Metoda interviului – elemente

fundamentale
Aspecte generale privind metoda interviului

1. Introducere
2. Directivitate, structurare, standardizare,
profunzime;
3. Interviul semi-directiv și ghidul de interviu;

1
 1. Introducere
 Alain Blanchet (1985)
 “Interviul este o convorbire între două persoane, un
intervievator şi un intervievat, condusă şi înregistrată de
intervievator. Scopul acestei convorbiri este de a favoriza
producerea unui discurs pe o temă definită de un cadru de
cercetare”.

 Alain Blanchet & Anne Gotman

 Interviul este un fapt de vorbire, o interacţiune socială în
care se schimbă informaţii verbale.
 Interviul este şi o improvizaţie, deoarece intervievatorul
încearcă adaptarea la o situaţie nouă şi, implicit, un
itinerar, un produs al interacţiunii sociale.
2
Când utilizăm interviul în cercetare?

Mayer şi Saint-Jacques (2000) - interviul este o

metodă potrivită atunci când:

 Dorim să obţinem date de mai mare profunzime de la

subiect;

 Atunci când cercetarea vizează procese, semnificaţii

sociale, practici sociale;

 Când dispunem de timp suficient în cercetare

(prelucrarea datelor este costisitoare sub raportul
timpului);

 Atunci când subiecţii se exprimă dificil în alt mod

decât cel oral.
3
2. Directivitate, structurare, standardizare,
profunzime

Tipuri principale de interviu

Libertate

Profunzime

Directivitate

Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3

Interviul nestructurat Interviul semi-structurat Interviul structurat

Interviul clinic Interviul ghidat Interviul cu într. deschise

Interviul în profunzime Interviul focalizat Interviul cu într. închise

4
 3. Interviul semi-directiv
Steinar Kvale (1996) - etape în cercetarea bazată pe interviu

1. Tematizarea - Formularea scopului cercetării și descrierea

conceptelor și domeniului de investigat.

2. Design-ul - Stabilirea planului cercetării (planul de

interviu), luarea în calcul a celorlalte etape ale studiului,
înainte de cercetarea propriu-zisă.

3. Intervievarea - Conducerea interviurilor, bazată pe ghidul

de interviu și abordarea interpersonală neutră;

5
 4. Transcrierea - Pregătirea interviurilor pentru analiză,
adică transpunerea unui material oral într-unul scris.

 5. Analizarea - Deciderea pe baza scopurilor cercetării și a

materialului cules ce tip de analiză de conţinut este cel mai
potrivit, apoi analiza propriu-zisă.

 6. Verificarea – Verificarea posibilității generalizării datelor,

fidelitatea și validitatea cercetării.

 7. Raportarea datelor - Comunicarea rezultatelor

(constatărilor) cercetării și a metodelor aplicate în
conformitate cu standardele științifice, luarea în considerație
a aspectelor etice etc.
 Planul de interviu (ce cuprinde?)
1. Strategiile de recrutare a subiecților (eșantionarea);

2. Ghidul de interviu;

3. Strategiile de punere a întrebărilor, ascultare, intervenție și

relansare;

4. Conduita personală în timpul interviului;

5. Tipurile de discurs care pot fi obținute (narative, informative);

6. Strategiile de încheiere a interviului și retragere;

7. Tipurile de observații care trebuie consemnate după realizarea

interviului.
7
 Ghidul de interviu
 Ghidul = ansamblu organizat de teme şi/sau
întrebări care structurează activitatea de ascultare
şi de intervenţie a celui care intervievează.

 Gradul de formalizare (structurare) a ghidului depinde de:

 Cunoștințele anterioare ale cercetătorului despre
temă;
 Tipul de cercetare (exploratorie, principală,
complementară)
 Tipul de interviu preconizat (structurat, semi-
structurat)
 Modul de analiză a datelor

 Ghidurile de interviu - o mare varietate de forme;

8
 Cum începem să construim un ghid de
interviu?

 Literatura metodologică - trei posibilități:

 Varianta A (ad-hoc): (structurare ad-hoc, spontaneitate,

dar deficienţă în standardizare).

 Varianta B (B-st): elaborare apoi ordonare pe categorii,

teme.

 Varianta C (oper): (comodă, sigură, dar săracă în

originalitate, spontaneitate.)

9
Câteva îndrumări pentru alcătuirea ghidului de
interviu:

 Temele sau întrebările cuprinse în interviu trebuie să

acopere pe cât posibil întreg spaţiul domeniului sau
obiectului cercetat;

 Urmărirea unei structuri pe cât posibil simple, cu o logică

internă care să asigure o derulare optimă a discuţiei şi o
memorare facilă;

 Evitarea întrebărilor lungi sau a celor duble sau triple care

pot deruta subiectul;

 Utilizarea mai întâi a întrebărilor deschise, apoi a celor

închise (Sommer şi Sommer, 1980); 10
 Alegerea unor cuvinte uzuale şi lipsite de ambiguitate;

 Angers (1996) - Ghidul de interviu să fie structurat pe

întrebări principale şi întrebări secundare (să se marcheze
în vreun fel relaţiile de subordonare)

 Să existe întotdeauna mici fraze de trecere de la o temă la

alta (de exemplu, “să vorbim acum despre…”, “dar ce
puteţi spune despre…” etc.);

 În măsura posibilului, se va trece de la subiecte

impersonale spre subiecte mai personale;

 În măsura posibilului, se va trece în construcţia întrebărilor

de la prezent spre trecut şi apoi spre viitor (prezentul
facilitează reamintirea ca şi proiecţia în viitor) - problema
este discutabilă;

11
 Datele factuale – două poziții:

 Ferman şi Levin (1975) - începerea interviului cu chestiuni

factuale (vârstă, adresă, educație, slujbă etc.).
 Două condiţii:

 Datele să nu fie solicitate într-o manieră inhibitoare;

 Acest mod de lucru nu are efect dacă nu are în vedere

prezentarea reciprocă: cercetătorul, la rândul lui,
trebuie să împărtăşească anumite informaţii despre
sine.

 Daunais (1984) - există un risc major în începerea

interviului prin întrebări factuale.
 Argumentul - observaţii care arată că subiecţii răspund
scurt la întrebările factuale şi prelungesc această manieră
la nivelul întrebărilor deschise, acolo unde se cere o
prezentare a mai largă a temei, libera exprimare etc.
12
Exemple – ghid de interviu

13
e. Forme particulare de ghid de interviu semi-
directiv
I. Ghidul evolutiv (Combessie, 1999).
 Cercetătorul poate interveni la nivelul ghidului de interviu,

rafinând întrebările sau temele.

 Are posibilitatea de a elabora un ghid mai precis , mai

detaliat.
 După mai multe modificări - o structură pe care ar putea fi

considerată ca definitivă.

 Scopurile acestei abordări:

 Să valideze ghidul de interviu;

 Toate aspectele demne de cercetat să fie cuprinse în ghid;

 Aplicarea ghidului să genereze conținuturi omogene,

compatibile, comparabile etc.

II. Ghidul polimorf (Albarello, 2003)

 Necesitatea cercetării - ghid de interviu care să cuprindă

întrebări destinate mai multor categorii de subiecţii, create în
baza unor variabile.

 Variabile - vârstă, de profesie, sex, educație etc.

 În cadrul aceluiași ghid de interviu - mai multe întrebări din

care intervievatorul selectează, în funcţie de un consemn
anterior, pe cele potrivite subiectului.

 Ex: motivația alegerii unei facultăți;

 Testarea ghidului de interviu
 Înainte de a începe cercetarea - testarea unor aspecte:
 Înțelegerea întrebărilor;
 Reacția subiecților;
 Reacția intervievatorilor etc.

 Procedură: intervievarea unui număr redus de subiecți;

 Grupul testat: reflectă compoziția eșantionului vizat;

 Două etape – două forme de ghid de interviu

1. Testarea înțelegerii explicațiilor corelate interviului
(consemn, situație) – forma 1

2. Testarea înțelegerii întrebărilor – forma 1

3. Testarea derulării propriu-zise a interviului – forma 2