REALIZAREA UNEI LUCRRI sTIINIFICE Realizarea unei lucrari stiintifice este un proces intelectual complex care are n vedere

informarea si documentarea pe tema propusa, redactarea lucrarii si realizarea aparatului critic urmata de comunicarea rezultatelor n forme specifice. Sunt considerate lucrari stiintifice sau care raspund unor asemenea exigente, documente, indiferent de suport sau mediu de stocare, apartinnd unei tipologii variate de la simple referate tematice ale studentilor la tratate de specilalitate elaborate de colective academice sau rapoarte ale unor proiecte de cercetare. Putem enumera: referatele si rapoartele tematice, lucrari de licenta, dizertatii, teze de doctorat, articole, studii, comunicari stiintifice, lucrarile conferintelor, congreselor, publicatii seriale de specialitate, monografii, tratate, dictionare, enciclopedii, rapoarte de cercetare, etc. Lucrarile stiintifice pot fi lucrari teoretice sau prezentari ale unor cercetari aplicative sau combinari de cercetari teoretice si cercetari aplicative; pot avea un singur autor sau autori multipli si realizarea unor asemenea lucrari trebuie sa aiba n vedere specificitatea fiecareia.. n elaborarea unei lucrari stiintifice sunt avute n vedere urmatoarele etape: 1. Identificarea si formularea unei nevoi de informare Temele de lucrari cu caracter stiintific se stabilesc, n general, pornind de la aria tematica cunoscuta de potentialul cercetator iar n cazul studentilor, de cele mai multe ori temele se stabilesc n urma discutiilor cu profesorii ndrumatori. Se tine cont de noutatea temei, posibilitatile practice de realizare a ei, familiaritatea cu tema propusa. Dupa definirea temei de cercetare se stabilste un plan de lucru provizoriu n care se includ principalele aspecte ale subiectului care ar trebui dezvoltate, dupa care se identifica conceptele principale si cuvintele cheie pentru dezvoltarea ulterioara a unor strategii de cautare n cataloage, bazele de date sau pe Internet. 2. Identificarea si reperarea surselor de informare n aceasta etapa se urmaresc aspecte privind dezvoltarea de strategii informative coerente si eficiente. Aceasta presupune o cunoastere temeinica a tipologiei documentare, a naturii, formatului si structurii documentelor, a regulilor de indexare si catalogare. n realizarea lucrarii sale autorul poate lucra cu documente tiparite sub forma documentelor originale sau a fotocopiilor, nr 14314i820o egistrari din baze de date bibliografice sau nregistrari din bazele de date full-text aceesibile online sau offline, documente n format PDF, mesaje preluate din listele de discutii prin intermediul postei electronice, fisiere realizate prin efort propriu, fisiere primite sau fisiere preluate din retele, siteuri institutionale sau chiar personale sau alte resurse informationale din reteaua Internet.

O asemenea diversitate documentara presupune cunoasterea unei varietati de instrumente si programe informatice de lucru precum: programe de prezentare ; programe de reperare ; programe de interogare a bazelor de date ; programe de mesagerie electronica ; navigatoare ; programe de prelucrare de text ; editoare de text ( obisnuite sau HTML ). S-a observat ca nu exista o tehnologie sau un singur program care sa permita gestionarea n totalitate a datelor si documentelor personale utilizate ntr-o activitate se cercetare. Un ansamblu de tehnici si programe raspunde exigentelor impuse de necesitatea constituirii unui sistem de gestiune a informatiilor personale. Cunoasterea regulilor care au stat la baza indexarii si catalogarii documentelor permite autorilor sa-si construiasca strategii de cautare. n OPAC se folosesc chei de cautare precum autorul, titlul, cuvinte din titlu, vedeta de subiect, indicele CZU si chiar cautari prin combinarea mai multor chei de regasire. Aceleasi elemente de regasire sunt folosite si n cazul interogarii bazelor de date. n plus, interogarea bazelor de date necesita cunoasterea mai temeinica a limbajelor documentare. Reperarea surselor de informare Web se realizeaza utiliznd operatorii booleeni prin diverse motoare de cautare (si formele de cautare simpla si avansata). Precizia regasiri prin utilizarea acestor operatori logici este data de cunoasterea regulilor de formulare a descriptorilor si cuvintelor cheie, de performantele robotului de indexare din cadrul motorului de cautare, de performanta n sine a motorului de cautare. Sursele electronice ncep sa fie preferate de autori n realizarea temelor lor de cercetare ntruct furnizeaza n cele mai multe cazuri, informatia de ultima ora a domeniului, chiar prepublicatii sau rezumate ale unor studii ce urmeaza a fi publicate, permit constituirea de "comunitati virtuale" ale specialistilor, permit comunicarea prin posta electronica cu alte persoane interesate de anumite subiecte (n cadrul listelor de discutii sau nu), si fac posibila si participarea la seminarii si conferinte. Documentarea n vederea realizarii lucrarii stiintifice Documentarea pentru partea teoretica si metodologica a lucrarii se refera la consultarea literaturii de specialitate cu privire la subiectul abordat n lucrare. De obicei, odata cu definitivarea planului lucrarii se stabileste si bibliografia initiala care urmeaza a fi consultata. Pentru realizarea eficienta a documentarii pentru partea teoretica si metodologica propunem cteva repere:

documentarea teoretico-metodologica se refera att la bibliografia de specialitate, ct si la orice alte surse de informare asupra domeniului: radio, televiziune, dezbateri stiintifice de orice natura, reviste de specialitate, cotidiene etc.; finalizata prin fisele de lectura.

documentarea teoretico-metodologica trebuie

Avantajul de a ntocmi fise de lectura consta n faptul ca este foarte usor de a le grupa, fie n functie de sursele bibliografice, fie n functie de capitole sau paragrafe. Gruparea dupa domeniu este necesara atunci cnd trebuie elaborata partea teoretico-metodologica a lucrarii, iar gruparea dupa autori este necesara atunci cnd se elaboreaza aparatul stiintific al lucrarii.

O lucrare stiintifica, n cele mai multe cazuri, trebuie sa se finalizeze cu o aplicatie practica, aplicatie care demonstreaza capacitatea autorului de a valorifica cunostintele de natura teoretico-metodologica ntr-un domeniu operational. Documentarea pentru partea aplicativa se refera la culegerea datelor empirice necesare exemplificarii demersului teoretic din primele capitole ale lucrarii. Aceasta documentare se face diferit, independent de gradul de abordare a temei. De exemplu, n cazul studierii temei la nivel international sau national, documentarea empirica se va face n baza documentelor, a publicatiilor care contin sau analizeaza astfel de date. Daca tema lucrarii abordeaza situatia la nivelul unei firme, organizatii, institutii, atunci sursele de date empirice necesare analizei trebuie preluate sau mprumutate de la sursa respectiva (firma, organizatie, institutie). Dupa investigarea bibliografiei trebuie sa se faca selectia documentelor dupa anumite criterii:
familiarizarea cercetatorului delimitarea domeniului

cu subiectul studiului;

tematic;

determinarea genurilor documentelor necesare (manuscrise, carti, periodice, brevete, standarde etc.); care trebuie cuprinsa de cercetare;

perioada de timp limba

n care sunt scrise documentele; mijloacelor de informare pentru cercetator.

importanta

Sursele de informare 1. Revistele stiitifice reprezinta cea mai importanta sursa de documentare specializata. Aici avem n vedere publicatiile periodice, n special, cele ce reflecta probleme de interes ale grupurilor profesionale, care apar ca publicatii oficiale sau ca publicatii ale unor grupuri de specialisti, deseori organizati n diferite societati, cum sunt asociatiile economistilor, ale juristilor, ale lingvistilor, ale bibliotecarilor etc. 2. Articolul stiintific, studiul stiintific sunt lucrari stiintifice de sine statatoare, tiparite ntr-o revista stiintifica, sau culegere de lucrari stiintifice ale conferintelor, congreselor. Gradul de generalizare a ideilor, a faptelor descoperite de cercetare se afla aici la un nivel nalt de generalizare. Exemplu: BLUCHER, Gebhard. Contributii la istoria tiparului, cu privire speciala asupra tiparului chirilic din tara noastra n secolul al XVI-lea. n: "Trgoviste cetate a culturii romnesti: lucrarile sesiunii stiintifice din 21-23 decembrie 1972: partea I: studii si cercetari de bibliofilie"/

Muzeul Judetean Dmbovita. Bucuresti: Editura Litera, 1974, p. 159175. 3. Monografii. Prin monografie se ntelege un studiu stiintific amplu care trateaza detaliat si multilateral o problema sau un anumit subiect dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii sau al artei.
MARINOIU, Costea. Istoria cartii vlcene: sec. XVII-XVIII. Craiova: Editura: Scrisul romnesc, 1981, 140 p.

4. Tratatul expune n mod sintetic totalitatea cunostintelor dobndite ntr-un domeniu, pe baza unui material vast. CPRARU, stefan. Tratat de drept civil. 5 vol.- Bucuresti: Editura Academiei, 1989. 5. Manualul este o lucrare cu caracter didactic cuprinznd notiunile fundamentale dintr-un anumit domeniu teoretic sau practic. POLITOLOGIE : [pentru studenti] / Calin Vlsan, Alexe Andris, Emil Racila ... [et al.] . - Bucuresti : Editura Didactica si Pedagogica, 1992 . - 188 p n mod special este nevoie de consultarea materialelor de referinta: enciclopedii, lexicoane, glosare, vocabulare, dictionare. Aceste lucrari pot fi considerate mijloace de documentare generale sau speciale. innd cont de importanta informatiei care o poate oferi lucrarile de referinta, cercetatorul are nevoie de anumite cunostinte referitoare la structura, scopul si modul de utilizare a acestora. Am putea defini aceste lucrari ca documente destinate pentru regasirea ct mai rapida a informatiei si n care aceasta este aranjata ntr-o ordine, ce faciliteaza consultarea ei. Lucrarile de referinta contin rezultatele teoretice, elementele stiintifice fundamentale, datele esentiale pentru toate domeniile sau pentru unele dintre acestea cu scopul de a le furniza operativ. n asemenea lucrari apar, sub forma condensata, date, fapte extrase din documentele primare cu un nivel de generalizare mai redus. Enciclopedii. n enciclopedii informatia se prezinta sub forma de articole, care pot fi: articole de sinteza, articole informative, articole explicative, articole-trimiteri. The New Encyclopaedia Britannica, editia a 15-a consta din 34 de volume. Enciclopedia este divizata n trei parti:
Propaedia

(1 volum) reprezinta un ghid sistematizat pentru utilizarea enciclopediei;

Micropaedia (12 volume) contine articole de referinta, aranjate n ordine alfabetica fara bibliografii; Macropaedia (17 volume) contine articole de sinteza, nzestrate cu bibliografii de

carti si articole n diferite limbi; The Encyclopedia Americana International consta din 30 de volume. Este o enciclopedie alfabetica, constituita din articole de sinteza nzestrate cu bibliografii; La Grande Encyclopedie Larousse n 45 de volume. Enciclopedia contine 400.000 termeni si 8.000 de articole cu referinte bibliografice, ilustratii color, regasirea informatiei dupa subiecte este posibila cu ajutorul volumului auxiliar; Encyclopaedia Universalis consta din 30 de volume. n 23 de volume ale enciclopediei informatia este aranjata n ordine alfabetica, 4 volume reprezinta un tezaurus-index, iar ultimele 3 volume sunt numite Symposium n care sunt prezentate articole de sinteza pe probleme actuale pentru societate si date statistice cu comentariile respective. Brockhaus Enzyklopadie - este o enciclopedie germana n 23 de volume, care se reediteaza cu o anumita regularitate ncepnd din 1796. n aceasta enciclopedie articolele sunt expuse succint, mai amplu fiind prezentate biografiile personalitatilor din Germania; Enciclopedia Italiana di Science, Lettere ed Arti cunoscuta sub numele Enciclopedia Treccani, dupa numele editorului; consta din 35 de volume, 5 volume suplimentare si 1 volum de indici; Enciclopedia Universal Ilustrada Europeo-Americana (Enciclopedie Spaniola) consta din 109 volume, 38 volume suplimentare si 1 volum de indici. Enciclopedia Romna este prima enciclopedie romneasca, publicata n perioada 18981904; Enciclopedia Romniei n 4 volume, publicata n perioada 1938-1943. Dictionare sunt lucrari de referinta cu caracter lexicografic care codifica lexicul unui sistem lingvistic. Sunt editii care contin totalitatea unitatilor lexicografice - cuvinte sau fraze ale unei limbi, termeni privind o anumita stiinta, ramura a tehnicii etc. - asezate, de obicei, n ordine alfabetica, definite succint sau explicate pe scurt n aceeasi limba sau traduse n una sau mai multe limbi straine. - Dictionare lingvistice sau dictionare lexicografice sunt dictionare care se alcatuiesc cu scopul prezentarii lexicului si a normelor gramaticale ale limbii literare. n aceasta categorie de dictionare se includ: dictionarele generale ale limbii, dictionare de sinonime, antonime, neologisme, dictionare explicative, ortografice, frazeologice, etimologice, dictionare de maxime, de rime, de argouri, dictionare de frecventa etc. sINEANU, Lazar. Dictionar universal al limbii romne. Bucuresti : Editura Litera, 1998. Prima aparitie n 1896. Aceasta editie include 77.000 de articole care se refera la vocabularul general al limbii romne.

La aceste dictionare se adauga dictionarele terminologice care, de asemenea, sunt surse de documentare speciale. Dictionarele terminologice explica pe scurt sensul termenilor din anumite ramuri ale stiintei, tehnicii si activitatii practice: matematica, fizica, chimie, economie, informatica, sociologie, istorie, politologie etc. Toate aceste dictionare sunt monolingve, dar exista dictionare bilingve si multilingve, care ofera posibilitatea de traducere n mai mult de doua limbi. Dictionarele bilingve si multilingve pot constitui si ele mijloace de documentare generale sau speciale. - Dictionarele biografice prezinta date biografice referitoare la viata si activitatea diverselor personalitati si dictionarele biobibliografice ofera date privitor la biografia anumitor persoane (din sfera stiintei, culturii, artei etc.), care sunt urmate de bibliografia publicatiilor acestor persoane si literatura despre ele. Exista o varietate foarte mare de dictionare biografice si biobibliografice care sunt instrumente necesare n procesul de documentare: Dictionarul scriitorilor romni, Dictionar de poeti etc. Unele dintre cele mai cunoscute tipuri de dictionare de acest gen sunt dictionarele Who's who . MATEI, Horia C. Civilizatia lumii antice : mic dictionar biografic . Bucuresti : Editura Eminescu, 1983 . - 560 p. - Bibliografiile sunt resurse deosebit de importante pentru orice cercetare, ntruct ofera descrieri ale documentelor care sunt necesare pentru studierea operei unui autor, unui subiect sau a unei perioade. Exista bibliografii generale care semnaleaza orice categorie de documente pe toate problemele, domeniile de cercetare si activitate si bibliografii speciale care semnaleaza documentele referitoare la o tematica bine conturata, respectiv documente de o anumita categorie. Sursa principala despre semnalarea documentelor publicate pe teritoriul Romniei este Bibliografia Nationala a Romniei. Bibliografia Nationala a Romniei cu seriile: - Carti, albume, harti - Publicatii seriale - Note muzicale. Discuri. Casete. - Romanica - Teze de doctorat - Articole din publicatii seriale. Cultura (lucrarea apare din anul 2000, relund, numai pentru domeniul sus amintit, bibliografia de articole aparuta n perioada 1953-1988. Bibliografia are o periodicitate lunara. Cuprinde articole din publicatiile de cultura existente n depozitul legal al bibliotecii nationale. Lucrarea dispune de index alfabetic de nume, index alfabetic de surse, index alfabetic de subiecte).

3. Evaluarea si organizarea resurselor informationale Evaluarea unei surse poate incepe chiar nainte de a vedea acea sursa .O prima apreciere a sursei de informare se poate realiza pornind de la notita bibliografica.O notita bibliografica este o descriere dupa norme standardizate a unei carti, articol din periodic sau a oricarui alt material publicat si are n principal urmatoarele trei categorii de date: autorul, titlul, datele de publicare. Aceste elemente sunt utile n determinarea masurii n care o sursa de informare poate fi sau nu utila. Multe din criteriile de evaluare utilizate pentru documentele tiparite pot fi aplicate si resurselor Internet. Deoarece sunt disponibile tot mai multe resurse informationale sunt necesare criterii si competente de evaluare a ceea ce se regaseste. Fiecare lucrare stiintifica trebuie sa raspunda anumitor exigente, etapele muncii intelectuale bazndu-se la rndul lor pe urmatoarele etape: a) Delimitarea materialului, ncadrarea lucrarii ntr-un anumit domeniu n acord cu planul provizoriu stabilit n prima etapa. O lucrare practica va avea un material documentar net inferior unei lucrari de sinteza. b) Stabilirea planului final al lucrarii si structurarea lucrarii n acord cu acesta. Planul este proiectul dupa care se executa o lucrare destinata publicarii. Pentru a-si ndeplini rolul, un plan trebuie sa fie adaptat continutului si scopului lucrarii. Astfel, un plan trebuie sa includa:
1. Introducerea (trebuie sa pregateasca pe cititor n vederea lecturii, a ntelegerii, a asimilarii si a aprecierii lucrarii. Se va ncepe cu enuntarea problemei la care autorul a ncercat sa raspunda prin cercetarea sa; se vor formula principalele idei la care s-a oprit n etapa de delimitare a materialului; se va prezenta pe scurt domeniul mai larg din care face parte lucrarea; se va ncerca o radiografiere a stadiului problemei respective nainte de nceperea cercetarii, cu referire la cercetarile precedente; se va prezenta punctul sau de vedere; nfatisarea stadiului dupa efectuarea cercetarii si poate aduce lamuriri asupra planului lucrarii.

Astfel, introducerea are menirea:

sa explice sensul,

importanta si delimitarea problemei ce va fi cercetata;

sa justifice alegerea subiectului;

sa anunte obiectivele si planul de ansamblu al lucrarii (descrierea schematica a continutului lucrarii, pe capitole); sa precizeze metodologia de cercetare aplicata n demersul argumentativ (prezentarea succinta a materialelor, a surselor, a textelor folosite n lucrare; modul n care au fost folosite -anchete, sondaje, observatii personale etc.); sa avanseze punctul de vedere critic al autorului (ce aduce nou cercetarea), n raport cu celelalte puncte de vedere enuntate de predecesorii sai; a rezultatelor scontate.

descrierea succinta

2. Tratarea subiectului sau Cuprinsul propriu-zis al lucrarii (n care sunt expuse premisele teoretice ale lucrarii; se definesc principalele notiuni cu care va opera si n special termenii noi; se precizeaza principiile metodei sale

de lucru si principalele ipoteze si aproximatii de la care a plecat; se prezinta dezvoltarea subiectului respectiv, particularizeaza prin exemple ncheind cu concluzii interpretate)

Cuprinsul poate fi structurat n mai multe parti, fiecare parte fiind mpartita n capitole, subcapitole, sectiuni si subsectiuni. Fiecare capitol trateaza o problema sau un aspect mai important al lucrarii. Este recomandabil ca titlurile capitolelor sa descrie exact continutul acestora; de asemenea, este recomandabil ca fiecare capitol sa fie mpartit n paragrafe, ale caror titluri sa exprime clar principalele argumente, idei prezentate. Prin parcurgerea titlurilor capitolelor, ale subcapitolelor si ale paragrafelor cititorul familiarizat cu domeniul stiintific abordat, trebuie sa poata reconstitui demersul propus de autorul lucrarii. Cadrul teoretic al problemei studiate va fi redactat ntr-un singur capitol (Capitolul I). Aceasta parte a lucrarii realizeaza o evaluare critica a literaturii de specialitate relevanta pentru tema cercetata. Se vor prezenta principalele teorii / modele explicative, indicnd dezvoltarea si progresul adus de cercetarile recente, precum si posibilele lacune sau limite. Trecerea n revista a literaturii va fi realizata dupa un criteriu explicit mentionat, care poate fi cronologic, tematic, sau de alta natura. Prin continutul ei, baza teoretica trebuie sa se orienteze spre fundamentarea ipotezelor avansate. Aceasta parte a lucrarii trebuie sa demonstreze capacitatea autorului de a selecta sursele bibliografice relevante, de a le analiza critic, de a-si formula propriul punct de vedere asupra subiectului studiat. Capitolul II prezinta, de obicei, obiectivele si metodologia cercetarii proprii si va contine urmatoarele aspecte: formularea explicita a ipotezelor cercetarii; prezentarea variabilelor; descrierea procedurii de investigare; descrierea metodelor de analiza a datelor etc. Capitolele urmatoare prezinta analiza datelor si rezultatele cercetarii, interpretarea acestora. Tabelele si figurile care redau rezultatele cercetarii vor fi incluse n aceasta parte a lucrarii. Sunt recomandabile explicatii alternative si contextuale, precum si descrierea implicatiilor rezultatului discutat. Interpretarea datelor proprii va fi facuta si prin raportare la datele din literatura de specialitate, indicndu-se similaritati si diferente. Concluziile (reliefeaza ntr-o forma concentrata esentialul din tratare si ofera raspuns ntrebarilor ridicate n introducere). Concluziile au aceeasi importanta ca si introducerea, fiind ntr-o relatie de complementaritate cu aceasta. Daca introducerea a plecat de la un aspect general - definirea domeniului de studiu - si a ajuns la particular - lucrarea de fata -, concluzia parcurge drumul invers, de la particular la general. Aceasta :

rezuma rezultatele cercetarii si importanta lor n raport cu stadiul actual de cercetare a temei; detalii (se gasesc n cuprinsul lucrarii); fara sa ignore dificultatile;

evita intrarea n

evidentiaza complexitatea cercetarii, indica posibile cercetari

viitoare, plecnd chiar de la problemele nesolutionate n lucrare;

 ofera

un comentariu personal despre rezultatul cercetarii, n raport cu obiectivele propuse, care au fost enuntate n introducere.

Notele folosesc pentru:

a indica sursele

citatelor; bibliografice de ntarire despre un subiect discutat n text;

a adauga alte indicatii a face trimiteri a introduce un a conferi a corecta

externe si interne; citat pentru argumentarea unui punct de vedere exprimat n text;

veridicitate afirmatiilor din text; unele afirmatii din text; citat din text.

a reda traducerea unui

Anexele au rolul de a aduce o informatie originala si pertinenta si de a completa continutul informational al lucrarii propriu- zise. Se pot constitui, de exemplu, din texte care nu au fost niciodata publicate, din chestionarul folosit pentru ancheta privitoare la tema, texte legislative sau documente de alta natura. Glosarul Rostul unui glosar este de a-l ajuta pe cititor sa nteleaga sensul termenilor de specialitate folositi n cercetare. Acesta este plasat dupa anexe, naintea listei bibliografice. Conform standardului de prezentare redactionala pentru carti si brosuri, STAS 8660 - 82, standard care ar trebui utilizat pentru realizarea unei lucrari care se doreste a fi publicata, ordinea de asezare a partilor dintr- un volum este: a) coperta I-II; b)foaia sau foile de titlu; c) prefata sau coespondentele ei (cuvnt nainte, studiu introductiv etc); d) rezumatul si cuprinsul n limba de expunere (putnd fi trecute nainte de prefata sau la urma volumului); e) lista de simboluri si abrevieri folosite; f) lucrarea (sau, pe rnd, fiecare lucrare) de la introducere la concluzii (inclusiv tabele, material ilustrativ, note etc);

g) diferitele anexe (texte, tabele, ilustratii, cnd se dau separat de lucrare), la sfrsitul fiecarei lucrari; h) notele finale, la sfrsitul fiecarei lucrari (sau capitol); i) bibliografia (cnd se da o lista), la sfrsitul lucrarii (sau capitol); j) indici (de autori, de materii etc); k) postfata; l) lista ilustratiilor din volum; m) nota bibliografica, rezumatul si cuprinsul, ntr-o limba straina (grup repetat de fiecare limba); n) rezumatul si cuprinsul, n limba de expunere (cnd se dau la sfrsit); o) "addenda et corrigenda" sau erata (cand apare n ultima coala tiparita); p) nota tipografica (caseta tehnica); q) planse si pliante, cnd se aseaza la sfrsit; r) erata (cnd nu se tiparette n ultima coala); s) coperta III- IV. 4. Realizarea si comunicarea rezultatelor Realizarea lucrarii n forma de prezentare presupune competente de analiza si sinteza, de integrare a elementelor informationale colectate ntr-o forma coerenta si unitara care sa expuna si sa argumenteze un punct de vedere, un aspect al unui subiect etc., evitndu-se plagiatul si parafrazarea. Lucrarea sau proiectul trebuie realizate n concordanta cu forma de comunicare aleasa : comunicare orala, scrisa, multimedia sau sub forma de pagina Web. Utilizarea WWW ca mediu de comunicare necesita transpunerea textului n limbaj HTLM. Autorii trebuie sa cunoasca, de asemenea, si aspectele legale si etice care nsotesc informatia ; sa prezinte sursele de informare n note de picior, note finale si bibliografii. Stilul si limbajul de redactare O lucrare de cercetare trebuie sa tina cont de anumite exigente ale stilului stiintific. Lucrarea trebuie redactata ntr-un limbaj academic impersonal, caracteristic lucrarilor de

cercetare. Exista cteva conditii si principii impuse textelor redactate n acest registru stilistic. Lucrarile stiintifice se prezinta n linii mari ca o serie de consideratii si demonstratii. Exactitatea acestora depinde de multilateralitatea cercetarii obiectului sau fenomenului dat. Criteriile care trebuie respectate sunt: rigurozitatea argumentarii logice, exactitatea faptelor studiate, multilateralitatea cercetarii si obiectivitatea expunerii ce se caracterizeaza prin tendinta de standardizare a mijloacelor de exprimare. Expunerea stiintifica se remarca si prin lexicul terminologic, special, livresc, neutru din punct de vedere stilistic, utilizat pentru redarea general-abstracta a materialului, pentru definirea exacta a notiunilor, a fenomenelor si a proceselor, fara de care ar fi cu neputinta reproducerea exacta si obiectiva a rationamentelor si definitiilor. Utilizarea terminologiei de specialitate este un indiciu al competentei profesionale. Baza oricarei expuneri stiintifice o constituie elementele lexicale de uz general, comune si altor stiluri functionale ale limbii literare. S-a constatat ca elementele lexicale de uz general alcatuiesc o jumatate din componenta lexicala a unei opere stiintifice, formnd scheletul ei. Ele reprezinta tesutul neutru al textului stiintific sau al vorbirii profesionale. O circulatie larga au, mai ales, unitatile lexicale ce exprima operatiile gndirii logice. Terminologia de specialitate serveste pentru redarea ct mai exacta a diverselor notiuni stiintifice, pentru argumentarea si expunerea obiectiva ntr-un anumit domeniu stiintific . n stilul stiintific propriu-zis se face, de obicei, abstractie de persoana autorului, textele stiintifice caracterizndu-se printr-o frecventa mai mare a pronumelor nepersonale, situatie impusa de caracterul impersonal al comunicarii. Deoarece n stilul stiintific toata atentia este concentrata asupra continutului si a caracterului logic al comunicarii, iar nu asupra subiectului, modul principal de exprimare este impersonal. Aparatul stiintific al lucrarii Prin aparatul stiintific se ntelege ansamblul notelor explicative (care nu fac parte integranta a textului lucrarii) precum si trimiterile bibliografice la ideile altor autori, comentariile, citatele etc. Menirea aparatului stiintific al lucrarii consta n urmatoarele:
1. indica sfera de referinte bibliografice pe care se bazeaza lucrarea elaborata care demonstreaza nivelul stiintific al tezei; 2. constituie o dovada a probitatii stiintifice a absolventului; 3. reprezinta indicatii utile pentru cei care doresc sa continue sau sa analizeze mai profund cercetarea efectuata n lucrare, oferindu-le astfel informatii privind sursele primare.

Citarea textelor de alti autori este de doua tipuri:

se citeaza un se citeaza un

text asupra caruia ne oprim din punct de vedere interpretativ; text n sustinerea propriei interpretari.

Umberto Eco a propus zece reguli pentru citare: Regula 1. Fragmentele obiect de analiza interpretativa sunt citate cu o rezonabila amploare.

Regula 2. Textele din lectura critica sunt citate numai cnd ideile coreleaza, confirma o afirmatie a noastra. Regula 3. Citatul presupune sa fie mpartasita ideea autorului citat; fragmentul sa nu fie precedat sau urmat de expresii critice. Regula 4. Pentru orice citat trebuie indicat limpede autorul si sursa tiparita sau manuscrisa. Regula 5. De preferinta, trimiterile la surse primare trebuie facute la editia critica sau la editia adiacenta. Regula 6. Atunci cnd se studiaza un autor strain citatele trebuie sa fie n limba originala. n anumite cazuri poate fi util ca citatul sa fie urmat de traducere n paranteze sau ntr-o nota. Regula 7. Trimiterea la autor si la opera trebuie sa fie clara. Regula 8. Atunci cnd un citat nu depaseste doua-trei rnduri se poate insera n corpul unui paragraf ntre ghilimele. Atunci, nsa, cnd citatul este mai lung, este mai bine de a-l pune cu un spatiu mai n interiorul paginii. n acest caz nu sunt necesare ghilimelele. Regula 9. Citatele trebuie sa fie exacte. n primul rnd, cuvintele trebuie transcrise asa cum sunt n text, n al doilea rnd, nu trebuie eliminate parti ale textului fara a marca acest lucru. Regula 10. A cita este ca si cum ai depune marturie ntr-un proces. Trebuie sa fiti totdeauna n masura sa demonstrati ca sunteti credibili, de aceea referinta trebuie sa fie exacta (nu se citeaza fara a indica denumirea documentului si pagina) ca sa poata fi controlata de oricine. Organizarea referintelor bibliografice Mentionarea lucrarilor care au ajutat la ntocmirea unei lucrari stiintifice este obligatorie.1[1]De asemenea, se face distinctie ntre bibliografia folosita la finalul lucrarii si utilizata pentru lucrare ca ntreg (se recomanda a fi trecuta sub forma unei liste la finalul lucrarii), si bibliografia incidentala utilizata sub forma notelor de subsol sau de capitol. Aparatul stiintific al lucrarii poate fi prezentat sub diverse forme: - se pot utiliza note de subsol. Trimiterea la nota de subsol se face n text: "Tiparirea cartilor slavone nu-si putea gasi un adapost n Balcani, n acel sfrsit al veacului al XV-lea, cnd ultimele ramasite de stapnire crestina se necau n noianul turcesc. Mesterii trebuiau sa-si caute un sprijin, un ocrotitor, dincoace de Dunare, unde se pastrau vechile forme

de stat. Aceasta ndreptare spre noi era cu att mai impusa, cu ct Venetia nu mai voi sa se ocupe cu lucrul tipografic pentru slavi..."1

[1] N. Iorga. Istoria literaturii romnesti. Ed. a 2-a. Bucuresti: Editura Pavel Suru, 1925, p.138. - n text pot fi inserate numarul de ordine al sursei bibliografice (numar care corespunde documentului din bibliografia de la sfrsitul lucrarii) si pagina la care se afla referinta respectiva n sursa bibliografica mentionata, dupa modelul urmator: "Clasarea alfabetica fata de clasarea cronologica are avantajul ca numele poate arata relatiile dintre actele unei colectii, cum si ntre autori si destinatari"(43, p. 171) n fiecare capitol, trimiterile de subsol se numeroteaza ncepnd cu cifra 1. Avantajul acestei metode este acela ca indicatia bibliografica poate fi vizualizata imediat. n vederea evitarii redundantelor din text sau din cadrul referintelor se utilizeaza urmatorii termeni: Apud se foloseste n cadrul unei citari indirecte; "citat dupa". 1. Al. Oprea. n cautarea lui Eminescu gazetarul. Bucuresti: Minerva, 1983, p. 37. 2. Apud. Ibidem, p.193 Traian Herseni. Sociologia romneasca. Bucuresti, 1940, p. 67-68. Apud. I. Capreanu. Eseul unei restituiri. Iasi: junimea, 1988, p.123. 1. Leibniz. Principes de la Nature et de la grace. Apud. R. Assunto. Barocul, p. 67-68 Ibid (lat. ibidem) "n aceeasi lucrare"; indicativ urmat de trimiterea la diviziunile lucrarii. Se foloseste ori de cte ori cele doua referinte vin una n continuarea celeilalte. 1. A. Sacerdotenu. Predosloviile vechilor carti romnesti. Bucuresti, 1939, p. 34. 2. Ibidem, p.56 3. Ibidem Id (lat. idem) "acelasi". Se foloseste pentru a nu mai repeta numele autorului cnd urmatoarea referinta difera de ce precedenta numai prin titlu si celelalte date specifice ale acesteia (se foloseste cnd se citeza mai multe lucrari ale aceluiasi autor, neintercalate cu lucrari de alti autori). 1. T. Cipariu. Principia. n: "Organul luminarei", nr. XXV, 21 iunie 1847, p. 130.

2. Idem. Crestomatia, p. 16 Op. Cit.(lat. Opere citato) "n lucrarea citata". Se foloseste pentru a nu mai repeta titlul si celelelte elemente ale referintei bibliografice. Aceasta prescurtare este precedata de numele autorului si se foloseste cnd se citeaza aceeasi lucrare alternativ cu lucrari de alti autori. G. Calinescu. Opera lui Mihai Eminescu. Bucuresti: Minerva, 1970, p. 8-9. L. Blaga. Spatiul mioritic. Bucuresti: s.n., 1978, p. 180-181. G. Calinescu, op. cit. , p. 20-21. Loc. Cit. "la locul citat". Se foloseste cnd lucrarea a mai fost citata si cnd ntre cele doua citari sunt trecute alte referinte bibliografice. Este un indicativ care urmeaza titlului. 1. G. Mihaila. Istoria culturii romnesti. Bucuresti, 1971, p. 80-86. 2. G. Prnuta. Istoria nvatamntului romnesc. Iasi: Junimea, 1968, p.105. 3. G. Mihaila, op. cit., loc. cit. Supra "mai sus; mai nainte"

Infra "mai jos; mai departe" Se folosesc la trimiteri din lucrare n locuri anterioare, respectiv ulterioare locului unde apar. Daca aceste trimiteri nu se refera la aceeasi pagina sau la acelasi paragraf, cuvntul este completat cu locul citarii. Sup. p. 342, nota 1. Inf., cap. V, p. 16 Cf.(lat. confer) Comp. v. Conf. pro contra "vezi" Pentru trimiteri n care autorul nu arata legatura. "compara cu" Pentru trimiteri n care autorul nu arata legatura. Pentru trimiteri n care autorul nu arata legatura.

"n conformitate cu" "pentru" n sensul acestei teze

se prezinta o teza contrara Descrierea bibliografica recomandata pentru ntocmirea bibliografiilor

ncepnd cu 1958 s-a pus problema (pe plan mondial) a unificarii descrierilor bibliografice si n acest scop s-a nfiintat Organizatia Internationala de Standardizare care a elaborat standarde de descriere pentru fiecare gen de publicatie. n domeniul bibliografic, cel mai utilizat standard este ISO 690/1996 Referinte bibliografice. Continut, forma si structura care nlocuieste STAS 6158-90 si identic cu Standardul International ISO 690:1987. Editarea referintelor bibliografice pentru carti, articole, periodice si alte documente, folosite pentru ntocmirea bibliografiilor presupune cunoasterea unor reguli minime de ntocmire a acestora:
1. Principala sursa a informatiei continute n referinta bibliografica este documentul. Prima sursa de informare n cadrul documentului este pagina de titlu sau echivalentul ei (de exemplu, eticheta de pe o nregistrare audio, imaginea titlului unui microformat etc.). Cnd documentul nu are pagina de titlu sau un echivalent al acesteia, o alta sursa, cum ar fi coperta, caseta, antetul unei microfise etc. poate furniza informatia necesara. 2. Informatia cuprinsa n referinta bibliografica trebuie sa fie asa cum apare n sursa de informare. 3. Descrierea bibliografica a documentelor prevede folosirea unui sistem coerent de punctuatie. Fiecare element al referintei bibliografice trebuie separat de elementul urmator printr-un semn de punctuatie -punct, linie -(optional)

Dupa Dan Simonescu2[2] bibliografia dispune de cinci forme pentru caracterizarea unui document:
A. B. C. D. E. descrierea bibliografica adnotarea bibliografica adnotarea referativa referatul recenzia

Descrierea bibliografica Prin descrierea bibliografica sunt analizate elementele exterioare care caracterizeaza documentul consultat, ntr-o anumita ordine. n unele cazuri la descrierea bibliografica se adauga adnotarea, referatul sau recenzia (o descriere de continut). Principala metoda de recoltare a elementelor descrierii bibliografice este observatia care se exercita asupra documentului ca unitatea fizica si n principal asupra foii de titlu (metoda de visu). Stabilirea elementelor descrierii bibliografice presupune nu numai o observatie exterioara, ci si o informatie culturala, posibilitatea de a realiza un studiu comparat, punerea n relatie cu alte informatii bibliografice. Cerintele pe care trebuie sa le ndeplineasca o descriere bibliografica sunt: Completitudinea n functie de scop deoarece acesta este elementul care dicteaza numarul elementelor si amploarea unora dintre ele. De exemplu o bibliografie generala asupra unui domeniu (management) nu are nevoie de extrem de multa informatie (autor, titlu, editura). n schimb o bibliografie de recomandare asupra unui aspect specific din domeniul respectiv (planificare) necesita elemente de identificare mult mai multe (nr. pagini).

Exactitatea: indiferent de destinatie informatia trebuie sa fie verificata si necontradictorie Claritatea: trebuie respectate cu strictete regulile si standardele n vigoare Uniformitatea: presupune respectarea ordinii elementelor si a punctuatiei A. Esdaile n lucrarea "Studii de teorie bibliografica" considera ca exista mai multe tipuri de descrieri bibliografice:

Minima (cuprinde autorul si titlul si este legata de necesitati elementare de identificare. Istoriceste, acest tip de descriere este legata de nceputuri cnd documentele erau nca putine ca numar. n prezent este legata de indicatii de orientare, fara sa aiba scopuri analitice) care cuprinde autorul, titlul, editorul, locul de aparitie, anul aparitiei si formatul.

Scurta,

Scurta standard cuprinde pe lnga elementele de mai sus, editia, traducatorul, prefatatorul, postfatatorul, paginatia, tipografia, tipul legaturii, pagini lipsa. Completa standard cuprinde pe lnga elementele enumerate mai sus si ilustratia, detalii privind imperfectiunile documentului.

Pentru descrierea exterioara a documentului baza culegerii elementelor o constituie, dupa cum deja am amintit, pagina de titlu de unde se culeg urmatoarele date: - Numele si prenumele autorului n urmatoarea forma: NUME, Prenume - Titlul si subtitlul documentului - Datele de aparitie: Loc: editura, an. - Caracterizarea cantitativa (colatiune) - Informatii bibliografice - Numar standard AUTORUL este elementul fundamental de continut al descrierii, care nu ofera doar o cheie de identificare formala, ci si informatii privind sfera tematica, perioada istorica, notorietatea, apartenenta nationala. In cataloage, autorul este punct de acces si este numit n limbaj de specialitate "vedeta autor persoana fizica". n general vedeta autor persoana fizica este alcatuita din:

Nume (cuvnt de ordine). Acesta poate fi simplu sau compus din doua sau mai multe parti separate ori legate ntre ele printr-o linioara sau o particula gramaticala. care poate fi alcatuit din unul sau mai multe cuvinte separate sau legate prin linioara de individualizare n cazul autorilor identificati prin nume personal sau al autorilor omonimi (Mardarie Cozianul)

Prenume,

Elemente

TITLUL este un element de baza si primul ca importanta istorica. Este elementul formal cel mai aproape de partea de continut, uneori exprimnd concluzia autorului. Dupa stil, acestea pot fi:
Directe

(ne trimit la idei de baza ale continutului- in special pentru cartile stiintifice) continut- cartile din domeniul stiintelor umanistice)

Sugestive (sugereaza un Criptice (sunt

specifice, de regula unor perioade dictatoriale)

Sublimate (sunt compuse din expresii lapidare, care nu trimit exact la subiectRascoala-M.Sadoveanu) Dupa forma pot fi:

Condensate: titluri n care sunt adunate toate informatiile de baza, dar n care nu se specifica, de fapt, nimic (Mihai Viteazul) se mai numesc si explicative- Scurta istorie a bibliotecilor

Dezvoltate:

Compozite: titluri care contin si elemente privind continutul documentului, elemente de forma si localizare. Acestea au fost utilizate mai ales n perioada cartii vechi. La titlu vom descrie n bibliografie:

- culegeri de lucrari independente sau parti de opere de diversi autori publicate sub un titlu general; - opere cunoscute mai ales dupa titlul lor dect dupa numele autorului; - lucrari ai caror autori nu au putut sa fie identificati (anonime sau criptonime) nici din lucrarea respectiva, din izvoare externe; - lucrari care au mai mult de 3 autori, fara ca unul din ei sa fie autorul principal; - lucrari periodice, seriale si alte lucrari care sunt cunoscute dupa titlul lor;

- culegerile publicate sub un titlu comun, fara un alcatuitor sau al caror alcatuitor nu este indicat la vedere, pe pagina de titlu SUBTITLUL(informatie la titlu): precizeaza sau completeaza titlul cu care sunt n relatie specificnd natura, continutul sau scopul aparitiei lucrarii. Ofera detalii convergente titlului, dar exista si subtitluri derutante. DATELE DE APARIIE cuprind elemente formale care pot caracteriza complex un document:

Locul: este semnificativ pentru zona de limba si poate trimite la timpuri trecute (Lugduni-denumirea veche a Parisului) are semnificatii de identificare, continut si valoare

Editura: Anul:

permite evaluari de tip temporar

CARACTERIZAREA CANTITATIV este foarte importanta pentru descrierea bibliografica deoarece poate oferi informatii importante despre o lucrare, n sensul ca numarul de pagini indica importanta acesteia. COLECIA ofera informatii privind destinatia lucrarii (Biblioteca pentru toti, Lyceum, Clasicii nosti) INFORMAIILE BIBLIOGRAFICE au valoare informationala si pot particulariza lucrarea. NUMRUL STANDARD PENTRU CARTE (ISBN) - International Standard Book Number -este un numar international standard pentru identificarea publicatiilor, compus din 10 cifre, grupate n patru segmente separate prin linioara. Primul grupaj de cifre poate contine de la una la trei cifre si este numarul de identificare al grupului national geografic sau lingvistic unde documentul este publicat. Al doilea grupaj de cifre poate contine de la doua la sapte cifre si reprezinta numarul de identificare al editorului care a publicat documentul. Al treilea grupaj de cifre poate contine de la doua la sapte cifre si codifica titlul publicatiei, fiind atribuit de catre editor, iar al patrulea grupaj este o cifra de control prin care se poate verifica exactitatea cifrelor componente ale segmentelor anterioare. SURSE DE INFORMARE: partile definitorii ale documentului sau documentul ca ntreg precum si lucrarile de referinta care furnizeaza informatiile necesare ntocmirii descrierii bibliografice. Partile definitorii pot fi: pagina de titlu sau substituentul ei (pentru monografii), eticheta (pentru disc), genericul (pentru film), containerul (pentru materiale audio-vizuale), cartusul (pentru o harta) etc. Sursele de informare pot fi: - surse principale

- surse complementare (inclusiv surse exterioare) Sursele principale sunt acele surse de informare aflate n cadrul documentului care contin cele mai multe si mai relevante informatii si au prioritate n furnizarea datelor bibliografice fata de alte surse de informare. Sursele complementare de informare : surse de informare altele dect cele principale din care sunt preluate informatiile atunci cnd sursa principala nu le contine sau nu exista. Surse complementare pot fi: alte pagini de titlu, verso-ul fiecarei pagini de titlu, coperta, foile liminare, casuta tipografica etc. Surse complementare sunt considerate si sursele exterioare: lucrari de referinta, bibliografii etc. Exemplu: sERBNESCU, Andra. Consultatii de gramatica: tipuri de exercitii: modele de rezolvare: subiecte posibile/ Andra serbanescu._ Ed. a 2-a revazuta si adaugita ._Bucuresti: Vestala: Alutus, 1993._ 128 p; 20 cm ._ (Biblioteca scolara)._ISBN: 973 - 96063 - 0 - X (Vestala)._ISBN: 973 - 96077 - 2- 1 (Alutus) Treptele bibliografice ADNOTAREA reprezinta o forma de adncire a caracterizarii bibliografice. Cuvntul provine din latinescul adnotatio (observatie, nota). Adnotarea nu poate exista fara descriere bibliografica, fiind o complementaritate a acesteia. Adnotarea este o nota adaugata titlului sau altor elemente ale documentului n vederea explicarii sau comentarii acestora. Aceasta:
Economiseste

timpul de studiu

Faciliteaza selectia publicatiilor Permite

cercetarea literaturii de specialitate depasirea barierei lingvistice O adnotare trebuie:

Contribuie la

Sa reflecte Sa reflecte Sa reflecte Sa reflecte

scopul lucrarii (de ce a fost scrisa) rezultatele (cum s-a finalizat cercetarea) concluziile aspecte de specialitate (diagnosticul)

S-a publicat un ghid (UNESCO-1968) pentru ndrumarea autorilor de adnotari care trebuiau sa respecte urmatoarele cerinte:
Sa utilizeze fraze complete Sa fie

scurta

Sa oglindeasca documentul Sa nu

depaseasca 200-250 cuvinte

Sa fie scrisa ntr-o limba de circulatie internationala, daca scopul documentului este acesta o anumita forma standard:

Sa respecte

o Descrierea o Corpul (prezentarea) o Semnatura adnotatorului Clasificarea adnotarilor:

1. Dupa autorul adnotarii:

- adnotare de autor (autorul lucrarii). Aceasta, chiar si atunci cnd se supune unor reguli obiective nu reuseste sa reflecte continutul documentului altfel dect prin optica de importanta pe care o subliniaza el nsusi. S-a constatat ca cei mai incapabili sa se rezume sunt chiar autorii - adnotare de specialist (bibliograf) este foarte aproape de normele de adnotare standard, dar nu ntotdeauna foarte aproape de continutul si ierarhia valorica a documentului. - adnotarea profesionala (specialist) este formula cea mai scumpa, dar si cea mai sigura n ceea ce priveste pertinenta datelor.
2. Dupa scop:

- explicativa, si propune prezentarea continutului documentului - indicativa, semnaleaza tema, domeniul - critica, este foarte putin practicata n adnotare pentru ca si propune o evaluare - speciala, se refera la documente complexe care pot fi tratate att indicativ ct si informativ

3. Dupa forma:

- telegrafica, bazata pe o standardizare rigida - statistica, bazata pe tabele si grafice - normala, nu are exigente speciale de continut, ci raspunde primelor cerinte indicative si informative. n general, activitatea de adnotare este legata de periodice si mai putin de monografii. n privinta acestora, intra n aceasta sfera capitolele de carti. Caracteristicile adnotarii - concizie (eliminarea ambiguitatii, redundantei, oricaror formule parazite) - claritate (respectarea unei anumite formule de redactare si utilizarea unor termeni cu sensuri cunoscute) - coerenta (reflectarea unei anumite relatii ntre partile adnotarii) - obiectivitate (nu se poate vorbi de o obiectivitate perfecta) - flexibilitate (iesirea dintr-o rigiditate extrema. Structura este data de tipul lucrarilor adnotate, de scopul adnotarii si de destinatie) Exemplu adnotare:
BIBLIOTECILE PUBLICE sI SOCIETATEA INFORMAIEI/J. Thorhauge, G. Larsen, H.P. Thun, H. Albrechtsen; coord. trad. si recenzie stiintifica /Doina Banciu.- Bucuresti: ABBPR, 1998. Lucrarea "Bibliotecile publice si societatea informatiei" reprezinta un raport elaborat pentru Directia Generala XIII/E/4 a Comisiei Europene, Luxemburg, sub controlul PROLIB/PLIS 10340 si prezinta rezultatele studiului cu acelasi nume. Acesta urmareste accelerarea procesului de schimbare la diferite nivele prin analizarea cerintelor, tipurilor de servicii posibile, barierelor si oportunitatilor n diferite comunitati europene. n atingerea acestor scopuri studiul a definit un set de modele si scenarii care ofera bibliotecilor publice un ghid practic, cuplat cu recomandari pentru Comisia Europeana si institutiile la nivel national sau regional responsabile pentru biblioteci, pentru actiuni n sprijinul modernizarii bibliotecilor publice n Europa. Rezultatele se bazeaza pe 11 rapoarte de tara, care acopera Franta, Marea Britanie, Germania, Danemarca, Portugalia, Italia, Irlanda, Spania, Suedia si Finlanda, 5 studii de caz ( Croydon-Marea Britanie; Koln -Franta; Eindhoven- olanda; Silkeborg-Danemarca) referitoare la unele exemple semnificative de biblioteci publice, o analiza a cooperarii regionale ntre bibliotecile din Italia, precum si pe o cercetare documentara. Recomandarile se refera la modul n care pot ndeplini bibliotecile publice rolul lor de informare, prin redefinirea strategiei, stabilirea de noi competente si dezvoltarea unor noi servicii.

Concluzia care se desprinde din studierea acestui studiu vizeaza doua aspecte: rolul si locul bibliotecilor n contextul actual al societatii bazate pe informatie si pe tehnologizare, precum si modificarile survenite n activitatea bibliotecilor si n meseria de bibliotecar. Se spera ca studiul sa serveasca ca sursa de inspiratie pentru dezvoltarile ulterioare ale bibliotecilor publice n Societatea informatiei.

Adnotare de Lector. dr. Agnes Erich REFERATUL reprezinta expunerea continutului unei monografii sau articol de serial, analizndu-se si apreciindu-se metoda folosita si rezultatul obtinut n acea lucrare. Referatul este compus din descrierea bibliografica si referat, care trebuie sa fie apreciativ. Clasificarea referatelor: - informativ (cuprinde elementele de noutate selectate de referent, necomentate. Prezinta metoda elaborarii documentului, concluziile si chiar aplicatiile) - indicativ sau descriptiv ( cuprinde prezentarea generala a lucrarii, structura, obiectul, scopul si rezultatele) Deosebirea dintre cele doua tipuri de referate este data de selectarea elementelor de noutate, participarea analitica a referentului avnd caracter critic. Referatul trebuie sa se caracterizeze prin claritate, concizie si exactitate, iar referentul trebuie sa se adecveze la scop si sa faca prezentarea n functie de tipul de document la care se refera. Referatele sunt utilizate cu precadere n evaluarea si aprecierea lucrarilor de cercetare de tipul lucrarilor de licenta, tezelor de doctorat, rapoarte de cercetare. RECENZIA se constituie n cea mai dezvoltata treapta analitica, fiind o treapta prin excelenta critica. Recenzia reprezinta aprecierea critica si motivata a unei carti, aratndu-i greselile, lacunele, ndreptndu-le si completndu-le. Aceasta este formata din descrierea bibliografica si din referatul critic. n afara selectarii elementelor de noutate, recenzantul poate lua n consideratie orice trasatura a documentului si poate intra n dialog critic cu autorul. n acest caz avem de-a face cu o intrare n continut si cu o apreciere critica. Caracteristicile recenziei: - necanonica (tenteaza la dimensiuni mari) - lenta (fiind vorba de un proces critic) - prea angajata (permite exprimarea unor opinii) Exemplu recenzie
MUCCHIELLI, Alex

Les Sciences de l`Information et de la Communication . - 3-me dition revue et mise jour(2001) . - Paris: Hachette, 2001. - 160 p . - (Les Fondamentaux. La Bibliotheque de l`tudiant. Sociologie/Communocation) . - ISBN : 2-01-145415-8. Lucrarea Profesorului Alex Mucchielli, de o reala valoare stiintifica, sintetizeaza domeniile si problematica (problematicile) stiintelor Informarii si Comunicarii (SIC). stiintele Informarii si Comunicarii (SIC) sunt considerate o necesitate obiectiva a Societatii contemporane numita "Societatea Informatiei", "Societatea Cunoasterii"; SIC reprezinta o reuniune de domenii interdisciplinare sau chiar transversale care ajuta toate celelalte stiinte sa-si structureze, comunice, utilizeze, evalueze informatia. Mai mult dect att, SIC si-au definit propriul domeniu de cercetare (informatia; teoriile, procedeele si tehnologiile de comunicare; fenomenul media); propriile modele, metode si instrumente si prin urmare sunt asimilate disciplinelor si stiintelor recunoscute. La nivel european SIC au dobndit recunoasterea mediului academic si social si si-au definit urmatoare domenii de cercetare:
o o o o

Noile Tehnologii ale Informarii si Comunicarii (NTIC); Comunicarea de masa; Comunicarea de tip publicitar (incluznd aici comunicarea sociala si comunicarea politica); Comunicarea organizationala.

Noile Tehnologii ale Informarii si Comunicarii (NTIC) - Sunt considerate n opinia lui Alex Mucchielli:3[3] "un domeniu privilegiat de studiu, o preocupare pentru toti actorii vietii sociale". Analizd influentele si mutatiile produse de NTIC asupra societatii n general precum si asupra sectoarelor sale observam ca sunt utilizate ca metode studiul comparativ si antiteza; se pot lua toate problemele: sociale, economice, politice, educationale, ecologice, etc. si sa fie puse n fata: "NTIC si." De fapt, n orice sector ncercam sa observam cum s-a schimbat continutul activitatilor sub influenta NTIC si ce este absolut nou si va determina schimbari fara precedent. Comunicarea de masa este un proces social, este un proces care se deruleaza ntr-un timp scurt si implica un spatiu public; un spatiu delocalizat sau multiplu; un spatiu care permite fiecaruia sa-si expuna ideile sau sa participe la dezbateri care vizeaza comunitatea careia i apartine.Studiile privind comunicarea de masa sunt la originea stiintelor Informarii si Comunicarii ca domeniu stiintific. Conceptualizarile si teoretizarile ulterioare precum si influenta NTIC au dus la largirea domeniului. Comunicarea de tip publicitar se bazeaza pe faptul ca mesajul transmis are un destinatar, un receptor bine precizat; ncearca sa convinga un grup de indivizi de calitatile, meritele a ceva ce poate fi produs, om , obiect sau idee. Comunicarea de tip publicitar are la baza studii de psihologie aplicata, semiotica aplicata, etc. si a dezvoltat ca subdomenii comunicarea sociala si comunicarea politica. Comunicarea sociala este utilizata de catre guvern, administratiile centrale si locale, agentii publice, asociatii, organizatii profit sau non-profit, etc., pentru a se adresa publicului larg si a-i aduce la cunostinta o problema, pentru a explica o masura luata sau pentru a induce o atitudine sau un comportament cetatenilor.

Relatiile publice si afla locul n cadrul comunicarii sociale deoarece rolul lor este de a crea o imagine favorabila unei organizatii, structuri, institutii sau personalitate, n fata unui public potential care ar putea utiliza sau cumpara un serviciu sau produs. Comunicarea politica este ansamblul de tehnici si procedee utilizate de actorii politici pentru a seduce, administra si influenta opinia. Comunicarea organizationala sau de firma este un ansamblu de tehnici si tehnologii de gestionare a socialului; a relatiilor unei structuri institutionale cu mediul sau extern si intern. Obiectivele comunicarii organizationale sunt: afirmarea identitatii firmei; favorizarea si afirmarea unui nou management de lucru; participarea la modernizarea activitatilor (n principal sub influenta NTIC). Valoarea deosebita a cartii lui Alex Mucchielli consta n faptul ca reuseste , la un nalt nivel academic, sa clarifice ntreaga problematica a stiintelor Informarii si Comunicarii si sa fixeze locul acestui domeniu ntre celelalte domenii academice. Recenzie de Conf. dr. Elena Trziman

Exemple de descriere bibliografica a documentelor 1. Carte cu un autor

IORGA, N. - Istoria literaturii romne n secolul al XVIII-lea. - ed. a 2-a. -Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica, 1969. - 2 vol.

2. Carte cu doi autori SIMONESCU, Dan; PETRESCU, Victor. -Trgoviste-vechi centru tipografic romnesc.- Trgoviste: Muzeul Judetean Dmbovita, 1972.135p. 3. Carte cu trei autori
LAZR, Dumitru; MARINOIU, Costea; MATEIESCU, Petre. -Catalogul preliminar al colectiilor de carte veche din judetul Vlcea.- Rmnicu-Vlcea: Editura Almarom, 2001. -97 p.

4. Carti care se descriu la titlu (fara autor) TRGOVIsTE cetate a culturii romnesti: lucrarile sesiunii stiintifice din 21-23 decembrie 1972: studii si cercetari de bibliofilie/ Muzeul Judetean Dmbovita. -Bucuresti: Editura Litera, 1974. - 583p. 5. Dictionare sau enciclopedii
DICIONAR al presei literare romnesti: (1790-1982) / I. Hangiu ; argument de Ion Dodu Balan.Bucuresti : Editura stiintifica si enciclopedica, 1987. - 511 p.

6. Articole din periodice

BNIC, Mariana. An jubiliar Matei Basarab: 350 de ani de la instaurarea ca domn al arii Romnesti. n: "Buridava" , 1982, nr. IV , p. 109-114. 7. Articole din culegeri
POPA, Atanasiu. Originile si circulatia unor motive ornamentale coresiene. n: "Trgoviste cetate a culturii romnesti: lucrarile sesiunii stiintifice din 21-23 decembrie 1972: partea I: studii si cercetari de bibliofilie"/ Muzeul Judetean Dmbovita. Bucuresti: Editura Litera, 1974, p.185-194.

9. Articole din publicatii continue REGNEAL, Mircea. Integrarea bibliotecilor n fluxul informatiilor economice. n: Studii de bibliologie si stiinta informarii.- Nr. 7, 2003, p.9-19. 10. Descrierea unui capitol dintr-o lucrare SACERDOEANU, Aurelian. Izvoarele si istoriografia arhivisticii. n: "Arhivistica". - Bucuresti: Editura didactica si pedagogica, 1971. - p. 17-35 11. Documente oficiale ROMNIA.LEGI. DECRETE.CODURI DE LEGI Legea nr.18/1991 privind fondul funciar.-Bucuresti:Guvernul Romniei, 1991.-24 p.; 20 cm. 12. Citarea unui pasaj dintr-un fond arhivistic: ARHIVELE Statului Bucuresti, Arhiva Istorica Centrala, fond scoala de Arhivistica, dosar nr. 32-1942, f.12. 13. Resurse Internet - o monografie electronica, baze de date si programe de calculator (mentiunea de responsabilitate, titlul, tip suport, editie, loc publicare, editor, data publicare, data actualizarii, data citarii, disponibilitate si acces, numar standard ) UNESCO and an Information Society for all [online]. Paris: UNESCO, 1996. [cited 10-14-2005]. Available from web: http://www.unesco.org/webworld/telematics/gis.htm - o contributie ntr-o monografie electronica, baze de date sau programe electronice (mentiunea de responsabilitate, titlul contributiei, responsabilitatea principala a

documentului gazda, titlul documentului gazda, tip suport, editie, loc publicare, editor, data publicare, data actualizarii, data citarii, localizare n cadrul documentului gazda, disponibilitate si acces, numar standard) MCCONNELL, W.H. Constitutional Historz. In: The Canadian Encyclopedia [CD-ROM] Macintosh version 1.1. Toronto: McClelland& Stewart, cop. 1993. [cited 17 01 2007]. ISBN 0-77101932-7. - o publicatie seriala electronica (titlu, tip suport,editie, loc publicare, editor, data publicarii, data citarii, disponibilitate si acces, numar standard) D-Lib magazine [on line]/produced by the Corporation for National Research Initiatives. [cited 15 01 2007]. Eleven times a year. Available from Internet: http://www.dlib.org/ - o contributie ntr-un periodic electronic (mentiunea de responsabiliate, titlul articolului, titlul publicatiei seriale, tip suport, editie, numar, data actualizarii, data citarii, localizare n cadrul documentului gazda, disponibilitate si acces, numar standard) LAWLOR, Debbie A.; EBRAHIM, Shah ; SMITH, George Davey. Socioeconomic position in childhood and adulthood and insulin resistance: cross sectional survey using data from British women's heart and health study. In: British Medical Journal [online]. 2002, Volume 325, Issue 7368[cited 10-14-2002] Avaible from web: http://bmj.com/cgi/content/full/325/7368/805 - aviziere electronice, liste de discutii si mesaje electronice (a. Sistem de mesaje complet: titlu, tip suport, loc publicare, editor, data publicarii, data citarii, disponibilitate si acces; mesaje electronice: responsabilitate principala a mesajului, titlul mesajului, titlul sistemului mesajului gazda, tip suport, responsabilitate secundara, loc publicare, editor, data publicare, data citarii, numerotare n cadrul sistemului gazda, disponibiltate si acces) Sistemul de e-learning:forum [on-line]. Trgoviste: Universitatea Valahia, decembrie 2004- [cited 6 ianuarie, 2007 ]. Available fon Internet: listserv@valahia.ro TRZIMAN, Elena. Re: Utilizarea cartii electronice n procesul de elearnig. In: Sistemul de e-learning:forum [on-line]. Trgoviste: Universitatea Valahia, 12 ianuarie 2007; 14:28:32 [cited 6 ianuarie, 2004 ]. Available from Internet: listserv@valahia.ro Redactarea unei bibliografii

O lucrare stiintifica trebuie sa se bazeze n argumentarea punctelor sustinute pe o bibliografie solida. Aceasta corespunde unei liste de referinte ntocmita referitor la tema respectiva. O bibliografie poate fi organizata astfel:
1. alfabetic (in functie de numele autorului si aprimului cuvnt din titlu pentru operele anonime sau care au mai mult de trei autori). 2. cronologic (n functie de data aparitiei-prima editare) 3. tip documente (carti, articole din volume, periodice, legislatie, fonduri arhivistice, resurse web etc) 4. tematic (lucrari generale, lucrari literare, lucrari istorice etc) 5. ntr-o succesiune numerica, urmarind corespondenta dintre documente si citarile din text.

Din punctul de vedere al perioadei la care se refera si al completitudinii citarilor referitor la tema de cercetat, bibliografia poate fi: 1. exhaustiva (cuprinde toate referintele privitoare la tema cercetata) 2. selectiva (cuprinde numai anumite referinte privitoare la tema cercetata) 3. retrospectiva (cuprinde referinte ale unor lucrari care au aparut ntr-un anumit interval de timp) 4. curenta (cuprinde referinte ale unor lucrari care continua sa se editeze) ntocmirea unui indice de publicatii Indexul unei publicatii reprezinta o lista de subiecte, nume de persoane, denumiri geografice, denumiri de locuri, evenimente si a altor materii tratate, preciznd locul n care pot fi gasite.4[4] Dupa modul de arnjare a vedetelor, indexurile pot fi clasate: 1. alfabetic (subiecte, nume de persoane etc) 2. sistematic (subiecte, nume de persoane etc) 3. cronologic, numeric, alfanumeric (evenimente istorice, brevete, rapoarte, indici CZU etc) Indexurile nu vor repeta ordinea de asezare a materie: de exemplu, o lucrare sistematica nu poate avea un index sistematic. Indexurile cu subordonari pot combina mai multe criterii. De exemplu, un index legislativ poate grupa actele normative n ordine ierarhica (legi, decrete, HG, standarde, norme

interne), iar fiecare dintre aceste grupari n ordine cronologica, cele emise n aceeasi zi n ordine numerica sau alfabetica. Dupa natura vedetelor, indexurile pot fi: 1. generale (o lista ce cuprinde toate categoriile de vedete care urmeaza sa figureze n index) 2. speciale a. persoane fizice si colectivitati b. toponime c. alte subiecte d. abrevieri, sigle, simboluri e. citari f. titluri de lucrari g. anunturi Dupa natura adreselor pot fi: 1. cu adrese la volum, prin indicarea paginilor 2. cu adrese la lucrare, prin aratrea celor mai mici diviziuni numerotate n continuare Exemple de indexuri: I. Drept - civil - constitutional; v. si ordinea de - ul familiei - international - - privat - - public

Damaschin, 164, 167, 168, 201, 210, 211, 214, 221, 275 Daniil Panonianul, 91 Divanul sau glceava nteleptului cu lumea, 2, 125, 273 Dosithei, patriarhul Ierusalimului, 104, 107, 108, 109, 225 Dosoftei, 2, 4, 7, 9, 13, 105, 106, 109, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 175, 193, 205, 224, 251, 252, 273, 275, 278, 280 Duca, Gh, 6, 107, 118, 120, 121, 122, 124, 170 5. Evaluarea si autoevaluarea procesului Autorul si apreciaza propria munca stiintifica prin compararea rezultatului obtinut cu obiectivele propuse dar si prin compararea rezultatelor proprii cu rezultatele obtinute de alti cercetatori care au abordat teme similare sau complementare. n cadrul grupei sau echipei de lucru, fiecare membru ar trebui sa poata sa-si determine contributia n ansamblul rezultatelor generale obtinute si sa-si fixeze pozitia ntr-o eventuala ierarhie. Autoevaluarea rezultatului presupune si o identificare a punctelor slabe (sau chiar necuprinse n tema de cercetare sau n proiectul practic realizat). Rezultatele finale sunt evaluate si de profesori (n principal de profesorul ndrumator al proiectului), colegi, personal de specialitate din domeniul ales, comunitatea stiintifica.