Centralizare şi Deconcentrare

Petroșan C. Ionela (Grupa IV)

Olteanu I. Robert-Valenin (Grupa III)
 1. INTRODUCERE

 Centralizarea sau concentrarea este sistemul

(regimul) administrativ care, în general, implică o
stransă dependență a autorităților locale față de
autoritatea centrală (executivă), prin numirea de
către acestea a autorităților administrației publice
locale .
 Centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor
administrative din teritoriul național la nivelul
statului, sarcini a căror îndeplinire și-o asumă
printr-o structură administrativă , ierarhizată și
unificată.
Centralizarea in administrația publică înseamnă:

 în plan organizatoric, subordonarea ierhică a autoritaților locale

față de cele centrale și numirea funcționarilor publici din
conducerea autorităților locale de către cele centrale,
 iar în plan funcțional, emiterea actului de decizie de către
autoritățile centrale si executarea lui de către cele locale.

Centralizarea asigură o funcționare coordonată, promptă

si eficientă a serviciilor publice.
Existența unui asemenea sistem se bazează pe
faptul că nu se recunosc și alte diversități de
interese ori aspirații în cadrul unui stat, care
apărându-și unitatea de acțiune, uită că aceasta
se află în contradicție cu diversitatea intereselor
componentelor sale.
 Acest sistem ignoră realitățile concrete și specifice din
unitățile administrativ-teritoriale, care pot genera, în
timp, tensiuni.
Avantajele centralizării administrative:
• Economisirea ansamblului resurselor administrației
(personal, financiare si materiale), data fiind planificarea și
organizarea riguroasă la nivelul centrului decizional a
întregii acțiuni administrative, în contextul atribuirii la nivel
teritorial a mijloacelor necesare funcționării autorităților și
instituțiilor subordonate, raportat la numărul relative redus
al acestora ;
 • Coordonarea superioară a structurilor administrative pe care organul
central și le subordonează, politicile publice fiind mai coerente în ansamblul
lor, facilitându-se derularea unor acțiuni complexe, asigurându-se unitatea
sistemului, dar și siguranța funcționării sale, în ceea ce privește eficacitatea
mecanismului, în contextual atingerii obiectivelor stabilite la nivel central

• Favorizarea tratamentului egal și nediscriminatoriu în furnizarea

serviciilor publice gestionate de structurile administrației de stat, ceea ce va
permite realizarea intereselor generale ale statului în mod uniform, pe întreg
teritoriul national, nefiind admise influențe generate de interesele particulare
ori de cele ale comunității locale, nerecunoscute de altfel, din perspectiva
specificității nevoilor lor.
Puncte slabe ale centralizării administrative .

 Arhitectura complexă a administrației statului, structurată pe multiple

etaje și paliere administrative pe care se situează variatele organe și
instituții administrative, relaționate prin intermediul ierarhiei,
antrenează dificultăți în derularea procesului decisional, dar mai ales
în ceea ce privește măsurile de organizare punerii în executare, din
treaptă în treaptă, a deciziilor luate la nivel central ;
 Timpul extrem de lung afectat derulării procedurilor
anterioare, concomitente și posterioare luării deciziei,
ceea ce se răsfânge negative asupra eficienței acțiunii
administrative;

 Negarea oricărei tentative de a solution și de a decide

asupra unor problem de nivel local, în considerarea
eventualelor speficificități ale unor colectivități
teritoriale, ceea ce poate antrena tensiuni și nemulțumiri
față de centru, prin nerezolvarea acestora
 1.2 Deconcentrarea

 Deconcentrarea este redistribuirea de competențe

administrative și financiare de către ministere și
celelalte organe de specialitate ale administrației
publice centrale către propriile structuri de
specialitate din teritoriu.
 Deconcentrarea administrativă constă în lărgirea sferei
de atribuții a serviciilor și agenților autorității centrale
(executive) de la nivel local, adică transferarea puterii de
decizie a puterii central către reprezentanții săi locali,
menționându-se, totodată, strânsa dependent și
subordonarea a acesteia din urmă, sau, mai concis,
transmiterea către agenții locali ai statului a unei puteri de
decizie mai mult sau mai puțin întinse.
 Deconcentrarea constituie, totuși, o etapă pe calea
recunoașterii diversității și specificului local precum și a
adoptării deciziilor luate de autoritățile locale ale statului. Așa
cum se precizează în literature franceză de specialitate
deconcetrarea reprezintă transferal atribuțiilor autorităților
central către reprezentantul local al acestora (prefectul), ori
la reprezentanții locali ai statului, ca și dreptul de tutelă
administrativă de la organelle central de stat la reprezentanții
locali ai acestora.
 A mări, așadar, sfera atribuțiilor prefectului, de
exemplu, este ceea ce înseamnă simplu deconcentrare
administrativă iar a-l face pe prefect alesul administraților
locali este ceea ce înseamnă descentralizare (transferul de
competenţă administrativă şi financiară de la nivelul
administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei
publice locale sau către sectorul privat).
 Deconcentrarea semnifică, deci, o etapă
intermediară menită să pregătească, de cele mai
multe ori, calea descentralizării, cu care însă nu
trebuie confundată, întrucât între deconcentrare și
descentralizare nu există o diferență de nivel, ci o
diferență de natură.
 Deconcentrarea este un proces de delegare
şi exercitare al autorităţii şi responsabilităţilor
administrative şi financiare de la nivel central la
nivel teritorial, în cadrul aceleiaşi structuri.
Serviciile publice deconcentrate ale organelor
administraţiei publice centrale la nivel
administrativ-teritorial se află sub conducerea
prefectului, ca fiind reprezentantul Guvernului pe
plan local.
 Scopul proceselor de descentralizare şi de
deconcentrare este de a îmbunătăţi calitatea
managementului serviciilor publice, asigurând o
alocare mai eficientă a responsabilităţilor şi
resurselor acestuia. Astfel, nevoile cetăţenilor
sunt mult mai bine servite, din cauză că ele sunt
mult mai bine cunoscute la nivel local decât la
nivel central.
 3. Concluzii

Deconcentrarea reprezintă o modalitate de repartizare a

competențelor sub semnul unei singure entități juridice, statul, ce se
produce de sus în jos, în profitul eșaloanelor locale. Prin
deconcentrare sunt atribuite competențe reprezentanților puterii
centrale în teritoriu. Beneficiarii acestor delegări de competențe sunt
funcționari sau organe care în continuare rămân într-un raport de
subordonare ierarhică față de autoritatea centrală și care nu sunt
supuși unui control, fiind numiți.
 Centralizarea în administrația publică înseamnă, în plan
organizatoric subordonarea ierarhică a autorităților locale
față de cele centrale și numirea funcționarilor (agenților)
publici din conducerea autorităților locale de către cele
centrale, cărora li se subordonează și le raportează modul
cum exercită conducerea, iar in plan functional, emiterea
actului de decizie de către autoritățile centrale și
executarea lui de către cele locale.
 4. Bibliografie:

 C. Manda, Elemente de Stiinta Administrației, Ed. Universul Juridic, București,

anu 2012.

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Deconcentrare

 https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ1/11Girlesteanu.pdf

 https://dexonline.ro/definitie/centralizare

 https://dexonline.ro/definitie/deconcentrare

 https://legeaz.net/dictionar-juridic/deconcentrarea-administrativa