfă oarecare.

Starea acesta de lucruri, prezentă dar disimulată la nivelul societăţii generale, este brutal vizibilă în
lumea infracţiunilor în general, a celor organizate, în special a traficului de persoane, îndeosebi de
femei şi copii, a contrabandei cu migranţi dar şi altele.

Frământată de lipsa unui reper unificator, civilizaţia contemporană, cu precădere civilizaţia

occidentală, cunoaşte o perioadă de încordare, contradicţii şi incertitudini.

Crizele economice şi financiare, expresie a unei profunde crize spirituale şi morale, restrâng
ocaziile şi resursele de afirmare a grupurilor şi indivizilor în paralel cu exacerbarea unor libertăţi false.

Societatea încurajează nesemnificativul parcă pentru a evita concentrarea pe esenţial.

Una dintre soluţiile posibile la non-sensul post-modernist este redescoperirea şi resurecţia

sacrului, care rămâne furnizorul crucial de semnificaţii şi soluţii existenţiale.

Avantajul este că bogăţia sensurilor sale (aparente şi profunde):

15

16

17
14
 se află la îndemâna căutătorului interesat.
„Cere si ti se va da! Cauta si vei gasi! Bate si ti se va deschide!” Matei 7:7

Dacă Europa creştină a fost treptat deconstruită, astfel că astăzi, tratatul de bază al Uniunii
Europene a menţinut cu obstinaţie eliminarea oricărei referiri la factorul de coeziune creştin
esenţial, sine qua non, care a produs civilizaţia europeană, exact aceasta este:
şansapost-modernismului să reconstruiască din interiorul şi din trăirea individului şi a societăţii,
fundamentul sacru al viitoarei UE.

În felul acesta poate fi recuperată identitatea creştină, afirmată cu demnitate, şi nu opusă

celorlalte expresii ale sacrului, a căror forţă de emancipare creează astăzi îngrijorări aşa cum se
întâmplă în cazul resurecţiei islamice.

Toleranţa religioasă nu înseamnă disimularea credinţei ci afirmarea şi asumarea ei în dialogul

cu celelalte părţi.

În sprijinul acestei recuperări, sociologia noologică face saltul de la paradigma naturalistă,

materialistă la cea spiritualistărecuperând punctul subiectiv de vedere în orice act de cunoaştere.

Modelul noologic propune o aplicaţie practică a noii sociologii, o deconstrucţie, un efort

susţinut de educare a indivizilor, grupurilor, comunităţilor, instituţiilor şi societăţii, în vederea
conştientizării latenţelor sufleteşti individuale şi colective şi a transfigurării lor.

Este un efort uriaş dar şi o idee cu potenţial mobilizator pentru veacul prezent
opuse celeilalte, paralele, seculare sau chiar ateiste. Prin aşezarea educaţiei spirituale a copilului sub
semnul credinţei, societatea post-modernă are şansa de a restrânge falia mentală structurată sub
imperiul pozitivismului şi care a transformat mijlocul (materialul, banii, tehnica, informatica) în scop.

Înainte de educaţia copilului este necesară:

- educaţia adultului, a părinţilor, a comunităţii, a instituţiilor şi a societăţii,
- recâştigarea punctului sacru de reper al vieţii prin lideri spirituali cu har
(cercetarea noastră de teren dezvăluie nevoia exprimată de lideri morali, oneşti, modele pentru instituţii),
- actualizarea limbajului religios
(chiar şi în felul în care se încearcă în filmele americane cu succes la publicul tânăr despre eroii biblici) fără
pierderea sensurilor adânci.

Marile civilizaţii s-au construit in jurul ideii divine.

Toate marile culturi au înţeles lucrul acesta şi nu există mare civilizaţie, epocă de înflorire în istorie
fără de recursul la un corpus de învăţături care au ghidat elitele acelor mari afirmări omeneşti18.

Între:
- spital, ca simbol al modernităţii şi
- puşcărie, ca simbol al post-modernismului,
18
15
 acest model ne oferă o soluţie salvatoare, la începutul mileniului III:
- şansa de a alege sacrul, salvator deopotrivă al spiritului şi ordinii sociale,
- reîntoarcerea cu faţa spre Dumnezeu şi
- abandonarea idolilor fabricaţi de interesul imediat.

Si acum o idee, ca tot invat pt admitere.

Poti dezvolta ceva in plus fata de materialul acesta, un final cu teologia BOR.

- Biserica – rol =
1. lumina pt constiinta, numai in lumina distingi ceva, ex: bine-rau
„Voi – crestinii – sunteti lumina lumii.”
2. „sarea pamantului” pt conservarea valorilor morale in societate. Daca nu isi indeplineste
rolul, la ce mai e buna? „La aruncat afara.”

- „şansa de a alege” in teologia Bis Ortodoxa exista!

Harul pt sfintire se primeste in timp, toata viata, la libera alegere a omului.
„Indreptarea omului este in functie de anumite conditii subiectiveale celui ce crede:
Libera primire + conlucrarea cu Cuvantul” Manual Dogmatica cap. Sf Taine.

Aceasta conceptie BOR despre sfintire este uluitoare in peisajul crestin:

- Bis Catolica: omul nascut in pacat stramosesc nu are sansa indreptarii, repararii firii cazute. De
aici rezulta: nici Iisus, nici Maria – in calitate de fiinte fara pacat, nu au avut fire omeneasca
cazuta (doctrina „Imaculatei Conceptii a Mariei” = firea lui Adam inainte de caderea in pacat);
concluzia crestinului: „eu nu sunt nascut ca ei, deci eu nu pot face voia lui Dumnezeu pe
pamant asa cum a facut Iisus”. Pt mantuire depind de mijlocirea preotimii: platesc slujbe, fac
milostenii, sunt umil. Dar nu sunt deloc incurajat cu şansa de a alegesa fiu „reparat”. In
calitate de infractor, membru al unei organizatii criminale, nu mi se prezinta:
o „Hristos in voi”= aceasta e nadejdea slavei!
- Bis protestante:
varianta predestinarii (Calvin) – omul nu are sansa alegerii, odata infractor, pt vesnicie infractor
daca Dumnezeu nu m-a ales, nu m-a predestinat. Si cum pot admira asa o fiinta nedreapta?!
Legea crimei organizate e loialitatea. Un astfel de zeu nu imi castiga respectul pt ca e nedrept.
Prima calitate pt care orice fiinta i se inchina lui Dumnezeu e sfintenia = „righteousness”,
dreptate, corectitudine. Predestinarea Il jefuieste de aceasta calitate.
- Bis neoprotestante: majoritatea inalta iubirea lui Dumnezeu, care S-a jertifit pt a oferi tuturor
oamenilor „rascumpararea din pacat” = mantuirea obiectiva; de aici rezulta recunostinta,
motivatie de a asculta de El. De mai cazi in pacat, exista har nemasurat pt iertare = teoria
„harului ieftin” (Domnul Iisus S-a jertfit, credinciosul nu jerfeste nimic, nu-si crucifica firea
pamanteasca, nu il costa nimic, e ”ieftin cerul”). Crestinul asculta asculta numai mesajul
„Iertate iti sunt pacatele”.
Lipsestecompletarea: „Du-te si nu mai pacatui!”
- Bis Ortodoxa: Mantuirea nu este doar iertare de pacat, ci smulgere din pacat!

„Cuvantul Crucii este – pt noi care suntem pe calea mantuirii – PUTEREA lui Dumnezeu”
1 Cor.1:18
„Evanghelia lui Hristos este PUTEREA lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede”
Rom.1:16
„In adevar, Legea Duhului de viata in Hristos Iisus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii…
16
(nascut in fire cazuta, nu voi putea sa ma supun Legii lui Dumnezeu, voi face fapte gresite)
Dar daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus din morti locuieste in voi,
- Cel ce a inviat pe Iisus din morti va invia si trupurile voastre muritoare…
- acum, prin Duhul LuiPUTETI sa faceti sa moara faptele trupului=gresite, deci
Veti trai !” Rom 8:2-14

„Caci Imparatia lui Dumnezeu nu sta in vorbe, ci in PUTERE!” 1 Cor:4,20

Sa observam:
- „repararea” morala a infractorului e posibila + dorita de Dumnezeu si de societate = avocat,
judecator, doctor, asistent social…
- numai prin „CUVANT” - rostit sau citit – se poate lucra la constiinta omului
- meditatia crestina = minte activa, observ realitatea, gandesc rational, cantaresc spiritual
„...innoirea mintii voastre ca sa deosebiti voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita”
Rom 12:2
- exista PUTERE = dynamos pusa de Dumnezeu la dispozitia omului pt ca acesta sa poata fie
smuls din fenomenul infractional
- Aceeasi putere care L-a inviat pe Iisus din morti este disponibila sa repare caracterul unui om,
la cererea „celui insetat de neprihanire”
- Tinta mantuirii nu este fericirea omului, ca poate e fericit castigand o avere din vanzare de
droguri sau de oameni (aici esueaza psihologia moderna)
- Tinta mantuirii e sfintirea omului, fericirea vine ca o consecinta. In afara granitelor sfinteniei,
in afara dreptatii, acolo unde e calcare de Lege – nu exista fericire, nu exista drepturi
fundamentale ale omului respectate, nu exista societate prospera si sanatoasa. Nu exista
VIATA!
- Infractionalitatea trebuie condamnata si controlata
- Infractorul trebuie sa aiba sansa pocaintei si a reabilitarii; nu doar sa vorbeasca, ci sa aiba fapte
vrednice de pocainta, o viata schimbata, o viata curata.
Maria Magdalena a fost iertata de pacat.
Dar viata pe care a trait-o ulterior a fost in ascultare de porunca „Du-te si nu mai pacatui”.
Societatea care promoveaza drepturile fundamentale ale infractorului si uita drepturile
fundamentale ale victimei - nu este sanatoasa.

“Toată Scriptura esteinsuflată de Dumnezeuşi de folos ca:

-săînveţe
- sămustre
- săîndrepte
- sădeaînţelepciuneînneprihănire
pentru ca (SCOP)
omul luiDumnezeusă fie desăvârşitşi cu totuldestoinicpentruoricelucrarebună.”
2 Timotei 3:16,17

„Orice lucrare buna” - avocat, judecator, doctor, asistent social, profesor, contabil, noi toti formam
societatea, ii dam savoarea sanatatii sau miasma putreziciunii.

17