Deconcentr

area
serviciilor
publice,
modalitate
de
susținere a
autonomiei
în teritoriu

Cuprins

I. Noțiune.....................................................................................................................................3
II. Principiul deconcentrării serviciilor publce.............................................................................4
III. Atribuțiile pe care le exercită în teritoriu serviciile publice deconcentrate..............................7
IV. Serviciile publice care fac obiectul deconcentrării...................................................................7
V. Prefectul - conducătorul serviciilor deconcentrate din teritoriu...............................................8
Concluzii........................................................................................................................................10
Bibliografie....................................................................................................................................12

2
 I. Noțiune

Potrivit legii-cadru a descentralizării, deconcentrarea este definită ca fiind ”redistribuirea

de competențe admininistrative și financiare de către ministere și celelalte organe de specialitate
ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.”1

Deconcentratele sunt toate structurile de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, care

nu sunt descentralizate administrativ și financiar și sunt subordonate ministerelor și celorlalte
organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, fiind prevăzute în cuprinsul
actelor normative în vigoare care le reglementează organizarea și funcționarea.

Serviciile publice deconcentrate ale organelor administraţiei publice centrale la nivel

administrativ-teritorial se află sub conducerea prefectului, ca fiind reprezentantul Guvernului pe
plan local.

Scopul proceselor de descentralizare şi de deconcentrare este de a îmbunătăţi calitatea

managementului serviciilor publice, asigurând o alocare mai eficientă a responsabilităţilor şi
resurselor acestuia. Astfel, nevoile cetăţenilor sunt mult mai bine servite, deoarece ele sunt mult
mai bine cunoscute la nivel local decât la nivel central.

”Deconcentrarea este destinată echilibrării tendinţelor centralizatoare care vor să

concentreze toate deciziile etatice, cu cele care doresc teritorializarea puterilor pentru apropierea
de nevoile reale ale unei ţări.”2

În România, priorităţile procesului de descentralizare şi deconcentrare sunt îmbunătăţirea

sistemului de furnizare a serviciilor publice descentralizate sau deconcentrate, clarificarea
competenţelor la diferitele nivele şi structuri ale administraţiei publice, creşterea autonomiei
financiare, redefinirea competenţelor prefecţilor, şi creşterea capacităţii, instrumentelor şi
procedurilor necesare implementării acestuia.

1
Legea-Cadru nr. 195 din 22 mai 2006 (actualizată), articolul 2, lit.j
2
Ion Corbeanu, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010
3
 II. Principiul deconcentrării serviciilor publce

Principiul deconcentrării serviciilor publice constă în transferul unor atribuții, care revin
structurilor administrative centrale,unor instituții din subordine, care funcționează în teritoriu.
Acest principiu, în esență, semnifică o diminuare a sistemului centralizat , prin deplasarea în
teritoriu a unei părți importante a activității publice. Prin urmare, caracteristicile centralizării
serviciilor publice se mențin, cu precizarea că în teritoriu puterea centrală nu este reprezentată de
simpli agenți, ci de structuri administrative propriu-zise, înzestrate cu competențe proprii.

Potrivit art. 120, al.1 din Constituția României, ”Administraţia publică din unităţile
administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi
deconcentrării serviciilor publice.”3

Enumerarea principiul deconcentrării serviciilor publice după principiul descentralizarii

și al autonomiei locale, evidențiază că serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și al
celorlalte organe ale admininistrației publice centrale sunt legate structural și organic de
admininistrația statului, nu de autoritățile admininistrației publice locale.

Titularul respectivelor atribuții este ministerul, deoarece activitățile pe care acesta le

exercita reprezintă atributul statului, ele exprimând un interes național general la care acesta nu
poate renunța.

Rolul serviciilor deconcentrate este tocmai acela de a asigura strategia guvernamentală

într-un domeniu sau altul de activitate, prin realizarea atribuțiilor specifice ce aparțin unor
ministere la nivel local.

În cazul deconcentrării, serviciile publice organizate pe plan local rămân parte integrantă
a sistemului ierarhiei centrale. Deciziile legate de competența acestor servicii publice sunt luate
sub puterea ierarhică a autorității centrale și sunt legate structural și organic de admininistrația
statului, nu de autoritățile admininistrației publice locale. Autoritatea centrală poate să dea celei
locale ordine, instrucțiuni cu privire la deciziile pe care să le ia, având și dreptul de control
asupra deciziilor luate de aceasta.

3
https://www.constitutiaromaniei.ro/art-120-principii-de-baza/, accesat la data de 17.12.2019
4
 Principiul deconcentrării serviciilor publice poate fi sistematizat în următoarele:

 din punct de vedere organizatoric, aceste servicii sunt incorporate organic în structura
ministerelor, deci în admininistrația statului, ele desfășurându-și activitatea nu la centru,
ci într-o unitate administrativ-teritorială, adică deconcentrat;
 baza materială și financiară se asigură prin ministerul de resort, iar personalul acestora se
încadreaza în numărul maxim de postură aprobat ministerului;
 conducătorii serviciilor publice deconcentrate sunt numiți și eliberați din funcție de către
miniștri;
 actele emite de conducătorii serviciilor publice deconcentrate pot fi controlate și anulate
numai de către miniștrii cărora li se subordonează, în cadrul controlului ierarhic, nici
prefectul, nici autoritățile admininistrației publice locale neavând această competență.

Deconcentrarea nu trebuie confundată cu descentralizarea, deoarece fiecare dintre ele au

conținuturi distincte, deși ambele sunt specifice statului de drept. Astfel, în timp ce
deconcentrarea are în vedere serviciile publice ale ministerelor și ale celorlalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale organizate în unitățile administrativ-teritoriale,
descentralizarea presupune, rezolvarea problemelor locale de către autorități alese de
colectivitățile locale, care nu se subordonează ierarhic autorităților centrale și ale caror acte nu
pot fi anulate decât de către autorități din sfera puterii judecătorești.

Deconcenetrarea constituie un regim juridic admininistrativ care se situează între

centralizarea admininistrativă și descentralizarea admininistrativă, fiind o centralizare atenuată
sau o slabă descentralizare. Ceea ce o aproprie de centralizare este faptul că titularii serviciilor
deconcentrate organizate în plan local nu sunt aleși de colectivitățile locale, ci sunt numiți de la
centru. Ceea ce o aproprie de descentralizare este faptul că titularii acestor servicii, deși numiți
de la centru, au competențe să rezolve ei problemele locale, fără să le înainteze, în acest scop,
șefului ierarhic, rămânând însă supuși controlului acestuia și obligați să se conformeze actelor
superiorului lor.

Conform Constituţiei din 1991, revizuită, într-un stat unitar, care este un stat centralizat
din punct de vedere politic, pot exista mai multe tipuri de regimuri administrativ-teritoriale,
adică mai multe tipuri de regimuri juridice dintre centru şi teritoriu.

5
 În acest sens avem trei tipuri de regimuri administrative teritoriale:

 regimul de centralizare administrativă;

 regimul de deconcentrare administrativă;
 regimul de autonomie locală.
”Oricare din aceste regimuri juridice este un regim administrativ teritorial, deci el nu
priveşte decât administraţia publică, fără a pune în discuţie unitatea politică a statului. Prin
urmare, regimurile administrative teritoriale există în interiorul statului unitar, iar nu în afara sau
împotriva lui.”4 Problema centralizării administrative sau a deconcentrării administrative, adică
a primelor două tipuri de regimuri administrative teritoriale, se pune în cadrul administraţiei de
stat.

Regimul administrativ centralizat recunoaşte existenţa unui singur subiect de drept public
politico-teritorial, adică a unei singure colectivităţi teritoriale, şi anume statul, care este
colectivitate teritorială naţională, precum şi a unei singure categorii de interese publice, acelea
ale statului (naţionale).

Regimul administrativ deconcentrat rezolvă inconvenientele centralizării administrative

sub aspectul eficienței acţiunii administrative. Caracteristicile centralizării administrative se
menţin, cu excepţia faptului că în teritoriu nu mai există simpli agenţi ai centrului, ci autorităţi
administrative propriu-zise, ce dispun de competenţe proprii. Ele rămân structuri ale
administraţiei de stat, numite şi revocabile de centru, subordonate acestuia şi răspunzătoare în
faţa lui, servind interesele publice unice ale statului, dar dobândesc putere de decizie proprie, cel
puţin pentru unele dintre chestiunile de interes local, cele importante rămânând însă rezervate
centrului.

Partajul între atribuţiile dobândite de autorităţile administrative teritoriale deconcentrate

şi cele rezervate centrului reflectă gradul de deconcentrare administrativă.

Deconcentrarea poate fi:

 deconcentrarea pe verticală, sporindu-se competenţele serviciilor exterioare ale

administraţiei ministeriale;

4
Ion Corbeanu, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010, pag 314
6
  deconcentrare pe orizontală, sporindu-se competenţele conducătorului serviciilor
deconcentrate dintr-o circumscripţie administrativ-teritorială (spre exemplu, prefectul).

Se menţine astfel o administraţie unitară, aceea de administraţie de stat, dar care nu este
caracterizată de uniformitate, autorităţile deconcentrate adaptând la particularităţile locale,
măsurile şi ordinele generale ale autorităţilor centrale. Esenţială pentru deconcentrarea
administrativă este menţinerea puterii ierarhice.

III. Atribuțiile pe care le exercită în teritoriu serviciile publice deconcentrate

Funcționarea efictivă a unei organizații implică exercitarea a trei funcții de bază: decizia,
implementarea și controlul. Atribuțiile pe care le exercită în teritoriu serviciile publice
deconcentrate se încadreaza într-una dintre aceste categorii și pot fi:

 exercitarea funcției decizionale prin: elaborarea normelor, elaborarea strategiilor,

avizare;
 exercitarea funcției de implementare prin: implementarea strategiilor coordonare,
furnizare de servicii, organizarea activității;
 exercitarea controlului intern și extern prin: evidență, informare, monitorizare, evaluare,
control și verificare, aplicare de sancțiuni.

IV. Serviciile publice care fac obiectul deconcentrării

Unitățile administrativ-teritoriale - județul, orașul, comuna și statul, în ansamblul lor, au

menirea de a asigura comunitaților locale condiții cât mai bune de conviețuire sub aspect
economic, social, cultural, de securitate etc. În acest scop autoritățile publice centrale furnizează
o multitudine de servicii publice de putere publică corespunzator celor trei puteri ale
statului,astfel:

7
  servicii publice de legiferare asigurate de Camera Deputatilor și Senat - ce au ca obiect
adoptarea unor norme juridice general obligatorii, care să reglementeze, în mod uniform,
raporturile sociale dintre membrii societății;
 serviciile publice judiciare, asigurate de instanțele judecătorești – judecătorii, tribunale
județene și ale municipiului București, Curți de apel și Curtea Supremă de Justiție - ce au
ca obiect soluționarea conflictelor ce apar între membrii societății;
 serviciile publice administrative, asigurate de autoritățile administrației publice centrale și
locale ce asigură organizarea executării și organizarea în concret a legilor, precum și
satisfacerea cerințelor de viață și de muncă ale populației - securitate, sănătate, instruire,
cultură, etc.

Întrucât constitutantul atunci când se referă la principiul deconcentării face vorbire numai
despre administrația publică concludem că serviciile cărora li se aplică acest principiu se referă la
serviciile publice administrative. Desigur chiar și cu aceasta precizare, termenul de serviciu
public rămâne încă prea puțin precizat și poate avea mai multe înțelesuri care pot conduce la
confuzii. Uneori termenul se refera la:

 furnizarea unui serviciu, faptul că un serviciu este oferit marelui public;

 alteori desemnează structura organizatorică ce furnizează serviciului respectiv.

V. Prefectul - conducătorul serviciilor deconcentrate din teritoriu

Prin revizuirea Constituției României, în art. 123, al. 2 se precizează că ”prefectul este
reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-
teritoriale.”5

Așadar, așa cum reiese din acest articol, prefectul are trei calități:

 este reprezentantul Guvernului pe plan local, la nivel județean;

5
http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=3#t3c5s2sba123, accesat la data
de 17.12.2019
8
  este șef al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale
 are autoritate de tutela administrativă față de autoritățile administrației publice locale
descentralizate.
Tutela administrativă este o instituție a dreptului public în baza căreia o autoritate
centrală a administrației publice ori reprezentanții locali ai acesteia, au dreptul de a
controla activitatea autorităților publice locale, autonome, alese.

Cu privire la calitatea de conducător al serviciilor deconcentrate a prefectului, Legea

administrației publice locale nr. 215/2001 modificată și completată prin Legea 286/2006, în art.
133, alin.(1) afirmă deasemenea că prefectul conduce activitatea serviciilor deconcentrate ale
ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației publice centrale de specialitate,
organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Legea nr. 340/2004 Lege privind instituția prefectului modificată prin OUG 179/2005
este legea care reglementează rolul și atribuțiile prefectului, inclusiv cu privire la atribuțiile sale
în privința serviciilor deconcentrate.

Autoritatea și rolul pe care le are prefectul asupra serviciilor deconcentrate derivă din
rolul și activitatea generală a Guvernului de a organiza conducerea administrației publice din
România. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu instituția pse apropie de poziția de
„supraveghetor” în teritoriu.

9
 Concluzii

Deconcentrarea nu antrenează pentru organele care beneficiază de ea nicio autonomie

materială în exerciţiul competenţelor lor administrative, motiv pentru care numeroşi specialişti
consideră deconcentrarea ca o tehnică internă a centralizării.

În cazul deconcentrării, caracteristicile centralizării administrative se menţin, cu excepţia

faptului că în teritoriu nu mai există simpli agenţi ai centrului, ci autorităţi administrative
propriu-zise, care dispun de competenţe proprii. Ele rămân structuri numite şi revocabile de
centru, subordonate acestuia şi răspunzătoare în faţa lui, servind interesele publice unice ale
statului, dar dobândesc putere de decizie proprie, cel puţin pentru unele dintre chestiunile de
interes local, cele importante rămânând rezervate centrului. Partajul între atribuţiile dobândite de
autorităţile administrative deconcentrate şi cele rezervate centrului reflectă gradul de
deconcentrare administrativă. Deconcentrarea apare în general ca o cale intermediară şi
premergătoare pentru descentralizare, fără a se confunda cu aceasta.

Există mai multe argumente care justifică necesitatea ca serviciile publice să fie
organizate și să funcționeze atât prin intermediul autorităților descentralizate dar și prin acel al
serviciilor deconcentrate, precum:

 menținerea caracterului unitar al statului;

 natura serviciilor furnizate;
 dimensiunea și amploarea proiectului;
 aspecte legate de integritatea actului administrativ.

Un alt considerent care cere derularea concomitenta a activității autorităților

descentralizate cât și a serviciilor deconcentrate este specificul domeniului de activitate sau
natura serviciului furnizat.

Întrucat principiul deconcentrării este un principiu al administrației publice, în sfera sa

vor intra numai serviciile publice asigurate de puterea executivă, respectiv serviciile publice
administrative din domenii precum: securitate, sănătate, instruire, cultură, etc.

10
 În general putem spune ca deconcentrarea se face pentru serviciile fără conținut
economic, dar aceasta este și o modalitate de susținere a autonomiei în teritoriu.

11
 Bibliografie

1. Dana Alexandru, Colectivitățile locale și rolul lor în spațiul administrativ european în

contextul descentralizării administrative, Editura Pro Universitaria, București, 2013;
2. Ion Corbeanu, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010;
3. http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=3#t3c5s2sba123, accesat la
data de 17.12.2019;
4. https://www.constitutiaromaniei.ro/art-120-principii-de-baza/, accesat la data de
17.12.2019;
5. Legea-Cadru nr. 195 din 22 mai 2006 (actualizată), articolul 2, lit.j;
6. Lector univ.dr. Viorel Stănică, Politici administrativ-teritoriale în românia modernă și
contemporană, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2010;
7. Prof.univ.dr. Mircea Preda, Autoritățile administrației publice – Sistemul constituțional
român, Editura Lumina Lex, București, 2002.

12