MODULUL al IV-lea:

PRELUCRAREA COLECȚIILOR

Camelia Dumitru, formator

 PRELUCRAREA
DOCUMENTELOR/
COLECȚIILOR
🞆 Prelucrarea colecțiilor/ documentelor are în vedere acele operațiuni
specifice domeniului, de specialitate, cu caracter tehnic (catalogare,
indexare, cotare) realizate pe baza normelor şi standardelor
internaţionale de prelucrare, specifice fiecărui tip de document şi
urmăresc asigurarea analizării unitare a informaţiei, în vederea
înlesnirii accesului liber şi schimbului internaţional de informaţie şi
cunoaştere.
🞆 Prelucrarea urmează evidenţei documentelor şi presupune efectuarea
de înregistrări şi gestiunea concomitentă a două baze de date: baza
bibliografică şi baza autorităţilor. Scopul gestiunii şi extinderii acestor
baze de date este furnizarea informaţiilor necesare regăsirii
informaţiilor, pentru accesarea, livrarea, validarea şi utilizarea
acestora.
Camelia Dumitru
🞆 Baza bibliografică şi baza autorităţilor alcătuiesc cataloagele colecţiilor
bibliotecii şi asigură funcţia regăsirii informaţiilor, deci influenţează
direct calitatea şi eficienţa tuturor serviciilor prestate utilizatorilor.
🞆 Prelucrarea documentelor este o activitate specific intelectuală, care
constă în identificarea unică și neambiguă a unui document prin autori,
titlu, ediție, date de apariție, colecție și în redarea succintă sub forma
indicilor de clasificare sau a descriptorilor, a conținutului. Eficiența unei
colecții este determinată de modul în care este prelucrată și apoi
reflectată în cataloage.
🞆 În prelucrarea documentelor de bibliotecă sunt utilizate trei categorii de
date:
🞆 date pentru descrierea fizică a documentelor;
🞆 date pentru descrierea de conținut a documentelor;
🞆 date locale.
🞆 Această activitate necesită consultarea permanentă a unor
instrumente de referință: tezaure, vocabulare, tabele de
clasificare, documente de referință, date de autoritate privind
denumirile oficiale de persoane, denumirile de activități, nume
geografice etc.
🞆 Etapele prelucrării:
🞆 1. Catalogare
🞆 2. Indexare
🞆 3. Cotare
 IV.1 CATALOGARE

IV.1.1 Noțiuni introductive: terminologie; tipuri de resurse; tipuri

de descriere/ înregistrări, surse de informare
IV.1.2 Coduri, reguli și convenții de catalogare
IV.1.3 Formate de înregistrare. Înregistrări și fișiere de autoritate
 IV.1.1 Noțiuni introductive:
terminologie; tipuri de resurse;
tipuri de descriere/ înregistrări;
surse de informare
 1. TERMINOLOGIE

🞆 În vocabularul tehnic de specialitate termenul de carte a fost înlocuit

cu termenul de document, iar în cadrul operațiunilor de prelucrare a
documentelor vom utiliza termenul resursă, care definește un obiect
tangibil (monografia tipărită, un CD/DVD) sau un obiect intangibil (o
carte electronică, un site web).
🞆 Resursa se referă la o manifestare sau la un exemplar care constituie
baza înregistrării bibliografice.
🞆 În contextul catalogării descriptive, resursa se poate referi la o
entitate de sine stătătoare și la componentele acesteia, dar și la părți
care pot fi catalogate (ex. lucrări publicate într-o culegere, articole,
părți muzicale de pe un CD audio etc.), precum și la exemplarul
intangibil care constituie baza înregistrării bibliografice.
 Catalogul

🞆 Catalogul de bibliotecă este o bază de date, un set organizat

de descrieri sau înregistrări bibliografice ale resurselor
(documentelor) existente în colecțiile unei biblioteci (sau a mai
multor biblioteci).
🞆 O descriere = înregistrare bibliografică reprezintă ansamblul
elementelor bibliografice corespunzătoare unei resurse,
transcrise pe fișă sau într-un format de înregistrare, respectând
standardele în vigoare.
🞆 În catalogare se descrie un anumit exemplar al unei ediții, a unei
lucrări pentru a o identifica exact și a o distinge de alte lucrări ale
aceluiași autor sau de alte lucrări cu titluri omonime ori referitoare
la același subiect.
2. TIPURI DE RESURSE

🞆 Resursă monografică: resursa neserială formată dintr-o singură

unitate fizică sau dintr-un număr finit de unități fizice, apărute în
același timp sau la intervale diferite, conform unui plan prestabilit.
🞆 În colecțiile bibliotecilor întâlnim:
🞆 resurse monografice curente (românești publicate după 1830,
străine după 1800, cele care nu dețin caracteristici bibliofile);
🞆 resurse monografice vechi și rare (românești publicate între
anii 1508 - 1830; străine între 1455 - 1800; ediții bibliofile;
tipărituri într-un singur exemplar sau în puține exemplare;
exemplare cu ex-librisuri celebre ș.a.).
🞆 Resursă audio: resursă care are înregistrate/ stocate sunete ce
pot fi ascultate/ consultate prin intermediul unui echipament;
🞆 Resursă video: resursă care are înregistrate/ stocate imagini ce
pot fi vizionate/ consultate prin intermediul unui echipament;
🞆 Resursă audio-vizuală: resursă publicată într-un mediu care
combină sunetul cu imaginile video, fără să conțină în mod
prioritar text;
🞆 Resursă cartografică: resursă care reprezintă de ex. Pământul/
alt corp ceresc la o anumită scară (ex. hărți ș.a.);
🞆 Resursă muzicală tipărită/ note muzicale: resursă muzicală
reprodusă prin tipărire, fotocopiere, digitizare (manuscrise
muzicale sau resurse muzicale tipărite folosite pentru a fi
interpretate/ pentru studiu/ pentru exerciții);
🞆 Resursă în continuare:
🞆 resurse publicate pe o perioadă nedeterminată de timp:
seriale (publicaţie apărută pe o perioadă nedeterminată de
timp, la intervale regulate sau neregulate şi care apare în părţi
succesive, numerotate sau nenumerotate);
🞆 resurse integrate (resursă bibliografică suplimentară sau
actualizată care se integrează unui tot; resursă care se
adaugă altei resurse sau resursă care actualizează altă
resursă, integrându-se acesteia; resursele integrate pot fi
finite sau în continuare/ în desfășurare, ex.: paginile de
actualizare şi site-urile Web actualizate; acestea pot fi
tangibile sau intangibile);
🞆 Resursă electronică: resursă care pentru consultarea
conținutului necesită echipamente și poate să fie sau să nu fie
utilizată interactiv: date (numerice, literale, grafice); programe;
combinații de date și programe (soft); e-books;
🞆 Resursă multimedia: resursă care conține două sau mai multe
medii (publicată în orice format).
 Cataloagele de bibliotecă

🞆 Cataloagele unei biblioteci sunt instrumente bibliografice de bază în

activitatea de informare şi orientare într-o bibliotecă . Ele trebuie să
oglindească întregul fond de documente, punâ ndu-l în valoare prin faptul că
stabileşte o ordine în materialul pe care biblioteca îl posedă şi fă câ ndu-l
accesibil utilizatorilor prin indicarea locului unde se gă seşte fiecare
document.
🞆 Catalogul de bibliotecă este numai una din multiplele forme de bibliografii.
El este, în general, definit ca o listă de documente/ bază de date conţinute
într-o singură bibliotecă şi este mai degrabă comprehensiv decâ t selectiv.
🞆 Cataloagele tradiţionale sunt supuse unor reguli stricte, reguli care s-au
modificat în timp, ajungâ ndu-se la reguli internaţionale, care au fost
adoptate de majoritatea ţă rilor europene.
 Tipuri de cataloage
🞆 CATALOAGE TRADITIONALE: alfabetice, sistematice, pe subiecte, geografice,
topografice, cronologice. Sunt cele mai răspândite. Se prezintă sub formă de fişe
standard care conţin o înregistrare bibliografică a documentului (formatul
standard este 12,5 x 7,5 cm).
🞆 CATALOAGE ONLINE : OPAC – Online Public Access Catalogue. Este catalogul
pe suport informatic, într-o bază de date, în care accesul utilizatorilor se face în
mod direct, prin intermediul unui terminal/ abonament, direct de acasă.
🞆 Catalogul online este pus la dispoziţie de sistemele automatizate de bibliotecă şi
localizează documentele existente în fondul respectiv.
🞆 Accesul la catalog se poate face de la staţii locale sau de la distanţă. Cititorii îl
pot consulta în mod direct, rapid, având posibilitatea combinării mai multor criterii
de căutare: titlu, autor, subiect exprimat prin cuvinte-cheie sau prin indici CZU,
date de publicare, ISBN, ISSN etc. Informaţia poate fi căutată concomitent, prin
mai multe puncte de acces (căutare combinată).
🞆 În plus faţă de informaţiile conţinute în cataloagele tradiţionale, catalogul on-line
Camelia
permite multiple modalități de căutare şi regăsire a informaţiei. Dumitru
 Cataloage, în funcţie de gruparea
referinţelor bibliografice:
🞆 Cataloage alfabetice: grupează descrierile bibliografice ale tuturor
publicaţiilor/ documentelor, în ordinea alfabetică a numelor autorilor, iar în
cazul lucrărilor anonime, în ordinea strict alfabetică a titlurilor. Ordinea
alfabetică este dată de alfabetul latin, chiar şi în cazul autorilor/ titlurilor
scrise în alt alfabet (se face transliterarea obligatoriu în alfabet latin). Acest
catalog oferă cititorului posibilitatea de a căuta şi identifica documentele
necesare, orientându-se după numele autorului sau după titlul lor (lucrări
anonime).
🞆 Cataloagele alfabetice, pe autori-titluri, sunt cataloagele de bază ale unei
biblioteci deoarece cuprind, în general, întregul fond al bibliotecii şi sunt cele
mai accesibile cititorilor. Vedetele descrierilor din aceste cataloage sunt
numele autorilor persoană fizică sau numele autorului colectiv (instituţie,
congres), ori primul cuvânt din titlu pentru lucrările anonime etc. (fără
articolul hotărât ș.a.), cuvânt scris cu majuscule pentru a uşura intercalarea
fişelor în catalog.
🞆 Cataloage sistematice: sunt bazate pe sistemul de clasificare zecimală
universală şi structurează fişele cu descrierile bibliografice ale documentelor
după conţinutul acestora, pe domenii, ramuri de cunoştinţe şi într-o
anumită ordine a indicilor de clasificare zecimală universală (CZU). Prin
gruparea într-un singur loc a tuturor fişelor de descriere a documentelor
dintr-un anumit domeniu/ referitoare la acelaşi subiect, acest catalog
uşurează căutările utilizatorilor, oferindu-le posibilitatea să găsească toate
documentele existente în colecţiile bibliotecii, referitoare la o anumită
problemă/ temă/ subiect.
🞆 Cataloagele sistematice, alcătuite conform unei scheme de clasificare, au
drept scop gruparea publicaţiilor după conţinutul tematic, specificând
domeniul ştiinţei căreia acestea îi aparţin (diviziuni/ subdiviziuni = clase
CZU).
🞆 Cataloage pe subiecte: grupează descrierile bibliografice în ordinea
alfabetică a cuvintelor-cheie (termeni de tezaur) care exprimă conţinutul
documentelor.
🞆 Cataloage topografice organizate după cotă şi care reflectă locul în care
se află aşezat documentul, în depozite, săli, pe rafturi (vezi modulul al III-
lea).
🞆 Cataloage geografice: grupează descrierile bibliografice în ordinea
alfabetică a ţărilor şi a localităţilor de apariţie a publicaţiilor.
🞆 Cataloage cronologice organizate după anul de apariţie a publicaţiei.
🞆 Catalogul ROLiNeST: cel mai mare catalog virtual colectiv
românesc, creat în anul 2005.
🞆 Oferă acces la cataloagele mai multor biblioteci mari,
concomitent: B.C.U. din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara;
Biblioteca Universităţii Tehnice Bucureşti; Biblioteca Institutului
Naţional de Informare şi Documentare; Biblioteca Judeţeană
Mureş; Biblioteca Institutului Naţional de Fizică Nucleară „Horia
Hulubei”; Biblioteca Academiei Române; Biblioteca Universităţii
Tehnice Cluj-Napoca; Biblioteca Universităţii Politehnice
Timişoara; Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu; Biblioteca
Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi; Biblioteca Digitală a
Bucureștilor; Biblioteca Digitală Națională; Biblioteca Națională a
României; Biblioteca Metropolitană București; Biblioteca
Universităţii Politehnice București; Biblioteca Universității „Ștefan
cel Mare Suceava.
🞆 Catalogul colectiv ROLiNeST este un instrument de căutare în
diverse resurse de informare: cataloagele unor biblioteci, baze de
date, reviste electronice, oferind posibilitatea de a obţine mai
rapid informaţia din această arie largă, unificată.
 Catalogarea

🞆 Este procesul de descriere a datelor bibliografice ale resursei/

documentului (autor, titlu, ediţie, editura, serie, ISBN, etc.) cu
scopul înregistrării și regăsirii lui, într-un catalog/ bază de date.
🞆 Se realizează în conformitate cu normele internaţionale ISBD
(Internaţional Standard Bibliographic Description), adecvat tipului
documentului analizat (monografie curentă, monografie veche,
publicaţii de muzică tipărite, material audio-vizual, publicaţii
seriale, stasuri, brevete de invenţii, resurse electronice, etc.)
🞆 Permite utilizatorului accesul la document pe baza datelor
bibliografice.
🞆 Presupune:
🞆 catalogarea descriptivă: acea parte a procesului de catalogare
care constă în identificarea și descrierea resursei; înregistrarea
elementelor de identificare a resursei în înregistrarea
bibliografică; selecția și construirea punctelor de acces la
resursă, cu excepția punctelor de acces la subiect;
🞆 catalogarea semantică: indexarea subiectului sau a subiectelor
abordat/e de resursă prin atribuirea de indici aparținând unui
sistem de clasificare (CZU); selecția și construirea punctelor de
acces la subiect/e.
🞆 Catalogarea: metodologie:
🞆 Catalogarea reguli si metodologie.pdf
 Tipuri de catalogare
🞆 Catalogare originală: realizarea descrierii/ înregistrării bibliografice a
unei resurse pentru prima și singura dată.
🞆 Catalogare partajată: prelucrarea partajată a resurselor, ca urmare a
unei înțelegeri la nivel național/ internațional.
🞆 Catalogare prin copiere: copierea înregistrărilor, ca urmare a unei
înțelegeri în cadrul unui proiect de catalogare partajată.
🞆 Catalogare în publicare sau Catalogare la sursă (CIP): descrierea
sumară a resurselor care urmează să fie publicate.
🞆 Catalogare centralizată: catalogare pentru un grup/ rețea de biblioteci,
fără contribuția acelor biblioteci.
🞆 Într-un sistem automatizat integrat de bibliotecă, catalogarea originală
a unei resurse/ document se realizează în modulul dedicat.
 3. TIPURI DE DESCRIERE/
ÎNREGISTRARE

❏ După modul de publicare a documentelor/resurselor:

■ Descriere/ înregistrare pentru documente care apar într-o
singură unitate fizică;
■ Descriere/ înregistrare pentru documente care apar în mai
multe unități fizice:
1. descriere/ înregistrare globală,
2. descriere/ înregistrare pe niveluri,
3. descriere/ înregistrare volum de volum.
❏ După gradul de completitudine a datelor:
■ Descriere/ înregistrare completă: cuprinde toate elementele bibliografice
care identifică documentul/resursa;
■ Descriere/ înregistrare medie – cuprinde principalele elemente bibliografice
care caracterizează documentul/resursa: autor, titlu, ediţie, datele de
publicare, colaţiune;
■ Descriere/ înregistrare prescurtată: cuprinde numai câteva elemente
bibliografice care caracterizează documentul/resursa (autor, titlu, ediţie, loc
şi an).
❏ După tipul de vedetă (forme autorizate):
■ Descriere/ înregistrare principală: descriere completă cu vedetă principală
de autor sau titlu;
■ Descriere/ înregistrare secundară/ complementară/ auxiliară/ adăugată:
descriere prescurtată la titlu (când vedeta principală este un autor) sau la al
2-lea, al 3-lea … autor (când documentul/ resursa este elaborat/-ă de 2 sau
mai mulţi autori) ori la alte responsabilităţi care au contribuit la elaborarea
documentului/ resursei (prefaţator, traducător, redactor, ilustrator etc.). -
suplimentează punctele de acces
❏ După suportul descrierii/ înregistrării:
■ Descriere tradiţională: descriere pe fişe de catalog standard, din carton,
format 7,5 x 12,5 cm.;
■ Descriere/ înregistrare în mediul electronic: descriere realizată într-un
format de înregistrare pe care se bazează sistemul informatizat adoptat.
 Metode de catalogare

❏ Metodele de catalogare se stabilesc în funcție de categoria de

resursă, de modul de publicare și de elementele care se găsesc pe
resursă.
❏ Resursele/ documentele publicate într-o singură unitate fizică sunt
descrise prin metoda înregistrării pe un singur nivel.
❏ Pentru resursele/ documentele publicate în mai multe unități fizice,
catalogatorul poate adopta una dintre cele trei metode de
catalogare:
❏ descriere/ înregistrare volum de volum;
❏ descriere/ înregistrare globală;
❏ descriere/ înregistrare pe niveluri.
❏ Cât de ample (complete) sunt datele incluse într-o descriere/
înregistrare bibliografică este dictată de politica de catalogare a
instituției care realizează această activitate.
 4. SURSE DE INFORMARE

❏ Catalogatorul are nevoie de surse din care să extragă informațiile și să știe

să le transcrie.
❏ Procesul de catalogare se bazează pe surse care aparțin în primul rând
resursei (documentului de catalogat), dar și pe surse externe acesteia.
❏ Elementele care constituie o înregistrare bibliografică se pot afla pe părțile
interioare sau pe părțile exterioare, ori în conținutul resursei/ documentului:
pagina de titlu, coperți, prefață, postfață, cuprins, aparatul critic etc. Fiecare
element bibliografic se notează conform regulilor de catalogare.
❏ Sursele principale de informare: foaia de titlu (față/ verso), primul ecran al
unei resurse electronice.
❏ Părțile exterioare: supracoperțile, coperțile, cotorul.
❏ Părțile interioare: foi de titlu (sursă principală pentru orice element
bibliografic), foi liminare/ preliminare (cele aflate înaintea sau după foaia de
titlu/ foi de gardă) prefețe, postfețe, rezumate, bibliografii, indici, cuprins, note
de subsol, caseta tipografică, conținutul, material ilustrativ, tabla de materii.
 IV.1.2 Coduri, reguli și
convenții de catalogare
 PRINCIPII ȘI REGULI DE CATALOGARE
❏ Problema elaborării unui set de reguli, aplicabile tuturor categoriilor de
materiale/ resurse a dus la apariția, în anii 1970-1980, a seturilor de reguli de
descriere, numite standarde de descriere bibliografică:
❏ ISBD (G) general;
❏ ISBD(M) pentru monografii curente;
❏ ISBD(S) pentru publicații seriale;
❏ ISBD(A) pentru monografii vechi și rare (carte veche);
❏ ISBD(CM) pentru materiale cartografice;
❏ ISBD(PM) pentru publicațiile de muzică tipărită;
❏ ISBD(NBM) pentru materiale non-carte;
❏ ISBD(CF) pentru fișiere de calculator;
❏ ISBD (ER) pentru resurse electronice;
❏ ISBD(CR) pentru resurse în continuare;
❏ ISAD pentru materiale de arhivă;
ISBD - Descrierea Bibliografică Internaţională Standardizată
❏ Conform ediției consolidată din 2011, obiectivele ISBD
au în vedere:
❏ reguli consistente pentru descrierea tuturor tipurilor
de resurse (scop de uniformizare);
❏ reguli specifice pentru anumite tipuri de resurse;
❏ reguli compatibile la nivel internațional (facilitează
schimbul internațional de înregistrări bibliografice;
❏ elemente de descriere obligatorii (asigură
identificarea resursei)/ sunt și elemente facultative;
❏ nivelul de descriere, în funcție de nevoile
utilizatorului;
❏ raportul cost-eficiență.
 ❏ În România se aplică regulile ISBD (standard internațional),
utilizându-se formatul MARC.
❏ Instrumente necesare catalogatorului:
❏ codurile naționale de catalogare (AACR2, REICAT);
❏ codurile internaționale de catalogare (RDA);
❏ standarde de catalogare (ISBD și FRBR) și alte standarde
de abrevieri, coduri de limbi și țări;
❏ standardele utilizate de formatele de înregistrare
(Unicode).
Sunt necesare pentru uniformizarea procedeelor de prelucrare,
realizează controlul bibliografic, ajută utilizatorul în regăsirea
corectă a informației, cu economie de timp.
Standardele sunt internaționale, dar sunt și unele naționale
(adaptate specificului național). Se referă la corpul descrierii, nu și
la vedetă. Permit inclusiv conversia datelor, precum și catalogarea
partajată.
Standardele utilizate în catalogarea tradițională au putut fi
adaptate și actualizate catalogării în mediul informatizat.
IV.1.3 Formate de înregistrare.
Înregistrări și fișiere de
autoritate
 Formate de înregistrări

🞆 Cataloagele sunt constituie din fișe numite înregistrare/ referinţă

bibliografică = fişa de catalog (fișa de descriere bibliografică).
🞆 Fișa de catalog cuprinde informaţiile cu privire la documentul/ publicaţia
descrisă și reprezintă sursa principală de informare pentru utilizatorii unei
biblioteci.
🞆 Înregistrarea bibliografică desemnează fixarea pe un suport oarecare
(hârtie, fişe de carton, suport electronic) a caracteristicilor formale şi de
conţinut ale unui document, într-o ordine prestabilită, standardizată.

Camelia Dumitru
 Fișa de catalog/ înregistrarea
bibliografică – părți constitutive

🞆 Este constituită din trei părţi:

🞆 vedeta - autoritatea care va fi elementul de ordine ce va organiza
catalogul şi care poate fi:
🞆 autorul - persoană fizică sau o colectivitate (organizație), un
congres;
🞆 un titlu al unei lucrări anonime,
🞆 un subiect sau
🞆 un număr care reprezintă indexul clasificării zecimale.
🞆 elementele bibliografice: autor, titlul, informaţii despre titlu,
menţiuni de responsabilitate, ediţie, datele de apariţie (localitate,
editură, an), descrierea fizică (format, paginaţie, ilustraţii, tabele,
grafice, etc), seria, note, numărul volumelor (pentru lucrările în mai
multe volume), numărul internaţional standard; index CZU.
🞆 cota, care indică locul unde se găseşte publicaţia, în colecție.
❏ În sistem tradițional fişa de catalog are un model standard
internaţional, cu dimensiunile de 75 x 125 mm, conţinând zece
linii orizontale şi două verticale, plasate în partea stângă a fişei.
În cazul multiplicării acestora cu ajutorul mijloacelor moderne de
imprimare, formatul liniat nu mai este obligatoriu.
Fisa de catalog traditionala model.docx
❏ În sistem automatizat, fișa de catalog este reprezentată de o
înregistrare bibliografică.
❏ Descrierea bibliografică, în sistem automatizat conține informații
de gestiune, de localizare (cota, inventar), semnalare și
identificare (descrierea propriu-zisă) și de conținut (clasificarea,
descriptorii). Aceste categorii de informații sunt adăugate
descrierii propriu-zise, pe măsura trecerii resurselor/
documentelor prin fluxul de prelucrare.
❏ IFLA a creat un format internațional, de schimb
universal pe care l-au denumit UNIMARC, ce a fost
adoptat de țările europene, pentru descrierea
automatizată.
❏ Pentru că nu pot fi cuprinse toate informațiile specifice
fiecărei țări, ce pot fi necesare utilizatorilor, fiecare țară
și-a adaptat formatele de înregistrare, respectând în
măsura posibilului regulile de catalogare.
❏ În funcție de tipul de informații pe care le pot trata,
formatele de înregistrare se pot referi la:
❏ date bibliografice;
❏ date de autoritate;
❏ date de clasificare;
❏ informații curente utile comunității (evenimente,
programe)
cele mai utilizate fiind formatele referitoare la datele
bibliografice și la datele de autoritate.
❏ Înregistrarea automatizată utilizează normele ISBD, în
formate bibliografice UNIMARC/ MARC 21. Se lucrează
cu zonele ISBD, cu punctuația specifică, elementele
descrierii fiind introduse prin etichete (predefinite) și
câmpuri (în care completează catalogatorul).
❏ Câmpurile sunt marcate de etichete de câmp,
reprezentate prin trei caractere cifrice.
❏ Informațiile introduse de catalogator: descrierea
documentului conform ISBD, definirea subiectelor
(convenții stabilite de bibliotecă/ bibliotecar sau cele
preluate din tezaure ori din sisteme de clasificare).
❏ Unele câmpuri sunt obligatorii, altele facultative dar
există un nivel minim de descriere.
❏ Permit exportul/ importul de date.
❏ Activitate practică: Modul catalogare sistem de evidență
informatizată.
Structura descrierii/ înregistrării, conform ISBD
- Standard internațional pentru descrierea
bibliografică
Zona Definiție

0 Forma conținutului și tipul de mediu

1 Titlu și mențiuni de responsabilitate

2 Ediție

3 Materialul sau tipul specific de resursă

4 Date de publicare/ producere/ distribuire etc.

5 Descriere materială

6 Colecție/ serie și resursă monografică multivolum

7 Note

8 Identificatorul resursei
 SCHEMA GENERALĂ a elementelor
și a punctuației în descrierea
monografiilor
🞆 Forma : mediul
🞆 Titlul propriu-zis = Titlul paralel : informaţii referitoare la titlu / prima
menţiune de responsabilitate asupra titlului ; a doua menţiune de
responsabilitate şi următoarele responsabilităţi. - Menţionarea
ediţiei / prima menţiune de responsabilitate asupra ediţiei ; a doua
menţiune de responsabilitate asupra ediţiei şi următoarele
responsabilităţi. - Primul loc de publicare ; al doilea loc de publicare
; al treilea loc de publicare : editura, data publicării (Locul tipăririi ; al
; doilea loc de tipărire ; al treilea loc de tipărire : tipografia, anul
tipăririi). - Paginaţie : menţionarea ilustraţiilor ; formatul + materialul
însoţitor. - (Titlul propriu-zis al seriei = Titlul paralel al seriei :
informaţii referitoare la titlul seriei responsabilităţi asupra seriei,
ISSN al seriei ; numerotarea în cadrul seriei. Titlul propriu-zis al
subseriei, ISSN al subseriei ; numerotarea în cadrul subseriei). -
Note. - ISBN : preţ
Vedeta Cota

Descrierea
bibliografică
 Normele ISBD(S)

🞆 Pentru publicaţiile seriale se utilizează ISBD (S). Având la bază

structura ISBD, normele ISBD(S) conţin o serie de particularităţi
determinate de specificul publicaţiilor seriale.
🞆 Publicaţii seriale sunt considerate:
🞆 a) periodicele (ziare, reviste);
🞆 b) publicaţiile anuale (almanahuri, anuare, calendare, rapoarte,
repertorii etc.);
🞆 c) colecţiile de lucrări, acte, memorii ale societăţilor, lucrări ale
congreselor;
🞆 d) colecţiile de publicaţii de tip monografic numerotate (reviste).
ZONE ISBD(S)

🞆 0. forma conținutului și tipul de mediu

🞆 1. zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate;
🞆 2. zona ediţiei;
🞆 3. zona numerotării;
🞆 4. zona datelor de publicare, difuzare şi/sau producere fizică
(zona adresei bibliografice);
🞆 5. zona descrierii fizice (zona colaţiunii);
🞆 6. zona seriei (zona colecţiei);
🞆 7. zona notelor;
🞆 8. zona numărului standard (sau alt număr), a modalităţilor de
procurare, a preţului.
Schema generală a elementelor și a
punctuației obligatorii în descrierea
publicațiilor seriale:

🞆 Forma : mediul
🞆 TITLUL propriu-zis = Titlul paralel : informaţii despre titlu / menţiuni
de responsabilitate. - Numerotarea. - Locul publicării : Editura, data
publicării. - Formatul. - Note. - ISSN sau TITLUL propriu-zis = Titlul
paralel : informaţii despre titlu / menţiuni de responsabilitate. -
Numerotarea. - Locul publicării : editura, anul publicării. - Formatul.
Note. ISSN
 IV.2 INDEXARE

IV.2.1 Noțiuni introductive: terminologie; tipuri de indexare,

instrumente de lucru
IV.2.2 Limbaje de indexare. Sisteme de clasificare și tezaure
 IV.2.1 Noțiuni introductive:
terminologie; tipuri de indexare,
instrumente de lucru
 INDEXAREA

🞆 Este operațiunea prin care documentelor/ resurselor li se atribuie

un set de elemente definitorii pentru caracterizarea subiectului
acestora, astfel încât să poată fi regăsite de către utilizatorii de
informații.
🞆 Este catalogarea semantică și are ca produs final un index.
🞆 Atribuirea unor categorii de subiecte acestor documente/ resurse,
constituie definiția catalogării pe subiecte (cf. Encyclopedia
Britanica).
🞆 Organizarea și regăsirea informației sunt scopurile principale ale
activității de indexare.
🞆 Este procesul de identificare și descriere a subiectului (extras din
conținut) unui document.
🞆 Permite utilizatorului accesul la document pe baza subiectului
(conţinutului), deci contribuie la o mai mare posibilitate de regăsire a
informațiilor de către utilizator.
🞆 Indexarea este o activitate intelectuală realizată de bibliotecar pentru a
identifica și defini subiectul unui document, în scopul alocării
simbolurilor sau termenilor corespunzătoare necesare pentru a permite
regăsirea informațiilor de către utilizatori.
🞆 Indexarea folosește termeni de indexare sau simboluri menite să dea
indicații despre ce „spune” documentul, sumarizează conținutul
acestuia.
🞆 Indexarea procesează informația conținută de document, organizarea
și modalitățile de regăsire a informației fiind fațetele fundamentale ale
acestei activități.
🞆 Catalogarea descriptivă cuprinde elementele cunoscute, atât de către
catalogator, cât și de către utilizator: autor, titlu etc. În cazul căutărilor
pe subiecte, utilizatorul are în minte reprezentarea nevoii sale de
informare, formulată în termeni aleatori, de aceea catalogatorul are
sarcina de a crea un index/ o listă de termeni („cuvinte-cheie”),
realizând descrierea semantică.
🞆 Etape obligatorii pentru indexare:
🞆 analiza de subiect: formularea succintă a subiectului documentului;
🞆 rezumarea conținutului: abstractizarea conținutului;
🞆 transcrierea conținutului din termeni de limbaj natural/ uzual, în
limbaj de indexare: indici de clasificare/ descriptori.
Principii:
🞆 subiectivitatea: dată de documentul de indexat și de competențele/
cunoștințele/ experiența indexatorului;
🞆 specificitatea: în funcție de profilul colecției/ tip de bibliotecă/ grup țintă;
🞆 consecvența: utilizarea consecventă a termenilor/ vocabularului/
descriptorilor.

Camelia
Dumitru
Tipuri de indexare:
În funcție de operator:
🞆 indexare manuală: indexatorul uman se concentrează asupra indiciilor din
conținut privind subiectul, parcurge documentul, analizează; corelează
termenii de indexare cu expertiza utilizatorilor; oferă acuratețe în regăsirea
informațiilor; este consumatoare de timp.
🞆 indexare automată: cuvintele cheie se extrag din document, în funcție de
frecvența lor, fără intervenția umană (înțelegerea și interpretarea
subiectului); se extrag termeni indicați automat, prin algoritmi, în funcție de
frecvența căutărilor realizate de utilizatori; se utilizează termeni din limbajul
natural; are avantajul uniformității; dezavantaj - nu există garanții în privința
corectitudinii caracterizării conținutului.
În funcție de procedeul prin care este reprezentat subiectul:
🞆 indexare derivată sau extractivă: extragerea termenilor direct din document
(automată/ se poate face și manual); liste alfabetice de termeni.
🞆 indexare atribuită: preluare și atribuire de termeni de indexare dintr-un
vocabular controlat. Camelia
Dumitru
IV.2.2 Limbaje de indexare.
Sisteme de clasificare și
tezaure
🞆 Instrumentele de lucru pentru indexare sunt limbajele documentare.
🞆 Limbaje utilizate în INDEXARE:
🞆 • Limbaje sistematice, clasificatorii: folosite pentru a reprezenta
conţinutul documentului într-o manieră sintetică (Ex. conform CZU)
🞆 • Limbaje analitice sau de indexare: folosite cu scopul de a
reprezenta conţinutul documentului și al cererilor de căutare într-o
manieră analitică (anticiparea cererilor utilizatorilor).
🞆 Limbajul controlat: ușurează sarcina căutării prin controlul sinonimelor,
omonimelor; evită pierderile de precizie; avantaj pentru sistemele
multilingve; lipsa specificității; limbajul artificial trebuie să fie cunoscut
de utilizator.
🞆 Limbajul necontrolat/ natural: efort intelectual pentru utilizator (selecția
rezultatelor căutării); cuvintele sunt familiare pentru utilizator; precizie
mică.
🞆 Listele de cuvinte-cheie sunt colecţii neordonate: cuvinte simple;
acceptă orice formă gramaticală şi ortografică (substantiv, verb,
adjectiv, singular, plural, masculin, feminin).
Camelia
Dumitru
 Exemple de limbaje de indexare
🞆 Limbaj necontrolat:
🞆 limbaje naturale
🞆 vocabulare cu termeni liberi
🞆 utilizează termeni din limbajul natural, aceştia constituind liste de
cuvinte-cheie.
🞆 Limbaje controlate:
🞆 limbaje documentare
🞆 limbaje de indexare
🞆 limbaje de clasificare
🞆 notații/ indici
🞆 vocabulare controlate
🞆 sunt instrumente de lucru ale bibliotecarului constituite din termeni
specifici de descriere a subiectului (listele de autoritate, Camelia
tezaure de
descriptori) Dumitru
 LIMBAJE CONTROLATE

SISTEME DE CLASIFICARE
❏ reprezintă un exemplu de vocabular controlat;
❏ sunt mai puțin accesibile pentru utilizatori;
❏ au avantajul consecvenței în indexare (codurile numerice și
simbolurile utilizate sunt stabile, în comparație cu vocabularul natural;
❏ utilizate pentru indexarea prin limbaje controlate.
❏ Clasificarea Zecimală Dewey
❏ Clasificarea Zecimală Universală

TEZAURE
🞆 Cele mai reprezentative limbaje controlate.
🞆 Se pot organiza:
🞆 într-o listă;
🞆 într-o bază de date, de termeni prin care se poate defini subiectul
unui document, în care fiecare concept are atribuit termeni preferați
sau expresii care se pot folosi în regăsirea informației.
Camelia Acești
Dumitru
termeni sunt numiți descriptori.
🞆 operează cu notații numerice și alfa-numerice, însoțite de explicații
privind conținutul semantic și de instrucțiuni de utilizare.
🞆 schema de clasificare și notațiile acesteia, structura limbajului de
indexare stau la baza legăturii dintre reprezentarea subiectului în
mintea utilizatorului și existența concretă a informației în documente.
🞆 Două tipuri:
🞆 Scheme nefațetate: subiecte simple, compuse și complexe
reprezentate în CZU (
🞆 ex. 025 Biblioteci; 94(498) Documente privitoare la istoria României
sau 94(498)”1989”(093) Documente privitoare la istoria României în
anul 1989.
🞆 Scheme fațetate: se bazează pe mici grupuri conceptuale care se
bazează pe analiza de subiect și construirea vocabularelor/
tezaurelor.
Camelia
Dumitru
 Clasificarea Zecimală Universală -
CZU

🞆 Sistemul de clasificare cel mai larg utilizat în biblioteci este Clasificarea

Zecimală Dewey: reprezintă o ordonare a ansamblului cunoaşterii umane şi
implicit a documentelor şi cunoştinţelor/ entităților (concepte, obiecte),
informaţiilor şi datelor cuprinse în ele, după un anumit sistem de clasificare.
🞆 Sistemul de Clasificare Zecimală Universală Zecimală este cel utilizat în toate
reţelele de biblioteci din ţara noastră. CZU consideră ansamblul ştiinţelor
umane ca o singură unitate care poate fi divizată în 10 clase mari, care se pot
la rândul lor subdiviza la infinit, notate cu cifre arabe de la 0 la 9.
🞆 Se revizuiește continuu și este foarte flexibil. Poate încorpora noile evoluții ale
domeniilor existente.
🞆 Fondatori: Paul Otlet și Henri La Fontaine.
🞆 Clasificarea documentelor constă în repartizarea sistematică pe clase (de
regulă, notate prin indici de clasificare) după conţinutul lor tematic.
🞆 Clasificarea Zecimală Universală operează cu indici principali şi indici auxiliari.
 Indici CZU
🞆 Toate cunoștințele umane pot fi împărţite în 10 (zece) mari clase cu
valoare zecimală (1 este considerat întregul), astfel oricâte cifre i s-ar
adăuga la dreapta, prima cifră îşi păstrează valoarea de zecime.
🞆 Indicele de clasificare este exprimat prin cifre arabe de la 0 la 9. Fiecare
clasă la rândul ei se subîmparte în alte 10 diviziuni, prin adăugarea unei
noi cifre arabe de la 0 la 9.
🞆 O a treia cifră (tot de la 0 la 9) semnifică şi mai detaliat domeniul de
cunoaştere despre care documentul deține informații.
🞆 Indicele CZU este cu atât mai lung cu cât domeniul este mai restrâns
(exact).
🞆 Din comoditate și prin convenție, zero-ul și virgula inițiale, se omit
întotdeauna.
 Clasele principale ale CZU

🞆 0.0 Generalități
🞆 0.1 Filozofie. Psihologie
🞆 0.2 Religie. Teologie
🞆 0.3 Științe sociale
🞆 0.4 (VACANTĂ : a fost “Lingvistică și Filozofie”)
🞆 0.5 Matematică și științe naturale
🞆 0.6 Științe aplicate. Medicină. Tehnologie
🞆 0.7 Artă. Distracție. Sport
🞆 0.8 Lingvistică. Literatură
🞆 0.9 Geografie. Biografii. Istorie
🞆 CZU
🞆 TIPURI DE INDICI DE CLASIFICARE CZU:
🞆 Indicii de clasificare se împart în două categorii:
🞆 Indici principali: reprezintă conținutul propriu-zis al documentului
care este supus indexării;
🞆 Indici auxiliari: indică alte aspecte ale subiectului documentului:
limba, timpul istoric, locul geografic; se subîmpart în:
🞆 indici auxiliari comuni (generali):
🞆 de limbă (ex. 811.135.1 = limba română;
🞆 de formă (ex. album)
🞆 de loc
🞆 de timp ș.a.

Camelia
Dumitru
🞆 Indicii auxiliari de limbă se introduc cu semnul „="
🞆 Indicii auxiliari de loc se introduc cu semnul „…"
🞆 Indicii auxiliari de timp se introduc cu semnul „ "…""
🞆 Indicii auxiliari de grupare etnică se introduc cu semnul „=…"
🞆 Indicii auxiliari de formă se introduc cu semnul „(0…)"

🞆 Indici auxiliari speciali (cu apostrof, cu punct zero, cu liniuţă

zero) Aceştia din urmă nu pot fi adăugaţi decât anumitor clase.

Camelia
Dumitru
 Reguli de clasificare

🞆 În prima fază se stabilesc nevoile celor care utilizează documentele

indexate de dvs: felul informațiilor căutate, din ce punct de vedere
privesc problemele, ce surse suplimentare de informare vor dori să
găsească, în timp util.
🞆 Dacă titlul lucrării de indexat nu este suficient pentru determinarea
subiectului lucrării, se consultă conţinutul documentului (cercetaţi
rezumatul lui sau tabla de materii, examinaţi textul).
🞆 Se pot utiliza mai mulţi indici C.Z.U. dacă documentul se referă la mai
multe subiecte diferite sau la mai multe aspecte ale aceluiaşi subiect.
🞆 Se foloseşte semnul „ : ” (două puncte) pentru a lega noţiuni înrudite
şi dubla clasare.
🞆 CZU este utilizată și pentru aranjarea la raft.
 🞆 Reguli de compunere:
🞆 1. indice principal
🞆 2. indice auxiliar special
🞆 3. indice auxiliar comun de timp
🞆 4. indice auxiliar comun de formă
se introduc prin semne de punctuație, matematice etc.
Ex:
929Eliade, M. Biografia lui Mircea Eliade
821.135.1-1 Literatura română.
Poezie
625.4(498.11)(091) O istorie a tramvaielor din
București
77.04:355.48”1939-1945” Fotografii de război din 1939-1945
Camelia
Dumitru
 BIBLIOGRAFIE DE REFERINȚĂ

❏ BUTUC, Liviu. Compendiu de biblioteconomie. Buzău: Aldin, 2011.

❏ Clasificarea Zecimală Universală. Disponibilă în WWW la:
https://udcsummary.info/php/index.php?lang=ro&pr=Y (accesat în
05.03.2023, ora 8:42)
❏ REGNEALĂ, Mircea (coord.). Tratat de biblioteconomie. vol. 2, partea a
II-a. București: Editura ABR, 2016;
❏ Metodologia de aplicare a normelor ISBD (M). Ediția a II-a.
București, 1994.
Aplicație - portofoliu

🞆 Vă rog să întocmiți o descriere/ înregistrare bibliografică,

după modelul dat anterior aplicând cunoștințele dobândite
în acest modul (catalogare și indexare). Resursa să fie din
stocul achiziționat de dvs.
🞆 Termen: 14.03.2023