Sunteți pe pagina 1din 16

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

ADMINISTRATIE SI MANAGEMENT PUBLIC

DESCENTRALIZAREA IN ROMANIA
DESCENTRALIZAREA IN DOMENIUL TRANSPORTULUI

1
CUPRINS:
I. Descentralizarea in Romania .............................................................................. 3
I.1 Descentralizarea-aspecte generale.............................................................. 3
I.2 Formele descentralizarii ............................................................................. 6
I.3 Principiile descentralizarii .......................................................................... 7
I.4 Avantaje si dezavantaje ale descentralizarii ............................................... 8
II. Descentralizarea in domeniul transporturilor ............................................... 11
III. Efecte ale procesului de descentralizare ....................................................... 14
IV. Bibliografie ....................................................................................................... 16

2
I. Descentralizarea in Romania

I.1 Descentralizare – Aspecte generale

Descentralizarea semnifică modalitatea în care se realizează conducerea


administraţiei publice, respectiv dacă acest lucru este făcut dintr-un centru unic
constituit la nivel statal şi având o componenţă ierarhică dominantă (sistem
centralizat) sau din centre multiple, cât mai aproape de nivelul unde urmează să se
execute decizia administrativă (sistem descentralizat).
Într-o altă accepţiune, descentralizarea semnifică transferul de competenţă
administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul
administraţiei publice locale sau către sectorul privat (Albu, 2008). Tot în acest
sens Profiroiu (2006, p.33) defineşte descentralizarea ca fiind procesul
transferului de autoritate/responsabilitate administrativă şi financiară de la
nivelul administraţiei pubice centrale la nivelul administraţiei publice locale.
Transferul de autoritate/responsabilitate se referă în domeniul planificării, luarea
deciziei (finanţe, fiscalitate), responsabilităţi legale (emitere de regulamente,
hotărâri locale) şi managementul serviciilor locale pentru care se face transferul.
Putem considera că descentralizarea nu are efecte doar asupra diferitelor
niveluri ale administraţiei publice, adică pe verticală, ci are şi efecte orizontale
asupra unor componente ale administraţiei publice cum ar fi procesul decizional,
planificarea financiară, alocarea resurselor umane. De asemenea, descentralizarea
în mod formal, permite serviciilor publice să se administreze ele însele, sub
controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea
unor autorităţi proprii şi le asigura cu resursele necesare.
O definiţie care înglobează toate aspectele menţionate anterior este cea a lui
Balducci: „descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativă

3
care permite colectivităţilor umane sau serviciilor publice să se administreze ele
însele sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite
constituirea unor autoritaţi proprii şi le dotează cu resursele necesare” (Balducci,
1987 apud. Alexandru, 2007, p. 178).
Sintetizând, prin descentralizare putem înţelege că statul nu îşi asumă singur
sarcina administrării, ci o împarte în anumite cote, fie prin responsabilităţi
administrative, fie financiare, cu alte categorii de persoane, cum sunt colectivităţile
locale, iar puterea ierarhică specifică centralizării este înlocuită cu controlul
administrativ de legalitate.
Definiţia lui Bălan (2005), faţă de celelate definiţii amintite, include
organele alese de către membrii unei colectivităţi locale, ce au putere de decizie
asupra tuturor sau a unora dintre problemele apărute la nivel local. Cu alte cuvinte,
organele reprezentative nu mai sunt alese de la centru, ci prin sufragiu direct, secret
şi liber exprimat al cetăţenilor iar ei au puterea de a decide în problemele locale,
fără a mai fi condiţionaţi de organele statale, având patrimoniu propriu care le
permite să se organizeze, să fucţioneze şi să se gestioneze ele singure, în mod
independent, ceea ce înseamnă că avem, conform literaturii de specialitate o
descentralizare teritorială.
Această ultimă definiţie aduce în discuţie, posibilitatea cetăţenilor de
paricipare la procesul luării deciziilor în problemele ce privesc societatea, prin
organele reprezentative alese, cum susţinea anterior Bălan şi fiind întărită de
Debbasch prin democraţia ce este indispensabilă descentralizării.
Definiţiile prezentate anterior sunt mai mult dintr-o perspecivă legală,
bazată pe descentralizarea administrativă, care cuprinde anumite concepte cheie
cum ar fi: conducerea administraţiei publice, transferul de competenţă
administrativă şi financiară, acorduri, organizare, sistem, organe alese, puterea de
decizie, unităţi administrative autonome, participarea cetăţenilor, redistribuirea
4
responsabilităţilor etc., insa descentralizarea poate fi definita, de asemenea intr-un
sens mult mai larg care cuprinde şi alte concepte cum ar fi: guvernare locală,
modalităţi alternative de furnizare a serviciilor publice, privatizare, guvernare
eficienţă.
O primă definiţie a autorului se referă la restructurarea sau reorganizarea
autorităţii astfel încât să se ajungă la un sistem de co-responsabilitate, pe baza
principiului subsidiarităţii, crescând astfel calitatea şi eficienţa sistemului de
guvernământ în întregul său cât şi autoritatea şi capacitatea nivelurilor
subnaţionale. Această definiţie aminteşte despre o structură, ce trebuie
reorganizată, despre responsabilitate (la fel ca definiţiile de mai sus), ca element
de noutate este principiul subsidiarităţii, în sensul că decizia administrativă să fie
cât mai aproape de cetăţean, iar din acestea derivă anumite efecte sau beneficii:
calitate, eficienţă, autoritate, capacitate.
Dintr-o altă perspectivă, descentralizarea este definită ca fiind „un element
cheie al bunei guvernări - cum ar fi creşterea oportunităţilor cetăţenilor de a
participa în luarea deciziilor economice, sociale şi politice, dezvoltarea abilităţilor
oamenilor de a acţiona, transparenţa şi responsabilitatea crescută din partea
instituţiilor statului”.
Asemeni cercetătorilor World Bank ce au inclus transparenţa şi participarea
cetăţenilor pentru o mai bună guvernare, următoarea definiţie aminteşte aceste
concepte în procesul de descentralizare. Astfel, descentralizarea „nu trebuie văzută
ca un scop în sine, ci ca un mijloc de a crea un guvernământ local mai
transparent, eficace şi care răspunde nevoilor cetăţenilor şi de a crea sisteme de
luare a deciziei la nivel local de către reprezentanţi aleşi”. În acest sens,
guvernămintele locale vor putea răspunde unor varietăţi de nevoi sociale deoarece
nevoile şi priorităţile oamenilor vor fi cunoscute. Strategiile în acest scop necesită
procese descentralizate, locale şi participative prin care se identifică şi se
5
soluţionează obiective prioritare în domeniile reducerii sărăciei, crearea de locuri
de muncă, egalitatea între sexe şi protecţia mediului înconjurător.
La fel cum Noul Management Public include printre altele, acţiunile noi,
inovative, faţă de managementul tradiţional, următoarea definiţie a descentralizării
„stimulează căutarea de inovaţii în ceea ce priveşte politicile şi programele publice
în primul rând pentru că descentralizarea reprezintă ea însăşi o practică inovativă
în structurarea guvernământului. În cel de al doilea rând ea încurajează inovaţia
prin aceea că forţează administraţia locală să îşi asume responsabilităţi noi şi cu o
arie de cuprindere mai mare în procesul de furnizare de servicii publice locale. Iar
asumarea de noi responsabilităţi presupune îmbunătăţirea tehnicilor şi practicilor
în domeniile planificării, bugetării, managementului, adoptarea de noi
instrumente, dezvoltarea şi pregătirea resursei umane care este necesară pentru
furnizarea programelor/activităţilor descentralizate”.
I.2 Formele descentralizarii
Descentralizarea se poate prezenta sub doua forme. O forma este
descentralizarea teritoriala, in baza careia dobandesc personalitate juridica -
capacitate juridica, bunuri proprii, buget propriu - unele colectivitati locale care au
organe de reprezentare, cum sunt: judetul, municipiul, orasul, comuna. Cea de a
doua forma, descentralizarea prin servicii numita si 'descentralizare tehnica' este
aceea care corespunde crearii de stabilimente publice sau 'colectivitati teritoriale'
care au personalitate juridica, rolul acestora fiind de a administra un serviciu
public.
In timp ce descentralizarea teritoriala este o repartitie - ceruta de diversitatea
realitatilor sociale - a treburilor administrative ale tarii pe intreg teritoriul acesteia,
descentralizarea tehnica este aceea care corespunde exigentelor unei repartitii
armonioase a functiilor intre diferitele alcatuiri sociale care compun administratia
publica.
6
Descentralizarea teritoriala este determinata mai mult de aspiratiile politice,
in timp ce descentralizarea tehnica este dictata de nevoia asigurarii unei eficiente
ridicate, de aceea ideea de autogestiune este mai pronuntata in contextul des-
centralizarii teritoriale decat in cel al descentralizarii tehnice.
I.3 Principiile descentralizarii
Descentralizarea este procesul transferului de autoritate/responsabilitate
administrativã si financiarã de la nivelul administraþiei publice centrale la cel al
administraþiei publice locale. Transferul de autoritate/ responsabilitate se referã
la domeniul planificãrii, luarea deciziei (finanþe, fiscalitate), responsabilitãþi
legale (emitere de regulamente, hotãrâri locale) ºi managementul serviciilor
publice pentru care se face transferul.
Procesul de descentralizare/deconcentrare se întemeiazã pe principii ºi
reguli ce asigurã urmãtoarele:
a) principiul subsidiarității, care constă în exercitarea competențelor de către
autoritatea administrației publice locale situată la nivelul administrativ cel mai
apropiat de cetățean și care dispune de capacitate administrativă necesară;
b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate;
c) principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în
raport cu competențele ce le revin, care impune obligativitatea realizării
standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică;
d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat
pe criterii și reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților
administrației publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară;
e) principiul echității, care implică asigurarea accesului tuturor cetățenilor la
serviciile publice și de utilitate publică;
f) principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către
autoritățile administrației publice centrale a transferurilor speciale sau a
7
subvențiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.
I.4 Avantaje si dezavantaje ale descentralizarii
În continuare voi prezenta argumentele pro şi contra în ceea ce priveşte
procesul de descentralizare, atât pentru a putea compara punctele forte cu cele
slabe, cât şi pentru a putea argumenta de ce avem nevoie de un sistem
descentralizat în detrimentul unui sistem centralizat.
Avantajele procesului de descentralizare:
1. Descentralizarea constituie mijlocul de a fragmenta şi dispersa puterea politică.
2. Descentralizarea oferă posibilităţi de iniţiativă economică locală deoarece
centralizarea este însoţită adesea de o concentrare a puterii atât politică cât şi
economică în capitală. Această concentrare este nefastă intereselor celorlalte oraşe
şi comunităţi din interiorul unei ţări. Cei depărtaţi de capitală au adesea mari
dificultăţi în crearea unui mediu de natură să favorizeze dezvoltarea economică,
fiind lipsiţi de mijloacele necesare pentru a investi. Generând spiritul de iniţiativă
individuală, creşte interesul faţă de administraţia locală, slăbind rolul locuitorilor
doar de simpli administraţi, iar autoritatea locală poate soluţiona şi satisface
operativ interesele locale.
3. Descentralizarea oferă cetăţeanului sentimentul de eficienţă politică, el
reacţionând pozitiv la o conducere mai apropiată. Asigură climatul prielnic ca
interesele locale să se dezvolte în mod natural, în conformitate cu obiceiurile
localnicilor şi în concordanţă cu cerinţele reale ale acestora, care nu pot fi
cunoscute mai bine de nimeni alţii decât ei înşişi. Totodată generează sentimentul
de libertate locală, interesul pentru binele obştesc, care determină dezvoltarea
multilaterală a colectivităţilor umane şi valoarea întregii naţiuni.
4. Locuitorii comunităţii participă direct prin alegeri la desemnarea autorităţilor
locale, motiv pentru care creşte şi interesul lor în implicarea în administraţie, cât
şi la eficienţă deoarece interesele locale sunt rezolvate în condiţii mai bune. Astfel
8
deciziile sunt luate mai repede de autorităţile locale nefiind necesară aprobarea lor
prealabilă sau ulterioară de la centru.
5. Din punct de vedere managerial, aduce o mai mare eficienţă, flexibilitate şi
preocupare pentru nevoile colectivităţilor, realizând o apropiere între
reprezentanţii aleşi şi populaţie, ceea ce permite un control al electoratului,
asigurându-se în acest mod o corespondenţă între politicile formale şi dorinţele
cetăţenilor.
6. Din punct de vedere politic, aduce avantaje pe planul responsabilităţilor
autorităţilor şi a participării cetăţenilor la viaţa publică locală.
7. Din punct de vedere economic, procesul de descentralizare al puterii permite o
mai mare diversitate şi largă participare la activităţile locale. O soluţie eficientă,
în sectorul public, nu se realizează de la sine. Acest lucru se realizează în sectorul
privat prin piaţa liberă. Autorităţile locale vor putea să adapteze bugetele locale în
aşa fel încât serviciile să fie produse în cantitatea şi la nivelul de calitate pe care
cetăţenii le doresc şi pentru care pot să plătescă.
8. Autorităţile locale sunt mai apropiate de baza de impozitare, deci au o poziţie
mai bună de a decide ce anume să se impoziteze, la ce nivel şi cum să colecteze
cel mai bine impozitele respective (exp. Impozitul pe proprietate).
9. Din punct de vedere al performanţelor, descentralizarea oferă servicii mai bune,
cu resurse mai bune, iar utilizatorii sunt mult mai satisfăcuţi. Personalul poate
deveni mult mai motivat în unităţile mici, unde ei chiar pot simţi că pot avea un
impact real.
10. Descentralizarea îmbunătăţeşte controlul şi responsabilitatea, motivarea
personalului, coordonarea între unităţi, fluxul de pacienţi şi resursele utilizate.
11. Descentralizarea creează oportunităţi pentru ajustarea locală şi experimentează
soluţii organizaţionale care se pot răspândi şi la alte unităţi.
12. Descentralizarea compensează sărăcia factorilor de decizie de la nivel central.
9
13. Descentralizarea îmbunătăţeşte resursele şi performanţa şi astfel creează
condiţii mai bune pentru îndeplinirea obiectivelor de productivitate, eficienţă şi
eficacitate, calitatea serviciilor şi cheltuielile cu controlul lor.
14. Permite promovarea managementului participativ în gestionarea intereselor
fiecărei colectivităţi locale.
15. Soluţionarea mai rapidă, în funcţie de specificul şi resursele locale, a
problemelor din fiecare unitate administrativ teritorială.
Dezavantajele procesului de descentralizare
1. Sunt greu de găsit buni specialişti în administraţia publică în localităţile mici
care să poată gira serviciile publice. Astfel, la început lipsa de experienţă a noilor
autorităţi alese poate duce la apariţia unor decizii sau măsuri care să nu satisfacă
în totalitate nevoile colectivităţilor.
2. Procesul de descentralizare al responsabilităţilor în promovarea dezvoltării
regionale aduce zonele mai sărace în competiţie deschisă cu cele mai bogate, motiv
pentru care zonele dezavantajate trebuie să primească un ajutor la nivel central.
Astfel, Guvernul este dator să adopte o politică de solidaritate naţională, care să
realizeze în practică o mai mare conciliere între conceptul de descentralizare şi cel
de dezvoltare echilibrată.
3. Poate fi dificil de atras personal calificat în zonele rurale.
4. Descentralizarea reduce capitalurile proprii, echitatea serviciilor, calitatea, care
va fi diferită pe teritoriul unităţilor descentralizate în funcţie de capacitatea locală.
În opinia mea, atât descentralizarea, cât şi centralizarea prezintă anumite
avantaje, iar o dată cu aplicarea de exemplu a descentralizării, renunţăm la
avantajele centralizării în detrimentul celuilalt sistem, deoarece descentralizarea
se demonstrează a fi o soluţie mai avantajoasă (exemplul preluat şi din experienţa
altor ţări), fiind mult mai performantă cel puţin din punct de vedere teoretic în
comparaţie cu sistemul centralizat aplicat în trecut şi care s-a dovedit ineficient,
10
atât pentru România, cât şi alte ţări comuniste.

II. Descentralizarea in domeniul transportului

Activitatea generală privind reorganizarea şi restructurarea instituţiilor şi


unităţilor din cadrul M.T. s-a desfăşurat în contextul implementării noilor
reglementări armonizate gradual cu legislaţia Uniunii Europene. Procesul de
restructurare şi descentralizare s-a realizat treptat, urmărindu-se atât crearea unor
condiţii optime de dezvoltare şi modernizare a instituţiilor publice şi societăţilor
comerciale nou create, cât şi asigurarea de către acestea a unor activităţi şi servicii
corespunzătoare cerinţelor existente.
Prin delegarea de competenţe şi externalizarea unor structuri organizatorice
din aparatul central al Ministerului Transporturilor s-au înfiinţat 3 instituţii publice
extrabugetare în domeniul autorităţii tehnice, supravegherii şi controlului,
respectiv: Autoritatea Feroviară Română – AFER, Autoritatea Rutieră Română –
ARR şi Inspectoratul Navigaţiei Civile – INC, actualmente Autoritatea Navală
Română.
Procesul de transferare a unor competenţe de la M.T. la autorităţile
administraţiei publice locale şi către sectorul privat s-a realizat treptat corelat cu
modificările produse în cadrul legislativ şi instituţional.
Descentralizarea s-a contretizat in:
 Transferul unor competenţe de la nivelul Ministerului Transporturilor către
autorităţi ale administraţiei publice locale;
 Diminuarea participării statului în structura acţionariatului prin transferul
(privatizarea) acţiunilor deţinute la societăţile comerciale de sub autoritatea

11
M.T. către sectorul privat.
In total, au fost privatizate 39 de societati comerciale, din domeniul
transportului feroviar, rutier si naval, societatii ce desfasurau activitati de reparatii
si intretinere. Prin privatizarea acestor societatii s-a asigurat transferul proprietăţii
de stat către sectorul privat în condiţii de transparenţă, corectitudine şi eficienţă.
In ceea ce priveste transferul de competente, in domeniul transportului aerian
si zonelor libere a fost realizata trecere unor regii autonome de sub autoritatea
Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor judetene.
Consiliile judeţene exercită următoarele competenţe cu privire la regiile
autonome cu specific deosebit, de interes local:
- aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare proprii, în condiţiile
legii; - numirea, în condiţiile legii, a membrilor Consiliului de Administraţie;
- numirea şi schimbarea directorului general al regiei autonome, cu avizul
Ministerului Transporturilor;
- aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale regiilor autonome preluate
de sub autoritatea M.T., în condiţiile legii;
- asigurarea din bugetul local al judeţului, în limita sumelor aprobate cu
această destinaţie, a finanţării cheltuielilor curente şi de capital ale regiilor
autonome cu specific deosebit, de interes local, în completarea veniturilor proprii
ale acestora;
In ceea ce priveste domeniul transportului rutier, potrivit Legii serviciilor
publice de transport public local nr. 92/2007 competenţele/atribuţiile în domeniul
transportului de persoane prin servicii regulate au fost partajate între autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale de la nivelul judeţelor, comunelor, oraşelor
şi municipiilor.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt autorităţi de reglementare în
domeniul transportului public local, stabilesc norme şi regulamente pentru
12
executarea serviciilor de transport public local, precum şi tarife de călătorie, acordă
autorizaţii pentru executarea transportului public local pentru operatorii de
transport şi licenţe de transport pentru autovehiculele care execută transport public
local.
În domeniul serviciului de transport public local, autorităţile administraţiei
publice locale au următoarele obiective principale:
- înfiinţarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru transportul
public local, cu sau fără personalitate juridică; în acest sens, pot organiza servicii
de transport public local de persoane şi mărfuri ca o activitate proprie, ca o activitate
concesionată sau ca o activitate în sistem concurenţial;
- atribuirea serviciilor de transport public local operatorilor de transport rutier
şi transportatorilor autorizaţi, în funcţie de nivelul efortului investiţional al acestora
realizat în mijloacele de transport şi în infrastructura de transport;
- asigurarea finanţării necesare dezvoltării componentelor sistemului de
transport public local, în condiţiile în care acestea aparţin domeniului public sau
privat al autorităţilor administraţiei publice locale;
- informarea şi consultarea periodică a populaţiei asupra politicilor de
dezvoltare durabilă din domeniul serviciului de transport public local.
Actul normativ menţionat prevede că statul poate acorda sprijin economic
pentru dezvoltarea cantitativă şi calitativă a serviciiilor de transport public local
organizate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi a infrastructurii
tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local. Programele de
transport public de persoane pe trasee la nivel local sau la nivel judeţean se
realizează cu aprobarea consiliului local, consiliului judeţean sau a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti (CGMB), după caz.
In urma procesului de descentralizare, consiliile judetene au capatat:
 Competente partajate:
13
o organizarea, reglementarea, coordonarea şi controlul privind prestarea
serviciilor de transport public desfăşurate pe raza lor administrativ-teritorială;
o înfiinţarea de societăţi de transport public (fără un aviz din partea
M.T.);
o stabilirea şi aplicarea strategiei pe termen mediu şi lung pentru
extinderea, dezvoltarea şi modernizarea serviciilor de transport public local, ţinând
seama de planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, de programele de
dezvoltare economico-socialã a localităţilor şi de cerinţele de transport public local,
evoluţia acestora, precum şi de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri
energetice reduse şi emisii minime de noxe.
 Competenta exclusiva:
o înfiinţarea de autorităţi judeţene de transport care să asigure, să
organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de
transport public de persoane prin servicii regulate desfăşurate între localităţile
judeţului.

III. Efecte ale procesului de descentralizare

Transferul de competenţe de la M.T. la autorităţile administraţiei publice


locale sau către sectorul privat au condus la crearea cadrului adecvat pentru o
creştere economică durabilă, îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru populaţie şi
asigurarea premizelor pentru oferirea şi realizarea unor servicii publice de calitate
pe întreg teritoriul României.

14
De asemenea, conform Strategiei sectoriale privind procesul de
descentralizare in cadrul Ministerului Transportului, procesul de externalizare a
unor activităţi şi organizarea desfăşurării acestora în cadrul unor structuri
administrative distincte pe domenii de specialitate (organisme tehnice specializate,
instituţii publice, societăţi comerciale) a condus la diminuarea şi flexibilizarea
structurilor organizatorice interne ale M.T., întărirea capacităţii administrative şi
instituţionale a acestuia, a unităţilor din subordine, de sub autoritate sau din
coordonare, creşterea responsabilităţilor şi eficientizarea activităţilor de relaţii cu
publicul. S-au redus şi în unele domenii s-au eliminat complet atribuţiile
ministerului ca instituţie sub aspectul relaţiilor directe cu publicul (relaţii de tip
ghişeu) pentru obţinerea de documente, avize etc., aceste atribuţii fiind preluate de
structurile nou create din teritoriu.
Funcţionarea în teritoriu a unor instituţii publice specializate pe domeniile
coordonate de M.T. au creat premizele favorabile colaborării dintre specialiştii
acestor instituţii şi ai autorităţilor administraţiei publice locale atât în activitatea
curentă, cât şi în situaţii de urgenţă (calamităţi naturale sau alte situaţii
excepţionale). Prin restructurarea societăţilor comerciale şi externalizarea din
regiile autonome şi societăţile de sub autoritatea ministerului a activităţilor cu
caracter comercial (din domeniile conexe activităţii de transport) s-a creat cadrul
adecvat pentru reducerea participării statului ca acţionar şi transferarea societăţilor
noi înfiinţate în sectorul privat.
Transferul competenţelor exercitate de către structurile cu reprezentare
naţională către structurile teritoriale a condus atât la apropierea autorităţii de zona
unde se generează cerinţele pentru serviciul public, cât şi la crearea oportunităţilor
de utilizare a forţei de muncă locală pentru prestarea serviciilor publice respective.

15
IV. Bibliografie

1. Albu Emanuel et.al, (2008) „Drept administrativ”, Partea I, Fundaţia România de mâine,
Bucureşti.
2. Alexandru Ioan, Cărăuşan Mihaela, Bucur Sorin, (2007) „Drept administrativ”, Ediţia a II-a,
revizuită şi adăugită, Lumina Lex, Bucureşti.
3.Alexandru Ioan, Gilia Claudia, Inanoff Ivan - Vasile (2008), „Sisteme politico-administrative
europene”, Editura Hamangiu, Bucureşti.
4.Onofrei Mihaela, Ana-Maria Bercu (2004/2005) „Implicaţii finaciare ale descentralizării
activităţii administrative”, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
5.Profiroiu Marius şi Profiroiu Alina (2006) „Descentralization process in Romania”,
Transylvania Review of Administrative Sciences
6.Strategia sectorială pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului
Transporturilor, disponibila la
mt.gov.ro/web14/documente/strategie/strategii_sectoriale/STRATEGIE_MT_dupa_aviz_CL_s
i_cu_anexele_noi.pdf

16