DEMERSUL ŞTIINŢIFIC ŞI ETAPELE ACESTUIA

1. Definiţie :
Metoda reprezintă un procedeu ştiinţific regulat, ecplicit şi reproductibil, o înşiruire de
etape intelectuale şi de reguli operatorii necesare pentru rezolvarea unei probleme.
In şiinţă există o metodă generală pe care cerectătorii o denumesc „demers ştiinţific”
care este universal valabil pentru toate ştiinţele empirice.

2. Etapele unui demers ştiinţific :

a) Descoperirea unei probleme/ lacune dintr-un domeniu al cunoaşterii de care este interesat
cercetătorul.
b) Examinarea a ceea ce este cunoscut în sfera cunoştiinţelor din domeniul respectiv :
documentarea şi aprofundarea informatiilor şi teoriilor dezvoltate de alţi cercetători în acel
domeniu al cunoaşterii.
c) Formularea unei ipoteze, teorii , tehnici noi prin intermediul căreia să putem rezolva
problema menţionată sau prin care să ne aducem aportul ştiinţific la domeniul respectiv;
!!! Ipoteza reprezintă orice afirmaţie , sugestie de răspuns la o problemă teoretică pe care o pune
cercetarea.
d) Realizarea unui plan de cercetare prin care să transpunem în universul variabilelor empirice,
conceptele teoretice şi a ipotezelor generale ce se degajă şi care specifică existenţa relaţiilor
dintre variabile;
În această etapă a demersului ştiinţific sunt alese sau concepute metodele de achiziţionare
a datelor, cunoştiinţelor necesare susţinerii ipotezelor sau teoriilor anterior formulate. Alegerea
acestor metode de acumulare a cunoştiinţelor, datelor se face pe baza unor ratiuni deontologice
dar, şi luând în considerare comportamentele ce vor fi observate pentru a permite confirmarea
sau infirmarea ulterioară a ipotezelor cercetării.
e) Etapa producerii de observaţii este etapa în care cercetătorul, folosindu-se de metodele
anterior alese, culege date cu privire la fenomenul studiat.
f) Analiza şi interpretarea datelor obţinute – in această etapă cercetătorul apelează la o serie de
procedee care să îi furnizeze o imagine de ansamblu asupra măsurărilor făcute de acesta.
Cercetătorul poate recurge la o serie de prelucrări statistice pentru a vedea dacă datele obţinute

1
de acesta sunt efecte sistematice ce pot fi generalizate la nivelul unei întregii populaţii sau au fost
obţinute la întâmplare şi atunci ele nu prezintă nici o valoare ştiinţifică.
Interpretarea datelor poate lua mai multe forme :
- descrierea detaliată a datelor obţinute în urma măsurătorilor aplicate;
- confruntarea relaţiilor dintre variabilele şi ipotezele formulate : stabilirea unor legături
între acestea de tip cauză – efect sau corelaţionale;
g) Reformularea modelului teoretic – cercetătorul expune rezultatele obţinute propunând o serie
de aplicaţii ale acestor rezultate sau posibilităţi de continuare a cercetării.

Este foarte important să reţinem faptul că, psihologia fiind o ştiinţă probabilistică,
rezultatele diferitelor cercetări propun rezultate probabilistice; posibilitatea ca acestea să se
aplice la nivelul întregii populaţii depinde în mare măsură de aspectele studiate şi de metodele
folosite pentru culegerea datelor. ( Havârneanu, p34).

3. Metodele de culegere a datelor

Cercetătorii menţionează existenţa a două categorii principale de metode de culegere a
datelor :
a) Metodele clinice care includ observaţia, convorbirea şi metoda autobiografică;
b) Metodele experimentale precum testul, experimentul şi chestionarele;

Există o serie de diferenţe între cele două categorii legate de criterii precum :
a) scopul cercetării – metodele clinice presupun cunoaşterea amănunţită a unei persoane,
evoluţia acesteia în timp ce metodele psihometrice presupoun mai degrabă, sublinirea
poziţiei ocupate d eun individ / persoană în raport cu o populaţie normală.din acest punct
de vedere, spunem că metodele clinice sunt metode calitative deoarece ne oferă
informaţii de natură calitativă iar metodele psihometrice sunt metode cantitative pentru că
ne pun la dispoziţie os erie de informaţii cantitative legate de o persoană/ subiect.
b) Gradul de precizie – metodele clinice prezintă un grad de obiectivitate şi precizie mult
mai mic deoarece sunt lipsite de criterii precise de interpretare a datelor observate şi
favorizează inserarea subiectivităţii cercetătorului în prezentarea datelor observate. In

2
 opoziţie cu acestea, metodele psihometrice fac apel la verificări statistice a pertinentei
datelor obţinute şi, sunt considerate a fi mult mai riguroase şi mai precise.
c) Semnificaţia informaţiilor obţinute – cercetătorul îşi pune problema pertinenţei
informaţiilor obţinute, aimportantei acestor informaţii şi a posibilităţii de generalizare a
rezultatelor. Astfel, putem afirma faptul că, în general, cunoaşterea psihologcă permite o
cunoaştere empirică ce se bazează pe observaţiile realizate în timpul activităţilor cotidien
şi o cunoaştere sistematică bazată pe mijloace mult mai obiective, mai ştiinţifice de
colectare a datelor.
d) Cunoaşterea psihologică presupune descrierea evoluţiei în timp a unui individ sau
determinarea nivelului de reprezentare a caracteristicilor sale la un moment dat . Pentru
aceasta cercetătorul apelează la două tipuri de metode de investigare :
- metodele longitudinale( investigaţia retrospectivă) – Spre exemplu, Piaget a urmărit
dezvoltarea nivelului inteligenţei pe perioada copilăriei definind diferitele stadii de
dezvoltare pe care le-a observat pe măsură ce copii au crescut;
- metodele transversale (cunoaşterea structurii psihologice a individului) – spre exemplu,
ne interesează nivelul dezvoltării inteligenţei la copii de 14 ani ;

3
 METODELE DE ACHIZIŢIONARE A
CUNOŞTIINŢELOR

Inainte de a trece la inventarierea metodelor de achiziţionare a cunoştiinţelor, este

important să reamintim faptul că obiectivele metodei ştiinţifice sunt : descrierea, explicarea,
predicţia şi producerea fenomenelor. Atingerea acestor obiective nu se poate realiza decât prin
utilizarea unor metode adecvate de achiziţionare a cunoştiinţelor.
Astfel, cercetătorii menţionează o serie de categorii de metode dintre care cele mai
importante dintre acestea sunt: metodele istorice, metodele descriptive, metodele corelaţionale şi
metodele experimentale. Iată o trecere în revistă a subcategoriilor fiecărei categorii cu precizarea
avanatajelor şi dezavantajelor presupuse de folosirea fiecărei subcategorie în demersurile
ştiinţifice elaborate.

1. METODELE ISTORICE
– sunt metode ce presupun o observare detaliată, dar nu mereu sistematizată, a
comportamentului unei persoane pe o anumită perioadă de timp.

a) Cercetarea istorică - se foloseşte atunci când cercetătorul îşi propune să obţină date
cu privire la evenimente trecute pentru a studia probleme actuale, examinând antecedentele
trecute. Spre exemplu, studierea efectelor obedientei şi a factorilor care o determină ar putea fi
realizată prin studierea comportamentului subordonaţilor lui Hitler din cel de-al doilea război
mondial.
Astfel, cercetarea porneşte de la evenimente cunoscute (comportamentului de obedienţă a
indivizilor) pentru a formula ipoteze noi ( presiunea autorităţii asupra comportamentului de
obedienţă) şi a verifica aceste ipoteze prin procurarea de date noi ( realizarea unor experimente,
studii care să pună în evidenţă tocmai influenţa pe care o are autoritatea asupra
comportamentului de obedienţă a subordonaţilor – vezi experimentele lui Milgram cu privire la
obedienţă – Boncu, Stefan – Psihologia influenţei sociale, Polirom, 2002).
Unul dintre avantajele cercetării istorice este faptul că ajută la rezolvarea unor probleme
actuale prin examinarea unor evenimente trecute.

4
 b) Studiu de caz – constă în studierea intensivă a unui singur subiect care nu întotdeauna
corespund eunei singure persoane;
Studiul de caz serveşte la acumularea de informaţii despre un individ sau poate viza
producerea unor schimbări în comportamentul acelui individ, schiţarea unui plan de intervenţie
care să ducă la eliminerea unor comportamente problematice. Spre exemplu, realizarea unui plan
de intervenţie în sensul corectării vorbirii deficitare a unui copil molestat sexual de către părinţi.
Unul dintre avantajele studiului de caz este reprezentat de supletea şi libertatea cu care
cercetătorul poate acumula date despre un caz. Astfel, datele pot fi acumulate din dosarul
medical al unei persoane, ancheta socială , fişa psihologică a persoanei, din analiza produselor
activităţii – observaţi diversitatea surselor de obtinere a datelor !
Etapele realizării unui studiu de caz sunt relativ simple şi se pot cu uşurinţă confunda.
a) Descrierea detaliată a stării actuale a individului;
b) Obţinerea unor date/ informaţii despre circumstanţele trecute ce au dus la apariţia
acestei stări;
c) Formularea unor ipoteze cu privire la eliminarea problemelor;
d) Punerea în practică a unor dintre ipotezele formulate;
Dezavantejele acestei metode de achiztiţionare a cunostiintelor sunt :
- recurgerea la date obţinute de la diferite persoane, fapt ce implică inserarea unor date
subiective legate de experienţa acelor persoane în raport cu individul în cauză;
- accentuarea aspectelor negative observate la o persoană, etc, aspect ce împiedică
generalizarea rezultatelor asupra unei populaţii normale;
- abordarea unor cazuri individuale , fapt ce duce la imposibilitatea generalizării
rezultatelor obţinute;
- interpretarea datelor obţinute este caracterizată de subiectivitatea cercetătorului , de
expectanţele acestuia, etc;

5
 2. METODELE DESCRIPTIVE
- furnizează imagini precise ale unor fenomene/ situatii particulare. Prin identificarea
componentelor ce caracterizează o anumită situaţie şî a legăturilor dintre aceste componente.

a) Observaţia sistematică – permite studierea comportamentului ce se produce în mod

spontan în condiţii naturale sau de laborator. Spre exemplu, observarea activării sau nu a
comportamentului prosocial în mod spontan pe stradă atunci când suntem confruntăţi cu o
persoană ce necesită ajutorul nostru.
Observaţia sistematică permite studierea unui număr mare de subiecţi şi realizarea unor
predicţii pe baza acestor date. Astfel, observarea activării comportamentului prosocial al unui
număr mare de bărbaţi în condiţiile în care solicitarea vine din partea unei femei permite
realizarea următoarei predicţii : „probabilitatea ca un bărbat să ajute o persoană ce îi solicită
ajutorul este cu mai mare în condiţiile în care persoana ce solicită ajutorul este de sex feminin”.
Observaţia sistematică mai este denumită şi observaţie „naturalistă” atunci când aceasta
se realizează în mediul natural al subiectului ( în cazul nostru subiecţii sunt observaţi în timp ce
merge pe stradă) sau „ obserbaţie de laborator” atunci când subiectul este observat în condiţii de
laborator ( în exemplul nostru, indivizii ar fi invitaţi în laborator sub pretextul completării unui
chestionar de opinie şi in timp ce ar aştepta să i se aducă foile, o ţerţă persoană i-ar solicita
ajutorul într-o anumită privinţă).

Dezavantajele observaţiei sistematice sunt :

a) imposibilitatea stabilirii unor relatii cauzale între evenimente. Astfel, nu putem
afirma faptul că sexul persoanei care solicită ajutorul este cauza activării sau nu a
comportamentului prosocial.
b) Face posibilă descrierea exactă a unor comportamente şi predicţia lor, dar nu
reliefează factorii cauzali ce determină fenomenul/ comportamentul respectiv. Spre
exemplu, faptul că bărbăţii dezvoltă un comportament prosocial în prezenţa unei
femei care solicită ajutorul , nu ne oferă nici o informaţie cu prvire la cauzele care
determină acest lucru;

6
b) Metoda corelaţională
- permite stabilirea unor relaţii între elementele pe care le măsoară.Astfel, ea este privită ca o
dezvoltare a observaţiei sistematice prin care cercetătorul poate determina dacă există o legătură
între două fenomene. Spre exemplu, prin metoda corelaţională putem observa dacă există o
influenţă a consumului de alcool asupra utilizării agresivităţii verbale .
- prelucrările statistice pot duce la stabilirea următoarelor tipuri de relatii între cele două
fenomene:
a) relaţii direct proporţionale – în care creşterea nivelului uneia dintre ele determină o creşterea
la nivelul celeilalte; în cazul nostru creşterea consumului de alcool ar duce la creşterea nivelului
agresivităţii verbale.
b) relatii invers proporţionale – scăderea nivelului uneia corelează cu creşterea nivelului
celeilalte. Spre exemplu, scăderea nivelului atenţiei corelează cu scăderea timpului de reacţie a
indivizilor la diferiţi stimuli.
c) corelaţii de tip zero – în care nu există nici o corelaţie între cele două variabile. Astfel
creşterea sau scăderea gradului de satisfacţie maritală nu acorelează în vreun fel cu creşterea sau
scăderea interesului pentru matematică .

Dezavantaje ale metodei corelationale :

- metoda pune în evidenţă existenţa unei legături între cele două variabile însă nu poate
determina dacă una din aceste două variabile este responsabilă de varianţa celeilalte.
Astfel, creşterea agresivităţii verbale concomitent cu volumul de alcool consumat nu
înseamnă ca acesta din urmă este cauza creşterii agresivităţii verbale.
- metoda poate duce la obţinerea unor rezultate absurde precum faptul că mărirea
numărului de biserici dintr-un oraş ar putea duce la creşterea ratei criminalităţii deoarece
un studiu aspura criminalităţii a pus în evidenţă faptul că cei mai mullţi criminali se
regăsesc în oraşele mari unde numărul de biserici este mult mai amre decât în oraşele mai
mici.
- Intepretarea corelaţiilor obtinute pot fi îngreunate de existenţa unei a treia variabile care
ar putea fi responsabilă de variaţia uneia dintre cele două variabile; în cazul exemplului

7
 nostru, numărul mai mare de locuitori dintr-un oraş mare ar putea fi legată de numărul
mare de biserici construite în acel oraş.
c) Studiile genetice – permit analiza conduitei la diferite vârste, la aceiaşi subiecţi, printr-o
abordare longitudinală ( Exemplu : Piaget a urmărit dezvoltarea inteligenţei copiilor pe parcursul
întregii copilării) sau la aceiaşi vârstă, folosind o abordare transversală.
Avantajul acestor studii este faptul că permit stabilirea unor corelaţii între vârsta individului şi
dezvoltarea anumitor comportamente, enunţarea unui verdict cu privire la momentul şi ordinea
apariţiei conduitelor în timp.

3. METODA EXPERIMENTALĂ

- oferă posibilitatea de a stabili relaţii cauzale între fenomene şi permite explicarea veritabilă a
fenemenului studiat. Prin intermediul experimentului cercetătorul izolează sau modifică un factor
( variabila independentă) pentru a observa efectul acesteia asupra altui factor ( variabila
dependentă) în condiţiile în care nu există alte modificări ce ar putea influenţa variabila
dependentă.
- permite producerea unui fenomen/ comportament prin manipularea diferitelor variabile
determinante;

Clasificarea experimentelor :
a) experimentul de laborator – în care cercetătorul controlează în mod sistematic
toate componentele ;
b) experimentul de teren – care se produce în lumea reală iar cercetătorul are
posibilitatea de a varia anumite variabile pentru a observa comportamentul
indivizilor în funcţie de aceste modificări;
c) experimentul natural – este realizat în mediul natural al subiectului iar odificarea
naumitor factori se realizează în mod natural fără intervenţia cercetătorului;

8
Avantaje ale metodei experimentale :
- controlul relaţiei cauză – efect – modificarea sistematică a variabilelor independente şi
controlarea acestora permite stabilirea unor relaţii de tip cauză –efect ;
- obiectivitatea rezultatelor obţinute prin această metodă datorită unui sistem de
interpretare riguros al datlor obţinute;
- replicabilitatea – metoda experimentală oferă posibilitatea replicării unui studiu datorită
planificării detaliate a fiecărei secvenţe din cadrul unui experiment;

Limite :
a) Dezumanizarea subiectului – folosirea experimentului duce la depersonalizarea
individului deoarece crează un mediu artificial care este diferit de viaţa reală;
b) Distorsionarea comportamentului subiecţilor ca urmare a ceea ce în psihologie numim
„răspunsul de complezenţă” – comportamentul subiectului poate fi artificial în sensul că
acesta se va comporta în sensul dorit de cercetător;
c) Opinia participanţilor – felul în care subiecţii percep situaţia experimentală poate duce la
alterarea comportamentului. În astfel de cazuri se recomandă dezvăluirea obiectivelor şi
scopului studiului după ce subiectul a luat parte la experiment.
d) Aştepările experimentatorului – Exemplu : experimentului lui Rosenthal !!!
e) Eşantionarea neobiectivă – pentru generalizarea datelor obţinute prin metoda
experimentului este necesară o eşantionare obiectivă a subiecţilor însă, de cele mai multe
ori, voluntarii ce participă la experimente sunt nesiguri, anxioşi, introvertiţi lucru care
duce la alterarea rezultatelor experimentului.

9
 FORMULAREA IPOTEZELOR
DEFINIŢII
Ipoteza este o presupunere cu privire la relaţia dintre fenomene psihice sau cu privire la
cauza lor. Formularea unor ipoteze semnificative se bazează pe un inventar exhaustiv al
informaţiilor deja acumulate într-un domeniu.

Ipotezele pot fi :
a) ipoteze induse – au la bază observaţia directă a faptelor , observaţie ce se produce în
orice circumstanţe. Spre exemplu, pornind de la observarea faptului că atunci când apare
o schimbare în cadrul de desfăşurare a activitătii, indivizii protestează prin adoptarea
unor comportamente specifice s-a emis următoarea ipoteză : „orice schimbare ce
afectează activitatea individului determină reacţie adversă din partea acestuia
manifestată ca o rezistenţă în faţa schimbărilor survenite”.
b) ipoteze deduse – decurg pe cale raţională din relaţiile deja cunoscute. Astfel, pornind de
la teoria homeostaziei ce caracterizează orice individ următoarea ipoteză : „orice
schimbare ce alterează echilibrul interior al individului produce o reacţie de rezistenţă
din partea individului la schimbarea propusă”
Următoarea etapă în formularea ipotezelor se referă la dezvoltarea acestor ipoteze şi în
acest sens majoritatea cercetătorilor menţionează următoarele categorii de ipoteze ce trebuie să
fie clar definite în orice studiu sau cercetare :
1) Ipotezele generale – pornind de la cunoştiintele generale şi teoria la care aderă
cercetătorul se va ajunge la formularea uneia sau mai multe ipoteze generale. Prin
urmare, pornind de la cunoştiintele acumulate în domeniul rezistentei la schimbare
cercetătorul va formula o ipoteză generală după cum urmează : „Cadrele didactice din
învăţământul superior manifestă un grad ridicat de rezistenţă la schimbare datorat
implentării noilor reforme Bologna”.
2) Ipotezele de cercetare – reprezintă concretizarea ipotezei generale într-o cercetare
particulară. Astfel, putem formula următoarele ipoteze de cercetare :
„Cadrele didactice tinere din învăţământul superior manifestă un grad mai scăzut de rezistenţă
la schimbare decât cadrele didactice mai în vârstă”.

10
„Cadrele didactice de sex feminin din învăţământul superior manifestă un grad mai scăzut de
rezistenţă la schimbare decât cadrele didacticede sex maculin”, etc

Calităţile ipotezelor de cercetare :

a) operaţionale – ipotezele trebuie să poată fi concretizate în comportamente direct
observabile şi măsurabile;
b) rigurozitate – predicţia nu poate fivalabilă decât în măsura în care ea este coerentă cu
ansamblul cunoştiintelor asupra temei studiate.
c) Fecundidate teoretică – ipotezele de cercetare trebuie să aducă ceva nou în domeniul de
cercetare contribuind la îmbogăţirea/ nuanţarea teoriilor din acest domeniu. În cazul
nostru, ipotezele aduc nou faptul că gradul de rezistenţă la schimbare ar putea fi
influenţat de vârsta sau sexul subiecţilor implicaţi în schimbare.
d) Verificabile – o ipoteză este utilă în măsura in care ea poate fi demonstrată, doat atunci
când cercetătorul poate trage o concluzie cu privire la conţinutul predicţiei enunţate;

3) Ipoteze statistice – se referă la relaţia dintre ipoteza de cercetare şi datele observate.

Procedură – cercetătorul presupune că datele observate sunt accidentale şi formulează ipoteza de
nul. În urma prelucrărilor statistice, dacă ipoteza de nul se infirmă atunci înseamnă că ipoteza
noastră de cercetare se confirmă.

11
 DEFINIREA VARIABILELOR ŞI A TIPURILOR DE
VARIABILE

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Variabila reprezintă toate caracteristicile din mediul fizic sau social al organismului
studiat sau toate caracteristicile acelui organism, adică comportamentele pe care el le produce
ale cărui manifestări pot fi cuprinse în cel puţin două categorii.
Orice variabilă paote lua diferite tipuri de valori :
a) dacă utilizăm o scală nominală atunci variabila are variaţii calitative în sensul că valorile
pe care le poate lua sunt diferite unele de celalalte fără ca una să fie superioară celeilalte
din punct de vedere al unei dimensiuni numerice. Exemplu : variabila sex poate lua două
valori : 1 – masculin şi 2 – feminin;
b) dacă utilizăm o scală de tip ordinală atunci variabila are variaţii cantitative în sensul că
valorile luate de aceasta pot fi descrise într-o manieră numerică şi asupra cărora se pot
efectua operatii matematice. Exemplu, variabila nivelul inteligenţei emoţionale poate lua
trei valori : 1- nivel scăzut, 2 – nivel mediu şi 3 – nivel ridicat.

VARIABILELE INDEPENDENTE
Variabila independentă reprezintă o caracreristică a mediului fizic sau social care,
în urma unei intervenţii, ia valori ce permit evaluarea impactului său asupra
comportamentului. Variabila independentă este independentă de subiect şi poate lua valori
diferite denumite niveluri : Variabila sex poate lua două niveluri : 1 – masculin şi 2 –feminin.

12
 Variaţii calitative şi cantitative ale variabilelor independente :
a) Variabila independentă variază calitativ dacă cercetătorul îşi propune să studieze
înfleunţa mediului de provenienţă asupra pregătirii profesionale a indivizilor. Astfel,
variabila independentă „mediu de provenienţă prezintă două niveluri : 1- mediul rural şi
2- mediul ruban.
b) Variabila independentă variază cantitativ dacă cercetătorul îşi propune să studieze
influenţa nivelului de anxietate asupra capacităţii de învăţare a elevilor şi atunci variabila
independentă „nivelul anxietăţii” poate prezenta patru niveluri : 1 – absenţa anxietăţii, 2-
nivel scăzut al anxietăţii, 3- nivel mediu al anxietăţii şi 4 – nivel ridicat al anxietăţii.

Numărul variabilelor independente şi numărul nivelelor acestora

Nu există reguli stricte cu privire la numărul de variabile independente pe care ar
trebui să le includem într-un studiu şi nici asupra nivelurilor pe care le poate lua o variabilă.
Cu toate acestea, este important să avem în vedere faptul că un număr ridicat de niveluri în
cadrul unei variabile necesită un număr tot mai mare de subiecţi implicaţi în studiu şi,
totodată, prelucrări statistice sofisticate.

Natura variabilelor independente

Natura variabilelor independente este dată de conţinutul problemei pe care a
generat-o cercetarea. Astfel dacă studiem gradul de rezistenţă la schimbare al profesorilor nu
putem lua ca şi variabilă independentă măsura pantofilor deoarece această variabilă nu ar fi
relevantă pentru tema cercetată în schimb putem considera „toleranţa la schimbare” ca şi
variabilă independentă pertinentă deoarece există numeroase teorii ce leagă cele două
concepte.

VARIABILELE DEPENDENTE
Cercetătorul îşi propune studierea influenţei variabilei independente asupra
comportamentului, comportamentul constituie variabila dependentă a unei cercetări. Ea
trebuie definită într-o manieră cât mai operaţională pentru a evita ambiguitatea.

13
Variaţii calitative şi cantitative ale variabilei dependente
Variabila dependentă variază calitaiv atunci când în măsurarea gradului de rezistenţă la
schimbare, comportamentul subiectului constă în : protest verbal faţă de schimbare, manifestarea
agresivităţii , refuzul respectării noilor reguli.
Variabila dependentă variază cantitativ atunci când, în măsurarea gradului de rezistenţă la
schimbare, subiectul manifestă un comportament de genul celor menţionate mai sus însă, apelând
la freccenţă : 1- frecevnţă foarte ridicată; 2- frecvenţă scăzută, 3- absenţa acelui comportament.

Măsurarea varaibilelor dependente

Un aspect deosebit de important îl reprezintă identificarea instrumentelor adecvate
măsurării obiective a comportamentelor subiectului.
Iată câteva instrumente de măsurare:
a) aparatele ( computerul) – măsoară anumite abilităţi ale individului ( exemplu: viteza de
reacţie la un stimul);
b) testele – evaluează trăsături de personalitate, aptitudini ( exemplu : 16 PF măsoară 16
factori de personalitate);
c) Chestionarele – evaluează atitudinile indivizilor cu privire la anumite aspecte,
comportamentele acestora în diverse situaţii, etc Avantajul acestor tehnici constă în faptul
că permite cercetătorului elaborarea propriului chestionar prin operaţionalizarea variabilei
dependente.
d) Tehnici de înregistrare video ( Exemplu : tehnica situaţiei străine utilizată în identificarea
tipului de ataşament ce se stabileşte între copil şi figura primară de ataşament.)

Este foarte importantă folosirea unor instrumente adecvate în măsurarea unor variabile
dependente. Astfel, nu putem măsura absenţa sau prezenţa stereotipului de gen la un subiect prin
aplicarea unui test de personalitate.

14
MODALITĂŢILE DE COMPARARE A MĂSURĂTORILOR
Există două tipuri de comparare a măsurătorilor:
a) Compararea inter-grupuri – atunci ând ne propunem să comparăm două grupuri diferite,
spre exemplu, un grup de femei şi un grup de bărbaţi cu privire la gradul lor de rezistenţă
la schimbare.
b) Compararea intra-grup – atunci când ne propunem să facem comparatii încadrul
aceluiaşi grup. Spre exemplu, vrem să comparăm gradul de rezistenţă la schimbare a
aceluiaşi grup de subiecţi în două situatii diferite : 1 – atunci când se confruntă cu o
schimbare minoră la nivel instituţional şi 2- atunci când se confrunţă cu o schimbare
majoră la nivel personal.

15