Referat:Coruptia

Disciplina: Etica și Dentologia în Administrația Publică

Bejinaru Vlada
Aspecte generale
Când vorbim despre „corupţie” este important să avem în vedere
faptul că avem în faţă un „concept umbrelă”, cu multe planuri şi
semnificaţii. Putem vorbi de: 
corupţie morală, ba chiar de societăţi întregi corupte moral,
corupţie politică,
corupţie economică,
corupţie instituţională.
Corupţia, în sensul cel mai uzitat acum, este una din cele mai
grave forme ale devianţei sociale, mai ales în societăţile moderne,
puternic birocratizate, în care relaţia stat-societate civilă este
normată de lege. Înțelegem prin acest concept un abuz de
autoritate, de folosire nelegitimă a puterii, în scopul unor interese
personale, care țin de sfera privată.
În Antichitate şi în Evul Mediu, unde arbitrariul deciziilor
politice era norma de funcţionare a statului şi a societăţii, unde
totul se rezuma la decizia ultimă şi subiectivă a seniorului locului
sau a monarhului absolutist, chestiunea corupţiei nu putea fi
considerată ca fiind o formă de devianţă socială, ci o formă perfect
legitimă de relaţionare dintre autoritatea statală şi subiecţii săi.
Pentru a obţine o judecată favorabilă, condiţii mai bune în urma
negocierii drepturilor şi obligaţiilor cu autoritatea, era necesar să
fie create condiţii favorabile pentru o bună relaţie cu această
autoritate.
Modernitatea a introdus în schimb un alt tip de logică în relaţia
stat –societate. Statul a fost obligat să renunţe la arbitrariul voinţei
suzeranului şi să îl înlocuiască cu domnia legii. Statul modern
este, înainte de orice, înainte chiar de forma sa de guvernământ
(republică sau monarhie), stat de drept.
Relaţiile dintre cetăţean şi autoritatea statală sunt reglate de legi
2
complexe şi, ideal, condiţionate de valorile filosofice ale
modernităţii: egalitatea de şanse, libertatea în limitele cât mai
generoase ale legii şi fraternitatea. De aceea corupţia, cu arbitrariul
pe care îl presupune, a devenit din metodă de lucru, infracţiune
penală.
Prima menţionare a corupţiei ca infracţiune se face în Codul Penal
al lui Napoleon Bonaparte, ce a devenit, ulterior, model pentru
coduri similare în majoritatea statelor moderne.

Forme | Mită, delapidare, șantaj, nepotism

• Mita – este cea mai răspândită formă de corupție și presupune

oferirea de cadouri sau favoruri în vederea obținerii unui
beneficiu personal.
• Delapidarea – este acțiunea prin care o persoană cu acces la
fonduri publice preia controlul asupra lor, folosindu-le în
scopuri private, sau oferindu-le unei alte părți (care se face
vinovată în acest caz de fraudă).
• Șantajul – este o formă de corupție prin care persoana
interesată de a beneficia de un serviciu sau bun ilegal,
apelează la un stimul negativ asupra celui care poate să i-l
ofere; se apelează la amenințări, care de obicei vizează
expunerea unor secrete sau defăimarea celuilalt printr-un alt
mijloc.
• Nepotismul/ clientelismul – presupune oferirea de beneficii
aflate în afara legii către anumite persoane, în baza relațiilor

3
 de rudenie, de afaceri sau de afiliere la același partid politic.

Forme | Mica și marea corupție

Vorbind despre „mica corupţie” şi „marea corupţie”, ne referim
la impactul acestui fenomen şi nu neapărat la domeniul sau
categoria socială direct afectată.
Prin „mica corupţie” se înţelege corupţia care nu afectează
societatea în ansamblul şi majoritatea ei, ci doar persoane sau
comunităţi restrânse.
Un exemplu de acest fel este oferirea unui „cadou” unui
funcționar public, pentru a grăbi un proces birocratic sau a primi
un avantaj minor. Dacă un elev îi oferă o ciocolată doctorului lui
de familie pentru a-i da o motivare care să îi servească la școală,
deși el nu a fost bolnav, există un caz de mică corupție.
„Marea corupţie”, este cea care ajunge, prin impact economic şi
politic, să afecteze viaţa unor mari comunităţi sau chiar a
populaţiei întregi.
"Marea corupție" se întâmplă frecvent în țările cu regimuri
dictatoriale, dar și în alte țări, unde nu există politici adecvate
pentru combaterea corupției.
Un exemplu de acest fel este oferirea de mită substanțială de către
o companie privată, în cadrul unui proces de privatizare, pentru a
putea cumpăra la un preț sub cel al pieței. Această situație aduce
importante prejudicii bugetului de stat, și afectează implicit viața
tuturor cetățenilor.

4
„Marea corupţie” poate să se transforme în „corupţie sistemică”,
afectând grav şi modificând instituţional felul de a funcţiona al
statului şi al societăţii. În cazul corupției sistemice, marea corupție
se generalizează, și devine o regulă a funcționării statului.

Tipuri | Corupția politică

Corupţia politică este o formă deosebit de gravă de manifestare a
corupţiei. Aceasta pentru că este vorba despre o formă de corupție
care:
• favorizează inechitatea din punct de vedere social,
• afectează profund domnia legii
• subminează chiar ideea de stat de drept.
Corupția politică se manifestă mai ales prin fraudarea
mecanismelor de alegere şi de selectare a clasei politice.
Statul şi tot ceea ce presupune acesta, este legitim în faţa
cetăţenilor săi atunci când este bazat pe:
principiile statului de drept (respectul faţă de lege şi domnia legii),
dar şi pe o funcţionare meritocratică a societăţii.
Atunci când apare corupţia politică, și cei care abuzează de
autoritatea lor politică nu sunt pedepsiți, ba din contra îşi
consolidează puterea şi influenţa personală, atunci sistemul
normativ își pierde legitimitatea şi colapsează. Drept
5
 urmare, statul nu mai este privit cu încredere de către cetăţeni,
pentru că legea nu mai este de facto valabilă pentru toată lumea,
în mod egal, chiar dacă oficial discursul rămâne unul generos şi
incoruptibil. 
Corupţia politică generează apoi corupția la nivelul instituțiilor

Tipuri | Corupția la nivelul instituțiilor

Corupţia la nivelul instituţiilor este cea care, pornind de la nivel
politic, tinde să se generalizeze la nivelul birocraţiei.
Deşi este mai puţin gravă ca impact pe termen lung decât corupţia
politică, corupţia la nivelul instituţiilor este cea care afectează cel
mai tare cetăţeanul. Aceasta îl face să devină părtaş al
mecanismelor corupţiei pentru a putea să obţină drepturi fireşti.
Corupția la nivelul instituțiilor se poate întâlni în poliție, în
sistemul sanitar, în școli și universități, sindicate etc. Un
bun exemplu este cel al corupţiei din sistemul sanitar de stat,
unde nevoia de a oferi mită personalului medical practic se
„instituţionalizează”, dovedindu-se mai eficientă decât plata la
zi a asigurărilor medicale.
Nevoia de a beneficia de servicii de calitate, îndeamnă
cetăţeanul la asumarea unor practici asimilabile practicilor
de corupţie, atât în relaţia cu personalul medical cât şi cu cel
din alte servicii publice. De aici, ajungem la o altă fațetă a
acestui fenomen

6
 Tipuri | Corupția judiciară și morală
Corupția judiciară
Corupția în sistemul juridic presupune un comportament deviant
al judecătorilor sau procurorilor: 
aceștia pot fi mituiți de către cei pe care îi judecă sau pot viza
beneficii din partea executivului sau legislativului țării, caz în
care nu mai urmăresc penal cazuri în care sunt implicați oamenii
politici importanți.
Corupţia morală
Corupţia morală este forma cea mai gravă de corupţie. Ea
presupune:
degradarea moralei societăţii şi acceptarea (de cele mai multe ori
tacită, dar uneori şi asumată în discursul public) a acestei degradări
de către majoritatea sau chiar totalitatea cetăţenilor.
În momentul în care societatea îşi pierde sau trece prin deformarea
reperelor morale, consecinţa inevitabilă este degenerarea acelei
societăţi.

7
 Concluzii
În concluzie, putem afirma că, în ciuda eforturilor reale de a
diminua și elimina corupția în anumite state, acest fenomen
există. Într-o formă sau alta, această problemă socială a corupției
există peste tot în lume.Lupta anticorupție este însă una din
principalele preocupări ale fiecărui guvern democratic.Prin politici
publice eficiente, se poate ajunge la eliminarea cel puțin a
corupției sistemice.Doar în acest fel, odată cu depășirea acestei
chestiuni practice, se poate vorbi de o democrație care să respecte
principii precum libertatea, egalitatea și dreptatea, cel puțin într-o
anumită măsură.Altfel, dacă legea este în mod evident aplicată
diferențiat, întreaga construcție statală va pierde încrederea
cetățenilor, adică își va pierde legitimitatea.

8
9
10