Redactarea unei lucrări academice

• Documentarea

Căutarea şi organizarea ideilor este etapa cea mai importantă pentru

cel care pregăteşte o lucrare. Două stadii succesive trebuie parcurse:
-căutarea surselor, folosind cunoştinţele şi informaţiile disponibile;
-organizarea lor după un plan logic, clar şi solid

În faza de căutare a surselor documentare gândirea se află în centrul

procesului cognitiv, ea permiţând adunarea elementelor a căror
prezenţă este indispensabilă şi face posibilă exploatarea lor.
 Redactarea unei lucrări academice
Documentarea este un proces de învăţare activă a tuturor informaţiilor ştiinţifice
privitoare la tema care face obiectul cercetării, ea constituind o latură importantă a
creaţiei ştiinţifice. Realizată în mod conştiincios, ea poate conduce la atingerea
obiectivului final de creaţie, adică aflarea informaţiei.

Documentarea începe prin consultarea surselor care oferă informaţii despre tema
care ne interesează.Informarea este procesul de procurare a surselor care conţin
informaţiile ştiinţifice necesare învăţării.

Ca forme ale documentării, întâlnim documentarea în forme clasice (în biblioteci) şi

documentarea în forme moderne (internet). Cea mai bună formă de documentare
este cea în bibliotecă, aici găsindu-se cele mai importante surse de documentare
pentru subiectul tratat. Există biblioteci specializate pe domenii, dar şi biblioteci în
care găsim lucrări din cele mai diverse domenii, precum Biblioteca Centrală
Universitară sau Biblioteca Academiei Române.
 Redactarea unei lucrări academice
Dinamica socială a dus şi la o dezvoltare a tehnicii în domeniul identificării
surselor documentare, apărând bazele de date electronice pe diverse teme.
În momentul de faţă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european,
international, există o serie de programe online care permit utilizatorilor ca
într-un timp foarte scurt să obţină informaţia de care au nevoie. Acesta este
şi avantajul documentării în formă modernă, adică de a obţine informaţii în
timp util şi fără un efort mare.

• Sursele documentare
Sursele de documentare pot fi diverse: scrise, orale, observația,
experimentul s.a.
Sursele scrise – baze de date, site-uri, publicaţii, cărţi, reviste etc. - sunt
printre cele mai bune surse de informare.
 Redactarea unei lucrări academice
Ajuns în faţa unui subiect, studentul/masterandul/doctorandul începe elaborarea lucrării
sale, elaborare ce trebuie organizată în mai multe etape:
- o primă etapă este aceea de a reveni asupra surselor de documentare găsite, pentru
localizarea lor cât mai exactă şi începerea cercetării lor. Se recomandă să triem şi să
ierarhizăm sursele în: surse esenţiale, surse foarte importante, neneglijabile, surse de
revăzut pentru o anumită problemă şi surse de consultat dacă rămâne timp. În această
etapă, sarcina constă în a evalua sursele disponibile după importanţa lor pentru subiectul
ales.
- o altă etapă este aceea de întocmire a unui plan provizoriu, mai exact alcătuirea planului
lucrării. Planul provizoriu ar trebui să se restrângă la partea centrală a lucrării, amânând
introducerea şi concluziile. De preferat ar fi să selectăm subiectul şi ideea directoare
reţinând doar acele surse documentare care sunt esenţiale pentru tema de cercetare pe
care le vom procura şi utiliza.

Sursele scrise, audio-video, publicate (cărţi, reviste) sau nu, oficiale sau particulare, sursele
necesare, trebuie în primul rând identificate şi trebuie obţinut dreptul de acces la ele.
 Redactarea unei lucrări academice
Surse de informare utilizate în activitatea de cercetare
Informaţiile, după provenienţa surselor, se împart în: informaţii primare
(originale), secundare (interpretate) şi terţiale (indexuri).

a. Surse de informare primare

Sursele primare sau documentele primare cele mai importante sunt:
- cartea, revista periodică şi lucrările colective. Spre exemplu, în domeniul
juridic, documentele legislative sunt surse de informare primare, precum
legile și celelalte reglementări cu caracter oficial şi obligatoriu; ele conţin
norme de aplicare a unui proces, fenomen etc.
- rapoartele de cercetare sunt surse de informare care conţin relatări privind
activitatea unei persoane sau a unui colectiv în legătură cu o anumită
problemă de cercetare;
 Redactarea unei lucrări academice
- brevetele de invenţie sunt surse de informare atestate de organul de stat competent care
sunt eliberate inventatorilor şi prin care se recunoaşte dreptul acestora de a exploata
exclusiv invenţia un anumit timp;
- monografiile sunt publicaţii necesare ce conţin text sau/şi imagini, tratând anumite teme
sau probleme, prezentate într-un tom sau mai multe. Din această categorie fac parte:
cursurile, manualele, studiile ştiinţifice, cărţile de popularizare.
- tezele de doctorat sunt surse de informare cu un valoros conţinut ştiinţific prin care
autorul dezvoltă şi demonstrează o idee sau concepţie în urma unei cercetări
aprofundate pe o perioadă de timp, lucrare susţinută public în vederea obţinerii unui
grad ştiinţific;
- tratatele, manualele și compendiile sunt surse de informaţii ştiinţifice ce analizează
problemele de bază ale unei discipline, ale unei arte sau ale unei ştiinţe. Sunt lucrări de
sinteză care expun totalitatea cunoştinţelor verificate şi definitiv dobândite în legătură cu
o anumită problemă.
- periodicele sunt surse majore de informare şi de documentare ce conţin date valoroase
şi de actualitate. Aceste tipuri de informaţii se regăsesc în revistele de specialitate şi
cotidiane (ziare).
 Redactarea unei lucrări academice
b. Surse de informare secundare
Caracteristica documentelor secundare constă în faptul că reprezintă instrumente
indispensabile pentru descoperirea documentelor primare necesare, aşa cum sunt
catalogate tot felul şi în primul rând, cataloagele generale ale bibliotecilor, despre care se
spune că reprezintă „coloana vertebrală” a bibliotecii în jurul căreia se organizează întreaga
activitate a acesteia.

Alte surse secundare de documentare sunt:

- bazele de sumare alimentate cu tablele de materii ale revistelor periodice;
- bibliografiile analitice şi bibliografiile naţionale, sunt lucrări de informare bibliografică
legate de o temă ştiinţifică, un subiect sau un autor, ambele alcătuite de bibliografi şi
documentarişti specializaţi;
- buletinele şi repertoriile bibliografice, sunt lucrări de informare bibliografică legate de
fondurile unei biblioteci şi care cuprind descrierile bibliografice ale cărţilor, revistelor sau
documentelor electronice, grupate pe domenii, intrate într-o anumită perioadă de timp;
 Redactarea unei lucrări academice
- revistele de rezumate;
- studiile de sinteză sau sintezele documentare, sunt surse secundare
de informare prezentate sub forma unor lucrări ştiinţifice care
reunesc toate informaţiile esenţiale legate de o problemă, disciplină,
fenomen, cu scopul de a oferi o imagine de ansamblu;
- tabla de materie anuală a unei reviste, indică sumarul numerelor
revistei respective pe un anumit an. Rezumatele sunt surse de
informare care facilitează identificarea conţinutului unei lucrări şi
aprecierea dacă aceasta corespunde nevoii de informare;
- adnotările, sunt surse de informare ce cuprind descrierea bibliografică
a cărţii, urmată de o scurtă caracterizare a acesteia, cu indicarea
tematicii şi a categoriei de cititori căreia i se adresează.
 Redactarea unei lucrări academice
c. Sursele de informare terţiare
- lucrările de referinţă, sunt surse de informare care conţin informaţii rezultate din
prelucrarea surselor de informare primare si secundare; ele sunt elaborate la iniţiativa
unei instituţii, ca rezultat al colaborării unui grup de specialişti;
- bliografiile bibliografiilor, sunt surse terţiare de informare ce cuprind titlurile lucrărilor
bibliografice, însumând toate titlurile operelor pentru diferite probleme, specialităţi sau
discipline. Principalele tipuri de lucrări de referinţă sunt: enciclopediile, dicţionarele,
atlasele, almanahurile, lexicoanele, albumele, calendarele, ghidurile, anuarele.

Sursele de informare electronice, cum ar fi bazele de date, sunt colecţii de informaţii

stocate pentru a fi accesate prin intermediul computerului. Informaţiile sunt indexate
pentru a permite regăsirea şi au ca principale funcţii căutarea şi răsfoirea. Bazele de date
ştiinţifice sunt valoroase surse de informare pentru cercetare.
Sursele necesare trebuie în primul rând localizate, identificate, documentaţia disponibilă
legată de o problemă ştiinţifică putând reprezenta uneori o masă copleşitoare. Selectarea
trebuie să aibă loc în funcție de subiectul investigat, prin accesarea acelor surse
documentare care sunt esenţiale pentru tema de cercetare aleasă.
 Redactarea unei lucrări academice
• Metode de selecţie a surselor
Metoda (de la grecescul „methodos” = drum, cale, mod de cercetare,
de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective) este aspectul cel
mai activ al ştiinţei, care arată calea dobândirii de cunoştinţe noi.
Sursa metodei se află în realitatea obiectivă, apărând ca un rezultat al
cunoaşterii realităţii obiective, metoda devine o premisă a cercetării ei
ulterioare, aflându-se în unitate cu teoria.
Dintre cele mai cunoscute metode de cercetare folosite în majoritatea
ştiinţelor, amintim: observaţia, experimentul, modelarea, statistica,
ancheta.
Complexitatea obiectului determină complexitatea metodelor.
 Redactarea unei lucrări academice
Există diferite metode, dar două dintre ele se dovedesc a fi practice, şi
anume:
a. Metoda interogativă ce poate fi reprezentată prin întrebări cu privire la
problemele la care se referă, timpul, spaţiul, modalităţile, cauzele,
obiectivele, etc. Această metodă permite analizarea pe toate feţele a
unui subiect şi deschiderea a numeroase piste de cercetare.
b. Metoda unghiurilor de abordare. O temă poate fi studiată făcând apel la
diverse criterii care încearcă să clarifice mizele sau controversele:
diferitele aspecte ale problemei, punctele de vedere, perspectiva
analitică (punerea în relief a principalelor componente), explicaţii de
pul: cauze→ fapte→ consecinţe; mpul, spaţiul, contradicţiile şi
opoziţiile, raţionamentul comparativ, abordarea cantitativă şi calitativă.
 Redactarea unei lucrări academice
• Trebuie parcurse mai multe stadii pentru a obţine informaţiile de care
avem nevoie şi pentru a face aceste date direct aplicabile în scopul
rezolvării întrebărilor puse, făcând apel la posibilităţile noastre de a
judeca, la spiritul de analiză şi de sinteză, punând în valoare noţiunile
esenţiale, fiind selectivi.
• O regulă ce trebuie respectată atunci când culegem date despre un
subiect este aceea că informaţia sa fie verificată din mai multe surse,
important fiind ca aceasta să fie adevărată.
 Redactarea unei lucrări academice
• Utilizarea surselor documentare în lucrările de cercetare
Pentru a utiliza corect sursele documentare este necesar a şti în primul rând să te
documentezi, a şti cam ce informaţie este necesară, unde poate fi găsită si cum
poate fi ea înţeleasă, stocată, evaluată. De preferat este să se consulte numeroase
surse şi de calitate, iar alegerile realizate trebuie puse în valoare şi justificate.
De asemenea, este necesară întocmirea unui plan ce trebuie să fie adaptat totodată
obiectivului urmărit şi naturii subiectului, coerent în îmbinarea părţilor sale şi în
organizarea internă a fiecărei secvenţe. Planul depinde de temă şi de directivă,
verbele utilizate în enunţ putând orienta alegerea structurii. Spre exemplu, dacă
verbele utilizate în enunţ (directive) sunt: a analiza, a caracteriza, a defini, a descrie,
tipul de plan este analitic (studiul principalelor componente, al diferitelor aspecte,
al punctelor de vedere) sau linear (timp, spaţiu).
Un plan simplu de tipul observare/gândire/acţiune este recomandabil. Prima parte
încearcă să descrie situaţia actuală şi să clarifice problema, a doua se ocupă de
aspectele întrebării, de cauze şi consecinţe. A treia parte expune soluţia având în
vedere, enunţând şi condiţiile realizării ei.
 Redactarea unei lucrări academice
Metoda utilizată rezultă din principiile generale comune exprimării în scris
sau orale, dar adaptate la natura exerciţiului. Se înţelege şi se fixează scopul,
înţelegând pasajele interesante, apoi se caută ideile printrun examen selectiv
şi comparativ, elementele cheie şi aspectele secundare care se raportează la
scopul urmărit. Pentru a ajunge la un plan detaliat se structurează şi se
organizează componentele reţinute.

Trebuie stabilit câmpul de studiu, în funcţie de „piesele” de care dispunem şi

să evităm orice abatere de la drumul cel bun. Obiectul documentelor luate
separat va fi identificat în vederea delimitării problematicii lor generale. Nu
toate textele au aceeaşi utilitate, ele putând fi apreciate pe baza a două
criterii: interesul pentru conţinutul lor şi gradul lor de dificultate.
Documentelor fundamentale li se va acorda o atenţie mai mare, datorită
informaţiilor importante conţinute, documentele secundare (sau specifice)
având un câmp de studiu mai restrâns.
 Redactarea unei lucrări academice
Utilizarea datelor documentare în lucrările de cercetare trebuie să respecte
stilul ştiinţific de redactare ceea ce presupune prezentarea ideilor într-un
mod clar, folosind cuvintele corect atât în ceea ce priveşte forma cât şi sensul
lor, numind lucrurile cu numele lor obişnuit, acela recunoscut de către toţi.

• Etapele de informare

Sunt considerate lucrări ştiinţifice, documente, indiferent de suport sau

mediu de stocare, aparţinând unei tipologii, variate de la simple referate
tematice ale studenţilor la tratate de specialitate elaborate de colective
academice sau rapoarte ale unor proiecte de cercetare. Putem enumera:
referate şi rapoarte tematice, lucrări de licenţă, dizertaţii, teze de doctorat,
articole, studii, comunicări ştiinţifice, lucrarile conferinţelor/congreselor,
publicaţii seriale de specializare, monografii, tratate, enciclopedii, rapoarte
de cercetare.
 Redactarea unei lucrări academice
Pentru fiecare dintre acestea este necesară respectarea unor etape şi a regulilor de
redactare ştiinţifică. Etapele documentării în vederea realizării unei lucrări ştiinţifice sunt:

a. Stabilirea unei teme

Primul pas ce trebuie făcut de un student spre exemplu, în elaborarea unei lucrări, este
acela de a-şi alege o temă ţinând cont de mijloacele intelectuale şi tehnice de care dispune
în comparare cu cerinţele domeniului şi ale temei alese. În acest scop trebuie să se ia
cunoştinţă de cercetările recente asupra temei. Trebuie evaluate întinderea documentaţiei
existente şi posibilităţile de acces la bibliotecile care o deţin.
Stabilirea temei se realizează fie prin propria voinţă, fie respectând o anumită tematică.

b. Identificarea surselor de informare

Pentru elaborarea unei lucrări este necesar parcurgerea bibliografiei. Bibliografia se
structurează pe mai multe categorii ce vor trebui parcurse: lucrări generale, enciclopedii,
dicţionare, lucrări specifice domeniului, surse documentare din arhivă şi realizarea de
interviuri, activităţi de teren.
 Redactarea unei lucrări academice
Autorul poate lucra cu documente tipărite sub forma documentelor originale
sau a fotocopiilor, documente în format PDF, mesaje preluate din listele de
discuţii prin intermediul poştei electronice, fişiere realizate prin efort propriu
sau alte resurse informaţionale.
O asemenea diversitate documentară presupune cunoaşterea unei varietăţi
de instrumente şi programe informatice de lucru precum: programe de
prezentare; programe de reperare; programe de interogare a bazelor de
date; editoare de text (obişnuite sau HTML). Nu există o tehnologie sau un
singur program care să permită gestionarea în totalitate a datelor şi
documentelor personale utilizate într-o activitate de cercetare.

c. Structura informaţiei
Documentarea pentru partea teoretică şi metodologică a lucrării se referă la
consultarea literaturii de specialitate cu privire la subiectul abordat în
lucrare.
 Redactarea unei lucrări academice
Documentarea se realizează prin elaborarea unor fişe de lucru ce vor ajuta la
redactarea materialului final. Avantajul de a întocmi fişe de lectură constă în faptul
că este foarte uşor de a le grupa, în funcţie de sursele bibliografice, fie în funcţie de
capitole sau paragrafe. Fişele sunt de mai multe tipuri, principalele fiind:
- Fişă bibliografică, în cadrul căreia se redau datele de identificare a lucrării (nume,
prenume, autor, titlul lucrării, editura, localitatea, an de apariţie, cota de
bibliotecă dacă este din această sursă, data elaborării fişei) şi citarea, ideile
principale din cadrul ei.
- Fişă rezumat, în cadrul căreia cercetătorul va realiza un rezumat folosind cuvintele
sale, a unui capitol sau a unei cărţi întregi.

În cadrul surselor documentare din arhive se va ţine cont de unele condiţii şi

anume: există izvoare editate, iar în acest sens trebuie să se parcurgă ediţia critică a
izvoarelor şi izvoare inedite (nepublicate, pe care cercetătorul le va descifra singur
şi va semnala acest lucru la începutul sau finalul lucrării.
 Redactarea unei lucrări academice
• Reguli de redactare

Redactarea unei lucrări debutează cu alcătuirea unui plan de redactare, mai bine
alcătuit decât planul provizoriu.
Planul de redactare constă într-o succesiune logică de titluri ale diviziunilor (părţi,
capitole) şi subdiviziunilor lucrării (subcapitole, paragrafe) cu indicarea ideilor ce
urmează a fi tratate şi a argumentelor care le susţin.
Este recomandabilă începerea redactării lucrării după adunarea întregii
documentaţii, aceasta având avantajul reflecţiei asupra materialului „de
construcţie” disponibil.
Parcurgerea fazei de reflecţie va uşura efortul de elaborare a planului de redactare.
După înţelegerea subiectului, se trece la repetarea textelor, iar în funcţie de
criteriile propuse ajungându-se la o ierarhizare de timpul: documente ce prezintă
interes limitat „documente pivot” şi „documente sertar”, apoi la analiza
conţinutului şi structurarea lui pentru a putea elabora un plan în detaliu.
 Redactarea unei lucrări academice
Fiecare lucrare trebuie prevăzută cu un Cuprins şi o listă de abrevieri utilizate în lucrare, iar
la finalul ei, un index alfabetic, ce va cuprinde principalele noţiuni tratate. Indexul este
obligatoriu în cazul lucrărilor voluminoase şi în cazul lucrărilor ce tratează o tematică nouă,
a cărei structură nu este cunoscută publicului. De asemenea, fiecare lucrare va avea o
bibliografie, generală sau selectivă, care va cuprinde sursele documentare utilizate la
alcătuirea lucrării. Pentru a fi usor consultate de cititori, subiectele tratate trebuie să fie
coerente şi clar structurate, utilizându-se un sistem unitar de împărţire pe grade de titlu
(ex: Partea, Cartea, Titlul, Capitolul, Secţiunea).

Sistematizarea fiecărei lucrări trebuie să cuprindă Capitole şi Secţiuni, de preferat este ca în

sistematizarea unei lucrari sa nu se utilizeze mai mult de patru grade de titlu. La redactarea
lucrării, gradele de titlu, până la nivel de secţiune, vor fi aliniate centrat, iar gradele de titlu
mai mici vor fi aliniate de la stânga. Acestea trebuie scrise cu acelaşi font şi aceeaşi
dimensiune de caracter, iar evidenţierea lor trebuie sa se facă doar prin aliniere
(centrat/stânga) şi prin bolduire (utilizarea caracterelor aldine).

Autorii pot să utilizeze prescurtările din Lista generală de abrevieri pe care o întocmesc la
începutul lucrării, lista principalelor abrevieri fiind poziţionată înaintea conţinutului propriu
zis al lucrării.
 Redactarea unei lucrări academice
Partea centrală a lucrării, corpul lucrării este alcătuită din capitole şi
paragrafe ce trebuie să aibă aceeaşi structură: introducere, tratare şi
concluzie. Între regulile redactării unui paragraf sunt:
- să fie consacrat dezvoltării unei singure idei;
- explicarea ideii să fie suficientă;
- paragraful să se încheie cu o concluzie.

O etapă esenţială, deoarece informaţiile, fiind de obicei numeroase, lucrarea

trebuie să fie organizată pe baza unui plan de idei. Orice lucrare ştiinţifică are
trei puncte principale:
- Introducere;
- Cuprins;
- Încheiere.
 Redactarea unei lucrări academice
Pentru fiecare se realizează un plan de idei principale, unde informaţia trebuie să fie clară, concisă şi
să prezinte noutăţi în domeniu. Forma de redactare a lucrării trebuie să îndeplinească fie condiţiile
cerute de organizatorii conferinţei/revistei, fie respectând condiţiile standard de redactare.
Condiţiile standard sunt:
- Corp de literă titlu capitol 14 bolduit;
- Corp de literă titlu subcapitol 12 bolduit;
- Times New Roman cu caractere de 12 pentru text, spaţiu între rânduri de 1,5 şi alinierea Justify;
- Formatul paginii este de obicei 2,5 sus, dreapta şi jos, iar la stânga este de 3,5 (pentru că acolo se
leagă lucrarea).

Fiecare lucrare conţine foaia de titlu care trebuie să cuprindă:

- Numele şi prenumele autorului;
- Titlul lucrării;
- Editura;
- Localitatea;
- Anul de publicare.
 Redactarea unei lucrări academice
În cazul lucrărilor de licenţă, masterat şi doctorat, pe copertă se trece sus
Universitatea unde se susţine lucrarea, Facultatea, în centru se trece Lucrare de
doctorat, disertaţie sau de licenţă (fără titlu), în partea de jos a coperţii stânga,
profesorul coordonator (nume, prenume, titlu academic complet) şi dreapta
absolvent, doctorand, masterand (nume şi prenume), iar centrat jos anul. Doar pe
foaia de titlu se trece în loc de lucrare, titlul lucrării respective.
După foaia de titlu prima pagină este destinată cuprinsului care trebuie să conţină
trimiterile la paginile lucrării.
Următoarea filă cuprinde argumentul autorului sau motivaţia alegerii temei (ce
poate fi de 2 pagini sau mai mult).
Conţinutul lucrării poate avea 3-4 sau mai multe capitole plecând de la un capitol
introductiv care poate purta chiar numele de introducere, concluzii (rezumatul
lucrării în câteva pagini).
Bibliografia se trece la finalul concluziilor. Inserarea informaţiei prelevate din
lucrări, în text, se face respectând anumite reguli de trimitere. „ Există doua mari
sisteme utilizate la trimiterile bibliografice şi anume: Sistemul European
recomandat şi în România de Academia Română (sistemul APA) şi cel american
bazat pe Chicago Manual of Style, sistemul Chicago”.
 Redactarea unei lucrări academice
Sistemul european
Citatele inserate în text se vor marca cu ghilimele, apoi trimiterile se fac la subsolul paginii utilizând
setarea din calculator: Insert – References – Footnote. La nota de subsol se utilizează abrevierile:
prenumele şi numele autorului, titlul lucrării, editura, localitatea, anul apariţiei lucrării, p.
(prescurtarea de la pagină şi pentru mai multe pagini „pp”).
Pentru periodice – prenume şi nume autor, titlu „Numele periodicului”, localitatea, seria, tomul,
anul de apariţie, nr. pagină.
Izvoarele editate, manuscrise: Deţinător, fond de colecţie, prenumele şi numele autorului, titlu, nr.
manuscris, fila.
Trimiterile la subsol potrivit sistemului APA se fac cu următoarele prescurtări standard:
- apud, atunci când se citează o anumită opinie a unei persoane, dar apare în lucrarea altui autor;
- idem (sau eadem) când sunt două note consecutive ale aceluiaşi autor însă lucrări diferite. Idem
se utilizează pentru autor şi eadem pentru autoare şi înseamnă acelaşi sau aceeaşi;
- ibidem (tot acolo) acelaşi autor, aceeaşi lucrare, doar pagină diferită.

Utilizarea acestor trimiteri ştiinţifice este obligatorie, fiind o recunoaştere a contribuţiei aduse de
autori diverşi, şi ne fereşte de plagiat.
 Redactarea unei lucrări academice
Sistemul american de citare a surselor Chicago
Acest sistem practică o serie de prescurtări şi trimiteri la sursă, realizate între paranteze rotunde în text,
imediat după citatul respectiv, narat tot între ghilimele în text. Lucrările cu date de identificare, se regăsesc fie
la finele capitolului, fie la finele lucrării, în bibliografie.
• Conținutul lucrării

a. Introducerea
Trebuie să-l pregătească pe cititor în vederea lecturii, a înţelegerii şi a aprecierii lucrării. Autorul va enunța
problema la care a încercat să răspundă prin cercetarea sa. Expune ideile principale şi va prezenta pe scurt
domeniul mai larg din care face parte lucrarea.
Va încerca să arate stadiul problemei respective înainte de începerea cercetării, se va prezenta punctul său de
vedere şi poate aduce lămuriri asupra planului lucrării. Astfel introducerea are rolul să:
- exprime importanţa problemei ce va fi cercetată;
- să justifice alegerea subiectului, a temei;
- să anunţe planul de ansamblu al lucrării (descrierea lucrării pe capitole);
- să specifice metodologie de cercetare aplicată (prezentarea surselor, etc.);
- să spună ce aduce nou cercetarea, în raport cu celelalte puncte de vedere enunţate de predecesorii săi;
- descrierea scurtă a rezultatelor obţinute.
 Redactarea unei lucrări academice
Introducerea este de o importanţă majoră şi are o pondere mult prea mare în economia
unei prezentări pentru a fi lăsată la întâmplare. Ea trebuie să fie scurtă şi concisă la obiectul
prezentării, fără prea multe detalii. Nu se folosesc scuze sau anecdote niciodată într-o
introducere.

b. Cuprinsul lucrării sau tratarea subiectului

Aici se definesc principalele noţiuni şi termenii noi cu care se operează. Se precizează
principiile metodei de lucru şi principalele ipoteze de la care s-a plecat. Se prezintă
dezvoltarea subiectului respectiv.
Curpinsul va fi structurat pe mai multe părţi sau capitole, subcapitole, secţiuni şi
subsecţiuni. Fiecare capitol tratează o problemă mai importantă a lucrării, iar titlul lor
trebuie să descrie exact conţinutul acestora.
Această parte a lucrării trebuie să demostreze capacitatea autorului de a selecta sursele
bibliografice relevante, de a-şi formula propriul punct de vedere asupra subiectului studiat.
Este partea unde se explică tema în detaliu, se dezvoltă şi se argumentează.
Cuprinsul trebuie să conţină elemente de bază ale prezentării şi este nevoie de o claritate a
mesajului transmis.
 Redactarea unei lucrări academice
• Principalele capcane care trebuie evitate sunt:
- greşeala de a nu respecta subiectul;
- absenţa planului;
- lipsa retoricii;
- absenţa originalităţii şi a parafrazarea textului.

c. Încheierea (sau concluziile)

Concluziile sunt răspunsuri la întrebările ridicate în introducere şi reliefează esenţialul. Au aceeaşi importanţă
ca şi introducerea. Dacă introducerea a plecat de la un aspect general – definirea domeniului de studiu – şi a
ajuns la particular – lucrarea de faţă, concluzia parcurge drumul invers, de la particular la general.
Concluzia trebuie să se caracterizeze prin:
- rezumă rezultatele cercetării;
- evită intrarea în detalii care se găsesc în cuprins;
- evidenţiază complexitatea cercetării şi dificultatea acesteia;
- indică posibile cercetări viitoare, plecând de la probleme nesoluţionate în lucrare;
- oferă un comentariu personal despre rezultatul cercetării în raport cu obiectivele propuse, enunţate în
introducere.
 Redactarea unei lucrări academice
Încheierea sau sfârşitul este partea în care se prezintă tema în rezumat şi se fac recomandări dacă
este necesar. Este cel mai important element strategic al unei prezentări, ea poate conţine fie
rezumatul principalelor puncte expuse, fie îndemnul la o anumită acţiune, fie chiar un compliment
sincer adresat publicului.

d. Notele
Se folosesc pentru a indica sursa citatelor, a adăuga alte indicaţii bibliografice de întărire despre un
subiect discutat în text, a face trimiteri externe şi interne, a reda traducerea unui citat din text, etc.
Umberto Eco consideră că notele folosesc pentru:
- a indica sursa citatelor;
- a adăuga alte indicaţii bibliografice de întărire despre un subiect discutat în text;
- a face trimiteri externe şi interne;
- a introduce un citat de întărire a unui punct de vedere exprimat în text;
- a da amploare afirmaţiilor din text;
- a corecta unele afirmaţii din text;
- a reda traducerea unui citat din text;
- a plăti datorii.
 Redactarea unei lucrări academice
e. Anexele au rolul de a aduce o informaţie originală şi de a completa
conţinutul informaţional al lucrării.Anexele pot avea una sau mai multe
pagini, care se vor numerota consecutiv. Se recomandă ca în lucrările ce
necesită demonstraţie, tabelele şi figurile să fie trecute în anexe. Ele pot fi
prezentate într-un volum separat.

f. Glosarul
Rostul unui glosar este de a-l face pe cititor să înţeleagă sensul termenilor de
specialitate folosiţi în cercetare. Acesta este plasat după anexe, înaintea listei
bibliografice.
Lista cu explicaţiile termenilor utilizaţi va urma imediat textului lucrării,
numai dacă, nu s-au întocmit şi anexe.
Glosarul este util în manualele universitare, monografii, etc. ajutând la
înţelegerea termenilor de specialitate.
 Redactarea unei lucrări academice
• Stilul şi limbajul de redactare
O lucrare de cercetare trebuie să ţină cont de anumite exigenţe ale stilului ştiinţific.
Lucrarea trebuie redactată într-un limbaj academic impersonal, caracteristic
lucrărilor de cercetare.
Există condiţii şi principii impuse textelor redactate şi reguli pentru citarea textelor.
Umberto Eco a propus zece reguli pentru citare:
Regula 1. Fragmentele obiect de analiză interpretativă sunt citate cu o rezonabilă
amploare.
Regula 2. Textele din lectura critica sunt citate numai când ideile corelează,
confirmă o afirmaţie a noastră.
Regula 3. Citatul presupune să fie împărtăşită ideea autorului citat, fragmentul să
nu fie precedat sau urmat de expresii critice.
Regula 4. Pentru orice citat trebuie precizat limpede autorul şi sursa tipărită sau
manuscrisă.
Regula 5. De preferinţă, trimiterile la surse primare trebuie făcute la ediţia critică
sau la ediţia adiacentă.
 Redactarea unei lucrări academice
Regula 6. Atunci când se studiază un autor străin, citatele trebuie să fie în limba originală.
În anumite cazuri poate fi util ca citatul să fie urmat de traducere în paranteze sau într-o
notă.
Regula 7. Trimiterea la autor şi la operă trebuie să fie clară.
Regula 8. Atunci când un citat nu depăşeşte două-trei rânduri se poate insera în corpul unui
paragraf între ghilimele. Atunci, însă, când citatul este mai lung, este mai bine de a-l pune
cu un spaţiu în interiorul paginii, în acest caz nu sunt necesare ghilimelele.
Regula 9. Citatele trebuie să fie exacte. În primul rând, cuvintele trebuie transcrise aşa cum
sunt în text, în al doilea rând, nu trebuie eliminate părţi ale textului fără a marca acest
lucru.
Regula 10. A cita este ca şi cum ai depune mărturie într-un proces. Trebuie să fiți totdeauna
în măsură să fie exactă (nu se citează fără a indica denumirea documentului şi pagina) ca să
poată fi controlată de oricine).
Expunerea ştiinţifică poate fi remarcată prin vocabularul special, utilizat pentru redarea
generală a materialului pentru definirea exactă a noţiunilor, a fenomenelor, fără de care ar
fi cu neputinţă reproducerea exactă a definiţiilor. Utilizarea terminologiei de specialitate
este un indiciu al competenţei profesionale, baza oricărei expuneri constituind-o
elementele lexicale de uz general, comune şi altor stiluri funcţionale ale limbii literare.
 Redactarea unei lucrări academice
În stilul ştiinţific se face, de obicei abstracţie de persoana autorului, textele
ştiințifice caracterizându-se printr-o frecvenţă mai mare a pronumelor
nepersonale, modul principal de exprimare fiind impersonal.
Prezenţa principiilor comune nu trebuie să ne facă să uităm că fiecare tip de
lucrare are propriile exigenţe metodologice.
De asemenea în elaborarea lucrărilor trebuie să ţinem cont de anumite
„propuneri” ce nu pot fi ignorate, cum ar fi:
- evitarea plagiatului;
- să se respecte normele de citare a surselor şi de redactare;
- să ne obişnuim să lucrăm cu fişe de lectură.
Discutarea datelor, de fapt întreaga lucrare, trebuie să respecte stilul ştiinţific
de redactare, ceea ce înseamnă o expunere sistematică a ideilor.
 Redactarea unei lucrări academice
Particularităţile generale ale stilului sunt:
-proprietatea;
-claritatea;
-concizia;
-varietatea;
-eficienţa;
-eufonia;
-naturaleţea;
-expresivitatea;
-eleganţa;
-originalitatea.
 Redactarea unei lucrări academice
Iar greşelile de combinare a cuvintelor sunt:
-pleonasmul;
-contradicţia;
-anacolutul;
-construcţiile asimetrice;
-construcţiile contaminate.
A avea stil înseamnă a folosi corect cuvintele atât în ceea ce priveşte
forma, cât şi sensul lor. Pentru a rezolva această problemă avem nevoie
de dicţionare explicative, etimologice, ortografice etc.
Claritatea ideilor se reflectă prin claritatea limbajului: când adăugăm
termenii de specialitate, trebuie să-i definim, aşa îl putem ajuta pe
cititor să vadă relaţiile dintre enunţuri.