Sunteți pe pagina 1din 7

CENTRUL DE STUDII ŞI PĂSTRARE A ARHIVELOR MILITARE

ISTORICE PITEŞTI

Evoluţia arhivisticii militare româneşti a fost determinată şi influenţată de dezvoltarea


structurilor militare naţionale şi de creşterea rolului armatei ca factor definitoriu de
apărare a integrităţii teritoriale şi a independenţei naţionale a statului care a luat naştere
după Unirea Principatelor din 1859 şi s-a consolidat după Războiul de Independenţă din
1877. Perfecţionarea structurilor armatei naţionale a avut drept rezultantă firească mărirea
volumului de documente create de unităţile militare, situaţie care a condus la
obligativitatea de a elabora unele reglementări vizând constituirea lor în anumite tipuri de
dosare, evidenţa acestora, folosirea, păstrarea şi conservarea lor. Ca urmare, la 15
septembrie 1860 s-a hotărât – în cadrul procesului de unificare a celor
două administraţii – mutarea cancelariei Ministerului de Război din Iaşi la Bucureşti.
Prin Înaltul Decret nr. 380 din 17 martie 1867, pe lângă administraţia centrală a armatei, a
luat fiinţă o direcţie nouă, cu denumirea de Depozitul General al Războiului. Fiecare
dintre cele două secţii din compunerea depozitului avea atribuţii precise: prima se ocupa
de lucrările de topografie de care armata avea nevoie, cea de-a doua trebuia să adune
toate documentele necesare pentru întocmirea istoriei militare.
Anul 1869 a fost anul adoptării „Regulamentului Arhivelor Statului”, care avea în
conţinut şi dispoziţii referitoare la obligaţiile ministerelor şi instituţiilor diferite în
privinţa documentelor de arhivă pe care le creaseră. Un an mai târziu a fost promulgat
Înaltul Decret nr. 103 din 21 ianuarie 1870 „…relativ la regularea arhivelor …
Ministeriului de resbel …”, care decidea următoarele: „… Art. 1. Atât
arhiva generală a ministeriului de resbel cât şi direcţiile zisului minister vor vărsa la
arhiva generală a Statului prin îndeplinirea formalităţilor cerute de zisa arhivă generală a
Statului, toate dosierele, jurnalele, registrele şi diferite condici pe anii vechi, în cât să nu
mai posede nisce aseminea dosiere, jurnale, registre şi diferite condici mai mult de cât
numai pe zece ani, şi pe acelea ce încă nu vor fi încetat corespondenţa lor; vărsându-le
regulat în viitor din an în an pe cele din anul cel mai vechi …”.
„Regulamentul asupra serviciului interior al Ministerului de Resbel” stabilea atribuţiile şi
îndatoririle fiecărei direcţii şi ale unor şefi de compartimente, precum „… directorele
general …”, „… directorele de serviciu …” şi „ … şeful de birou …”, inclusiv în ceea ce
priveşte lucrul cu documentele. Capitolul al V-lea – „Înregistrarea hârtiilor” – menţiona
în termeni cât se poate de clari faptul că „… registratorele de direcţiune … este special
însărcinat cu conservarea şi îngrijirea dosarelor, registrelor, actelor şi în fine tot ce
constitue arhiva Direcţiunii …”.
Aceste prime reglementări au fost ulterior completate cu noi acte normative, cu
referire directă la constituirea arhivei, aşa cum este „Regulamentul serviciului
registraturei şi al archivelor din administraţia centrală” publicat în 1897, cu aplicabilitate
şi în armată.
„… Participarea României la prima conflagraţie mondială, desăvârşirea procesului de
formare a statului naţional unitar român au influenţat în mod pozitiv evoluţia instituţiei
militare. Anii 1916-1919 au semnificat, pe plan militar, confirmarea valorii deosebite a
armatei noastre, au determinat vaste operaţiuni de reorganizare începute chiar în timpul
retragerii forţate în Moldova, au marcat o adevărată revoluţie în concepţie şi pe planul
dotării. Aceste transformări au condus, în mod obiectiv, la creşterea masivă a cantităţii de
documente create în armată, ceea ce a impus, la nivelul conducerii acesteia, studierea şi
adoptarea unor măsuri menite să asigure constituirea corectă …”, evidenţa, prelucrarea şi
păstrarea în condiţii cât mai bune a materialului arhivistic, în vederea valorificării
ştiinţifice a informaţiilor oferite de experienţa anilor de război şi în intenţia
de a elabora şi de a publica o istorie a participării trupelor române la Primul Război
Mondial.
Iniţiativa centralizării tuturor documentelor operative originale şi a celor care aveau
legătură cu mişcările de trupe şi cu luptele, documente care să constituie sursa de
informaţie şi baza pentru elaborarea unor lucrări de teorie şi de istorie militară, a
aparţinut Secţiei VI Istoric din Marele Stat Major, care a fost înfiinţată la 1 aprilie 1920
şi care, până în 1949, s-a mai numit Secţia VIII Istoric (1922-1927), Secţia VII Istoric
(1927-1928), Serviciul Istoric (1928-1949).
Pe lângă această secţie, în luna iulie a anului amintit mai sus, a fost constituit un
deposit de arhivă istorică – nucleul viitorului depozit de arhivă al armatei –, având
misiunea de a păstra documentele operative create de marile unităţi şi de unităţile militare
combatante în perioada 1916-1919 şi de a le folosi pentru cercetarea ştiinţifică.
În anul 1923 un nou act normativ stabilea ce urma a se face cu dosarele păstrate 10 ani
asupra direcţiilor, deoarece „… ca consecinţă a războiului sau aglomerat lucrările şi deci
numărul dosarelor este enorm şi păstrarea lor la direcţiuni sau servicii, pe lângă că cer
locale spaţioase dar îngreuiază şi lucrul …”: având denumirea generică de Arhiva
generală a Ministerului de războiu, la 1 aprilie 1923 s-a înfiinţat, pe lângă Depozitul de
unelte şi materiale, Depozitul de Arhivă al Ministerului de Război în fortul Mogoşoaia,
potrivit Deciziei ministeriale nr. 15 din 16 ianuarie124. Arhiva generală a ministerului era
constituită din „… dosarele mai vechi de trei ani a direcţiunilor şi serviciilor …”,
Secretariatul general avea atribuţiuni în privinţa păstrării şi manipulării acestei arhive, iar
„… şeful depozitului de unelte şi materiale de la Mogoşoaia …” era
„ … şi şeful depozitului arhivelor …”.
Arhiva generală a Ministerului de Război a fost mutată la Obor, pe lângă Depozitul
general de imprimate în perioada martie-mai 1931.
Deşi armata dispunea deja, încă din primele decenii ale secolului XX, de două
depozite separate pentru depozitarea şi conservarea actelor emise şi primite de structurile
sale, volumul de arhivă a continuat să se mărească, antrenat de activitatea intensă de
modernizare şi reorganizare a instituţiei. O încercare de rezolvare a situaţiei a fost
considerată înfiinţarea depozitelor regionale de arhivă pe lângă cele 7 comandamente
teritoriale, pusă în aplicare în urma aprobării „Regulamentului arhivelor armatei” prin
Decretul Regal nr. 1830 din 20 iunie 1933, publicat în „Monitorul Oastei” nr. 11 din 10
iulie 1933. Subtitlul cuprinzător şi în termeni precişi al acestui act normativ, rămas în
vigoare până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este semnificativ
pentru oricine este familiarizat cu arhivistica şi terminologia specifică acesteia:
„Regulamentul privitor la:
- Depozitarea şi conservarea arhivelor Armatei;
- Organizarea şi funcţionarea Depozitelor Regionale de Arhivă ale Comandamentelor
Teritoriale;
- Organizarea şi funcţionarea Depozitului de Arhivă al Ministerului Apărării Naţionale
(Obor);
- Organizarea şi funcţionarea Depozitului de Arhivă al Marelui Stat Major, Serviciul
Istoric …”.
La fel, cele şase capitole (61 de articole) pe care a fost structurat acoperă întregul
domeniu al arhivisticii militare, începând cu „… Definiţia actului …”, „… Definiţia
dosarului …” din „ … Capitolul I. Noţiuni şi definiţiuni …” până la ultimul capitol „ …
Controlul arhivelor şi al Depozitului de Arhive …”. Revenind la nou-înfiinţatele depozite
regionale, acestea urmau să primească şi să păstreze:
„…a) toate arhivele din perioada 01.01.1903-31.12.1912, aflate în prezent asupra tuturor
autorităţilor militare ce se găsesc pe teritoriul Comandamentului Teritorial respectiv …;
b) Din arhivele de pace după data de 01.04.1921 se vor vărsa de către autorităţile
militare …;
Dosarele care sunt de utilitate istorică şi care rămân la dispoziţia Marelui Stat Major -
Serviciul Istoric …”.
Unificarea modului de păstrare şi de folosire a documentelor militare urmărită prin
promulgarea acestui regulament a fost nuanţată printr-un nou regulament -
„Regulamentul provizoriu al arhivelor de război şi registrul istoric” - publicat în aprilie
1934, cu referire la adunarea, clasarea şi evidenţa documentelor operative, documentaţia
necesară pentru redactarea istoricului campaniilor, funcţionarea Serviciului Istoric din
Marele Stat Major în campanie.
Arhiva generală a Ministerului Apărării Naţionale a fost mutată, încă o dată, de la
Obor la fortul Otopeni în toamna anului 1939.
Pe toată durata războiului, Serviciul Istoric din Marele Stat Major a derulat o activitate
susţinută, concretizată în elaborarea şi emiterea unei serii de ordine circulare şi
instrucţiuni, a căror aplicare a şi urmărit-o, în măsura în care a fost posibil: „Instrucţiunile
nr. 626 000 relative la clasarea, inventarierea şi vărsarea arhivelor din perioada martie
1939 - 21 iunie 1941 şi a arhivelor operative din campania contra sovietelor” în iunie
1942, „Ordinul Circular nr. 626 300 referitor la constituirea, inventarierea şi predarea
arhivelor create în perioada 1939 - 1942” în data de 5 septembrie a aceluiaşi an, urmat la
20 septembrie de „Instrucţiunile nr. 626 900 relative la întocmirea dosarelor de campanie
şi a jurnalelor de operaţii. Evacuarea arhivelor la organele de
mobilizare”. În octombrie 1943 erau publicate „Instrucţiunile nr. 7 000 relative la
clasarea şi păstrarea arhivelor din perioada 01.04.1921 - 15.03.1939; 15.03.1939 -
21.06.1941; de la 22.06.1941 – pe toată durata războiului”, completate cu „Norme pentru
întocmirea registrelor istorice şi jurnalelor de operaţii”.
Ordinul Circular nr. 7 200 din 17 iunie 1944 al Marelui Stat Major, referitor la „…
mărirea dispersării depozitelor de arhivă …” avea în vedere dislocarea acestora „…
numai în mediul rural, în localităţi lipsite de importanţă militară, industrială, feroviară
…” pentru a proteja arhivele de bombardamentele aeriene şi de eventualele incendii.
Anii 1945 - 1947, ani de profunde transformări politico-sociale pentru naţiunile din
Europa de Est, au rămas în memoria scrisă a instituţiei Arhivelor Militare drept momentul
pierderii definitive a unor dosare şi documente „predate din ordin” Comisiei Aliate de
Control sovietice în România: arhiva Cabinetului Militar al Conducătorului Statului, cea
creată de unităţile militare ruseşti care au luptat în Moldova în Primul Război Mondial,
arhiva creată de Armata RepubliciiMoldoveneşti şi de Sfatul Ţării.
Fostele „depozite regionale de arhivă ale comandamentelor teritoriale” au fost reduse
ca număr şi transformate, la 15 iulie 1947, în depozite regionale aferente fiecare unei
regiuni militare, potrivit reorganizării teritoriale a armatei, având dislocarea la Timişoara-
Regiunea I, la Bucureşti-Regiunea a II-a, la Floreşti-Cluj-depozitul de arhivă al Regiunii
a III-a şi la Bârlad-cel al Regiunii a IV-a. Cele patru depozite gestionau fondurile de
arhivă primite de la unităţile militare din subordinea regiunii militare respective, cu
excepţia unităţilor subordonate direct Ministerului Apărării Naţionale şi a unităţilor de
aviaţie şi de marină, care îşi predau arhivele la Depozitul de Arhivă - Otopeni al
ministerului.
La 18 martie 1949 Serviciul Istoric din Marele Stat Major şi-a schimbat denumirea
înSecţia 11 Istoric.
În toamna anului 1958 Depozitul de Arhivă Otopeni a fost mutat în comuna
Pantelimon.
Depozitele regionale şi Depozitul de Arhivă al ministerului au funcţionat ca atare din
1947 până în prima jumătate a anului 1960, când au fost contopite sub numele de
Depozitul de Arhivă al Ministerului Forţelor Armate, având garnizoana fixată la
Râmnicu Sărat. Noua structură primea, pentru păstrare permanentă, arhivele create de
către toate direcţiile din organica ministerului, cele aflate până atunci în gestiunea
depozitelor regionale – documentele comandamentelor, marilor unităţi militare –
precum şi documentele mai vechi de trei ani create de toate unităţile militare.
O nouă schimbare de garnizoană - la Piteşti - a fost ordonată pentru Depozitul de
Arhivă al armatei, dislocare executată în intervalul aprilie 1973 - ianuarie 1974. La
Piteşti unitatea a ocupat cazarma fostului Regiment de Infanterie 4-Argeş, unde a şi
rămas până astăzi. Comparând această perioadă de 37 de ani de stabilitate „locativă” cu
celelalte intervale temporale mult mai reduse care au jalonat existenţa Depozitului de
Arhivă al Ministerului Apărării Naţionale, este evident cât a fost de benefică, din toate
punctele de vedere, atât pentru instituţie, cât mai ales pentru documentele create de
armată - adunate, dispersate, regrupate, centralizate de prea multe ori, cu consecinţe
nefaste şi ireparabile asupra integrităţii fondurilor de arhivă, a dosarelor şi a
documentelor. Tabloul sinoptic al dislocărilor Depozitului de Arhivă al Armatei de la
constituirea lui până în 2010 se prezintă astfel:
- 1923 – 1931 – fortul Mogoşoaia – 8 ani;
- 1931 – 1939 – Obor – 8 ani;
- 1939 – 1958 – fortul Otopeni – 18 ani;
- 1958 – 1960 – Pantelimon – 2 ani;
- 1960 – 1973 – Râmnicu Sărat – 13 ani;
- 1973 – 2010 – Piteşti – 37 ani.
Până în momentul unificării depozitelor de arhive militare la Râmnicu Sărat,
activitatea arhivistică, desfăşurată cu personal redus din punct de vedere numeric, se
limita la lucrările de evidenţă şi de gestiune primară a documentelor aflate în păstrare şi
la rezolvarea cererilor petenţilor, deoarece operaţiunile de prelucrare a arhivei intrau în
atribuţiile unităţii militare creatoare de fond. Sub acest aspect situaţia a rămas, practic,
neschimbată şi în timpul celor 13 ani de dislocare la Râmnicu Sărat. Dar anul stabilirii
Depozitului de Arhivă al Ministerului la Piteşti a inaugurat prelucrarea pe baze
ştiinţifice a fondurilor gestionate şi a celor primite de la unităţi:
gruparea, ordonarea, inventarierea şi selecţionarea.
De asemenea, dezvoltarea organigramei depozitului - în anul 1973 - a făcut posibilă
încadrarea unor specialişti cu studii universitare de istorie şi de filologie şi, drept urmare,
efectuarea lucrărilor specifice acestei „ştiinţe speciale a istoriei” - arhivistică: planuri
metodice de lucru, note istorice, sinteze şi documentare de istorie militară, editarea unor
volume de documente militare şi publicarea unor articole de specialitate.
La 1 iunie 1984 unitatea a primit denumirea de Centrul de Valorificare şi Păstrare a
Arhivelor Militare (C.V.P.A.M.), denumire semnificativă în ceea ce priveşte importanţa
şi misiunile depozitului.
Conform experienţei europene în domeniu în martie 1998 s-au constituit, prin
reorganizare:
- Arhivele Militare Române (A.M.R.) în compunerea Statului Major General;
- Centrul de Cercetare şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice (C.C.P.A.M.I.), în
subordinea Arhivelor Militare Române;
- depozitele intermediare de arhivă, pe categorii de forţe, la principalii creatori de arhivă
din armată.
În martie 2002 unitatea a primit actuala denumire - Centrul de Studii şi Păstrare a
Arhivelor Militare Istorice (C.S.P.A.M.I.) .
De la constituire până în anul 1973, Depozitul de Arhivă al Armatei a avut ca misiune
exclusivă depozitarea şi conservarea fondurilor de arhivă create de unităţile militare.
Anul 1973, în care a fost executată dislocarea depozitului în garnizoana Piteşti şi statul de
organizare al unităţii a fost extins, reprezintă iniţierea prelucrării ştiinţifice a arhivelor
armatei, concretizată în instrumentele de evidenţă primară întocmite, redactarea
planurilor metodice de lucru, a notelor istorice ale creatorilor de fond şi asupra
fondurilor, a documentarelor interne şi a celor ordonate de eşaloanele superioare. De fapt,
colectivul iniţial a fost cel dintâi care a dat coerenţă şi unitate lucrărilor de specialitate,
urmărind evoluţia unui creator de fond de la înfiinţare şi până la desfiinţarea sa,
punctându-i transformările şi conexiunile cu alte unităţi militare, făcând
menţiuni în privinţa cantităţii de unităţi arhivistice, a constituirii dosarelor de către
creator şi a stării fizice a documentelor. Participarea la simpozioanele locale cu diferite
comunicări ştiinţifice pe teme de istorie militară, editarea – în regim de colaborare – a
unor volume de documente militare („Documente privind istoria militară a poporului
român”, în două volume, publicată în1984 sub egida Centrului de Studii şi Cercetări de
Istorie şi Teorie Militară Bucureşti, cele cinci volume din „Istoria militară a poporului
român”, 1984 - 1989, organizarea primei sesiuni de comunicări ştiinţifice la Depozitul de
Arhivă al Armatei în mai 1982 şi editarea primului Anuar, care a reunit lucrările
personalului unităţii – reprezintă manifestări de cultură care au făcut
cunoscute preocupările colectivului din anii 1970-1980 în ceea ce priveşte completarea şi
clarificarea unor aspecte şi momente ale istoriei militare.
După Revoluţia din decembrie 1989 activitatea specifică – arhivistica militară – s-a
focalizat pe rezolvarea cererilor veteranilor de război, ale urmaşelor acestora, ale
persoanelor care au executat stagiul militar în unităţi aparţinând Direcţiei Generale a
Serviciului Muncii, a petiţiilor privind atestarea funcţiilor şi a vechimii în muncă, trecerea
imobilelor şi a terenurilor în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale etc. - potrivit
legilor şi ordonanţelor guvernamentale promulgate în intervalul 1990 - 2010.
Activitatea arhivistică propriu-zisă a rămas, practic, minimală în condiţiile în care
numărul personalului, angrenat majoritar în rezolvarea cererilor, a fost parţial redus, apoi
mărit - după anul 2002 - dovedindu-se totuşi insuficient pentru controlul acestui aspect de
utilitate practică imediată.
Concomitent, cercetarea ştiinţifică şi relaţiile cu instituţiile omonime din celelalte ţări
au luat formă în volumele tematice de documente, s-au concretizat prin participarea
personalului Centrului la simpozioanele internaţionale de istorie militară - Bucureşti 1996
şi 2003 -, la sesiunile de comunicări ştiinţifice şi la aniversările unor instituţii. Vizitele de
lucru la arhivele militare din Franţa, Germania, Italia, Turcia, Bulgaria şi din Federaţia
Rusă au avut semnificaţia unei deschideri către modernitate, trecută prin comparaţie şi
prin efort către înnoire.
Revenind la volumele de documente, exemplificăm prin titluri devenite de referinţă în
domeniu: „Relaţii militare româno-engleze (1918 - 1947)”, editat în 1998, „Armata
Română de la Ultimatum la Dictat - anul 1940 - Documente”, lucrare în trei volume
publicată în 2000, „Relaţiile militare româno-germane – 1939 - 1944 - Documente”,
volum publicat tot în anul 2000, „Ataşaţii militari transmit …”, lucrare editată în patru
volume în perioada 2001-2004.
La 26 iulie 1995 a fost organizată prima aniversare a Centrului - la 75 de ani de la
înfiinţare; de atunci data de 26 iulie a fost instituită ca „Ziua Arhivelor Militare”.
Din 2003, această zi aniversară este prilejul pentru editarea unui volum de studii şi
comunicări, în semn de respect pentru instituţia în sine, longevivă comparativ cu alte
structuri ale Armatei şi pentru preocuparea constantă a personalului militar şi civil al
Centrului în ceea ce priveşte studierea documentelor militare şi cercetarea ştiinţifică.
Tot în sfera manifestărilor culturale se înscrie şi ridicarea unei Troiţe în incinta cazărmii
Centrului, sfinţită în octombrie 2007:
„… Ordin de Zi pe Unitate nr. 62/26.10.2007
Întru pomenirea jertfelor aduse de ostaşii Regimentului
4 Argeş în războaiele purtate de neamul românesc pentru
menţinerea fiinţei naţionale, de la a cărui înfiinţare se împlinesc
130 de ani şi drept mulţumire pentru ajutorul bunului Dumnezeu,
personalul Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare
Istorice a ridicat prin contribuţie proprie o troiţă amplasată în
faţa clădirii de comandament. Troiţa a fost sculptată din lemn de
stejar masiv de către Rodoş Ion, meşter popular din comuna
Nucşoara, judeţul Argeş, iar postamentul a fost realizat prin
contribuţia firmei S.C. Construct ECI Company 2000 S.R.L. Piteşti. Slujba de Sfinţire s-a făcut în ziua
de 26 octombrie 2007 de Sărbătoarea Sfântului Dumitru izvorâtorul de Mir, care a devenit cu acest
prilej patronul spiritual al unităţii noastre.
Semnează comandantul Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice,
colonel dr. Cornel Carp” .
În ultimii ani o parte dintre clădirile cazărmii care adăpostec fondurile de arhivă ale
armatei a fost modernizată ca, de exemplu, Sala de studiu, care primeşte, anual, circa 130
de cercetători români şi străini, totalizând 1500 de zile - studiu. Biblioteca Centrului,
structurată pe compartimentele Biblioteca arhivistică, Depozitul legal arhivistic şi
Biblioteca enciclopedică, are în custodie aproximativ 37000 de volume, fiind un
spaţiu de informare de primă importanţă pentru toate faţetele activităţii arhivistice şi de
istorie militară specifice acestei instituţii. Biroul Colecţii arhivistice, înfiinţat în
anul 2003, are misiunea de a constitui colecţii, de a le păstra, a le studia şi a le completa
pe cele deja constituite şi de a răspunde solicitărilor cercetătorilor interesaţi de anumite
teme şi subiecte.
Punctul muzeistic amenajat din 2003 în Sala de briefing este un bun exemplu al
activităţii personalului care încadrează acest birou. Structura care se ocupă de evidenţa
informatizată a documentelor, inexistentă înainte de 1990, în decurs de 20 ani s-a
dezvoltat rapid, ajungând la o dotare de peste 37 calculatoare, plus aparate de
scanare şi de copiere, deservite de personal calificat. Din activitatea acestui compartiment
decurg evidenţa informatizată a întregului volum de cereri şi a fondurilor arhivistice,
precum şi tehnoredactarea răspunsurilor la cereri, a documentarelor numeroase şi a altor
tipuri de lucrări, la fel de numeroase, inclusiv a anuarelor.
Cei aproximativ 91000 de metri liniari de arhivă, constituiţi dintr-o multitudine de
fonduri arhivistice, care conţin documente unicate, precum ordine, rapoarte, sinteze,
situaţii statistice, registre control nominal, foi matricole, indexuri, jurnale de operaţii,
scrisori, cărţi poştale, albume şi colecţii de periodice, documente care dau mărturie, la
modul propriu, despre evoluţia organismului militar – parte esenţială a unei naţiuni – îşi
aşteaptă cercetătorii.