ACORDURI ȘI

OBLIGAȚII
INTERNAȚIONALE
DE COMBATERE A
CORUPȚIEI
 CORUPȚIA
Definiție
Etimologic, cuvântul ”corupție” are corespondent în latină ”corruptio”,
”corrumpere” care înseamnă a rupe, a distruge (a distruge/încălca legea), iar în
franceză ”corruption”. În limba română, potrivit Dicționarului Explicativ al
limbii române, corupția reprezintă o stare de abatere de la moralitate, de la
datorie, de la cinste; desfrânare, depravare.
Corupția reprezintă un fenomen complex, plurivalent, care poate fi analizat sub
sub diverse aspecte (politic, social, moral sau juridic), cunoscând de-a lungul
timpului o amplă și variată dezvoltare.
Încă din antichitate, corupția a fost una dintre cele mai răspândite fapte
considerate a fi un rău social, iar în cazul în care implică funcționari publici și
reprezentanți aleși, este potrivnică administrării afacerilor publice.
De la sfârșitul secolului al XIX-lea, aceasta a fost privită ca o amenințare majoră
în sfera privată, subminând încrederea necesară pentru menținerea și
dezvoltarea relațiilor economice și sociale durabile.*

* A se vedea Olimpiu Aurelian Sabău-Pop, Corupția și combaterea fenomenului prin mijloace juridice, Universul
Juridic, București, 2011, pp.19-22
Concept politic
De-a lungul timpului, Machiavelli a considerat că acest fenomen reprezintă o
”distrugere a virtuților cetățenilor”, Montesquieu considera că acesta stă la baza
transformării ordinii politice a binelui într-o formă a răului, iar Rousseau o
considera o consecință inevitabilă a luptei pentru putere.*
Ulterior, în doctrină, corupția a început să fie privită ca un abuz îndreptat
împotriva resurselor publice, în scopul obținerii unui avantaj privat, prin
intermediul unei tranzacții care presupune încălcarea normelor de
comportament.
Concept sociologic
În plan sociologic, corupția este înțeleasă ca o încălcare a normelor și atribuțiilor
impuse de legiuitor sau a obligațiilor subînțelese în statutul social, prin utilizarea
unor mijloace repudiate de societate precum și prin exploatarea unor carențe
morale.
Accentul se pune pe conduita individului sau grupurilor de persoane care, în
schimbul unor avantaje de orice natură, recurg la diverse forme de manisfestare
antisociale.
* A se vedea Olimpiu Aurelian Sabău-Pop, Corupția și combaterea fenomenului prin mijloace juridice, Universul
Juridic, București, 2011, pp.19-22
Elemente definitorii ale corupției:
❖ Cel care săvârșește fapta de corupție să solicite o anumită conduită din
partea celui care urmează a fi corupt.
❖ Conduită să vizeze accesul la o resursă publică.
❖ Cel care urmează a fi corupt să aibă posibilitatea oferirii resurselor.
❖ Să existe premisele unor avantaje patrimoniale personale pentru ambele
persoane.
❖ Să determine provocarea de daune terțelor persoane.
❖ Operațiunea ilicită să primească un caracter secret.

O cauză determinantă a corupției este reprezentată de lipsa unui cadru

legislativ caracterizat de coerență și stabilitate, de lipsa unei implicări a
societății civile dar și de lipsa unor politici adecvate, mai ales în domenii
vulnerabile la corupție (protecția proprietății, privatizării, achizițiilor publice
etc.).
Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru supremația dreptului,
echității sociale și a justiției, amenințând eficiența administrației și stabilitatea
instituțiilor statale. Prin urmare, corupția subminează și destabilizează democrația
și integrarea națională, slăbește eficiența sistemului administrativ, contribuie la
decăderea sistemului politic, îngreunează creșterea economică, duce la alocarea
ineficientă a resurselor la nivel național.*

Din varietatea de definiții oficiale prezente în literatura de specialitate la nivel

internațional, cele la care se apelează cel mai frecvent sunt cea a Consiliului Europei
și cea a Băncii Mondiale.
Astfel, în Convenția Consiliului Europei, din 1999, corupția era definită drept
„solicitarea, oferirea, acordarea sau acceptarea, în mod direct sau indirect, a unui
stimulent financiar sau a oricărui alt tip de beneficiu necuvenit, care duce la
modificarea acțiunilor întreprinse sau a comportamentului normal al celui care
primește stimulentul în favoarea celui care îl oferă”.
La rândul său, Banca Mondială consideră corupția ca fiind ”întrebuințarea ilegală a
resurselor publice în scopul unui câștig personal” și definește noțiunea de
„practică coruptă” ca fiind „oferirea, acordarea, primirea sau solicitarea unui
avantaj financiar pentru a influența activitatea unui oficial public în procesul de
achiziție sau în execuția unui contract determinat”.***

• * A se vedea IAMANDI, Irina-Eugenia & Voicu-Dorobanţu, Roxana. (2007). Coruptia – un risc pentru Romania în Uniunea
Europeană. Romanian Economic Journal. 10. 15-27.
• *** Helping Countries Combat Corruption: The Role of the World Bank, The International Bank for Reconstruction and
Development/World Bank, sept. 1997, p.19
O altă opinie**, nu și contrară celor enunțate mai sus, este aceea potrivit căreia corupția, în sens
larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredințate, în scopul satisfacerii unor interese
personale sau de grup. ”Orice act al unei instituții sau autorități care are drept consecință
provocarea unei daune interesului public, în scopul de a promova un interes/profit personal
sau de grup poate fi calificat drept „corupt”. Nu este însă obligatoriu să existe un prejudiciu
(concret sau material) al interesului public pentru a putea identifica o faptă de corupție.”
TIPURI DE CORUPȚIE:
Corupția politică care, așa cum sugerează și titlul, se referă la ”acțiunile întreprinse de indivizi,
grupuri sau firme, atât în sectorul public, cât și în cel privat, pentru a influența dezvoltarea
și implementarea diverselor legi, regulamente, decrete sau politici guvernamentale în
avantaj propriu, prin intermediul acordării unor beneficii ilicite și lipsite de transparență
oficialilor publici.”*
Corupția administrativă presupune influența pe care angajații sectorului public o dețin, luând în
considerare că, de cele mai multe ori, stilul de viață al birocraților cu funcții executive este mult
peste venitul lor legal. Totodată, aceasta presupune și un sector public prost organizat, fiind
necesară consolidarea cadrului legal și a instituțiilor publice și responsabilizarea
administrației publice. Trebuie să existe și organe eficiente și independente de control,
pentru prevenirea și identificarea fenomenului de corupție.
O altă clasificare a corupției, în funcție de impactul acesteia, este:
➢ Mica corupție;
➢ Marea corupție.

** A se vedea Victor ALISTAR Gabriel MOINESCU Iuliana STĂNESCU, Ghid Anticorupție În Justiție pentru cetățeni și
oameni de afaceri, p.6
Țările din întreaga lume s-au alăturat eforturilor de combatere a
corupției în mod colectiv. Acest lucru a condus la adoptarea unor
legi internaționale recunoscute și standarde.

CORUPȚIA ȘI CONSILIUL EUROPEI

Consiliul Europei (1949) este o organizație interguvernamentală
care are drept scop protejarea drepturilor omului, a democrației
și a statului de drept. Una dintre principalele sale realizări a fost
elaborarea Convenției europene a drepturilor omului (C.E.D.O.),
iar ulterior înființarea Curții Europene a Drepturilor Omului.
Consiliul Europei are în prezent 47 de state membre, incluzând
toate țările U.E., iar sediul său este la Strasbourg (Franța).
 Confuzia între consilii: Consiliul European, Consiliul și Consiliul Europei

Consiliul Europei nu este o instituție a Uniunii Europene.

Consiliul European și Consiliul sunt instituții ale Uniunii Europene.

SCOPUL CONSILIULUI EUROPEI

➢ de a realiza o mai mare unitate între statele membre, pentru salvgardarea și
realizarea idealurilor și principiilor care sunt moștenirea lor și pentru facilitarea
progresului lor economic și social.
➢ acceptarea de către fiecare stat membru a principiilor statului de drept și a
principiului în virtutea căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicția sa trebuie să
se bucure de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
➢ respectarea principiilor democrației, statului de drept, pluralismului politic,
supremației legii, a drepturilor omului și demnității umane, a luptei împotriva
oricăror forme de intoleranță.
➢ încurajarea dezvoltării identității și diversității culturale ale Europei, a stabilității
democratice în Europa prin susținerea reformelor politice, legislative și
constituționale.
 GRUPUL DE STATE ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI
– GRECO-
În cadrul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, la 1 mai 1999, s-a adoptat
REZOLUȚIA (99) 5 instituind „GRUPUL DE STATE ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI –
GRECO”, prin care statele reprezentate, 17 la număr la acel mpment (Belgia,
Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda,
Lituania, Luxemburg, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia), convinse de
faptul că, corupția reprezintă o amenințare majoră la adresa domniei legii, a
democrației, a drepturilor omului, corectitudinii și justiției sociale, că împiedică
stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentele morale ale societății, dar și
conștiente de necesitatea de a promova cooperarea între state în lupta împotriva
corupției, inclusiv legăturile sale cu crima organizată și cu spălarea de bani au
hotărât instituind Grupul de state împotriva corupției (GRECO).
România este membru fondator GRECO. În prezent, GRECO are 47 de state
membre.
Inițial, GRECO a fost instituit pentru o perioadă inițială de trei ani, exprimându-
se dorința ca Statele membre ale Consiliului Europei să devină membre ale
GRECO în viitorul apropiat.
Obiectivul GRECO este de a îmbunătăți capacitatea membrilor săi de a lupta
împotriva corupției prin urmărirea, prin intermediul unui proces dinamic de
evaluare reciprocă și presiune a semenilor, conformarea cu deciziile în acest
domeniu.
Pentru aceasta, GRECO trebuie să monitorizeze respectarea Principiilor
Directoare pentru Lupta împotriva Corupției astfel cum au fost adoptate de
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la data de 6 Noiembrie 1997 dar și
implementarea instrumentelor legale internaționale adoptate ca urmare a
Programului de Acțiune împotriva Corupției.
Sediul GRECO este la Strasbourg.
Pentru a deveni membru GRECO, orice stat membru al Consiliului Europei, altul
decât cele menționate în Rezoluția de instituire a GRECO, se poate alătura
GRECO în orice moment prin notificarea Secretatului General al Consiliului
Europei. S-a considerat că statutul de membru cu drepturi depline al GRECO ar
trebui rezervat celor ce participă fără restricții la procedurile de evaluare
reciprocă și acceptă să fie evaluați prin intermediul acestora.
GRECO consideră că o strategie de succes pentru a combate corupția necesită un
angajament ferm al statelor pentru a-și uni eforturile, a împărtăși experiența și a
adopta acțiuni comune și recunoaște, în același timp, că creșterea conștiinței
publice și promovarea valorilor etice reprezintă metode eficiente de prevenire a
corupției.
Instituirea GRECO, unde Statele membre și statele care nu sunt membre ale
Consiliului Europei participă pe picior de egalitate, a fost considerată a aduce o
contribuție semnificativă la promovarea unui proces dinamic pentru prevenirea
efectivă și combaterea corupției, iar prin metode de evaluare reciprocă și
presiune a semenilor, GRECO va fi capabilă să monitorizeze într-un mod flexibil și
eficient respectarea Principiilor Directoare și implementarea instrumentelor
internaționale adoptate de Consiliul Europei pentru lupta împotriva corupției.
Principiile Directoare se referă la:
• adoptarea unor măsuri eficiente pentru prevenirea corupției și, în această
privință să crească conștiința publică și să promoveze comportamentul etic;
• să se asigure incriminarea coordonată a corupției naționale și internaționale;
• să se asigure celor responsabili de prevenirea, investigarea, cercetarea și
judecarea infracțiunilor de corupție independența și autonomia adecvată
funcțiilor lor și că nu sunt supuși influențelor neadecvate și dispun de metode
eficiente pentru strângerea de dovezi, protejarea persoanelor care ajută
autoritățile în combaterea corupției și păstrarea confidențialității
investigațiilor;
• să furnizeze măsuri adecvate pentru confiscarea și privarea de produsele
infracțiunilor de corupție;
• să ofere măsurile adecvate pentru a împiedica persoanele din cadrul juridic
să fie folosite pentru a acoperi infracțiunile de corupție;
• să limiteze imunitatea de investigare, urmărire și judecare a infracțiunilor de
corupție la gradul normal într-o societate democratică;
• să promoveze specializarea persoanelor sau organelor responsabile de lupta
împotriva corupției și să le ofere mijloacele necesare și pregătirea pentru a-și
îndeplini atribuțiile;
• să se asigure ca legislația fiscală și autoritățile responsabile de
implementarea acesteia să contribuie la combaterea corupției într-un mod
efectiv și coordonat, în special, prin refuzul deducerii taxelor în virtutea legii
sau în practică, pentru mită sau alte cheltuieli legate de infracțiunile de
corupție;
• să asigure ca organizarea, funcționarea și procesele de luare a deciziilor din
administrația publică să aibă în vedere necesitatea de a combate corupția, în
special prin asigurarea transparenței conform cu necesitatea de a asigura
eficacitate;
• să asigure ca reglementările legate de drepturile și îndatoririle funcționarilor
publici să ia în considerare cerințele luptei împotriva corupției și să ofere
măsuri disciplinare adecvate și eficiente; să promoveze specificări mai
precise privind comportamentul adecvat al funcționarilor publici, prin metode
potrivite, cum ar fi coduri de conduită;
• să asigure ca să fie aplicate procedurile adecvate de audit în activitățile
administrației publice și în sectorul public;
• să susțină faptul că procedurile de audit pot avea un rol în împiedicarea și
detectarea corupției în afara administrației publice;
• să asigure ca sistemul de responsabilitate publică să ia în considerare
consecințele conduitei corupte a funcționarilor publici;
• să adopte proceduri adecvate și transparente pentru achizițiile publice care
promovează competiția corectă și îi înlătură pe cei corupți;
• să încurajeze adoptarea, prin reprezentanții aleși, a codurilor de conduită și
să promoveze regulile privitoare la finanțarea partidelor politice și a
campaniilor electorale care înlătură corupția;
• să asigure ca mijloacele de informare în masă au libertatea de a primi și a
oferi informații privind chestiuni de corupție, care să facă doar obiectul
limitărilor și restricțiilor necesare într-o societate democratică;
• să asigure ca dreptul civil să ia în considerare necesitatea de a lupta
împotriva corupției și în special să ofere remedii eficiente pentru aceia ale
căror drepturi și interese au fost afectate de corupție;
• să încurajeze cercetarea asupra corupției;
• să asigure ca în fiecare domeniu al luptei împotriva corupției să fie luate în
considerare legăturile posibile cu crima organizată și cu spălarea de bani;
• să dezvolte cooperarea internațională la cel mai extins nivel în toate
domeniile de luptă împotriva corupției.
 CONVENȚIA PENALĂ PRIVIND CORUPȚIA
(Strasbourg, 27 ianuarie 1999)
Convenția penală, intrată în vigoare la 01.07.2002, vizează
incriminarea coordonată a unui număr mare de practici corupte
și prevede măsuri complementare de drept penal și o
cooperare internațională îmbunătățită în urmărirea penală a
infracțiunilor de corupție. Aceasta cuprinde norme juridice de
procedură și de drept penal substanțial.
Convenția este deschisă aderării statelor nemembre iar
punerea sa în aplicare a fost și este monitorizată de "Grupul de
state împotriva corupției - GRECO".
Convenția are un domeniu larg de aplicare și completează
instrumentele juridice existente.
Acesta acoperă următoarele forme de comportament corupt, considerate în mod
normal ca tipuri specifice de corupție:
➢ mituirea activă și pasivă a funcționarilor publici din țară și străinătate;
➢ mituirea activă și pasivă a parlamentarilor naționali și străini și a membrilor
adunărilor parlamentare internaționale;
➢ mituirea activă și pasivă în sectorul privat;
➢ mituirea activă și pasivă a funcționarilor publici internaționali;
➢ mituirea activă și pasivă a judecătorilor interni, străini și internaționali și
funcționarii instanțelor internaționale;
➢ tranzacționare activă și pasivă de influență;
➢ spălarea de bani a produselor provenite din infracțiuni de corupție;
➢ infracțiuni contabile (facturi, documente contabile etc.) legate de
infracțiunile de corupție.
Ca definiție dată corupției active, aceasta reprezintă un fapt intenționat de a
propune, oferi sau a da, direct sau indirect, orice folos necuvenit unuia dintre
agenții publici, pentru sine sau pentru altcineva, pentru ca aceasta să
îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor
sale.

Pentru a preveni fenomenul corupției pasive, părțile sunt obligate să adopte

măsuri legislative pentru a incrimina, ca infracțiune, fapta, săvârșită cu intenție,
de a solicita sau a primi, direct sau indirect, orice folos necuvenit pentru sine sau
pentru altcineva ori de a accepta oferta sau primisiunea cu scopul de a îndeplini
oride a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale.
Statele sunt obligate să prevadă sancțiuni și măsuri eficiente și descurajante,
inclusiv privațiuni de libertate care pot duce la extrădare. Persoanele juridice
sunt, de asemenea, răspunzătoare pentru infracțiunile săvârșite în beneficiul lor
și vor face obiectul unor sancțiuni penale sau penale efective, inclusiv sancțiuni
monetare.

Convenția include, de asemenea, dispoziții privind ajutoarele și abuzurile,

imunitatea, criteriile de determinare a jurisdicției statelor, răspunderea
persoanelor juridice, înființarea unor organe specializate anticorupție, protecția
persoanelor care colaborează cu organele de urmărire penală sau de urmărire
penală, colectarea probelor și confiscarea din venituri. Acesta prevede o
cooperare internațională consolidată (asistență reciprocă, extrădare și furnizare
de informații) în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție.
 Protocolul adițional al Convenției penale a
Consiliului Europei privind corupția
Protocolul adițional al Convenției penale a Consiliului Europei privind corupția a
fost adoptat la Strasbourg, la 15 mai 2003, ratificat fiind de România prin Legea
nr. 260/2004.
Acesta conține reglementări referitoare la măsurile de combatere a faptelor de
corupție activă și pasivă, ale arbitrilor naționali sau străini și ale juraților
naționali sau internaționali.
CONVENȚIA CIVILĂ PRIVIND CORUPȚIA
(Strasbourg, 4 noiembrie 1999)
Prin această convenție, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2003, se definesc norme
internaționale comune în domeniul dreptului civil și al corupției.
Convenția cere părților contractante să prevadă în dreptul lor intern "căi de atac
eficiente pentru persoanele care au suferit prejudicii ca urmare a actelor de
corupție, pentru a le permite să-și apere drepturile și interesele, inclusiv
posibilitatea de a obține despăgubiri pentru daune" (art. 1).
Convenția este împărțită în trei capitole, care prevăd măsurile care trebuie luate
la nivel național, cooperarea internațională și monitorizarea implementării, și
clauzele finale.
La ratificarea Convenției, statele se angajează să integreze principiile și regulile
sale în legislația lor internă, ținând cont de circumstanțele lor specifice.
Convenția se referă la:
➢ despăgubiri pentru daune;
➢ răspunderea (inclusiv răspunderea statului pentru acte de corupție comise de
funcționari publici);
➢ neglijență contributivă: reducerea sau neacordarea compensației, în funcție
de circumstanțe;
➢ valabilitatea contractelor;
➢ protecția angajaților care raportează corupția;
➢ claritatea și exactitatea conturilor și a auditurilor;
➢ obținerea de probe;
➢ hotărârile judecătorești de a păstra bunurile necesare pentru executarea
hotărârii judecătorești definitive și pentru menținerea status quo-ului până la
soluționarea punctelor în litigiu;
➢ cooperare internațională.
Grupul de state împotriva corupției (GRECO) monitorizează angajamentele
asumate în temeiul convenției de către statele părți.
 GRECO și ROMÂNIA
În ceea ce privește relația GRECO-România, România este stat fondator GRECO, fiind
supusă de-a lungul timpului unor etape de evaluare.
România a ratificat Convenția penală privind corupția prin Legea nr. 27/2002,
Convenția Civilă privind corupția prin Legea nr. 147/2002, iar Protocolul adițional al
Convenției penale a Consiliului Europei privind corupția prin Legea nr. 260/2004.
Ca element de noutate și de actualitate, Grupul de state împotriva corupției (GRECO)
din cadrul Consiliului Europei a solicitat șefului delegației din României ca, până la 15
ianuarie 2018, să prezinte informații în legătură cu recentele propuneri de modificări
legislative la legile justitiei, aflate în prezent în dezbaterea Parlamentului, care vor fi
analizate la reuniunea din martie 2018 a GRECO.
Este pentru prima dată când se face uz de articolul 34 din Regulamentul său, care
permite o "procedura ad-hoc în circumstanțe excepționale”, mai precis atunci când o
reformă instituțională, o inițiativă legislativă sau o modificare procedurală poate duce
la „încălcarea gravă" de către un stat membru al Consiliului Europei a unui standard
anticorupție.
 UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CORUPȚIA
De la momentul înființării Uniunii Europene (U.E.) și până în prezent, U.E. a contribuit
la eforturile depuse de statele lumii în lupa împotriva fenomenului corupției, cu toate
că încă nu este elaborată o politică anti-corupție.
Cu toate acestea, de-a lungul timpului această problemă a fost abordată, mai ales în
contextul extinderii U.E., în care statutul de membru este condiționat de
angajamentul statelor candidate la reformele anticorupție. Astfel, în conformitate cu
standardele internaționale, statele membre au adoptat legi, au elaborat politici și a
creat instituții naționale pentru combaterea corupției care au, de regulă, trăsături
comune și care combină instrumentele represive cu o serie de instrumente
preventive.
Deși nu există o definiție la scară largă a conceptului de corupție, aceasta poate fi
considerată a fi o problemă socio-economică mai largă care cuprinde o varietate de
aspecte, cum ar fi: conflictul de interese, clientelismul, nepotismul, traficul de
influență etc. ”În Comunicarea finală (2003) 317 a Comisiei către Consiliul European,
Parlamentul European și Comitetul Economic și Social cu privire la strategia
comprehensivă a U.E. împotriva corupției, adoptă definiția corupției folosită de
Programul Global al Națiunilor Unite împotriva corupției: „abuzul de putere pentru
câștig privat”.*

Cristi Danileț - CORUPȚIA ȘI ANTICORUPȚIA ÎN SISTEMUL JURIDIC, Editura C.H. Beck, 2009, p. 8
Astfel, de-a lungul timpului, în cadrul U.E. au fost adoptate diverse instrumente
internaționale de luptă împotriva corupției, care au început cu:
➢ Pactul de pre-aderare privind criminalitatea organizată cu țările candidate
din Europa Centrală și de Est și Cipru,
➢ Protocolul încheiat în temeiul articolului K.3 din Tratatul Uniunii
Europene, adițional la Convenția cu privire la protejarea Intereselor
financiare ale Comunităților Europene,
➢ Acțiunea comună din 22 decembrie 1998, adoptată de consiliu în temeiul
articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene, privind corupția în sectorul
privat, (98/742/JAI) etc.
În limitele prevederilor tratatelor, U.E. a căutat să dezvolte o politică globală
anticorupție, să abordeze corupția în contextul protejării intereselor sale
financiare, o zonă în care are mai multe opțiuni juridice decât în alte părți. În
consecință, la mijlocul anilor 1990, a adoptat două instrumente importante, și
anume:
➢ Convenția privind protecția europeană a Intereselor financiare ale
Comunității (Convenția PIF), din 26 iulie 1995, și
➢ Convenția privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai
Comunităților Europene sau funcționari ai Statelor membre ale Uniunii
Europene.
Ambele instrumente au cerut incriminarea atât a fenomenului de mită activă cât
și a celui de mită pasivă.
Totodată, a fost creat și un organism, Oficiul European de Luptă Antifraudă
(OLAF), pentru a detecta frauda și corupția care pun în pericol finanțele și
interesele U.E.
OLAF efectuează investigații administrative și informează autoritățile
competente dacă consideră că trebuie inițiată o investigație penală. Protejarea
intereselor financiare ale U.E. este o prioritate a instituțiilor europene, pentru a
garanta utilizarea optimă a banilor contribuabililor. OLAF este însărcinat cu
investigarea situațiilor în care există suspiciuni privind utilizarea inadecvată a
fondurilor alocate din bugetul U.E. sau sustragerea de la plata impozitelor și a
taxelor care alimentează bugetul U.E.
OLAF poate analiza și cazuri precum presupuse abateri grave ale oficialilor,
nereguli în desfășurarea licitațiilor, conflicte de interese falsificarea banilor,
încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală și corupție - atât la nivel
european, cât și la nivel mondial.
Temeiul juridic al luptei împotriva fraudei este articolul 325 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.
Schimbul de informații și cooperarea operațională între autoritățile naționale
este facilitat de Europol, Eurojust și rețeaua europeană de puncte de contact
împotriva corupției (EACN).
Pe baza prevederilor art. 325 din TFUE, în anul 2012 Comisia a prezentat o propunere de
directivă care să folosească o abordare penală pentru combaterea fraudei care pune în pericol
interesele financiare ale U.E. (Directiva PIF).
Noua directivă care înlocuiește Convenția PIF (inclusiv Protocoalele la aceasta din 27 septembrie
1996, din 29 noiembrie 1996 și din 19 iunie 1997), Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului
European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor
financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, a intrat în vigoare în august 2017, iar
statele membre trebuie să transpună dispozițiile acesteia până la 6 iulie 2019 și să le aplice de la
acea dată. Acesta reprezintă primul instrument juridic al U.E. care oferă o definiție
funcționarului public (public official). Definiția se referă nu numai la toți funcționarii relevanți
care dețin o funcție oficială în cadrul U.E., statele sale membre sau țări terțe, dar și persoanele
care nu dețin un astfel de mandat dar totuși exercită o funcție care implică serviciul public în
raport cu fondurile U.E.
Reformele succesive ale tratatelor au îmbunătățit treptat competența U.E. în domeniul
polițienesc și de cooperare judiciară în materie penală, permițând legiuitorului U.E. să meargă
mai departe lărgind aria îngustă de protejare a intereselor financiare ale U.E. în abordarea
corupției. Decizia-cadru a Consiliului privind combaterea corupției în sectorul privat* este o
decizie care demonstrează lărgirea prerogativelor legislative ale U.E.. Conform acestei decizii,
statele membre trebuie să introducă sancțiuni penale eficiente, proporționale și cu efect de
descurajare pentru mituirea activă și pasivă. Cu toate acestea, Comisia a considerat
transpunerea acesteia insuficientă.
De la adoptarea Tratatului de la Lisabona, corupția a fost menționată ca fiind una dintre
infracțiunile grave pentru care Parlamentul și Consiliul ar putea stabili norme minime și sancțiuni
prin intermediul unor directive (articolul 83 din TFUE).

DECIZIA–CADRU 2003/568/JAI A CONSILIULUI din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 192/54 din 31.07.2003
Totodată, la nivelul U.E., există și o serie de instrumente care abordează
problema corupției și indirect. Printre acestea se numără trei directive
referitoare la achizițiile publice, care conțin dispoziții detaliate privind
publicitatea și transparența în diferite etape ale ciclului de achiziții și la prețuri
anormal de scăzute ale ofertelor.
➢ Directiva privind achizițiile publice clasice,
➢ Directiva privind contractele sectoriale și
➢ Directiva privind contractele de concesiune.
Acestea enumeră corupția ca fiind unul dintre motivele excluderii operatorilor
economici de la participarea la o procedură de achiziții publice. Scopul
directivelor este simplificarea si flexibilizarea legislației achizițiilor publice.
Astfel, au fost stabilite termene mai scurte și praguri mai ridicate sau
procedurile de negociere cu publicare prealabilă și dialog. Se urmărește
obținerea unui impact pozitiv prin diminuarea gradului de incertitudine și risc în
ceea ce privește respectarea obligațiilor de transparență pentru atribuirea
contractelor ce exced sferei de aplicare a directivelor, dar cărora le pot fi
aplicabile prevederile TFUE.
Cele mai importante modificări aduse de aceste directive vizează:
Noțiunea de autoritate contractantă (2 categorii: autorități guvernamentale
centrale și autorități sub-centrale regionale sau locale).
Serviciile din Anexa 2B. (legislația se va aplica unitar tuturor serviciilor).
Modificarea contractelor de achiziție publică. (sunt enumerate expres și limitativ
cinci cazuri în care modificarea contractului de achiziție publică nu presupune
atribuirea unui nou contract)
Regulile de publicitate. (doar autoritățile contractante de la nivel regional sau
local vor putea publica anunțuri de intenție în locul anunțurilor de participare,
pentru procedurile de licitație restrânsă și de negociere cu publicare prealabilă).
Publicarea documentației în format electronic. (există 2 excepții care privesc
confidențialitatea informațiilor sau lipsa mijloacelor electronice).
Termenele limită minime sunt mai scurte.
Documentul Unic European care va fi prezentat de operatorii economici pentru a
face dovada îndeplinirii criteriilor de calificare referitoare la situația personală,
capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economică și
financiară și capacitatea tehnica și/sau profesională.
Criteriul de atribuire ține de organizarea, experiența și calificările personalului
propus.
Atribuirea contractului pe loturi.
Procedurile de dialog competitiv, negociere cu publicare prealabilă și
parteneriatul inovativ.
Alte astfel de instrumente sunt directivele U.E. împotriva spălării banilor, care au
contribuit la creșterea transparenței fluxurilor financiare din U.E.. Adoptată în
2015, cea mai recentă a patra directivă privind combaterea spălării banilor,
DIRECTIVA (UE) 2015/849 A PARLAMENTULUI EUROPEAN și A CONSILIULUI din
20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării
banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr.
648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei
2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE
a Comisiei a introdus cerința față de statele membre de a asigura că persoanele
juridice și alte persoane juridice încorporate pe teritoriul lor obțin și dețin
informații cu privire la proprietatea lor efectivă. De asemenea, a impus obligații
de due diligence pentru entitățile care se ocupă de persoane expuse politic. Mai
mult decât atât, a incriminat spălarea de bani prin crearea unui catalog extins de
infracțiuni, printre care corupția, infracțiunile fiscale și frauda.
Deoarece U.E. nu dispune de un mecanism cuprinzător de evaluare pentru
monitorizarea și evaluarea eforturilor statelor membre de combatere a corupției,
odată cu adoptarea Programului de la Stockholm, Comisia a primit un mandat politic
pentru a măsura eforturile în lupta împotriva corupției și pentru a dezvolta o politică
cuprinzătoare a UE în domeniul combaterii corupției, în strânsă cooperare cu Grupul
de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).
Comisia a lansat, în Comunicarea sa din 2011 privind Combaterea corupției în U.E.,
un Raport bianual al UE anticorupție.
Primul raport, publicat în 2014, cuprinde un capitol general care sintetizează
principalele constatări, descrie tendințele în materie de corupție în U.E. și analizează
modul în care statele membre abordează corupția în cadrul procedurilor de achiziții
publice, dar și 28 de capitole consacrate fiecărui stat membru, care oferă o imagine a
situației generale privind corupția, identifică problemele care trebuie monitorizate în
continuare și subliniază bunele practici care ar putea fi o sursă de inspirație pentru
alte țări.
Raportul a fost construit pe baza datelor existente și mecanismelor de evaluare
internațională, inclusiv GRECO, Grupul de lucru OECD privind mita și mecanismul de
revizuire UNCAC, precum și Mecanismele proprii ale U.E., cum ar fi mecanismul de
cooperare și verificare (MCV) și Tabloul de bord al justiției. De asemenea, s-a bazat pe
sondajele Eurobarometru și pe diverse alte surse de informații provenite de la experți
și societatea civilă. Raportul a inclus recomandări specifice fiecărei țări, dar nu
prevedeau o procedură formală pentru a evalua punerea lor în aplicare.
Raportul UE Anticorupție, publicat în 2014, a demonstrat că natura și amploarea
corupției variază de la o țară la alta la U.E. și că eficacitatea politicilor
anticorupție este destul de diferită. Raportul a arătat că corupția merită o
atenție sporită în toate țările UE. Raportul UE anticorupție a servit drept bază
pentru dialogul cu autoritățile naționale, toate țările UE au desemnat un punct
de contact național pentru a facilita schimbul de informații privind politica
anticorupție. Împreună cu programul de partajare a experienței anticorupție
lansat de Comisie în 2015, aceste eforturi au încurajat autoritățile naționale să
implementeze mai bine legile și politicile împotriva corupției.
Eforturile Comisiei de combatere a corupției sunt centrate pe următorii piloni
principali: integrarea dispozițiilor anticorupție în legislația și politica orizontală
și sectorială a UE; monitorizarea performanțelor în lupta împotriva corupției de
către statele membre; sprijinirea punerii în aplicare a măsurilor anticorupție la
nivel național prin finanțare, asistență tehnică și schimb de experiență;
îmbunătățirea bazei de date cantitative pentru politica anti-corupție. Deși
Comisia Europeană primește în mod periodic rapoarte cu privire la presupusele
cazuri de corupție din statele membre din partea cetățenilor, nu are competența
de a interveni în cazuri individuale.
Comisia trebuia să vină cu al doilea raport anti-corupție în 2016, dar în ianuarie
2017 a anunțat că a abandonat această formă de evaluare periodică și ar aborda
corupția în cadrul Semestrului european al guvernanței economice.
Mecanisme de control
Aplicarea politicilor de prevenire (de exemplu, norme de etică, măsuri de
sensibilizare, facilitarea accesului la informații de interes public). Există
diferențe considerabile între statele membre în ceea ce privește prevenirea
corupției. În timp ce în unele state membre eficiența acțiunilor de prevenire a
contribuit la consolidarea reputației acestora de țări în care fenomenul corupției
este minor, în alte state membre politicile de prevenire au fost puse în aplicare
în mod inegal și cu rezultate limitate.
Mecanisme de control extern și intern. În multe state membre, controalele
interne privind procedurile desfășurate de autoritățile publice (în special de
autoritățile locale) sunt ineficiente și necoordonate.
Conflicte de interese. Normele privind conflictul de interese diferă pe teritoriul
UE, iar mecanismele pentru verificarea declarațiilor referitoare la conflictele de
interese sunt adeseori insuficiente. Sancțiunile aplicate pentru acte de încălcare
a normelor sunt rareori aplicate și adeseori sunt tolerante.
Urmărire penală și sancțiuni
În materia dreptului penal au fost instituite, în mare măsură, dispoziții care
încadrează corupția în sfera infracțiunilor și care respectă normele instituite de
Consiliul Europei, de ONU și de legislația U.E. Totuși, Decizia-cadru
2003/568/JAI a UE privind combaterea corupției în sectorul privat a fost
transpusă de statele membre în legislația națională în mod inegal.
Eficiența asigurării aplicării legii și urmărirea penală în ceea ce privește
anchetarea cazurilor de corupție diferă în mod considerabil în interiorul UE. În
majoritatea statelor membre nu există date statistice ample privind infracțiunile
de corupție, ceea ce complică atât comparația, cât și evaluarea. Norme
procedurale, inclusiv normele privind ridicarea imunității politicienilor,
obstrucționează anchetarea cazurilor de corupție în anumite state membre.

Dimensiunea politică
Răspunderea politică. Integritatea în politică rămâne o problemă pentru multe
state membre ale UE, necesitatea unor coduri de conduită pentru partidele
politice sau pentru adunările alese la nivel central sau local ori se impune, iar
acolo unde acestea există, de cele mai multe ori sunt ineficiente.
Finanțarea partidelor politice. Deși multe state membre au adoptat norme mai
stricte privind finanțarea partidelor, există în continuare deficiențe
considerabile.

Achizițiile publice: un domeniu vulnerabil la fenomenul corupției

Raportul cuprinde un capitol special privind achizițiile publice. Acestea
reprezintă un domeniu foarte important pentru economia UE, având în vedere că
nivelul cheltuielilor efectuate de entitățile publice pentru achiziții de bunuri,
servicii și lucrări este de aproximativ o cincime din PIB-ul UE în fiecare an. De
asemenea, achizițiile publice constituie un domeniu predispus la practici de
corupție.
În raport se subliniază necesitatea de a se institui norme de integritate mai
stricte în domeniul achizițiilor publice și se recomandă măsuri de îmbunătățire a
mecanismelor de control într-o serie de state membre. În capitolele consacrate
fiecărei țări se pot găsi informații detaliate și aspecte specifice în materie de
achiziții publice, propuse a fi analizate în continuare.
 România și Primul RAPORT ANTI-CORUPȚIE
U.E. din 2014
Corupția mică și corupția la nivelul politicienilor sunt considerate a fi probleme
emnificative în România, conform primului raport privind corupția în U.E., cu toate că
s-au observat rezultate pozitive în combaterea corupției la nivel înalt.
În raport, Comisia Europeană a sugerat României să se asigure că anchetele în cazurile
de mare corupție, inclusiv cele în care sunt implicați politicieni, sunt făcute fără
partizanat, asigurându-se în acest sens independența magistraților. S-a sugerat ca
România să dezvolte coduri clare de conduită pentru demnitari și să aplice sancțiuni
aspre pentru cei vinovați de corupție.
Comisia a atras atenția că este nevoie de întărirea mecanismelor de control atunci
când vine vorba de licitații și contracte cu statul, inclusiv când vine vorba de
companii deținute de stat, sugerînd totodată ca România să crească nivelul de
eficiență când vine vorba de prevenirea sau detectarea conflictelor de interese ale
celor din funcții publice, dar și să aloce mai multe fonduri și să conceapă strategii
pentru a reduce corupția din sistemul medical.
În ceea ce privește sondajele de opinie existente în Raport, în cazul României, 93%
dintre cei chestionați au declarat că nivelul corupției este foarte ridicat în țara lor,
spre deosebire de 75%, media celorlalte țări.
Conform sondajului Eurobarometru referitor la atitudinea europenilor față de
corupție, trei sferturi (76 %) din europeni cred că fenomenul corupției este larg
răspândit și mai mult de jumătate (56 %) consideră că nivelul corupției din țara
lor a crescut în ultimii trei ani. Un european din 12 (8 %) afirmă că a fost martor
al unui caz de corupție în ultimul an.
Corupția continuă să reprezinte și în prezent un fenomen care afectează toate
statele membre ale U.E. și costă economia europeană aproximativ
120 de miliarde EURO/an.
Potrivit unui raport realizat de Transparency International pe baza Indicelui de
Percepție a Corupției, România se află pe locul trei în topul celor mai corupte
țări din Uniunea Europeană. În România, Indicele de Percepție a Corupției a fost
calculat pentru prima dată în anul 1997. În 2012, a fost inclus în Strategia
Națională Anticorupție că indicator de performanță.
Potrivit Transparency International, cele mai puțin corupte state din lume sunt
Danemarca, Nouă Zeelandă, Finlanda, Suedia și Elveția. Ultimele poziții în top
sunt ocupate de Coreea de Nord, Sudanul de Sud și Somalia. România ocupă
poziția 57 din 176, alături de Ungaria și Iordania.
În Uniunea Europeană, corupție mai mare decât în România este în Italia - poziția
60 și în Bulgaria, locul 75.
 O.N.U. ȘI CORUPȚIA
Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.) reprezintă o organizație internațională, cu 192
de state membre, care are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea
drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional.
Aceasta a fost creată la data de 24 octombrie 1945 și duce o luptă susținută împotriva
corupției adoptând o serie de documente internaționale:
➢ Codul de conduită pentru funcționari publici, (Rezoluția nr.51/59 din 12.12.1996);
➢ Declarația Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției și Mitei în Tranzacțiile
Comerciale Internaționale (Rezoluția nr.51/191 din 21.02.1997);
➢ Acțiunea împotriva Corupției și Mitei în Tranzacții Comerciale Internaționale
(Rezoluția nr.53/176 din 25.01.1999);
➢ Rezoluția cu privire la Prevenirea și Combaterea practicilor coruptive și
transferului ilegal de fonduri, (Rezoluția nr.55/188 din 20.12.2000),
➢ Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate,
intrată în vigoare la 29 septembrie 2003, la care România a aderat prin Legea
nr. 9/2004, publicată în M.Of. nr. 179/02.03.2004,
➢ Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31
octombrie 2003.
 Convenția Națiunilor Unite împotriva
corupției

Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției este unul din cele mai
importante documente existente în lupta împotriva corupției. Corupția
reprezintă principalul obstacol în calea dezvoltării sociale și economice și duce
la slaba guvernare, sărăcie, încălcarea drepturilor, mai puține locuri de muncă și
la slaba calitate a serviciilor precum educația și sănătatea.

Adoptarea Convenției vine ca urmare a preocupării statelor membre cu privire

la amenințarea pe care corupția o constituie pentru stabilitatea și siguranța
societăților, subminând instituțiile și valorile democratice, valorile etice și
justiția și compromițând dezvoltarea durabilă și statul de drept, preocupate în
egală măsură de legăturile existente între corupție și celelalte forme ale
criminalității, în special criminalitatea organizată și criminalitatea economică,
inclusiv spălarea banilor.
Problemele de corupție care poartă asupra unor bunuri considerabile pot
reprezenta o parte substanțială a resurselor statelor, amenințând stabilitatea
politică și dezvoltarea durabilă a acestor state. Fenomenul corupției nu mai
este o problemă locală, ci un fenomen transnațional care lovește toate
societățile și toate economiile, ceea ce face esențială cooperarea
internațională, pentru a o preveni și pentru a o opri, convinse fiind că o
abordare globală și multidisciplinară este necesară pentru a preveni și
combate eficient corupția, iar oferirea de asistență poate contribui într-o
manieră importantă la prevenirea și combaterea eficace a corupției, inclusiv prin
întărirea capacității și instituțiilor statului.
Considerat a fi cel mai important instrument universal în domeniul corupției,
Convenția O.N.U. împotriva corupției (2003), aplicabilă începând cu 25
septembrie 2008, ”nu oferă o definiție pentru „corupție”, considerând ca acest
concept este în continuă evoluție și natura sa comportă multiple abordări”*.
Rolul Convenției este acela de a preveni și descuraja în mod eficient
transferurile internaționale de bunuri dobândite ilicit și de a consolida
cooperarea internațională în recuperarea de bunuri, recunoscând principiile
fundamentale ale respectării garanțiilor prevăzute de lege în procedurile penale
și în procedurile civile sau administrative privind recunoașterea drepturilor de
proprietate.
Cristi Danileț - CORUPTIA SI ANTICORUPTIA ÎN SISTEMUL JURIDIC, Editura C.H. Beck, 2009, p. 6
Adoptarea Convenției are la bază și documente ale altor organizații
internaționale (Consiliului de Cooperare Vamală, Consiliului Europei, Liga
Statelor Arabe, Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, Organizației
Statelor Americane, Uniunea Africană și Uniunea Europeană), precum:
➢ Convenția interamericană împotriva corupției, adoptată de Organizația
Statelor Americane la 29 martie 1996,
➢ Convenția privind combaterea corupției implicând funcționari ai
comunităților europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii
Europene, adoptată de Consiliul Uniunii Europene la 26 mai 1997,
➢ Convenția privind combaterea corupției agenților publici străini în
tranzacțiile comerciale internaționale, adoptată de Organizația de
Cooperare și Dezvoltare Economică la 21 noiembrie 1977,
➢ Convenția penală privind corupția, adoptată de Comitetul Miniștrilor
Consiliului Europei la 27 ianuarie 1999,
➢ Convenția civilă privind corupția, adoptată de Comitetul de Miniștri al
Consiliului Europei la 9 septembrie 1997, și
➢ Convenția de prevenire și combatere a corupției, adoptată de șefii de stat
și de guvern ai Uniunii Africane la 12 iulie 2003.
Obiect și domeniu de aplicare al Convenției

Obiectul Convenției constă în:

a) promovarea și consolidarea măsurilor în scopul prevenirii și combaterii
corupției în modul cel mai eficient;
b) promovarea, înlesnirea și sprijinul cooperării internaționale și asistenței
tehnice în scopul prevenirii corupției și al luptei împotriva acesteia, inclusiv
recuperarea de bunuri;
c) promovarea integrității, responsabilității și bunei gestiuni a afacerilor publice
și a bunurilor publice.
Prevederile convenției se aplică prevenirii corupției, anchetelor și urmăririlor
privind corupția, precum și blocării, sechestrului, confiscării și restituirii
produsului provenind din infracțiunile prevăzute în conformitate cu
convenția, nefiind necesar ca infracțiunile stabilite să cauzeze o daună sau un
prejudiciu patrimonial statului.
Politici și practici de prevenire a corupției

Fiecare stat parte elaborează și aplică sau are în vedere, conform principiilor
fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupției
eficiente și coordonate care favorizează participarea societății și care reflectă
principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice și bunurile
publice, de integritate, transparență și responsabilitate.
Fiecare stat parte se străduiește să pună la punct și să promoveze practici
eficiente pentru prevenirea corupției.
Fiecare stat parte se străduiește să evalueze periodic instrumentele juridice și
măsurile administrative pertinente pentru a determina dacă acestea sunt
corespunzătoare pentru a preveni și combate corupția.
Statele părți colaborează, conform principiilor fundamentale ale sistemului lor
juridic, între ele și cu organizațiile regionale și internaționale, pentru a
promova și a pune la punct măsurile prevăzute în convenție.
Sectorul public
Fiecare stat parte trebuie, conform principiilor fundamentale ale sistemului său
juridic, să adopte, să mențină și să consolideze sisteme de recrutare, de
angajare, de încurajare a fidelității, de promovare și de pensionare a
funcționarilor și, dacă este cazul, a altor agenți publici nenumiți, care:
a) se bazează pe principiile de eficiență și de transparență și pe criterii
obiective, precum meritul, echitatea și aptitudinea;
b) cuprind proceduri corespunzătoare pentru a selecționa și pentru a forma
persoanele numite să ocupe posturi publice considerate ca fiind în mod
special expuse la corupție și, dacă este cazul, pentru a asigura o rotație pe
aceste posturi;
c) favorizează o remunerație corespunzătoare și bareme de tratament
echitabil, ținând seama de nivelul de dezvoltare economică a statului parte;
d) favorizează oferta de programe de educare și de formare care să le
permită să-și îndeplinească corect, onorabil și adecvat funcțiile și să
beneficieze de o formare specializată corespunzătoare care să-i sensibilizeze
mai mult la riscurile corupției inerente exercițiului funcțiilor lor.
Fiecare stat parte are în vedere adoptarea unor măsuri legislative și
administrative corespunzătoare, compatibile cu obiectivele convenției și
conforme cu principiile fundamentale ale dreptului său intern, cu scopul de a
determina criterii pentru candidatura și alegerea la un mandat public, de a
spori transparența finanțării candidaturilor la un mandat public electiv și,
eventual, a finanțării partidelor politice, de a favoriza transparența și
prevenirea conflictelor de interese.

Pentru a lupta împotriva corupției, se încurajează realizarea unor coduri de

conduită ale agenților publici, pentru promovarea integrității agenților publici,
pentru exercitarea corectă, onorabilă și corespunzătoare a funcțiilor publice,
precum și să se ia măsuri disciplinare sau alte măsuri necesare împotriva
agenților publici care încalcă codurile.
Sectorul privat
Referitor la măsurile pentru prevenirea corupției implicând sectorul privat, s-
a promovat ideea de întărire a normelor de contabilitate și audit în sectorul
privat și prevederea de sancțiuni civile, administrative sau penale eficiente,
proporționate și punitive, în caz de nerespectare a acestor măsuri.
Măsurile care permit atingerea acestor obiective pot include, în special:
a) promovarea cooperării între serviciile de investigații și de reprimare și
instituțiile private vizate;
b) promovarea elaborării de norme și proceduri pentru apărarea integrității
instituțiilor private vizate, inclusiv coduri de conduită pentru ca
întreprinderile și toate profesiile interesate să-și exercite activitățile în mod
corect, onorabil și adecvat, pentru a preveni conflictele de interese și pentru
a încuraja aplicarea bunelor practici comerciale de către întreprinderi între
ele, precum și în relațiile lor contractuale cu statul;
c) promovarea transparenței între entitățile private, inclusiv a măsurilor privind
identitatea persoanelor fizice și juridice implicate în înființarea și în
gestiunea societăților;
d) prevenirea folosirii improprii a procedurilor de reglementare a entităților
private, inclusiv a procedurilor privind subvențiile și licențele acordate de către
autoritățile publice pentru activități comerciale;
e) prevenirea conflictelor de interes prin impunerea, după caz, și pentru o
perioadă rezonabilă, de restricții în exercitarea activităților profesionale de
către foștii agenți publici sau la angajarea de către sectorul privat a agenților
publici după demisia sau pensionarea acestora, atunci când respectivele
activități și respectiva angajare sunt direct legate de funcțiile pe care acești
foști agenți publici le exercitau sau le supervizau când erau în funcție;
f) aplicarea la întreprinderile private, ținând seama de structura și de mărimea
lor, de norme de audit intern suficiente pentru a facilita prevenirea și
descoperirea actelor de corupție și supunerea evidențelor și declarațiilor
financiare solicitate de aceste întreprinderi private la proceduri corespunzătoare
de audit și de certificare.
Măsuri de prevenire a spălării banilor
Art. 14
Fiecare stat parte:
a) instituie un regim intern complet de reglementare și de control al băncilor și
instituțiilor financiare nebancare, inclusiv al persoanelor fizice ori juridice care
prestează servicii formale sau informale de transmitere de fonduri ori valori,
precum și, dacă este cazul, al altor entități în mod special expuse la spălarea
banilor, în limitele competenței sale, cu scopul de a descuraja și de a descoperi
toate formele de spălare a banilor. Acest regim pune accentul pe exigențele în
materia identificării clienților și, dacă este cazul, a beneficiarilor economici, pe
înregistrarea operațiunilor și pe declararea operațiunilor suspecte
b) se asigură, fără a aduce atingere art.46 din convenție, că autoritățile
administrative, de reglementare, de investigații și de reprimare și altele
însărcinate cu lupta împotriva spălării banilor (inclusiv, în cazul în care dreptul său
intern o prevede, autoritățile judiciare) sunt în măsură să coopereze și să schimbe
informații la nivel național și internațional, în condițiile definite de dreptul său
intern și, în acest scop, urmărește crearea unui serviciu de informare financiar,
având atribuția de centru național de colectare, analiză și difuzare a informațiilor
privind eventualele operațiuni de spălare a banilor.
Statele părți urmăresc să pună în aplicare măsuri realizabile de investigații și de
supraveghere a mișcării transfrontaliere a speciilor și titlurilor negociabile
corespunzătoare, permițând, sub rezerva garanțiilor, asigurarea unei utilizări
corecte a informațiilor și fără a împiedica în nici un fel circulația capitalurilor
licite. De asemenea, particularii sau întreprinderile pot fi obligați să semnaleze
transferurile transfrontaliere de cantități importante de specii și titluri
negociabile corespunzătoare.
Statele părți urmăresc punerea în aplicare a măsurilor corespunzătoare și
realizabile pentru a solicita instituțiilor financiare, inclusiv societăților de
transfer de fonduri:
a) să consemneze, pe formulare și în mesajele privind transferurile electronice
de fonduri, informații exacte și utile despre cel care a emis ordinul;
b) să păstreze aceste informații pe întreg parcursul lanțului de plată; și
c) să exercite o sporită supraveghere asupra transferurilor de fonduri neînsoțite
de informații complete privind cel care a emis ordinul.
Statele părți se străduiesc să dezvolte și să promoveze cooperarea mondială,
regională, subregională și bilaterală dintre autoritățile judiciare, serviciile de
investigații și de reprimare și autoritățile de reglementare financiară, în vederea
luptei împotriva spălării banilor.
Alte reglementări
Convenția mai reglementează și:
➢ Corupția agenților publici străini și a funcționarilor organizațiilor publice
internaționale;
➢ Sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent
public;
➢ Traficul de influență (adoptarea unor măsuri legislative care se dovedesc a fi
necesare pentru atribuirea caracterului de infracțiune, în cazul în care actele au
fost săvârșite cu intenție: a) fapta de a promite, de a oferi ori de a da unui agent
public sau oricărei alte persoane, direct ori indirect, un folos necuvenit, cu scopul
ca respectivul agent sau respectiva persoană să abuzeze de influența sa reală ori
presupusă, în vederea obținerii de la o autoritate administrativă sau de la o
autoritate publică a statului parte a unui folos necuvenit pentru instigatorul inițial
al actului sau pentru oricare altă persoană; b) faptea unui agent public sau a unei
alte persoane de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit
pentru sine sau pentru o altă persoană, cu scopul de a abuza de influența sa reală
ori presupusă, în vederea obținerii unui folos necuvenit de la o autoritate
administrativă sau de la o autoritate publică a statului parte.
➢ Abuzul de funcții;
➢ Îmbogățirea ilicită;
➢ Corupția în sectorul privat;
➢ Sustragerea de bunuri în sectorul privat;
➢ Spălarea produsului infracțiunii;
➢ Obstrucționarea bunei funcționări a justiției;
➢ Urmăririle judiciare, judecata și sancțiunile;
➢ Modalitățile de cooperare;
➢ Asistența judiciară;
➢ Recuperarea bunurilor;
➢ Mecanismele de aplicare;
România a ratificat prin Legea nr. 365/2004 Convenția Națiunilor Unite
împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr.903 din data de 5 octombrie 2004.
 STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE PE PERIOADA 2016-2020,
a seturilor de indicatori de performanță, a riscurilor asociate
obiectivelor și măsurilor din strategie și a surselor de verificare, a
inventarului măsurilor de transparență instituțională și de prevenire a
corupției, a indicatorilor de evaluare, precum și a standardelor de
publicare a informațiilor de interes public

STRATEGIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE PE PERIOADA 2016-2020, a fost

adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 10 august 2016, având ca temei
juridic art. 5 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, ratificată prin
Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva
corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.
Corelată fiind cu MCV și cu politicile sectoriale de integritate, a dat naștere unei
schimbări substanțiale, iar măsurile de combatere a corupției, luate atât de DNA,
cât și de ANI, au dobândit sustenabilitate și predictibilitate, prin confirmări în
fața instanțelor de judecată.
Având la bază SNA 2012-2015, care a generat o bună practică internațională, SNA 2016-2010
trebuie să încurajeze prioritatea oferită măsurilor preventive adoptate de către administrația
publică, atât la nivel național, cât și la nivel local, scopul său principal fiind promovarea
integrității, prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ și instituțional de prevenire și combatere
a corupției în România.
Totodată, strategia promovează modelul de manager de instituție care se implică efectiv în
promovarea integrității instituției, dar sunt propuse și modificări legislative privind trei dintre
măsurile preventive care în vechea strategie nu au funcționat atât de bine (consilierul de
etică, interdicțiile post angajare și protecția avertizorului în interes public).

Priorități de intervenție strategică

- Instituționalizarea reacției la incidentele de integritate asimilate eșecului de management;
- Necesitatea consolidării structurilor de prevenire la nivelul instituțiilor publice, precum și a
celor de control intern și audit, alături de specializarea analizei de riscuri instituționale;
- Educația anticorupție reprezintă o prioritate majoră;
- Gestionarea creanțelor provenite din infracțiuni, în special în faza de administrare a bunurilor
sechestrate și de valorificare a celor confiscate;
- Prevenirea corupției în mediul politic și identificarea formulei de transpunere a măsurilor
restante prevăzute de SNA în ceea ce privește soluționarea în termen de 72 de ore a cererilor de
încuviințare a percheziției, reținerii sau arestării preventive a membrilor Parlamentului, precum
și cu privire la adoptarea codului de etică al acestora;
- Intensificarea eforturilor de consolidare a integrității în mediul de afaceri,
inclusiv în întreprinderile publice, mai ales prin: implementarea unui plan de
integritate, dezvoltarea și aplicarea codului etic al companiei, instituirea de
mecanisme pentru protecția avertizorilor în interes public, aplicarea măsurilor
preventive pentru funcțiile sensibile și a mecanismelor de tratare a incidentelor
de integritate;
- Din rapoartele transmise de UAT-uri, se poate remarca o abordare formalistă a
prevenirii corupției la nivel local. Măsura privind declararea cadourilor nu este
cunoscută la nivelul UAT-urilor și în majoritatea instituțiilor nu se
implementează. Nu există proceduri de prevenire a conflictelor de interese și
incompatibilităților. Prevederile privind interdicțiile postangajare (pantouflage-
ul) și instituția avertizorului în interes public sunt foarte puțin sau deloc
cunoscute la nivelul instituțiilor administrației publice locale, la fel ca și
informațiile privind publicarea datelor în format deschis.
SNA contribuie și la dezvoltarea componentei internaționale, aderarea
României la Convenția OCDE privind combaterea mituirii funcționarilor publici în
cadrul tranzacțiilor comerciale internaționale continuând să fie un obiectiv
strategic național și o prioritate a agendei naționale anticorupție.
Strategia este corelată cu toate instrumentele internaționale anticorupție la care
România este parte (MCV, raportul anticorupție al U.E., GRECO, UNCAC, RAI,
SEECP, IACA). Prin acest document strategic se urmărește implementarea
eficientă a standardelor interne și internaționale anticorupție, dar și
pregătirea evaluării României în cadrul rundei a doua a mecanismului de
evaluare a implementării UNCAC.

VALORI ȘI PRINCIPII
Valorile promovate prin SNA 2016-2020 sunt reprezentate de voința politică,
integritatea, prioritatea interesului public și transparența.
Cât privește principiile care stau la baza SNA, acestea sunt:
- principiul statului de drept în baza căruia este consacrată supremația legii,
toți cetățenii fiind egali în fața acesteia. Acesta are la bază respectarea
drepturilor omului și presupune separația puterilor în stat;
- principiul răspunderii potrivit căruia autoritățile statului răspund pentru
îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, respectiv pentru modul de implementare
și eficiența strategiilor;
- principiul gestionării responsabile a riscurilor generate de comportamente
lipsite de integritate, ca parte integrantă din procesul managerial desfășurat
de către fiecare organizație;
- principiul proporționalității în elaborarea și punerea în aplicare a
procedurilor anticorupție: instituțiile publice trebuie să elaboreze, să
implementeze și să mențină proceduri puternice, care să fie proporționale cu
riscurile și vulnerabilitățile instituționale și dimensionate în funcție de
resursele și complexitatea organizației;
- principiul răspunderii la cel mai înalt nivel de angajament: Politicile "anti-
mită" nu vor fi eficiente dacă nu există un mesaj clar dat de administrație de
la nivelul cel mai înalt că mita nu este tolerată. Nivelul superior al conducerii
pe fiecare palier al administrației trebuie să inițieze, să supravegheze și să
conducă, prin puterea exemplului, punerea în aplicare a unei politici de
respingere a corupției, recunoscând faptul că mita este contrară valorilor
fundamentale ale integrității, transparenței și responsabilității și că aceasta
subminează eficacitatea organizațională;
- principiul prevenirii săvârșirii faptelor de corupție și a incidentelor de
integritate potrivit căruia identificarea timpurie și înlăturarea în timp util a
premiselor apariției faptelor de corupție sunt prioritare și imperative. Atât
instituțiile publice, cât și cele private trebuie să dea dovadă de diligentă în
evaluarea partenerilor, agenților și contractorilor. Fiecare entitate ar trebui să
evalueze riscurile de luare de mită asociate cu intrarea într-un parteneriat sau de
contractare a unor acorduri cu alte entități și este datoare apoi să efectueze
evaluări periodice ale riscurilor. La încheierea de parteneriate sau aranjamente
contractuale trebuie să verifice dacă respectivele organizații au politici și
proceduri care sunt în concordanță cu aceste principii și orientări;
- principiul eficacității în combaterea corupției, care se bazează pe evaluarea
continuă a activității instituțiilor cu atribuții în domeniu, atât din punctul de
vedere al îndeplinirii cât mai complete a obiectivelor asumate pentru a produce
efectele pozitive pe care societatea le așteaptă, cât și al managementului
organizațional;
- principiul cooperării și coerenței, în baza căruia instituțiile implicate în
prevenirea și combaterea corupției trebuie să coopereze îndeaproape, asigurând o
concepție unitară asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite și a măsurilor ce
urmează a fi luate;
- principiul parteneriatului public - privat, care recunoaște importanța cooptării
societății civile și a mediului de afaceri în activitățile concrete de implementare a
măsurilor de prevenire a corupției;
- principiul accesului neîngrădit la informațiile de interes public și al
transparenței decizionale.
Scopul SNA 2016-2020 este promovarea integrității, prin aplicarea riguroasă a
cadrului normativ și instituțional în vederea prevenirii corupției în România.
Documentul are un caracter multidisciplinar și este adresat tuturor instituțiilor
publice reprezentând puterea executivă, legislativă și judecătorească,
autorităților publice locale, mediului de afaceri și societății civile.

Se urmărește încadrarea în media U.E. privind percepția și mentalitatea publică

internă legată de amploarea fenomenului de corupție din România, reducerea
substanțială, cu cel puțin 50%, a cazurilor de fraudare și corupere a procedurilor
de achiziții publice și a incidentelor de integritate în sectoarele vulnerabile
identificate, implementarea măsurilor preventive anticorupție în peste 80% din
instituțiile publice și întreprinderile publice, ca parte a unui plan de integritate
dezvoltat pe bază de analiză de risc și standarde de control managerial intern,
atingerea obiectivelor MCV și asimilarea instituțională națională a procedurilor
de evaluare, ca o garanție a ireversibilității măsurilor de consolidare a
integrității în exercitarea funcțiilor publice, aderarea României la Convenția
anti-mită a OCDE și promovarea regională și internațională a experienței
anticorupție deținute de România.
SNA 2016-2020 propune dezvoltarea unei culturi a transparenței pentru o
guvernare deschisă la nivel central și local, creșterea calității implementării
prevederilor privind accesul la informații de interes public, a transparenței
proceselor de administrare a resurselor publice.
Se propune și creșterea integrității instituționale prin includerea măsurilor de
prevenire a corupției ca elemente obligatorii ale planurilor manageriale și
evaluarea lor periodică ca parte integrantă a performanței administrative.
Realizarea acestui obiectiv se poate face prin îmbunătățirea capacității de
gestionare a eșecului de management prin corelarea instrumentelor care au
impact asupra identificării timpurii a riscurilor și vulnerabilităților instituționale,
prin creșterea eficienței măsurilor preventive anticorupție prin remedierea
lacunelor și a inconsistențelor legislative cu privire la consilierul de etică,
protecția avertizorului în interes public și interdicțiile post-angajare, prin
consolidarea integrității, reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în
sectoare și domenii de activitate prioritare.
Totodată, se propune și consolidarea performanței de combatere a corupţiei
prin:
• mijloace penale și administrative,
• continuarea progreselor înregistrate în investigarea cu imparțialitate și în
soluționarea de către instanțe a faptelor de mare corupție și la nivel local,
• îmbunătățirea activității de identificare, sancționare și de prevenire a
cazurilor de incompatibilități, conflicte de interese și averi nejustificate,
• consolidarea mecanismelor de control administrativ,
• creșterea gradului de recuperare a produselor infracțiunilor urmând cele mai
bune practici din alte state membra U.E. și consolidarea practicii judiciare,
creșterea gradului de implementare a măsurilor anticorupție prin aprobarea
planului de integritate și autoevaluarea periodică la nivelul tuturor
instituțiilor publice centrale și locale, inclusiv a celor subordonate,
coordonate, aflate sub autoritate, precum și a întreprinderilor publice etc.
 Ordine și siguranță publică
(cap. IV- Definirea problemei, pct.1)
Factorii de risc identificați la nivelul sectorului de ordine și siguranță publică:
a) absența unui sistem transparent și obiectiv în ceea ce privește recrutarea, selecția și formarea continuă a personalului;
b) lipsa unor controale eficiente, regulate și inopinate de la structura ierarhic superioară;
c) proceduri de lucru complexe și greoaie;
d) management defectuos;
e) lipsa de transparență în relația cu publicul și lipsa aptitudinilor de relaționare a personalului cu cetățeanul;
f) permisivitatea unor acte normative, în sensul posibilității de apreciere sau interpretare subiectivă din partea funcționarului;
g) lipsa stimulentelor de ordin moral (nematerial) în exercitarea profesiei și slaba loialitate față de principiile și valorile promovate
de instituție și profesie;
h) lipsa promovării unor modele și slaba promovare a bunelor practici la nivel local și național.
Probleme specifice:
a) deficiențe în interpretarea și aplicarea legislației existente (organizarea procedurilor de achiziții publice în așa fel încât să creeze
un avantaj unui anumit candidat; includerea în cadrul comisiilor de achiziții a persoanelor asupra cărora există suspiciuni de conflict
de interese/incompatibilități/fapte de corupție);
b) transparență redusă în aplicarea procedurilor de recrutare și promovare a personalului;
c) deficiențe în modul de înregistrare a plângerilor și sesizărilor;
d) condiționarea unor servicii de oferirea de avantaje;
e) slaba implicare a managerilor în organizarea și desfășurarea activității pe linia prevenirii și combaterii corupției;
f) lipsa de informație la nivelul populației privind serviciile oferite, condițiile și modalitățile de obținere a acestora;
g) sistem discreționar de luare a deciziilor.
 Administrația publică locală
(cap. IV- Definirea problemei, pct.2)
Deși atât serviciile publice deconcentrate ale ministerelor, cât și autoritățile administrației publice locale au preluat inițiativa
instituirii unor măsuri administrative în vederea reducerii oportunităților la corupție, nu există o strategie coerentă la nivel
național adresată sectorului local.
Au fost semnalați anumiți factori de risc:
a) salarizarea inechitabilă și necompetitivă;
b) lipsa unui sistem de motivare alternativ;
c) birocrația excesivă în procesul de eliberare a documentelor;
d) lipsa unui mecanism care să asigure o procesare obiectivă a documentelor (dosare privind obținerea/recunoașterea unor drepturi
etc.);
e) lipsa informațiilor pentru public privind documentele necesare, termenele şi procedurile derulate de către administrație;
f) dificultatea de a atrage și de a menține în sistem personal specializat;
g) slaba promovare a bunelor practici;
h) lipsa unor mecanisme eficiente de descoperire, raportare și sancționare a abuzurilor funcționarilor.
Ca probleme specifice:
a) timpi foarte mari de răspuns la solicitările cetățenilor;
b) condiționarea unor servicii de oferirea de avantaje;
c) tratamentul discriminatoriu față de cetățeni (acordare de avize și autorizații în mod preferențial în domeniul urbanistic/activității
de comerț);
d) lipsa de fermitate și consecvență în aplicarea legislației în vigoare (neaplicarea de amenzi contravenționale în cazuri evidente de
încălcare a normelor în vigoare);
e) deficiențe în interpretarea și aplicarea legislației existente în domeniile cu risc la corupție (achizițiile publice, transparența
decizională și liberul acces la informațiile de interes public).
 Sectorul financiar-fiscal
(cap. IV- Definirea problemei, pct.3)
GARDA FINANCIARĂ
- instituție care exercită control operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte din
domeniul economic și financiar, care au ca efect evaziunea și frauda fiscală, personalul său poate fi supus unui complex de factori
care acționează asupra individului și societății, cum sunt, pe de o parte, nivelul toleranței sau respingerii societății față de
fenomenul corupției, cutume comportamentale, iar pe de altă parte, vulnerabilitatea comportamentală a organelor de control
(nivelul redus al salariilor de încadrare, nesiguranța constanței venitului, incertitudini privind venitul mic aferent perioadei de
pensie etc.).
Factori de risc care pot determina apariția fenomenului corupției, pot fi:
a) legislație permisivă, în sensul definirii insuficiente a faptelor sancționabile;
b) insuficienta motivare materială și profesională;
c) insuficiența controalelor interne;
d) contact nemijlocit cu operatorul economic;
e) slaba promovare a implicării mediului de afaceri în prevenirea și combaterea corupției;
Au fost semnalate o serie probleme cum ar fi:
a) sistem discreționar de luare a deciziilor (funcționarul cu atribuții de control este singurul factor decident în ceea ce privește
constatarea faptei și stabilirea sancțiunii);
b) lipsa dialogului cu operatorii economici;
c) disproporție între nivelurile sancțiunilor prevăzute de lege (disproporție între minimul și maximul nivelului sancțiunilor
contravenționale și amenzilor);
d) transparență redusă în aplicarea procedurilor de recrutare şi promovare a personalului.
Autoritatea Națională a Vămilor
În ceea ce privește Autoritatea Națională a Vămilor, personalul acesteia poate fi
supus unor factori de risc, care pot determina apariția fenomenului corupției,
cum ar fi:
a) deficiențe în sistemul managerial;
b) salarizare necorespunzătoare;
c) control ierarhic insuficient;
d) sistem deficitar de formare continuă a personalului.
Astfel, au fost semnalate probleme cum ar fi:
a) sistem deficitar de procesare a declarațiilor operatorilor economici;
b) insuficiența controalelor pe linia ierarhică;
c) personal insuficient format;
d) legislație formulată neclar, care permite interpretări în afara spiritului legii
(de exemplu, achizițiile publice).
Sănătate (cap. IV- Definirea problemei, pct.4)
În sectorul sanitar factorii de risc sunt multipli, iar cel mai des identificați, a căror materializare
afectează în mod vizibil sistemul sanitar, sunt:
a) legislație incompletă în domenii sensibile (ex. protecția juridică a personalului aflat în misiuni
de audit și control);
b) aplicarea defectuoasă de către unitățile sanitare a dispozițiilor legale privind achizițiile
publice și executarea contractelor încheiate cu furnizorii proprii ai acestora;
c) salarizare necorespunzătoare (lipsa motivației financiare a personalului din sănătate);
d) vicierea activităților de control prin acte de corupție;
e) insuficienta informare a persoanelor care contribuie la Fondul național unic de asigurări
sociale de sănătate cu privire la conținutul pachetului de bază de servicii medicale și asupra
drepturilor și obligațiilor pe care le au în cadrul sistemului social de asigurări de sănătate.
Problemele identificate sunt reprezentate de:
a) existența unor deficiențe în aplicarea legislației existente în domeniile cu risc la corupție;
b) condiționarea serviciilor medicale;
c) lipsa de etică în promovarea produselor și echipamentelor medicale, prin promovare agresivă a
acestora de către companiile producătoare sau distribuitori;
d) un proces de selecție, angajare și promovare viciat (ex. darea de mită pentru obținerea
notelor de trecere în procesul educațional, la angajare în sistemul public sau în specialitățile cu
număr limitat de locuri; distribuire voluntar deficitară a personalului medical, pentru crearea
unui monopol de activitate).
 EDUCAȚIA
(cap. IV- Definirea problemei, pct.5)
În domeniul educației au fost identificate, pe baza unei analize a nivelului
corupției în sistemul educațional, o serie de factori de risc, precum:
a) instabilitate legislativă (lipsa corelării actelor normative ce reglementează
acest domeniu);
b) ineficiența unora dintre structurile de cooperare locale și naționale;
c) absența canalelor de informare continuă și eficientă;
d) nivel scăzut al competiției intra și interinstituționale;
e) salarizarea inadecvată;
f) un sistem deficitar de selecție, evaluare și promovare a personalului;
g) insuficiența controalelor interne (audit, corp de control);
h) preocupare redusă a conducerii unităților de învățământ în legătură cu
procesul de achiziții publice privind materialele didactice;
i) insuficiența campaniilor de prevenție, informare și conștientizare;
j) lipsa unor proceduri obiective și transparente pentru evaluarea activității
elevilor și studenților (testele naționale);
k) slaba dezvoltare a mentoratului în relația cadru didacticele versus student;
l) slaba promovare a implicării active a tinerilor în activități ce vizează
comunitatea și societatea din care vor face parte ca cetățeni;
m) insuficienta dezvoltare a capacității manageriale a conducătorilor unităților
școlare.
Probleme identificate:
a) administrarea deficitară a școlilor, cu referire la procesul decizional;
b) comunicare deficitară la nivelul unităților de învățământ cu beneficiarii serviciilor
educaționale și cu structurile reprezentative ale elevilor, profesorilor, părinților și autoritățile
locale;
c) un proces de selecție, evaluare și promovare viciat (de exemplu, evaluarea diferențiată a
resurselor umane în învățământul preuniversitar - accentul pe decalajul rural-urban; în
învățământul superior, sistemul de evaluare și promovare lipsit de transparență);
d) proceduri și formalități administrative greoaie (procesele de achiziție publică);
e) instruire deficitară pe problematicile specifice anticorupției.
Există o serie de probleme de ordin general, cum ar fi:
a) lipsa unor analize/studii care să reflecte nivelul actual al fenomenului corupției în sectoare
vulnerabile și în administrația publică locală;
b) absența canalelor de informare continuă și eficientă;
c) insuficiența controalelor interne/externe;
d) deficiențe în interpretarea și aplicarea legislației existente în domeniile cu risc de corupție;
e) absența unui sistem transparent și obiectiv în ceea ce privește selecția, evaluarea, formarea și
promovarea personalului;
f) birocratizarea excesivă a administrației publice de la nivel central și local.
 INFORMARE, CONȘTIENTIZARE și RESPONSABILIZARE (cap.VI din SNA)
O societate civilă mai bine informată, conștientă de rolul ei privind participarea, proiectarea,
angajarea, evaluarea și certificarea serviciilor publice, va avea ca efect o diminuare a faptelor de
corupție. Întărirea cooperării cu societatea civilă, încurajarea dialogului prin parteneriate public-
private, între reprezentanții guvernului, sindicate, patronate, media și ai reprezentanților ONG-urilor,
contribuie în mod decisiv la eliminarea unora dintre factorii de risc generatori de corupție.
Principiile etice care guvernează administrația publică vizează și standarde minime cu privire la
comportamentul pe care trebuie să îl aibă toți cei care își desfășoară activitatea în cadrul administrației
publice. Aceste principii includ: profesionalismul, imparțialitatea, amabilitatea, încrederea, echitatea.

SIMPLIFICAREA PROCEDURILOR ADMINISTRATIVE

Simplificarea procedurilor administrative constituie un mijloc de luptă împotriva corupției, având un rol
semnificativ în reducerea acestui fenomen la nivelul administrație publice. Efectul simplificării
administrative este facilitarea raporturilor dintre administrație și cetățean, acest lucru reprezentând
rațiunea de a fi a serviciilor publice, deoarece simplificând formalitățile administrative se reduc în mod
proporțional și sarcinile ce le corespund. Simplificarea administrativă vizează atât ameliorarea
reglementărilor existente (proces curativ) și conceperea de noi reglementări (proces preventiv), cât și
identificarea de soluții alternative la reglementările existente (simplificarea procedurilor interne).
Utilizarea administrației electronice duce la o simplificare efectivă a procedurilor, deoarece
utilizatorul are acces direct la toate infomațiile, la o mai bună conectare a procedurilor între ele și la
evitarea cererii repetate de date.
Studiile, analizele elaborate și recomandările formulate oferă un fundament solid pentru
elaborarea/actualizarea documentelor de politici publice la nivelul sectoarelor vizate și contribuie la
adoptarea unor decizii viitoare, care vor permite acționarea asupra cauzelor primare ale
corupției. Analizele pe fiecare sector în parte permit o evaluare a amplitudinii fenomenului corupției,
și, în consecință, implementarea unor măsuri anticorupție eficiente pe termen lung.
 TRANSPARENŢĂ ȘI EFICIENŢĂ
Reforma managementului resurselor umane, în contextul luptei împotriva corupției,
se desfășoară într-un spectru larg, având ca scop o performanță mai bună și o
responsabilitate definită de rezultate, un serviciu public eficient și transparent,
bazat pe costuri minime. Semnalele venite de la nivelul sectoarelor vulnerabile și al
administrației publice locale au indicat necesitatea instituirii de măsuri în vederea
creșterii transparenței și eficienței cheltuirii banului public, cu referire la procesul de
achiziții publice.
PREVENIREA ȘI COMBATEREA CORUPŢIEI PRIN COMUNICARE ȘI COLABORARE
Preluarea opiniilor cetățenilor determină o ameliorare continuă a serviciilor
oferite. Cetățenii au posibilitatea de a-și exprima opiniile și preferințele, fapt care va
conduce la o creștere a eficacității administrației. Demersurile privitoare la calitate
se înscriu în cadrul unui proces de ameliorare continuă, care are ca finalitate plasarea
utilizatorului în centrul preocupărilor serviciilor publice. Existența unor proceduri
democratice, bazate pe mecanisme concrete și permanente de punere în practică a
unui sistem de preluare/ascultare a dorințelor cetățenilor, primirea și tratarea
observațiilor și reclamațiilor și, nu în ultimul rând, reevaluarea modalităților de
contact, a procesului de muncă și a organizării interne duc la ameliorarea relației
cetățean – administrație. Totodată, utilizatorul serviciilor publice este mai bine
informat cu privire la canalele de acces, documentele necesare, termenele și
modalitățile de utilizare a căilor de atac.
 Rezultatele acțiunilor
Obiectivul 1. Creșterea gradului de informare a publicului cu privire la
consecințele actelor de corupție
a) rapoarte de evaluare a acțiunilor desfășurate în parteneriat cu ONG-uri,
sindicate, patronate;
b) asociații profesionale;
c) rapoarte de monitorizare a aparițiilor în presa scrisă și audiovizuală;
d) rapoarte de evaluare a impactului acestor campanii;
e) materiale promoționale distribuite.

Obiectivul 2. Creșterea gradului de responsabilizare a personalului propriu

asupra riscurilor asociate corupției
a) rapoarte de evaluare a sesiunilor de instruire derulate pe baza programelor
actualizate și a tematicilor abordate;
b) acte normative/administrative adoptate.
 Obiectivul 3. Eliminarea barierelor administrative
a) proceduri simplificate/revizuite și instituţii care le implementează;
b) număr de instituţii care au implementat instrumente de managementul
calităţii totale;
c) număr de instituţii care au implementat instrumente de managementul
riscului;
d) rapoarte de monitorizare privind implementarea instrumentelor de
managementul calităţii totale și managementul riscului;
e) acte administrative adoptate.

Obiectivul 4. Utilizarea tehnologiilor informatice în cadrul serviciilor publice

a) rapoarte de monitorizare privind numărul de accesări online ale serviciilor;
b) rapoarte de monitorizare a serviciilor oferite în sistem de ghișeu unic;
c) rapoarte de monitorizare a instituţiilor ce oferă informaţii în sistem
electronic;
d) acte administrative adoptate.
Obiectivul 5. Sprijinirea administrației publice în vederea evaluării
dimensiunii fenomenului de corupție
a) rapoarte de evaluare a studiilor și analizelor;
b) rapoarte de evaluare a auditărilor independente;
c) rapoarte privind recomandările formulate.

Obiectivul 6. Adaptarea cadrului legislativ și a politicilor publice conform

recomandărilor studiilor, analizelor și auditurilor independente
a) raport de evaluare a campaniilor, întâlnirilor, seminariilor organizate;
b) politici publice și strategii adaptate și adoptate.
Obiectivul 7. Creșterea transparenței în sistemul de management al
resurselor umane
a) raport de monitorizare a aparițiilor în presa scrisă centrală și locală privind
organizarea concursurilor, condițiile de recrutare și selecție a personalului;
b) rapoarte anuale de monitorizare a stadiului de implementare a strategiilor de
resurse umane;
c) rapoarte de monitorizare privind creșterea transparenței în procesul de
promovare a personalului.

Obiectivul 8. Gestionarea corectă a fondurilor publice

a) rapoarte de monitorizare a documentelor publicate (programe anuale de
investiții, achiziții, anunțuri, rapoarte etc.);
b) acte administrative adoptate.
Obiectivul 9. Susținerea campaniilor de prevenire a fenomenului corupției
a) rapoarte elaborate cu privire la consultările cu societatea civilă;
b) materiale promoționale distribuite;
c) rapoarte de monitorizare a plângerilor și reclamațiilor înregistrate și
rezolvate;
d) rezultatele evaluării sondajelor de opinie;
e) acte administrative adoptate.

Obiectivul 10. Combaterea fenomenului corupției prin întărirea colaborării

intra și interinstituționale și prin monitorizarea aplicării prevederilor legale
a) recomandări preluate în urma controalelor și auditărilor efectuate;
b) rapoarte de evaluare privind recomandările formulate;
c) acte normative adoptate.