Arhivistica este disciplina care se ocupă cu cercetarea izvoarelor scrise pe suporti
friabil, usor deteriorabili, pe baza cărora se efectuează cercetări fundamentale şi aplicativ, în vederea stabilirii soluțiilor optime de ordonare, selecționare, inventariere, conservare şi valorificare a documentelor. Aceasta reprezintă ştiinţa care se ocupă cu teoria şi practica muncii în arhive.
Arhivistica, ca disciplină științifică, dar și ca activitate practică, presupune
cunoaşterea unor discipline conexe cum ar fi- epigrafic, paleografie, cronologie.
Termenul de arhivă provine din limba greacă, de la cuvântul,,archeion,. Care
desemna locul unde îşi avea reședința arhontele, un înalt magistrat din polis-ul grecesc, precum şi locul în care se păstrau actele emise în timpul activității sale. Ulterior, termenul a fost preluat de romani sub forma de archivum, arcivum, archivium... În evul mediu, noțiunea desemna nu doar locul de păstrare al documentelor ci și documentele aferente locului de păstrare.
Arhiva, ca şi ansamblu sau totalitate de documente, trebuie să ia naştere în urma
unei activități desfăşurate de un creator de arhivă. Prin urmare, trebuie să fie constituită dintr-un ansamblu de documente acumulate în cursul activității desfăşurate de creatorul de arhivă, să formeze o unitate organic, constituită după o anumită ordine sau păstrată într-un loc determinat iar păstrarea documentelor să fie justificată de utilizarea lor.
Termenul de arhivă are diferite interpretări, astfel 1. Instituție specializată în
păstrarea, organizarea,valorificarea documentelor de arhivă cu valoare practică sau istorico-documentară- 2. Compartiment, sector, structură organizată destinată păstrării documentelor acumulate de către un creator de fond, cu evidență proprie- 3. Indică ansamblul de documente provenite de la un creator.
În baza practicii arhivistice s-au stabilit trei categorii de arhive – arhiva curentă, arhiva de depozit și arhiva istorică.