DESCENTRALIZAREA

Conform legii 195/2006, descentralizarea este transferul de competenta

administrativa si financiara de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul
administratiei publice locale sau catre sectorul privat. De asemenea,
descentralizarea mai este recunoscuta si ca principiu constitutional in Constitutia
Romaniei, conform articolului 120(1): “Administratia publica din unitatile
administrative-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei
locale si deconcentrarii serviciilor publice” si articolului 123(1): “Guvernul
numeste un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti”.

La noi in tara, conceptul descentralizarii este reprezentat de imbinarea a trei

elemente, si anume:

a. continuarea descentralizarii prin transferul de competente si

responsabilitatii administrative si financiare, de la nivelul autoritatilor administratiei
publice centrale la nivelul autoritatilor locale;

b. continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilitati

in teritoriu in functie de necesitatile pe plan local, in cadrul aceleiasi structuri
administrative (serviciile deconcentrate functioneaza in subordinea ministerului care
le-a delegat responsabilitatea);

c. transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, in functie de necesitatile

cetatenilor si pentru eficientizarea acestora, in servicii descentralizate in
responsabilitatea autoritatilor locale.

Dupa responsabilitatile transferate, descentralizarea este impartita in trei

categorii: politica, administrativa si fiscala.

Descentralizarea politica

Implica conferirea catre cetatenia unei puteri mai mari in procesul de luare
a deciziilor, in particular acest lucru intamplandu-se prin derularea de procese
democratice.

Succesul descentralizarii politice depinde de o serie de componente cheie,

cum ar fi: reforme constitutionale sau statutare, existenta pluralismului politic,
intarirea corpurilor legiuitoare si a unitatilor politice locale. De obicei,
descentralizarea politica determina baza aparitiei si dezvoltarii unor numeroase
sarcini administrative la nivelul sectorului public.
 Descentralizarea administrativa

Conform literaturii de specialitate, reprezinta transferul de responsabilitati

privind planificarea, finantarea si gestionarea unor anumite functii publice de la
nivelul guvernului central si al agentiilor sale la unitatile subordonate, autoritati
publice semi-autonome sau autoritati regionale sau locale. Diferitele subcategorii de
descentralizare administrativa sunt frecvent definite pe baza tipurilor de institutii
sau agentii la care responsabilitatile sunt transferate:

deconcentrarea:  reprezinta cea mai slaba forma de descentralizare care

implica transferul de autoritate si responsabilitati de la nivelul ministerelor sau
agentiilor, la structurile din teritoriu care apartin acestora;

devolutia:  genereaza un grad de autonomie mai ridicat si implica transferul de

responsabilitati de la nivelul guvernului central, la niveluri de guvernare
inferioare care au fost imputernicite prin prevederi constitutionale sau statutare;

delegarea:  implica transferul de responsabilitati de la agentiile centrale la

entitati semi-autonome, operand independent sau semi-independent de guvern;

privatizarea:  este cateodata privita ca o forma de descentralizare (una

proiectata in asa fel incat performante mai inalte privind eficienta stilului de piata
pot fi generate prin grade sporite de autonomie si flexibilitate mai mare in luarea
deciziilor) si implica transferul de responsabilitati de la guvern la entitati private. In
cadrul privatizarii, responsabilitatile pot fi transferate chiar la furnizorii de servicii
propriu-zisi.

Descentralizarea fiscala:

Se refera la marirea controlului autoritatilor locale asupra resurselor

financiare, fie in termeni de repartizare a cheltuielilor, fie a generarii de venituri.
Multe din lucrarile de specialitate privind descentralizarea fiscala se concentreaza pe
natura transferurilor inter-guvernamentale si pe diferentele privind capacitatea de
generare a veniturilor a diferitelor tipuri de autoritati. Un aspect important in
analiza descentralizarii fiscale este reprezentat de o echilibrare corespunzatoare
intre autoritate si resursele financiare necesare exercitarii acelei autoritati.

Potrivit noii Legi cadru a descentralizarii nr. 195 din 22 mai 2006, principiile care
guverneaza descentralizarea la nivelul Romaniei sunt urmatoarele:

a) principiul subsidiaritatii, care consta in exercitarea competentelor de

catre autoritatea administratiei publice locale situata la nivelul administrativ cel mai
apropiat de cetatean si care dispune de capacitate administrativa necesara;
 b) principiul asigurarii resurselor corespunzatoare competentelor
transferate;

c) principiul responsabilitatii autoritatilor administratiei publice locale in

raport cu  competentele ce le revin, care impune obligativitatea realizarii
standardelor de calitate in furnizarea serviciilor publice si de utilitate publica;

d) principiul asigurarii unui proces de descentralizare stabil, predictibil,

bazat pe  criterii  si reguli obiective, care sa nu constranga activitatea autoritatilor
administratiei publice locale sau sa limiteze autonomia locala financiara;

e)  principiul echitatii, care implica asigurarea accesului tuturor cetatenilor la

serviciile publice si de utilitate publica;

f) principiul constrangerii bugetare, care interzice utilizarea de catre

autoritatile administratiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subventiilor
pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

g) principiul autonomiei locale, inteles prin asigurarea cadrului legal si

garantarea dreptului si capacitatii efective a autoritatilor administratiei publice si
locale de a solutiona si gestiona, in cadrul legii, in nume propriu si in interesul
populatiei, o parte importanta a treburilor publice;

h)            principiul asigurarii transferului de competente, bazat pe interesele

publice urmarite de colectivitatile respective, cum ar fi: satul (comuna), orasul
(municipii), raionul, sau alte unitati teritorial-autonome, in baza unor criterii si
reguli obiective, rationale si transparente, care sa nu constranga activitatea
autoritatilor administratiei publice locale sau sa limiteze exercitiul nemijlocit al
autonomiei locale;
i)       principiul transparentei si consultarii adecvate a autoritatilor
publice locale, in timp util, in cursul procesului de planificare si de luare a
deciziilor, inclusiv prin structurile lor asociative, asupra oricaror chestiuni ce
le privesc in mod direct ori sunt legate