Metode avansate de cercetare în educație

Programe de master în domeniul Științe ale Educației

2014-2015

Ipoteze și întrebări de cercetare

Întrebări de cercetare
 Sunt interogaţii la care cercetătorul va încerca să
găsească răspunsuri specifice, pe baza datelor colectate.

 Reformulează scopul şi obiectivele studiului, în

manieră interogativă şi cu detalii suplimentare.

 În cazul studiilor cantitative, întrebările sunt mai

precise decât în cele calitative, deoarece pot face referire
la variabile şi raporturile dintre acestea.

 În cercetările calitative, variabilele sunt adesea clarificate

pe parcursul cercetării, ceea ce nu permite detalierea firului
logic al studiului în etapele iniţiale de planificare.
Ipoteze de cercetare
 Răspunsuri anticipate ale cercetătorului la întrebările
studiului, formulate pe baza informaţiilor obţinute din
cercetări anterioare, din teorii care fundamentează
investigaţia respectivă, din studii exploratorii prealabile.

 Se formulează ca afirmaţii ce descriu relaţiile dintre

variabilele studiului.

Tipuri de ipoteze (Gay, Mills şi Airasian, 2006):

 Orice studiu are o ipoteză generală, care este corespunzătoare

scopului cercetării şi ipoteze de cercetare care corespund
obiectivelor şi întrebărilor.

 Ipotezele pot fi inductive (propune generalizarea unor date

rezultate din observaţii directe asupra unei realităţi) şi deductive
(derivă dintr-o teorie pe care o susţin, o completează ori o
contrazic).
 Ipotezele pot fi direcţionale (sau unidirecţionale) şi
nondirecţionale (sau bidirecţionale).

Ipotezele direcţionale sunt formulate astfel încât să

indice natura relaţiei dintre variabile.

Ipotezele nondirecţionale nu indică natura relaţiei

dintre variabile.

 Pe baza ipotezelor de cercetare, formulate fie

direcţional, fie nondirecţional, se pot construi
ipotezele de nul, care sunt importante din
perspectiva prelucrărilor statistice şi interpretării
rezultatelor. Acestea constituie o negare a ipotezelor
de cercetare.
 În prezentarea unui studiu cantitativ, întrebările
cercetării sunt menţionate mai rar, dar se
recomandă utilizarea lor mai ales dacă nu
deţinem suficiente informaţii pentru a formula
ipoteze credibile.

 Întrebările sunt foarte importante în

cercetarea calitativă, având în vedere că unele
studiile calitative nu permit formularea de
ipoteze (variabilele pot fi definite sau
redefinite pe parcursul studiului).
 Eșantionarea

• Procesul prin care se selectează un grup de

indivizi sau de elemente (care constituie un
eşantion) din totalitatea indivizilor sau
elementelor care au aceleaşi caracteristici (care
constituie populaţia), în condiţiile respectării
unor repere teoretice şi statistice.

• Are ca premisă similaritatea între rezultatele sau

răspunsurile obţinute prin investigarea
eşantionului şi cele care s-ar obţine dacă s-ar
investiga întreaga populaţie
Etape în eșantionare

1. Primul pas în constituirea sa este

circumscrierea cât mai exactă a populaţiei
şi ordonarea acesteia în funcţie de anumite
criterii.

2. Al doilea pas constă în determinarea

volumului sau mărimii eşantionului.

3. Al treilea pas al stabilirii unui eşantion se

referă la selectarea propriu-zisă a indivizilor
sau elementelor ce vor fi incluse în eşantion.
Exemple de aplicații on-line pentru calcularea
volumului eșantionului
 http://www.surveysystem.com/sscalc.htm

Determine Sample Size

Confidence Level: 95% 99%
Confidence Interval: 2%
Population: 18 000 000

Calculate Clear
Sample size needed: 2401

• http://www.calculator.net/sample-size-calculator.html
Tehnici de eșantionare
 Eşantionare probabilistică (aleatorie)
Tehnicile probabilistice presupun aceeaşi probabilitate
(diferită de zero) ca fiecare individ sau element al
populaţiei să fie selectat pentru a fi inclus în eşantion.
Cu alte cuvinte, orice individ are aceleaşi „şanse” de a
deveni subiect al unei cercetări.

 Eşantionare neprobabilistică (non-aleatorie)

Tehnicile neprobabilistice au la bază informaţii
contextuale, specifice şi incomplete despre populaţie şi,
în plus, cercetătorul nu poate asigura sau garanta
posibilitatea fiecărui individ de a fi selectat într-un
eşantion.
Tehnici de eşantionare probabilistică
 Eşantionarea simplă aleatoare - informaţii complete despre identitatea
indivizilor dintr-o populaţie; tabele cu numere aleatoare alocate fiecărui
individ sau alte tehnici de extragere, prin care sunt selectaţi cei care vor fi
incluşi în eşantion.

 Eşantionarea sistematică - selectarea indivizilor ce vor fi incluşi într-un

eşantion pe baza unui pas statistic, ce se calculează ca raport între volumul
populaţiei şi volumul eşantionului.

 Eşantionarea stratificată presupune identificarea unor subgrupuri

(„straturi”) ale populaţiei, pe baza unor caracteristici relevante pentru tema
cercetării şi reprezentarea proporţională a acestora în eşantion prin
extrageri aleatoare.

 Eşantionarea multistadială este, în fapt, o eşantionare stratificată

repetată. Într-un prim stadiu se identifică o serie de grupuri de indivizi pe
baza unei caracteristici, în al doilea stadiu se are în vedere o altă
caracteristică ş.a.m.d.
Tehnici de eşantionare neprobabilistică
 Eşantionarea arbitrară (engl. convenience sampling) - includerea în
eşantion a unor persoane care por fi contactate cu uşurinţă sau care se oferă
voluntar.

 Eşantionarea raţională (engl. judgmental sampling) presupune ca

cercetătorul să specifice caracteristicile unei populaţii şi, apoi, să încerce să
includă în eşantion acei indivizi care sunt reprezentativi pentru acele
caracteristici şi, evident, îşi exprimă acordul de a participa sau se oferă
voluntar; similară cu eşantionarea stratificată.

 Eşantionarea pe cote (engl. quota sampling) se bazează pe identificarea

de către cercetător a subgrupurilor relevante dintr-o populaţie pe baza
variabilelor de interes şi selectarea arbitrară a unor indivizi care să
corespundă profilurilor rezultate; similară cu eşantionarea multistadială,.

 Eşantionarea în lanţ (engl. snowball sampling) presupune ca cercetătorul

să selecteze o parte dintre membrii unui eşantion, iar aceştia, la rândul lor, să
ofere informaţii despre alţi potenţiali participanţi care au caracteristici
similare. Aceştia vor fi ulterior incluşi în eşantion.