INFIDELITATEA ÎN CUPLU : TEORIE ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ

INFIDELITATEA: TEORIE ȘI TRATAMENT

Deși există un dezacord cu privire la acuratețea evaluărilor statistice cu privire la apariția

infidelității pe parcursul căsniciei, nu există niciun dubiu legat de faptul că, cel puțin în culturile
vestice, căsniciile sunt bazate pe un contract care obligă ambii membri să fie credincioși unul altuia.
Infidelitatea maritală apare atunci când unul din membrii cuplului continuă să creadă că
angajamentul de monogamie există în continuare, în timp ce celălalt membru îl violează în secret.
Multe cupluri necăsătorite, fie ele heterosexuale, homosexuale sau lesbiene, consideră monogamia o
valoare centrală a relației. Plecând de la faptul că angajamentul de loialitate este temelia unei relații,
descoperirea infidelității este un eveniment profund traumatizant, în mod cert pentru descoperitor și
adesea și pentru persoana descoperită. Acest capitol se concentrează asupra diferitelor tipuri de
comportamente extramaritale pe termen lung și exclude implicațiile pe termen scurt, cum ar fi
aventurile de o noapte.
Trebuie reținut faptul că aspectul secretului stă la baza infidelității și că descoperirea actului
de infidelitate este intensificat în mod invariabil de conștientizarea faptului că partenerul a mințit. Nu
este afectată doar încrederea descoperitorului în partener, dar este de asemenea afectată și încrederea
descoperitorului în propria abilitate de a percepe neadevărul. Din acest motiv, o barieră în
recuperarea ulterioară descoperirii este teama că îmbunătățirea relației se poate dovedi în timp a fi
doar o organizare a unei dureri mai mari.
Partenerul descoperit poate suferi de asemenea traume. Cu toate că unele relații extramaritale
sunt doar un capitol final al unei căsnicii distruse ireparabil, totuși unele nu sunt astfel. Când un
individ implicat într-o relație extramaritală vine voluntar la terapie, pentru a explora infidelitatea, se
întâmplă adesea datorită temerii că descoperirea este iminentă.

Frecvența infidelității maritale

Literatura populară poate determina pe unii să creadă că toată lumea ajunge la infidelitate.
Din acest motiv, unii reprezentanți găsesc greu de înțeles de ce descoperirea este raportată ca fiind
cauza unei dureri atât de mari. Studiile lui Kinsey (Kinsey, Pomeroy, & Martin, 1948; Kinsey,
Pomeroy, Martin, & Gebhard, 1953) estimează că 50% din soți și 26% dintre soții au fost angajate
într-o relație extramaritală de sex (EMS) la un anume punct din căsnicia lor. Glass și Wright (1992)
au descoperit că 41% din bărbați și 25% din femei au avut cel puțin o experiență EMS. Greelay
(1991), cu toate acestea, estimează că mai puțin de 10% din totalul de parteneri au fost infideli.
Smith conduce anual un sondaj de opinie cu o probabilitate mare, prin intermediul Centrului
Național pentru Cercetarea Opiniei. În 1993, el a raportat că aproximativ 15% dintre indivizi au
întreținut relații sexuale cu o persoană, alta decât soțul/soția, incluzând 21% bărbați și 12% femei.
Sondajul din 2002 susține descoperirile sale anterioare (T. Smith, comunicare personală, 11
septembrie 2003). Deoarece această statistică face parte dintr-un studiu cu probabilitate totală, cu un
eșanțion foarte mare (peste 1200 de respondenți) și a fost adesea repetat, pare a fi o descoperire
riguroasă.
Trebuie reținut faptul că, indiferent de frecvența estimată a EMS, aproape toate studiile au
demonstrat faptul că că un bărbat este mai probabil să se angajeze într-o relație EMS decât femeile.

Tipologie
Humprey (1987) a propus o schemă pentru descrierea infidelității, utilizând șase criterii. Am
adăugat un al șaptelea criteriu și am sugerat faptul că este mai util să se conceptualizeze infidelitatea
în termeni de EMI (implicare extramaritală) decât în termeni de EMS (sex extramarital). În
continuare sunt redați termenii oarecum modificați ai lui Humphrey:
1. Timp
2. Grad de implicare emoțională
3. Relații sexuale sau abstinență
4. Secret sau nu
5. EMS (sau EMI) singular sau bilateral
6. Heterosexual sau homosexual
7. Numărul de parteneri EMS (sau EMI) (Lusterman, 1995)

O evaluare a răspunsurilor la aceste întrebări pot ajuta terapeutul să explice clar pacienților
nevoia ca toți cei implicați (terapeut, partener descoperitor și partener descoperit) să înțeleagă și să
fie de acord asupra circumstanțelor care au dus la infidelitate. Aceasta poate de asemenea ajuta la
determinarea tipului de tratament.
Glass și Wright (1992) descriu trei categorii de EMI: implicație primar sexuală, primar
emoțională și combinată. Alte tipologii includ întâlnirile sexuale scurte (aventuri de o noapte); relații
de durată care pot avea o intensitate emoțională și o încărcătură erotică, dar nu sunt neapărat sexuale;
aranjamentele (prin care un cuplu este de acord să păstreze relația existentă, dar fiecare este liber să
se întâlnească cu alte persoane). Trebuie notat faptul că aranjamentele nu sunt comparabile cu nici un
alt tip de EMI, deoarece nu sunt secrete.
Relațiile extramaritale pe internet reprezintă un aspect crescător și descoperirea acestora
stârnesc aceleași reacții traumatizante ca și celelalte tipuri de relații extramaritale. Cooper, Scherer,
Boies și Gordon (1999) au studiat răspunsurile anonime date de mai mult de 9000 de subiecți la un
chestionar cu 59 de itemi pe care l-a postat pe pagina de internet MSNBC. Studiul a arătat faptul că
86% din respondenții de gen masculin și 14% dintre respondenții de gen feminin au vizitat pagini de
internet de natură sexuală. 49% dintre femei și 23% dintre bărbații intervievați au preferat camerele
de chat. 64% din cei intervievați erau fie căsătoriți fie într-o relație. Cu toate că studiul nu a examinat
procentul în care respondenții au dezvoltat relații EMI ulterioare cu persoanele cunoscute pe internet,
se poate presupune în mod rezonabil că o mare parte din aceștia au procedat astfel.
Infidelitatea poate de asemenea să fie examinată prin explorarea funcției care servește
partenerului infidel. Comportamentul de căutare este rezultatul unei tulburări de personalitate adânc
întipărite și ia forma de persoană afemeiată. Este în mare parte un comportament planificat. Este o
căutare compulsivă a unei femei pe care să o ”găsească, ducă în pat și să o uite” cu cea mai mare
eficiență posibilă (vezi tabelul 19.1).
Femeia căutată de un afemeiat este percepută în mod invariabil ca un obiect, de vreme ce
soția lui poate fi idealizată („mamă minunată, persoană bună, bună bucătăreasă și gospodină” etc.).
Din experiența proprie, majoritatea afemeiaților căsătoriți nu au dorința de a-și încheia căsnicia. Le
place pachetul casă-soție-copii. Comportamentul de căutare umple golul emoțional, ca și în cazul
majorității dependențelor. Factorii sociali, în special cei de putere și privilegiu, fac din această
dependență un comportament tipic masculin. Pe măsură ce diferența de putere se schimbă funcție de
gen, putem să ne așteptăm la o creștere a numărului de ”Dona Juana” și cel puțin din experiența
proprie, am observat o ușoară creștere a acestui tip de comportament, în special atunci când soția are
un job cu o putere înaltă.
Persoanele implicate în aventuri, în schimb, cred de obicei că nu își mai iubesc partenerul și
s-au îndrăgostit de altcineva. Pentru majoritatea, aventurile nu sunt căutate – ele pur și simplu apar
(pentru compararea frecvenței comportamentelor de aventură versus comportamente de căutare, vezi
tabelul ).
 Tabel
O comparație între comportamentele de aventură și căutare, conform tipologiei lui Humphrey
Tipologia lui Humphrey Aventură Căutare
Timpul Extins Scurt
Gradul de implicare În general crescut, chiar și Niciunul
emoțională atunci când elementul
dominant este crezut a fi
sexual.
Relații sexuale sau abstinență Oricare din acestea două De obicei sexuale, deși nu în
mod invariabil
Secret sau nu Secret Secret
Relație extramaritală EMS Oricare din acestea două Oricare, dar de obicei
(sau EMI) singulară sau singulară
bilaterală
Heterosexual sau homosexual Oricare din acestea două, dar În general cupluri
cel mai adesea cuplurile heterosexuale
heterosexuale
Număr de parteneri EMS Unul, deși de-a lungul Mulți
timpului pot fi mai multe
relații
 ASPECTE REFERITOARE LA TRATAMENT
Modelul Don-David Lusterman

Confidențialitatea
Pacienții intră în terapie în mai multe moduri diferite. Partenerul EMI poate veni singur.
Descoperitorul poate veni singur. Cuplul poate veni după ce a avut loc descoperirea. Ei pot veni
invocând ceea ce pare a fi o problemă cu cauză necunoscută, dar curând devine vizibil faptul că este
implicată o oarecare relație extramaritală. Este important să se stabilească procedurile de
confidențialitate pe parcursul acestei prime întâlniri. Există un motiv de constrângere în stabilirea cât
mai timpurie a regulilor de confidențialitate. Gottlieb (1995) ne reamintește că, în mod tradițional,
psihoterapia este văzută ca o relație între pacient și terapeut. Principiile etice sunt „relativ neambigue
... obligația primară a unui psiholog este față de clientul său, a cărui autonomie și bunăstare este
așteptat să le promoveze” (Asociația Americană de Psihologie, 1990). El a subliniat faptul că
Margolin (1982) a propus patru aspecte unice ale sistemului terapeutic: (1) Cine este clientul? (2)
Dacă sunt mai mulți de unul, cum menține terapeutul o poziție terapeutică neutră și în ce
circumstanțe trebuie abandonată această poziție în favoarea unui membru individual al familiei? (3)
Cum trebuie gestionată confidențialitatea? și (4) Cum gestionează terapeutul aspectele legate de
consimțământul comunicat? Gottlieb ne informează că în același articol, Margolin a folosit termenul
de „schimbare a formatului”. Ea a notat apariția unei dileme etice care ia naștere atunci când un
terapeut care tratează un individ, schimbă formatul ședinței pentru a lucra cu ambii membri, dar nu a
făcut nici o sugestie procedurală.
Schimbarea formatului este aproape în mod invariabil un element în tratarea infidelității.
Terapeutul poate începe cu oricare din combinațiile notate mai sus, dar există o probabilitate crescută
ca la un moment dat să existe o schimbare a formatului. Terapeuții trebuie să își examineze cu atenție
propriile convingeri cu privire la rolulul pe care îl au în păstrarea confidențialității.

ASPECTE POSTTRAUMATICE

În continuarea procedurii de consimțământ cu privire la confidențialitate, este de obicei

important să se examineze nivelul traumei și reacția posttraumatică pe care a experimentat-o
descoperitorul. Majoritatea descoperitorilor sunt profund șocați la momentul descoperirii.
Majoritatea au raportat faptul că, indiferent de problemele pe care le aveau în mariajul lor, nu s-ar fi
așteptat niciodată la asta. Nivelul traumei nu este legat de sexul persoanei. Bărbații sunt la fel de
traumatizați ca și femeile. Din nefericire, o urmare strictă a criteriilor de diagnostic din DSM-IV cu
privire la tulburarea posttraumatică de stres nu acoperă în mod complet această traumă. Din acest
motiv, este recomandat să se raporteze tratamentul la partea din DSM-IV referitoare la Tuburarea de
Adaptare cu Tulburări Mixte Anxioase și Depresive. Cu toate acestea, este necesar ca ambii parteneri
să înțeleagă trauma care a avut loc și faptul că schimbările din relația lor vor impune examinarea și
tratamentul sechelelor acestei traume. Acestea pot include:
- Dificultate în a adormi sau a dormi
- Iritabilitate sau excese de furie
- Dificultate în a se concentra
- Hipervigilență
- Răspuns exagerat de tresărire
- Reacții fiziologice la expunerea la evenimente care simbolizează sau se aseamănă cu un
aspect al evenimentului traumatizant (de ex., a nu fi capabil să urmărească o emisiune TV sau
un film despre infidelitate)
Este important să se explice individului sau cuplului de la început că răspunsurile pe care
descoperitorul le manifestă sunt normale și nu patologice, dar că ei au nevoie să fie înțelesi și că sunt
modalități precise de a ajuta descoperitorul să își revină.
Terapeutul trebuie să îi explice partenerului descoperit că el sau ea joacă un rol crucial în
ajutarea descoperitorului, care simte nevoia de a-și exprima durerea, șocul și furia direct asupra
partenerului și are nevoie de răspunsuri sincere la întrebări. Acest proces este crucial în restabilirea
încrederii (Lusterman, 1989).

TRATAMENTUL AFEMEIAȚILOR

Tratamentul cuplurilor în care există persoane afemeiate diferă de cel al cuplurilor ale căror
căsnicii au inclus o aventură. Afemeiatul cronic poate fi văzut ca un tip de tulburare de personalitate.
DSM-IV descrie o tulburare de personalitate ca fiind „un pattern de durată a unei experiențe
interioare și a unui comportament care diferă considerabil de așteptările culturii individului”. Acest
pattern este manifestat în două sau mai multe din domeniile următoare:
(1) Cogniție (de ex., modalități de percepere și interpretare a sinelui, a altor oameni sau a
evenimentelor);
(2) Afectivitate (frecvența, intensitatea labilității și adecvarea răspunsului emoțional);
(3) Funcționarea interpersonală și
(4) Controlul impulsului.
 Spre deosebire de o aventură, ale cărei rădăcini se află în problemele referitoare la mariaj,
afemeiatul prezintă o calitate care, pentru majoritatea, precede cu mult mariajul. Așa cum s-a indicat
anterior, afemeiatul are un comportament planificat, comparativ cu persoanele implicate (deși nu
toate) într-un comportament de aventură.
Cuplurile în care a fost descoperit un comportament de afemeiat, necesită o combinație foarte
diferită de ședințe individuale și de cuplu, comparativ cu cazul unei aventuri. Diagnosticarea
afemeiatului poate fi făcută pornind de la schema lui Humphrey.

ETAPELE TRATAMENTULUI

Există trei etape în tratarea infidelității (Lusterman, 1989, 1995). Cu toate că fiecare etapă se
concentrează pe aspecte terapeutice specifice, este puțin probabil să existe o continuitate lină. Chiar
și după ce terapeutul simte că aspectele din etapa 1 au fost tratate în totalitate, ele revin în mod
frecvent în a doua și a treia etapă. Cheia unui tratament de succes o reprezintă abilitatea de a
întrerupe etapele 2 și 3 și de a reveni la aspectele posttraumatice până ce cuplul dobândește o
capacitate suficientă de a se ocupa singur de aceste aspecte.

Etapa 1: Restabilirea încrederii

În această etapă este explorată trauma inițială a trădării încrederii. Partenerul descoperit este
încurajat să valideze și să susțină descoperitorul. Cele trei etape ale tratamentului sunt delimitate în
mod clar, astfel încât cuplul să poată întrevedea sensul sarcinii următoare. Este important să se
înțeleagă clar că această terapie nu este o promisiune că mariajul va fi salvat. Mai degrabă este un
moment de explorare a schimbării. Un rezultat de succes se definește ca fiind fie un mariaj mai bun,
fie un divorț mai bun.
Procesul de temperare a furiei și durerii descoperitorului la proporții cu care să se poată lucra
este dificil atât pentru cuplu cât și pentru terapeut, deoarece generează nivele mari de anxietate.
Sistemul care include descoperitorul și descoperitul este unul tensionat prin natura sa. Dezvoltarea
teoriei în jurul „emoției exprimate” (EE) este utilă în conceptualizarea tratamentului în această etapă.
Cu toate că acest concept a fost explorat inițial în contextul aspectelor sistemice ale schizofreniei,
cercetări ulterioare au indicat că el este relevant pentru multe alte aspecte sistemice, incluzând
diabetul (Liakopoulou, 2000), problemele comportamentale ale copiilor (Lam, Giles&Lavander,
2003) și tulburările afective (Coiro&Gottesman, 1996).
Înțelegerea fenomenului EE și relevanța acestuia pentru tulburarea posttraumatică de stres
legată de infidelitate reprezintă adesea un aspect psihoeducațional important al tratamentului.
Descoperitorii trec aproape invariabil printr-un nivel foarte înalt al EE, cel puțin pentru o perioadă,
chiar dacă nu a făcut niciodată parte din structura lor de personalitate. Unii dintre partenerii
descoperiți prezintă de asemenea un nivel foarte înalt al EE. Descoperitorii trebuie să învețe mai
degrabă să își exprime decât să simuleze sentimentele. Din acest motiv, nu este neobișnuit ca etapa 1
să fie cea mai de durată parte a tratamentului. Perioadele de încredere măresc adesea sentimentele de
vulnerabilitate, astfel că o concluzie a unei săptămâni bune poate fi la început un predictor al unei
perioade de hipervigilență crescută din partea descoperitorului. Persoana descoperită, care suferă
adesea din cauza sentimentului propriu de vinovăție (și uneori din cauza depresiei pierderii
partenerului de aventură), necesită sprijin terapeutic astfel încât el sau ea să poată oferi un sprijin
emoțional necesar descoperitorului. După cum s-a menționat mai devreme, aspectele din etapa 1
reapar adesea pe măsură ce se intră în celelalte două etape.

Etapa 2: Examinarea factorilor predispozanți

Această activitate este familiară oricărui terapeut orientat spre sistem. O retrospectivă a
curtării și mariajului, cu acordarea unei atenții deosebite conflictelor și modului în care erau (sau nu)
rezolvate, este foarte importantă, la fel ca și analiza aspectelor ce implică familia de origine.
Nu este neobișnuit ca un cuplu în care a avut loc o aventură să raporteze că nu au avut loc
conflicte anterioare. O examinare atentă dezvăluie de obicei că fiecare membru al cuplului a avut
gânduri și sentimente cu privire la probleme importante, dar că acestea nu au fost destăinuite
niciodată și prin urmare, nu au fost rezolvate. Adesea este imposibil să ajuți un cuplu să descopere și
să proceseze aceste probleme până ce nu sunt explorate problemele legate de familia de origine. De
exemplu, un cuplu a raportat faptul că evenimentele legate de nunta lor și planificarea acesteia au
mers foarte bine. Soția a descris familia ei de origine și comportamentul hipercritic al mamei sale,
astfel că a devenit evident faptul că aceasta din urmă se opunea puternic nunții. Soțul ei nu era
conștient de faptul că logodnica lui fusese supusă la astfel de presiuni. Această dificultate de auto-
destăinuire reprezintă adesea un precursor important al infidelității. Deoarece cuplurile care se
confruntă cu infidelitatea sunt conștiente adesea de posibilitatea de a fi învinovățiți, este important ca
pacienții să nu simtă faptul că alegerea de către terapeut a familiei de origine cu care să se înceapă,
implică o indicare terapeutică cu degetul. O modalitate de a evita această grijă este prin intermediul
unui ușor simț al umorului. De exemplu, eu rog cuplul să dea cu banul, atunci când sunt gata să
explorez aceste probleme. Pe măsură ce această explorare continuă, tema unei slabe auto-dezvăluiri
tinde să devină mai aparentă și problemele care zăceau latente, adesea ani buni, tind să găsească un
context de explorare sigură.
 Este important de amintit faptul că problemele etapei 1 sunt adesea declanșate de aspecte
discutate în etapa2. Terapeutul trebuie să fie foarte conștient de această posibilitate. Dacă nu există o
flexibilitate terapeutică suficientă pe parcursul acestei etape, cuplul o poate termina prematur.

Etapa 3: Reapropierea
I se reamintește cuplului faptul că scopul acestei activități a fost schimbarea și că obiectul
terapiei a fost posibilitatea evoluării spre o căsnicie mai bună sau un divorț mai bun. Se speră ca până
acum, învinuirea ce caracterizează etapa 1 să fi scăzut și că s-a ajuns la înțelegerea factorilor care
predispuneau cuplul la o posibilă infidelitate. Scopul etapei 3 este de a le îmbunătăți abilitățile de
auto-dezvăluire și rezolvare a problemelor. Printr-o înțelegere mai clară a aspectelor care le-au
complicat mariajul, ei sunt acum capabili să ia în calcul fie dezvoltarea unui mariaj mai satisfăcător,
fie posibilitatea unui divorț bun. Avantajele unei căsnicii mai bune sunt evidente. Un divorț mai bun
creează premisele unui co-parenting bun și poate ajuta fiecare membru al cuplului în a lua decizii
mai bune cu privire la relațiile viitoare, atât în materie de alegere a partenerului, cât și de
comportament personal.