REFERAT

Arhivistica

CUPRINS
INTRODUCERE............................................................................................................2
APARIȚIA ARHIVISTICII..........................................................................................3
DEZVOLTAREA MIȘCĂRII
ARHIVISTE................................................................4
DIVIZIUNILE ARHIVISTICII................................................................................5-6
CONCLUZII...................................................................................................................6
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................7

1
 INTRODUCERE

Ştiinţele auxiliare se ocupă cu studierea în sine a mărturiilor istorice de tot felul care sunt
depozitate în arhive,biblioteci,muzee și colecţii particulare.Tema proiectului meu este
denumită „Arhivistica”.
Motivul alegerii acestei teme derivă din dorinţa de documentare în legatură cu acest
subiect, deoarece este unul extrem de important,fiind disciplina care are drept domeniu de
investigație izvoarele scrise.
Arhivistica este știința care se ocupă cu teoria și practica muncii în arhive. Științele
auxiliare ale istoriei s-au format într-o perioadă îndelungată de timp.
Înca din antichitate s-a recurs la izvoarele epigrafice și la arhive, ceea ce presupunea
cunoștințe deosebite. În evul mediu interpretarea mărturiilor istorice era, de multe ori,
contradictorie si chiar inexactă, ceea ce a dus la elaborarea unor reguli de cercetare și a unor
reguli de publicare științifică a izvoarelor istorice.
Arhivistica are au drept sferă de cercetare documentele scrise. Arhivistica este
disciplina care are drept domeniu de investigaţie izvoarele scrise pe suporţi friabili (uşor
deteriorabili) şi pe baza cărora se efectuează cercetări fundamentale şi aplicative în vederea
stabilirii soluţiilor optime de selecţionare, ordonare, inventariere, conservare şi valorificare a
documentelor1.

APARIȚIA ARHIVISTICII

Arhiva este locul de păstrare a actelor, o instituție care păstrează totalitatea actelor sau a
documentelor. Arhivele sunt prețioase depozite de informație istorică scrisă.
Fondul arhivistic este un important tezaur scris care face parte din patrimoniul cultural-
național al unui popor. Termenul adoptat de noi este un termen latin „archvarium”care însă
la rândul său este corespondentul grecescului „archeion”care desemna curia înaltului
magistrat numit „archeon”.

2
 Cele dintâi arhive sunt facute vechi și s-au constituit înca din antichitate, în orientul
antic la greci și la romani.Creatorii de arhive au fost instituțiile politice din stat.
Dupa căderea imperiului Roman, activitatea arhivistică este continuată și în imperiul
Bizantin și în țările arabe. Începând cu secolele IV-V apar arhivele eclezionaste ale
instituțiilor bisericești și centrelor monahale din Apusul Europei.
Creatorii de arhive au fost instituțiile politice din stat.
Dupa căderea imperiului Roman, activitatea arhivistică este continuata și în imperiul
Bizantin și în țarile arabe. Începând cu secolele IV-V apar arhivele eclezionaste ale
instituțiilor bisericești și centrelor monahale din Apusul Europei.
Odată cu începuturile evului mediu, arhivele primesc funcții mai precise și se
diversifică. Astfel pe lânga concentrația statală se înființează arhivele instituționale2.

DEZVOLTAREA MIȘCĂRII ARHIVISTE

Pentru perioada anterioară secolului al XIX-lea, existau arhive pe lângă cancelaria

domnească, autorităţile ecleziastice, cat şi arhive private. Cele mai vechi mănăstirile, care, în
1775, este atestată existenţa unei Arhive generale a Mitropoliei Bucureştilor, unde se păstrau
şi diferite acte particulare, de tipul hotărniciilor.
De Arhivele Ţării Româneşti se poate vorbi însă abia începând cu 1 mai 1831, iar de cele
ale Moldovei de la 1 ianuarie 1832.

3
 Ca instituţie, Arhivele de pe teritoriul principatelor româneşti extracarpatice au fost
înfiinţate oficial în contextul elaborării primelor legi administrative moderne, anume
Regulamentele Organice, în anii 1831-1832 .
După tentativa din 1840 ,abia în 1862, după unirea celor două principate extracarpatice,
instituţia Arhivelor este organizată sub o Direcţie Generală, cu sediul la Bucureşti, în vreme
ce Arhivele de la Iaşi devin subordonate acesteia .
În mod tradiţional, se consideră că instituţia Arhivelor atunci ia naştere. , iar
personalităţi din domeniul culturii, precum Bogdan Petriceicu Hasdeu (1876-1900) sau
Dimitre Onciul (1900-1923) au fost la conducerea Arhivelor.
După evenimentele de la 1918, unificarea politică a statului român conduce şi la
tentativa reuşită de racordare şi în domeniul arhivelor a noilor provincii alipite.
Astfel, se înregistrează fondarea Arhivelor Statului de la Cluj (1920), Cernăuţi (1924) şi
Chişinău (1925). În această conjunctură, o nouă lege de funcţionare a Arhivelor Statului intră
în vigoare începând din 1925, prevăzând, printre altele, constituirea direcţiilor regionale.
Instituţia se menţine în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice.
Este perioada în care ca directori generali figurează Constantin Moisil (1923-1938) şi
Aurelian Sacerdoţeanu (1938-1953).
În contextul noilor orientări ideologice din perioada comunistă, în 1951 Direcţia
Arhivelor Statului trece în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iar modelul de
organizare sovietic pătrunde şi în domeniul arhivisticii româneşti.
În 1996, o nouă lege a venit să reglementeze activitatea instituţiei Arhivelor, ocazie cu
care denumirea de Arhivele Statului este înlocuită cu cea de Arhivele Naţionale ale României3
Arhivistica, ca disciplină științifică, dar și ca activitate practică, presupune cunoașterea
unor discipline conexe.

DIVIZIUNILE ARHIVISTICII4
A. Sacerdoţeanu, istoric cu cele mai mari contribuţii în acest domeniu din
istoriografia românească din a doua jumătate a secolului XX, a împărăit astfel arhivistica :
I. Arhivologia sau teoria arhivelor,privește istoria arhivelor și a arhivisticii,istoria
dreptului arhivistic,istoria fondurilor arhivistice.
II. Arhivotecnia sau tehnica arhivistică, are în vedere practica arhivistică cu urmărirea
procesului de creare a arhivaliilor,selecționarea,organizarea și folosirea lor.

4
 III. Arhiveconomia sau administrarea generală externă a arhivelor și a arhivaliilor 5.

În baza legislației și a practicii arhivistice s-au fixat trei categorii de arhive: arhiva
curentă,arhiva de depozit și arhiva istorică 6.
Arhiva curentă este aceea care este în curs de constituire,și se bazează pe anumite
reglementări. După un anumit timp ,arhivaliile își pierd actualitatea și trec la arhive
clasate,constituind arhiva de depozit.În funcție de termene,fixate prin legislația
arhivistică(30-50 ani) ,aceste arhive sunt deschise publicului spre consultare și cercetare,devin
arhive istorice.
Tehnica lucrului în arhive și realizarea unor operații specifice ,face parte din
arhivotehnică.
Fondul arhivistic reprezintă totalitatea documentelor create pe parcursul existenței unei
instituții, organizații, asociații, persoană, familie.
Unitatea arhivistică constituie elementul component al unui fond arhivistic sau a unei
colecții arhivistice.
Documentele ,în vederea lor în evidență, a păstrării și a valorificării lor, se supun
următoarelor operații :ordonare, inventariere, selecționare.
Ordonarea este operațiunea arhivistică de adunare a documentelor și a unităților
arhivistice,după anumite criterii stabilite de arhivist.Sistemul de ordonare depinde de modul
organizării documentelor la data creării lor,de perioada în care acestea au fost create,de natura
documentelor.După terminarea operațiunii de ordonare și de punere a arhivelor în condiții
optime de păstrare, se trece la inventariere7.
Inventarierea este o operațiune de mare răspundere față de documente și față de
cercetare ,în general. Inventarierea este lucrarea prin care se iau în evidență documentele
care există într-un fond sau colecție de arhivă. Prin această lucrare se asigură și evidența
administrativă și răspunderea deținătorului față de documente.
Selecționarea este operațiunea arhivistică care stabilește valoarea documentelor într-un
fond sau colecție cu scopul de a le păstra permanent în Fondul Arhivistic Național.
Arhivele Statului dețin fonduri și colecții, iar pentru a avea o situație clară și precisă,
întocmesc o serie de instrumente de lucru :registrul general de arhivă, inventarele fondurilor
și colecțiilor, registrul inventar.

6
.
7

5
 Registrul general de arhivă este un instrument de evidență urgentă unde sunt înregistrate
toate fondurile și colecțiile pe care le dețin instituția la data întocmirii lor.Este deschis în
continuare de noi piese.
Inventarul arhivistic din fiecare fond și colecție este lucrarea care cuprinde descrierea
analitică a fiecărei unităță arhivistice dintr-un fond sau colecție.
Registrul inventar cuprinde toate inventarele existente în momentul întocmirii registrului,în
continuare se vor trece cele care se vor prelua.
Arhiveconomia se ocupă de administrarea generală externă a arhivelor și a arhivaliilor.Ea
stabilește condițiile cele mai bune pentru păstrarea și conservarea documentelor 8.

BIBLIOGRAFIE

Berciu -Drăghicescu, Adina, Arhivistica Bucuresti, Editura Universității ,2000.

Berciu -Drăghicescu, Adina, Științele auxiliare ale istoriei, București, Editura Universității ,
1994.
Edroiu, Nicolae, Introducere în științele auxiliare istoriei, Cluj-Napoca, Editura Presa
Universitară, 1999.
Sarcedoțeanu, Aurelian , Arhivistica , București, Editura Didactică și Pedagogică, 1971.

6
7